DECIZIE nr. 210 din 2 iunie 2014 privind numirea domnului Nagy Zoltan Levente în funcţia de preşedinte, cu rang de secretar de stat, al Agenţiei Naţionale pentru Protecţia Mediului
Având în vedere propunerea formulată de ministrul mediului şi schimbărilor climatice,
în temeiul art. 19 din Legea nr. 90/2001 privind organizarea şi funcţionarea Guvernului României şi a ministerelor, cu modificările şi completările ulterioare, şi al art. 6 alin. (1) şi (2) din Hotărârea Guvernului nr. 1.000/2012 privind reorganizarea şi funcţionarea Agenţiei Naţionale pentru Protecţia Mediului şi a instituţiilor publice aflate în subordinea acesteia, cu modificările ulterioare,
prim-ministrul emite prezenta decizie.
Art. 1
Începând cu data intrării în vigoare a prezentei decizii, domnul Nagy Zoltan Levente se numeşte în funcţia de preşedinte, cu rang de secretar de stat, al Agenţiei Naţionale pentru Protecţia Mediului.
Art. 2
La data prevăzută la art. 1 încetează aplicabilitatea prevederilor art. 1 din Decizia prim-ministrului nr. 188/2014 privind exercitarea atribuţiilor preşedintelui Agenţiei Naţionale pentru Protecţia Mediului, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 320 din 30 aprilie 2014.
-****-

PRIM-MINISTRU

VICTOR-VIOREL PONTA

Contrasemnează:

Secretarul general al Guvernului,

Ion Moraru

Publicat în Monitorul Oficial cu numărul 408 din data de 2 iunie 2014