LEGE nr. 189 din 2 iulie 2015 pentru modificarea şi completarea Legii nr. 291/2007 privind intrarea, staţionarea, desfăşurarea de operaţiuni sau tranzitul forţelor armate străine pe teritoriul României
Parlamentul României adoptă prezenta lege.
Articol unic
Legea nr. 291/2007 privind intrarea, staţionarea, desfăşurarea de operaţiuni sau tranzitul forţelor armate străine pe teritoriul României, republicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 321 din 5 mai 2014, se modifică şi se completează după cum urmează:
1.La articolul 2, litera h) se modifică şi va avea următorul cuprins:
"h) înţelegeri tehnice înseamnă documentele bi- sau multilaterale care, fără a crea sau modifica raporturi juridice de drept internaţional public, stabilesc condiţiile concrete în care forţele armate străine intră, staţionează, prepoziţionează produse militare, echipamente şi materiale, desfăşoară operaţiuni sau tranzitează teritoriul României;"
2.La articolul 2, după litera h) se introduce o nouă literă, litera i), cu următorul cuprins:
"i) prepoziţionarea înseamnă dispunerea produselor militare, echipamentelor şi materialelor din înzestrarea forţelor armate străine şi, după caz, prezenţa personalului de deservire în facilităţi aparţinând autorităţilor publice, în scopul pregătirii şi/sau desfăşurării unor operaţiuni."
3.Articolul 3 se modifică şi va avea următorul cuprins:
"Art. 3
Înfiinţarea pe teritoriul României a unor comandamente, entităţi/elemente sau structuri militare străine ori multinaţionale, precum şi a unor structuri sau reprezentanţe militare ale unor organizaţii internaţionale se face:
a) în baza tratatelor internaţionale ratificate de Parlament atunci când acestea conţin prevederi exprese în acest sens;
b) cu aprobarea Parlamentului, la propunerea Preşedintelui României, la solicitarea ministrului apărării naţionale, cu avizul Consiliului Suprem de Apărare a Ţării."
4.La articolul 4, după alineatul (1) se introduce un nou alineat, alineatul (11), cu următorul cuprins:
"(11) Prepoziţionarea produselor militare, echipamentelor şi materialelor din înzestrarea forţelor armate străine se aprobă în condiţiile prevăzute la alin. (1)."
5.La articolul 8, alineatul (1) se modifică şi va avea următorul cuprins:
"Art. 8
(1) Condiţiile concrete în care forţele armate străine intră, staţionează, prepoziţionează produse militare, echipamente şi materiale, desfăşoară operaţiuni sau tranzitează teritoriul României, inclusiv aspectele de reciprocitate prevăzute de prezenta lege, se stabilesc prin înţelegeri tehnice încheiate de către Ministerul Apărării Naţionale cu reprezentanţii autorizaţi ai părţii trimiţătoare."
6.La articolul 12, după alineatul (4) se introduce un nou alineat, alineatul (41), cu următorul cuprins:
"(41) Pentru operaţiile şi exerciţiile ale căror scenarii includ trecerea frontierei în alte condiţii decât cele stabilite la alin. (3) şi (4), structurile competente din cadrul Ministerului Apărării Naţionale, Ministerului Afacerilor Interne, Direcţiei generale a vămilor şi, după caz, Ministerului Transporturilor convin detaliile tehnice privind locul şi momentul efectuării controlului vamal şi de frontieră. În acest scop, Ministerul Apărării Naţionale solicită forţelor armate străine transmiterea detaliilor privind documentele de identificare, armamentul şi muniţia deţinute, precum şi despre alte bunuri care fac obiectul controlului vamal."
7.La articolul 32, alineatul (1) se modifică şi va avea următorul cuprins:
"Art. 32
(1) În cadrul activităţilor specifice, Ministerul Apărării Naţionale poate pune la dispoziţia forţelor armate străine, gratuit sau contra cost, după caz, poligoane, terenuri, clădiri, tehnică, armament, echipamente şi materiale, precum şi alte bunuri şi elemente de infrastructură din patrimoniul propriu."
8.La articolul 32, după alineatul (1) se introduc trei noi alineate, alineatele cu următorul cuprins:
"(11) Prin derogare de la prevederile art. 54 din Legea nr. 346/2006 privind organizarea şi funcţionarea Ministerului Apărării Naţionale, cu modificările şi completările ulterioare, următoarele bunuri şi servicii pot fi puse gratuit la dispoziţia forţelor armate străine, pe timpul participării acestora la operaţiuni, cu suportarea cheltuielilor din bugetul aprobat al Ministerului Apărării Naţionale, în condiţii similare aplicabile personalului propriu:
a) spaţii de lucru;
b) spaţii şi servicii de pregătire şi servire a mesei;
c) cazare în facilităţi militare;
d) spaţii de depozitare, inclusiv pentru prepoziţionarea echipamentelor militare şi materialelor în sprijinul operaţiunilor;
e) facilităţi destinate recepţiei, staţionării temporare şi integrării forţelor;
f) servicii de evacuare medicală de urgenţă;
g) servicii genistice pentru logistică;
h) facilităţi de instruire şi poligoane de tragere;
i) facilităţi de recreere şi refacere, aşezăminte culturale;
j) alte bunuri şi servicii aprobate de Consiliul Suprem de Apărare al Ţării ca fiind destinate efortului de apărare colectivă.
(12) La solicitarea Ministerului Apărării Naţionale, celelalte autorităţi publice acordă sprijin în vederea asigurării bunurilor şi serviciilor prevăzute la alin. (11), cu suportarea cheltuielilor din bugetul aprobat al acestora, atunci când aceste bunuri şi servicii sunt destinate efortului de apărare colectivă.
(13) Detaliile privind asigurarea bunurilor şi serviciilor prevăzute la alin. (11) şi (12) se stabilesc prin înţelegeri tehnice, cu avizul autorităţilor publice participante prevăzute la alin. (12)."
9.La articolul 32, după alineatul (4) se introduc două noi alineate, alineatele (5) şi (6), cu următorul cuprins:
"(5) Forţele armate străine pot prepoziţiona produse militare, echipamente şi materiale, în condiţiile:
a) existenţei unei notificări prealabile a autorităţilor române stabilite conform legii, cu privire la tipurile, cantităţile şi graficele de livrare a echipamentelor militare şi bunurilor ce urmează a fi prepoziţionate în România, precum şi la contractorii care vor derula aceste livrări;
b) asigurării informării periodice asupra existenţei şi stării produselor militare, echipamentelor şi materialelor prepoziţionate;
c) informării cu privire la condiţiile de siguranţă, securitate şi protecţia mediului, aferente prepoziţionării produselor militare, echipamentelor şi materialelor;
d) asigurării accesului autorităţilor române la produsele militare, echipamentele şi materiale prepoziţionate, în situaţii de forţă majoră.
(6) Cheltuielile pentru îndeplinirea angajamentelor asumate, în vederea asigurării condiţiilor de siguranţă şi securitate aferente prepoziţionării produselor militare, echipamentelor şi materialelor, se suportă din bugetul Ministerul Apărării Naţionale."
10.Articolul 46 se modifică şi va avea următorul cuprins:
"Art. 46
(1) Ori de câte ori există o suspiciune rezonabilă cu privire la săvârşirea unei infracţiuni de către un membru al forţelor armate străine, autorităţile militare ale statului trimiţător sau, după caz, organele de urmărire şi cercetare penală române sesizate pe orice cale notifică autorităţile militare române.
(2) Autorităţile militare române, notificate potrivit alin. (1), sau care au luat la cunoştinţă în orice mod despre săvârşirea infracţiunii notifică, în termen de 24 de ore, Ministerul Justiţiei, care, la rândul său, notifică de îndată Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, în vederea luării măsurilor legale.
(3) Procedurile de notificare se stabilesc prin ordin comun al ministrului apărării naţionale, ministrului afacerilor interne şi al ministrului justiţiei."
11.După articolul 54 se introduce un nou articol, articolul 541, cu următorul cuprins:
"Art. 541
Se abilitează ministrul apărării naţionale să emită ordine şi instrucţiuni pentru punerea în aplicare a prevederilor prezentei legi."
-****-
Această lege a fost adoptată de Parlamentul României, cu respectarea prevederilor art. 75 şi ale art. 76 alin. (2) din Constituţia României, republicată.

PREŞEDINTELE CAMEREI DEPUTAŢILOR

VALERIU-ŞTEFAN ZGONEA

PREŞEDINTELE SENATULUI

CĂLIN-CONSTANTIN-ANTON POPESCU-TĂRICEANU

Publicat în Monitorul Oficial cu numărul 492 din data de 6 iulie 2015