DECIZIE nr. 692 din 27 noiembrie 2014 referitoare la excepţia de neconstituţionalitate a prevederilor art. 630 alin. (2) din Codul civil

Petre Lăzăroiu

- preşedinte

Valer Dorneanu

- judecător

Toni Greblă

- judecător

Mircea Ştefan Minea

- judecător

Daniel Marius Morar

- judecător

Mona-Maria Pivniceru

- judecător

Puskas Valentin Zoltan

- judecător

Tudorel Toader

- judecător

Valentina Bărbăţeanu

- magistrat-asistent

Cu participarea reprezentantului Ministerului Public, procuror Antonia Constantin.
1. Pe rol se află soluţionarea excepţiei de neconstituţionalitate a prevederilor art. 630 alin. (2) din Codul civil, excepţie ridicată de Sanda-Puica Şerban în Dosarul nr. 40.564/301/2012/a1 al Judecătoriei Sectorului 3 Bucureşti şi care constituie obiectul Dosarului nr. 398D/2014 al Curţii Constituţionale.
2. La apelul nominal răspunde autoarea excepţiei, personal. De asemenea, pentru partea Societatea Comercială Maraton '92 Impex - S.R.L. din Bucureşti răspunde domnul avocat Dumitru Rădescu, în calitate de apărător ales, cu delegaţie depusă la dosarul cauzei. Procedura de citare este legal îndeplinită.
3. Cauza fiind în stare de judecată, preşedintele acordă cuvântul autoarei excepţiei, care solicită admiterea acesteia, reiterând cele expuse pe larg în motivarea scrisă a excepţiei de neconstituţionalitate, aflată la dosar.
4. Apărătorul părţii Societatea Comercială Maraton '92 Impex - S.R.L. din Bucureşti solicită respingerea excepţiei de neconstituţionalitate, în principal ca inadmisibilă, având în vedere obiectul cauzei şi, în subsidiar, ca neîntemeiată, arătând că nu sunt nesocotite prevederile din Legea fundamentală invocate. Depune note scrise în susţinerea celor solicitate.
5. Reprezentantul Ministerului Public consideră că excepţia de neconstituţionalitate întruneşte condiţiile de admisibilitate prevăzute de Legea nr. 47/1992. Pe fondul excepţiei, pune concluzii de respingere, ca neîntemeiată, a acesteia. Precizează că textul de lege criticat consacră o limitare judiciară a dreptului de proprietate, care îndeplineşte condiţiile de rezonabilitate şi proporţionalitate dezvoltate de jurisprudenţa Curţii Constituţionale şi a Curţii Europene a Drepturilor Omului. Arată că, atunci când prejudiciul este minor, judecătorul poate aprecia şi stabili o despăgubire proporţională. Dacă s-ar nega această posibilitate a instanţei, ar fi negat însuşi rolul justiţiei în statul de drept.

CURTEA,

având în vedere actele şi lucrările dosarului, constată următoarele:
6. Prin Decizia civilă nr. 2.956R din 21 noiembrie 2013, pronunţată în Dosarul nr. 40.564/301/2012/a1, Tribunalul Bucureşti - Secţia a IV-a civilă a sesizat Curtea Constituţională cu excepţia de neconstituţionalitate a prevederilor art. 630 alin. (2) din Codul civil. Excepţia a fost ridicată de Sanda-Puica Şerban într-o cauză civilă având ca obiect soluţionarea cererii formulate de Societatea Comercială Maraton '92 Impex - S.R.L. din Bucureşti prin care s-a solicitat instanţei să pronunţe o hotărâre prin care să suplinească acordul pârâţilor pentru schimbarea destinaţiei unui imobil. Excepţia a fost ridicată în Dosarul nr. 40.564/301/2012/a1 al Judecătoriei Sectorului 3 Bucureşti şi a fost, iniţial, respinsă, ca inadmisibilă, de această instanţă. Împotriva încheierii de respingere a fost formulat recurs, admis de Tribunalul Bucureşti care, prin decizia menţionată, a sesizat Curtea Constituţională.
7. În motivarea excepţiei de neconstituţionalitate, autoarea acesteia arată, în esenţă, că de dreptul de proprietate trebuie să se bucure în egală măsură toţi deţinătorii de spaţii de locuit în acelaşi imobil, altminteri fiind încălcat principiul egalităţii. Precizează că restrângerea dreptului, pentru a fi permisă în condiţiile art. 53 din Constituţie, trebuie să fie temporară, or activitatea firmei care doreşte să îşi stabilească sediul social în apartamentul situat sub apartamentul autoarei excepţiei presupune acte cu caracter de repetitivitate şi continuitate. Susţine că se aduce atingere dreptului său de proprietate, întrucât, deşi prevederile constituţionale obligă toţi proprietarii de apartamente la protejarea mediului înconjurător, acesta ar fi afectat prin desfăşurarea de către reprezentantul societăţii comerciale a unei activităţi pe care autoarea excepţiei o consideră prejudiciabilă, ca urmare a faptului că în apartament ar urma să lucreze un număr mare de angajaţi. De asemenea, ar tulbura peste măsură folosinţa apartamentului său, ca atribut al dreptului de proprietate. În opinia autoarei excepţiei, este neconstituţional ca o instanţă de judecată să procedeze la limitarea dreptului de proprietate prin încuviinţarea desfăşurării activităţii prejudiciabile de către o societate comercială, întrucât aceasta echivalează cu o ingerinţă a unei autorităţi publice în dreptul de proprietate privată. Arată că, potrivit doctrinei, "atunci când restabilirea situaţiei anterioare nu mai este posibilă sau când în raport cu necesitatea sau utilitatea desfăşurării activităţii prejudiciabile daunele ar fi minore, daunele-interese vor fi dispuse ca unic remediu, însă regula care trebuie urmată în stabilirea ordinii remediilor procesuale este aceea că restabilirea situaţiei anterioare are prioritate, şi nu neapărat obţinerea unei compensaţii a prejudiciului". Autoarea excepţiei mai subliniază că în speţă nu este vorba despre un prejudiciu minor.
8. Tribunalul Bucureşti - Secţia a IV-a civilă consideră că textul de lege criticat nu este neconstituţional, întrucât are în vedere un prejudiciu minor cauzat prin desfăşurarea activităţii respective, care nu este de natură să afecteze în mod esenţial viaţa privată şi familială sau dreptul de proprietate al celor ce locuiesc în vecinătate şi care este acoperit prin acordarea de despăgubiri corespunzătoare. Precizează, totodată, că art. 630 din Codul civil reglementează în mod expres o limită judiciară adusă dreptului de proprietate în scopul apărării drepturilor altor persoane, fiind, ca atare, respectate dispoziţiile art. 53 din Constituţie.
9. Potrivit prevederilor art. 30 alin. (1) din Legea nr. 47/1992, actul de sesizare a fost comunicat preşedinţilor celor două Camere ale Parlamentului, Guvernului şi Avocatului Poporului, pentru a-şi exprima punctele de vedere asupra excepţiei de neconstituţionalitate.
10. Avocatul Poporului consideră că art. 630 alin. (2) din Codul civil nu contravine dispoziţiilor constituţionale invocate. Precizează că sintagma "Depăşirea inconvenientelor normale ale vecinătăţii" prevăzută în denumirea art. 630 din Codul civil presupune în sarcina fiecărui vecin obligaţia de a suporta anumite inconveniente, inclusiv prejudiciile minore şi, în mod implicit, obligaţia de a exercita propriul drept de proprietate astfel încât să nu se cauzeze vecinilor inconveniente mai mari decât cele normale sau prejudicii majore. Arată că proprietarul care, prin activitatea desfăşurată, creează vecinului prejudicii va fi nevoit să le repare, respectându-se astfel prevederile art. 44 alin. (1), (2) şi (7) din Constituţie. Observă că niciunul dintre drepturile invocate de autoarea excepţiei nu este un drept absolut, ci este susceptibil de anumite restrângeri, justificate în condiţiile art. 53 din Constituţie.
11. Preşedinţii celor două Camere ale Parlamentului şi Guvernul nu au comunicat punctele lor de vedere asupra excepţiei de neconstituţionalitate.

CURTEA,

examinând actul de sesizare, punctul de vedere al Avocatului Poporului, raportul întocmit de judecătorul-raportor, susţinerile părţilor, notele scrise depuse la dosar şi concluziile procurorului, dispoziţiile legale criticate, raportate la prevederile Constituţiei, precum şi Legea nr. 47/1992, reţine următoarele:
12. Curtea Constituţională a fost legal sesizată şi este competentă, potrivit dispoziţiilor art. 146 lit. d) din Constituţie, precum şi ale art. 1 alin. (2), ale art. 2, 3, 10 şi 29 din Legea nr. 47/1992, să soluţioneze excepţia de neconstituţionalitate.
13. Obiectul excepţiei de neconstituţionalitate îl constituie prevederile art. 630 alin. (2) din Codul civil, care au următorul conţinut: "În cazul în care prejudiciul cauzat ar fi minor în raport cu necesitatea sau utilitatea desfăşurării activităţii prejudiciabile de către proprietar, instanţa va putea încuviinţa desfăşurarea acelei activităţi. Cel prejudiciat va avea însă dreptul la despăgubiri."
14. În opinia autoarei excepţiei, textul de lege criticat contravine prevederilor din Constituţie cuprinse la art. 26 "Viaţa intimă, familială şi privată", art. 44 "Dreptul de proprietate privată" şi art. 53 "Restrângerea exerciţiului unor drepturi sau al unor libertăţi". Invocă, de asemenea, art. 8 "Dreptul la respectarea vieţii private şi de familie" din Convenţia pentru apărarea drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale şi art. 1 "Protecţia proprietăţii" din Primul Protocol adiţional la aceeaşi convenţie, precum şi art. 12 din Declaraţia Universală a Drepturilor Omului, potrivit căruia "nimeni nu va fi supus la imixtiuni arbitrare în viaţa sa personală, în familia sa, în domiciliul lui sau în corespondenţa sa, nici la atingeri aduse onoarei şi reputaţiei sale. Orice persoană are dreptul la protecţia legii împotriva unor asemenea imixtiuni sau atingeri".
15. Examinând excepţia de neconstituţionalitate, Curtea observă că art. 630 alin. (2) din Codul civil, criticat în cauza de faţă, modulează ipoteza prevăzută la alineatul precedent din acelaşi articol, care are în vedere situaţia în care proprietarul cauzează, prin exercitarea dreptului său de proprietate, inconveniente mai mari decât cele normale în relaţiile de vecinătate. Dispoziţiile de lege supuse controlului de constituţionalitate stabilesc că, în cazul în care prejudiciul cauzat este minor în raport cu necesitatea sau utilitatea desfăşurării activităţii prejudiciabile de către proprietar, instanţa va putea încuviinţa desfăşurarea acelei activităţi, iar cel prejudiciat va avea dreptul la despăgubiri.
16. Autoarea excepţiei susţine, în esenţă, că sunt încălcate prevederile Constituţiei referitoare la garantarea şi ocrotirea proprietăţii private, apreciind că este neconstituţional ca o instanţă de judecată să procedeze la limitarea dreptului său de proprietate prin încuviinţarea desfăşurării unei activităţii prejudiciabile într-un apartament învecinat cu cel în care aceasta locuieşte.
17. Curtea reţine că, potrivit art. 555 din Codul civil, proprietatea privată este dreptul titularului de a poseda, folosi şi dispune de un bun în mod exclusiv, absolut şi perpetuu, în limitele stabilite de lege. Conţinutul juridic al dreptului de proprietate cuprinde posesia, folosinţa şi dispoziţia, atribute care configurează puterea pe care proprietarul o are asupra lucrului. Faţă de susţinerile autoarei excepţiei, Curtea constată că textul de lege criticat nu contravine prevederilor art. 44 din Constituţie. Dispoziţia legală supusă controlului de constituţionalitate nu face altceva decât să configureze exercitarea folosinţei bunului, ca atribut al dreptului de proprietate. Curtea observă că, în motivarea criticii de neconstituţionalitate formulate, autoarea excepţiei porneşte de la premisa absolutizării prerogativelor dreptului de proprietate. Or, atât din propria sa jurisprudenţă, cât şi din cea a Curţii Europene a Drepturilor Omului, se desprinde ideea că dreptul de proprietate nu este un drept absolut, conţinutul şi limitele sale fiind stabilite prin lege, în considerarea funcţiei pe care acesta o are în ansamblul societăţii.
18. Curtea reţine că, potrivit art. 44 din Constituţie, legiuitorul este în drept să stabilească conţinutul şi limitele dreptului de proprietate. De principiu, aceste limite au în vedere obiectul dreptului de proprietate şi atributele acestuia şi se instituie în vederea apărării intereselor sociale şi economice generale sau pentru apărarea drepturilor şi libertăţilor fundamentale ale altor persoane, esenţial fiind ca prin aceasta să nu fie anihilat dreptul de proprietate. În acest sens, elocventă este Decizia nr. 19 din 8 aprilie 1993, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 105 din 24 mai 1993. De asemenea, prin Decizia nr. 59 din 17 februarie 2004, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 203 din 9 martie 2004, Curtea a statuat că, în temeiul art. 44 din Constituţie, legiuitorul ordinar este competent să fixeze cadrul juridic pentru exercitarea atributelor dreptului de proprietate, în accepţiunea principială conferită de Constituţie, în aşa fel încât să nu vină în coliziune cu interesele generale sau cu interesele particulare legitime ale altor subiecte de drept, instituind astfel nişte limitări rezonabile în valorificarea acestuia, ca drept subiectiv garantat.
19. Curtea observă că art. 44 alin. (1) din Constituţie cuprinde o dispoziţie expresă în temeiul căreia legiuitorul are competenţa de a stabili conţinutul şi limitele dreptului de proprietate, inclusiv prin introducerea unor limite vizând atributele dreptului de proprietate. Condiţia esenţială este, aşa cum s-a precizat şi mai sus, ca prin asemenea limitări să nu se aducă atingere esenţei dreptului, să nu fie anihilat însuşi dreptul de proprietate. Din această perspectivă, Curtea va analiza dacă soluţia legislativă criticată reprezintă o limitare a dreptului fundamental invocat şi dacă limitarea este justificată.
20. În ce priveşte primul aspect analizat, Curtea constată că prin Codul civil se reglementează trei tipuri de limitări permise ale dreptului de proprietate privată, care sunt detaliate în cap. III al acestuia "Limitele juridice ale dreptului de proprietate privată", cuprins în titlul II "Proprietatea privată" al Cărţii a III-a "Despre bunuri". Este vorba despre limite legale - stabilite prin acte normative cu forţă de lege, limite convenţionale - fixate prin anumite acte juridice şi limite judiciare - instituite pe cale judecătorească. Prezenta excepţie de neconstituţionalitate vizează această ultimă categorie de limitări, pe care Codul civil le acceptă în condiţiile "depăşirii inconvenientelor normale ale vecinătăţii".
21. În ce priveşte cea de-a doua problemă, referitoare la verificarea justificării limitării dreptului de proprietate, Curtea Constituţională va avea în vedere un "test" de proporţionalitate structurat, posibilitatea limitării drepturilor fundamentale fiind condiţionată de îndeplinirea anumitor cerinţe (a se vedea, pentru o abordare similară, Decizia nr. 266 din 21 mai 2013, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 443 din 19 iunie 2013, Decizia nr. 390 din 2 iulie 2014, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 532 din 17 iulie 2014, sau Decizia nr. 462 din 17 septembrie 2014, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 775 din 24 octombrie 2014). Astfel, Curtea va efectua testul de proporţionalitate în scopul stabilirii existenţei unui corect echilibru între interesele în concurs. În acest sens, Curtea urmează să analizeze dacă limitele impuse de legiuitor în interiorul dreptului de proprietate al proprietarului obligat să îşi exercite prerogativa folosinţei cu acceptarea limitării acesteia în scopul exercitării de către proprietarul vecin a unei activităţi prejudiciabile reprezintă o limitare rezonabilă. Concret, Curtea va analiza dacă limitarea prerogativei folosinţei are un scop legitim, dacă este o măsură adecvată, dacă este necesară şi dacă asigură un just echilibru între interesele în dispută.
22. Curtea reţine că, în vederea realizării testului de proporţionalitate, trebuie, mai întâi, să stabilească scopul urmărit de legiuitor prin textul de lege criticat şi dacă acesta este legitim, întrucât testul de proporţionalitate se va putea raporta doar la un scop legitim. Sub acest aspect, Curtea reţine că legiuitorul a avut în vedere realitatea că apariţia unor inconveniente este inerentă raporturilor de vecinătate între mai mulţi proprietari, astfel că prevederile art. 630 din Codul civil îşi propun să ofere soluţii, prin intermediul judecătorului, pentru armonizarea intereselor contrarii intervenite în cadrul raporturilor de vecinătate. Această opţiune legislativă are la bază principiul statuat de prevederile art. 44 alin. (7) din Constituţie, potrivit căruia dreptul de proprietate obligă inclusiv la respectarea sarcinilor privind asigurarea bunei vecinătăţi, textul de lege menţionat având în vedere ipoteza depăşirii "inconvenientelor normale" ale vecinătăţii.
23. Cu privire la cea de-a doua condiţie, Curtea reţine că dispoziţiile art. 630 alin. (2) din Codul civil creează un cadru adecvat restabilirii normalităţii în ce priveşte relaţiile de vecinătate, precizând că, în cazul în care prejudiciul cauzat ar fi minor în raport cu necesitatea sau utilitatea desfăşurării activităţii prejudiciabile de către proprietar, instanţa va putea încuviinţa desfăşurarea acelei activităţi. Prin urmare, măsura luată este adecvată, limitarea operată fiind adaptată scopului urmărit şi fiind aptă să îndeplinească exigenţele acestuia.
24. Curtea reţine, în acelaşi timp, că limitarea impusă este necesară în vederea realizării scopului legitim arătat, respectiv prevenirea apariţiei unor conflicte în cadrul raporturilor de vecinătate între mai mulţi proprietari, prin reglementarea unor soluţii normative apte să aplaneze eventualele dispute locative.
25. În ce priveşte îndeplinirea cerinţei ca măsura adoptată să asigure un just echilibru între interesele în dispută, Curtea constată că textul de lege criticat nu consacră o limitare disproporţionată în raport cu obiectivul urmărit, respectiv concilierea intereselor contrarii ale celor doi proprietari. Curtea observă că, într-adevăr, proprietarul afectat este stânjenit în exercitarea folosinţei bunului propriu de modul în care celălalt proprietar al fondului vecin înţelege să îşi folosească bunul. Dar textul de lege criticat prevede că, în această situaţie, cel prejudiciat va avea dreptul la despăgubiri pentru prejudiciul suferit. Instanţa de judecată sesizată este competentă să aprecieze cu privire la gradul şi gravitatea depăşirii "inconvenientelor normale" ale vecinătăţii, prin raportare la starea de fapt particulară, caracteristică fiecărei situaţii reclamate în parte, în funcţie de circumstanţele specifice, urmând ca prin hotărârea pe care o va pronunţa să echilibreze ansamblul relaţiilor de vecinătate în dispută şi să aplaneze situaţia conflictuală apărută. Prin urmare, prevederile de lege supuse controlului de constituţionalitate asigură menţinerea unui raport de proporţionalitate între restrângerea introdusă şi scopul urmărit. Din această perspectivă, nu poate fi reţinută nici critica potrivit căreia judecătorul nu ar avea posibilitatea de a stabili corect dacă prejudiciul cauzat de proprietarul vecin corespunde noţiunii de "minor" prevăzută de textul de lege criticat. Dimpotrivă, aprecierea judecătorului reprezintă cea mai obiectivă modalitate de dimensionare, în baza probatoriului administrat, a prejudiciului şi, în funcţie de rezultat, de încadrare în ipotezele reglementate în art. 630 din Codul civil. În contextul garanţiilor de independenţă şi imparţialitate conferite de art. 124 din Constituţie, tot judecătorul va fi cel care va determina caracterul necesar sau util al desfăşurării activităţii prejudiciabile la care face referire alin. (2) al art. 630 din Codul civil.
26. În consecinţă, reglementarea, în sarcina unuia dintre proprietari, a obligaţiei de a suporta limitarea exercitării plenitudinii atributelor dreptului de proprietate, cu referire specială la prerogativa folosinţei, reprezintă într-adevăr o limitare a dreptului de proprietate, care este realizată însă cu respectarea cerinţelor prevăzute de Constituţie. Din considerentele mai sus prezentate, rezultă că prin textul de lege criticat se realizează doar o reconfigurare a exerciţiului dreptului de proprietate, care devine grevat de sarcina acceptării desfăşurării de către proprietarul vecin a activităţii prejudiciabile, compensată însă potrivit art. 630 alin. (2) din Codul civil prin despăgubirile acordate de instanţă.
27. În fine, un raţionament similar conduce la concluzia că nu poate fi reţinută nici critica referitoare la pretinsa încălcare a dispoziţiilor constituţionale şi convenţionale care consacră dreptul la protecţia vieţii intime, familiale şi private. Curtea reţine că dreptul la viaţă intimă, familială şi privată, astfel cum este reglementat în art. 26 din Constituţie şi în art. 8 din Convenţia pentru apărarea drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale, prezintă o latură activă, constând în obligaţia autorităţilor statului de a face posibilă exercitarea efectivă a acestuia şi o latură pasivă, pusă în evidenţă prin obligaţia ce incumbă autorităţilor, dar şi tuturor celorlalte subiecte de drept, de a respecta dreptul în discuţie, abţinându-se de la orice acţiune care ar fi de natură să aducă atingere acestuia. Limitarea acestui drept este însă justificată, în baza aceloraşi raţiuni prezentate mai sus.
28. Pentru considerentele expuse mai sus, în temeiul art. 146 lit. d) şi al art. 147 alin. (4) din Constituţie, precum şi al art. 1-3, al art. 11 alin. (1) lit. A.d) şi al art. 29 din Legea nr. 47/1992, cu unanimitate de voturi,

CURTEA CONSTITUŢIONALĂ

În numele legii

DECIDE:

Respinge, ca neîntemeiată, excepţia de neconstituţionalitate ridicată de Sanda-Puica Şerban în Dosarul nr. 40.564/301/2012/a1 al Judecătoriei Sectorului 3 Bucureşti şi constată că dispoziţiile art. 630 alin. (2) din Codul civil sunt constituţionale în raport cu criticile formulate.
Definitivă şi general obligatorie.
Decizia se comunică Tribunalului Bucureşti - Secţia a IV-a civilă şi se publică în Monitorul Oficial al României, Partea I.
Pronunţată în şedinţa din data de 27 noiembrie 2014.
-****-

PREŞEDINTE,

PETRE LĂZĂROIU

Magistrat-asistent,

Valentina Bărbăţeanu

Publicat în Monitorul Oficial cu numărul 88 din data de 2 februarie 2015