HOTĂRÂRE nr. 251 din 15 aprilie 2015 privind aprobarea Programului naţional "Sprijin la bacalaureat, acces la facultate"
În temeiul art. 108 din Constituţia României, republicată, şi al art. 111 alin. (1) lit. a) şi art. 223 din Legea educaţiei naţionale nr. 1/2011, cu modificările şi completările ulterioare,
Guvernul României adoptă prezenta hotărâre.
Art. 1
Se aprobă Programul naţional "Sprijin la bacalaureat, acces la facultate" care se va derula pe o perioadă de 7 ani, începând cu luna septembrie 2015.
Art. 2
Obiectivele generale ale Programului naţional "Sprijin la bacalaureat, acces la facultate" sunt:
a)reducerea ratei de abandon şcolar în licee, respectiv reducerea ratei de abandon al studiilor universitare;
b)creşterea ratei de absolvire şi îmbunătăţirea promovabilităţii la examenul de bacalaureat;
c)creşterea ratei de înscriere în învăţământul superior.
Art. 3
(1)Sprijinul constă în acordarea de granturi în vederea atingerii obiectivelor generale ale Programului naţional "Sprijin la bacalaureat, acces la facultate" prevăzute la art. 2.
(2)Sprijinul se poate acorda liceelor şi instituţiilor de învăţământ superior de stat, conform criteriilor de eligibilitate aprobate potrivit dispoziţiilor art. 5.
Art. 4
Beneficiarii finali ai Programului naţional "Sprijin la bacalaureat, acces la facultate" sunt, în special, elevii de liceu şi studenţii din învăţământul de stat care aparţin unor grupuri dezavantajate sau sunt în risc de eşec şcolar, respectiv abandon al studiilor.
Art. 5
(1)Criteriile de eligibilitate, cuantumul sprijinului şi metodologia de implementare se aprobă prin ordin al ministrului educaţiei şi cercetării ştiinţifice, în termen de 60 de zile de la intrarea în vigoare a prezentei hotărâri.
(2)Perioada de acordare a sprijinului este de maximum 4 ani pentru licee şi de maximum 3 ani pentru instituţiile de învăţământ superior.
Art. 6
Finanţarea Programului naţional "Sprijin la bacalaureat, acces la facultate" se asigură de la bugetul de stat, prin bugetul Ministerului Educaţiei şi Cercetării Ştiinţifice, cu încadrarea în sumele alocate anual cu această destinaţie şi din alte surse legal constituite.
-****-

PRIM-MINISTRU

VICTOR-VIOREL PONTA

Contrasemnează:

Ministrul educaţiei şi cercetării ştiinţifice,

Sorin Mihai Cîmpeanu

Ministrul finanţelor publice,

Eugen Orlando Teodorovici

Publicat în Monitorul Oficial cu numărul 263 din data de 20 aprilie 2015