DECIZIE nr. 664 din 15 octombrie 2015 referitoare la excepţia de neconstituţionalitate a prevederilor art. 1 alin. (1) şi (2), art. 2 alin. (1) şi art. 6 din Legea nr. 63/2011 privind încadrarea şi salarizarea în anul 2011 a personalului didactic şi didactic auxiliar din învăţământ, precum şi ale anexei nr. 2 la Legea nr. 63/2011

Daniel Marius Morar

- preşedinte

Valer Dorneanu

- judecător

Petre Lăzăroiu

- judecător

Mircea Ştefan Minea

- judecător

Mona-Maria Pivniceru

- judecător

Puskas Valentin Zoltan

- judecător

Simona-Maya Teodoroiu

- judecător

Simina Popescu

- magistrat-asistent

Cu participarea reprezentantului Ministerului Public, procuror Luminiţa Nicolescu.
1. Pe rol se află soluţionarea excepţiei de neconstituţionalitate a prevederilor art. 1 alin. (1) şi (2), art. 2 alin. (1) şi art. 6 din Legea nr. 63/2011 privind încadrarea şi salarizarea în anul 2011 a personalului didactic şi didactic auxiliar din învăţământ, precum şi ale anexei nr. 2 la Legea nr. 63/2011, excepţie ridicată de Claudiu-Viorel Ciucă în Dosarul nr. 4.833/63/2014 al Curţii de Apel Craiova - Secţia I civilă şi care formează obiectul Dosarului nr. 360D/2015 al Curţii Constituţionale.
2. La apelul nominal lipsesc părţile, faţă de care procedura de citare este legal îndeplinită.
3. Cauza fiind în stare de judecată, preşedintele Curţii acordă cuvântul reprezentantului Ministerului Public, care pune concluzii de respingere a excepţiei de neconstituţionalitate, ca neîntemeiată, sens în care invocă jurisprudenţa în materie a Curţii Constituţionale.

CURTEA,

având în vedere actele şi lucrările dosarului reţine următoarele:
4. Prin Încheierea din 17 februarie 2015, pronunţată în Dosarul nr. 4.833/63/2014, Curtea de Apel Craiova - Secţia I civilă a sesizat Curtea Constituţională cu excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 1 alin. (1) şi (2), art. 2 alin. (1) şi art. 6 din Legea nr. 63/2011 privind încadrarea şi salarizarea în anul 2011 a personalului didactic şi didactic auxiliar din învăţământ, precum şi ale anexei nr. 2 la Legea nr. 63/2011. Excepţia de neconstituţionalitate a fost ridicată de Claudiu-Viorel Ciucă cu prilejul soluţionării apelurilor împotriva Sentinţei civile nr. 4.630 din 16 septembrie 2014, pronunţată de Tribunalul Dolj - Secţia de conflicte de muncă şi asigurări sociale într-o cauză având ca obiect cererea de acordare a unor drepturi băneşti.
5. În motivarea excepţiei de neconstituţionalitate, autorul susţine, în esenţă, că prin Legea nr. 63/2011 salariile de încadrare ale cadrelor didactice au fost micşorate, prin scoaterea sporurilor din salariul de bază, iar cuantumul salariilor a rămas la aceiaşi nivel cu cel avut conform Legii nr. 235/2010. Se arată că, potrivit Deciziei Curţii Constituţionale nr. 877 din 28 iunie 2011, începând cu 1 ianuarie 2010, reîncadrarea salarială a cadrelor didactice trebuia făcută cu salariile prevăzute de Legea nr. 221/2008 pentru aprobarea Ordonanţei Guvernului nr. 15/2008 privind creşterile salariale ce se vor acorda în anul 2008 personalului din învăţământ, iar, conform Deciziei Curţii Constituţionale nr. 872 din 25 iunie 2010, salariile cadrelor didactice trebuiau să revină, începând cu 1 ianuarie 2011, la cuantumul avut în luna iunie 2010, deci la nivelul prevăzut de Legea nr. 221/2008.
6. Curtea de Apel Craiova - Secţia I civilă opinează că excepţia de neconstituţionalitate este nefondată, sens în care reţine că prevederile legii de salarizare care dispun cu caracter general cu privire la modul de salarizare a personalului didactic şi didactic auxiliar începând cu data intrării în vigoare a Legii nr. 63/2011 nu sunt contrare dispoziţiilor constituţionale invocate şi că niciunul dintre textele a căror neconstituţionalitate se invocă nu are legătură cu normele constituţionale pretins încălcate. Reţine că autorul excepţiei pare a critica, în realitate, interpretarea legii de către instanţa de fond şi că asupra acestui aspect este competentă a se pronunţa doar Curtea Constituţională, nu şi instanţa judecătorească în faţa căreia s-a ridicat excepţia.
7. Potrivit prevederilor art. 30 alin. (1) din Legea nr. 47/1992, încheierea de sesizare au fost comunicată preşedinţilor celor două Camere ale Parlamentului, Guvernului şi Avocatului Poporului, pentru a-şi exprima punctele de vedere asupra excepţiei de neconstituţionalitate.
8. Preşedinţii celor două Camere ale Parlamentului, Guvernul şi Avocatul Poporului nu au comunicat punctele lor de vedere asupra excepţiei de neconstituţionalitate.

CURTEA,

examinând încheierea de sesizare, raportul întocmit de judecătorul-raportor, concluziile procurorului, prevederile legale criticate, raportate la prevederile Constituţiei, precum şi Legea nr. 47/1992, reţine următoarele:
9. Curtea Constituţională a fost legal sesizată şi este competentă, potrivit dispoziţiilor art. 146 lit. d) din Constituţie, precum şi ale art. 1 alin. (2), ale art. 2, 3, 10 şi 29 din Legea nr. 47/1992, să soluţioneze excepţia de neconstituţionalitate.
10. Obiectul excepţiei de neconstituţionalitate îl constituie, potrivit dispozitivului încheierii de sesizare, dispoziţiile art. 1 alin. (1) şi (2), art. 2 alin. (1) şi art. 6 din Legea nr. 63/2011 privind încadrarea şi salarizarea în anul 2011 a personalului didactic şi didactic auxiliar din învăţământ, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 323 din 10 mai 2011, precum şi dispoziţiile anexei nr. 2 la Legea nr. 63/2011.
11. Curtea observă că, deşi Legea nr. 63/2011 reglementează salarizarea personalului didactic şi didactic auxiliar din învăţământ în anul 2011, având aşadar aplicabilitate limitată în timp, potrivit Deciziei sale nr. 766 din 15 iunie 2011, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 549 din 3 august 2011, Curtea urmează să se pronunţe asupra constituţionalităţii prevederilor criticate din Legea nr. 63/2011, întrucât actul normativ menţionat produce efecte juridice în cauzele în cadrul căreia a fost invocată excepţia de neconstituţionalitate. De altfel, Curtea reţine că aplicabilitatea Legii nr. 63/2011 a fost prelungită succesiv până la sfârşitul anului 2015.
12. Dispoziţiile art. 1 alin. (1) şi (2), art. 2 alin. (1) şi art. 6 din Legea nr. 63/2011 au următoarea redactare:
- Art. 1:"(1) Începând cu data intrării în vigoare a prezentei legi şi până la 31 decembrie 2011, personalul didactic şi didactic auxiliar din învăţământ beneficiază de drepturile de natură salarială stabilite în conformitate cu anexele la prezenta lege.
(2) Cuantumul brut al salariilor de încadrare pentru personalul didactic şi didactic auxiliar din învăţământ este cel prevăzut în anexele nr. 1, 2, 3a şi 3b, după caz.";
- Art. 2: "(1) Încadrarea personalului prevăzut la art. 1 se face potrivit prevederilor prezentei legi.";
- Art. 6: "Orice alte dispoziţii contrare cu privire la stabilirea salariilor şi a celorlalte drepturi de natură salarială, în anul 2011, pentru personalul prevăzut la art. 1 alin. (1), se abrogă."
Anexa nr. 2 la Legea nr. 63/2011 prevede salariile de încadrare pentru personalul didactic din învăţământul preuniversitar.
13. În opinia autorului excepţiei de neconstituţionalitate, prevederile de lege criticate contravin dispoziţiilor din Constituţie cuprinse în art. 1 alin. (5) referitor la obligativitatea respectării Constituţiei, a supremaţiei sale şi a legilor şi art. 147 alin. (4) privind efectele deciziilor Curţii Constituţionale.
14. Examinând excepţia de neconstituţionalitate, Curtea reţine că prevederile art. 1 alin. (1) şi (2), art. 2 alin. (1) şi art. 6 din Legea nr. 63/2011, precum şi dispoziţiile anexei nr. 2 la Legea nr. 63/2011 au mai format obiect al controlului de constituţionalitate, exercitat prin prisma unor critici similare celor formulate în cauzele de faţă. În acest sens sunt, spre exemplu, Decizia nr. 338 din 30 aprilie 2015, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 466 din 29 iunie 2015, Decizia nr. 285 din 23 aprilie 2015, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 460 din 25 iunie 2015, Decizia nr. 77 din 26 februarie 2015, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 323 din 13 mai 2015, şi Decizia nr. 481 din 23 septembrie 2014, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 825 din 12 noiembrie 2014.
15. Cu acel prilej, Curtea a reţinut, în esenţă, că este dreptul autorităţii legiuitoare de a elabora măsuri de politică legislativă în domeniul salarizării în concordanţă cu condiţiile economice şi sociale existente la un moment dat (a se vedea, spre exemplu, Decizia nr. 291 din 22 mai 2014, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 451 din 20 iunie 2014, şi Decizia nr. 31 din 5 februarie 2013, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 266 din 13 mai 2013). Curtea a statuat că Legea nr. 63/2011 a fost adoptată pentru a realiza unificarea salarizării unei categorii profesionale, respectiv pentru reglementarea unitară a domeniului vizat şi că drepturile câştigate nu sunt cu nimic afectate prin reglementările deduse controlului de constituţionalitate.
16. Curtea a mai constatat că, în materia salarizării personalului didactic şi didactic auxiliar, a existat o situaţie juridică specifică, determinată de succesiunea a numeroase acte normative cu acest obiect de reglementare şi de practica judiciară neunitară, care a condus la un sistem de salarizare neunitar. În acest context specific salarizării personalului didactic şi didactic auxiliar, reglementarea criticată dă expresie unei măsuri de politică bugetară, determinată de impactul financiar major asupra cheltuielilor de personal aprobate pentru anul 2011, având în vedere consecinţele modificărilor legislative şi ale soluţiilor pronunţate de instanţele judecătoreşti, urmărind să elimine inechitatea în stabilirea salariilor din sistemul naţional de învăţământ.
17. În ceea ce priveşte critica autorului excepţiei potrivit căreia actele normative din domeniul salarizării personalului didactic încalcă art. 147 alin. (4) din Constituţie deoarece contravin considerentelor reţinute prin Decizia nr. 877 din 28 iunie 2011, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 706 din 6 octombrie 2011, şi Decizia nr. 872 din 25 iunie 2010, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 433 din 28 iunie 2010, Curtea constată că, prin Decizia nr. 553 din 15 octombrie 2014, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 9 din 7 ianuarie 2015, a arătat că cele statuate prin respectivele decizii nu au incidenţă faţă de conţinutul normativ al textelor legale examinate, situaţiile avute în vedere cu prilejul pronunţării lor fiind diferite. Astfel, în Decizia nr. 877 din 28 iunie 2011, Curtea s-a referit la neconstituţionalitatea dispoziţiilor unei ordonanţe de urgenţă ale cărei reglementări urmăreau să contracareze măsurile de politică legislativă în domeniul salarizării personalului din învăţământ adoptate de Parlament prin Legea nr. 221/2008 pentru aprobarea Ordonanţei Guvernului nr. 15/2008 privind creşterile salariale ce se vor acorda în anul 2008 personalului din învăţământ, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 730 din 28 octombrie 2008, situaţie ce nu poate fi confundată cu cea a adoptării unor noi măsuri în domeniul salarizării printr-o nouă lege adoptată de Parlament, aşa cum este cazul Legii nr. 63/2011. De asemenea, prin Decizia nr. 872 din 25 iunie 2010, Curtea Constituţională, analizând pe calea controlului de constituţionalitate a priori dispoziţiile Legii nr. 118/2010 privind unele măsuri necesare în vederea restabilirii echilibrului bugetar, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 441 din 30 iunie 2010, a arătat că măsurile privind diminuarea salariilor cu 25% erau constituţionale atât timp cât îndeplineau condiţiile art. 53 din Constituţie, între altele referindu-se şi la caracterul temporar al acestor măsuri. Curtea a arătat, într-adevăr, că începând cu data de 1 ianuarie 2011 se revine la cuantumul salariilor/indemnizaţiilor şi soldelor de dinainte de adoptarea acestor măsuri de diminuare, dar cele statuate de Curte nu pot fi interpretate ca reprezentând un obstacol pentru Parlament ca, în viitor, în funcţie de condiţiile economice şi sociale avute în vedere, să adopte o nouă politică de salarizare, aşa cum a procedat prin dispoziţiile Legii nr. 63/2011.
18. În final, Curtea a subliniat că, deşi legiuitorului îi revine rolul de a reglementa salarizarea personalului didactic şi didactic auxiliar, iar Legea nr. 63/2011 a fost concepută ca o lege temporară (a cărei aplicabilitate a fost prelungită succesiv până la sfârşitul anului 2015), totuşi, în activitatea de legiferare, în această materie, legiuitorul trebuie să ţină seama că învăţământul constituie o prioritate naţională, iar salarizarea personalului didactic şi didactic auxiliar trebuie să fie în acord cu rolul şi importanţa activităţii prestate.
19. Întrucât nu au intervenit elemente noi, de natură să determine reconsiderarea jurisprudenţei Curţii Constituţionale în materie, soluţia şi considerentele cuprinse în deciziile anterior menţionate îşi găsesc aplicabilitatea şi în prezenta cauză.
20. Pentru considerentele expuse mai sus, în temeiul art. 146 lit. d) şi al art. 147 alin. (4) din Constituţie, al art. 1-3, al art. 11 alin. (1) lit. A.d) şi al art. 29 din Legea nr. 47/1992, cu unanimitate de voturi,

CURTEA CONSTITUŢIONALĂ

În numele legii

DECIDE:

Respinge, ca neîntemeiată, excepţia de neconstituţionalitate ridicată de Claudiu-Viorel Ciucă în Dosarul nr. 4.833/63/2014 al Curţii de Apel Craiova - Secţia I civilă şi constată că prevederile art. 1 alin. (1) şi (2), art. 2 alin. (1) şi art. 6 din Legea nr. 63/2011 privind încadrarea şi salarizarea în anul 2011 a personalului didactic şi didactic auxiliar din învăţământ, precum şi ale anexei nr. 2 la Legea nr. 63/2011 sunt constituţionale în raport cu criticile formulate.
Definitivă şi general obligatorie.
Decizia se comunică Curţii de Apel Craiova - Secţia I civilă şi se publică în Monitorul Oficial al României, Partea I.
Pronunţată în şedinţa din data de 15 octombrie 2015.
-****-

PREŞEDINTE,

DANIEL MARIUS MORAR

Magistrat-asistent,

Simina Popescu

Publicat în Monitorul Oficial cu numărul 89 din data de 5 februarie 2016