LEGE nr. 62 din 30 aprilie 2014 pentru modificarea şi completarea Legii nr. 346/2004 privind stimularea înfiinţării şi dezvoltării întreprinderilor mici şi mijlocii
Parlamentul României adoptă prezenta lege.
Art. I
Legea nr. 346/2004 privind stimularea înfiinţării şi dezvoltării întreprinderilor mici şi mijlocii, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 681 din 29 iulie 2004, cu modificările şi completările ulterioare, se modifică şi se completează după cum urmează:
1.Articolul 2 se modifică şi va avea următorul cuprins:
"Art. 2
(1) În sensul prezentei legi, prin întreprindere se înţelege orice formă de organizare a unei activităţi economice, autorizată potrivit legilor în vigoare să facă activităţi de producţie, comerţ sau prestări de servicii, în scopul obţinerii de venituri, în condiţii de concurenţă, respectiv: societăţi reglementate de Legea societăţilor nr. 31/1990, republicată, cu modificările şi completările ulterioare, societăţi cooperative, persoane fizice autorizate, întreprinzători titulari ai unei întreprinderi individuale şi întreprinderile familiale, autorizate potrivit dispoziţiilor legale în vigoare, care desfăşoară activităţi economice.
(2) Prevederile prezentei legi sunt aplicabile şi asociaţiilor şi fundaţiilor, cooperativelor agricole şi societăţilor agricole care desfăşoară activităţi economice."
2.La articolul 42 alineatul (3), litera d) se modifică şi va avea următorul cuprins:
"d) autorităţi ale administraţiei publice locale, respectiv consilii locale ale unităţilor administrativ-teritoriale cu un buget anual mai mic de echivalentul în lei a 10 milioane euro şi cu o populaţie mai mică de 5.000 de locuitori."
3.La articolul 9, alineatele (4) şi (5) se modifică şi vor avea următorul cuprins:
"(4) Grupul pentru evaluarea impactului economic al actelor normative asupra întreprinderilor mici şi mijlocii analizează raportul privind aplicarea Testului IMM şi emite un aviz consultativ cu privire la oportunitatea aprobării proiectului de act normativ evaluat, care se trimite iniţiatorului, prin grija autorităţii administraţiei publice centrale cu atribuţii în domeniul întreprinderilor mici şi mijlocii.
(5) Regulamentul de organizare şi funcţionare a Grupului pentru evaluarea impactului economic al actelor normative asupra întreprinderilor mici şi mijlocii şi metodologia de elaborare şi aplicare a Testului IMM se aprobă prin ordin al conducătorului autorităţii administraţiei publice centrale cu atribuţii în domeniul întreprinderilor mici şi mijlocii."
4.La articolul 9, alineatul (6) se abrogă.
5.După articolul 9 se introduce un nou articol, articolul 91, cu următorul cuprins:
"Art. 91
(1) Pentru asigurarea unui mediu favorabil iniţierii şi dezvoltării afacerilor, în procesul de elaborare a actelor normative care au impact asupra întreprinderilor mici şi mijlocii, iniţiatorii vor respecta principiul «Gândiţi mai întâi la scară mică», precum şi principiul numărului constant.
(2) Principiul «Gândiţi mai întâi la scară mică» presupune ca iniţiatorii actelor normative să evalueze efectele introducerii noii reglementări, mai întâi şi cu precădere, asupra activităţii întreprinderilor mici şi mijlocii.
(3) Principiul numărului constant stabileşte că introducerea unor noi sarcini administrative - obligaţii de raportare/ conformare - pentru întreprinderi mici şi mijlocii trebuie să aibă loc simultan cu eliminarea unor sarcini deja existente.
(4) Evaluarea sistematică a impactului proiectelor de acte normative prevăzute la alin. (1) se face prin aplicarea Testului IMM. Testul IMM se efectuează de către iniţiatorul actului normativ, înainte de demararea procesului de avizare a acestuia, şi constă în efectuarea unui sondaj cu privire la potenţialele efecte generate în activitatea întreprinderilor mici şi mijlocii de introducerea noilor reglementări. Evaluarea rezultatelor Testului IMM trebuie să conducă la identificarea corecţiilor care se impun în definitivarea proiectului de act normativ.
(5) Este obligatorie consultarea organizaţiilor reprezentative ale întreprinderilor mici şi mijlocii privind conţinutul proiectelor de acte normative, al analizelor de impact şi a Testului IMM, cu valorificarea în mod corespunzător a propunerilor acestora sau motivarea nevalorificării poziţiei lor, documente ce vor însoţi proiectul de act normativ până la adoptare."
6.La articolul 16, după alineatul (1) se introduce un nou alineat, alineatul (11), cu următorul cuprins:
"(11) În cazul în care se subcontractează de către întreprinderile mici şi mijlocii părţi din contractele de achiziţie publică, în contractele respective vor fi incluse prevederi privind termenele şi modalitatea de plată a subcontractanţilor, autorităţile contractante verificând îndeplinirea acestor obligaţii şi aplicând sancţiuni contractuale, dacă este cazul."
7.La capitolul II, titlul secţiunii a 6-a se modifică şi va avea următorul cuprins:
"SECŢIUNEA 6: Formarea profesională şi antreprenorială"
8.La articolul 19 alineatele (1) şi (2), sintagma "programe de formare profesională" se înlocuieşte cu sintagma "programe de formare profesională şi antreprenorială".
9.La articolul 19, după alineatul (2) se introduc două noi alineate, alineatele (3) şi (4), cu următorul cuprins:
"(3) Guvernul şi autorităţile publice competente iniţiază şi desfăşoară acţiuni care să asigure sprijinirea dezvoltării continue a sistemului educaţional de promovare a culturii şi competenţelor antreprenoriale, prin:
a) întărirea cooperării la nivel guvernamental între structurile care gestionează politicile de susţinere a întreprinderilor mici şi mijlocii şi instituţiile care gestionează politica de educaţie la diferite niveluri, precum şi cu organizaţiile reprezentative ale mediului de afaceri;
b) sprijinirea parteneriatului între mediul de afaceri şi sistemul educaţional în scopul corelării ofertei de formare profesională cu cererea de pe piaţa muncii, pentru a dezvolta strategii sistematice de formare a spiritului antreprenorial la toate nivelurile şi includerea unui capitol referitor la educaţia antreprenorială în strategia naţională de învăţare pe tot parcursul vieţii, realizată în parteneriat cu organizaţiile reprezentative ale mediului de afaceri;
c) realizarea de programe speciale de formare antreprenorială pentru femeile interesate să intre în afaceri şi a unor programe de mentorat pentru femeile întreprinzător, în vederea creşterii competitivităţii antreprenoriale şi manageriale a acestora;
d) organizarea de cursuri de formare antreprenorială;
e) organizarea şi desfăşurarea, la nivel central şi local, de activităţi de cunoaştere şi de promovare, inclusiv prin mijloace mass-media, a exemplelor de bune practici în domeniul antreprenoriatului, etică şi performanţă în afaceri, sub forma unor reuniuni specifice - simpozioane, conferinţe, forumuri, expoziţii, cluburi de discuţie, schimburi de experienţă, clasamente şi concursuri cu premii sau altele asemenea;
f) stimularea comportamentului etic şi a responsabilităţii sociale în afaceri a întreprinderilor mici şi mijlocii.
(4) Ministerul Educaţiei Naţionale conduce sistemul naţional de învăţământ, oferă servicii educaţionale pentru copii, tineri şi adulţi şi susţine activitatea de formare antreprenorială a acestora prin:
a) programe de educaţie antreprenorială;
b) actualizarea şi îmbunătăţirea transparenţei calificărilor profesionale, validarea rezultatelor învăţării nonformale şi informate, pentru a răspunde noilor nevoi ocupaţionale în raport cu piaţa muncii;
c) crearea unor module/discipline cu caracter specific în cadrul programei şcolare, care să ofere tinerilor posibilitatea aprofundării cunoştinţelor antreprenoriale, a manifestării spiritului antreprenorial în rândul tinerilor şi a participării la competiţii de profil pe baza cunoştinţelor acumulate;
d) elaborarea, de către autorităţile publice centrale, ca urmare a consultării confederaţiilor patronale reprezentative la nivel naţional, a unei strategii naţionale de educaţie antreprenorială, prin care să se asigure formarea antreprenorială pe tot parcursul vieţii."
10.La articolul 22, litera b) a alineatului (1) şi alineatul (3) se modifică şi vor avea următorul cuprins:
"b) să se asigure menţinerea în funcţiune a întreprinderii, cu continuarea ideilor şi practicilor de afaceri şi menţinerea locurilor de muncă pe o perioadă de minimum 3 ani de la data transferului.
...................................................
(3) În cazul în care în perioada de până la 3 ani de la transferul întreprinderilor mici şi mijlocii intervine încetarea activităţii datorată unei culpe grave a persoanelor cărora li s-a încredinţat conducerea acesteia sau săvârşirii unor infracţiuni de către acestea ori o reducere mai mare de 50% a numărului de personal, întreprinderea are obligaţia restituirii integrale a sumelor acordate conform art. 21."
11.La articolul 23, alineatul (1), partea introductivă a alineatului (3) şi alineatul (5) se modifică şi vor avea următorul cuprins:
"Art. 23
(1) Transferul de afaceri în cazul persoanelor fizice autorizate, întreprinderilor individuale şi întreprinderilor familiale se realizează în cadrul aceleiaşi familii, în baza declaraţiei pe propria răspundere a titularului autorizaţiei şi a cesionarului, în cazul cedării afacerii, cu titlu gratuit, în timpul vieţii titularului autorizaţiei şi în baza declaraţiei cesionarului, în cazul decesului acestuia.
...................................................
(3) Pentru persoanele fizice autorizate, întreprinderile individuale şi întreprinderile familiale, în scopul stimulării transferului, în cadrul programului prevăzut la art. 21 se vor susţine integral cheltuielile cu privire la următoarele taxe şi tarife:
...................................................
(5) În cazul în care în perioada de până la 3 ani intervine încetarea activităţii autorizate din culpa gravă a persoanei fizice autorizate sau a reprezentantului întreprinderii individuale ori întreprinderii familiale sau din cauza săvârşirii unor infracţiuni de către aceste persoane, persoana fizică autorizată sau, după caz, întreprinderea individuală ori întreprinderea familială are obligaţia restituirii integrale a sumelor acordate conform alin. (3)."
12.Articolul 24 se modifică şi va avea următorul cuprins:
"Art. 24
Transferul în cazul persoanelor fizice autorizate, întreprinderilor individuale şi întreprinderilor familiale se realizează în condiţiile legii."
13.La articolul 25 alineatul (3), liniuţa a 3-a a literei a) şi litera b) se modifică şi vor avea următorul cuprins:
"- constituirea de fonduri de garantare, fonduri de contragarantare, fonduri de investiţii şi capital de risc în sprijinul întreprinderilor mici şi mijlocii;
...................................................
b) îmbunătăţirea accesului întreprinderilor mici şi mijlocii la finanţare, prin acordarea de sprijin financiar şi asistenţă pentru dezvoltarea sistemelor moderne de finanţare, asigurarea fundamentelor informaţionale necesare în vederea elaborării de proiecte viabile de către întreprinzători, precum şi stimulente pentru crearea de locuri de muncă, pentru înfiinţarea şi dezvoltarea întreprinderilor mici şi mijlocii;"
14.La articolul 25 alineatul (3), după litera d) se introduc două noi litere, literele d1) şi d2), cu următorul cuprins:
"d1) facilitarea accesului întreprinderilor mici şi mijlocii la fonduri externe nerambursabile, pentru ca acestea să furnizeze doar o singură dată datele necesare, precum şi valorificarea bunelor practici din Uniunea Europeană, prin proiectarea şi implementarea, din fonduri externe nerambursabile, a unor programe destinate întreprinderilor mici şi mijlocii de tipul:
- fond de microfinanţare a întreprinderilor mici şi mijlocii axat pe dezvoltarea spiritului antreprenorial, inovare de vârf şi introducerea noilor tehnologii;
- programe de cercetare, dezvoltare şi consultanţă privind managementul, marketingul, networkingul, investiţiile în întreprinderi mici şi mijlocii, în vederea furnizării de soluţii pragmatice pentru creşterea funcţionalităţii şi performanţelor firmelor pe piaţa internă şi internaţională;
- fond pentru cofinanţarea realizării de produse ecologice;
- fond pentru minigranturi pentru microîntreprinderi;
- program pentru organizarea, în fiecare regiune a ţării, a unor clustere inovative, focalizate pe produse pentru export, finanţate din fonduri europene, care să valorifice potenţialul şi condiţiile specifice fiecărei zone;
- fond «capital de risc», în vederea finanţării înfiinţării de start-up-uri inovative;
d2) în aplicarea programelor destinate întreprinderilor mici şi mijlocii prevăzute la lit. d1), se va acorda prioritate de finanţare programelor de minigranturi pentru microîntreprinderi, celor ce finanţează produse ecologice sau care aparţin afacerilor de mediu şi produselor sau serviciilor inovative,"
15.La articolul 25, după alineatul (3) se introduce un nou alineat, alineatul (31), cu următorul cuprins:
"(31) Pe site-ul autorităţii publice cu competenţe în domeniu vor fi publicate în mod centralizat şi actualizate permanent, informaţii privind toate programele şi măsurile de susţinere aplicabile întreprinderilor mici şi mijlocii, inclusiv cele finanţate din fonduri structurale, pentru a asigura accesul facil la informaţii privind conţinutul, condiţiile, procedurile, termenele şi celelalte aspecte importante privind fiecare măsură în parte."
16.După articolul 25 se introduce un nou articol, articolul 251, cu următorul cuprins:
"Art. 251
Programele naţionale destinate finanţării întreprinderilor mici şi mijlocii, care se derulează de către autoritatea publică centrală cu atribuţii în domeniul întreprinderilor mici şi mijlocii până în anul 2020, conform procedurilor de implementare aprobate în fiecare an prin ordin al conducătorului acesteia, publicat în Monitorul Oficial, sunt:
a) programul naţional multianual pentru dezvoltarea antreprenoriatului în rândul femeilor din sectorul întreprinderilor mici şi mijlocii;
b) programul pentru dezvoltarea abilităţilor antreprenoriale în rândul tinerilor şi facilitarea accesului acestora la finanţare - START;
c) programul naţional multianual de înfiinţare şi dezvoltare de incubatoare tehnologice şi de afaceri;
d) programul pentru stimularea înfiinţării şi dezvoltării microîntreprinderilor din sfera economiei sociale;
e) programul pentru transferul afacerilor;
f) programul naţional multianual de microindustrializare;
g) programul de dezvoltare a activităţilor de comercializare a produselor şi serviciilor de piaţă;
h) programul naţional multianual pentru susţinerea meşteşugurilor şi artizanatului;
i) programul naţional multianual pentru stimularea creării, dezvoltării şi promovării brandurilor sectoriale şi subsectoriale;
j) programul naţional multianual pentru înfiinţarea şi dezvoltarea întreprinderilor mici şi mijlocii în mediul rural;
k) programul de stimulare a cercetării-dezvoltării şi inovării în rândul întreprinderilor mici şi mijlocii;
l) alte programe naţionale pentru întreprinderi mici şi mijlocii, aprobate în condiţiile legii."
17.La articolul 26, alineatul (1) se modifică şi va avea următorul cuprins:
"Art. 26
(1) Anual, prin legea bugetului de stat se alocă fonduri în valoare de 0,4% din PIB, fonduri europene şi fonduri externe nerambursabile pentru finanţarea programelor de dezvoltare şi a măsurilor de sprijinire a înfiinţării de noi întreprinderi şi de susţinere a dezvoltării întreprinderilor mici şi mijlocii, la nivel naţional şi local, prevăzute în Strategia guvernamentală pentru susţinerea dezvoltării întreprinderilor mici şi mijlocii."
18.La articolul 26, după alineatul (5) se introduc două noi alineate, alineatele (6) şi (7), cu următorul cuprins:
"(6) Fondurile de sprijinire a întreprinderilor mici şi mijlocii stabilite în conformitate cu alin. (1) se alocă cu prioritate programelor prevăzute la art. 251.
(7) Programelor prevăzute la art. 251 lit. f) şi k) li se va aloca în mod obligatoriu un procent de cel puţin 20% din fondurile disponibile, stabilite în conformitate cu alin. (1)."
19.La articolul 262, alineatele (3) şi (4) se modifică şi vor avea următorul cuprins:
"(3) Organizaţiile ori instituţiile publice de drept privat selecţionate au calitatea de agenţii de implementare a ajutoarelor acordate, pentru a căror derulare încheie contracte cu autoritatea administraţiei publice centrale cu atribuţii în domeniul întreprinderilor mici şi mijlocii.
(4) Sumele neutilizate la finele fiecărui an, angajate de autoritatea administraţiei publice centrale cu atribuţii în domeniul întreprinderilor mici şi mijlocii cu agenţiile de implementare şi evidenţiate în conturile acestora, se reportează în anul următor şi se utilizează pentru acoperirea obligaţiilor care decurg din contractele de credit încheiate între agenţiile de implementare şi beneficiarii ajutoarelor financiare nerambursabile, în limitele sumelor prevăzute în contractele încheiate între autoritatea administraţiei publice centrale cu atribuţii în domeniul întreprinderilor mici şi mijlocii şi agenţiile de implementare."
20.Articolul 27 se modifică şi va avea următorul cuprins:
"Art. 27
Facilităţile de natura ajutorului de stat, prevăzute de prezenta lege, se vor acorda prin intermediul unor scheme de ajutor de stat sau de ajutor de minimis, elaborate şi implementate în concordanţă cu legislaţia Uniunii Europene şi naţionale în domeniul ajutorului de stat."
21.În tot cuprinsul legii, sintagma "preşedintele autorităţii administraţiei publice centrale cu atribuţii în domeniul întreprinderilor mici şi mijlocii" se înlocuieşte cu sintagma "conducătorul autorităţii administraţiei publice centrale cu atribuţii în domeniul întreprinderilor mici şi mijlocii", iar sintagma "Agenţia Naţională pentru Întreprinderi Mici şi Mijlocii şi Cooperaţie" se înlocuieşte cu sintagma "autoritatea administraţiei publice centrale cu atribuţii în domeniul întreprinderilor mici şi mijlocii".
Art. II
În termen de 30 de zile de la data intrării în vigoare a prezentei legi, conducătorul autorităţii administraţiei publice centrale cu atribuţii în domeniul întreprinderilor mici şi mijlocii modifică şi completează Regulamentul de organizare şi funcţionare a Grupului pentru evaluarea impactului economic al actelor normative asupra întreprinderilor mici şi mijlocii, aprobat prin Ordinul preşedintelui Agenţiei Naţionale pentru Întreprinderi Mici şi Mijlocii şi Cooperaţie nr. 240/2004, cu modificările ulterioare, în mod corespunzător modificărilor şi completărilor dispuse prin prezenta lege.
Art. III
Legea nr. 346/2004 privind stimularea înfiinţării şi dezvoltării întreprinderilor mici şi mijlocii, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 681 din 29 iulie 2004, cu modificările şi completările ulterioare, precum şi cu cele aduse prin prezenta lege, se va republica în Monitorul Oficial al României, Partea I, dându-se textelor o nouă numerotare.
-****-
Această lege a fost adoptată de Parlamentul României, cu respectarea prevederilor art. 75 şi ale art. 76 alin. (2) din Constituţia României, republicată.

p. PREŞEDINTELE CAMEREI DEPUTAŢILOR,

VIOREL HREBENCIUC

PREŞEDINTELE SENATULUI

CĂLIN-CONSTANTIN-ANTON POPESCU-TĂRICEANU

Publicat în Monitorul Oficial cu numărul 328 din data de 6 mai 2014