DECIZIE nr. 162 din 12 martie 2013 referitoare la excepţia de neconstituţionalitate a prevederilor Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 24/2008 privind accesul la propriul dosar şi deconspirarea Securităţii

Augustin Zegrean

- preşedinte

Aspazia Cojocaru

- judecător

Acsinte Gaspar

- judecător

Petre Lăzăroiu

- judecător

Mircea Ştefan Minea

- judecător

Ion Predescu

- judecător

Puskas Valentin Zoltan

- judecător

Tudorel Toader

- judecător

Simina Gagu

- magistrat-asistent

Cu participarea reprezentantului Ministerului Public, procuror Antonia Constantin.
Pe rol se află soluţionarea excepţiei de neconstituţionalitate a prevederilor Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 24/2008 privind accesul la propriul dosar şi deconspirarea Securităţii, excepţie ridicată de Gheorghe Chesaru în Dosarul nr. 3.516/2/2011 al Curţii de Apel Bucureşti - Secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal şi care formează obiectul Dosarului Curţii Constituţionale nr. 1.577D/2012.
La apelul nominal răspunde, pentru partea Consiliul Naţional pentru Studierea Arhivelor Securităţii, consilierul juridic Mihai Ionescu, cu delegaţie depusă la dosar. Lipseşte autorul excepţiei, faţă de care procedura de citare este legal îndeplinită.
Cauza fiind în stare de judecată, preşedintele Curţii acordă cuvântul reprezentantului Consiliului Naţional pentru Studierea Arhivelor Securităţii, care solicită respingerea excepţiei de neconstituţionalitate ca neîntemeiată, sens în care invocă jurisprudenţa în materie a Curţii Constituţionale.
Reprezentantul Ministerului Public, având în vedere Decizia Curţii Constituţionale nr. 672 din 26 iunie 2012, pune concluzii de respingere, ca devenită inadmisibilă, a excepţiei de neconstituţionalitate a prevederilor art. 2 lit. b) teza întâi din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 24/2008, în privinţa sintagmelor "indiferent sub ce formă" şi "relatări verbale consemnate de lucrătorii Securităţii", şi ca neîntemeiată cât priveşte excepţia de neconstituţionalitate a celorlalte prevederi criticate ale aceluiaşi act normativ, sens în care invocă jurisprudenţa în materie a Curţii Constituţionale.

CURTEA,

având în vedere actele şi lucrările dosarului, constată următoarele:
Prin Sentinţa civilă nr. 3.546 din 28 mai 2012, pronunţată în Dosarul nr. 3.516/2/2011, Curtea de Apel Bucureşti - Secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal a sesizat Curtea Constituţională cu excepţia de neconstituţionalitate a prevederilor Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 24/2008 privind accesul la propriul dosar şi deconspirarea Securităţii.
Excepţia a fost ridicată de Gheorghe Chesaru într-o cauză având ca obiect o acţiune în constatare întemeiată pe Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 24/2008.
În motivarea excepţiei de neconstituţionalitate autorul acesteia susţine, în esenţă, că, pentru a nu se încălca art. 126 alin. (6) din Constituţie, instanţele de contencios administrativ nu pot avea competenţa de a se pronunţa asupra unor aspecte sau fapte ce ţin de regulamentele sau comandamentele militare specifice.
De asemenea, autorul susţine încălcarea prezumţiei de nevinovăţie, deoarece prevederile de lege criticate lasă loc unei interpretări abuzive, punând semnul egalităţii între calitatea de lucrător al Securităţii şi desfăşurarea activităţii prin care s-au suprimat ori îngrădit drepturi şi libertăţi fundamentale ale omului şi creează premisele unei forme de răspundere morală şi juridică pentru simpla participare la activitatea fostelor servicii de informaţii, fără a stabili vreo formă de vinovăţie.
În acelaşi timp, prevederile legale criticate acordă Consiliului Naţional pentru Studierea Arhivelor Securităţii dreptul de a desfăşura o activitate jurisdicţională. Or, Consiliul Naţional pentru Studierea Arhivelor Securităţii trebuie să fie o autoritate administrativă autonomă, fără atribuţii jurisdicţionale, iar unicul scop al acesteia să fie de a permite cetăţeanului accesul la propriul dosar, în calitatea sa de "depozitar şi administrator" al documentelor întocmite de fosta Securitate.
Contrar art. 126 alin. (5) şi art. 24 din Constituţie, Consiliul Naţional pentru Studierea Arhivelor Securităţii se substituie unei instanţe judecătoreşti, exercitând o jurisdicţie specifică în cadrul căreia administrează probe şi dă un verdict privind calitatea de lucrător al Securităţii, în timp ce persoana vizată nu are posibilitatea de a se apăra în faţa Colegiului Consiliului. Subliniază că instanţa de contencios administrativ are doar un rol formal, întrucât nu face altceva decât să certifice ulterior ceea ce a constatat această autoritate.
Totodată, prin introducerea unei acţiuni în constatare, fără a avea o legitimare procesuală activă, Consiliul Naţional pentru Studierea Arhivelor Securităţii se subrogă în dreptul cetăţeanului de a avea acces liber la justiţie pentru apărarea drepturilor, a libertăţilor şi a intereselor sale legitime şi se substituie instituţiei Avocatul Poporului. Astfel, prin art. 8 lit. a) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 24/2008 se realizează o extindere nepermisă a sferei titularilor dreptului de acces liber la justiţie, dincolo de limitele sale constituţionale. Cu alte cuvinte, prevederile legale criticate convertesc dreptul de acces liber la justiţie într-o obligaţie.
De asemenea, desemnarea, iniţial, a Tribunalului Bucureşti - Secţia contencios administrativ şi, ulterior, a Curţii de Apel Bucureşti - Secţia de contencios administrativ şi fiscal, ca unică instanţă judecătorească competentă în ceea ce priveşte acţiunile în constatarea calităţii de lucrător sau colaborator al Securităţii, este neconstituţională, de vreme ce adeverinţele prevăzute la art. 8 lit. b) şi art. 9 din ordonanţa de urgenţă pot fi contestate, de orice persoană interesată, în faţa instanţei de contencios administrativ competentă teritorial. Pe de altă parte, persoanei verificate i se îngrădeşte posibilitatea exercitării dreptului la apărare în faţa unei instanţe de judecată apropiată de domiciliul său.
În fine, autorul excepţiei precizează că, prin reglementarea voit contradictorie, cuprinsă în art. 10 alin. (2) referitor la instanţa competentă în soluţionarea contestaţiilor formulate împotriva adeverinţelor prevăzute la art. 8 lit. b) şi art. 9, comparativ cu cea din art. 11 alin. (1) din ordonanţă privind instanţa judecătorească competentă să soluţioneze acţiunea în constatare introdusă de Consiliul Naţional pentru Studierea Arhivelor Securităţii, se creează o inegalitate de tratament juridic, contrară dispoziţiilor art. 16 din Constituţie.
Curtea de Apel Bucureşti - Secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal consideră că excepţia de neconstituţionalitate este neîntemeiată. În acest sens, arată că actul normativ criticat nu este în conflict cu art. 126 alin. (6) din Constituţie şi că definirea noţiunii de lucrător al Securităţii nu induce ideea prezumţiei de nevinovăţie pentru toţi lucrătorii fostei Securităţi, o asemenea calitate urmând a fi constatată prin hotărâre judecătorească, în cazul îndeplinirii condiţiilor prevăzute de lege. Totodată, Consiliul Naţional pentru Studierea Arhivelor Securităţii nu este nici instanţă extraordinară, nici organ administrativ cu atribuţii jurisdicţionale, deoarece nu pronunţă o hotărâre sau un alt act ce ar putea fi asimilat unui act administrativ-jurisdicţional, iar faptul că efectuează anumite verificări cu caracter administrativ nu echivalează cu substituirea în atribuţiile instanţei judecătoreşti. Referitor la promovarea acţiunii în constatare, instanţa judecătorească reţine că dreptul de acces la justiţie nu este unul absolut, iar reglementarea prin care se recunoaşte calitate procesuală autorităţii publice menţionate rezultă din finalitatea ordonanţei de urgenţă criticate, constând în apărarea unor valori superioare interesului privat. Arată, de asemenea, că Avocatul Poporului nu este singura instituţie căreia, în anumite condiţii, i se recunoaşte calitate procesuală activă în ceea ce priveşte exerciţiul dreptului de chemare în judecată, un astfel de rol fiind recunoscut, de exemplu, şi Ministerului Public.
Instanţa judecătorească apreciază, în fine, că nu este încălcat niciun drept al cetăţeanului prin neacordarea posibilităţii persoanei de a propune probe în apărare în etapa administrativă, atât timp cât acest drept poate fi efectiv exercitat în faţa instanţei judecătoreşti.
Potrivit dispoziţiilor art. 30 alin. (1) din Legea nr. 47/1992, actul de sesizare a fost comunicat preşedinţilor celor două Camere ale Parlamentului, Guvernului, precum şi Avocatului Poporului, pentru a-şi exprima punctele de vedere asupra excepţiei de neconstituţionalitate.
Avocatul Poporului consideră că prevederile Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 24/2008 sunt constituţionale, sens în care arată că normele de lege criticate nu încalcă prezumţia de nevinovăţie, dreptul la apărare sau dreptul la un proces echitabil. Consideră că prezumţia de nevinovăţie nu este aplicabilă procesului declanşat în temeiul Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 24/2008, act normativ care, în ceea ce priveşte procedura de judecată, asigură respectarea dreptului la apărare şi a principiilor oralităţii, contradictorialităţii şi publicităţii. De asemenea, apreciază că rolul Consiliului Naţional pentru Studierea Arhivelor Securităţii, de autoritate administrativă autonomă, lipsită de atribuţii jurisdicţionale, ale cărei acte privind accesul la propriul dosar şi deconspirarea Securităţii sunt supuse controlului instanţei judecătoreşti, nu este cel de instanţă extraordinară. Totodată, actul normativ criticat nu încalcă nici dispoziţiile constituţionale conform cărora instituţia Avocatul Poporului apără drepturile şi libertăţile persoanelor fizice.
Preşedinţii celor două Camere ale Parlamentului şi Guvernul nu au comunicat punctele lor de vedere asupra excepţiei de neconstituţionalitate.

CURTEA,

examinând actul de sesizare, punctul de vedere al Avocatului Poporului, raportul întocmit de judecătorul-raportor, susţinerile părţii prezente, concluziile procurorului, prevederile legale criticate, raportate la dispoziţiile Constituţiei, precum şi Legea nr. 47/1992, reţine următoarele:
Curtea Constituţională a fost legal sesizată şi este competentă, potrivit dispoziţiilor art. 146 lit. d) din Constituţie, precum şi ale art. 1 alin. (2), ale art. 2, 3, 10 şi 29 din Legea nr. 47/1992, să soluţioneze excepţia de neconstituţionalitate.
Obiectul excepţiei de neconstituţionalitate îl constituie prevederile Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 24/2008 privind accesul la propriul dosar şi deconspirarea Securităţii, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 182 din 10 martie 2008, aprobată cu modificări şi completări prin Legea nr. 293/2008, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 800 din 28 noiembrie 2008.
Autorul excepţiei de neconstituţionalitate susţine că prevederile de lege criticate contravin dispoziţiilor din Constituţie cuprinse în art. 16 privind egalitatea în drepturi, art. 21 privind accesul liber la justiţie, art. 23 alin. (11) privind prezumţia de nevinovăţie, art. 24 privind dreptul la apărare, art. 52 alin. (1) privind dreptul persoanei vătămate de o autoritate publică, art. 58 alin. (1) privind numirea şi rolul Avocatului Poporului, precum şi art. 126 alin. (5) şi (6) privind interzicerea înfiinţării de instanţe extraordinare şi controlul judecătoresc al actelor administrative ale autorităţilor publice pe calea contenciosului administrativ.
1. Examinând excepţia de neconstituţionalitate, Curtea reţine că, prin Decizia nr. 672 din 26 iunie 2012, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 559 din 8 august 2012, a constatat că sintagmele "indiferent sub ce formă" şi "relatări verbale consemnate de lucrătorii Securităţii" cuprinse în art. 2 lit. b) teza întâi din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 24/2008 sunt neconstituţionale. În aceste condiţii, Curtea constată că, în cauza de faţă, sunt incidente dispoziţiile art. 29 alin. (3) din Legea nr. 47/1992 privind organizarea şi funcţionarea Curţii Constituţionale, republicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 807 din 3 decembrie 2010, potrivit cărora "Nu pot face obiectul excepţiei prevederile constatate ca fiind neconstituţionale printr-o decizie anterioară a Curţii Constituţionale". Reţinând că acest caz de inadmisibilitate a excepţiei de neconstituţionalitate a intervenit după sesizarea Curţii, excepţia cu acest obiect urmează să fie respinsă ca devenită inadmisibilă.
2. Totodată, Curtea reţine că celelalte prevederi criticate ale Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 24/2008 au mai făcut obiectul controlului de constituţionalitate exercitat din perspectiva unor critici de neconstituţionalitate asemănătoare.
Astfel, în legătură cu critica de neconstituţionalitate susţinută din perspectiva stabilirii competenţei instanţelor de contencios administrativ de a se pronunţa asupra unor acte de comandament cu caracter militar, Curtea a constatat că prevederile legale criticate nu reglementează controlul judecătoresc al unor astfel de acte. Controlul legalităţii sau temeiniciei acestora excedează cadrului normativ al ordonanţei de urgenţă criticate, obiectul de reglementare al acesteia fiind în mod univoc menţionat, şi anume "accesul la propriul dosar şi deconspirarea Securităţii" (a se vedea, spre exemplu, Decizia nr. 219 din 13 martie 2012, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 271 din 24 aprilie 2012).
De asemenea, Curtea a reţinut, ca apreciere generală, că, faţă de Legea nr. 187/1999 privind accesul la propriul dosar şi deconspirarea poliţiei politice comuniste, declarată neconstituţională prin Decizia nr. 51 din 31 ianuarie 2008, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 95 din 6 februarie 2008, Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 24/2008 a produs o modificare substanţială a regimului juridic aplicabil persoanelor în legătură cu care s-a constatat că sunt colaboratori sau lucrători ai Securităţii. Curtea a statuat că actul normativ criticat urmăreşte deconspirarea prin consemnarea publică a acestor persoane, fără să promoveze răspunderea juridică şi politică a acestora şi fără să creeze premisele unei forme de răspundere morală şi juridică colectivă, pentru simpla participare la activitatea serviciilor de informaţii, în condiţiile lipsei de vinovăţie şi a vreunei încălcări a drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale (a se vedea, spre exemplu, Decizia nr. 436 din 15 aprilie 2010, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 381 din 9 iunie 2010, şi Decizia nr. 760 din 7 iunie 2011, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 668 din 20 septembrie 2011).
În continuare, Curtea a constatat că Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 24/2008 a realizat o reconfigurare a Consiliului Naţional pentru Studierea Arhivelor Securităţii, ca autoritate administrativă autonomă, lipsită de atribuţii jurisdicţionale, ale cărei acte privind accesul la dosar şi deconspirarea Securităţii sunt supuse controlului instanţelor de judecată. Aşadar, în condiţiile în care acţiunea în constatarea calităţii de lucrător al Securităţii sau colaborator al acesteia este introdusă la o instanţă de judecată a cărei hotărâre poate fi atacată cu recurs, prevederile Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 24/2008 nu sunt de natură să confere Consiliului Naţional pentru Studierea Arhivelor Securităţii rolul de instanţă extraordinară (a se vedea, spre exemplu, Decizia nr. 1.194 din 24 septembrie 2009, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 749 din 4 noiembrie 2009).
De asemenea, în cadrul acţiunii în constatare promovate de Consiliul Naţional pentru Studierea Arhivelor Securităţii, pârâtul nu trebuie să îşi demonstreze propria nevinovăţie, revenind instanţei de judecată obligaţia de a administra tot probatoriul pe baza căruia să pronunţe soluţia (a se vedea, în acest sens, Decizia nr. 455 din 8 mai 2012, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 436 din 30 iunie 2012).
În acelaşi timp, Curtea nu a reţinut nici critica referitoare la pretinsa încălcare a principiului liberului acces la justiţie ca urmare a subrogării Consiliului Naţional pentru Studierea Arhivelor Securităţii în dreptul cetăţeanului care se consideră vătămat prin acţiunile abuzive ale unor lucrători din fosta Securitate de a avea acces liber la justiţie pentru apărarea drepturilor, a libertăţilor şi a intereselor sale legitime.
Astfel cum a statuat Curtea în jurisprudenţa sa, prevederile art. 1 alin. (7) şi (8) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 24/2008 sunt edificatoare în acest sens, conferind persoanei, subiect al unui dosar din care rezultă că a fost urmărită de Securitate, precum şi, după caz, soţului supravieţuitor şi rudelor până la gradul al patrulea inclusiv ale persoanei decedate ori moştenitorilor săi testamentari dreptul de a afla identitatea lucrătorilor Securităţii şi a colaboratorilor acesteia care au contribuit cu informaţii la completarea dosarului şi, de asemenea, de a solicita verificarea calităţii de lucrător al Securităţii pentru ofiţerii sau subofiţerii care au contribuit la instrumentarea dosarului. Din cuprinsul acestor dispoziţii legale se desprinde concluzia potrivit căreia Consiliul Naţional pentru Studierea Arhivelor Securităţii acţionează inclusiv la cererea persoanelor îndreptăţite, astfel că nu se pune problema nesocotirii dreptului acestora de liber acces la justiţie (a se vedea, spre exemplu, Decizia nr. 608 din 12 mai 2011, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 514 din 21 iulie 2011).
De asemenea, legitimarea procesuală a Consiliului Naţional pentru Studierea Arhivelor Securităţii de a introduce cererea în constatarea calităţii de lucrător sau colaborator al Securităţii izvorăşte din înseşi prevederile legale care reglementează activitatea de deconspirare a Securităţii şi se justifică prin interesul general pe care, în actualul context istoric, societatea românească îl manifestă faţă de consemnarea publică a celor care au fost lucrători sau colaboratori ai Securităţii. De altfel, în jurisprudenţa sa, Curtea Constituţională a statuat că acţiunile promovate de Consiliu nu tind la obţinerea unei condamnări judiciare, consecinţa acestora rezumându-se la simpla aducere la cunoştinţa publică a soluţiilor pronunţate de instanţele judecătoreşti în acţiunile în constatarea calităţii de lucrător sau colaborator al Securităţii (a se vedea Decizia nr. 1.380 din 26 octombrie 2010, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 58 din 24 ianuarie 2011).
Totodată, Curtea a constatat că posibilitatea Consiliului Naţional pentru Studierea Arhivelor Securităţii de a promova acţiuni în constatarea calităţii de lucrător al Securităţii sau de colaborator al acesteia nu reprezintă o substituire în atribuţiile instituţiei Avocatului Poporului, care dispune de mecanisme specifice, determinate în mod cuprinzător şi detaliat în legea sa de organizare şi funcţionare, de natură să asigure în mod eficient realizarea rolului său constituţional (a se vedea, în acest sens, Decizia nr. 1.377 din 26 octombrie 2010, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 71 din 27 ianuarie 2011).
Cu privire la critica referitoare la competenţa exclusivă a Secţiei de contencios administrativ şi fiscal a Curţii de Apel Bucureşti de soluţionare a cauzelor având ca obiect constatarea calităţii de lucrător al Securităţii sau de colaborator al acesteia, Curtea Constituţională a reţinut că, potrivit art. 126 alin. (1) şi (2) din Constituţie, justiţia se realizează prin instanţele judecătoreşti, a căror competenţă este stabilită numai prin lege (a se vedea, de exemplu, Decizia nr. 1.415 din 20 octombrie 2011, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 839 din 28 noiembrie 2011).
Totodată, Curtea a constatat că este lipsită de orice fundament critica privind nerespectarea principiului egalităţii în drepturi, susţinută din perspectiva stabilirii instanţelor de contencios administrativ competente teritorial să judece contestaţiile formulate împotriva adeverinţelor prevăzute la art. 8 lit. b) şi art. 9 din ordonanţa de urgenţă, de vreme ce art. 10 alin. (2) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 24/2008, astfel cum a fost modificat prin articolul unic pct. 16 din Legea nr. 293/2008, stabileşte, fără echivoc, că "Adeverinţele prevăzute la art. 8 lit. b) şi art. 9 [...] pot fi contestate la Secţia de contencios administrativ şi fiscal a Curţii de Apel Bucureşti de către orice persoană interesată, în termen de 30 de zile de la publicarea lor" (a se vedea Decizia nr. 1.560 din 6 decembrie 2011, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 80 din 1 februarie 2012).
De altfel, Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 24/2008 nu instituie niciun privilegiu sau nicio discriminare pe criterii arbitrare, fiind aplicabilă tuturor persoanelor aflate în ipoteza normei (a se vedea Decizia nr. 760 din 7 iunie 2011, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 668 din 20 septembrie 2011).
În fine, Curtea a mai reţinut că aprecierea întrunirii cumulative a condiţiilor prevăzute de lege pentru constatarea calităţii de lucrător sau colaborator al Securităţii revine instanţei judecătoreşti - Secţia de contencios administrativ şi fiscal a Curţii de Apel Bucureşti. Asemenea aspecte reprezintă, aşadar, probleme ce ţin exclusiv de interpretarea şi aplicarea legii, fiind de competenţa instanţei judecătoreşti, iar nu a Curţii Constituţionale, care, potrivit art. 2 alin. (3) din Legea nr. 47/1992, se pronunţă numai asupra constituţionalităţii actelor cu privire la care a fost sesizată [a se vedea, în acest sens, Decizia nr. 27 din 5 februarie 2013*), nepublicată până la data pronunţării prezentei decizii].
*) Decizia nr. 27 din 5 februarie 2013 a fost publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 150 din 21 martie 2013.
Având în vedere că nu au intervenit elemente noi, de natură să determine schimbarea jurisprudenţei Curţii Constituţionale, cele statuate prin deciziile menţionate îşi păstrează valabilitatea şi în cauza de faţă.
În final, Curtea constată că celelalte dispoziţii constituţionale invocate nu au relevanţă pentru soluţionarea excepţiei de neconstituţionalitate.
Pentru considerentele expuse mai sus, în temeiul art. 146 lit. d) şi al art. 147 alin. (4) din Constituţie, precum şi al art. 1-3, al art. 11 alin. (1) lit. A.d) şi al art. 29 din Legea nr. 47/1992,

CURTEA CONSTITUŢIONALĂ

În numele legii

DECIDE:

1. Respinge, ca devenită inadmisibilă, excepţia de neconstituţionalitate a prevederilor art. 2 lit. b) teza întâi din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 24/2008 privind accesul la propriul dosar şi deconspirarea Securităţii, în privinţa sintagmelor "indiferent sub ce formă" şi "relatări verbale consemnate de lucrătorii Securităţii", excepţie ridicată de Gheorghe Chesaru în Dosarul nr. 3.516/2/2011 al Curţii de Apel Bucureşti - Secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal.
2. Respinge, ca neîntemeiată, excepţia de neconstituţionalitate a celorlalte prevederi ale Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 24/2008 privind accesul la propriul dosar şi deconspirarea Securităţii, excepţie ridicată de acelaşi autor în acelaşi dosar al aceleiaşi instanţe judecătoreşti.
Definitivă şi general obligatorie.
Pronunţată în şedinţa publică din data de 12 martie 2013.
-****-

PREŞEDINTELE CURŢII CONSTITUŢIONALE,

AUGUSTIN ZEGREAN

Magistrat-asistent,

Simina Gagu

Publicat în Monitorul Oficial cu numărul 261 din data de 9 mai 2013