DECIZIE nr. 264 din 23 aprilie 2015 referitoare la excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 101 alin. (3) lit. a) din Ordonanţa de urgentă a Guvernului nr. 195/2002 privind circulaţia pe drumurile publice

Augustin Zegrean

- preşedinte

Valer Dorneanu

- judecător

Petre Lăzăroiu

- judecător

Mircea Ştefan Minea

- judecător

Daniel Marius Morar

- judecător

Mona-Maria Pivniceru

- judecător

Puskas Valentin Zoltan

- judecător

Simona-Maya Teodoroiu

- judecător

Tudorel Toader

- judecător

Afrodita Laura Tutunaru

- magistrat-asistent

Cu participarea reprezentantului Ministerului Public, procuror Liviu-Daniel Arcer.
1. Pe rol se află soluţionarea excepţiei de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 101 alin. (3) din Ordonanţa de urgentă a Guvernului nr. 195/2002 privind circulaţia pe drumurile publice, excepţie ridicată de Ovidiu Eugen Berteanu în Dosarul nr. 5.218/4/2008 al Judecătoriei Sectorului 4 Bucureşti - Secţia civilă şi care formează obiectul Dosarului Curţii Constituţionale nr. 948D/2014.
2. La apelul nominal lipsesc părţile, faţă de care procedura de citare este legal îndeplinită.
3. Cauza fiind în stare de judecată, preşedintele Curţii acordă cuvântul reprezentantului Ministerului Public, care pune concluzii de respingere, ca neîntemeiată, a excepţiei de neconstituţionalitate, sens în care face trimitere la jurisprudenţa în materie a Curţii Constituţionale.

CURTEA,

având în vedere actele şi lucrările dosarului, constată următoarele:
4. Prin Încheierea din 18 ianuarie 2010, pronunţată în Dosarul nr. 5.218/4/2008, Judecătoria Sectorului 4 Bucureşti - Secţia civilă a sesizat Curtea Constituţională cu excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 101 alin. (3) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 195/2002 privind circulaţia pe drumurile publice, excepţie ridicată de Ovidiu Eugen Berteanu într-o cauză având ca obiect soluţionarea unei plângeri formulate împotriva procesului-verbal de constatare şi sancţionare a unei contravenţii. Dosarul a fost înregistrat pe rolul Curţii Constituţionale cu Adresa nr. 4.461 din 6 octombrie 2014.
5. În motivarea excepţiei de neconstituţionalitate, se susţine că prevederile legale menţionate sunt neconstituţionale, deoarece prin instituirea sancţiunii contravenţionale complementare a suspendării dreptului de a conduce pentru o perioadă de 60 de zile este limitat dreptul la liberă circulaţie a cetăţeanului. Mai susţine că se instituie o situaţie de inegalitate, fiind defavorizată persoana care, ca urmare a nerespectării semnificaţiei unui semn de circulaţie, a lovit un alt autovehicul, faţă de cea care nu a lovit alt vehicul, deşi a încălcat aceeaşi normă juridică.
6. Judecătoria Sectorului 4 Bucureşti - Secţia civilă opinează că excepţia de neconstituţionalitate este neîntemeiată.
7. Potrivit prevederilor art. 30 alin. (1) din Legea nr. 47/1992, încheierea de sesizare a fost comunicată preşedinţilor celor două Camere ale Parlamentului, Guvernului şi Avocatului Poporului, pentru a-şi exprima punctele de vedere asupra excepţiei de neconstituţionalitate ridicate.
8. Avocatul Poporului apreciază că dispoziţiile criticate sunt constituţionale.
9. Preşedinţii celor două Camere ale Parlamentului şi Guvernul nu au comunicat punctele lor de vedere asupra excepţiei de neconstituţionalitate.

CURTEA,

examinând încheierea de sesizare, punctul de vedere al Avocatului Poporului, raportul întocmit de judecătorul-raportor, concluziile procurorului, dispoziţiile legale criticate, raportate la prevederile Constituţiei, precum şi Legea nr. 47/1992, reţine următoarele:
10. Curtea Constituţională a fost legal sesizată şi este competentă, potrivit dispoziţiilor art. 146 lit. d) din Constituţie, precum şi ale art. 1 alin. (2), ale art. 2, 3, 10 şi 29 din Legea nr. 47/1992, să soluţioneze excepţia de neconstituţionalitate.
11. Obiectul excepţiei de neconstituţionalitate, astfel cum a fost formulat, îl constituie dispoziţiile art. 101 alin. (3) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 195/2002 privind circulaţia pe drumurile publice, republicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 670 din 3 august 2006. Însă, ţinând seama de notele autorului excepţiei şi de considerentele încheierii de sesizare, rezultă că, în realitate, obiect al excepţiei îl constituie numai dispoziţiile lit. a) a alin. (3) al art. 101 din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 195/2002, care are următorul conţinut:
"(3) Constituie contravenţie şi se sancţionează cu amenda prevăzută în clasa a III-a de sancţiuni şi cu aplicarea sancţiunii contravenţionale complementare a suspendării dreptului de a conduce pentru o perioadă de 60 de zile săvârşirea de către conducătorul de autovehicul, tractor agricol sau forestier ori tramvai a următoarelor fapte:
a) nerespectarea regulilor privind prioritatea de trecere, depăşirea sau trecerea la culoarea roşie a semaforului, dacă prin aceasta s-a produs un accident de circulaţie din care au rezultat avarierea unui vehicul sau alte pagube materiale;"
12. Autorul excepţiei de neconstituţionalitate susţine că dispoziţiile legale criticate încalcă prevederile constituţionale ale art. 1 alin. (3) referitor la România ca stat de drept, art. 11 referitor la Dreptul internaţional şi dreptul intern, art. 15 referitor la Universalitate, art. 16 alin. (1) referitor la egalitatea cetăţenilor în faţa legii, art. 21 referitor la Accesul liber la justiţie şi art. 25 referitor la Libera circulaţie, precum şi dispoziţiile art. 6 paragraful 2 referitor la prezumţia de nevinovăţie a oricărei persoane acuzate de o infracţiune din Convenţia pentru apărarea drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale.
13. Examinând excepţia de neconstituţionalitate, Curtea constată că asupra constituţionalităţii prevederilor de lege criticate în prezenta cauză, sub aspectul pretinsei încălcări a dreptului de liberă circulaţie, s-a mai pronunţat prin Decizia nr. 480 din 2 aprilie 2009, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 289 din 4 mai 2009, ocazie cu care a reţinut că dreptul la liberă circulaţie, astfel cum este consacrat prin dispoziţiile art. 25 din Legea fundamentală, vizează libertatea de mişcare a cetăţeanului, care nu include însă şi dreptul de a conduce autovehicule, respectiv de a deţine un permis de conducere auto în acest scop. Întrucât prevederile constituţionale nu fac referire şi la mijloacele de transport prin care se realizează libera circulaţie, fiecare cetăţean poate folosi mijloacele de transport pe care le consideră potrivite (rutiere, feroviare, aeriene, fluviale, navale, mijloace de transport în comun sau personale), sub condiţia respectării regulilor impuse prin actele normative care reglementează utilizarea acestora.
14. Totodată, nu poate fi reţinută nici critica potrivit căreia textul de lege criticat ar crea o situaţie discriminatorie, defavorizând persoana care, în urma nerespectării semnificaţiei unui semn de circulaţie, a lovit un alt autovehicul, faţă de persoana care nu a lovit alt vehicul, deşi a încălcat aceeaşi normă juridică. În repetate rânduri, Curtea Constituţională a stabilit, în acord cu jurisprudenţa Curţii Europene a Drepturilor Omului, că principiul constituţional al egalităţii nu are semnificaţia uniformităţii atâta vreme cât situaţiile avute în vedere sunt diferite. Or, în cazul de faţă, este evidentă deosebirea existentă între cele două ipoteze evocate de autorul excepţiei. Deşi desprinde identitatea situaţiilor din nesocotirea aceleiaşi prevederi legale, respectiv cea referitoare la nerespectarea regulilor privind prioritatea de trecere, depăşirea sau trecerea la culoarea roşie a semaforului, autorul excepţiei omite să observe că situaţiile juridice evidenţiate sunt esenţialmente diferite sub aspectul consecinţelor acestei nerespectări. Producerea unui accident de circulaţie din care au rezultat avarierea unui vehicul sau alte pagube materiale reprezintă o justificare obiectivă şi raţională care îndreptăţeşte legiuitorul să stabilească un tratament juridic diferenţiat faţă de situaţia în care un astfel de accident nu a avut loc.
15. În ce priveşte critica referitoare la încălcarea principiului referitor la prezumţia de nevinovăţie, Curtea constată că şi aceasta este neîntemeiată, deoarece procesul-verbal de constatare şi sancţionare a contravenţiilor la regimul circulaţiei pe drumurile publice nu reprezintă un act prin care se pronunţă un verdict de vinovăţie şi prin care se stabileşte răspunderea juridică a contravenientului, ci este un simplu act administrativ de constatare ale cărui efecte pot fi înlăturate prin exercitarea căilor de atac prevăzute de lege. Reglementarea prin lege, pe lângă sancţiunea principală - amenda -, şi a uneia sau mai multor sancţiuni complementare nu este de natură a încălca dispoziţiile constituţionale, aceste sancţiuni având drept scop înlăturarea stării de pericol şi preîntâmpinarea săvârşirii altor fapte interzise de lege. Astfel, stabilirea unei contravenţii şi sancţionarea acesteia cu amendă reprezintă o opţiune legitimă a legiuitorului care, cu referire la dispoziţiile de lege criticate, exprimă preocuparea statului pentru asigurarea desfăşurării fluente şi în siguranţă a circulaţiei pe drumurile publice, precum şi ocrotirea vieţii, integrităţii corporale şi a sănătăţii persoanelor participante la trafic sau aflate în zona drumului public, protecţia drepturilor şi intereselor legitime ale persoanelor respective, a proprietăţii publice şi private, în deplin acord cu principiile care guvernează statul de drept.
16. Totodată, nu poate fi primită nici critica referitoare la încălcarea liberului acces la justiţie, deoarece persoana sancţionată contravenţional are posibilitatea de a formula plângere, în condiţiile art. 118 alin. (1) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 195/2002, cadru în care, beneficiind de toate garanţiile dreptului la un proces echitabil, aceasta poate formula toate apărările pe care le consideră necesare, iar instanţa de judecată, verificând legalitatea şi temeinicia procesului-verbal, hotărăşte asupra sancţiunilor aplicate, aşadar şi în ceea ce priveşte sancţiunea contravenţională complementară a suspendării dreptului de a conduce pentru o perioadă de 60 de zile. În plus, potrivit dispoziţiilor art. 118 alin. (2) din aceeaşi ordonanţă de urgenţă, plângerea suspendă executarea amenzilor şi a sancţiunilor contravenţionale complementare de la data înregistrării acesteia până la data pronunţării hotărârii judecătoreşti.
17. Cât priveşte critica raportată la dispoziţiile art. 1 alin. (3) şi art. 11 din Legea fundamentală, Curtea constată că autorul excepţiei nu a arătat în ce constă contrarietatea reclamată, motiv pentru care nu se poate substitui acestuia în motivare(a se vedea, în acest sens, Decizia nr. 1.313 din 4 octombrie 2011, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 12 din 6 ianuarie 2012).
18. Pentru considerentele expuse mai sus, în temeiul art. 146 lit. d) şi al art. 147 alin. (4) din Constituţie, al art. 1-3, al art. 11 alin. (1) lit. A.d) şi al art. 29 din Legea nr. 47/1992, cu unanimitate de voturi,

CURTEA CONSTITUŢIONALĂ

În numele legii

DECIDE:

Respinge, ca neîntemeiată, excepţia de neconstituţionalitate ridicată de Ovidiu Eugen Berteanu în Dosarul nr. 5.218/4/2008 al Judecătoriei Sectorului 4 Bucureşti - Secţia civilă şi constată că dispoziţiile art. 101 alin. (3) lit. a) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 195/2002 privind circulaţia pe drumurile publice sunt constituţionale în raport cu criticile formulate.
Definitivă şi general obligatorie.
Decizia se comunică Judecătoriei Sectorului 4 Bucureşti - Secţia civilă şi se publică în Monitorul Oficial al României, Partea I.
Pronunţată în şedinţa din data de 23 aprilie 2015.
-****-

PREŞEDINTELE CURŢII CONSTITUŢIONALE

AUGUSTIN ZEGREAN

Magistrat-asistent,

Afrodita Laura Tutunaru

Publicat în Monitorul Oficial cu numărul 425 din data de 15 iunie 2015