DECIZIE nr. 3 din 22 martie 2014 privind modificarea şi completarea Regulamentului de organizare şi funcţionare a Colegiului Medicilor Dentişti din România, adoptat prin Decizia Adunării generale naţionale a Colegiului Medicilor Dentişti din România nr. 5/2007
În temeiul art. 521, al art. 522 lit. a) şi al art. 546 din Legea nr. 95/2006 privind reforma în domeniul sănătăţii, cu modificările şi completările ulterioare,
Adunarea generală naţională a Colegiului Medicilor Dentişti din România adoptă următoarea decizie:
Art. I
Regulamentul de organizare şi funcţionare a Colegiului Medicilor Dentişti din România, adoptat prin Decizia Adunării generale naţionale a Colegiului Medicilor Dentişti din România nr. 5/2007, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 487 din 20 iulie 2007, cu modificările ulterioare, se modifică şi se completează după cum urmează:
1.La articolul 28, după alineatul (2) se introduce un nou alineat, alineatul (3), cu următorul cuprins:
"(3) Prin excepţie de la prevederile alin. (1) şi (2), indemnizaţia membrilor Comisiei superioare de disciplină şi cheltuielile cu deplasarea, cazarea şi masa acestora sunt suportate de Consiliul naţional al Colegiului Medicilor Dentişti din România."
2.Articolul 83 se modifică şi va avea următorul cuprins:
"Art. 83
(1) Pentru eliberarea avizului privind autorizarea de instalare a cabinetelor de medicină dentară publice sau private prevăzut la art. 502 alin. (1) lit. t) din Legea nr. 95/2006, cu modificările şi completările ulterioare, consiliul colegiului teritorial stabileşte taxa aferentă procedurii de evaluare.
(2) Taxa pentru eliberarea certificatului de membru se stabileşte şi se încasează de către Consiliul naţional şi consiliile colegiilor teritoriale în procentul stabilit de Consiliul naţional al Colegiului Medicilor Dentişti din România."
Art. II
Prezenta decizie se publică în Monitorul Oficial al României, Partea I.
-****-

Preşedintele Colegiului Medicilor Dentişti din România,

Ecaterina Ionescu

Publicat în Monitorul Oficial cu numărul 580 din data de 4 august 2014