HOTĂRÂRE nr. 374 din 6 mai 2014 privind aprobarea scoaterii din rezervele de stat a unor cantităţi de produse şi acordarea acestora ca ajutoare umanitare interne de urgenţă, cu titlu gratuit, în sprijinul populaţiei afectate din judeţul Mehedinţi
În temeiul art. 108 din Constituţia României, republicată, al art. 5 alin. 1 lit. a) şi alin. 3 şi al art. 8 alin. 3 din Legea nr. 82/1992 privind rezervele de stat, republicată, cu modificările şi completările ulterioare,
Guvernul României adoptă prezenta hotărâre.
Art. 1
Se aprobă scoaterea din rezervele de stat şi acordarea imediată ca ajutoare umanitare interne de urgenţă, cu titlu gratuit, a unor cantităţi de produse, prevăzute în anexa care face parte integrantă din prezenta hotărâre, în limita sumei de 75 mii lei, necesare desfăşurării acţiunilor de intervenţie în sprijinul populaţiei din judeţul Mehedinţi, afectate de inundaţii.
Art. 2
Administraţia Naţională a Rezervelor de Stat şi Probleme Speciale scade din gestiune, la preţurile de înregistrare, prin debitarea contului 6891 "Cheltuieli privind rezerva de stat", cantităţile de produse aprobate a fi scoase din rezervele de stat, potrivit prezentei hotărâri, pe baza avizelor de expediţie şi a proceselor-verbale de predare-primire semnate de împuterniciţii desemnaţi de Instituţia Prefectului Judeţului Mehedinţi.
Art. 3
(1)Transportul produselor până la locurile indicate de Instituţia Prefectului Judeţului Mehedinţi se efectuează în regim de urgenţă cu mijloacele auto din dotare şi/sau ale unor societăţi angajate de Administraţia Naţională a Rezervelor de Stat şi Probleme Speciale, în condiţiile legii.
(2)Cheltuielile legate de transportul produselor se suportă de către Administraţia Naţională a Rezervelor de Stat şi Probleme Speciale, în limita bugetului aprobat.
Art. 4
(1)Instituţia Prefectului Judeţului Mehedinţi justifică distribuirea produselor scoase din rezervele de stat în condiţiile prezentei hotărâri, potrivit prevederilor art. 7 din Hotărârea Guvernului nr. 371/1993 privind acordarea, în primă intervenţie, a ajutoarelor umanitare populaţiei sinistrate, ca urmare a unor situaţii excepţionale.
(2)Documentele justificative privind distribuirea produselor se păstrează la Instituţia Prefectului Judeţului Mehedinţi în vederea punerii lor la dispoziţia organelor de control abilitate.
(3)Schimbarea, sub orice formă, a destinaţiei produselor acordate ca ajutor umanitar de urgenţă, cu titlu gratuit, din rezervele de stat este interzisă şi atrage, după caz, răspunderea civilă, administrativă, disciplinară sau penală.
Art. 5
În anul 2014, fondurile necesare reîntregirii stocurilor rezervă de stat diminuate cu cantităţile prevăzute în anexă se asigură în limita sumei de 75 mii lei din activitatea de "intervenţii operative şi reîntregirea stocurilor diminuate", activitate finanţată integral din veniturile proprii ale Administraţiei Naţionale a Rezervelor de Stat şi Probleme Speciale.
-****-

PRIM-MINISTRU

VICTOR-VIOREL PONTA

Contrasemnează:

Viceprim-ministru, ministrul afacerilor interne,

Gabriel Oprea

Preşedintele Administraţiei Naţionale a Rezervelor de Stat şi Probleme Speciale,

Dan-Cornel Baranga

Ministrul finanţelor publice,

Ioana-Maria Petrescu

p. Ministrul delegat pentru buget,

Gheorghe Gherghina,

secretar de stat

ANEXĂ: LISTA produselor acordate ca ajutor umanitar pentru populaţia afectată de inundaţii din judeţul Mehedinţi

Nr. crt.

Produsul

UM

Cantitatea

0

1

2

3

1.

Conserve de carne de porc

kg

300

2.

Conserve de pateu de ficat

kg

600

3.

Conserve de fasole cu costiţă

kg

600

4.

Apă minerală

litri

18.468

5.

Pături

bucăţi

200

6.

Cearşafuri

bucăţi

400

7.

Feţe de pernă

bucăţi

200

VALOARE

75.000 lei

Publicat în Monitorul Oficial cu numărul 328 din data de 6 mai 2014