DECIZIE nr. 122 din 3 martie 2016 referitoare la excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 65 alin. (4) din Legea nr. 360/2002 privind Statutul poliţistului şi ale art. 65 alin. (3) din capitolul II al anexei nr. VII la Legea-cadru nr. 284/2010 privind salarizarea unitară a personalului plătit din fonduri publice

Augustin Zegrean

- preşedinte

Valer Dorneanu

- judecător

Petre Lăzăroiu

- judecător

Mircea Ştefan Minea

- judecător

Daniel Marius Morar

- judecător

Mona-Maria Pivniceru

- judecător

Puskas Valentin Zoltan

- judecător

Simona-Maya Teodoroiu

- judecător

Tudorel Toader

- judecător

Bianca Drăghici

- magistrat-asistent

Cu participarea reprezentantului Ministerului Public, procuror Loredana Veisa.
1. Pe rol se află soluţionarea excepţiei de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 65 alin. (4) din Legea nr. 360/2002 privind Statutul poliţistului şi ale art. 65 alin. (3) din Legea-cadru nr. 284/2010 privind salarizarea unitară a personalului plătit din fonduri publice, excepţie ridicată de Sindicatul Naţional al Poliţiştilor şi Personalului Contractual din Ministerul Afacerilor Interne, în numele şi pentru membrul său de sindicat Ciprian Cristi Racoviţă, în Dosarul nr. 7.131/99/2014 al Curţii de Apel Iaşi - Secţia contencios administrativ şi fiscal şi care formează obiectul Dosarului Curţii Constituţionale nr. 1.105D/2015.
2. La apelul nominal lipsesc părţile. Procedura de citare a fost legal îndeplinită.
3. Cauza fiind în stare de judecată, preşedintele acordă cuvântul reprezentantului Ministerului Public, care pune concluzii de respingere ca neîntemeiată a excepţiei de neconstituţionalitate, întrucât diminuarea indemnizaţiei poliţistului pus la dispoziţie este o măsură specială, proporţională, are caracter temporar, se aplică în mod nediscriminatoriu şi este motivată de protejarea interesului general şi a prestigiului profesiei. De altfel, legiuitorul a prevăzut că, în cazul în care s-au dispus clasarea, renunţarea la urmărirea penală, achitarea, renunţarea la aplicarea pedepsei, amânarea aplicării pedepsei, precum şi în cazul încetării procesului penal, poliţistul va fi repus în toate drepturile anterioare, inclusiv compensarea celor de care a fost privat pe perioada punerii la dispoziţie.

CURTEA,

având în vedere actele şi lucrările dosarului, reţine următoarele:
4. Prin Încheierea din 18 iunie 2015, pronunţată în Dosarul nr. 7.131/99/2014, Curtea de Apel Iaşi - Secţia contencios administrativ şi fiscal a sesizat Curtea Constituţională cu excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 65 alin. (4) din Legea nr. 360/2002 privind Statutul poliţistului şi ale art. 65 alin. (3) din Legea-cadru nr. 284/2010 privind salarizarea unitară a personalului plătit din fonduri publice. Excepţia a fost ridicată de Sindicatul Naţional al Poliţiştilor şi Personalului Contractual din Ministerul Afacerilor Interne, în numele şi pentru membrul său de sindicat Ciprian Cristi Racoviţă, în cadrul unei cauze având ca obiect soluţionarea recursului declarat împotriva unei sentinţe civile prin care s-a respins cererea de acordare a drepturilor salariale corespunzătoare desfăşurării activităţii în condiţii deosebite sau speciale, în condiţii vătămătoare şi a sporului pentru orele lucrate noaptea.
5. În motivarea excepţiei de neconstituţionalitate autorul acesteia susţine, în esenţă, că în cazurile în care poliţistul este pus la dispoziţie, în situaţia în care procesul penal se finalizează cu condamnarea poliţistului, se pune problema de a şti ce se întâmplă cu drepturile acestuia cu privire la munca pe care a prestat-o în diferite condiţii - la orele lucrate noaptea, la munca prestată în condiţii speciale, în condiţii de radiaţii, în condiţii de pericol deosebit -, la fel ca ceilalţi poliţişti împreună cu care efectuează misiuni. Precizează că nu se pot restrânge drepturile unei persoane, cu titlu de sancţiune în muncă, salariul fiind un drept de proprietate, conform art. 1 paragraful 1 din Primul Protocol adiţional la Convenţia pentru apărarea drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale. Astfel, consideră că se încalcă drepturile omului, deoarece "o persoană care munceşte în anumite condiţii, pentru care se prevăd sporuri, potrivit textelor de lege criticate, drept pedeapsă, nu ar avea dreptul să le primească sau primirea lor este afectată de o condiţie". Or, această situaţie constituie o violare a drepturilor omului şi a principiului egalităţii de tratament în salarizare, care implică recunoaşterea aceloraşi obiective şi elemente de salarizare tuturor persoanelor aflate într-o situaţie comparabilă. În concluzie, se susţine că această posibilă interpretare a textelor de lege criticate, ca măsură punitivă a legiuitorului, determină neconstituţionalitatea acestora, prin raportare la art. 11, art. 16, art. 20 şi art. 41 alin. (2) din Constituţia României.
6. Curtea de Apel Iaşi - Secţia contencios administrativ şi fiscal apreciază că dispoziţiile de lege criticate nu contravin nici prevederilor convenţionale la care România este parte, şi nici normelor constituţionale invocate, deoarece, pe de o parte, restrângerea are caracter temporar şi este justificată de nevoia protejării unui interes public, iar, pe de altă parte, sfera responsabilităţilor poliţistului pus la dispoziţie nu este identică cu cea existentă anterior momentului luării acestei măsuri, fapt ce justifică diferenţa de tratament juridic.
7. Potrivit prevederilor art. 30 alin. (1) din Legea nr. 47/1992, încheierea de sesizare a fost comunicată preşedinţilor celor două Camere ale Parlamentului, Guvernului şi Avocatului Poporului, pentru a-şi exprima punctele de vedere asupra excepţiei de neconstituţionalitate.
8. Preşedinţii celor două Camere ale Parlamentului, Guvernul şi Avocatul Poporului nu au comunicat punctele lor de vedere asupra excepţiei de neconstituţionalitate.

CURTEA,

examinând încheierea de sesizare, raportul întocmit de judecătorul-raportor, concluziile procurorului, dispoziţiile legale criticate, raportate la prevederile Constituţiei, precum şi Legea nr. 47/1992, reţine următoarele:
9. Curtea Constituţională a fost legal sesizată şi este competentă, potrivit dispoziţiilor art. 146 lit. d) din Constituţie, precum şi ale art. 1 alin. (2), ale art. 2, 3, 10 şi 29 din Legea nr. 47/1992, să soluţioneze excepţia de neconstituţionalitate.
10. Obiectul excepţiei de neconstituţionalitate, potrivit încheierii de sesizare, îl constituie dispoziţiile art. 65 alin. (4) din Legea nr. 360/2002 privind Statutul poliţistului, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 440 din 24 iunie 2002, cu modificările şi completările ulterioare, şi ale art. 65 alin. (3) din Legea-cadru nr. 284/2010 privind salarizarea unitară a personalului plătit din fonduri publice, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 877 din 28 decembrie 2010. Din motivarea excepţiei de neconstituţionalitate rezultă însă că autorul acesteia critică dispoziţiile art. 65 alin. (3) din capitolul II al anexei nr. VII: "Familia ocupaţională de funcţii bugetare «apărare, ordine publică şi siguranţă naţională»" la Legea-cadru nr. 284/2010 privind salarizarea unitară a personalului plătit din fonduri publice. Dispoziţiile art. 65 alin. (4) din Legea nr. 360/2002 prevăd că: "Poliţistul pus la dispoziţie îndeplineşte numai acele sarcini şi atribuţii de serviciu stabilite în scris de şeful unităţii de poliţie şi beneficiază de drepturile băneşti corespunzătoare gradului profesional pe care îl are, la nivelul de bază, precum şi de celelalte drepturi prevăzute în prezenta lege." Art. 65 alin. (3) din capitolul II al anexei nr. VII la Legea-cadru nr. 284/2010 are următorul cuprins: "Poliţiştii şi funcţionarii publici cu statut special din sistemul administraţiei penitenciare puşi la dispoziţie, potrivit legii, ca urmare a punerii în mişcare a acţiunii penale sau care sunt judecaţi în stare de libertate ori liberaţi provizoriu pe cauţiune beneficiază de salariul de funcţie minim corespunzător gradului profesional deţinut, de salariul gradului profesional şi de gradaţiile cuvenite, până la definitivarea situaţiei."
11. Autorul excepţiei susţine că dispoziţiile legale contravin prevederilor constituţionale ale art. 11 privind dreptul internaţional şi dreptul intern, ale art. 16 privind egalitatea în faţa legii, ale art. 20 referitor la tratatele internaţionale privind drepturile omului, şi ale art. 41 alin. (2) privind dreptul salariaţilor la măsuri de protecţie socială, precum şi celor ale art. 1 din Primul Protocol adiţional la Convenţia pentru apărarea drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale, referitor la protecţia proprietăţii, art. 1 lit. c) din Convenţia Organizaţiei Internaţionale a Muncii nr. 105/1957 privind abolirea muncii forţate, ratificată de România prin Legea nr. 140/1998, ale art. 7 privind egalitatea, şi art. 23 privind dreptul la muncă şi la salariu egal pentru muncă egală din Declaraţia Universală a Drepturilor Omului.
12. Examinând excepţia de neconstituţionalitate, Curtea observă că, asupra dispoziţiilor art. 65 alin. (4) din Legea nr. 360/2002 şi ale art. 65 alin. (3) din capitolul II al anexei nr. VII la Legea-cadru nr. 284/2010, din perspectiva unor critici similare, s-a mai pronunţat prin Decizia nr. 21 din 19 ianuarie 2016*), nepublicată la data pronunţării prezentei decizii, constatând constituţionalitatea acestora.
_____
*) Decizia nr. 21 din 19 ianuarie 2016 a fost publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 176 din 9 martie 2016.
13. Cu acel prilej, Curtea a reţinut că măsura punerii la dispoziţie, reglementată de Legea nr. 360/2002, reprezintă o măsură provizorie, luată până la soluţionarea definitivă a cauzei, când se analizează menţinerea în funcţie, pe durata căreia poliţistul îndeplineşte numai acele sarcini şi atribuţii de serviciu stabilite în scris de şeful unităţii de poliţie, şi beneficiază de drepturile băneşti corespunzătoare gradului profesional pe care îl are, la nivelul de bază, precum şi de celelalte drepturi prevăzute în capitolul III, secţiunea 1: "Drepturile poliţistului" din Legea nr. 360/2002. Astfel, pe perioada punerii la dispoziţie, raportul de serviciu este modificat, poliţistul aflat în această situaţie îndeplinind numai atribuţiile de serviciu stabilite în scris de şeful unităţii, şi care sunt comunicate poliţistului sub semnătură, potrivit art. 40 alin. (1) din Ordinul ministrului administraţiei şi internelor nr. 298 din 23 decembrie 2011 privind procedura şi cazurile de modificare şi/sau suspendare a raporturilor de serviciu ale poliţiştilor, publicat în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 929 din 28 decembrie 2011. Prin urmare, Curtea nu a putut reţine că poliţistul pus la dispoziţie se află în aceeaşi situaţie juridică cu ceilalţi poliţişti, sub aspectul elementelor raportului de serviciu, respingând criticile de neconstituţionalitate raportate la principiul egalităţii în faţa legii, principiu consacrat de art. 16 din Constituţie.
14. Referitor la invocarea art. 41 alin. (2) din Constituţie, precum şi a art. 1 din Primul Protocol adiţional la Convenţie, Curtea nu a reţinut nici aceste critici, întrucât, potrivit textelor de lege supuse controlului de constituţionalitate, pe de-o parte, poliţiştii puşi la dispoziţie, potrivit legii, ca urmare a punerii în mişcare a acţiunii penale sau care sunt judecaţi în stare de libertate ori liberaţi provizoriu pe cauţiune, beneficiază de salariul de funcţie minim, corespunzător gradului profesional deţinut, de salariul gradului profesional şi de gradaţiile cuvenite, temporar, până la definitivarea situaţiei, iar, pe de altă parte, în cazul în care s-a dispus clasarea, renunţarea la urmărirea penală, achitarea, renunţarea la aplicarea pedepsei, amânarea aplicării pedepsei, precum şi în cazul încetării procesului penal, poliţistul va fi repus în toate drepturile anterioare, inclusiv compensarea celor de care a fost privat pe perioada punerii la dispoziţie, potrivit art. 65 alin. (6) din Legea nr. 360/2002.
15. Cât priveşte invocarea Convenţiei Organizaţiei Internaţionale a Muncii nr. 105/1957 privind abolirea muncii forţate, ratificată de România prin Legea nr. 140/1998, Curtea a constatat că în cazul poliţiştilor puşi la dispoziţie nu se regăseşte niciuna din formele muncii forţate sau obligatorii, astfel cum sunt prevăzute de art. 1 din această Convenţie. În acelaşi sens este şi jurisprudenţa Curţii Constituţionale, care, prin Decizia nr. 318 din 3 martie 2011, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 312 din 6 mai 2011, şi Decizia nr. 413 din 7 aprilie 2011, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 482 din 7 iulie 2011, a constatat constituţionalitatea dispoziţiilor art. 65 alin. (4) din Legea nr. 360/2002.
16. În ceea ce priveşte susţinerea autorului excepţiei, potrivit căreia textele de lege criticate sunt interpretate în sensul că, în situaţia poliţistului pus la dispoziţie care a efectuat, potrivit ordinului şefului unităţii, munca în condiţii deosebite/speciale sau pe timp de noapte, nu se acordă sporurile corespunzătoare, ci se acordă salarizarea la nivelul de bază, prin Decizia nr. 187 din 6 martie 2007, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 237 din 5 aprilie 2007, Curtea a reţinut că, potrivit jurisprudenţei sale, persoana pusă la dispoziţie nu mai are aceleaşi atribuţii ca acelea care îi reveneau potrivit gradului şi funcţiei sale anterioare, ci îndeplineşte numai sarcini atribuite de şeful unităţii. Aşadar, analiza legalităţii atribuirii anumitor sarcini, prin ordin al şefului unităţii, constituie o problemă de aplicare a legii la cazul concret dedus judecăţii instanţei judecătoreşti, iar nu o problemă de constituţionalitate.
17. În final, Curtea a constatat, pentru aceleaşi argumente, că nici celelalte prevederi din actele internaţionale invocate nu sunt încălcate prin dispoziţiile de lege criticate.
18. Întrucât nu au intervenit elemente noi, de natură să determine reconsiderarea jurisprudenţei Curţii Constituţionale, atât soluţia, cât şi considerentele cuprinse în decizia menţionată îşi păstrează valabilitatea şi în cauza de faţă.
19. Pentru considerentele expuse mai sus, în temeiul art. 146 lit. d) şi al art. 147 alin. (4) din Constituţie, al art. 1-3, al art. 11 alin. (1) lit. A.d) şi al art. 29 din Legea nr. 47/1992, cu unanimitate de voturi,

CURTEA CONSTITUŢIONALĂ

În numele legii

DECIDE:

Respinge, ca neîntemeiată, excepţia de neconstituţionalitate ridicată de Sindicatul Naţional al Poliţiştilor şi Personalului Contractual din Ministerul Afacerilor Interne, în numele şi pentru membrul său de sindicat Ciprian Cristi Racoviţă, în Dosarul nr. 7.131/99/2014 al Curţii de Apel Iaşi - Secţia contencios administrativ şi fiscal şi constată că dispoziţiile art. 65 alin. (4) din Legea nr. 360/2002 privind Statutul poliţistului şi ale art. 65 alin. (3) din capitolul II al anexei nr. VII la Legea-cadru nr. 284/2010 privind salarizarea unitară a personalului plătit din fonduri publice sunt constituţionale în raport cu criticile formulate.
Definitivă şi general obligatorie.
Decizia se comunică Curţii de Apel Iaşi - Secţia contencios administrativ şi fiscal şi se publică în Monitorul Oficial al României, Partea I.
Pronunţată în şedinţa din data de 3 martie 2016.
-****-

PREŞEDINTELE CURŢII CONSTITUŢIONALE

AUGUSTIN ZEGREAN

Magistrat-asistent,

Bianca Drăghici

Publicat în Monitorul Oficial cu numărul 368 din data de 12 mai 2016