HOTĂRÂRE nr. 515 din 24 iulie 2013 pentru stabilirea numărului de posturi şi a structurii organizatorice a Comisiei Naţionale de Prognoză
În temeiul art. 108 din Constituţia României, republicată, al art. 10 alin. (3) din Ordonanţa Guvernului nr. 22/2007 privind organizarea şi funcţionarea Comisiei Naţionale de Prognoză, republicată, cu modificările ulterioare, şi al art. 8 din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 77/2013 pentru stabilirea unor măsuri privind asigurarea funcţionalităţii administraţiei publice locale, a numărului de posturi şi reducerea cheltuielilor la instituţiile şi autorităţile publice din subordinea, sub autoritatea sau în coordonarea Guvernului ori a ministerelor,
Guvernul României adoptă prezenta hotărâre.
Art. 1
(1)Numărul maxim de posturi pentru aparatul propriu al Comisiei Naţionale de Prognoză este 92, exclusiv demnitarul.
(2)Structura organizatorică a Comisiei Naţionale de Prognoză este prevăzută în anexa care face parte integrantă din prezenta hotărâre.
Art. 2
Încadrarea în numărul maxim de posturi şi în noua structură organizatorică se realizează în termenele şi cu procedura aplicabilă fiecărei categorii de personal, prin ordin al preşedintelui Comisiei Naţionale de Prognoză, în termen de minimum 30 de zile de la data intrării în vigoare a prezentei hotărâri.
Art. 3
Hotărârea Guvernului nr. 1.375/2009 privind reorganizarea Comisiei Naţionale de Prognoză, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 802 din 25 noiembrie 2009, se abrogă.
-****-

PRIM-MINISTRU

VICTOR-VIOREL PONTA

Contrasemnează:

Viceprim-ministru, ministrul finanţelor publice,

Daniel Chiţoiu

Ministrul delegat pentru buget,

Liviu Voinea

Preşedintele Comisiei Naţionale de Prognoză,

Ion Ghizdeanu

Viceprim-ministru, ministrul dezvoltării regionale şi administraţiei publice,

Nicolae-Liviu Dragnea

Ministrul muncii, familiei, protecţiei sociale şi persoanelor vârstnice,

Mariana Câmpeanu

ANEXĂ: Structura organizatorică a Comisiei Naţionale de Prognoză
Numărul maxim de posturi: 92, exclusiv demnitarul
Publicat în Monitorul Oficial cu numărul 480 din data de 1 august 2013