DECIZIE nr. 997 din 22 noiembrie 2012 referitoare la excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 60 alin. 2 din Codul penal

Augustin Zegrean

- preşedinte

Aspazia Cojocaru

- judecător

Acsinte Gaspar

- judecător

Petre Lăzăroiu

- judecător

Mircea Ştefan Minea

- judecător

Ion Predescu

- judecător

Puskas Valentin Zoltan

- judecător

Tudorel Toader

- judecător

Afrodita Laura Tutunaru

- magistrat-asistent

Cu participarea reprezentantului Ministerului Public, procuror Iuliana Nedelcu.
Pe rol se află soluţionarea excepţiei de neconstituţionalitate a prevederilor art. 60 alin. 2 din Codul penal, excepţie ridicată de Octavian Răzvan Mihăilă în Dosarul nr. 19.663/215/2012 al Judecătoriei Craiova - Secţia penală şi care formează obiectul Dosarului Curţii Constituţionale nr. 1.339D/2012.
La apelul nominal lipsesc părţile, faţă de care procedura de citare a fost legal îndeplinită.
Cauza fiind în stare de judecată, preşedintele acordă cuvântul reprezentantului Ministerului Public, care pune concluzii de respingere a excepţiei de neconstituţionalitate ca neîntemeiată.

CURTEA,

având în vedere actele şi lucrările dosarului, constată următoarele:
Prin Încheierea din 6 septembrie 2012, pronunţată în Dosarul nr. 19.663/215/2012, Judecătoria Craiova - Secţia penală a sesizat Curtea Constituţională cu excepţia de neconstituţionalitate a prevederilor art. 60 alin. 2 din Codul penal, excepţie ridicată de Octavian Răzvan Mihăilă în dosarul de mai sus având ca obiect soluţionarea unei cereri de liberare condiţionată.
În motivarea excepţiei de neconstituţionalitate autorul acesteia susţine că prevederile legale menţionate sunt neconstituţionale, deoarece, în dezacord cu criteriile obiective şi rezonabile, instituie o discriminare bazată pe vârstă.
Judecătoria Craiova - Secţia penală opinează că excepţia de neconstituţionalitate este neîntemeiată.
Potrivit art. 30 alin. (1) din Legea nr. 47/1992, încheierea de sesizare a fost comunicată preşedinţilor celor două Camere ale Parlamentului, Guvernului şi Avocatului Poporului, pentru a-şi exprima punctele de vedere asupra excepţiei de neconstituţionalitate.
Avocatul Poporului consideră că dispoziţiile legale criticate sunt constituţionale.
Preşedinţii celor două Camere ale Parlamentului şi Guvernul nu au comunicat punctele lor de vedere asupra excepţiei de neconstituţionalitate.

CURTEA,

examinând încheierea de sesizare, punctul de vedere al Avocatului Poporului, raportul întocmit de judecătorul-raportor, concluziile procurorului, dispoziţiile legale criticate, raportate la prevederile Constituţiei, precum şi Legea nr. 47/1992, reţine următoarele:
Curtea Constituţională a fost legal sesizată şi este competentă, potrivit dispoziţiilor art. 146 lit. d) din Constituţie, precum şi ale art. 1 alin. (2), ale art. 2, 3, 10 şi 29 din Legea nr. 47/1992, să soluţioneze excepţia de neconstituţionalitate.
Obiectul excepţiei de neconstituţionalitate îl constituie dispoziţiile art. 60 alin. 2 din Codul penal, cu denumirea marginală Liberarea condiţionată în cazuri speciale, care au următorul conţinut: "Cei condamnaţi în timpul minorităţii, când ajung la vârsta de 18 ani, precum şi condamnaţii trecuţi de vârsta de 60 de ani pentru bărbaţi şi de 55 de ani pentru femei, pot fi liberaţi condiţionat, după executarea unei treimi din durata pedepsei în cazul închisorii care nu depăşeşte 10 ani sau a unei jumătăţi în cazul închisorii mai mari de 10 ani, dacă îndeplinesc celelalte condiţii prevăzute în art. 59 alin. 1."
Autorul excepţiei de neconstituţionalitate susţine că prevederile legale menţionate încalcă dispoziţiile constituţionale ale art. 16 alin. (1) şi (2) referitor la egalitatea cetăţenilor în faţa legii, art. 20 referitor la Tratatele internaţionale privind drepturile omului, precum şi dispoziţiile art. 1 referitor la egalitatea fiinţelor umane şi art. 2 referitor la exercitarea drepturilor fără deosebire de rasă, culoare, sex, limbă, religie, opinie politică, origine, avere, naştere sau orice altă situaţie din Declaraţia Universală a Drepturilor Omului.
Examinând excepţia de neconstituţionalitate, Curtea constată că dispoziţiile legale criticate au mai fost supuse controlului său din perspectiva unor critici similare. Astfel, cu prilejul pronunţării Deciziei nr. 423 din 10 mai 2007, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 418 din 22 iunie 2007, Curtea Constituţională a respins ca neîntemeiată excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 60 alin. 2 teza a doua din Codul penal, statuând că textul de lege criticat reglementează acordarea liberării condiţionate după criteriul vârstei condamnatului, respectiv condamnatul să fi împlinit 60 de ani dacă este bărbat sau 55 de ani dacă este femeie. De acest criteriu se ţine seama numai dacă sunt îndeplinite cumulativ şi următoarele condiţii: să fi executat o treime din durata pedepsei în cazul închisorii care nu depăşeşte 10 ani sau jumătate în cazul închisorii mai mari de 10 ani şi să fie stăruitor în muncă, disciplinat şi să dea dovezi temeinice de îndreptare.
Curtea a constatat că nu poate fi reţinută critica referitoare la încălcarea prevederilor art. 16 alin. (1) din Constituţie, deoarece prin Decizia nr. 139 din 19 noiembrie 1996, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 7 din 20 ianuarie 1997, a statuat că "principiul egalităţii în drepturi nu înseamnă eo ipso aplicarea aceluiaşi regim juridic unor situaţii care, prin specificul lor, sunt diferite".
Totodată, Curtea Europeană a Drepturilor Omului, prin Hotărârea din 23 iulie 1968, pronunţată în Cauza "Aspecte privind regimul lingvistic în şcolile belgiene" împotriva Belgiei, a statuat, referitor la art. 14 din Convenţia pentru apărarea drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale, că "autorităţile naţionale competente se găsesc adesea în faţa unor situaţii sau probleme a căror diversitate reclamă soluţii juridice diferite; mai mult, unele inegalităţi de drept nu urmăresc decât să corecteze anumite inegalităţi de fapt".
De asemenea, Curtea de la Strasbourg a reţinut că deosebirea de tratament juridic este discriminatorie atunci când nu este justificată în mod obiectiv şi rezonabil, adică atunci când nu se urmăreşte un scop legitim sau nu se păstrează un raport rezonabil de proporţionalitate între mijloacele folosite şi obiectivul avut în vedere. (Hotărârea din 16 septembrie 1996 pronunţată în Cauza Gaygusuz împotriva Austriei şi Hotărârea din 6 iulie 2004 pronunţată în Cauza Bocancea şi alţii împotriva Moldovei).
Astfel, în conformitate cu jurisprudenţa Curţii Europene a Drepturilor Omului, statele beneficiază de o anumită marjă de apreciere în a decide dacă şi în ce măsură diferenţele între diversele situaţii similare justifică un tratament juridic diferit, iar scopul acestei marje variază în funcţie de anumite circumstanţe, de domeniu şi de context.
Având în vedere toate aceste aspecte, Curtea Constituţională a constatat că prin dispoziţiile art. 60 alin. 2 teza a doua din Codul penal legiuitorul a instituit o măsură de protecţie specială a femeilor. Această măsură este justificată obiectiv şi rezonabil în raport cu situaţia şi condiţia specială a femeilor în societate, urmăreşte un scop legitim şi păstrează un raport rezonabil de proporţionalitate între mijloacele folosite şi obiectivul avut în vedere, fără a fi întemeiată pe o discriminare având la bază criteriul sexual.
Deoarece până în prezent nu au intervenit elemente noi de natură să determine schimbarea acestei jurisprudenţe, considerentele şi soluţia deciziilor mai sus menţionate îşi păstrează valabilitatea şi în cauza de faţă.
Pentru considerentele expuse, în temeiul art. 146 lit. d) şi al art. 147 alin. (4) din Constituţie, precum şi al art. 1-3, al art. 11 alin. (1) lit. A.d) şi al art. 29 din Legea nr. 47/1992,

CURTEA CONSTITUŢIONALĂ

În numele legii

DECIDE:

Respinge, ca neîntemeiată, excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 60 alin. 2 din Codul penal, excepţie ridicată de Octavian Răzvan Mihăilă în Dosarul nr. 19.663/215/2012 al Judecătoriei Craiova - Secţia penală.
Definitivă şi general obligatorie.
Pronunţată în şedinţa publică din data de 22 noiembrie 2012.
-****-

PREŞEDINTELE CURŢII CONSTITUŢIONALE,

AUGUSTIN ZEGREAN

Magistrat-asistent,

Afrodita Laura Tutunaru

Publicat în Monitorul Oficial cu numărul 39 din data de 17 ianuarie 2013