LEGE nr. 157 din 22 iunie 2015 pentru aprobarea Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 34/2014 privind drepturile consumatorilor în cadrul contractelor încheiate cu profesioniştii, precum şi pentru modificarea şi completarea unor acte normative
Parlamentul României adoptă prezenta lege.
Articol unic
Se aprobă Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 34 din 4 iunie 2014 privind drepturile consumatorilor în cadrul contractelor încheiate cu profesioniştii, precum şi pentru modificarea şi completarea unor acte normative, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 427 din 11 iunie 2014, cu următoarele modificări:
1.La articolul 3 alineatul (3), litera j) se modifică şi va avea următorul cuprins:
"j) de prestare a unor servicii de transport de pasageri, cu excepţia art. 8 alin. (2) şi a art. 22;"
2.La articolul 17, alineatul (2) se modifică şi va avea următorul cuprins:
"(2) Art. 21 şi 22 se aplică şi contractelor de vânzare şi de prestări de servicii şi contractelor de furnizare de apă, gaze naturale, energie electrică, energie termică sau conţinut digital."
3.Articolul 19 se abrogă.
4.La articolul 28 alineatul (2), litera b) se modifică şi va avea următorul cuprins:
"b) Autoritatea Naţională pentru Administrare şi Reglementare în Comunicaţii, prin reprezentanţii împuterniciţi, în cazul contravenţiilor prevăzute la alin. (5) lit. e)-k), m)-u) şi w)-y), atunci când acestea constau în fapte care vizează contractele încheiate de consumatori pentru a beneficia de servicii de acces şi conectare la reţele publice de comunicaţii electronice ori de servicii de comunicaţii electronice destinate publicului."
5.La articolul 28 alineatul (5), litera v) se abrogă.
-****-
Această lege a fost adoptată de Parlamentul României, cu respectarea prevederilor art. 75 şi ale art. 76 alin. (2) din Constituţia României, republicată.

PREŞEDINTELE CAMEREI DEPUTAŢILOR

VALERIU-ŞTEFAN ZGONEA

PREŞEDINTELE SENATULUI

CĂLIN-CONSTANTIN-ANTON POPESCU-TĂRICEANU

Publicat în Monitorul Oficial cu numărul 449 din data de 23 iunie 2015