Document embed

DECIZIE nr. 159 din 20 martie 2014 referitoare la excepţia de neconstituţionalitate a prevederilor art. 121 alin. (2) din Legea nr. 67/2004 pentru alegerea autorităţilor administraţiei publice locale şi ale art. 322 pct. 10 din Codul de procedură civilă din 1865

Augustin Zegrean	- preşedinte
Valer Dorneanu	- judecător
Toni Greblă	- judecător
Petre Lăzăroiu	- judecător
Mircea Ştefan Minea	- judecător
Daniel Marius Morar	- judecător
Mona-Maria Pivniceru	- judecător
Puskas Valentin Zoltan	- judecător
Tudorel Toader	- judecător
Valentina Bărbăţeanu	- magistrat-asistent

Cu participarea reprezentantului Ministerului Public, procuror Carmen-Cătălina Gliga.

Pe rol se află soluţionarea excepţiei de neconstituţionalitate a prevederilor art. 121 alin. (2) din Legea nr. 67/2004 pentru alegerea autorităţilor administraţiei publice locale, republicată, şi ale art. 322 pct. 10 din Codul de procedură civilă din 1865, excepţie ridicată de Marinică Cazacu în Dosarul nr. 3.976/2/2013 al Curţii de Apel Bucureşti - Secţia a IX-a civilă şi pentru cauze privind proprietatea intelectuală, conflicte de muncă şi asigurări sociale şi care constituie obiectul Dosarului nr. 460D/2013 al Curţii Constituţionale.

La apelul nominal răspunde, pentru autorul excepţiei, domnul Radu Protopopescu, avocat membru al Baroului Bucureşti, în calitate de apărător ales, cu delegaţie depusă la dosarul cauzei. Se constată lipsa celeilalte părţi.

Procedura de citare este legal îndeplinită.

Cauza fiind în stare de judecată, preşedintele Curţii acordă cuvântul apărătorului autorului excepţiei, care solicită admiterea acesteia. În acest sens, precizează, în esenţă, că art. 322 pct. 10 din Codul de procedură civilă din 1865 a fost conceput ca un instrument de garantare a efectelor deciziilor Curţii Constituţionale. Dar legiuitorul a circumstanţiat prea strict exerciţiul căii de atac a revizuirii întemeiate pe cazul reglementat în textul de lege menţionat. Susţine că orice dispoziţie care suprimă posibilitatea revizuirii este neconstituţională întrucât permite supravieţuirea unei hotărâri afectate de neconstituţionalitate. Precizează că sintagma "în acea cauză" se interpretează de instanţe în sensul că excepţia trebuie ridicată în acea etapă procesuală în care s-a pronunţat hotărârea a cărei revizuire se cere. De asemenea, susţine că revizuirea s-ar putea promova numai împotriva acelor hotărâri care evocă fondul, celelalte rămânând intangibile, ceea ce este neconstituţional, întrucât dispoziţia legală declarată de Curtea Constituţională contrară Legii fundamentale poate fi şi o normă de procedură, situaţie în care este evident că nu se evocă fondul, dar hotărârea judecătorească este, totuşi, pronunţată în baza unui text de lege neconstituţional. Aşadar, art. 322 pct. 10 din Codul de procedură civilă din 1865 este neconstituţional în măsura în care nu permite revizuirea hotărârilor care nu evocă fondul.

Reprezentantul Ministerului Public pune concluzii de respingere, ca neîntemeiată, a excepţiei de neconstituţionalitate a prevederilor art. 121 alin. (2) din Legea nr. 67/2004, invocând, în acest sens, jurisprudenţa în materie a Curţii Constituţionale prin care s-a arătat că este opţiunea legiuitorului limitarea, în materie electorală, a exercitării căilor de atac. În ceea ce priveşte excepţia de neconstituţionalitate a prevederilor art. 322 pct. 10 din Codul de procedură civilă din 1865 apreciază că ar trebui pronunţată o decizie prin care Curtea Constituţională să constate că acestea sunt neconstituţionale în măsura în care se interpretează în sensul că excepţia de neconstituţionalitate trebuie ridicată în acea etapă procesuală în care s-a pronunţat hotărârea a cărei revizuire se cere.

CURTEA,

având în vedere actele şi lucrările dosarului, constată următoarele:

Prin Încheierea din 5 iunie 2012, pronunţată în Dosarul nr. 3.976/2/2013, Curtea de Apel Bucureşti - Secţia a IX-a civilă şi pentru cauze privind proprietatea intelectuală, conflicte de muncă şi asigurări sociale a sesizat Curtea Constituţională cu excepţia de neconstituţionalitate a prevederilor art. 121 alin. (2) din Legea nr. 67/2004 pentru alegerea autorităţilor administraţiei publice locale, republicată, şi ale art. 322 pct. 10 din Codul de procedură civilă din 1865, excepţie ridicată de Marinică Cazacu într-o cauză civilă având ca obiect soluţionarea cererii de revizuire a unei decizii prin care a fost admis recursul introdus de Uniunea Social Liberală Ialomiţa şi au fost respinse candidaturile acestuia depuse pentru funcţiile de preşedinte al Consiliului Judeţean Ialomiţa şi de consilier în Consiliul Judeţean Ialomiţa.

În motivarea excepţiei de neconstituţionalitate autorul acesteia susţine că prevederile art. 322 pct. 10 din Codul de procedură civilă din 1865 sunt neconstituţionale în măsura în care sintagma "excepţia invocată în acea cauză" este interpretată în sensul că nu este admisibilă revizuirea fondată pe acest motiv în situaţia în care excepţia de neconstituţionalitate a fost invocată într-o etapă procesuală ulterioară celei în care s-a pronunţat hotărârea a cărei revizuire se solicită şi în măsura în care nu permit revizuirea unei hotărâri judecătoreşti prin care, fără a se evoca fondul, s-a făcut aplicarea unor dispoziţii constatate ca neconstituţionale de Curtea Constituţională.

Precizează că art. 322 pct. 10 din Codul de procedură civilă din 1865 instituie în mod neechivoc o garanţie procedurală a respectării supremaţiei Constituţiei şi a obligativităţii erga omnes a deciziilor Curţii Constituţionale. Arată că, dată fiind utilizarea inconsecventă de către legiuitor a noţiunii de "cauză" - în unele situaţii cu sensul larg de litigiu, proces, speţă dedusă judecăţii, cu toate etapele procesuale ale acesteia, iar în alte situaţii cu un înţeles limitat, mai apropiat celui restrâns de etapă procesuală -, textul de lege menţionat este susceptibil de interpretarea restrictivă potrivit căreia reformarea hotărârii judecătoreşti pronunţate în baza unei dispoziţii declarate neconstituţionale nu ar fi admisibilă decât în măsura în care excepţia de neconstituţionalitate ar fi fost invocată strict în "cauza" - înţeleasă în sensul de etapă procesuală - în care s-a pronunţat hotărârea a cărei revizuire se solicită. Susţine că, în măsura în care s-ar interpreta astfel, ar însemna ca dispoziţia de lege neconstituţională să continue să producă efecte prin absenţa căii de retractare şi, implicit, prin menţinerea hotărârii judecătoreşti motivate prin respectiva dispoziţie, ceea ce ar echivala cu lipsirea de substanţă a principiilor supremaţiei Constituţiei şi obligativităţii deciziilor Curţii Constituţionale. În opinia sa, existenţa unei reglementări procedurale care să permită reformarea oricăror hotărâri judecătoreşti pronunţate în baza unor prevederi de lege ce contravin Constituţiei, indiferent de faza procesuală a litigiului în care au fost pronunţate respectivele hotărâri şi, de asemenea, indiferent de etapa procesuală în care a fost invocată excepţia de neconstituţionalitate, excepţie cu caracter absolut, care poate fi invocată în orice fază a litigiului, potrivit art. 29 alin. (1) din Legea nr. 47/1992, constituie un imperativ al statului de drept şi o garanţie a respectării efective a Legii fundamentale. Lipsa accesului la o cale de atac de reformare ar echivala cu negarea forţei juridice pe care o au deciziile Curţii Constituţionale şi ar priva justiţiabilul de efectele obligatorii ale acestor decizii.

În măsura în care revizuirea reglementată de art. 322 pct. 10 din Codul de procedură civilă din 1865 ar avea domeniul de aplicare limitat la acele decizii care evocă fondul, s-ar putea ajunge la refuzul punerii în aplicare a deciziilor Curţii Constituţionale, chiar pe calea unor abuzuri procedurale, ca, de pildă, respingerea, în baza unor excepţii de procedură, fără a se intra în examinarea fondului, a căilor de atac extraordinare ce tind la reformarea hotărârii afectate de viciul de neconstituţionalitate.

Curtea de Apel Bucureşti - Secţia a IX-a civilă şi pentru cauze privind proprietatea intelectuală, conflicte de muncă şi asigurări sociale apreciază că textele de lege criticate nu încalcă prevederile Legii fundamentale. Arată că revizuirea hotărârilor judecătoreşti întemeiată pe art. 322 pct. 10 din Codul de procedură civilă din 1865 nu este reglementată de Constituţie în materia efectului deciziilor Curţii Constituţionale, precizând că din jurisprudenţa instanţei de contencios constituţional (deciziile nr. 223 şi nr. 224 din 13 martie 2012) rezultă că, după publicarea deciziilor pronunţate de aceasta, singura interpretare posibilă a dispoziţiilor legale este cea dată prin deciziile Curţii Constituţionale. Precizează că art. 322 pct. 10 din Codul de procedură civilă din 1865 pretinde părţilor să îşi exercite drepturile procesuale puse la dispoziţie de lege în invocarea excepţiei de neconstituţionalitate în cauza aflată în curs de judecată la prima instanţă, instanţa de apel sau, după caz, la o instanţă de recurs, în acest ultim caz, revizuirea fiind admisibilă atunci când instanţa de recurs, până la care revizuentul putea invoca excepţia de neconstituţionalitate, evocă fondul. Aşadar, neinvocarea excepţiei atrage caracterul irevocabil al hotărârii judecătoreşti dată cu acest caracter într-o cauză în care excepţia nu a fost invocată, deciziile Curţii Constituţionale nedeterminând desfiinţarea tuturor hotărârilor judecătoreşti care s-au pronunţat în aplicarea unui text legal declarat ulterior neconstituţional, ci numai a acelora în ale căror cauze s-a invocat excepţia de neconstituţionalitate. Consideră că nici prevederile art. 121 alin. (2) din Legea nr. 67/2004 şi nici cele ale art. 322 pct. 10 din Codul de procedură civilă din 1865 nu contravin accesului la justiţie, procesului echitabil, supremaţiei Constituţiei sau forţei obligatorii a deciziilor Curţii Constituţionale.

Potrivit prevederilor art. 30 alin. (1) din Legea nr. 47/1992, încheierea de sesizare a fost comunicată preşedinţilor celor două Camere ale Parlamentului, Guvernului şi Avocatului Poporului, pentru a-şi exprima punctele de vedere asupra excepţiei de neconstituţionalitate.

Guvernul consideră că excepţia de neconstituţionalitate este neîntemeiată. Arată că dispoziţiile de lege criticate au mai format obiectul controlului de constituţionalitate, fiind pronunţate deciziile nr. 1.128 din 16 octombrie 2008, nr. 1.542 din 25 noiembrie 2010 şi nr. 102 din 28 februarie 2013. Cu acele prilejuri, Curtea a reţinut că prevederile art. 121 alin. (2) din Legea nr. 67/2004 sunt constituţionale, iar considerentele cuprinse în deciziile menţionate îşi păstrează valabilitatea şi în cauza de faţă.

Avocatul Poporului apreciază că nu poate fi reţinută critica de neconstituţionalitate, întrucât dispoziţiile legale care exclud posibilitatea formulării căilor de atac împotriva hotărârilor definitive pronunţate de instanţele judecătoreşti în condiţiile Legii nr. 67/2004 nu încalcă prevederile constituţionale invocate. Astfel, soluţionarea întâmpinărilor, contestaţiilor sau a altor cereri cu respectarea procedurii stabilite de lege pentru ordonanţa preşedinţială, precum şi excluderea căilor de atac în materie electorală sunt în deplină concordanţă cu dispoziţiile art. 21 şi ale art. 126 alin. (2) din Constituţie. Legiuitorul poate institui, în considerarea unor situaţii diferite, reguli speciale de procedură, precum şi modalităţi particulare de exercitare a drepturilor procedurale, iar accesul liber la justiţie nu implică în mod necesar existenţa mai multor grade de jurisdicţie şi nici posibilitatea exercitării căilor de atac - inclusiv a celor extraordinare - de către toate părţile din proces. În plus, în exercitarea rolului său de garant al supremaţiei Legii fundamentale, instanţa de contencios constituţional este competentă ca, atunci când o prevedere legală supusă controlului său este susceptibilă de mai multe variante de interpretare dintre care unele sunt neconforme cu dispoziţiile Constituţiei, să identifice acea modalitate de interpretare care corespunde normelor şi principiilor fundamentale, urmând ca prevederea legală examinată să fie aplicată numai în acea interpretare constatată de Curte ca fiind constituţională, orice altă variantă fiind exclusă. Aceasta presupune că, după publicarea deciziilor, singura interpretare posibilă a dispoziţiilor legale este cea dată prin deciziile Curţii Constituţionale. Dar acestea determină desfiinţarea hotărârilor judecătoreşti doar în acele cauze în care s-a invocat excepţia de neconstituţionalitate. Precizează că, în sensul constituţionalităţii prevederilor legale criticate, Curtea Constituţională s-a mai pronunţat prin deciziile nr. 102 din 28 februarie 2013 şi nr. 1.542 din 25 noiembrie 2010.

Preşedinţii celor două Camere ale Parlamentului nu au comunicat punctele lor de vedere asupra excepţiei de neconstituţionalitate.

CURTEA,

examinând încheierea de sesizare, punctele de vedere ale Guvernului şi Avocatului Poporului, raportul întocmit de judecătorul-raportor, susţinerile apărătorului autorului excepţiei, concluziile procurorului, dispoziţiile legale criticate, raportate la prevederile Constituţiei, precum şi Legea nr. 47/1992, reţine următoarele:

Curtea Constituţională a fost legal sesizată şi este competentă, potrivit dispoziţiilor art. 146 lit. d) din Constituţie, precum şi ale art. 1 alin. (2), ale art. 2, 3, 10 şi 29 din Legea nr. 47/1992, să soluţioneze excepţia de neconstituţionalitate.

Obiectul excepţiei de neconstituţionalitate îl constituie prevederile art. 121 alin. (2) din Legea nr. 67/2004 pentru alegerea autorităţilor administraţiei publice locale, republicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 333 din 17 mai 2007, astfel cum au fost modificate prin art. 48 pct. 5 din titlul IV al Legii nr. 76/2012 pentru punerea în aplicare a Legii nr. 134/2010 privind Codul de procedură civilă, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 365 din 30 mai 2012. Textul de lege criticat are următoarea redactare: "Împotriva hotărârilor definitive, pronunţate de instanţele judecătoreşti potrivit prezentei legi, nu există cale de atac".

De asemenea, obiect al excepţiei de neconstituţionalitate îl constituie şi prevederile art. 322 pct. 10 din Codul de procedură civilă din 1865, introdus prin art. II pct. 1 din Legea nr. 177/2010 pentru modificarea şi completarea Legii nr. 47/1992 privind organizarea şi funcţionarea Curţii Constituţionale, a Codului de procedură civilă şi a Codului de procedură penală al României, care au următorul cuprins: "Revizuirea unei hotărâri rămase definitivă în instanţa de apel sau prin neapelare, precum şi a unei hotărâri dată de o instanţă de recurs atunci când evocă fondul, se poate cere în următoarele cazuri: (...) 10. dacă, după ce hotărârea a devenit definitivă, Curtea Constituţională s-a pronunţat asupra excepţiei invocate în acea cauză, declarând neconstituţională legea, ordonanţa ori o dispoziţie dintr-o lege sau dintr-o ordonanţă care a făcut obiectul acelei excepţii ori alte dispoziţii din actul atacat, care, în mod necesar şi evident, nu pot fi disociate de prevederile menţionate în sesizare."

În opinia autorului excepţiei de neconstituţionalitate, textele de lege criticate contravin dispoziţiilor din Constituţie cuprinse la art. 1 alin. (3) care enumeră caracteristicile statului de drept, art. 1 alin. (5) care instituie obligaţia respectării Constituţiei, a supremaţiei sale şi a legilor, art. 21 privind accesul liber la justiţie şi dreptul la un proces echitabil, art. 142 alin. (1) potrivit căruia Curtea Constituţională este garantul supremaţiei Constituţiei şi art. 147 alin. (4) care statuează că, de la data publicării în Monitorul Oficial, deciziile Curţii Constituţionale sunt general obligatorii şi au efect numai pentru viitor.

Examinând excepţia de neconstituţionalitate, Curtea reţine următoarele:

I. Prevederile art. 121 alin. (2) din Legea nr. 67/2004 au mai fost supuse controlului de constituţionalitate, Curtea pronunţându-se prin Decizia nr. 1.128 din 16 octombrie 2008, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 776 din 19 noiembrie 2008. Cu acel prilej, instanţa de contencios constituţional a reţinut că, în materie electorală, legiuitorul a stabilit o procedură specială de soluţionare a întâmpinărilor, contestaţiilor şi a oricăror altor cereri prevăzute de lege, desfăşurată potrivit regulilor stabilite de Codul de procedură civilă pentru ordonanţa preşedinţială. Obiectul reglementării - valorificarea drepturilor electorale - a impus adoptarea unei proceduri de judecată prin care să fie soluţionate cu celeritate toate cererile adresate instanţei. Curtea a apreciat că, sub acest aspect, apare ca firească opţiunea legiuitorului de a limita exercitarea căilor de atac doar la cele ordinare, finalitatea fiind aceea de a evita situaţia unei prelungiri a procesului ca urmare a contestării hotărârilor definitive şi irevocabile prin intermediul căilor extraordinare de atac.

Curtea a observat că, în această materie, ca de altfel oriunde legiuitorul a condiţionat valorificarea unui drept de respectarea unei anumite proceduri, intenţia sa nu a fost de a restrânge accesul liber la justiţie, ci, exclusiv, de a instaura un climat de ordine, indispensabil exercitării dreptului constituţional prevăzut de art. 21, prevenind astfel abuzurile şi asigurând protecţia drepturilor şi intereselor legitime ale celorlalte părţi.

În acest sens, Curtea a statuat în mod constant că reglementarea de către legiuitor, în limitele competenţei ce i-a fost conferită prin Constituţie, a condiţiilor de exercitare a unui drept - subiectiv sau procesual - nu constituie o restrângere a exerciţiului acestuia, ci doar o modalitate eficientă de a preveni exercitarea sa abuzivă, în detrimentul altor titulari de drepturi, în egală măsură ocrotite.

Aşa fiind, procedura instituită prin textul de lege criticat are în vedere soluţionarea procesului cu celeritate, întrucât, în absenţa ei, aplicarea regulilor de drept comun ar fi de natură să împiedice desfăşurarea procedurilor electorale aflate în curs şi ar genera o stare de incertitudine cât priveşte raporturile juridice stabilite printr-o hotărâre judecătorească irevocabilă, afectând pentru un timp îndelungat rezultatul alegerilor.

Mai mult, art. 126 alin. (2) din Constituţie, potrivit căruia "Competenţa instanţelor judecătoreşti şi procedura de judecată sunt prevăzute numai prin lege", precum şi art. 129, care prevede că, "Împotriva hotărârilor judecătoreşti, părţile interesate şi Ministerul Public pot exercita căile de atac, în condiţiile legii", atribuie exclusiv legiuitorului prerogativa stabilirii competenţei şi procedurii de judecată, inclusiv a condiţiilor de exercitare a căilor de atac.

De asemenea, aşa cum s-a arătat şi în Decizia nr. 102 din 28 februarie 2013, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 208 din 12 aprilie 2013, în materie electorală, revizuirea nu îşi găseşte raţiunea, întrucât este vorba de evenimente temporare şi ireversibile, aşa cum sunt alegerile locale, astfel că prin introducerea căii revizuirii nu s-ar mai atinge nicio finalitate, nu s-ar mai putea oferi nicio satisfacţie revizuentului, chiar în ipoteza revizuirii hotărârii contestate. Aşadar, din cauza imposibilităţii fizice de restabilire a situaţiei anterioare, legiuitorul a apreciat că nu este necesar să mai reglementeze posibilitatea introducerii de căi de atac în cazul contenciosului electoral.

Pentru aceste motive, Curtea a constatat că prevederile art. 121 alin. (2) din Legea nr. 67/2004 nu contravin dispoziţiilor constituţionale care consacră dreptul de acces liber la justiţie şi nici celor referitoare la exercitarea căilor de atac.

Întrucât în cauza de faţă nu au fost invocate elemente noi, de natură să conducă la reconsiderarea acestei jurisprudenţe, cele statuate de Curtea Constituţională îşi menţin valabilitatea şi în cauza de faţă.

II. În ceea ce priveşte excepţia de neconstituţionalitate a prevederilor art. 322 pct. 10 din Codul de procedură civilă din 1865, Curtea observă că, în motivarea acesteia, se susţine, în principal, că reformarea hotărârii judecătoreşti pronunţate în baza unei dispoziţii declarate neconstituţionale nu ar fi admisibilă decât în măsura în care excepţia de neconstituţionalitate ar fi fost invocată strict în "cauza" - înţeleasă în sensul de etapă procesuală - în care s-a pronunţat hotărârea a cărei revizuire se solicită.

Curtea reţine că, din actele aflate la dosarul cauzei, rezultă că la originea procesului în care a fost ridicată prezenta excepţie de neconstituţionalitate s-a aflat contestaţia formulată de Uniunea Social Liberală Ialomiţa împotriva admiterii candidaturii autorului excepţiei la alegerile locale din anul 2012 pentru funcţiile de preşedinte al Consiliului Judeţean Ialomiţa şi de consilier în Consiliul Judeţean Ialomiţa. Tribunalul Ialomiţa, învestit cu soluţionarea acesteia, a respins contestaţia. Împotriva sentinţei pronunţate de tribunal, Uniunea Social Liberală Ialomiţa a introdus recurs, care a fost admis de Curtea de Apel Bucureşti, sentinţa Tribunalului Ialomiţa fiind casată. Domnul Marinică Cazacu a formulat contestaţie în anularea deciziei Curţii de Apel Bucureşti. În cursul judecării contestaţiei în anulare, acesta a ridicat excepţia de neconstituţionalitate prevederilor art. 118 şi ale art. 121 alin. (2) din Legea nr. 67/2004. Prin Decizia nr. 102 din 28 februarie 2013, Curtea Constituţională a constatat că dispoziţiile art. 118 din Legea nr. 67/2004 pentru alegerea autorităţilor administraţiei publice locale, potrivit cărora "Prefecţii şi subprefecţii nu pot candida şi nu pot participa la acţiunile din campania electorală, sub sancţiunea demiterii din funcţie, decât în situaţia în care demisionează cu cel puţin 50 de zile înaintea datei alegerilor", sunt constituţionale în măsura în care se interpretează în sensul că termenul de 50 de zile curge de la data înregistrării demisiei.

Înainte de a se pronunţa Curtea Constituţională asupra excepţiei de neconstituţionalitate ridicate, Curtea de Apel Bucureşti a respins contestaţia în anulare. După pronunţarea deciziei Curţii Constituţionale, autorul a formulat cerere de revizuire a hotărârii pronunţate de Curtea de Apel în recurs. În timpul judecării acesteia, autorul a ridicat excepţia ce formează obiectul cauzei de faţă. Între timp, instanţa i-a respins cererea de revizuire ca inadmisibilă, în baza prevederilor art. 121 alin. (2) din Legea nr. 67/2004 care stabilesc că "Împotriva hotărârilor definitive, pronunţate de instanţele judecătoreşti potrivit prezentei legi, nu există cale de atac".

Curtea Constituţională reţine că autorul excepţiei susţine, în principal, că prevederile art. 322 pct. 10 din Codul de procedură civilă din 1865 ar fi neconstituţionale întrucât reformarea hotărârii judecătoreşti pronunţate în baza unei dispoziţii declarate neconstituţionale nu ar fi admisibilă decât în măsura în care excepţia de neconstituţionalitate ar fi fost invocată strict în "cauza" - înţeleasă în sensul de etapă procesuală - în care s-a pronunţat hotărârea a cărei revizuire se solicită. Din contextul procesual descris mai sus rezultă că aceasta este o chestiune de interpretare şi aplicare la speţă a legii, care ţine de competenţa exclusivă a instanţei judecătoreşti învestite cu soluţionarea litigiului. Faptul că diverse instanţe dau dispoziţiilor art. 322 pct. 10 din Codul de procedură civilă interpretări diferite nu poate fi cenzurat de Curtea Constituţională prin intermediul controlului de constituţionalitate, ci poate fi remediat, eventual, de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie pe calea unui recurs în interesul legii.

Pentru considerentele expuse mai sus, în temeiul art. 146 lit. d) şi al art. 147 alin. (4) din Constituţie, precum şi al art. 1-3, al art. 11 alin. (1) lit. A.d) şi al art. 29 din Legea nr. 47/1992,

CURTEA CONSTITUŢIONALĂ

În numele legii

DECIDE:

I. Respinge, ca neîntemeiată, excepţia de neconstituţionalitate ridicată de Marinică Cazacu în Dosarul nr. 3.976/2/2013 al Curţii de Apel Bucureşti - Secţia a IX-a civilă şi pentru cauze privind proprietatea intelectuală, conflicte de muncă şi asigurări sociale şi constată că dispoziţiile art. 121 alin. (2) din Legea nr. 67/2004 pentru alegerea autorităţilor administraţiei publice locale sunt constituţionale în raport cu criticile formulate.

II. Respinge, ca inadmisibilă, excepţia de neconstituţionalitate a prevederilor art. 322 pct. 10 din Codul de procedură civilă din 1865, excepţie ridicată de acelaşi autor în acelaşi dosar al aceleiaşi instanţe.

Definitivă şi general obligatorie.

Decizia se comunică Curţii de Apel Bucureşti - Secţia a IX-a civilă şi pentru cauze privind proprietatea intelectuală, conflicte de muncă şi asigurări sociale şi se publică în Monitorul Oficial al României, Partea I.

Pronunţată în şedinţa din data de 20 martie 2014.

-****-

PREŞEDINTELE CURŢII CONSTITUŢIONALE

AUGUSTIN ZEGREAN

Magistrat-asistent,

Valentina Bărbăţeanu

Publicat în Monitorul Oficial cu numărul 355 din data de 14 mai 2014