ORDIN nr. 774 din 15 mai 2013 pentru aprobarea condiţiilor contractuale speciale privind contractele pentru echipamente şi construcţii, inclusiv proiectare, şi cele privind contractele pentru construcţii clădiri şi lucrări inginereşti proiectate de către beneficiar ale Federaţiei Internaţionale a Inginerilor Consultanţi în Domeniul Construcţiilor (FIDIC) pentru obiective de investiţii din domeniul infrastructurii de transport feroviar, finanţate din fonduri publice
În temeiul prevederilor art. 3 din Hotărârea Guvernului nr.
1.405/2010
privind aprobarea utilizării unor condiţii contractuale ale Federaţiei Internaţionale a Inginerilor Consultanţi în Domeniul Construcţiilor (FIDIC) pentru obiective de investiţii din domeniul infrastructurii de transport de interes naţional, finanţate din fonduri publice, şi al art. 5 alin. (4) din Hotărârea Guvernului nr.
24/2013
privind organizarea şi funcţionarea Ministerului Transporturilor,
ministrul transporturilor
emite următorul ordin:
Art. 1
Se aprobă condiţiile contractuale speciale privind contractele pentru echipamente şi construcţii, inclusiv proiectare, şi cele privind contractele pentru construcţii clădiri şi lucrări inginereşti proiectate de către beneficiar ale Federaţiei Internaţionale a Inginerilor Consultanţi în Domeniul Construcţiilor (FIDIC) pentru obiective de investiţii din domeniul infrastructurii de transport feroviar, finanţate din fonduri publice, prevăzute în anexele nr. 1 şi 2.
Art. 2
Anexele nr. 1 şi 2 fac parte integrantă din prezentul ordin.
Art. 3
La data intrării în vigoare a prezentului ordin, Ordinul ministrului transporturilor şi infrastructurii nr.
1.034/2011
pentru aprobarea condiţiilor contractuale speciale privind contractele pentru echipamente şi construcţii, inclusiv proiectare, şi cele privind contractele pentru construcţii clădiri şi lucrări inginereşti proiectate de către beneficiar ale Federaţiei Internaţionale a Inginerilor Consultanţi în Domeniul Construcţiilor (FIDIC) pentru obiective de investiţii din domeniul infrastructurii de transport feroviar, finanţate din fonduri publice, publicat în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 36 din 17 ianuarie 2011, se abrogă.
Art. 4
Prezentul ordin se publică în Monitorul Oficial al României, Partea I.
-****-
p. Ministrul transporturilor,
Cristian Ghibu,
secretar de stat
ANEXA nr. 1:
CONDIŢIILE SPECIALE ALE CONTRACTULUI PENTRU ECHIPAMENTE ŞI CONSTRUCŢII, INCLUSIV PROIECTARE
Condiţiile Speciale ale Contractului sunt prezentate în cele ce urmează. Aceste Condiţii Speciale completează, clarifică, amendează sau instituie excepţii de aplicabilitate de la Condiţiile Generale de Contract.
Prevederile clauzelor neschimbate sau neanulate de prezentele Condiţii Speciale sunt valabile în forma dată de Condiţiile Generale.
În cazul unor neconcordante între Condiţiile Speciale şi Condiţiile Generale, primează prevederile Condiţiilor Speciale.
Numerotarea clauzelor Condiţiilor Speciale nu este consecutivă, corespunde sau completează numerotarea clauzelor Condiţiilor Generale.
1.
Subclauza 1.1.1.1 "Contract" se modifică, se completează şi va avea următorul cuprins:
"1.1.1.1 "Contract" înseamnă Acordul Contractual, Formularul de Ofertă cu Anexa la Ofertă, Memorandumul de clarificare (dupa caz), Condiţiile de Contract Speciale, Condiţiile de Contract Generale, Cerinţele Beneficiarului, Listele, Oferta Antreprenorului şi alte documente (dacă există) care sunt incluse în Contract."
2.
Subclauza 1.1.1.3 "Scrisoarea de Acceptare" se modifică, se completează şi va avea următorul cuprins:
"1.1.1.3 "Scrisoarea de Acceptare" înseamnă Acordul Contractual."
3.
Subclauza 1.1.1.4. "Scrisoarea de ofertă" se modifică şi va avea următorul cuprins:
"1.1.1.4. "Scrisoarea de ofertă" înseamnă "Formularul de Ofertă" completat şi semnat de ofertant, în conformitate cu modelul din documentaţia de atribuire a contractului de achiziţie publică."
4.
Subclauza 1.1.2.2 "Beneficiar" se modifică, se completează şi va avea următorul cuprins:
"1.1.2.2 "Beneficiar" înseamnă Beneficiarul lucrărilor prestate în baza contractului şi stipulat în Anexa la Ofertă, precum şi succesorii legali ai Beneficiarului."
5.
Subclauza 1.1.2.8 "Subantreprenor" se modifică, se completează şi va avea următorul cuprins:
"1.1.2.8 "Subantreprenor" înseamnă orice persoana numita în contract Subantreprenor sau Subcontractor, sau orice persoana desemnata ca Subantreprenor/Subcontractor pentru o parte de lucrări cât şi succesorii legali ai acestora."
6.
Subclauza 1.1.2.9 se anulează.
7.
Se introduce Subclauză nouă 1.1.2.11
"1.1.2.11 "Instituţii Finanţatoare" înseamnă instituţiile bancare sau alte instituţii care asigură Beneficiarului surse de finanţare în legătură şi pentru executarea Contractului."
8.
Subclauza 1.1.3.5 "Procesul Verbal de Recepţie la Terminarea Lucrărilor" se modifică, se completează şi va avea următorul cuprins:
"1.1.3.5 "Procesul Verbal de Recepţie la Terminarea Lucrărilor" înseamnă procesul verbal întocmit şi semnat, la cererea Antreprenorului, în conformitate cu legile în vigoare, de către comisia de recepţie numită de către Beneficiar, recomandând sau nu recepţionarea Lucrărilor, a Sectorului sau a unei părţi de Lucrare (după caz), potrivit prevederilor legale."
9.
Subclauza 1.1.3.8 "Procesul Verbal de Recepţie Finală" se modifică, se completează şi va avea următorul cuprins:
"1.1.3.8 "Procesul Verbal de Recepţie Finală" înseamnă procesul verbal întocmit şi semnat conform legilor în vigoare de către comisia de recepţie finală numită de către Beneficiar, recomandând sau nu recepţionarea finală a Lucrărilor, Sectorului sau a unei părţi de Lucrare (după caz) potrivit prevederilor legale."
10.
Se introduce Subclauză nouă 1.1.3.10
"1.1.3.10 "Certificatul de Recepţie la Terminarea Lucrărilor" înseamnă certificatul emis de Inginer, potrivit prevederilor Clauzei 10, precizând data la care Lucrările, Sectorul sau o parte de Lucrare (după caz) au fost terminate în conformitate cu prevederile contractului, cu excepţia unor lucrări minore rămase neexecutate şi a defecţiunilor care nu vor afecta semnificativ utilizarea Lucrărilor, a Sectorului sau a unei parţi de Lucrare (după caz) în scopul destinat."
11.
Se introduce Subclauză nouă 1.1.3.11
"1.1.3.11 "Certificatul de Recepţie Finală" înseamnă certificatul emis de Inginer, potrivit prevederilor Sub-Clauzei 11.9, care precizează data la care Antreprenorul şi-a încheiat obligaţiile prevăzute în contract."
12.
Se introduce Subclauză nouă 1.1.3.12
"1.1.3.12 "Data semnării" înseamnă data înregistrării oficiale a Contractului la Beneficiar. Ori de câte ori se face referire la data scrisorii de acceptare, data considerată este "data semnării"."
13.
Se introduce Subclauză nouă 1.1.3.13
"1.1.3.13 "Subsistem" înseamnă partea dintr-un sistem de sine stătător (parte de Lucrări Permanente) independent din punct de vedere fizic şi funcţional potrivit cerinţelor de interoperabilitate a subsistemului"
14.
Se introduce Subclauză nouă 1.1.3.14
"1.1.3.14 "Procesul Verbal de punere în funcţie a subsistemului" înseamnă procesul verbal întocmit potrivit legislaţiei în vigoare de către comisia de recepţie şi care se refera la punerea în funcţie a părţilor de Lucrări Permanente."
15.
Se introduce Subclauză nouă 1.1.3.15
"1.1.3.15 "Proces Verbal de Constatare a Finalizării Sectorului", înseamnă procesul verbal întocmit de Antreprenor care va fi semnat de Inginer şi Beneficiar şi care nu va avea alt scop decât cel de a determina eventuale întârzieri în finalizarea Sectorului."
16.
Se introduce Subclauză nouă 1.1.3.16
"1.1.3.16 "Sub circulaţie" înseamnă executarea lucrărilor în condiţiile solicitate de Beneficiar, cu respectarea planului de management al traficului aprobat, cu semnalizarea lucrărilor, cu stabilirea responsabililor cu siguranţa circulaţiei sau cu orice alte instrucţiuni specifice comunicate de Beneficiar."
17.
Subclauza 1.1.6.2 "ţară" se modifică şi va avea următorul cuprins:
"1.1.6.2 "ţară" înseamnă România."
18.
Se introduce Subclauză nouă 1.1.6.10
"1.1.6.10 "Jurnalul de Şantier" înseamnă jurnalul definit în Sub-Clauza 4.25 [Jurnalul de Şantier] şi pe care Antreprenorul îl întocmeşte în conformitate cu prevederile respectivei Sub-Clauze."
19.
Se introduce Subclauză nouă 1.1.6.11
"1.1.6.11 "Abandonare" înseamnă acţiunea Antreprenorului prin care întrerupe nejustificat lucrările, sau retrage nejustificat personalul ori utilajele/echipamentele şi lasă nesupravegheat Şantierul."
20.
Se introduce Subclauză nouă 1.1.6.12
"1.1.6.12 "Memorandumul de Clarificare" înseamnă acordul semnat de părţi înaintea semnării Acordului Contractual cu privire la: completarea unor documente, reînoirea valabilităţii unor documente, confirmarea listelor de personal şi a prezenţei pe sit, fixarea unor termene de predare a documentelor sau documentaţiilor, referiri la programul de lucru, adăugarea unor echipamente care nu au fost precizate în documentaţia de achiziţie, autorizaţii sau restricţii date de autorităţile locale, alte detalii tehnice, experienţa personalului care va fi schimbat faţă de propunerea din documentaţia de achiziţie pe perioada de derulare a Contractului, normative şi/sau standarde, orice alte documente sau precizări care se impun înaintea semnării Acordului Contractual."
21.
Subclauza 1.2. - Interpretări se modifică, se completează şi va avea următorul cuprins:
"1.2. - Interpretări.
Cu excepţia situaţiilor în care în Contract contextul cere altfel:
a) cuvintele care indică un gen includ toate genurile;
b) cuvintele care indică singularul includ şi pluralul şi cuvintele care indică pluralul includ şi singularul;
c) prevederile care includ cuvintele "a conveni", "convenit" sau "acord" necesită înregistrarea în scris a acordului, şi
d) "scris" sau "în scris" înseamnă scris de mână, dactilografiat, tipărit sau redactat electronic care devine înregistrare permanentă.
Notele de pe margine sau alte titluri nu vor fi luate în considerare la interpretarea acestor Condiţii. În aceste condiţii stipulările care includ expresia "Cost plus un profit rezonabil" înseamnă că acest profit să fie de maximum 5% (o douazecime) din costul respectiv."
22.
Subclauza 1.3. - Comunicarea se modifică, se completează şi va avea următorul cuprins:
"1.3. - Comunicarea.
În orice situaţie în care, potrivit prevederilor acestor Condiţii este necesară emiterea de aprobări, certificate, consimţăminte, stabiliri, înştiinţări şi solicitări, comunicarea se va face după cum urmează:
a) în scris şi livrată personal (cu confirmare de primire), trimisă prin poştă sau curier sau prin oricare din sistemele de transmitere electronică acceptate, după cum se menţionează în Anexa la Ofertă; şi
b) livrată, trimisă sau transmisă la adresa de contact a destinatarului, menţionată în Anexa la Ofertă.
În situaţiile în care:
(i)destinatarul transmite o înştiinţare de schimbare a adresei, toată corespondenţa va fi transmisă în consecinţă; şi
(ii)destinatarul nu a declarat o altă adresă în momentul solicitării unei aprobări sau consimţământ, răspunsul poate fi transmis la adresa de la care s-a expediat solicitarea.
(iii)Aprobările, certificatele, consimţămintele şi stabilirile nu vor fi reţinute sau întârziate nejustificat. Atunci când unei Părţi i se emite un certificat, emitentul va transmite o copie şi celeilalte Părţi. Când se transmite o înştiinţare unei Părţi, de către cealaltă Parte sau de către Inginer, trebuie transmisă o copie şi Inginerului sau celeilalte Părţi, după caz.
Formularele specifice pentru Modificări, Certificatele Interimare de Plată, Facturi, Asigurări(Conform Sub-Clauzei 18) şi alte formulare vor fi elaborate şi transmise în cel mai scurt timp posibil după semnarea contractului de către Beneficiar. Comunicarea contului bancar al Antreprenorului în care se vor efectua plăţile va fi transmisa în original."
23.
Subclauza 1.4. - Legea şi limba se modifică, se completează şi va avea următorul cuprins:
"1.4 - Legea şi limba
Contractul va fi guvernat de legea română. Limba Contractului va fi limba română. Toate documentele Contractului vor fi redactate în limba română."
24.
Subclauza 1.5 - Prioritatea documentelor se modifică, se completează şi va avea următorul cuprins:
"1.5 - Prioritatea documentelor.
Documentele care alcătuiesc Contractul trebuie considerate ca documente care se explicitează reciproc. În scopul interpretării, prioritatea documentelor va fi în conformitate cu următoarea ordine:
a) Acordul Contractual;
b) Memorandumul de Clarificare (dacă este cazul);
c) Formularul de oferta cu Anexa la Ofertă;
d) Condiţiile Speciale ale Contractului;
e) Condiţiile Generale ale Contractului
f) Cerinţele Beneficiarului;
g) Listele;
h) Oferta Tehnică a Antreprenorului;
i) alte documente ce fac parte din Contract.
Actele adiţionale şi protocoalele vor avea prioritatea documentelor pe care le modifică. În caz de ambiguitate sau discrepanţe ale documentelor, Inginerul are autoritatea de a emite dispoziţiile pe care le consideră necesare pentru rezolvarea ambiguităţii sau discrepanţelor. În cazul în care, pe parcursul îndeplinirii contractului, se constată faptul că anumite elemente ale ofertei tehnice sunt inferioare sau nu corespund cerinţelor prevăzute în Cerinţele Beneficiarului, prevalează prevederile din Cerinţele Beneficiarului."
25.
Subclauza 1.6 - Acordul contractual se modifică şi va avea următorul cuprins:
"1.6 - Acordul contractual.
Acordul Contractual va avea conţinutul din Secţiunea formulare a documentaţiei de atribuire."
26.
Subclauza 1.7 - Cesionarea se modifică, se completează şi va avea următorul cuprins:
"1.7 - Cesionarea
Nici o Parte nu va cesiona o parte sau întregul Contract, beneficiu sau orice alt drept în cadrul sau asupra Contractului.
Prin excepţie, Antreprenorul poate cesiona, numai cu acordul Beneficiarului, sub forma de garanţie în favoarea unei bănci sau unei instituţii financiare, dreptul său la sume de încasat sau care vor deveni incasabile în derularea Contractului doar pentru lucrările executate şi certificate. Cesiunea este valabila doar sub forma scrisa. Beneficiarul nu are obligaţia de a motiva refuzul cesionarii.
Într-un contract de achiziţie publică este permisă doar cesiunea creanţelor născute din acel contract, obligaţiile născute rămânând în sarcina părţilor contractante, astfel cum au fost stipulate şi asumate iniţial."
27.
Subclauza 1.12. Informaţii Confidenţiale se modifică, se completează şi va avea următorul cuprins:
"1.12. Informaţii Confidenţiale.
Antreprenorul va prezenta, la solicitarea rezonabilă a Inginerului, toate informaţiile confidenţiale sau alte informaţii, pentru a verifica dacă Antreprenorul respectă prevederile Contractului.
Antreprenorul va trata detaliile Contractului ca fiind private şi confidenţiale, cu excepţia îndepliniri obligaţiilor prevăzute de Lege.
Antreprenorul nu va publica, nu va permite publicarea şi nu va comunica informaţii confidenţiale despre Lucrări în publicaţii comerciale sau tehnice sau în altă parte, fără acordul prealabil scris al Beneficiarului, exceptând situaţiile exprese potrivit prevederilor legale în vigoare."
28.
Subclauza 1.14. Obligaţii Comune şi Individuale se modifică, se completează şi va avea următorul cuprins:
"1.14. Obligaţii Comune şi Individuale.
Dacă Antreprenorul constituie (potrivit prevederilor Legilor în vigoare) o asociere, un consorţiu sau o altă grupare de două sau mai multe persoane:
a)aceste persoane vor fi considerate ca având obligaţii comune şi individuale faţă de Beneficiar pentru executarea Contractului;
b)aceste persoane vor notifica Beneficiarul cu privire la liderul lor care va avea autoritatea de Antreprenor pentru toţi membrii asocierii; şi
c)Antreprenorul nu îşi va modifica componenţa sau statutul legal fără aprobarea prealabilă a Beneficiarului.
În cazul în care Antreprenorul constituie (potrivit prevederilor în vigoare) o asociere fără personalitate juridică, asociere în participaţiune sau asociere de tip joint venture, consorţium ori alte forme de asociere în scopul săvârşirii faptelor de comerţ, care nu au personalitate juridică şi sunt constituite în temeiul legii, tratate drept asocieri în participaţiune, Antreprenorul are obligaţia de a prezenta un contract (acord) de asociere încheiat între părţi.
Contractul (acordul) de asociere va conţine, fără a se limita la acestea, următoarele informaţii:
a)denumirea asocierii;
b)partea desemnată ca lider al asocierii;
c)partea desemnată ca fiind responsabilă cu contabilitatea asocierii, colectarea cheltuielilor şi veniturilor asocierii, obligaţia de a emite facturi către Beneficiar şi, după caz, îndeplinirea tuturor obligaţiilor fiscale pe teritoriul României, denumită asociat administrator;
d)contribuţia financiară/tehnică/profesională/repartizarea beneficiilor sau pierderilor;
e)categoriile de lucrări care vor fi executate de fiecare asociat.
f)Procentul lucrărilor ce urmează a fi executate în Contract de fiecare membru al asocierii;
Părţile vor completa contractul (acordul) de asociere cu clauze privind funcţionarea şi managementul asocierii pentru executarea, finalizarea şi întreţinerea lucrărilor pentru Proiect, în concordanţă cu clauzele din contractul semnat cu autoritatea contractantă.
Atât în timpul procedurii de achiziţie/contractare cat şi pe toata perioada de implementare, Beneficiarul va verifica şi va lua masurile ce se impun pentru respectarea prevederilor legale privind situaţiile privind conflictul de interese atât în relaţia cu Inginerul şi Antreprenorul/Subantreprenorii cat şi între aceştia."
29.
Subclauza 2.1 - Dreptul de Acces pe Şantier se modifică, se completează şi va avea următorul cuprins:
"2.1 - Dreptul de Acces pe Şantier.
Beneficiarul va acorda Antreprenorului dreptul de acces pe Şantier şi punerea în posesie a tuturor părţilor Şantierului la termenul(ele) specificat(e) în Anexa la Ofertă.
Beneficiarul poate permite accesul temporar la amplasament (prin intermediul unor permise de acces temporare) înainte de data specificată în Anexa la Ofertă, în scopul efectuării de ridicări topografice şi investigaţii geotehnice sau alte tipuri de investigaţii asupra terenului, cu condiţia ca asigurările specificate în cadrul Contractului să fi intrat în vigoare, la momentul respectiv.
Antreprenorul va fi singurul responsabil pentru a-şi asigura orice drept de acces şi posesia pentru orice suprafaţă de teren suplimentară faţă de locurile în care vor fi executate Lucrările Permanente. Aceste suprafeţe suplimentare cuprind locuri necesare pentru Lucrările Provizorii, drumuri de acces şi organizarea de şantier a Antreprenorului, aşa cum au fost prezentate în Ofertă.
Pe tot parcursul implementării Contractului de lucrări Beneficiarul are dreptul sa renunţe la drumurile tehnologice în baza unei notificări făcute Antreprenorului.
Aceste drepturi şi posesii pot să nu fie acordate în mod exclusiv Antreprenorului. Dacă, potrivit prevederilor Contractului, Beneficiarului i se va solicita să pună Antreprenorul în posesia unor fundaţii, structuri, echipamente sau căi de acces, Beneficiarul va acţiona în acest sens la termenul şi în condiţiile prevăzute în Cerinţele Beneficiarului. Beneficiarul poate retrage dreptul de acces sau de posesie până la prezentarea Garanţiei de Bună Execuţie.
Dacă termenul nu este specificat în Anexa la Ofertă, Beneficiarul va acorda Antreprenorului dreptul de acces şi punerea în posesie asupra Şantierului la o dată care să dea Antreprenorului posibilitatea să acţioneze în conformitate cu programul transmis conform prevederilor Sub-Clauzei 8.3 [Programul de Execuţie].
Dacă Antreprenorul înregistrează întârzieri şi/sau se produc Costuri suplimentare ca urmare a omisiunii Beneficiarului de acordare a dreptului de acces sau punere în posesie la termen, Antreprenorul va înştiinţa Inginerul şi, cu condiţia respectării prevederilor Sub-Clauzei 20.1 [Revendicările Antreprenorului], va avea dreptul la:
a)prelungirea perioadei de execuţie pentru orice întârziere din această cauză, potrivit prevederilor Sub-Clauzei 8.4 [Prelungirea Duratei de Execuţie], dacă terminarea lucrărilor este sau va fi întârziată şi
b)plata Costurilor suplimentare la care se adaugă un profit rezonabil, care vor fi incluse în Preţul Contractului.
c)După primirea unei asemenea înştiinţări, Inginerul va acţiona potrivit prevederilor Sub-Clauzei 3.5 [Determinări] pentru a conveni sau face o determinare în vederea soluţionării acestor probleme.
d)În situaţia în care eşecul Beneficiarului a fost cauzat de o eroare sau întârziere a Antreprenorului, inclusiv erori sau întârzieri de transmitere a Documentelor Antreprenorului, Antreprenorul nu va mai avea dreptul la prelungirea perioadei de execuţie, la Costuri suplimentare sau profit."
30.
Subclauza 2.4 - Asigurarea Resurselor Financiare de către Beneficiar se modifică, se completează şi va avea următorul cuprins:
"2.4 - Asigurarea Resurselor Financiare de către Beneficiar.
În termen de 28 de zile de la primirea unei solicitări din partea Antreprenorului, Beneficiarul va prezenta dovada asigurării resurselor financiare, necesare pentru plata Preţului Contractului (estimat până la momentul respectiv) în conformitate cu prevederile Clauzei 14 [Preţul Contractului şi Plăţile]. Dacă Beneficiarul intenţionează să modifice semnificativ condiţiile de finanţare, acesta trebuie să înştiinţeze Antreprenorul şi să prezinte detaliile necesare.
Dovada asigurării resurselor financiare de către beneficiar este reprezentată de un document emis de o autoritate a statului român prin care se certifică includerea proiectului într-un program de finanţare asigurat cu fonduri puse la dispoziţie de organisme financiare internaţionale şi/sau statul român."
31.
Subclauza 2.5 - Revendicările Beneficiarului se modifică, se completează şi va avea următorul cuprins:
"2.5 - Revendicările Beneficiarului.
Dacă Beneficiarul se consideră îndreptăţit la o plată potrivit prevederilor unei Sub - Clauze din aceste Condiţii sau în legătură cu Contractul şi/sau la o prelungire a Perioadei de Notificare a Defecţiunilor, Beneficiarul sau Inginerul vor înştiinţa Antreprenorul şi îi vor prezenta acestuia detaliile necesare. În situaţia unor plăţi efectuate potrivit prevederilor Sub-Clauzei 4.19 [Electricitate, Apă şi Gaz], Sub-Clauzei 4.20 [Utilajele Beneficiarului şi Materiale Asigurate Gratuit] sau pentru alte servicii solicitate de Antreprenor, această înştiinţare nu este necesară.
Înştiinţarea va fi transmisă de îndată ce Beneficiarul are cunoştinţă despre evenimentul sau contextul care generează revendicarea. Înştiinţarea cu privire la prelungirea Perioadei de Notificare a Defecţiunilor va fi transmisă înainte de expirarea acestei perioade.
Detaliile prezentate trebuie să specifice Clauza sau altă motivaţie a revendicării şi trebuie să includă o justificare a sumei şi/sau prelungirii la care Beneficiarul se consideră îndreptăţit potrivit prevederilor Contractului. În continuare Inginerul va acţiona, în conformitate cu prevederile Sub-Clauzei 3.5 [Determinări], pentru a conveni sau a determina (i) suma (dacă există) pe care Beneficiarul este îndreptăţit să o primească de la Antreprenor şi/sau (ii) prelungirea (dacă e cazul) Perioadei de Notificare a Defecţiunilor în conformitate cu prevederile Sub-Clauzei 11.3 [Prelungirea Perioadei de Notificare a Defecţiunilor].
Beneficiarul va fi îndreptăţit să revendice această sumă la Antreprenor printr-o factură care va conţine în rubrica "Descriere" valoarea şi/sau cuantumul penalităţilor aplicate potrivit cu Sub-Clauza 4.2 lit. b plătibilă în termen de 42 de zile de la primirea unei astfel de forme de plată. Daca Antreprenorul nu efectuează această plată Beneficiarul are dreptul să execute Garanţia de Bună Execuţie în valoarea facturii emise, după care Antreprenorul va reîntregi Garanţia de Bună Execuţie la valoarea stipulată în Contract (Anexa la Oferta)."
32.
Subclauza 3.1 - Responsabilităţile şi Autoritatea Inginerului se modifică, se completează şi va avea următorul cuprins:
"3.1 - Responsabilităţile şi Autoritatea Inginerului.
Beneficiarul va numi un Inginer care va îndeplini sarcinile care îi revin potrivit prevederilor Contractului. Personalul Inginerului va include ingineri cu experienţă şi calificare corespunzătoare şi alt personal de specialitate care să aibă competenţa de aşi îndeplini responsabilităţile.
Inginerul nu va avea autoritatea de a modifica Contractul.
Inginerul poate să exercite autoritatea atribuită Inginerului conform prevederilor Contractului sau cea implicată de executarea Contractului. Dacă pentru anumite atribuţii Inginerul trebuie să obţină aprobarea Beneficiarului înainte de a-şi exercita autoritatea, atribuţiile respective vor fi cele specificate în Condiţiile Speciale. Beneficiarul nu va impune alte constrângeri asupra autorităţii Inginerului, cu excepţia celor stabilite cu Antreprenorul.
În orice situaţie în care Inginerul îşi exercită o autoritate specifică pentru care este necesară aprobarea Beneficiarului, se va considera (în interesul Contractului) că acordul Beneficiarului, a fost dat.
Cu excepţia altor prevederi menţionate în aceste Condiţii:
a)se va considera că Inginerul acţionează în numele Beneficiarului de fiecare dată când îndeplineşte sarcini sau exercită autoritatea atribuită sau implicată de Contract;
b)Inginerul nu are autoritatea de a absolvi nici o Parte de sarcinile, obligaţiile sau responsabilităţile prevăzute în Contract; şi
c)orice aprobare, verificare, certificat, consimţământ, examinare, inspecţie, instrucţie, notificare, propunere, cerere, test sau alte acţiuni similare întreprinse de Inginer (inclusiv absenţa obiecţiunilor) nu vor absolvi Antreprenorul de nici o responsabilitate pe care o are potrivit prevederilor Contractului, inclusiv responsabilitatea pentru erori, omisiuni, discrepanţe şi neconformităţi.
Înainte de a acţiona potrivit prevederilor următoarelor Sub-Clauze ale prezentelor Condiţii, Inginerul va obţine de la Beneficiar aprobările specifice: Sub-Clauza 4.4: aprobarea expresă a Beneficiarului este necesară înainte de consimţământul prealabil al Inginerului pentru înlocuirea oricăror Subantreprenori nominalizaţi în Oferta;
Sub-Clauza 8.4: aprobarea expresă a Beneficiarului este necesară înainte de stabilirea oricărei prelungiri a Duratei de Execuţie;
Sub-Clauza 10.1: aprobarea expresă a Beneficiarului este necesară înainte de emiterea Certificatului de Recepţie la Terminarea Lucrărilor;
Sub-Clauza 11.9: aprobarea expresă a Beneficiarului este necesară înainte de emiterea Certificatului de Recepţie Finală;
Sub-Clauza 13.1: aprobarea expresă a Beneficiarului este necesară înainte de dispunerea oricărei Modificări sau aprobarea oricărei renunţări a unor lucrări.
În pofida obligaţiilor specificate mai sus şi necesare pentru a obţine autorizarea/acordul, în condiţiile în care Inginerul consideră că a survenit o situaţie de urgenţă care pune în pericol siguranţa/viaţa unei/unor persoane sau siguranţa Lucrărilor sau a proprietăţilor învecinate, acesta poate ca prima măsura sa suspende aceste lucrări, fără a-l exonera pe Antreprenor de răspunderea şi obligaţiile asumate prin Contract şi putând ulterior să îi solicite acestuia executarea oricăror lucrări sau acţiuni considerate necesare, în opinia Inginerului, pentru a elimina sau reduce riscul respectiv. Inginerul va estima o suplimentare a Preţului Contractului, aferentă acestor instrucţiuni şi va înştiinţa imediat Beneficiarul despre aceasta.
Pentru obţinerea aprobării Beneficiarului, Inginerul va prezenta toate documentele care stau la baza emiterii oricărui ordin de variaţie şi anume: dispoziţii de şantier emise de proiectant, măsurători însoţite de breviare de calcul (unde este cazul) semnate de proiectant şi Inginer, liste de cantităţi de lucrări semnate de proiectant şi Inginer, planşe desenate cu viza verificatorilor atestaţi sau a expertului tehnic (unde este cazul), memoriu tehnic din care să reiasă necesitatea emiterii ordinului de variaţie, schimbării scopului lucrărilor, schimbării soluţiilor, materialelor, echipamentelor, utilajelor etc.
Inginerul va prelua atribuţia Beneficiarului de Coordonator în materie de sănătate şi Securitate potrivit HG 300/2006 şi va verifica asigurarea implementării Planului de Securitate şi Sănătate precum şi a Planului pentru Situaţii de Urgenţă.
Inginerul va asigura şi urmări implementarea Planului de Management de Mediu şi a planului de monitorizare a efectelor activităţilor pe perioada de execuţie a lucrărilor şi pe perioada de notificare a defecţiunilor, asupra factorilor de mediu.
Inginerul va asigura şi urmări implementarea Planului de Management al Traficului şi orice modificare ulterioara a acestuia, după caz, potrivit Subclauzei 3.5
[Determinări]
Inginerul va solicita Antreprenorului să depună declaraţii privind neîncadrarea Antreprenorului/Subantreprenorilor în situaţiile prevăzute de Lege, privind conflictul de interese în relaţiile Antreprenor, Subantreprenor, Inginer, Beneficiar sau Terţi susţinători."
33.
Subclauza 3.5. se redenumeşte "Determinări" se modifică, se completează şi va avea următorul cuprins:
"3.5. Determinări
Ori de câte ori aceste Condiţii stipulează ca Inginerul va acţiona în conformitate cu prevederile Sub-Clauzei 3.5 pentru a conveni sau a face o determinare în vederea soluţionării acestor probleme, Inginerul se va consulta cu fiecare Parte în încercarea de a ajunge la un acord.
Dacă nu se ajunge la un acord, Inginerul va face o determinare imparţiala în conformitate cu prevederile Contractului, luând în considerare toate circumstanţele relevante.
Inginerul va înştiinţa ambele Parţi cu privire la fiecare acord sau stabilire a modului de soluţionare, prezentând motivaţia de susţinere. Fiecare Parte se va conforma oricărui acord sau stabilire a modului de soluţionare până când intervine, dacă intervine, o revizuire prin aplicarea Clauzei 20 [Revendicări, Soluţionare Litigii]."
34.
Subclauza 3.6 - Întâlniri de Progres al lucrărilor se modifică, se completează şi va avea următorul cuprins:
"3.6 - Întâlniri de Progres al lucrărilor
În prima întâlnire de management Beneficiarul va convoca Antreprenorul şi Inginerul şi vor stabili de comun acord un calendar al şedinţelor cu agenda pentru perioada următoare.
Antreprenorul şi Inginerul vor organiza întâlniri bilunare de progres sau la cererea părţilor în scopul revizuirii pregătirilor pentru lucrările viitoare. La aceste întâlniri vor participa, în mod obligatoriu, reprezentanţi ai Inginerului şi Reprezentantul Antreprenorului şi vor fi invitaţi şi reprezentanţii Beneficiarului şi alte persoane despre care Beneficiarul va înştiinţa Antreprenorul şi pe Inginer. Întâlnirile de management pot fi convocate şi de către Beneficiar.
Agenda pentru astfel de întâlniri va fi pregătită de către Inginer şi va cuprinde o trecere în revistă a progresului lucrărilor, a programului de lucru şi planurile pentru viitoarele activităţi, situaţia personalului, engineering, siguranţa, echipamente, achiziţia de materiale, plăţi, identificarea riscurilor şi stabilirea de măsuri pentru evitarea producerii acestora sau diminuarea efectelor acestora, dificultăţi curente şi viitoare, interacţiunea cu alţi antreprenori, revendicări, precum şi alte subiecte care vor fi considerate relevante. Timpul şi locul unor astfel de întâlniri trebuie stabilite de comun acord luând în considerare tema discuţiei.
Inginerul va furniza participanţilor la întâlnire copii ale agendei şi ale documentelor relevante pentru subiectele ce urmează a fi discutate.
Inginerul va redacta procesul-verbal pentru fiecare întâlnire şi îl va transmite în copie fiecărui participant în două zile lucrătoare după întâlnire, precum şi la Beneficiar, la adresa şi datele de contact comunicate de către acesta. Menţiunile din procesul-verbal cu privire la responsabilităţile pentru orice activităţi ce vor fi întreprinse vor fi conforme cu prevederile Contractului.
Prin aceste procese-verbale, chiar dacă sunt semnate de către Părţi, nu pot fi modificate prevederile Contractului."
35.
Subclauza 4.1 - Obligaţiile generale ale Antreprenorului se modifică, se completează şi va avea următorul cuprins:
"4.1 - Obligaţiile generale ale Antreprenorului.
Antreprenorul va proiecta, executa şi termina Lucrările în conformitate cu prevederile Contractului şi va remedia orice defecţiuni ale Lucrărilor. Lucrările terminate trebuie să corespundă scopurilor pentru care au fost executate aşa cum au fost definite în Contract.
Antreprenorul va furniza Echipamentele şi Documentele Antreprenorului specificate în Contract, precum şi tot Personalul Antreprenorului, Bunurile, consumabilele şi alte produse sau servicii, provizorii sau permanente, necesare pentru proiectarea, execuţia, terminarea lucrărilor şi remedierea defecţiunilor.
Lucrările vor include orice lucrare care este necesară pentru a satisface Cerinţele Beneficiarului, Propunerea Antreprenorului şi Listele, sau impuse de prevederile Contractului, precum şi toate lucrările care (deşi nu sunt menţionate în Contract) sunt necesare pentru asigurarea rezistenţei, stabilităţii şi siguranţei în exploatare a Lucrărilor.
Antreprenorul va fi responsabil de corectitudinea, stabilitatea şi siguranţa tuturor operaţiunilor pe Şantier şi ale tuturor metodelor de execuţie ale Lucrărilor.
Antreprenorul va transmite, oricând sunt cerute de către Inginer, detalii referitoare la măsurile şi metodele pe care Antreprenorul le propune spre a fi adoptate pentru executarea Lucrărilor. Nu va fi făcută nici o modificare semnificativă a acestor măsuri sau metode fără ca acest lucru să fie supus în prealabil atenţiei Inginerului.
Antreprenorul va avea în vedere şi va respecta condiţiile impuse prin Acordul de Mediu pe parcursul fazelor de organizare de şantier, execuţie lucrări, punere în funcţie şi pe perioada de notificarea a defecţiunilor. Orice încălcare a acestor prevederi va fi în responsabilitatea Antreprenorului, pe propria sa cheltuială. Pentru aceasta va întocmi obligatoriu Planul de Management de Mediu, care va evidenţia modul de respectare a prevederilor din Acordul de Mediu, cu responsabilităţi şi termene. De asemenea va întocmi un plan de monitorizare a efectelor activităţilor pe perioada de execuţie a lucrărilor, asupra factorilor de mediu. Antreprenorul va solicita şi obţine avizarea celor două planuri la autoritatea competentă de mediu care a emis Acordul de Mediu. Antreprenorul va desfăşura "sub circulaţie" orice lucrare pentru îndeplinirea condiţiilor contractuale pe toata perioada contractuală.
Antreprenorul are obligaţia să depună declaraţii privind neîncadrarea Antreprenorului/Subantreprenorilor în situaţiile prevăzute de Lege privind conflictul de interese, în raport cu Subantreprenorii, Inginerul, Beneficiarul sau Terţii susţinători."
36.
Subclauza 4.2 - Garanţia de Bună Execuţie se modifică, se completează şi va avea următorul cuprins:
"4.2 - Garanţia de Bună Execuţie.
Antreprenorul va obţine pe cheltuiala sa o Garanţie de Bună Execuţie pentru realizarea corespunzătoare a lucrărilor la valoarea şi în moneda stipulate în Anexa la Ofertă.
Antreprenorul va furniza Beneficiarului Garanţia de Bună Execuţie în termen de 28 zile de la data semnării Acordului Contractual şi va trimite o copie a acesteia şi Inginerului. Garanţia de Bună Execuţie va fi emisă de o entitate şi dintr-o ţară (sau altă jurisdicţie) care sa nu se afle în procedura de insolvenţă, aprobate de către Beneficiar, şi având conţinutul formularului anexat Condiţiilor Speciale sau un alt format acceptat/indicat de Beneficiar. Garanţia de Bună execuţie va fi irevocabilă şi necondiţionată şi va fi valabila 21 de zile peste data la care Antreprenorul este îndreptăţit să obţină Certificatul de Recepţie Finală. Antreprenorul are obligaţia de a reîntregi Garanţia de Bună execuţie ori de cate ori este cazul.
Beneficiarul se obligă să elibereze garanţia de participare şi să emită ordinul de începere a contractului numai după ce Antreprenorul a prezentat Garanţia de Bună Execuţie.
Antreprenorul se va asigura că Garanţia de Bună Execuţie este valabilă, în vigoare şi în conformitate cu procentul/ valoarea stipulat/stipulata în Anexa la Ofertă până la execuţia şi terminarea Lucrărilor de către Antreprenor şi remedierea oricăror defecţiuni şi are obligaţia reîntregirii acesteia în termen de 14 zile de la executarea acesteia de către Beneficiar. Dacă termenii Garanţiei de Bună Execuţie specifică data de expirare a acesteia, iar Antreprenorul nu este îndreptăţit să obţină Certificatul de Recepţie Finală cu 28 de zile înainte de data de expirare a garanţiei, Antreprenorul va prelungi din proprie iniţiativă valabilitatea Garanţiei de Bună Execuţie până la obţinerea Certificatului de Recepţie Finală.
Beneficiarul nu va formula nici o revendicare privind executarea Garanţiei de Bună Execuţie, cu excepţia revendicării sumelor la care Beneficiarul este îndreptăţit potrivit prevederilor Contractului, în eventualitatea în care:
a)Antreprenorul nu reuşeşte să prelungească valabilitatea Garanţiei de Bună Execuţie, aşa cum este descris în paragraful anterior, situaţie în care Beneficiarul poate revendica întreaga valoare a Garanţiei de Bună Execuţie;
b)Antreprenorul nu plăteşte Beneficiarului în termen de 42 de zile o sumă datorată, convenită de către Antreprenor sau stabilită potrivit prevederilor Sub-Clauzei 2.5 [Revendicările Beneficiarului] sau Clauzei 20 [Revendicări, Soluţionare Litigii]. În cazul în care se executa garanţia de bună execuţie Antreprenorul are obligaţia de a reîntregi garanţia de bună execuţie la procentul/ valoarea stipulat/stipulată în Contract (Anexa la Ofertă);
c)Antreprenorul nu reuşeşte să remedieze o defecţiune în termen de 42 de zile de la primirea solicitării Beneficiarului privind remedierea defecţiunii, sau
d)se creează circumstanţe care să îndreptăţească Beneficiarul să rezilieze contractul potrivit prevederilor Sub-Clauzei 15.2 [Rezilierea Contractului de către Beneficiar], indiferent dacă s-a trimis sau nu înştiinţare de reziliere.
Beneficiarul are dreptul:
(i)sa execute Garanţia de Bună Execuţie, potrivit Sub-clauzei 3.5 [Determinări], în oricare din situaţiile de mai sus sau atunci când nu execută o Lucrare sau nu efectuează testele/măsurătorile conform Contractului ori nu plăteşte penalităţile datorate sau creează un prejudiciu Beneficiarului prin acţiunea sau inacţiunea în cadrul Contractului şi
(ii)să utilizeze sumele executate în vederea remedierii situaţiilor de mai sus.
Beneficiarul va despăgubi Antreprenorul şi se va asigura că Antreprenorul nu este afectat de nicio daună, pierdere sau cheltuială (inclusiv taxe şi cheltuieli legale) care ar rezulta dintr-o reclamaţie privind executarea Garanţiei de Bună Execuţie în măsura în care Beneficiarul nu era îndreptăţit la o astfel de reclamaţie.
Beneficiarul va returna Antreprenorului Garanţia de Bună Execuţie în termen de 21 de zile de la primirea unei copii a Certificatului de Recepţie Finală de la Inginer.
De fiecare dată când este suplimentată valoarea Contractului, Antreprenorul, la cererea scrisă a Inginerului, va modifica în termen de 14 zile, în aceeaşi proporţie, valoarea Garanţiei de Bună Execuţie.
Garanţia de Bună Execuţie a unei asocieri în participaţiune sau a unui consorţiu va specifica numele asocierii în participaţiune sau a consorţiului."
37.
Subclauza 4.3 - Reprezentantul Antreprenorului se modifică, se completează şi va avea următorul cuprins:
"4.3 - Reprezentantul Antreprenorului.
Antreprenorul va numi un Reprezentant al Antreprenorului şi îi va atribui acestuia toată autoritatea necesară pentru a acţiona în numele Antreprenorului potrivit prevederilor Contractului.
Cu excepţia cazurilor în care Reprezentantul Antreprenorului este numit prin Contract, Antreprenorul va prezenta Inginerului pentru obţinerea consimţământului, înainte de Data de Începere, numele şi referinţele privind persoana pe care Antreprenorul o propune pentru a fi numită Reprezentant al Antreprenorului. Dacă nu este dat consimţământul sau este revocat ulterior, sau dacă persoana numită nu reuşeşte să acţioneze ca Reprezentant al Antreprenorului, Antreprenorul va transmite numele şi referinţele altei persoane corespunzătoare ocupării acestei funcţii.
Antreprenorul nu va revoca numirea Reprezentantului Antreprenorului şi nu va numi un înlocuitor fără consimţământul prealabil al Inginerului.
Timpul Reprezentantului Antreprenorului va fi alocat în totalitate coordonării executării Contractului. Dacă Reprezentantul Antreprenorului este temporar absent de pe Şantier pe parcursul execuţiei Lucrărilor, se va numi o persoană corespunzătoare care să îl înlocuiască, cu consimţământul prealabil al Inginerului, Inginerul fiind notificat în consecinţă.
Reprezentantul Antreprenorului îşi va prelua îndatoririle pe Şantier nu mai târziu de Data de Începere a Lucrărilor.
Reprezentantul Antreprenorului va primi în numele acestuia instrucţiunile emise da către Inginer potrivit prevederilor Sub-Clauzei 3.3 [Instrucţiunile Inginerului].
Reprezentantul Antreprenorului va putea să delege autoritatea, funcţii sau împuterniciri oricărei persoane competente şi va putea oricând, să revoce această delegare. Delegarea sau revocarea nu vor intra în vigoare până când Inginerul nu va primi o înştiinţare prealabilă semnată de către Reprezentantul Antreprenorului în care să fie numită persoana şi care să specifice împuternicirile, funcţiile şi autoritatea care au fost delegate sau revocate.
Reprezentantul Antreprenorului şi toate persoanele numite vor vorbi fluent limba de comunicare definită în Sub-Clauza 1.4 [Legea şi Limba].
În cazul în care Reprezentantul Antreprenorului nu vorbeşte fluent limba de comunicare definită în Sub-Clauza 1.4, Antreprenorul va asigura, la solicitarea Inginerului, prezenta pe Şantier a unui traducător, pe durata programului de lucru, care sa asigure o comunicare corecta între părţi."
38.
Subclauza 4.4 - Subantreprenorii se modifică, se completează şi va avea următorul cuprins:
"4.4 - Subantreprenorii.
Antreprenorul nu va subcontracta Lucrări în proporţie de mai mult de jumătate din valoarea totală a Lucrărilor.
Beneficiarul are dreptul de a solicita informaţii privind subantreprenori/subcontractori.
Antreprenorul poate solicita schimbarea Subantreprenorilor. sau suplimentarea lucrărilor în subantrepriza în limita a jumătate din valoarea totală a Lucrărilor doar cu avizul prealabil al Inginerului şi cu acordul Beneficiarului.
Refuzul Beneficiarului cu privire la aprobarea schimbării sau suplimentarii subantreprizei Lucrărilor nu se motivează.
Antreprenorul va fi responsabil pentru acţiunile sau erorile Subantreprenorilor, ale agenţilor sau angajaţilor săi, ca şi cum acestea ar fi acţiunile sau erorile Antreprenorului.
Cu excepţia altor prevederi ale Condiţiilor Speciale:
a)Antreprenorului nu i se va cere să obţină aprobarea pentru furnizorii de Materiale sau pentru subcontractare când Subantreprenorul este numit în Contract;
b)pentru numirea Subantreprenorilor propuşi după semnarea Contractului va fi obţinut consimţământul prealabil al Inginerului; Acest consimţământ se va baza pe evaluarea făcuta de Inginer, Subantreprenorului propus de Antreprenor şi anume a experienţei sale generale, a capacităţii tehnice şi financiare. Numirea Subantreprenorului va fi efectivă şi îşi va produce efectele numai după transmiterea către Beneficiar a consimţământului Inginerului şi care va fi asociată cu transmiterea de către Antreprenor a unei copii a contractului de subantrepriză;
b)Antreprenorul va transmite Inginerului înştiinţări cu cel puţin de 28 de zile înainte de termenele la care Subantreprenorul intenţionează să înceapă lucrările, precum şi datele efective de începere a lucrărilor pe Şantier.
Subantreprenorii au obligaţia să depună declaraţii privind neîncadrarea în situaţiile prevăzute de Lege privind conflictul de interese, în raport cu Antreprenorul, Inginerul şi Beneficiarul."
39.
Subclauza 4.5 - Subantreprenorii Nominalizaţi se modifică şi va avea următorul cuprins:
"4.5 - Subantreprenorii Nominalizaţi, înseamnă subantreprenorul (ii) nominalizaţi în ofertă de către Antreprenor."
40.
Subclauza 4.8 - Proceduri de securitate se modifică, se completează şi va avea următorul cuprins:
"4.8 - Proceduri de securitate.
Antreprenorul are obligaţia:
a)să respecte reglementările în vigoare legate de securitatea muncii;
b)să se preocupe de securitatea tuturor persoanelor care au dreptul de a se afla pe Şantier;
c)să depună toate eforturile rezonabile pentru a păstra Şantierul şi Lucrările degajate de obstacole inutile, pentru a evita expunerea la riscuri a persoanelor respective;
d)să asigure împrejmuirea, iluminatul, paza şi supravegherea Lucrărilor până la terminarea şi recepţia acestora potrivit prevederilor Clauzei 10 [Recepţia Lucrărilor de către Beneficiar];
e)să execute orice Lucrări Provizorii (inclusiv drumuri, trotuare, parapeţi şi garduri) care pot fi necesare, datorită execuţiei Lucrărilor, pentru utilizarea de către public şi protecţia publicului, a proprietarilor şi ocupanţilor terenurilor adiacente; şi
f)să notifice Inginerul în caz de apariţie a unei situaţii de urgenţă şi la cererea acestuia să suspende lucrările care ar pune în pericol viaţa şi/sau siguranţa oricăror persoane, Lucrărilor sau a unor proprietăţi învecinate potrivit sub-clauzei 3.1 [Responsabilităţile şi Autoritatea Inginerului].
În termen de 28 de zile de la data semnării Acordului Contractual, Antreprenorul trebuie, să prezinte Inginerului Planul propriu de securitate şi sănătate întocmit conform prevederilor HG 300/2006 privind cerinţele minime de securitate şi sănătate pentru şantierele temporare sau mobile.
Antreprenorul va răspunde în faţa organelor de control autorizate pentru orice persoană cu drept de acces pe şantier, cât şi faţă de toate măsurile generale aplicabile şantierului.
Antreprenorului îi revine responsabilitatea înştiinţării organelor abilitate cu controlul şi verificarea Planului de securitate şi sănătate şi măsurilor dispuse în şantier, asupra începerii Lucrărilor sau a părţilor din Lucrări, înainte de începerea efectivă a acestora."
41.
Subclauza 4.9 - Asigurarea Calităţii se modifică, se completează şi va avea următorul cuprins:
"4.9 - Asigurarea Calităţii.
Antreprenorul va institui un sistem de asigurare a calităţii pentru a demonstra respectarea cerinţelor Contractului. Sistemul va fi în conformitate cu detaliile prevăzute în Contract. În termen de 28 de zile de la semnarea Contractului va transmite Inginerului Planul de asigurarea calităţii.
Inginerul va avea dreptul să auditeze orice aspect al sistemului calităţii.
Detaliile tuturor procedurilor şi documentele de conformitate vor fi transmise Inginerului în scopul informării acestuia, înainte de începerea fiecărei etape de proiectare sau execuţie. La emiterea unui document de natură tehnică adresat Inginerului, este necesar ca pe documentul respectiv să fie înscris acceptul prealabil al Antreprenorului.
Respectarea sistemului de asigurare a calităţii nu va exonera Antreprenorul de nici una din sarcinile, obligaţiile sau responsabilităţile sale potrivit prevederilor Contractului.
Printre altele, sistemul de asigurare a calităţii va:
a)garanta că toate Materialele şi Utilajele livrate pe şantier sunt identificabile ca fiind conforme cu standarde recunoscute pentru Materiale şi Utilaje,
b)include proceduri de verificare a conformităţii şi de completare a certificatelor de conformitate, şi
c)include un sistem de înregistrare pe suport electronic şi pe suport material, pentru stocarea tuturor informaţiilor privind certificatele şi datele de livrare."
42.
Subclauza 4.14 - Evitarea Afectărilor se modifică, se completează şi va avea următorul cuprins:
"4.14 - Evitarea Afectărilor.
Antreprenorul nu va afecta inutil sau nemotivat:
a) libera circulaţie a publicului, sau
b) accesul către drumuri şi trotuare, sau folosirea şi ocuparea acestora, indiferent dacă acestea sunt publice sau se află în posesia Beneficiarului sau a altor proprietari.
c) circulaţia trenurilor şi sistemele aferente;
d) utilităţi, activităţi şi servicii ale altor autorităţi/antreprenori pe Şantier, inclusiv, dar nu numai: conducte de petrol, reţele de electricitate, apă, canalizare, gaz, telefonie şi cabluri îngropate.
Antreprenorul datorează şi îi va plăti compensaţii Beneficiarului, scutindu-l pe acesta de orice daune, pierderi şi cheltuieli (inclusiv taxe şi onorarii juridice) cauzate de orice afectare inutilă sau nemotivată."
43.
Subclauza 4.17 - Utilajele Antreprenorului se modifică, se completează şi va avea următorul cuprins:
"4.17 - Utilajele Antreprenorului.
Antreprenorul va răspunde de propriile Utilaje. Din momentul aducerii pe Şantier, Utilajele Antreprenorului vor fi considerate ca fiind în întregime destinate executării Lucrărilor. Antreprenorul nu va retrage de pe Şantier nici un Utilaj important fără consimţământul Inginerului. Nu este necesar consimţământul pentru vehiculele care transportă Bunuri sau Personal al Antreprenorului în afara Şantierului. Pentru executarea Lucrărilor Antreprenorul va folosi Utilaje cel puţin de aceeaşi calitate şi capacitate cu Utilajele propuse în Ofertă şi listate în Contract. După caz, va prezenta şi acordul/autorizaţia autorităţii de reglementare în domeniul feroviar pentru acestea."
44.
Subclauza 4.19 - Electricitate, Apa şi Gaz se modifică, se completează şi va avea următorul cuprins:
"4.19 - Electricitate, Apa şi Gaz.
Cu excepţia prevederilor de mai jos, Antreprenorul va fi răspunzător de furnizarea energiei electrice, apei şi altor servicii care îi sunt necesare.
Antreprenorul va fi îndreptăţit să utilizeze, contra cost, în scopul execuţiei Lucrărilor, energia electrică, apa, gazul şi alte servicii pe care Beneficiarul le poate pune la dispoziţie pe Şantier. Antreprenorul va furniza, pe riscul şi pe cheltuiala sa, aparatura necesară utilizării serviciilor respective şi măsurării consumurilor.
Cantităţile consumate şi sumele datorate (conform preţurilor menţionate) pentru aceste servicii vor fi convenite sau stabilite de către Inginer în conformitate cu prevederile Sub-Clauzei 2.5 [Revendicările Beneficiarului] şi Sub-Clauzei 3.5 [Determinări]. Antreprenorul va plăti Beneficiarului toate aceste sume."
45.
Subclauza 4.21 - Rapoarte privind evoluţia execuţiei lucrărilor se modifică, se completează şi va avea următorul cuprins:
"4.21 - Rapoarte privind evoluţia execuţiei lucrărilor.
Cu excepţia altor prevederi ale Condiţiilor Speciale, rapoartele lunare privind evoluţia execuţiei Lucrărilor vor fi elaborate de către Antreprenor şi transmise Inginerului în şase exemplare. Primul raport va acoperi perioada până la sfârşitul primei luni calendaristice consecutive Datei de Începere. Restul rapoartelor vor fi prezentate în fiecare lună, în termen de 7 zile după ultima zi a perioadei cuprinsă în raport.
Raportarea va continua până la terminarea de către Antreprenor a tuturor lucrărilor rămase la data de terminare specificată în Certificatul de Recepţie la Terminarea Lucrărilor.
Fiecare raport va include:
a)grafice şi descrieri detaliate ale evoluţiei înregistrate, incluzând fiecare etapă de proiectare, Documentele Antreprenorului, achiziţie, fabricaţie, livrări pe Şantier, construcţie, montaj, testare, punerea în funcţiune şi efectuarea probelor;
b)fotografii care să reprezinte stadiul fabricaţiei şi evoluţia lucrărilor pe Şantier;
c)pentru producerea fiecărui subansamblu principal al Echipamentelor şi pentru Materiale, se vor prezenta: numele producătorului, locul de asamblare, procentul de realizare, datele planificate şi cele realizate pentru:
(i)începerea asamblării;
(ii)inspecţiile făcute de Antreprenor;
(iii)testele, şi
(iv)transportul şi sosirea pe Şantier;
d)detaliile prezentate în Sub-Clauza 6.10 [Raportări privind Personalul şi Utilajele Antreprenorului];
e)copii ale documentelor de asigurare a calităţii, rezultatele testelor şi certificatele de calitate pentru Materiale;
e)lista Modificărilor, a înştiinţărilor transmise potrivit prevederilor Sub-Clauzei 2.5 [Revendicările Beneficiarului] şi a celor transmise potrivit prevederilor Sub-Clauzei 20.1 [Revendicările Antreprenorului];
g)statistici referitoare la securitatea muncii, inclusiv detalii asupra oricăror incidente neprevăzute şi activităţi în legătură cu aspectele de mediu şi relaţiile publice;
h)comparaţii între evoluţia reală a Lucrărilor şi cea planificată, prezentând detalii referitoare la orice evenimente sau circumstanţe care pot periclita terminarea lucrărilor conform prevederilor Contractului şi măsurile care se adoptă (sau care trebuie adoptate) pentru evitarea întârzierilor; şi
i)modalitatea de soluţionare a condiţiilor impuse în Acordul de Mediu."
46.
Subclauza 4.22 - Securitatea şantierului se modifică, se completează şi va avea următorul cuprins:
"4.22 - Securitatea şantierului.
Cu excepţia altor prevederi ale Condiţiilor Speciale:
a)Antreprenorul va avea responsabilitatea de a nu permite accesul persoanelor neautorizate pe Şantier, şi
b)Persoanele autorizate se vor limita la Personalul Antreprenorului, Personalul Beneficiarului şi oricare alte persoane a căror identitate a fost notificată Antreprenorului de către Beneficiar sau Inginer, în calitate de personal autorizat al altor antreprenori ai Beneficiarului pe Şantier.
De asemenea nu vor fi considerate ca fiind persoane neautorizate pe Şantier nici: utilizatorii drumurilor şi căilor ferate care traversează Şantierul şi riveranii atunci când folosesc drumul/calea ferată sau când vor să treacă pe proprietăţile riverane. Dreptul de folosinţă şi acces al acestora va fi introdus ca parte din planul Antreprenorului de management al traficului.
În 21 de zile de la Data de Începere a Lucrărilor, Antreprenorul va transmite Inginerului planul de management al traficului spre aprobare.
Planul de management al traficului va indica măsurile care vor fi implementate pentru gestionarea în condiţii de siguranţă a traficului în timpul execuţiei Lucrărilor. Un astfel de plan trebuie să descrie, sub forma unor schiţe însoţite de detalii descriptive, înşiruirea elementelor de semnalizare, devierile, iluminarea, împrejmuirea, etc., care trebuie aplicate pe fiecare Sector/ parte de Lucrări/ secţiune, pentru asigurarea tuturor condiţiilor de siguranţă potrivit reglementărilor în vigoare.
Execuţia Lucrărilor nu va începe înainte de aprobarea Planului de management al traficului de către Inginer. Aprobarea va fi acordată, doar după obţinerea avizării planului, după caz de către Beneficiar sau alte autorităţi.
Beneficiarul are obligaţia de avizare a Planului de management în termen de 30 de zile de la depunerea acestuia de către Antreprenor.
În cazul nerespectării de către Antreprenor a obligaţiei de a asigura implementarea şi menţinerea unui astfel de plan de management al traficului, aşa cum a fost avizat după caz de către Beneficiar sau alte Autorităţi şi aprobat de Inginer, pe orice Lucrare sau Sector, Beneficiarul are dreptul, în baza Sub-Clauzei 2.5, să solicite despăgubiri din partea Antreprenorului, în raport cu prejudiciul creat şi potrivit Instrucţiunii/Determinării Inginerului.
Determinarea Inginerului va avea ca rezultat elaborarea unui nou plan de management al traficului şi va reglementa recuperarea sau accelerarea Lucrărilor pentru încadrarea în termenul de execuţie."
47.
Subclauza 4.23 - Activităţile Antreprenorului pe şantier se modifică, se completează şi va avea următorul cuprins:
"4.23 - Activităţile Antreprenorului pe şantier.
Antreprenorul va restrânge aria de desfăşurare a activităţii numai în limitele Şantierului şi în alte zone auxiliare care pot fi obţinute de către Antreprenor şi acceptate de către Inginer ca zone de lucrări. Antreprenorul va lua toate măsurile necesare pentru a păstra Utilajele Antreprenorului şi Personalul propriu în limitele Şantierului şi al zonelor auxiliare pentru a nu afecta terenurile adiacente.
Pe parcursul executării Lucrărilor, Antreprenorul va păstra Şantierul degajat de obstacole inutile şi va depozita sau îndepărta orice Utilaj propriu sau exces de materiale.
Antreprenorul va curăţa şi înlătura de pe Şantier orice moloz, resturi şi Lucrările Provizorii care nu mai sunt necesare.
După emiterea Certificatului de Recepţie la Terminarea Lucrărilor, Antreprenorul va curăţa şi îndepărta, de pe acea parte a Şantierului şi a Lucrărilor la care se referă Certificatul de Recepţie la Terminarea Lucrărilor, toate Utilajele Antreprenorului, excesele de materiale, molozul, gunoaiele şi Lucrările Provizorii. Antreprenorul va lăsa partea respectivă a Şantierului şi Lucrările curate şi în siguranţă. Pe parcursul Perioadei de Notificare a Defecţiunilor, Antreprenorul poate păstra pe Şantier Bunurile care îi sunt necesare pentru îndeplinirea obligaţiilor prevăzute în Contract."
48.
Subclauza 4.24 - Vestigii se modifică, se completează şi va avea următorul cuprins:
"4.24 - Vestigii.
Toate vestigiile, monedele (articolele numismatice), artefactele, orice alte obiecte de valoare sau antichităţi, precum şi orice alte articole considerate, în baza reglementarilor aplicabile, a reprezenta bunuri culturale mobile sau imobile, construcţii sau ruine, dar şi orice alte articole de interes geologic sau arheologic descoperite pe Şantier vor fi predate de către Antreprenor în grija şi autoritatea Beneficiarului, conform instrucţiunilor Inginerului. Conform prevederilor Legii, orice astfel de articole sunt proprietatea statului roman. Antreprenorul va angaja, pe cheltuiala proprie, un specialist pentru supravegherea tuturor aspectelor legate de activitatea de "descărcare arheologică", conform legislaţiei în vigoare. Antreprenorul va lua toate precauţiile rezonabile pentru a preveni sustragerea sau prejudicierea acestor articole de către Personalul Antreprenorului sau de către alte persoane.
După descoperirea unor astfel de obiecte, Antreprenorul va transmite cu promptitudine o înştiinţare Inginerului, care va emite instrucţiuni pentru modul de soluţionare. Dacă Antreprenorul înregistrează întârzieri sau se produc Costuri suplimentare ca urmare a respectării acestor instrucţiuni, Antreprenorul va transmite o nouă înştiinţare Inginerului şi, cu condiţia respectării prevederilor Sub-Clauzei 20.1 [Revendicările Antreprenorului], va avea dreptul la:
a)o prelungire a duratei de execuţie pentru fiecare întârziere, potrivit prevederilor Sub-Clauzei 8.4 [Prelungirea Duratei de Execuţie], dacă terminarea Lucrărilor este sau va fi întârziată, şi
b)plata Costurilor suplimentare, care vor fi incluse în Preţul Contractului.
După primirea noii înştiinţări, Inginerul va proceda în conformitate cu prevederile Sub-Clauzei 3.5 [Stabilirea Modului de Soluţionare] pentru a conveni sau face o determinare în vederea soluţionării acestor probleme."
49.
Se introduce Subclauză nouă
"4.25 - Jurnalul de şantier.
Antreprenorul va întocmi Jurnalul zilnic de Şantier pentru înregistrarea informaţiilor curente
x
), într-un format convenit cu Inginerul. Jurnalul lucrărilor va fi păstrat pe Şantier, iar Antreprenorul va face înregistrări zilnice cu privire la următoarele informaţii (cel puţin):
__
x
) Jurnalul zilnic de Şantier va fi numerotat, şnuruit, ştampilat pe sigiliu şi semnat de către Antreprenor şi contrasemnat de Inginer, cu indicarea numărului de pagini conţinute. De asemenea se va nota, pe copertă, intervalul de valabilitate şi se va preda Beneficiarului după emiterea Certificatului de Recepţie Finală.
a)Condiţii meteorologice, inclusiv graficul temperaturilor, cantităţile de precipitaţii, perioadele de timp pierdute din cauza condiţiilor meteorologice nefavorabile, orele de lucru, numărul şi calificarea personalului prezent pe şantier, cantităţile de materiale livrate, cantităţile de materiale puse în operă, echipamentele nefuncţionale ale Antreprenorului, testele efectuate, eşantioane prelevate în vederea testării, şi orice evenimente neprevăzute.
b)Anexa cu date detaliate privind toate elementele verificate pe şantier şi utilizate în vederea calculării plăţilor datorate Antreprenorului, spre exemplu lucrările finalizate, cantităţi efective şi livrări de materiale acceptate în vederea punerii în operă şi încorporării în lucrare. Toate aceste anexe constituie, în fapt, parte integrantă a Jurnalului Lucrărilor, însa pot fi semnate, în caz de nevoie, ca documente separate.
c)Lista oricăror blocaje, obstacole şi dificultăţi întâmpinate de către Antreprenor în execuţia lucrărilor, pe parcursul perioadei de raportare.
Înregistrările în Jurnalul de Şantier şi în anexele acestuia vor fi semnate de către Antreprenor la momentul înregistrării şi contrasemnate de Inginer sau de către reprezentantul autorizat al acestuia, în maxim 3 zile de la data înregistrării. Antreprenorul este responsabil de asigurarea unui back-up adecvat al acestor informaţii.
În cazul în care Inginerul notează în Jurnalul de Şantier dezacordul său asupra unei înregistrări în Jurnalul de Şantier, Antreprenorul trebuie să comunice în scris Inginerului comentariile sale în termen de 14 zile de la data la care Inginerul sau de către reprezentantul autorizat al acestuia, a notat dezacordul său în Jurnalul de Şantier.
O copie "conform cu originalul" a Jurnalului de Şantier pentru fiecare lună va fi inclusă în rapoartele lunare privind evoluţia execuţiei lucrărilor Antreprenorului."
50.
Se introduce Subclauză nouă
"4.26 - Utilităţi Existente.
Beneficiarul are obligaţia să informeze despre planurile sau informaţiile referitoare la utilităţile proprii pe care le cunoaşte
Antreprenorul are obligaţia, să facă propriile investigaţii necesare şi să colaboreze cu toate autorităţile competente, în vederea determinării traseului (inclusiv a dimensiunilor şi adâncimii de pozare) a tuturor reţelelor de utilităţi existente în zonă, atât subterane, cât şi supraterane, cum ar fi: reţele de canalizare, fire de telefonie, linii de electricitate şi stâlpi de înaltă tensiune, conducte de apă, conducte de gaz şi altele, înainte de a începe săpăturile sau orice alte lucrări care ar putea afecta reţelele de utilităţi existente.
Antreprenorul are obligaţia de a efectua toate procedurile necesare care implică autorităţile locale, proprietarii şi furnizorii utilităţilor existente, în vederea îndepărtării temporare şi apoi a refacerii reţelelor de utilităţi, în conformitate cu cerinţele stabilite şi impuse prin avizele şi acordurile obţinute de la autorităţile competente.
Antreprenorul va fi direct răspunzător pentru avarii cauzate drumurilor, drenajelor, conductelor, cablurilor sau serviciilor de orice tip, de reprezentanţii săi sau de către Subantreprenorii săi, în execuţia Lucrărilor, implicându-se în remedierea acestor avarii pe propria sa cheltuială, în strânsă legătură cu furnizorii utilităţilor avariate şi respectând standardele şi termenele convenite cu aceştia pentru finalizarea unor astfel de lucrări. Costurile asociate nu modifica Valoarea de Contract Acceptată.
În cazul în care este posibil ca serviciile existente să obstrucţioneze sau să interfereze cu Lucrările Permanente, inclusiv pe un perimetru rezonabil de lucru din jurul acestora, Antreprenorul va identifica şi localiza caracteristicile respective, în vederea includerii acestora în Documentele Antreprenorului pe care urmează să le elaboreze, fiind responsabil pentru administrarea şi efectuarea propriu-zisa a oricăror devieri temporare sau permanente, inclusiv pentru acoperirea tuturor cheltuielilor asociate."
51.
Subclauza 5.1 - Obligaţii generale de proiectare se modifică, se completează şi va avea următorul cuprins:
"5.1 - Obligaţii generale de proiectare.
Antreprenorul va executa şi va fi responsabil pentru proiectarea Lucrărilor. Proiectul va fi executat de către proiectanţi calificaţi, ingineri sau alţi profesionişti care îndeplinesc criteriile specificate, după caz, în Cerinţele Beneficiarului şi va fi verificat în conformitate cu Legile în vigoare de către specialişti verificatori de proiecte atestaţi, angajaţi de către Antreprenor. Cu excepţia altor prevederi ale Contractului, Antreprenorul va transmite Inginerului spre evaluare şi acord numele şi detalii relevante ale fiecărui proiectant, verificator de proiect şi Subantreprenor de proiectare propus.
Antreprenorul va garanta că el, proiectanţii săi şi Subproiectanţi au experienţa şi capacitatea necesară pentru proiectare. Antreprenorul îşi va asuma răspunderea privind disponibilitatea proiectanţilor de a participa la discuţii cu Inginerul în orice moment rezonabil, până la data de expirare a Perioadei de Notificare a Defecţiunilor.
La primirea înştiinţării prevăzută de prevederile Sub-Clauzei 8.1 [Începerea Lucrărilor], Antreprenorul va studia cu atenţie Cerinţele Beneficiarului (inclusiv criteriile de proiectare şi calculele de proiectare, dacă există) şi articolele de referinţă menţionate în Sub-Clauza 4.7 [Trasarea Lucrărilor]. În termenul menţionat în Anexa la Ofertă, calculat de la Data de Începere, Antreprenorul va înştiinţa Inginerul referitor la orice eroare, greşeală sau altă neconcordanţă identificată în Cerinţele Beneficiarului sau în aceste articole de referinţă.
După primirea acestei înştiinţări, Inginerul va decide dacă se vor aplica prevederile Clauzei 13 [Modificări şi Actualizări] şi va înştiinţa, în mod corespunzător, Antreprenorul. Dacă şi în măsura în care (ţinând cont de cost şi timp) un antreprenor cu experienţă, acordând atenţia necesară ar fi identificat o eroare, greşeală sau un alt defect atunci când a inspectat Şantierul şi a examinat Cerinţele Beneficiarului înainte de prezentarea Ofertei, Durata de Execuţie nu va fi prelungită şi Preţul de Contract nu va fi actualizat."
52.
Subclauza 5.2 - Documentele Antreprenorului se modifică, se completează şi va avea următorul cuprins:
"5.2 - Documentele Antreprenorului.
Documentele Antreprenorului vor cuprinde documentele tehnice incluse în Cerinţele Beneficiarului, documentele necesare pentru satisfacerea tuturor condiţiilor impuse de aprobări şi documentele descrise în Sub-Clauza 5.6 [Documentele Conforme cu Execuţia] şi Sub-Clauza 5.7 [Manualele pentru Exploatare şi Întreţinere]. Cu excepţia altor prevederi ale Cerinţelor Beneficiarului, Documentele Antreprenorului vor fi redactate în limba de comunicare definită în Sub-Clauza 1.4 [Legea şi Limba].
Antreprenorul va elabora toate Documentele Antreprenorului şi orice alte documente necesare pentru instruirea Personalului Antreprenorului. Personalul Beneficiarului va avea dreptul să controleze elaborarea acestor documente, oriunde sunt elaborate.
Dacă în Cerinţele Beneficiarului sunt descrise Documentele Antreprenorului care urmează să fie prezentate Inginerului pentru a fi revizuite şi/sau aprobate, acestea vor fi prezentate, împreună cu înştiinţarea descrisă mai jos. Următoarele prevederi ale acestei Sub-Clauze:
(i)"perioadă de revizuire" înseamnă perioada solicitată de către Inginer pentru revizuire şi (dacă este specificat) pentru aprobare, şi
(ii)"Documentele Antreprenorului", exclud orice alte documente care nu sunt specificate ca fiind necesar a fi prezentate pentru revizuire şi/sau pentru aprobare.
Cu excepţia altor prevederi ale Cerinţelor Beneficiarului, fiecare perioadă de revizuire nu va depăşi 21 de zile, calculate de la data la care Inginerul primeşte Documentul Antreprenorului şi înştiinţarea Antreprenorului. Această înştiinţare va menţiona că Documentul Antreprenorului este considerat ca fiind finalizat, atât pentru revizuire (şi aprobare, dacă este astfel specificat) în conformitate cu prevederile acestei Sub-Clauze cât şi pentru utilizare. Înştiinţarea va menţiona, de asemenea, că Documentul Antreprenorului este conform cu prevederile Contractului, sau măsura în care acesta nu corespunde acestora.
Inginerul va putea, în perioada de revizuire, să înştiinţeze Antreprenorul dacă un Document al Antreprenorului nu corespunde prevederilor Contractului (în măsura în care este menţionat). Dacă un Document al Antreprenorului este necorespunzător, acesta va fi corectat pe cheltuiala Antreprenorului, revizuit şi retransmis (şi, dacă este specificat, aprobat) în conformitate cu prevederile acestei Sub-Clauze.
Pentru fiecare parte a Lucrărilor şi exceptând situaţia în care aprobarea sau consimţământul Inginerului a fost obţinut:
a)în cazul unui Document al Antreprenorului care a fost (aşa cum s-a menţionat) transmis Inginerului spre aprobare:
(i)Inginerul va înştiinţa Antreprenorul că Documentul Antreprenorului a fost aprobat, cu sau fără comentarii, sau că acesta nu corespunde prevederilor Contractului (menţinând măsura în care nu corespunde);
(ii)execuţia unei părţi a Lucrărilor nu va începe până când Inginerul nu va aproba Documentul Antreprenorului; şi
(iii)se va considera că Inginerul a aprobat Documentul Antreprenorului la expirarea perioadelor de revizuire pentru toate Documentele Antreprenorului care sunt relevante pentru proiectarea şi execuţia unei părţi a Lucrărilor, exceptând cazul în care Inginerul a transmis o înştiinţare cuprinzând menţiunile prevăzute în sub-paragraful (i);
b)execuţia unei părţi a Lucrărilor nu va putea începe înainte de expirarea perioadelor de revizuire a tuturor Documentelor Antreprenorului, care sunt relevante pentru proiectarea şi execuţia acesteia;
c)execuţia unei părţi a Lucrărilor se va face în conformitate cu Documentele Antreprenorului revizuite (şi aprobate, dacă este specificat); şi
d)dacă Antreprenorul doreşte să modifice un proiect sau document care a fost anterior trimis pentru revizuire (şi aprobare, dacă este specificat),
Antreprenorul va înştiinţa imediat Inginerul. Ulterior, Antreprenorul va transmite Inginerului documentele revizuite conform procedurii de mai sus.
Dacă Inginerul dispune că sunt necesare Documente ale Antreprenorului suplimentare, Antreprenorul le va elabora cu promptitudine.
Orice aprobare sau consimţământ, sau orice revizuire (potrivit prevederilor acestei Sub-Clauze sau altor prevederi), nu va scuti Antreprenorul de nici o obligaţie sau responsabilitate.
În plus faţă de numărul de exemplare specificate în Cerinţele Beneficiarului, toate Documentele Antreprenorului vor fi înaintate şi în format electronic aprobat de către Inginer.
Stampilarea documentelor de către Beneficiar nu se va interpreta ca o aprobare, ci se va face în vederea neschimbării acestora."
53.
Subclauza 5.6 - Documentele Conforme cu Execuţia se modifică, se completează şi va avea următorul cuprins:
"5.6 - Documentele Conforme cu Execuţia.
Antreprenorul va elabora şi va actualiza, un set complet de înregistrări ale execuţiei Lucrărilor "conforme cu execuţia", precizând amplasamentele, dimensiunile şi detaliile lucrărilor real executate. Aceste înregistrări vor fi păstrate pe Şantier şi vor fi utilizate exclusiv în scopurile acestei Sub-Clauze. Două copii ale acestor înregistrări vor fi trimise Inginerului înainte de începerea Testelor la Terminare.
Suplimentar, Antreprenorul va prezenta Inginerului planşe ale Lucrărilor conforme cu execuţia, reprezentând Lucrările aşa cum sunt executate, şi le va transmite Inginerului pentru revizuire potrivit prevederilor Sub-Clauzei 5.2 [Documentele Antreprenorului].
Antreprenorul va obţine consimţământul Inginerului referitor la mărimea, sistemul de referinţă şi alte detalii relevante.
Înainte de emiterea Certificatului de Recepţie la Terminarea Lucrărilor, Antreprenorul va furniza Inginerului numărul şi tipurile de copii specificate ale planşelor relevante conforme cu execuţia, în conformitate cu Cerinţele Beneficiarului. Lucrările nu vor fi considerate terminate în vederea efectuării recepţiei potrivit prevederilor Sub-Clauzei 10.1 [Recepţia Lucrărilor şi a Sectoarelor de Lucrări] până la primirea de către Inginer a acestor documente."
54.
Subclauza 6.1 - Angajarea Personalului şi Forţei de Muncă se modifică, se completează şi va avea următorul cuprins:
"6.1 - Angajarea Personalului şi Forţei de Muncă.
Cu excepţia celor prevăzute în Cerinţele Beneficiarului, Antreprenorul va lua toate măsurile necesare pentru angajarea întregului personal şi forţei de muncă, nelocalnic sau din zonă, precum şi pentru plata, cazarea, masa şi transportul acestuia.
Antreprenorul va angaja personal cheie conform propunerii din Oferta inclusă în Contract şi îl va menţine pe toată durata contractului. Orice înlocuire a personalului cheie se va face cu personal cu calificare şi experienţă cel puţin la nivelul celor solicitate în Cerinţele Beneficiarului.
Reprezentantul Antreprenorului şi personalul cheie vor fi menţinuţi pe toată durata executării Lucrărilor, cu excepţia situaţiei în care Inginerul cere înlocuirea din motive întemeiate sau atunci când este necesară înlocuirea din alte motive care nu ţin de puterea Antreprenorului (ex. demisie, boală, deces, etc.). Noul personal numit în condiţiile prezentei sub-clauze este supus aprobării Inginerului.
Responsabilitatea declarării şi înregistrării contractelor de munca revine exclusiv Antreprenorului."
55.
Subclauza 6.5 - Programul de Lucru se modifică, se completează şi va avea următorul cuprins:
"6.5 - Programul de Lucru
Activitatea pe Şantier se va întrerupe în zilele nelucrătoare şi în afara programului normal de lucru menţionat în Anexa la Ofertă, cu următoarele excepţii:
a)Contractul conţine alte prevederi;
b)există acordul Inginerului;
c)Lucrarea nu poate fi evitată sau este necesară pentru protejarea vieţii sau a proprietăţii sau pentru siguranţa Lucrărilor, caz în care Antreprenorul va informa imediat Inginerul.
Nu i se va refuza Antreprenorului în mod nejustificat obţinerea consimţământului Inginerului pentru orele suplimentare de muncă (peste programul normal), cu condiţia ca poliţele de asigurare încheiate să acopere şi perioadele respective.
În situaţia în care Antreprenorul solicită suplimentarea programului de lucru pentru recuperarea întârzierilor provocate din vina sa, costul orelor suplimentare efectuate de acesta va cade în sarcina sa.
Acele activităţi care necesită prezenţa permanentă pe şantier, cum ar fi paza şi supravegherea şantierului, managementul traficului şi altele asemenea, se vor desfăşura atât timp cât este necesar, fără restricţii legate de programul de lucru."
56.
Subclauza 6.8 - Supravegherea asigurată de Antreprenor se modifică, se completează şi va avea următorul cuprins:
"6.8 - Supravegherea asigurată de Antreprenor.
Pe durata elaborării proiectului şi execuţiei Lucrărilor şi atât timp cât este necesar pentru îndeplinirea obligaţiilor Antreprenorului, acesta va asigura toată asistenţa necesară pentru planificarea, coordonarea, administrarea, inspectarea şi testarea lucrărilor.
Supravegherea va fi asigurată de un număr suficient de persoane care să cunoască limba de comunicare (definită în Sub-Clauza 1.4 [Legea şi Limba]) şi operaţiunile care trebuie executate (inclusiv metode şi proceduri necesare, riscuri posibile şi metode de prevenire a accidentelor) pentru execuţia satisfăcătoare şi în siguranţă a Lucrărilor.
În absenţa unui număr suficient de persoane care să cunoască limba de comunicare definită în Sub-Clauza 1.4, Antreprenorul se va asigura că există suficienţi traducători care sa asigure o comunicare corecta între părţi disponibili pe Şantier pe parcursul programului de lucru. Traducătorii vor avea suficiente cunoştinţe în domeniile tehnice de relevanţă pentru a asigura o traducere care sa nu dea naştere la ambiguităţi."
57.
Subclauza 6.10 - Raportări privind Personalul şi Utilajele Antreprenorului se modifică, se completează şi va avea următorul cuprins:
"6.10 - Raportări privind Personalul şi Utilajele Antreprenorului
Antreprenorul va transmite Inginerului informaţii care să precizeze numărul fiecărei categorii a Personalului Antreprenorului şi a fiecărui tip de Utilaj al Antreprenorului existente pe Şantier. Informaţiile vor fi transmise lunar, într-o formă aprobată de către Inginer, până la data terminării de către Antreprenor a lucrărilor rămase de executat menţionate în Certificatul de Recepţie la Terminarea Lucrărilor."
58.
Subclauza 7.4 - Testarea se modifică, se completează şi va avea următorul cuprins:
"7.4 - Testarea
Această Sub-Clauză se va aplica tuturor testelor specificate în Contract, altele decât Testele după Terminare (dacă există).
Antreprenorul va furniza toată aparatura, asistenţa tehnică, documentele şi alte informaţii, electricitate, utilaje, combustibil, consumabile, instrumente, forţă de muncă, materiale şi personal cu calificarea şi experienţa corespunzătoare, necesare pentru realizarea eficientă a testelor specificate. Antreprenorul va conveni împreună cu Inginerul data şi locul pentru desfăşurarea testelor specificate pentru Echipamente, Materiale şi alte părţi ale Lucrărilor.
Inginerul va putea, potrivit prevederilor Clauzei 13 [Modificări şi Actualizări], schimba locul sau detaliile testelor specificate sau instrui Antreprenorul pentru efectuarea de teste suplimentare. Dacă aceste teste modificate sau suplimentare arată că Echipamentele testate, Materialele sau calitatea execuţiei nu respectă prevederile Contractului, atunci costul efectuării acestora va fi suportat de către Antreprenor, fără a lua în considerare alte prevederi ale Contractului.
Inginerul va înştiinţa Antreprenorul, cu cel puţin de 24 de ore înainte, cu privire la intenţia acestuia de a participa la efectuarea testelor. Dacă Inginerul nu se prezintă la data şi locul convenite, Antreprenorul poate începe efectuarea testelor, cu excepţia cazurilor în care Inginerul dispune altceva, şi testele vor fi considerate ca fiind efectuate în prezenţa Inginerului.
Dacă Antreprenorul înregistrează întârzieri şi/sau se produc Costuri suplimentare ca urmare a respectării acestor instrucţiuni sau ca urmare a întârzierii pentru care este responsabil Inginerul, Antreprenorul va înştiinţa Inginerul şi, cu condiţia respectării prevederilor Sub-Clauzei 20.1 [Revendicările Antreprenorului], va avea dreptul la:
a)o prelungire a duratei de execuţie pentru astfel de întârzieri potrivit prevederilor Sub-Clauzei 8.4 [Prelungirea Duratei de Execuţie], dacă terminarea Lucrărilor este sau va fi întârziată, şi
b)plata Costurilor suplimentare la care se adaugă un profit rezonabil, care vor fi incluse în Preţul Contractului.
c)După primirea înştiinţării, Inginerul va proceda în conformitate cu prevederile Sub-Clauzei 3.5 [Determinări], pentru a conveni sau a face o determinare în vederea soluţionării acestor probleme.
Antreprenorul va transmite cu promptitudine Inginerului rapoarte privind rezultatele testelor vizate pentru conformitate. Atunci când rezultatele testelor sunt corespunzătoare, Inginerul va aproba buletinele de încercare ale Antreprenorului, sau va emite un certificat care va confirma rezultatele testelor. Dacă Inginerul nu a participat la teste, se consideră că acesta a acceptat rezultatele ca fiind corect obţinute.
Cerinţele detaliate cu privire la testare (altele decât Testele după Terminare) se regăsesc în cadrul Cerinţelor Beneficiarului."
59.
Subclauza 7.7. Proprietatea asupra Utilajelor şi Materialelor se modifică, se completează şi va avea următorul cuprins:
"7.7. Proprietatea asupra Utilajelor şi Materialelor.
Dacă nu contravine Legilor Ţării şi fără riscul sechestrului sau a altor impuneri, Materialele şi fiecare componentă a Echipamentelor vor deveni proprietatea Beneficiarului atunci când:
a)sunt livrate pe Şantier; sau când
b)Antreprenorul este îndreptăţit la încasarea valorii Echipamentelor şi Materialelor potrivit prevederilor Sub-Clauzei 8.10 [Plata Echipamentelor şi Materialelor în Eventualitatea Suspendării Lucrărilor].
Dacă Materialele şi Echipamentele care au fost puse în operă şi fac parte din Lucrări efectuate şi plătite de Beneficiar sau Utilajele care au fost aduse pe Şantier în scopul, în legătură şi pentru executarea lucrărilor, atunci Antreprenorul va garanta Beneficiarului netulburarea dreptului asupra proprietăţii acestora împotriva oricăror masuri ce ar afecta sau ar putea să afecteze dreptul de proprietate al Beneficiarului (la solicitarea Beneficiarului, Antreprenorul va prezenta documente doveditoare care atestă stingerea obligaţiilor de plată către Sub-antreprenori sau furnizori, etc.). Orice alte clauze contrare din convenţii/contracte încheiate între Antreprenor şi/sau Sub-antreprenori şi/sau furnizori, sunt nule de drept."
60.
Subclauza 8.1 - Începerea Lucrărilor se modifică, se completează şi va avea următorul cuprins:
"8.1 - Începerea Lucrărilor.
Inginerul va transmite Antreprenorului o înştiinţare privind Data de Începere a lucrărilor cu cel puţin 7 zile înainte de această dată. Cu excepţia altor prevederi ale Condiţiilor Speciale Data de Începere a lucrărilor nu va depăşi cu mai mult de 42 de zile data primirii de către Antreprenor a Acord Contractual.
Această înştiinţare poate fi emisă pentru lucrări în ansamblul lor sau succesiv pentru anumite sectoare sau tipuri de lucrări.
Antreprenorul va începe proiectarea şi execuţia Lucrărilor cât mai curând posibil după Data de Începere şi va continua execuţia Lucrărilor cu promptitudine şi fără întârzieri."
61.
Subclauza 8.3 - Programul de Execuţie se modifică, se completează şi va avea următorul cuprins:
"8.3 - Programul de Execuţie.
În termen de 28 zile după primirea înştiinţării potrivit prevederilor Sub-Clauzei 8.1. [Începerea Lucrărilor], Antreprenorul va transmite Inginerului un program de execuţie detaliat cu planificări calendaristice. De asemenea, Antreprenorul va transmite programe actualizate de fiecare dată când programul anterior nu mai corespunde evoluţiei lucrărilor sau obligaţiilor Antreprenorului. Fiecare program va include:
a)ordinea în care Antreprenorul intenţionează să execute Lucrările, inclusiv perioadele propuse pentru fiecare fază de proiectare, prezentare a Documentelor Antreprenorului, procurare, producere, inspecţie, livrare pe Şantier, construcţie, montare, testare, punere în funcţiune şi efectuare a probelor;
b)perioadele de revizuire potrivit prevederilor Sub-Clauzei 5.2 [Documentele Antreprenorului] şi orice alte transmiteri, aprobări şi acorduri menţionate în Cerinţele Beneficiarului;
c)succesiunea şi termenele aferente inspecţiilor şi testelor specificate în Contract, şi
d)un raport justificativ care să includă:
(i)o descriere generală a metodelor pe care Antreprenorul intenţionează să le aplice şi a principalelor etape de execuţie a Lucrărilor, şi
(ii)detalii cuprinzând estimările rezonabile ale Antreprenorului privind necesarul de Personal pe categorii precum şi numărul fiecăruia din Utilajele Antreprenorului, necesare pe Şantier pentru realizarea fiecărei etape principale de lucrări.
Dacă în termen de 21 de zile după primirea programului, Inginerul nu transmite o înştiinţare Antreprenorului, în care să menţioneze că programul nu corespunde prevederilor Contractului, Antreprenorul va acţiona în conformitate cu programul şi cu alte obligaţii pe care trebuie să le îndeplinească potrivit prevederilor Contractului. Personalul Beneficiarului va fi îndreptăţit să-şi planifice activitatea conform programului Antreprenorului.
Antreprenorul va informa Inginerul cu promptitudine asupra unor posibile evenimente viitoare care pot apărea şi asupra circumstanţelor care pot afecta negativ lucrările, pot majora Preţul Contractului sau provoca întârzieri în execuţia Lucrărilor. Inginerul poate solicita Antreprenorului să transmită o estimare a efectului anticipat al evenimentelor sau circumstanţelor menţionate şi/sau o propunere de soluţionare potrivit prevederilor Clauzei 13.3 [Procedura de Modificare].
Dacă Inginerul transmite o înştiinţare Antreprenorului în care se menţionează că programul nu corespunde (în mod necesar) prevederilor Contractului sau evoluţiei Lucrărilor şi intenţiilor declarate ale Antreprenorului, Antreprenorul va transmite Inginerului un program actualizat în conformitate cu prevederile acestei Sub-Clauze.
Programul actualizat va fi transmis în termenul specificat de către Inginer."
62.
Subclauza 8.7 - Penalităţi de întârziere se modifică, se completează şi va avea următorul cuprins:
"8.7 - Penalităţi de întârziere.
Dacă Antreprenorul nu reuşeşte să respecte prevederile Sub-Clauzei 8.2 [Durata de Execuţie], Antreprenorul va plăti Beneficiarului penalităţi de întârziere, în conformitate cu prevederile Sub-Clauzei 2.5 [Revendicările Beneficiarului].
De asemenea, Antreprenorul va plăti Beneficiarului penalităţi de întârziere în cazul în care Antreprenorul nu reuşeşte să respecte termenele de finalizare ale Sectoarelor aşa cum sunt ele prevăzute în graficele de execuţie. La finalizarea fiecărui Sector se va emite un Proces Verbal de Constatare Finalizare a Sectorului, care va fi semnat de Antreprenor, Inginer şi Beneficiar, şi care nu va avea alt scop decât cel de a determina eventuale întârzieri în finalizarea Sectorului. Penalităţile pentru întârzierea finalizării Sectorului vor fi plătite pentru fiecare zi de întârziere între data de finalizare a Sectorului prevăzută în graficul de execuţie în vigoare şi data Procesului Verbal de Constatare Finalizare-a Sectorului, în acest caz penalităţile fiind aplicate la valoarea lucrărilor aferente Sectorului întârziat.
În cazul în care pentru întârzierea finalizării oricărui Sector au fost plătite penalităţile stabilite, acestea se vor deduce din suma penalităţilor aplicabile la terminarea Lucrărilor conform Sub-Clauzei 8.7.
Penalităţile de întârziere în cuantum de 0,5% pe zi de întârziere din valoarea Lucrărilor neefectuate se vor calcula de la data de finalizare a lucrărilor conform contractului/Ultimului grafic de lucrări în vigoare până la data finalizării efective a Lucrărilor potrivit Instrucţiunii/determinării Inginerului. Penalităţile de întârziere nu se vor limita la valoarea lucrărilor neefectuate, ci la orice alte sume datorate de Beneficiar către terţi, din vina Antreprenorului, potrivit determinării Inginerului.
În cazul în care se înregistrează penalităţi de întârziere şi se percep de către Beneficiar, pentru Sectoare de lucrări sau Lucrări potrivit graficelor de execuţie, acestea nu se mai recuperează şi nu fac obiectul compensării, chiar dacă până la termenul de execuţie a fost recuperată perioada de timp considerată în întârziere.
Penalităţile de întârziere datorate de Antreprenor Beneficiarului se percep, după caz:
- faţă de ultimul grafic de lucrări în vigoare înainte de finalizarea Lucrărilor pe Sectorul respectiv sau
- la finalizarea Lucrărilor faţă de ultimul grafic de lucrări în vigoare dacă nu sunt stipulate Sectoare.
Independent de prevederile legale, prin semnarea oricărui proces verbal, şi ulterior încheierii sau aprobării, părţile hotărăsc de comun acord ca Beneficiarul poate face uz de clauzele contractuale fără a avea vreo limitarea a acestora în ce priveşte dreptul Beneficiarului de a pretinde plata unor penalităţi.
Aceste penalităţi nu vor exonera Antreprenorul de obligaţia de a termina Lucrările sau de alte sarcini, obligaţii sau responsabilităţi pe care le are conform prevederilor Contractului.
În cazul în care întârzierea este din cauza Antreprenorului, acesta nu are dreptul la costuri de stimularea evoluţiei Lucrărilor în eventualitatea evitării perioadelor de întârziere."
63.
Subclauza 9.2. Întârzieri în Efectuarea Testelor se modifică, se completează şi va avea următorul cuprins:
"9.2. Întârzieri în Efectuarea Testelor.
Dacă efectuarea Testelor la Terminarea lucrărilor este întârziată nejustificat de către Beneficiar, se vor aplica Sub-Clauza 7.4 [Testarea ] (paragraful al cincilea) şi/sau Sub-Clauza 10.3 [Recepţia şi Testele la Terminarea Lucrărilor].
Dacă Testele la Terminare sunt întârziate nejustificat de către Antreprenor, Inginerul poate solicita Antreprenorului, printr-o înştiinţare, să efectueze Testele în interval de 21 de zile de la primirea înştiinţării respective. Antreprenorul va efectua Testele la termenele stabilite de către Antreprenor situate în intervalul de 21 de zile, termene de care va înştiinţa Inginerul.
Dacă Antreprenorul nu reuşeşte să efectueze Testele la Terminare în perioada de 21 de zile, Personalul Beneficiarului poate efectua Testele cu riscul şi pe cheltuiala Antreprenorului. Testele la Terminare se vor considera ca fiind efectuate în prezenţa Antreprenorului, iar rezultatele Testelor vor fi acceptate ca fiind exacte.
Finalizarea Testelor la Terminare nu înseamnă şi recepţionarea lucrării."
64.
Subclauza 9.4 - Rezultate Necorespunzătoare ale Testelor la Terminare se modifică, se completează şi va avea următorul cuprins:
"9.4 - Rezultate Necorespunzătoare ale Testelor la Terminare.
Dacă Lucrările, sau un Sector de Lucrări, înregistrează Teste la Terminare necorespunzătoare, repetate potrivit prevederilor Sub-Clauzei 9.3 [Repetarea Testelor], Inginerul va fi îndreptăţit:
a)să dispună repetarea Testelor la Terminare, potrivit prevederilor Sub-Clauzei 9.3;
b)să respingă Lucrările sau Sectorul de Lucrări (după caz), dacă rezultatele necorespunzătoare nu permit Beneficiarului utilizarea Lucrărilor sau Sectorului de Lucrări, eventualitate în care Beneficiarul va aplica măsurile prevăzute în sub paragraful (c) al Sub-Clauzei 11.4 [Omisiunea Remedierii Defecţiunilor]; sau
c)să emită un Certificat de Recepţie la Terminarea Lucrărilor, dacă Beneficiarul solicită acest lucru.
În eventualitatea în care se aplică măsurile prevăzute în sub-paragraful (c), Antreprenorul va proceda în concordanţă cu celelalte obligaţii impuse de Contract, iar Preţul Contractului se va diminua cu suma necesară despăgubirii Beneficiarului de consecinţele erorilor Antreprenorului. Dacă diminuarea menţionată pentru acoperirea consecinţelor erorilor Antreprenorului nu este stabilită (sau metoda de calcul a acesteia nu este definită) în Contract, Beneficiarul poate solicita ca diminuarea să fie (i) convenită de ambele părţi (pentru remedierea erorii) şi plătită înainte de emiterea Certificatului de Recepţie la Terminarea Lucrărilor, sau (ii) decisă şi plătită potrivit prevederilor Sub-Clauzei 2.5 [Revendicările Beneficiarului] şi Sub-Clauzei 3.5 [Determinări].
Neîntrunirea valorilor limită ale oricăruia dintre parametrii cuprinşi în standardele europene obligatorii aplicabile sistemului şi subsistemelor sale care fac obiectul prezentului contract, determină respingerea testelor. De asemenea, neîncadrarea în valorile impuse prin Cerinţele Beneficiarului va conduce la respingerea testelor."
65.
Subclauza 10.1 - Recepţia Lucrărilor şi a Sectoarelor se modifică, se completează şi va avea următorul cuprins:
"10.1 - Recepţia Lucrărilor şi a Sectoarelor
Procesul Verbal de Recepţie la Terminarea Lucrărilor va fi emis conform Contractului şi legislaţiei române. Cu excepţia celor prevăzute în Sub-Clauza 9.4 [Rezultate Necorespunzătoare ale Testelor la Terminare], Beneficiarul va recepţiona Lucrările în situaţia în care:
(i)acestea au fost terminate în conformitate cu prevederile Contractului, incluzând condiţionările descrise în Sub-Clauza 8.2 [Durata de Execuţie],
(ii)atunci când a fost emis un Proces Verbal de Recepţie la Terminarea Lucrărilor prin care se recomandă admiterea recepţiei şi
(iii)Inginerul a emis un Certificat de Recepţie la Terminarea Lucrărilor.
Dacă Beneficiarul nu îşi îndeplineşte obligaţiile privind organizarea recepţiei şi transmiterea deciziei sale privind admiterea cu sau fără obiecţii, amânarea sau respingerea recepţiei, lucrările se vor considera recepţionate în condiţiile legii române.
Antreprenorul poate solicita Inginerului emiterea Certificatului de Recepţie la Terminarea Lucrărilor cu cel puţin 14 zile înainte ca Lucrările, din punct de vedere al Antreprenorului, să fie terminate şi pregătite de recepţie. Dacă Lucrările sunt împărţite pe Sectoare, Antreprenorul poate solicita emiterea Certificatelor de Recepţie la Terminare pentru fiecare Sector în parte. Inginerul va solicita Beneficiarului nominalizarea unei comisii de recepţie a Lucrărilor care, la terminarea Lucrărilor, va întocmi şi semna Procesul Verbal de Recepţie la Terminarea Lucrărilor în conformitate cu legislaţia română în vigoare.
Sub rezerva primirii deciziei Beneficiarului bazată pe recomandările cuprinse în Procesul Verbal de Recepţie la Terminarea Lucrărilor, în termen de 35 de zile de la data primirii solicitării din partea Antreprenorului, Inginerul:
a)va emite către Antreprenor Certificatul de Recepţie la Terminarea Lucrărilor;
sau
b)va respinge solicitarea, prezentând motivaţia şi specificând lucrările pe care să le realizeze Antreprenorul pentru a face posibilă admiterea recepţiei. Antreprenorul va finaliza lucrările, înainte de a transmite o nouă înştiinţare potrivit prevederilor Sub - Clauzei 10.1."
66.
Subclauza 10.2 - Recepţia unor părţi ale Lucrărilor se modifică, se completează şi va avea următorul cuprins:
"10.2 - Recepţia unor părţi ale Lucrărilor
Inginerul poate, emite un Certificat de Recepţie la Terminarea Lucrărilor pentru orice parte a Lucrărilor Permanente, cu aprobarea exclusivă a Beneficiarului, cu condiţia ca acea parte să fie independentă din punct de vedere fizic şi funcţional.
Utilizarea de către Beneficiar a unor părţi de lucrări în scopul asigurării frontului de lucru pentru Antreprenor corespunzător graficului general de execuţie a lucrărilor, nu dă dreptul Antreprenorului să considere acea parte ca fiind recepţionată la data la care a început utilizarea acesteia.
După ce Inginerul a emis un Proces Verbal de Recepţie la Terminarea Lucrărilor pentru o parte din Lucrare, se vor lua măsuri pentru asigurarea prioritară pentru Antreprenor a condiţiilor necesare realizării Testelor la Terminare neefectuate. Antreprenorul va efectua aceste Teste la Terminarea Lucrărilor cât mai curând posibil, înainte de expirarea Perioadei de Notificare a Defecţiunilor.
Dacă a fost emis un Certificat de Recepţie la Terminarea Lucrărilor pentru o parte din Lucrări (alta decât un Sector), penalităţile de întârziere pentru terminarea Lucrărilor rămase de executat vor fi diminuate corespunzător acestora. În mod similar, penalităţile de întârziere pentru celelalte Sectoare de lucrări (dacă există), în care este inclusă şi partea recepţionată, vor fi, de asemenea, diminuate. Pentru o întârziere înregistrată după data specificată în Certificatul de Recepţie la Terminarea Lucrărilor, reducerea proporţională a penalităţilor de întârziere se va calcula ca raport între valoarea părţii de Lucrări recepţionată şi valoarea totală a Lucrărilor sau Sectorului de lucrări (după caz). Inginerul va proceda în conformitate cu prevederile Sub-Clauzei 3.5 [Determinări] pentru a conveni sau determina aceste proporţii. Prevederile acestui paragraf se vor aplica numai procentului zilnic al penalizării de întârziere aplicat, reglementat de prevederile Sub-Clauzei 8.7 [Penalităţi de Întârziere] şi nu vor afecta limita maximă a penalităţilor."
67.
Subclauza 10.3 - Recepţia şi Testele la Terminarea Lucrărilor se modifică, se completează şi va avea următorul cuprins:
"10.3 - Recepţia şi Testele la Terminarea Lucrărilor.
Dacă Antreprenorul este împiedicat cu mai mult de 14 zile să efectueze Testele la Terminare datorită unei cauze din responsabilitatea Beneficiarului, Antreprenorul va notifica Inginerul cu privire la acest aspect. Înştiinţarea va include detalii care să specifice motivul pentru care Testele la Terminare nu au putut fi efectuate, precum şi detalii referitoare la natura şi durata întârzierilor sau întreruperilor care pot apare din această cauză. Imediat după primirea acestei notificări de la Antreprenor, Inginerul va notifica Beneficiarul în consecinţă, menţionând cauzele care, în opinia sa, au provocat întârzierea. În cazul în care se demonstrează că întârzierea se datorează unor cauze care ţin exclusiv de responsabilitatea Beneficiarului, acesta va depune toate eforturile pentru ca testele să înceapă în cel mult 14 zile de la data notificării Inginerului către Beneficiar conform acestei clauze specifice. Beneficiarul va lua măsurile necesare care depind de el pentru a evita întârzieri la efectuarea testelor din motive datorate Beneficiarului.
Dacă Antreprenorul înregistrează întârzieri şi/sau se produc Costuri suplimentare ca urmare a unor astfel de întârzieri în efectuarea Testelor la Terminare, Antreprenorul va transmite Inginerului o înştiinţare şi, cu condiţia respectării prevederilor Sub-Clauzei 20.1 [Revendicările Antreprenorului], va avea dreptul la:
a)o prelungire a duratei de execuţie pentru astfel de întârzieri potrivit prevederilor Sub-Clauzei 8.4 [Prelungirea Duratei de Execuţie], dacă terminarea este sau va fi întârziată, şi
b)plata Costurilor suplimentare la care se adaugă un profit prevăzut în Contract, care vor fi incluse în Preţul Contractului.
După primirea înştiinţării, Inginerul va proceda în conformitate cu prevederile Sub-Clauzei 3.5 [Determinări] pentru a conveni sau face o determinare în vederea soluţionării acestor probleme.
Recepţia se poate face numai după finalizarea Testelor la Terminarea lucrărilor."
68.
Subclauza 10.4 - Restabilirea Suprafeţelor de Teren se modifică, se completează şi va avea următorul cuprins:
"10.4 - Restabilirea Suprafeţelor de Teren.
Cu excepţia altor prevederi ale Certificatului de Recepţie la Terminarea Lucrărilor, un certificat emis pentru un Sector sau o parte a Lucrărilor nu va certifica execuţia lucrărilor necesare de restabilire a suprafeţelor de teren din zona lucrării sau a altor suprafeţe de teren."
69.
Subclauza 11.1 - Terminarea lucrărilor neexecutate şi remedierea defecţiunilor se modifică, se completează şi va avea următorul cuprins:
"11.1 - Terminarea lucrărilor neexecutate şi remedierea defecţiunilor
Pentru ca Lucrările şi Documentele Antreprenorului şi fiecare Sector de lucrări să corespundă prevederilor Contractului (cu excepţia uzurii normale) înainte de expirarea Perioadei de Notificare a Defecţiunilor sau cât mai curând posibil, Antreprenorul:
a) va completa orice lucrare rămasă neterminată la data emiterii Certificatului de Recepţie la Terminarea Lucrărilor, într-o perioadă rezonabilă menţionată de către Inginer, şi
b) va executa toate lucrările necesare pentru remedierea defecţiunilor, fie ele aparente sau ascunse, sau degradărilor, conform solicitărilor Beneficiarului (sau în numele acestuia), într-un termen cât mai scurt de la data notificării defecţiunilor/degradărilor de către Inginer şi/sau Beneficiar (data notificării considerându-se data primei notificări, indiferent de entitatea care o face - Inginerul sau Beneficiarul), fără a depăşi data de expirare a Perioadei de Notificare a Defecţiunilor pentru Lucrări sau Sectoare de Lucrări (după caz)."
70.
Subclauza 11.7 - Dreptul de Acces se modifică, se completează şi va avea următorul cuprins:
"11.7 - Dreptul de Acces.
Antreprenorul va avea drept de acces la toate părţile Lucrărilor şi la înregistrările referitoare la exploatarea şi funcţionarea Lucrărilor, până la emiterea Certificatului de Recepţie Finală, cu excepţia situaţiilor de incompatibilitate cu măsurile rezonabile de securitate ale Beneficiarului."
71.
Subclauza 11.9 - Certificatul de Recepţie Finală se modifică, se completează şi va avea următorul cuprins:
"11.9 - Certificatul de Recepţie Finală.
Îndeplinirea obligaţiilor Antreprenorului nu se consideră a fi încheiată până când Inginerul nu a emis Antreprenorului Certificatul de Recepţie Finală, precizând data la care Antreprenorul şi-a încheiat obligaţiile prevăzute în Contract.
Sub rezerva primirii deciziei Beneficiarului bazată pe recomandările făcute în Procesul Verbal de Recepţie Finală, Inginerul va emite Certificatul de Recepţie Finală în termen de 28 zile de la expirarea celei din urmă Perioade de Notificare a Defectelor, sau cât mai repede după acest termen cu condiţia ca Antreprenorul să fi furnizat toate Documentele Antreprenorului şi să fi terminat şi testat toate Lucrările, inclusiv remedierea oricăror defecte. O copie a Certificatului de Recepţie Finală va fi trimisă Beneficiarului.
Certificatul de Recepţie Finală va fi singurul document considerat a certifica recepţia finală a Lucrărilor. Emiterea Certificatului de Recepţie Finală de către Inginer nu va aduce atingere răspunderii Antreprenorului pentru proiectare, şi execuţie, precum şi pentru viciile ascunse ale Lucrărilor, conform Legilor."
72.
Subclauza 11.10 - Obligaţii neîndeplinite se modifică, se completează şi va avea următorul cuprins:
"11.10 - Obligaţii neîndeplinite.
După emiterea Certificatului de Recepţie Finală, fiecare Parte va avea responsabilitatea de a îndeplini orice obligaţie care rămâne neîndeplinită la data recepţiei.
În scopul stabilirii naturii şi volumului obligaţiilor neîndeplinite, Contractul se va considera a fi în vigoare."
73.
Subclauza 13.1 - Dreptul de a Modifica/Varia se modifică, se completează şi va avea următorul cuprins:
"13.1 - Dreptul de a Modifica/Varia.
Orice Modificare/Variaţie trebuie aprobată în prealabil de către Beneficiar şi Inginer.
Modificarea/Variaţia poate fi inclusă într-un Certificat Intermediar de Plată numai daca a fost aprobată în prealabil de către Beneficiar şi Inginer.
Modificările/Variaţiile pot fi iniţiate de către Inginer înainte de emiterea Certificatului de Recepţie la Terminarea Lucrărilor, printr-o instrucţiune/ordin de variaţie sau printr-o solicitare adresată Antreprenorului pentru transmiterea unei propuneri. Modificările nu vor conţine omisiuni ale lucrărilor care urmează să fie executate de alţi antreprenori.
Antreprenorul va avea obligaţia de a executa orice Modificare/Variaţie, cu excepţia cazului în care Antreprenorul înştiinţează cu promptitudine Inginerul (prezentând detalii justificative) că:
(i)Antreprenorul nu poate obţine cu uşurinţă Bunurile necesare pentru Modificare/Variaţie,
(ii)aceasta va reduce siguranţa sau compatibilitatea Lucrărilor, sau
(iii)aceasta va avea un impact nefavorabil asupra îndeplinirii Listei de Garanţii. După primirea înştiinţării, Inginerul va anula, confirma sau modifica instrucţiunea.
O Modificare poate include:
a)modificări ale cantităţilor pentru un articol de lucrări din Contract (deşi, asemenea schimbări nu vor constitui în mod necesar o Modificare),
b)modificări ale calităţii şi ale altor caracteristici ale unui articol de lucrări,
c)modificări ale cotelor, poziţiilor şi/sau dimensiunilor unei părţi din Lucrări,
d)omiterea unor lucrări, cu excepţia celor realizate de către alţi executanţi,
e)orice lucrare suplimentară, Echipament, Materiale sau servicii necesare pentru Lucrările Permanente, împreună cu Testele la Terminare aferente, foraje şi alte activităţi de testare şi investigare sau
f)modificarea succesiunii sau programului de execuţie a Lucrărilor. Antreprenorul nu va face nici o transformare sau modificare a Lucrărilor Permanente, până când Inginerul nu va dispune sau nu va aproba o Modificare."
74.
Subclauza 13.5 - Sume provizionate se modifică, se completează şi va avea următorul cuprins:
"13.5 - Sume provizionate.
Fiecare Sumă Provizionată va fi folosită, integral sau parţial, în conformitate cu instrucţiunile Inginerului, iar Preţul Contractului va fi modificat corespunzător. Suma totală plătită Antreprenorului va include numai acele sume dispuse de către Inginer, pentru lucrări, bunuri furnizate sau servicii, la care se referă Suma Provizionată. Pentru fiecare Sumă Provizionată, Inginerul poate emite următoarele instrucţiuni:
a)Lucrarea să fie executată de către Antreprenor (inclusiv Echipamentele, Materialele sau serviciile necesar a fi furnizate), şi evaluată potrivit prevederilor Sub-Clauzei 13.3 [Procedura de Modificare]; şi/sau
b)Echipamentele, Materialele sau serviciile care urmează să fie achiziţionate de către Antreprenor şi a căror valoare va fi inclusă în Preţul Contractului:
(i)sumele reale plătite (sau care trebuie plătite) de către Antreprenor şi,
(ii)o sumă pentru cheltuielile generale şi profit, calculată ca procent din aceste sume prin aplicarea unui procent (dacă există) specificat în Lista corespunzătoare. Dacă nu există un asemenea procent, se va aplica procentul specificat în Anexa la Ofertă.
Atunci când Antreprenorul achiziţionează Echipamente, Materiale sau Servicii, în alt mod decât de la un Subantreprenor nominalizat (după cum este definit în Sub-Clauza 4.5 [Subantreprenori nominalizaţi]), Antreprenorul va respecta regulile de achiziţii publice potrivit Legilor în vigoare.
Antreprenorul trebuie să furnizeze Inginerului toate documentele justificative (devize, facturi, bonuri, chitanţe, etc.) pentru fiecare Sumă Provizionată."
75.
Subclauza 13.7 - Actualizări Generate de Modificări ale Legilor se modifică, se completează şi va avea următorul cuprins:
"13.7 - Actualizări Generate de Modificări ale Legilor.
Preţul Contractului va fi actualizat pentru a ţine seama de orice creştere sau diminuare a Costului rezultat din modificarea Legilor Ţării (inclusiv introducerea unor Legi noi şi abrogarea sau modificarea Legilor existente) sau din interpretarea juridică sau oficială, guvernamentală, a unor Legi, promulgate ulterior Datei de Bază, care îl va afecta pe Antreprenor în îndeplinirea obligaţiilor sale potrivit prevederilor Contractului.
Lucrările se vor efectua conform normelor şi standardelor în vigoare înainte de Data de Bază. Orice modificare, actualizare, corectare sau îmbunătăţire a normelor/standardelor după Data de Bază nu vor conduce automat la dreptul Antreprenorului să invoce Sub-Clauza 20.1 [Revendicările Antreprenorului] în scopul de a notifica intenţia de a reclama în conformitate cu această sub-clauză, exceptând cazul când o astfel de modificare, actualizare, corectare sau îmbunătăţire a normelor/standardelor care ar putea apărea după data de bază, pe deplin justificată de Antreprenor şi confirmată de Inginer, ar conduce la o întârziere critică şi/sau costuri adiţionale semnificative de natură să afecteze realizarea obligaţiilor contractuale ale Antreprenorului.
Dacă Antreprenorul înregistrează (sau va înregistra) întârzieri şi/sau Costuri suplimentare ca rezultat al acestor schimbări ale Legilor sau interpretări, făcute ulterior Datei de Bază, Antreprenorul va înştiinţa Inginerul şi, cu condiţia respectării prevederilor Sub-Clauzei 20.1 [Revendicările Antreprenorului], va avea dreptul la:
a)o prelungire a duratei de execuţie pentru orice astfel de întârziere potrivit prevederilor Sub-Clauzei 8.4 [Prelungirea Duratei de Execuţie], dacă terminarea lucrărilor este sau va fi întârziată, şi
b)plata Costurilor suplimentare, care vor fi incluse în Preţul Contractului. După primirea înştiinţării, Inginerul va acţiona potrivit prevederilor Sub-Clauzei 3.5 [Stabilirea Modului de Soluţionare] pentru a conveni sau face o determinare în vederea soluţionării acestor probleme."
76.
Subclauza 13.8 - Actualizări Generate de Modificări ale Preţurilor se modifică, se completează şi va avea următorul cuprins:
"13.8 - Actualizări Generate de Modificări ale Preţurilor.
Oferta şi corespunzător preţurile unitare licitate, trebuie să se bazeze pe proiecţiile Antreprenorului referitoare la evoluţia preţurilor şi la inflaţie pe Durata de Execuţie şi pe Perioada de Notificare a Defecţiunilor. Prin urmare, Preţul Contractului nu va face obiectul niciunei ajustări/actualizări generate de inflaţie, creşterea sau diminuarea costului forţei de muncă, al Bunurilor/Materialelor şi al altor elemente ale Lucrărilor care afectează execuţia Contractului. Cazurile enumerate în Sub-Clauza 13.7[Actualizări Generate de Modificări ale Legilor] nu sunt subiectul acestei Sub - Clauze."
77.
Subclauza 14.1 - Preţul Contractului se modifică, se completează şi va avea următorul cuprins:
"14.1 - Preţul Contractului.
Cu excepţia altor prevederi ale Condiţiilor Speciale:
a)Preţul Contractului va fi Valoarea de Contract Acceptată ca sumă forfetară şi va face obiectul unor actualizări în conformitate cu prevederile Contractului;
b)Antreprenorul va plăti toate taxele, impozitele şi onorariile pe care acesta trebuie să le plătească potrivit prevederilor Contractului, iar Preţul Contractului nu va fi modificat în funcţie de aceste costuri, cu excepţia celor specificate în Sub-Clauza 13.7 [Actualizări Generate de Modificări ale Legilor];
c)Cantităţile care pot fi incluse în Listele de cantităţi vor fi cantităţi estimate şi nu vor fi considerate cantităţi reale şi corecte ale Lucrărilor pe care Antreprenorul urmează să le execute; şi
d)O cantitate sau preţ care vor fi incluse într-o Listă de cantităţi vor fi utilizate pentru scopurile menţionate în Listă şi pot fi inaplicabile pentru alte scopuri.
e)În termen de 28 de zile de la semnarea Contractului Antreprenorul va propune o defalcare/detaliere a preturilor de baza (cel puţin pe tipuri de cheltuieli: directe, indirecte, etc.). Propunerea Antreprenorului nu angajează în niciun fel Beneficiarul.
Dacă o parte din Lucrări urmează a fi plătită conform cantităţilor furnizate sau lucrărilor efectuate, prevederile referitoare la măsurare şi evaluare vor fi menţionate în Condiţiile Speciale. Preţul Contractului va fi stabilit în consecinţă, şi va face obiectul unor actualizări în conformitate cu prevederile Contractul.
Inginerul va înştiinţa Beneficiarul şi Antreprenorul ori de câte ori ia cunoştinţă de faptul că Preţul Contractului depăşeşte Valoarea de Contract Acceptată sau orice valoare de contract convenită ulterior de Beneficiar şi Antreprenor în cadrul unor acte adiţionale la Contract."
78.
Subclauza 14.2 - Plata în avans se modifică, se completează şi va avea următorul cuprins:
"14.2 - Plata în avans.
La cererea Antreprenorului, Beneficiarul poate efectua o plată în avans fără dobândă, în limita a 15% din valoarea lucrărilor, în vederea executării Lucrărilor, după ce Antreprenorul va transmite Beneficiarului o garanţie în conformitate cu prevederile legale. Valoarea totală a plăţii în avans, numărul şi data tranşelor (dacă sunt mai multe decât una) şi monedele de plată şi proporţiile acestora, vor fi cele specificate în Acordul Contractual.
Plata avansului este condiţionată de constituirea şi predarea de către Antreprenor a instrumentului de garanţie de avans dacă în Acordul Contractual este specificat cuantumul/procentul acesteia şi dacă a fost obţinut avizul Autorităţii pentru programul de finanţare. În cazul în care în Acordul Contractual nu sunt specificate cuantumul sau procentul garanţiei, această clauză nu se aplică.
Inginerul va emite un Certificat Interimar de Plată pentru prima tranşă a plăţii în avans după primirea unei Situaţii de Lucrări (potrivit prevederilor Sub-Clauzei 14.3 [Prezentarea Situaţiilor Interimare de Lucrări]) şi după primirea de către Beneficiar (i) a Garanţiei de Bună Execuţie în conformitate cu prevederile Sub-Clauzei 4.2 [Garanţia de Bună Execuţie] şi (ii) a unei garanţii în cuantumul şi în moneda stabilite pentru plata în avans. Această garanţie va fi emisă de o bancă şi dintr-o ţară (sau altă jurisdicţie) aprobate de către Beneficiar, şi va avea forma anexată Condiţiilor Speciale sau altă formă aprobată de către Beneficiar.
Antreprenorul se va asigura că fiecare garanţie va rămâne valabilă şi în vigoare până la returnarea avansului, dar valoarea garanţiei poate fi redusă în mod progresiv cu sumele rambursate de către Antreprenor, aşa cum acestea sunt indicate în Certificatele de Plată. Dacă termenii unei garanţii specifică data de expirare a acesteia, iar plata în avans nu a fost rambursată cu 28 de zile înainte de data expirării garanţiei, Antreprenorul va prelungi valabilitatea garanţiei până la returnarea integrală a plăţii în avans.
Plata în avans va fi rambursată prin deduceri procentuale din Certificatele de Plată. Deducerile vor începe în primul Certificat de Plată după efectuarea plăţii în avans şi vor fi făcute cel puţin în cuantumul procentului avansului acordat din valoarea fiecărui Certificat de Plată.
Dacă plata în avans nu a fost rambursată înainte de emiterea Certificatului de Recepţie la Terminarea Lucrărilor sau înainte de reziliere potrivit prevederilor Clauzei 15.2 [Rezilierea Contractului de către Beneficiar], Clauzei 16 [Suspendarea şi rezilierea Contractului de către Antreprenor] sau Clauzei 19 [Forţa Majoră] (după caz), diferenţa rămasă nerambursată va deveni imediat datorată şi plătibilă de către Antreprenor Beneficiarului.
Antreprenorul, va transmite lunar Inginerului un deviz justificativ al cheltuielilor efectuate, prin care să confirme modul şi gradul de utilizare a avansului corespunzător destinaţiei stabilite prin Contract. Aplicarea acestor prevederi se va face în conformitate cu Legile în vigoare.
Justificarea utilizării avansului se face conform cerinţelor beneficiarului din Acordul contractual.
Utilizarea avansului în alte scopuri decât cele precizate în Contract sau întârzieri la executarea Contractului mai mari de 6 luni, determinate conform Subclauzei 3.5, dă dreptul beneficiarului de a denunţa unilateral Acordul Contractual potrivit pactului comisoriu de grad IV fără intervenţia vreunei instanţe şi la perceperea de penalităţi de 0.5% pe zi de întârziere din valoarea sumei nereturnate din avans."
79.
Subclauza 14.3 - Prezentarea Situaţiilor Interimare de Lucrări se modifică, se completează şi va avea următorul cuprins:
"14.3 - Prezentarea Situaţiilor Interimare de Lucrări.
Antreprenorul va transmite Inginerului, la sfârşitul perioadei de plată stabilită în Contract (sau la sfârşitul fiecărei luni, dacă nu este stabilită), o situaţie de lucrări, în şase exemplare, într-o formă aprobată de către Inginer, în care va prezenta detaliat sumele la care Antreprenorul se consideră îndreptăţit, împreună cu documentele justificative care vor cuprinde raportul privind evoluţia lucrărilor potrivit prevederilor Sub-Clauzei 4.21 [Rapoarte privind Evoluţia Lucrărilor].
Situaţia de lucrări va include următoarele valori, după caz, care vor fi exprimate în monedele în care se plăteşte Preţul Contractului, în ordinea de mai jos:
a) valoarea estimată a contractului pentru Lucrările executate şi Documentele Antreprenorului elaborate până la sfârşitul lunii (inclusiv Modificările, dar excluzând articolele descrise în sub-paragrafele de la (b) la (g) de mai jos;
b) orice sumă care trebuie adăugată sau dedusă datorită modificării legilor şi preţurilor, potrivit prevederilor Sub-Clauzei 13.7 [Actualizări Generate de Modificări ale Legilor] şi Sub-Clauzei 13.8 [Actualizări Generate de Modificări ale Preţurilor];
c) orice sumă care este dedusă ca reţinere, calculată prin aplicarea procentului de reţinere, prevăzut în Anexa la Ofertă, la totalul sumelor de mai sus, până când suma astfel reţinută de către Beneficiar va ajunge la limita Sumei Reţinute (dacă există), prevăzută în Anexa la Ofertă;
d) orice sume care trebuie adăugate sau deduse pentru plata în avans şi rambursări, potrivit prevederilor Sub-Clauzei 14.2 [Plata în Avans];
e) orice sume care trebuie adăugate sau deduse pentru Echipamente şi Materiale, potrivit prevederilor Sub-Clauzei 14.5 [Echipamente şi Materiale destinate Lucrărilor];
f) orice alte adăugiri sau deduceri care pot fi datorate potrivit prevederilor Contractului sau în alt fel, inclusiv cele potrivit prevederilor Clauzei 20 [Revendicări, Dispute şi Arbitraj], şi
g) deducerea sumelor aprobate în Certificatele de Plată anterioare. Orice situaţie întocmită în baza acestei Sub-Clauze va fi semnată de Reprezentantul Antreprenorului, autorizat în baza Sub-Clauzei 4.3. Orice situaţie pe care nu apare semnătura Reprezentantului autorizat al Antreprenorului va fi considerată nulă, neproducând efectele scontate."
80.
Subclauza 14.4. Graficul de Plăţi se modifică, se completează şi va avea următorul cuprins:
"14.4. Graficul de Plăţi.
Are rol informativ şi se corelează cu Rapoartele de Progres.
Dacă în Contract este prevăzut un grafic de plăţi care să specifice procentele în care se va plăti Preţul Contractului, atunci, cu excepţia altor prevederi ale acestui grafic:
a)tranşele prevăzute în acest grafic de plăţi vor fi valorile de Contract estimate în conformitate cu prevederile sub-paragrafului (a) al Sub-Clauzei 14.3 [Prezentarea Situaţiilor Interimare de Lucrări];
b)prevederile Sub-Clauzei 14.5 [Echipamente şi Materiale destinate Lucrărilor] nu se vor aplica;
c)dacă tranşele prevăzute în grafic nu sunt conforme cu evoluţia reală, înregistrată în execuţia Lucrărilor, şi dacă se constată că evoluţia reală este mai lentă decât cea pentru care s-a fundamentat graficul de plăţi, atunci Inginerul poate acţiona în conformitate cu prevederile Sub-Clauzei 3.5 [Determinări] pentru a conveni sau stabili valorile tranşelor care să ia în considerare măsura în care evoluţia înregistrată este mai lentă decât cea pentru care s-au fundamentat tranşele de plată.
Dacă în Contract nu este inclus un grafic de plăţi, Antreprenorul va transmite estimări provizorii ale plăţilor estimate a fi datorate la sfârşitul fiecărui trimestru. Prima estimare va fi transmisă în termen de 42 de zile după Data de Începere. Estimările revizuite vor fi transmise trimestrial, până la emiterea Procesului Verbal de Recepţie la Terminarea Lucrărilor."
81.
Subclauza 14.5 - Echipamente şi Materiale destinate Lucrărilor se modifică, se completează şi va avea următorul cuprins:
"14.5 - Echipamente şi Materiale destinate Lucrărilor.
În situaţia aplicării acestei Sub-Clauze, la Certificatele Interimare de Plată se vor adăuga, potrivit prevederilor sub-paragrafului (e) al Sub-Clauzei 14.3, (i) sume suplimentare pentru Echipamentele şi Materialele, care au fost expediate pe Şantier pentru a fi încorporate în Lucrările Permanente, şi (ii) deduceri, în situaţia în care valoarea de contract a acestor Echipamente şi Materiale este inclusă ca parte a Lucrărilor Permanente potrivit prevederilor sub-paragrafului (a) al Sub-Clauzei 14.3 [Prezentarea Situaţiilor Interimare de Lucrări].
Dacă listele la care se face referire în sub-paragrafele (b)(i) sau (c) (i) de mai jos nu sunt incluse în Anexa la Ofertă, această Sub-Clauză nu se va aplica.
Inginerul va stabili şi va aproba adăugarea sumelor în Certificatele Interimare de Plată dacă sunt îndeplinite următoarele condiţii:
a)Antreprenorul:
(i)a păstrat înregistrări satisfăcătoare (inclusiv notele de comandă, chitanţele, dovezi scrise privind costurile şi folosirea Echipamentelor şi Materialelor), iar aceste înregistrări sunt disponibile pentru verificare, şi
(ii)a transmis o situaţie pentru Costurile de achiziţionare şi livrare a Echipamentelor şi Materialelor pe Şantier, însoţită de documente justificative;
şi, de asemenea:
b)Echipamentele şi Materialele respective:
(i)sunt cele cuprinse în lista din Anexa la Ofertă pentru plata la expedierea spre Şantier, şi
(ii)au fost livrate şi depozitate corespunzător pe Şantier, sunt protejate împotriva oricăror pierderi, daune sau deteriorări şi apar ca fiind în conformitate cu prevederile Contractului.
Sumele suplimentare care urmează să fie confirmate vor constitui echivalentul a optzeci de procente (80%) din costul stabilit de către Inginer pentru Echipamente şi Materiale (inclusiv livrarea pe Şantier), ţinând cont de documentele menţionate în această Sub-Clauză şi de valoarea de contract pentru Echipamente şi Materiale.
Moneda de plată pentru sumele suplimentare va fi aceeaşi cu cea în care se va efectua plata atunci când valoarea de contract va fi inclusă în situaţia de lucrări potrivit prevederilor sub-paragrafului (a) al Sub-Clauzei 14.3 [Prezentarea Situaţiilor Interimare de Lucrări.]. În Certificatul de Plată se va aplica o deducere care va fi echivalentul sumei suplimentare pentru Echipamentele şi Materialele respective şi va fi în aceleaşi monede şi aceleaşi proporţii ca şi suma suplimentară."
82.
Se introduce Subclauza noua
"14.6 - Emiterea Certificatelor de Plată Interimare.
Nicio sumă nu va fi confirmată sau plătită până când Beneficiarul nu a primit şi aprobat Garanţia de Bună Execuţie. Apoi, în termen de 28 de zile după primirea Situaţiei de Lucrări şi a documentelor justificative Inginerul va emite către Beneficiar, Certificatul Interimar de Plată în care vor fi incluse suma de plată stabilită în mod echitabil de către Inginer şi detaliile justificative aferente.
Inginerul nu va avea obligaţia de a emite, înainte de emiterea Procesului Verbal de Recepţie la Terminarea Lucrărilor, un Certificat Interimar de Plată pentru o sumă care (după reţineri şi alte deduceri) va fi mai mică decât valoarea minimă a Certificatelor Interimare de Plată (dacă există) prevăzută în Anexa la Ofertă. În această eventualitate, Inginerul va transmite o înştiinţare Antreprenorului.
Un Certificat Interimar de Plată nu va fi refuzat la plată pentru alt motiv în afară de următoarele:
a)dacă un bun furnizat sau o lucrare executată de către Antreprenor nu se conformează prevederilor Contractului, costul remedierii sau al înlocuirii poate fi reţinut până când remedierea sau înlocuirea au fost finalizate; şi/sau
b)dacă Antreprenorul nu a reuşit sau nu reuşeşte să execute o lucrare sau să respecte o obligaţie, fiind notificat de către Inginer în acest scop, valoarea acestei lucrări sau obligaţii poate fi reţinută până la terminarea lucrării sau îndeplinirea obligaţiei.
În orice Certificat de Plată Inginerul poate să facă corecturi sau modificări care în mod normal ar fi trebuit să fie aplicate unui Certificat de Plată anterior. Nu se va considera că un Certificat de Plată confirmă acceptul, aprobarea, consimţământul sau satisfacţia Inginerului.
Fără a lua în considerare prevederile Sub-Clauzei 2.5 [Revendicările Beneficiarului], Beneficiarul este îndreptăţit să semnaleze erorile aritmetice din orice Certificat de Plată, notificând Inginerul în acest sens.
Fără a prejudicia niciun alt drept al Antreprenorului ce decurge din Contract sau în alt mod, Inginerul nu poate emite un Certificat Interimar de Plată ce ar face ca valoarea cumulată aprobată pentru plată să depăşească Valoarea de Contract Acceptată sau orice valoare de contract convenită ulterior de Beneficiar şi Antreprenor în cadrul unor acte adiţionale la Contract."
83.
Subclauza 14.7 - Plăţile se modifică, se completează şi va avea următorul cuprins:
"14.7 - Plăţile.
Beneficiarul va plăti Antreprenorului:
a)prima tranşă din plata în avans, în termen de 42 de zile după semnarea Acordului Contractual sau în termen de 21 de zile după primirea documentelor, în conformitate cu prevederile Sub-Clauzei 4.2 [Garanţia de Bună Execuţie] şi Sub-Clauzei 14.2 [Plata în Avans], pentru plată fiind necesară îndeplinirea ambelor condiţii;
b)Suma certificată în fiecare Certificat Interimar de Plată (avizat pentru plată), trebuie să fie plătită în maxim 45 zile calendaristice de la data primirii Certificatului Interimar de Plată cu toate documentele justificative în formă completă şi corectă; şi
c)suma aprobată în Certificatul Final de Plată în termen de 56 de zile după primirea de către Beneficiar a Certificatului de Plată.
Plata sumelor datorate în fiecare monedă va fi făcută în contul bancar precizat de Antreprenor şi în ţara plăţii (pentru moneda respectivă) specificate în Contract.
Antreprenorul trebuie să fie informat în scris de către Inginer despre suma certificată pentru plată cu justificările însoţitoare, pentru a putea emite Factura, care este şi ea un document suport la Certificatul de Plată.
Data plăţii este considerată data la care contul Beneficiarului este debitat. Beneficiarul are dreptul de a refuza plata unei facturi care prezintă greşeli/erori.
Fiecare plată se va efectua după ce Beneficiarul se va asigura că Antreprenorul a furnizat factura şi documentele doveditoare, cât şi orice document pe care Beneficiarul îl solicită în vederea efectuării plăţii, în formă completă şi corectă."
84.
Subclauza 14.8 - Întârzieri în efectuarea plăţilor se modifică, se completează şi va avea următorul cuprins:
"14.8 - Întârzieri în efectuarea plăţilor.
Dacă Antreprenorul nu va primi plata în conformitate cu prevederile Sub-Clauzei 14.7 [Plăţile], Antreprenorul va avea dreptul să primească costuri de finanţare aferente perioadei de întârziere calculate lunar pentru suma neplătită. Această perioadă se va considera că începe la data stabilită pentru plată, specificată în Sub-Clauza 14.7 [Plăţile], fără a se lua în considerare (în cazul sub-paragrafului (b)) data la care se emit Certificatele Interimare de Plată.
Cu excepţia altor prevederi ale Condiţiilor Speciale, aceste costuri vor fi calculate la rata de scont publicată de banca centrală din ţara monedei în care se face plata la care se adaugă 1,5 puncte procentuale, şi vor fi plătite în acea monedă.
Antreprenorul va fi îndreptăţit la această plată pe baza emiterii unei facturi, în baza unui Certificat Interimar de Plată sau a includerii de către Inginer a acestei solicitări într-un astfel de Certificat Interimar de Plata şi fără a afecta alt drept sau remediu."
85.
Subclauza 14.9 - Plata Sumelor Reţinute se modifică, se completează şi va avea următorul cuprins:
"14.9 - Plata Sumelor Reţinute.
După ce a fost emis Certificatul Final de Plata şi Lucrările au trecut toate testele specificate (inclusiv Testele după Terminare, dacă există) fără obiecţiuni, Inginerul va autoriza plata către Antreprenor pentru Sumele Reţinute daca nu exista un prejudiciu creat Beneficiarului.
Beneficiarul poate folosi Sumele Reţinute potrivit Sub-clauzei 3.5 [Determinări] pentru plata altor antreprenori pentru remedierea defecţiunilor sau Lucrărilor neexecutate de Antreprenor, de asemenea în cazul când Antreprenorul prin acţiunea sau inacţiunea sa produce un prejudiciu Beneficiarului, Beneficiarul va putea reţine din Sumele Reţinute până la acoperirea prejudiciului."
86.
Subclauza 14.10 - Situaţia de Lucrări la Terminare se modifică, se completează şi va avea următorul cuprins:
"14.10 - Situaţia de Lucrări la Terminare.
În termen de 84 de zile după emiterea Certificatului de Recepţie la Terminarea Lucrărilor, Antreprenorul va transmite Inginerului, în şase exemplare, Situaţia de lucrări la terminare, însoţită de documente justificative, potrivit prevederilor Sub-Clauzei 14.3 [Prezentarea Situaţiilor Interimare de Lucrări], care să conţină:
a) valoarea tuturor lucrărilor executate în conformitate cu prevederile Contractului până la data menţionată în Certificatul de Recepţie la Terminarea Lucrărilor,
b) orice alte sume la care Antreprenorul se consideră îndreptăţit, şi
c) o estimare a oricăror alte sume pe care Antreprenorul le consideră ca îi vor fi datorate potrivit prevederilor Contractului. Sumele estimate vor fi prezentate în Situaţia de lucrări la terminare.
Inginerul va emite un certificat în conformitate cu prevederile Sub-Clauzei 14.6 [Emiterea Certificatelor Interimare de Plată]."
87.
Subclauza 14.11 - Prezentarea Situaţiilor Finale de Lucrări se modifică, se completează şi va avea următorul cuprins:
"14.11 - Prezentarea Situaţiilor Finale de Lucrări.
În termen de 56 de zile de la emiterea Procesului Verbal de Recepţie Finală, Antreprenorul va transmite Inginerului, în şase exemplare, Situaţia finală de lucrări, însoţită de documentele justificative, care să prezinte în detaliu, într-un format aprobat de către Inginer, următoarele:
a)valoarea tuturor lucrărilor executate conform prevederilor Contractului, şi
b)orice alte sume la care Antreprenorul se consideră îndreptăţit, potrivit prevederilor Contractului, sau în alt fel.
Dacă Inginerul nu va fi de acord sau nu va putea verifica o parte a situaţiei finale, Antreprenorul va transmite orice informaţii suplimentare pe care Inginerul le va solicita în mod rezonabil şi va efectua toate modificările convenite de comun acord. Ulterior, Antreprenorul va pregăti şi va transmite Inginerului situaţia finală, aşa după cum s-a convenit. Aceste Condiţii se referă la situaţia de plată asupra căreia s-a căzut de acord ca fiind Situaţia Finală de Lucrări.
Dacă disputa este soluţionată, în final, potrivit prevederilor Sub-Clauzei 20.5 [Soluţionarea pe Cale Amiabilă], Antreprenorul va pregăti şi va transmite Beneficiarului (cu o copie pentru Inginer) o Situaţie Finală de Lucrări."
88.
Subclauza 14.13- Emiterea Certificatului Final de Plată se modifică, se completează şi va avea următorul cuprins:
"14.13- Emiterea Certificatului Final de Plată.
În termen de 28 de zile de la primirea Situaţiei Finale de Lucrări şi a scrisorii de descărcare în conformitate cu prevederile Sub-Clauzei 14.11 [Prezentarea Situaţiilor Finale de Lucrări] şi Sub-Clauzei 14.12 [Scrisoarea de Descărcare], Inginerul va emite Beneficiarului, Certificatul Final de Plată, care va menţiona:
a)suma finală care este datorată, şi
b)diferenţa (dacă există) datorată Antreprenorului de către Beneficiar sau Beneficiarului de către Antreprenor, după caz, luându-se în considerare toate sumele plătite anterior de către Beneficiar şi toate sumele la care Beneficiarul este îndreptăţit.
Dacă Antreprenorul nu a depus Situaţia Finală de Lucrări în conformitate cu prevederile Sub-Clauzei 14.11 [Prezentarea Situaţiilor Finale de Lucrări] şi Sub-Clauzei 14.12 [Scrisoarea de Descărcare], Inginerul va solicita Antreprenorului să o depună. În cazul în care Antreprenorul nu va depune situaţia în termen de 28 de zile, Inginerul va emite Certificatul Final de Plată pentru o sumă pe care o va stabili ca fiind în mod corect datorată.
Fără a prejudicia niciun alt drept al Antreprenorului ce decurge din Contract sau în alt mod, Inginerul nu poate emite un Certificat Final de Plată dacă valoarea cumulată aprobată pentru plată depăşeşte Valoarea de Contract Acceptată sau altă valoare de contract convenită ulterior de Beneficiar şi Antreprenor în cadrul unor acte adiţionale la Contract."
89.
Subclauza 14.14 - Încetarea Responsabilităţii Beneficiarului se modifică, se completează şi va avea următorul cuprins:
"14.14 - Încetarea Responsabilităţii Beneficiarului.
Beneficiarul nu va mai avea nicio obligaţie faţă de Antreprenor în niciun fel sau pentru nicio problema în legătură cu sau potrivit prevederilor Contractului sau cu execuţia Lucrărilor, cu excepţia cazului în care Antreprenorul a inclus în mod expres o sumă pentru aceasta:
a)în Situaţia Finală de Lucrări, şi de asemenea
b)în Situaţia de Lucrări la Terminare, descrisă în Sub-Clauza 14.10 [Situaţia de Lucrări la Terminare] (cu excepţia problemelor sau situaţiilor apărute după emiterea Certificatului de Recepţie la Terminarea Lucrărilor).
Această Sub-Clauză nu va limita responsabilităţile Beneficiarului privind obligaţiile sale de despăgubire în caz de fraudă, greşeală deliberată sau comportament necorespunzător."
90.
Se introduce Subclauza nouă
"14.16 - Returnare plată.
Antreprenorul se angajează să returneze Beneficiarului orice sume plătite în plus faţă de suma finală datorată, în 45 de zile de la primirea solicitării. Dacă Antreprenorul nu reuşeşte să returneze sumele în termenele stabilite de Beneficiar, Beneficiarul poate creşte sumele datorate prin adăugarea unei dobânzi-calculate cu rata dobânzii de politică monetară a BNR la care se adaugă 1,5 puncte procentuale, în prima zi a lunii în care termenul limită expiră."
91.
Subclauza 15.2 - Rezilierea Contractului de către Beneficiar se modifică, se completează şi va avea următorul cuprins:
"15.2 - Rezilierea Contractului de către Beneficiar.
Beneficiarul va fi îndreptăţit să rezilieze Contractul potrivit pactului comisoriu de grad IV dacă Antreprenorul:
a)nu reuşeşte să respecte prevederile Sub-Clauzei 4.2 [Garanţia de Bună Execuţie], cerinţele unei înştiinţări potrivit prevederilor Sub-Clauzei 15.1 [Înştiinţarea de Remediere] sau Sub-Clauzei 14.2 [Plata în avans]
c)abandonează Lucrările sau demonstrează în alt fel intenţia de a nu continua îndeplinirea obligaţiilor din cadrul Contractului,
c)nu reuşeşte, fără justificări rezonabile:
(i)să realizeze lucrările în conformitate cu prevederile Clauzei 8 [Începerea, Întârzierea şi Suspendarea Lucrărilor], sau
(ii)să soluţioneze cerinţele unei înştiinţări, emisă potrivit prevederilor Sub-Clauzei 7.5 [Respingerea] sau Sub-Clauza 7.6 [Lucrări de Remediere], în termen de 28 de zile de la primirea acesteia.
d)subcontractează toate Lucrările sau cesionează Contractul fără să obţină aprobarea necesară;
e) intră în procedura falimentului, primeşte un ordin de punere sub sechestru împotriva sa, sau dacă se întâmplă orice alt eveniment care (conform prevederilor Legilor în vigoare) are un efect similar cu cel al oricărei astfel de situaţii sau evenimente, sau
f) dă sau se oferă să dea (direct sau indirect) unei persoane orice fel de mită, dar, favor, comision sau alte lucruri de valoare ca stimulent sau recompensă pentru:
(i)a acţiona sau a înceta să acţioneze în legătură cu Contractul, sau
(ii)a favoriza sau nu, a defavoriza sau nu oricare persoană care are legătură cu Contractul,
sau dacă oricare din membrii Personalului Antreprenorului, agenţi sau Subantreprenori dau sau se oferă să dea (direct sau indirect), unei persoane, stimulente sau recompense, în modul descris în acest sub-paragraf (f). Stimulentele şi recompensele legale oferite Personalului Antreprenorului nu dau dreptul la rezilierea Contractului.
g)retragerea sau suspendarea finanţării Contractului de către instituţia finanţatoare
În oricare dintre aceste evenimente sau circumstanţe, Beneficiarul, după 14 zile de la transmiterea unei înştiinţări către Antreprenor, va putea să rezilieze Contractul şi să evacueze Antreprenorul de pe Şantier.
Contractul va înceta de plin drept, fără somaţie, punere în întârziere, hotărâre judecătorească, sentinţă arbitrală sau orice alte formalităţi, după expirarea termenului de 14 zile menţionat mai sus.
Totuşi, în cazurile descrise în subparagrafele (e), (f) sau (g), Beneficiarul va putea, printr-o înştiinţare, rezilia Contractul imediat iar Contractul va înceta de plin drept, fără somaţie, punere în întârziere, hotărâre judecătorească, sentinţă arbitrală sau orice alte formalităţi, la primire de către Antreprenor a înştiinţării de reziliere date de Beneficiar.
Opţiunea Beneficiarului de a rezilia Contractul nu va prejudicia niciun alt drept al Beneficiarului prevăzut în Contract sau alt drept.
După reziliere Antreprenorul va părăsi Şantierul şi va preda Inginerului toate Bunurile solicitate, toate Documentele Antreprenorului şi orice alte documente de proiectare întocmite de sau pentru el. Antreprenorul va face toate eforturile pentru a respecta imediat orice instrucţiuni rezonabile incluse în înştiinţare (i) pentru cesionarea oricărui contract de subantrepriză, şi (ii) pentru a proteja viaţa sau proprietatea sau pentru siguranţa Lucrărilor.
După reziliere, Beneficiarul poate finaliza Lucrările prin forţe proprii şi/sau cu alte entităţi. Beneficiarul şi aceste entităţi vor putea folosi apoi Bunurile, Documentele Antreprenorului sau orice alte documente de proiectare întocmite de Antreprenor sau în numele acestuia.
Beneficiarul va transmite o înştiinţare prin care Utilajele Antreprenorului şi Lucrările Provizorii vor fi restituite Antreprenorului pe Şantier sau în apropierea Şantierului.
Antreprenorul va organiza cu promptitudine evacuarea acestora, cu riscul şi pe cheltuiala Antreprenorului. Beneficiarul poate lua masuri asiguratorii privind debitele de la Antreprenor prin constituirea de garanţii suplimentare respectiv contract de garanţii mobiliare."
92.
Subclauza 15.4 - Plata după Rezilierea de către Beneficiar se modifică, se completează şi va avea următorul cuprins:
"15.4 - Plata după Rezilierea de către Beneficiar.
După ce înştiinţarea de reziliere potrivit prevederilor Sub-Clauzei 15.2 [Rezilierea Contractului de către Beneficiar] a intrat în vigoare, Beneficiarul poate:
a)acţiona în conformitate cu prevederile Sub-Clauzei 2.5 [Revendicările Beneficiarului],
b)sista plăţile următoare către Antreprenor până când costurile de proiectare, execuţie, terminare şi remediere a defecţiunilor, daunelor produse de întârzieri în terminarea lucrărilor (dacă există), şi toate celelalte costuri suportate de către Beneficiar au fost stabilite şi/sau
c)recupera de la Antreprenor a sumei (parte din sumă rămasă) plătită ca avans (dacă este cazul), pierderile şi daunele suportate de către Beneficiar şi orice alte costuri suplimentare pentru terminarea Lucrărilor, după luarea în considerare a sumelor datorate Antreprenorului potrivit prevederilor Sub-Clauzei 15.3 [Evaluarea la Data Rezilierii]. După acoperirea acestor pierderi, daune şi costuri suplimentare Beneficiarul va plăti Antreprenorului diferenţa.
În categoria daunelor prevăzute la această Sub-Clauză sunt incluse şi despăgubirile prevăzute la Sub-Clauza 9.4 [Rezultate Necorespunzătoare ale Testelor la Terminare], cu condiţia ca ele să nu fi fost plătite anterior.
Daunele şi despăgubirile prevăzute în Contract vor fi proporţionale cu valoarea prejudiciului creat."
93.
Subclauza 16.1 - Dreptul Antreprenorului de a Suspenda Execuţia Lucrărilor se modifică, se completează şi va avea următorul cuprins:
"16.1 - Dreptul Antreprenorului de a Suspenda Execuţia Lucrărilor.
Dacă Inginerul nu reuşeşte să ia o decizie legată de o certificare în conformitate cu prevederile Sub-Clauzei 14.6 [Emiterea Certificatelor Interimare de Plată] sau dacă Beneficiarul nu respectă prevederile Sub-Clauzei 2.4 [Asigurarea Resurselor Financiare de către Beneficiar] sau Sub-Clauzei 14.7 [Plăţile], Antreprenorul poate, la cel puţin 21 de zile după ce a înştiinţat Beneficiarul, să reducă ritmul de execuţie şi apoi, dacă nu primeşte Certificatul de Plată, dovada concretă sau plata, are dreptul să solicite suspendarea lucrărilor cu 21 de zile înaintea suspendării execuţiei.
Acţiunea Antreprenorului nu va prejudicia drepturile acestuia la compensări financiare potrivit prevederilor Sub-Clauzei 14.8 [Întârzieri în Efectuarea Plăţilor] şi la rezilierea contractului potrivit prevederilor Sub-Clauzei 16.2 [Rezilierea Contractului de către Antreprenor].
Dacă Antreprenorul primeşte, ulterior, Certificatul de Plată, o dovadă concretă sau plata (după cum este prezentat în Sub-Clauza corespunzătoare şi în înştiinţarea de mai sus) înainte de transmiterea înştiinţării de reziliere a Contractului, Antreprenorul va reîncepe activitatea normală de îndată ce acest lucru este posibil.
Dacă Antreprenorul înregistrează întârzieri şi/sau Costuri suplimentare ca urmare a suspendării Lucrărilor (sau a reducerii ritmului de execuţie) în conformitate cu prevederile acestei Sub-Clauze, Antreprenorul va transmite o înştiinţare Inginerului şi, cu condiţia respectării prevederilor Sub-Clauzei 20.1 [Revendicările Antreprenorului] va avea dreptul la:
a)o prelungire a duratei de execuţie pentru orice astfel de întârziere potrivit prevederilor Sub-Clauzei 8.4 [Prelungirea Duratei de Execuţie], dacă terminarea lucrărilor este sau va fi întârziată, şi
b)plata Costurilor suplimentare la care se adaugă un profit rezonabil care vor fi incluse în Preţul Contractului.
După primirea acestei înştiinţări, Inginerul va acţiona, în conformitate cu prevederile Sub-Clauzei 3.5 [Stabilirea Modului de Soluţionare], pentru a conveni sau face o determinare în vederea soluţionării acestor probleme."
94.
Subclauza 16.2 - Rezilierea Contractului de către Antreprenor se modifică, se completează şi va avea următorul cuprins:
"16.2 - Rezilierea Contractului de către Antreprenor.
Antreprenorul va fi îndreptăţit să rezilieze Contractul dacă:
a)nu primeşte, în termen de 42 de zile după transmiterea înştiinţării, potrivit prevederilor Sub-Clauzei 16.1 [Dreptul Antreprenorului de a Suspenda Execuţia Lucrărilor] dovada rezonabilă referitoare la respectarea condiţiilor Sub-Clauzei 2.4 [Asigurarea Resurselor Financiare de către Beneficiar],
b)Inginerul nu reuşeşte să emită Certificatul de Plată în termen de 56 de zile după primirea Situaţiei de Lucrări şi a documentelor justificative,
c)nu primeşte suma datorată potrivit Certificatului Interimar de Plată în termen de 420 de zile, după data de expirare a perioadei specificate în Sub-Clauza 14.7 [Plăţile], termen la care trebuie efectuată plata (cu excepţia deducerilor prevăzute în Sub-Clauza 2.5 [Revendicările Beneficiarului],
d)Beneficiarul nu îşi îndeplineşte în mod substanţial obligaţiile prevăzute în Contract,
e)Beneficiarul nu reuşeşte sa respecte prevederile Sub-Clauzei 1.7 [Cesionarea],
f)o suspendare îndelungată afectează în totalitate Lucrările, potrivit prevederilor Sub-Clauzei 8.11 [Suspendarea Prelungită], sau
g)Beneficiarul intră în faliment.
În oricare dintre aceste evenimente sau circumstanţe, Antreprenorul, după 14 zile de la transmiterea unei înştiinţări către Beneficiar, va putea să rezilieze Contractul.
Contractul va înceta de plin drept, fără somaţie, punere în întârziere, hotărâre judecătorească, sentinţă arbitrală sau orice alte formalităţi, la expirarea termenului de 14 zile menţionat mai sus.
Totuşi, în cazurile descrise în subparagrafele (f) sau (g), Antreprenorul va putea, printr-o înştiinţare, rezilia Contractul imediat iar Contractul va înceta de plin drept, fără somaţie, punere în întârziere, hotărâre judecătorească, sentinţă arbitrală sau orice alte formalităţi, la primire de către Beneficiar a înştiinţării de reziliere dată de Antreprenor
Opţiunea Antreprenorului de a rezilia Contractul nu va prejudicia niciun alt drept al Antreprenorului prevăzut în Contract sau alt drept."
95.
Subclauza 17.2 - Responsabilitatea Antreprenorului faţă de Lucrări se modifică, se completează şi va avea următorul cuprins:
"17.2 - Responsabilitatea Antreprenorului faţă de Lucrări.
Antreprenorul îşi va asuma întreaga responsabilitate pentru îngrijirea Lucrărilor şi a Bunurilor de la Data de Începere până la data emiterii Certificatului de Recepţie la Terminarea Lucrărilor sau până când recepţia se consideră admisă de Beneficiar în condiţiile Legilor, dată la care responsabilitatea pentru grija faţă de Lucrări va fi transferată Beneficiarului. Dacă se emite un Certificat de Recepţie la Terminarea Lucrărilor pentru Sectoare sau părţi de Lucrări (sau se consideră a fi emis), responsabilitatea pentru grija faţă de Sectoarele sau părţile de Lucrări va fi transferată Beneficiarului.
După ce responsabilitatea a fost transferată Beneficiarului, Antreprenorul îşi va asuma responsabilitatea pentru îngrijirea oricărei lucrări neexecutate la data specificată în Certificatul de Recepţie la Terminarea Lucrărilor, până când lucrarea va fi finalizată.
Dacă se produc pierderi sau sunt aduse daune Lucrărilor, Bunurilor sau Documentelor Antreprenorului, pe parcursul perioadei în care Antreprenorul este responsabil de îngrijirea acestora, din orice cauză care nu este enumerată în Sub-Clauza 17.3 [Riscurile Beneficiarului], Antreprenorul va recupera pierderile sau daunele cu riscul şi pe cheltuiala Antreprenorului, astfel încât Lucrările, Bunurile şi Documentele Antreprenorului să fie conforme cu prevederile Contractului.
Antreprenorul va răspunde de orice pierdere sau daună cauzată de acţiuni întreprinse de către Antreprenor după emiterea Certificatului de Recepţie la Terminarea Lucrărilor.
Antreprenorul va răspunde, de asemenea, de orice pierdere sau daună care se produce după ce a fost emis Certificatul de Recepţie la Terminarea Lucrărilor şi care rezultă dintr-un eveniment anterior pentru care Antreprenorul era răspunzător."
96.
Subclauza 17.5 - Drepturi de Proprietate Intelectuală şi Industrială se modifică, se completează şi va avea următorul cuprins:
"17.5 - Drepturi de Proprietate Intelectuală şi Industrială.
Drepturile privind proprietatea intelectuala şi/sau industriala a Documentelor Antreprenorului născute în cadrul contractului, aparţin în exclusivitate Beneficiarului.
În această Sub-Clauză, "încălcare" înseamnă o încălcare (sau pretinsă încălcare) a unui brevet, desen sau model industrial înregistrat, a unui drept de autor, a unei mărci înregistrate, denumiri comerciale, a unui secret comercial sau a altui drept de proprietate intelectuală sau industrială legat de Lucrări; şi "revendicare" înseamnă o revendicare (sau proceduri ulterioare unei revendicări) privind o încălcare.
Dacă o Parte nu transmite, în termen de 28 de zile de la primirea unei revendicări, o înştiinţare celeilalte Părţi, referitoare la revendicare, se va considera că a renunţat la orice drept de a primi despăgubirile reglementate de prevederile acestei Sub-Clauze.
Beneficiarul va despăgubi Antreprenorul şi se va asigura că Antreprenorul nu este vinovat sau nu este afectat de nicio revendicare privind o încălcare care este sau a fost:
a)un rezultat inevitabil al respectării de către Antreprenor a Cerinţelor Beneficiarului, sau
b)un rezultat al utilizării oricăror Lucrări de către Beneficiar:
(i)pentru alt scop decât cel indicat prin Contract sau rezultă în mod rezonabil din Contract, sau
(ii)în legătură cu orice bun care nu a fost furnizat de către Antreprenor, cu excepţia cazului în care o astfel de utilizare a fost adusă la cunoştinţa Antreprenorului înainte de Data de Bază sau este specificată în Contract.
Antreprenorul va despăgubi Beneficiarul şi se va asigura că Beneficiarul nu este vinovat sau nu este afectat de nicio reclamaţie generată de sau în legătură cu (i) proiectul Antreprenorului, fabricarea, construcţia sau executarea Lucrărilor, (ii) utilizarea Utilajelor Antreprenorului, sau (iii) utilizarea corespunzătoare a Lucrărilor.
Dacă o Parte are dreptul să primească despăgubiri potrivit prevederilor acestei Sub-Clauze, Partea care este în culpă poate (pe cheltuiala sa) organiza negocieri pentru concilierea revendicării sau soluţionarea litigiului ori arbitrajului care decurg din aceasta.
Cealaltă Parte va participa la procesul de contestare a revendicării, la cererea şi pe costul Părţii în culpă. Cealaltă Parte (şi Personalul acesteia) nu va face nicio declaraţie care poate aduce prejudicii Părţii în culpă, cu excepţia cazului în care Partea în culpă nu a reuşit să organizeze negocieri privind litigiul sau procesul de arbitraj după ce i s-a solicitat de către prima Parte."
97.
Subclauza 18.1 - Cerinţe generale pentru asigurări se modifică, se completează şi va avea următorul cuprins:
"18.1 - Cerinţe generale pentru asigurări.
În această Clauză, "Partea asiguratoare" înseamnă, pentru fiecare tip de asigurare, Partea responsabilă de a face şi menţine în vigoare asigurările specificate în Sub-Clauzele relevante.
Atunci când Antreprenorul se constituie în Parte asiguratoare, fiecare asigurare va fi făcută cu asiguratori (societăţi de asigurare) şi în termenii aprobaţi de către Beneficiar.
Aceşti termeni vor fi compatibili cu termenii conveniţi de ambele Părţi înainte de data emiterii Scrisorii de Acceptare. Acordul convenit asupra termenilor va avea întâietate asupra prevederilor acestei clauze.
Atunci când Beneficiarul se constituie în Partea asiguratoare, fiecare asigurare va fi efectuată cu asiguratori şi în termenii care să respecte detaliile anexate la Condiţiile Speciale.
Dacă este necesară o poliţă prin care să se despăgubească o asociaţie asigurată, asigurarea se va aplica separat fiecărui membru asociat asigurat ca şi când s-ar fi emis câte o poliţă separată pentru fiecare membru al asociaţiei. Dacă poliţa despăgubeşte şi o altă asociaţie asigurată, diferită de cele asigurate potrivit prevederilor acestei Clauze, (i) Antreprenorul va acţiona în contextul poliţei respective în numele acestei asociaţii suplimentare asigurate, cu excepţia situaţiilor în care Beneficiarul va acţiona în numele Personalului Beneficiarului, (ii) celelalte asociaţii asigurate nu vor avea dreptul de a primi plăţi direct de la asigurator sau de a trata direct cu asiguratorul, şi (iii) Partea asiguratoare va solicita celeilalte asociaţii asigurate să respecte condiţiile prevăzute în poliţa de asigurare.
Fiecare poliţă care face asigurări împotriva pierderilor sau daunelor va asigura efectuarea plăţilor în moneda cerută pentru acoperirea pierderilor sau daunelor. Plăţile primite de la asiguratori vor fi folosite pentru acoperirea pierderilor sau daunelor.
- Partea asiguratoare relevantă va prezenta celeilalte Părţi, în perioadele specificate în Anexa la Ofertă (calculate de la Data de Începere) următoarele:
a)dovada faptului că asigurările descrise în această Clauză au fost încheiate, şi
b)copii ale poliţelor pentru asigurările descrise în Sub-Clauza 18.2 [Asigurarea Lucrărilor şi a Utilajelor Antreprenorului] şi Sub-Clauza 18.3 [Asigurarea Împotriva Vătămării Persoanelor şi a Daunelor Aduse Proprietăţii].
După ce se face plata fiecărei prime de asigurare, Partea asiguratoare va transmite celeilalte Părţi dovada plăţii. La fiecare transmitere a dovezilor sau a poliţelor, Partea asiguratoare va transmite o înştiinţare Inginerului.
Fiecare Parte va respecta condiţiile stipulate în fiecare poliţă de asigurare. Partea asiguratoare va informa asiguratorii cu privire la orice modificări în execuţia Lucrărilor şi va menţine asigurarea în conformitate cu prevederile acestei Clauze.
Niciuna din Părţi nu va face vreo modificare concretă a termenilor asigurărilor fără să obţină acceptul prealabil al celeilalte Părţi. Dacă un asigurator întreprinde (sau e pe cale să întreprindă) o modificare, Partea notificată de către asigurator va transmite, cu promptitudine, o înştiinţare celeilalte Părţi.
Dacă Partea asiguratoare nu reuşeşte să facă sau să menţină în vigoare una din asigurările necesar a fi făcute şi menţinute potrivit prevederilor Contractului, sau nu reuşeşte să asigure dovezi satisfăcătoare şi copii ale poliţelor de asigurare în conformitate cu prevederile acestei Sub-Clauze, cealaltă Parte poate să facă (la opţiunea sa, şi fără să prejudicieze orice alt drept sau măsură de remediere) o asigurare care să acopere cele necesare şi să plătească primele de asigurare corespunzătoare. Partea asiguratoare va plăti celeilalte Părţi suma corespunzătoare acestor prime, iar Preţul de Contract va fi modificat în consecinţă.
Nimic din cele prevăzute în această clauză nu limitează obligaţiile, îndatoririle sau responsabilităţile Antreprenorului sau ale Beneficiarului în conformitate cu celelalte prevederi contractuale sau în alt fel. Orice sumă neasigurată sau nerecuperată de la asiguratori va fi suportată de către Antreprenor şi/sau Beneficiar în conformitate cu aceste obligaţii, îndatoriri şi responsabilităţi. Dacă Partea asiguratoare omite să facă şi să menţină în vigoare o asigurare posibilă şi care trebuie făcută şi menţinută în conformitate cu prevederile Contractului, iar cealaltă parte nici nu aprobă omiterea asigurării şi nici nu efectuează o asigurare care să acopere cele necesare acestei omisiuni, orice sumă care ar fi putut fi acoperită prin această asigurare va fi plătită de către Partea asiguratoare.
Plăţile efectuate de o Parte către cealaltă Parte vor face, după caz, obiectul Sub-Clauzei 2.5 [Revendicările Beneficiarului] sau Sub-Clauzei 20.1 [Revendicările Antreprenorului].
Antreprenorul are obligaţia de a prezenta Beneficiarului dovada plăţii poliţelor de asigurare potrivit opţiunilor de plată alese faţă de Partea asiguratoare. în termen de 7 zile de la plată."
98.
Subclauza 18.2 - Asigurarea Lucrărilor şi a Utilajelor Antreprenorului se modifică, se completează şi va avea următorul cuprins:
"18.2 - Asigurarea Lucrărilor şi a Utilajelor Antreprenorului.
- Partea asiguratoare va asigura Lucrările, Echipamentele, Materialele şi Documentele Antreprenorului pentru nu mai puţin decât costul total de înlocuire incluzând toate costurile demolării, îndepărtării deşeurilor, taxele profesionale şi profitul. Această asigurare trebuie să fie în vigoare de la data la care dovada asigurării trebuie depusă potrivit prevederilor sub-paragrafului (a) al Sub-Clauzei 18.1 [Cerinţe Generale Pentru Asigurări], până la data emiterii Certificatul de Recepţie la Terminarea Lucrărilor.
- Partea asiguratoare va menţine în vigoare această asigurare pentru a furniza acoperirea, până la data emiterii Certificatul de Recepţie Finală, pentru pierderi sau daune pentru care este răspunzător Antreprenorul şi care sunt generate de un eveniment care se produce înainte de emiterea Certificatului de Recepţie la Terminarea Lucrărilor, şi pentru pierderi sau daune cauzate de către Antreprenor în cursul altor operaţiuni (inclusiv cele la care se referă Clauza 11 [Perioada de Garanţie] şi Clauza 12 [Teste după Terminare].
- Partea asiguratoare va asigura Utilajele Antreprenorului pentru nu mai puţin decât valoarea totală de înlocuire, la care se adaugă costul transportului la Şantier. Pentru fiecare din Utilajele Antreprenorului, asigurarea trebuie să fie în vigoare pe durata transportului la Şantier şi pe perioada în care utilajul este necesar ca Utilaj al Antreprenorului.
Cu excepţia altor prevederi ale Condiţiilor Speciale, potrivit prevederilor acestei Sub-Clauze asigurările:
a)vor fi făcute şi menţinute de către Antreprenor ca Parte asiguratoare,
b)se vor face în numele ambelor Părţi, care vor fi împreună îndreptăţite să primească plăţi de la asiguratori, plăţile fiind destinate sau alocate între Părţi pentru unicul scop de a recupera pierderile sau daunele,
c)vor acoperi toate pierderile sau daunele datorate oricărei cauze care nu este enumerată în Sub-Clauza 17.3 [Riscurile Beneficiarului],
d)vor acoperi şi pierderile sau daunele aduse unei părţi din Lucrări, care se datorează utilizării sau ocupării, de către Beneficiar, a altei părţi din Lucrări, şi pierderile sau daunele rezultate din riscurile enumerate în sub-paragrafele (c), (g) şi (h) din Sub-Clauza 17.3 [Riscurile Beneficiarului], excluzând (în fiecare caz) riscurile care nu se pot asigura în termeni comercial rezonabili, cu franşize deductibile per eveniment care să nu depăşească suma specificată în Anexa la Ofertă (dacă nu este specificată o sumă, atunci acest sub-paragraf (d) nu se va aplica), şi
e)pot exclude pierderi sau daune şi refacerea:
(i)unei părţi din Lucrări care prezintă deficienţe din cauza erorilor de proiectare, materialelor sau execuţiei necorespunzătoare (dar poliţa va include orice alte părţi care sunt pierdute sau degradate ca urmare directă a acestor deficienţe şi nu cum este descris în sub-paragraful (ii) de mai jos),
(ii)unei părţi din Lucrări care este pierdută sau deteriorată, în scopul de a restabili orice altă parte din Lucrări, dacă această parte prezintă deficienţe ca urmare a erorilor de proiectare, materialelor sau manoperei necorespunzătoare,
(iii)unei părţi din Lucrări care a fost recepţionată de către Beneficiar, cu excepţia situaţiei în care Antreprenorul este responsabil pentru pierderi sau daune, şi
(iv)Bunurilor, când acestea nu sunt în Ţară, în condiţiile Sub-Clauzei 14.5 [Echipamente şi Materiale Destinate Lucrărilor].
Dacă, la mai mult de un an de la Data de Bază, poliţa descrisă la sub-paragraful (d) de mai sus încetează de a mai fi disponibilă în termeni comercial rezonabili, Antreprenorul (ca parte asiguratoare) va înştiinţa Beneficiarul, prezentând detalii justificative. Beneficiarul (i) va fi îndreptăţit, în condiţiile Sub-Clauzei 2.5 [Revendicările Beneficiarului], la plata unei sume echivalente unor astfel de termeni comercial rezonabili după cum ar fi trebuit să i se ceară Antreprenorului să plătească pentru o astfel de poliţă, şi (ii) se va considera, în afară de cazul în care Beneficiarul obţine poliţa în termeni comercial rezonabili, că a aprobat omisiunea la care se referă prevederile Sub-Clauzei 18.1 [Cerinţele Generale Pentru Asigurări].
- Partea asiguratoare are responsabilitatea să aducă la cunoştinţa companiei asiguratoare orice schimbare intervenită în natura, gradul de complexitate sau graficul de execuţie al Lucrărilor şi să se asigure că poliţa respectivă este adecvată pentru a acoperi în mod corespunzător întreaga perioada de derulare a Contractului."
99.
Subclauza 18.3 - Asigurare împotriva Vătămării Persoanelor şi a Daunelor Aduse Proprietăţii se modifică, se completează şi va avea următorul cuprins:
"18.3 - Asigurare împotriva Vătămării Persoanelor şi a Daunelor Aduse Proprietăţii
- Partea asiguratoare va asigura ambele Părţi împotriva responsabilităţii pentru orice pierderi, daune, decese sau vătămări corporale care pot afecta oricare proprietate fizică (cu excepţia celor asigurate potrivit prevederilor Sub-Clauzei 18.2 [Asigurarea Lucrărilor şi Utilajelor Antreprenorului]) sau oricare persoană (cu excepţia persoanelor asigurate potrivit prevederilor Sub-Clauzei 18.4 [Asigurarea Personalului Antreprenorului]), pot fi generate de execuţia Contractului de către Antreprenor şi se produc înainte de emiterea Certificatului de Recepţie Finală.
Această asigurare se va face pentru o valoare minimă per eveniment cu un număr nelimitat de evenimente, şi la o valoare care nu va fi inferioară valorii specificate în Anexa la Ofertă. Dacă în Anexa la Ofertă nu este specificată o valoare, prevederile acestei Sub-Clauze nu se vor aplica.
Cu excepţia altor prevederi ale Condiţiilor Speciale, asigurările specificate în această Sub-Clauza:
a) vor fi făcute şi menţinute de către Antreprenor ca Parte asiguratoare,
b) vor fi făcute în numele ambelor Părţi,
c) vor fi extinse pentru a acoperi responsabilitatea pentru toate pierderile sau daunele asupra proprietăţii Beneficiarului (exceptând cele asigurate potrivit prevederilor Sub-Clauzei 18.2), care apar ca urmare a executării Contractului de către Antreprenor, şi
d) pot exclude responsabilitatea în măsura în care aceasta decurge din:
(i)dreptul Beneficiarului de a executa Lucrări Permanente pe, peste, sub, în sau prin orice teren, şi de a ocupa acest teren pentru Lucrările Permanente,
(ii)paguba care este un rezultat inevitabil al obligaţiilor Antreprenorului de a executa Lucrările şi de a remedia orice defecţiuni, şi
(iii)cauza enumerată în Sub-Clauza 17.3 [Riscurile Beneficiarului], exceptând măsura în care poliţa este disponibilă în termeni rezonabili din punct de vedere comercial."
100.
Se introduce Subclauza nouă
"18.5 - Asigurare împotriva Erorilor de Proiectare.
Antreprenorul va încheia o poliţă de asigurare profesională valabila până la primirea Certificatului de Recepţie Finală, care să acopere riscul Erorilor de Proiectare. Asigurarea va fi încheiată pentru Valoarea de Contract Acceptata şi va fi suportată de către Antreprenor."
101.
Subclauza 19.2 - Înştiinţarea Forţei Majore se modifică, se completează şi va avea următorul cuprins:
"19.2 - Înştiinţarea Forţei Majore.
Dacă o Parte este sau va fi împiedicată de a îndeplini obligaţiile sale potrivit prevederilor Contractului de un caz de Forţă Majoră, atunci această Parte va înştiinţa cealaltă Parte de evenimentele sau circumstanţele care constituie Forţă Majoră şi va specifica obligaţiile de la a căror îndeplinire este sau va fi împiedicată. Înştiinţarea va fi transmisă în termen de 14 zile după ce Partea cunoaşte (sau ar trebui să cunoască) evenimentele sau circumstanţele care constituie Forţă Majoră. Înştiinţarea va fi însoţită de documente justificative corespunzătoare emise de către organe abilitate, care să motiveze emiterea înştiinţării potrivit Legii Romane.
- Partea care a transmis înştiinţarea va fi exonerată de îndeplinirea acelor obligaţii pe care, şi în perioada în care, Forţa Majoră o împiedică să le îndeplinească.
Fără a lua în considerare celelalte prevederi ale acestei Clauze, Forţa Majoră nu se va aplica obligaţiilor niciuneia dintre Părţi de a face plăţi către cealaltă Parte potrivit prevederilor Contractului."
102.
Clauza 20 - se redenumeşte: Revendicări şi Soluţionare Litigii.
103.
Subclauzele 20.2 - Numirea Comisiei de Adjudecare a Disputelor (CAD), 20.3 - Eşecul numirii Comisiei de Adjudecare a Disputelor şi 20.4 - Obţinerea Deciziei Comisiei de Adjudecare a Disputelor, se anulează.
104.
Subclauza 20.5 - Soluţionarea pe Cale Amiabilă se modifică şi va avea următorul cuprins:
"20.5 - Soluţionarea pe Cale Amiabilă.
"Orice revendicare şi/sau dispută se propune a se rezolva amiabil. În cazul în care părţile nu pot rezolva pe cale amiabilă într-un termen de 90 de zile de la notificarea apariţiei acestei revendicări/dispute, de către una din părţi, părţile pot iniţia procedura Medierii potrivit prevederilor legale."
105.
Subclauza 20.6 - se redenumeşte: Instanţa Civilă, se modifică şi va avea următorul cuprins:
"20.6 - Instanţa Civilă.
Cu excepţia disputelor soluţionate pe cale amiabilă, orice reclamaţie/dispută va fi soluţionată definitiv prin instanţa civilă competentă de la sediul Beneficiarului. Disputele născute din aceste contracte nu pot face obiectul arbitrajelor de orice fel. Judecata poate începe înainte sau după terminarea Lucrărilor. Obligaţiile contractuale ale Părţilor şi ale Inginerului nu vor fi modificate/afectate în niciun fel datorită derulării unei proceduri de judecată în timpul executării Lucrărilor."
106.
Subclauzele 20.7 - Nerespectarea Deciziei Comisiei de Adjudecare a Disputelor şi 20.8 - Expirarea Perioadei de Funcţionare a Comisiei de Adjudecare a Disputelor, se anulează.
107.
Se adaugă Clauză nouă cu următorul conţinut
"21 - Verificări şi Audituri efectuate de către Autorităţi Române şi Comunitare.
Antreprenorul va permite Autorităţii Române de Audit, Biroului Român Anti-Fraudă, Comisiei Europene, Biroului European Anti-Frauda şi Curţii Europene de Auditori sau alte autorităţi care au astfel de atribuţii să controleze/verifice, prin examinarea documentelor sau prin intermediul verificărilor pe loc, implementarea proiectului şi să desfăşoare un audit/control complet, dacă este cazul, pe baza documentelor probatoare pentru conturile, documentele contabile şi orice alte documente. Aceste inspecţii pot avea loc atât în timpul implementării cât şi în Termenul de păstrare al arhivei corespunzător sursei de finanţare.
Mai mult decât atât, Antreprenorul va permite Birourilor Anti-Fraudă Român şi European să desfăşoare inspecţii şi verificări pe loc în conformitate cu procedurile prevăzute de legislaţia Comunităţii Europene în vederea protejării intereselor financiare ale Comunităţilor Europene împotriva fraudei sau a altor ilegalităţi.
În acest scop, Antreprenorul se obligă să asigure accesul corespunzător al personalului sau agenţilor autorităţilor menţionate în primul paragraf al prezentei Clauze la şantierele şi locaţiile în care Contractul se desfăşoară, inclusiv la sistemele informatice, precum şi la toate documentele sau bazele de date privitoare la managementul tehnic şi financiar al proiectului şi să întreprindă toate măsurile necesare pentru a facilita activitatea acestora. Dreptul de acces acordat agenţilor autorităţilor menţionate anterior se va acorda pe baza principiului de confidenţialitate faţă de terţe părţi, fără a prejudicia obligaţiile specificate de legea publică cărora se supun. Documentele trebuie să fie uşor accesibile şi arhivate astfel încât să uşureze examinarea iar Antreprenorul trebuie să înştiinţeze Beneficiarul cu privire la locaţia lor precisă.
Antreprenorul garantează că drepturile autorităţilor menţionate în primul paragraf al prezentei Clauze de a desfăşura audituri, inspecţii şi verificări vor guverna în acelaşi mod, sub aceleaşi condiţii şi în conformitate cu prevederile legale şi prevăzute de prezenta Clauză, orice sub-antreprenor sau orice altă parte care beneficiază de fonduri acordate de Comisia Europeană."
ANEXA nr. 2:
CONDIŢIILE SPECIALE ALE CONTRACTULUI PENTRU CONSTRUCŢII CLĂDIRI ŞI LUCRĂRI INGINEREŞTI PROIECTATE DE BENEFICIAR
Condiţiile Speciale ale Contractului sunt prezentate în cele ce urmează.
Aceste Condiţii Speciale completează, clarifică, amendează sau instituie excepţii de aplicabilitate de la Condiţiile Generale de Contract.
Prevederile clauzelor neschimbate sau neanulate de prezentele Condiţii Speciale sunt valabile în forma dată de Condiţiile Generale.
În cazul unor neconcordante între Condiţiile Speciale şi Condiţiile Generale, primează prevederile Condiţiilor Speciale.
Numerotarea clauzelor Condiţiilor Speciale nu este consecutivă, corespunde sau completează numerotarea clauzelor Condiţiilor Generale.
Condiţii speciale
1.
Subclauza 1.1.1.1 "Contract" se modifică şi va avea următorul cuprins:
"1.1.1.1 "Contract" înseamnă Acordul Contractual, Formularul de Ofertă cu Anexa la Ofertă, Memorandumul de clarificare (după caz), Condiţiile de Contract Speciale, Condiţiile de Contract Generale, Caietul de sarcini, Planşele, Listele de cantităţi, Oferta Antreprenorului şi alte documente (dacă există) care sunt incluse în Contract."
2.
Subclauza 1.1.1.3 "Scrisoarea de Acceptare" se modifică şi va avea următorul cuprins:
"1.1.1.3 "Scrisoarea de Acceptare" înseamnă Acordul Contractual."
3.
Subclauza 1.1.1.4. "Scrisoarea de ofertă" se modifică, se completează şi va avea următorul cuprins:
"1.1.1.4. "Scrisoarea de ofertă" înseamnă "Formularul de Ofertă" completat şi semnat de ofertant, în conformitate cu modelul din documentaţia de atribuire a contractului de achiziţie publică."
4.
Subclauza 1.1.2.2 "Beneficiar" se modifică şi va avea următorul cuprins:
"1.1.2.2 "Beneficiar" înseamnă Beneficiarul lucrărilor prestate în baza contractului şi stipulat în Anexa la Ofertă, precum şi succesorii legali ai Beneficiarului."
5.
Subclauza 1.1.2.8 "Subantreprenor" se modifică, se completează şi va avea următorul cuprins:
"1.1.2.8 "Subantreprenor" înseamnă orice persoană numită în contract Subantreprenor sau Subcontractor, sau orice persoană desemnată ca Subantreprenor/Subcontractor pentru o parte de lucrări cât şi succesorii legali ai acestora."
6.
Subclauza 1.1.2.9 Se anulează.
7.
Se introduce Subclauză nouă 1.1.2.11
"1.1.2.11 "Instituţii Finanţatoare" înseamnă instituţiile bancare sau alte instituţii care asigură Beneficiarului surse de finanţare în legătură şi pentru executarea Contractului."
8.
Subclauza 1.1.3.5 "Procesul Verbal de Recepţie la Terminarea Lucrărilor" se modifică, se completează şi va avea următorul cuprins:
"1.1.3.5 "Procesul Verbal de Recepţie la Terminarea Lucrărilor" înseamnă procesul verbal întocmit şi semnat, la cererea Antreprenorului, în conformitate cu legile în vigoare, de către comisia de recepţie numită de către Beneficiar, recomandând sau nu recepţionarea Lucrărilor, a Sectorului sau a unei părţi de Lucrare (după caz), potrivit prevederilor legale."
9.
Subclauza 1.1.3.8 "Procesul Verbal de Recepţie Finală" se modifică, se completează şi va avea următorul cuprins:
"1.1.3.8 "Procesul Verbal de Recepţie Finală" înseamnă procesul verbal întocmit şi semnat conform legilor în vigoare de către comisia de recepţie finală numită de către Beneficiar, recomandând sau nu recepţionarea finală a Lucrărilor, Sectorului sau a unei părţi de Lucrare (după caz) potrivit prevederilor legale."
10.
Se introduce Subclauză nouă 1.1.3.10
"1.1.3.10 "Certificatul de Recepţie la Terminarea Lucrărilor" înseamnă certificatul emis de Inginer, potrivit prevederilor clauzei 10, precizând data la care Lucrările, Sectorul sau o parte de Lucrare (după caz) au fost terminate în conformitate cu prevederile contractului, cu excepţia unor lucrări minore rămase neexecutate şi a defecţiunilor care nu vor afecta semnificativ utilizarea Lucrărilor, a Sectorului sau a unei parţi de Lucrare (după caz) în scopul destinat."
11.
Se introduce Subclauză nouă 1.1.3.11
"1.1.3.11 "Certificatul de Recepţie Finală" înseamnă certificatul emis de Inginer, potrivit prevederilor clauzei 11.9, care precizează data la care Antreprenorul şi-a încheiat obligaţiile prevăzute în contract."
12.
Se introduce Subclauză nouă 1.1.3.12
"1.1.3.12 "Data semnării" înseamnă data înregistrării oficiale a Contractului la Beneficiar. Ori de câte ori se face referire la data scrisorii de acceptare, data considerată este "data semnării"."
13.
Se introduce Subclauză nouă 1.1.3.13
"1.1.3.13 "Subsistem" înseamnă partea dintr-un sistem de sine stătător (parte de Lucrări Permanente) independent din punct de vedere fizic şi funcţional potrivit cerinţelor de interoperabilitate a subsistemului."
14.
Se introduce Subclauză nouă 1.1.3.14
"1.1.3.14 Procesul Verbal de punere în funcţie a subsistemului" înseamnă procesul verbal întocmit potrivit legislaţiei în vigoare de către comisia de recepţie şi care se referă la punerea în funcţie a părţilor de Lucrări Permanente."
15.
Se introduce Subclauză nouă 1.1.3.15
"1.1.3.15 "Proces Verbal de Constatare a Finalizării Sectorului", înseamnă procesul verbal întocmit de Antreprenor care va fi semnat de Inginer şi Beneficiar şi care nu va avea alt scop decât cel de a determina eventuale întârzieri în finalizarea Sectorului."
16.
Se introduce Subclauză nouă 1.1.3.16
"1.1.3.16 "Sub circulaţie" înseamnă executarea lucrărilor în condiţiile solicitate de Beneficiar, cu respectarea planului de management al traficului aprobat, cu semnalizarea lucrărilor, cu stabilirea responsabililor cu siguranţa circulaţiei sau cu orice alte instrucţiuni specifice comunicate de Beneficiar."
17.
Subclauza 1.1.6.2 "ţară" se modifică şi va avea următorul cuprins:
"1.1.6.2 "ţară" înseamnă România."
18.
Se introduce Subclauză nouă 1.1.6.10
"1.1.6.10 "Jurnalul de Şantier" înseamnă jurnalul definit în Sub-Clauza 4.25 [Jurnalul de Şantier] şi pe care Antreprenorul îl întocmeşte în conformitate cu prevederile respectivei Sub-Clauze."
19.
Se introduce Subclauză nouă 1.1.6.11
"1.1.6.11 "Abandonare" acţiunea Antreprenorului prin care întrerupe nejustificat lucrările, sau retrage nejustificat personalul ori utilajele/echipamentele şi lasă nesupravegheat Şantierul."
20.
Se introduce Subclauză nouă 1.1.6.12
"1.1.6.12 "Memorandumul de Clarificare" înseamnă acordul semnat de părţi înaintea semnării Acordului Contractual cu privire la: completarea unor documente, reînnoirea valabilităţii unor documente, confirmarea listelor de personal şi a prezenţei pe sit, fixarea unor termene de predare a documentelor sau documentaţiilor, referiri la programul de lucru, adăugarea unor echipamente care nu au fost precizate în documentaţia de achiziţie, autorizaţii sau restricţii date de autorităţile locale, alte detalii tehnice, experienţa personalului care va fi schimbat faţă de propunerea din documentaţia de achiziţie pe perioada de derulare a Contractului, normative şi/sau standarde, orice alte documente sau precizări care se impun înaintea semnării Acordului Contractual."
21.
Subclauza 1.2. - Interpretări se modifică, se completează şi va avea următorul cuprins:
"1.2. - Interpretări.
Cu excepţia situaţiilor în care în Contract contextul cere altfel:
b)cuvintele care indică un gen includ toate genurile;
b)cuvintele care indică singularul includ şi pluralul şi cuvintele care indică pluralul includ şi singularul;
c)prevederile care includ cuvintele "a conveni", "convenit" sau "acord" necesită înregistrarea în scris a acordului, şi
d)"scris" sau "în scris" înseamnă scris de mână, dactilografiat, tipărit sau redactat electronic care devine înregistrare permanentă.
Notele de pe margine sau alte titluri nu vor fi luate în considerare la interpretarea acestor Condiţii. În aceste condiţii stipulările care includ expresia "Cost plus un profit rezonabil" înseamnă că acest profit să fie de maximum 5% (o douăzecime) din costul respectiv."
22.
Subclauza 1.3. - Comunicarea se modifică, se completează şi va avea următorul cuprins:
"1.3. - Comunicarea.
În orice situaţie în care, potrivit prevederilor acestor Condiţii este necesară emiterea de aprobări, certificate, consimţăminte, stabiliri, înştiinţări şi solicitări, comunicarea se va face după cum urmează:
a)în scris şi livrată personal (cu confirmare de primire), trimisă prin poştă sau curier sau prin oricare din sistemele de transmitere electronică acceptate, după cum se menţionează în Anexa la Ofertă; şi
b)livrată, trimisă sau transmisă la adresa de contact a destinatarului, menţionată în Anexa la Ofertă. În situaţiile în care:
(iv)destinatarul transmite o înştiinţare de schimbare a adresei, toată corespondenţa va fi transmisă în consecinţă; şi
(v)destinatarul nu a declarat o altă adresă în momentul solicitării unei aprobări sau consimţământ, răspunsul poate fi transmis la adresa de la care s-a expediat solicitarea.
(vi)Aprobările, certificatele, consimţămintele şi stabilirile nu vor fi reţinute sau întârziate nejustificat. Atunci când unei Părţi i se emite un certificat, emitentul va transmite o copie şi celeilalte Părţi. Când se transmite o înştiinţare unei Părţi, de către cealaltă Parte sau de către Inginer, trebuie transmisă o copie şi Inginerului sau celeilalte Părţi, după caz.
Formularele specifice pentru Modificări, Certificatele Interimare de Plată, Facturi, Asigurări (Conform Sub-Clauzei 18) şi alte formulare vor fi elaborate şi transmise în cel mai scurt timp posibil după semnarea contractului de către Beneficiar. Comunicarea contului bancar al Antreprenorului în care se vor efectua plăţile va fi transmisă în original."
23.
Subclauza 1.4 Legea şi limba se modifică şi va avea următorul cuprins:
"1.4 Legea şi limba
Contractul va fi guvernat de legea română. Limba Contractului va fi limba română. Toate documentele Contractului vor fi redactate în limba română."
24.
Subclauza 1.5 - Prioritatea documentelor se modifică, se completează şi va avea următorul cuprins:
"1.5 - Prioritatea documentelor.
Documentele care alcătuiesc Contractul trebuie considerate ca documente care se explicitează reciproc. În scopul interpretării, prioritatea documentelor va fi în conformitate cu următoarea ordine:
a) Acordul Contractual;
b) Memorandumul de Clarificare (dacă este cazul);
c) Formularul de oferta cu Anexa la Ofertă;
d) Condiţiile Speciale ale Contractului;
e) Condiţiile Generale ale Contractului
f) Caietul de sarcini şi Specificaţiile;
g) Planşele;
h) Listele de cantităţi;
i) Oferta Tehnică a Antreprenorului;
j) alte documente ce fac parte din Contract.
Actele adiţionale şi protocoalele vor avea prioritatea documentelor pe care le modifică. În caz de ambiguitate sau discrepanţe ale documentelor, Inginerul are autoritatea de a emite dispoziţiile pe care le consideră necesare pentru rezolvarea ambiguităţii sau discrepanţelor. În cazul în care, pe parcursul îndeplinirii contractului, se constată faptul că anumite elemente ale ofertei tehnice sunt inferioare sau nu corespund cerinţelor prevăzute în Caietul de sarcini, prevalează prevederile din Caietul de sarcini."
25.
Subclauza 1.6 - Acordul contractual se modifică şi va avea următorul cuprins:
"1.6 - Acordul contractual.
Acordul Contractual va avea conţinutul din Secţiunea formulare a documentaţiei de atribuire."
26.
Subclauza 1.7 - Cesionarea se modifică, se completează şi va avea următorul cuprins:
"1.7 - Cesionarea.
Nici o Parte nu va cesiona o parte sau întregul Contract, beneficiu sau orice alt drept în cadrul sau asupra Contractului.
Prin excepţie, Antreprenorul poate cesiona, numai cu acordul Beneficiarului, sub forma de garanţie în favoarea unei bănci sau unei instituţii financiare, dreptul său la sume de încasat sau care vor deveni incasabile în derularea Contractului doar pentru lucrările executate şi certificate. Cesiunea este valabilă doar sub forma scrisă. Beneficiarul nu are obligaţia de a motiva refuzul cesionarii.
Într-un contract de achiziţie publică este permisă doar cesiunea creanţelor născute din acel contract, obligaţiile născute rămânând în sarcina părţilor contractante, astfel cum au fost stipulate şi asumate iniţial."
27.
Subclauza 1.12. Informaţii Confidenţiale se modifică, se completează şi va avea următorul cuprins:
"1.12. Informaţii Confidenţiale.
Antreprenorul va prezenta, la solicitarea rezonabilă a Inginerului, toate informaţiile confidenţiale sau alte informaţii, pentru a verifica dacă Antreprenorul respectă prevederile Contractului.
Antreprenorul va trata detaliile Contractului ca fiind private şi confidenţiale, cu excepţia îndepliniri obligaţiilor prevăzute de Lege.
Antreprenorul nu va publica, nu va permite publicarea şi nu va comunica informaţii confidenţiale despre Lucrări în publicaţii comerciale sau tehnice sau în altă parte, fără acordul prealabil scris al Beneficiarului, exceptând situaţiile exprese potrivit prevederilor legale în vigoare."
28.
Subclauza 1.14. Obligaţii Comune şi Individuale se modifică, se completează şi va avea următorul cuprins:
"1.14. Obligaţii Comune şi Individuale.
Dacă Antreprenorul constituie (potrivit prevederilor Legilor în vigoare) o asociere, un consorţiu sau o altă grupare de două sau mai multe persoane:
a)aceste persoane vor fi considerate ca având obligaţii comune şi individuale faţă de Beneficiar pentru executarea Contractului;
b)aceste persoane vor notifica Beneficiarul cu privire la liderul lor care va avea autoritatea de Antreprenor pentru toţi membrii asocierii; şi
c)Antreprenorul nu îşi va modifica componenţa sau statutul legal fără aprobarea prealabilă a Beneficiarului.
În cazul în care Antreprenorul constituie (potrivit prevederilor în vigoare) o asociere fără personalitate juridică, asociere în participaţiune sau asociere de tip joint venture, consorţium ori alte forme de asociere în scopul săvârşirii faptelor de comerţ, care nu au personalitate juridică şi sunt constituite în temeiul legii, tratate drept asocieri în participaţiune, Antreprenorul are obligaţia de a prezenta un contract (acord) de asociere încheiat între părţi.
Contractul (acordul) de asociere va conţine, fără a se limita la acestea, următoarele informaţii:
a)denumirea asocierii;
b)partea desemnată ca lider al asocierii;
c)partea desemnată ca fiind responsabilă cu contabilitatea asocierii, colectarea cheltuielilor şi veniturilor asocierii, obligaţia de a emite facturi către Beneficiar şi, după caz, îndeplinirea tuturor obligaţiilor fiscale pe teritoriul României, denumită asociat administrator;
d)contribuţia financiară/tehnică/profesională/repartizarea beneficiilor sau pierderilor;
e)categoriile de lucrări care vor fi executate de fiecare asociat.
f)Procentul lucrărilor ce urmează a fi executate în Contract de fiecare membru al asocierii;
Părţile vor completa contractul (acordul) de asociere cu clauze privind funcţionarea şi managementul asocierii pentru executarea, finalizarea şi întreţinerea lucrărilor pentru Proiect, în concordanţă cu clauzele din contractul semnat cu autoritatea contractantă.
Atât în timpul procedurii de achiziţie/contractare cât şi pe toată perioada de implementare, Beneficiarul va verifica şi va lua masurile ce se impun pentru respectarea prevederilor legale privind situaţiile privind conflictul de interese atât în relaţia cu Inginerul şi Antreprenorul/Subantreprenorii cât şi între aceştia."
29.
Subclauza 2.1 - Dreptul de Acces pe Şantier se modifică, se completează şi va avea următorul cuprins:
"2.1 - Dreptul de Acces pe Şantier.
Beneficiarul va acorda Antreprenorului dreptul de acces pe Şantier şi punerea în posesie a tuturor părţilor Şantierului la termenul(ele) specificat(e) în Anexa la Ofertă.
Beneficiarul poate permite accesul temporar la amplasament (prin intermediul unor permise de acces temporare) înainte de data specificată în Anexa la Ofertă, în scopul efectuării de ridicări topografice şi investigaţii geotehnice sau alte tipuri de investigaţii asupra terenului, cu condiţia ca asigurările specificate în cadrul Contractului să fi intrat în vigoare, la momentul respectiv.
Antreprenorul va fi singurul responsabil pentru a-şi asigura orice drept de acces şi posesia pentru orice suprafaţă de teren suplimentară faţă de locurile în care vor fi executate Lucrările Permanente. Aceste suprafeţe suplimentare cuprind locuri necesare pentru Lucrările Provizorii, drumuri de acces şi organizarea de şantier a Antreprenorului aşa cum au fost prezentate în Ofertă.
Pe tot parcursul implementării Contractului de lucrări Beneficiarul are dreptul să renunţe la drumurile tehnologice în baza unei notificări făcute Antreprenorului.
Aceste drepturi şi posesii pot să nu fie acordate în mod exclusiv Antreprenorului. Dacă, potrivit prevederilor Contractului, Beneficiarului i se va solicita să pună Antreprenorul în posesia unor fundaţii, structuri, echipamente sau căi de acces, Beneficiarul va acţiona în acest sens la termenul şi în condiţiile prevăzute în Caietul de sarcini. Beneficiarul poate retrage dreptul de acces sau de posesie până la prezentarea Garanţiei de Bună Execuţie.
Dacă termenul nu este specificat în Anexa la Ofertă, Beneficiarul va acorda Antreprenorului dreptul de acces şi punerea în posesie asupra Şantierului la o dată care să dea Antreprenorului posibilitatea să acţioneze în conformitate cu programul transmis conform prevederilor Sub-Clauzei 8.3 [Programul de Execuţie].
Dacă Antreprenorul înregistrează întârzieri şi/sau se produc Costuri suplimentare ca urmare a omisiunii Beneficiarului de acordare a dreptului de acces sau punere în posesie la termen, Antreprenorul va înştiinţa Inginerul şi, cu condiţia respectării prevederilor Sub-Clauzei 20.1 [Revendicările Antreprenorului], va avea dreptul la:
a)prelungirea perioadei de execuţie pentru orice întârziere din această cauză, potrivit prevederilor Sub-Clauzei 8.4 [Prelungirea Duratei de Execuţie], dacă terminarea lucrărilor este sau va fi întârziată şi
b)plata Costurilor suplimentare la care se adaugă un profit rezonabil, care vor fi incluse în Preţul Contractului.
c)După primirea unei asemenea înştiinţări, Inginerul va acţiona potrivit prevederilor Sub-Clauzei 3.5 [Determinări] pentru a conveni sau face o determinare în vederea soluţionării acestor probleme.
d) În situaţia în care eşecul Beneficiarului a fost cauzat de o eroare sau întârziere a Antreprenorului, inclusiv erori sau întârzieri de transmitere a Documentelor Antreprenorului, Antreprenorul nu va mai avea dreptul la prelungirea perioadei de execuţie, la Costuri suplimentare sau profit."
30.
Subclauza 2.4 - Asigurarea Resurselor Financiare de către Beneficiar se modifică, se completează şi va avea următorul cuprins:
"2.4 - Asigurarea Resurselor Financiare de către Beneficiar.
În termen de 28 de zile de la primirea unei solicitări din partea Antreprenorului, Beneficiarul va prezenta dovada asigurării resurselor financiare, necesare pentru plata Preţului Contractului (estimat până la momentul respectiv) în conformitate cu prevederile Clauzei 14 [Preţul Contractului şi Plăţile]. Dacă Beneficiarul intenţionează să modifice semnificativ condiţiile de finanţare, acesta trebuie să înştiinţeze Antreprenorul şi să prezinte detaliile necesare.
Dovada asigurării resurselor financiare de către beneficiar este reprezentată de un document emis de o autoritate a statului român prin care se certifică includerea proiectului într-un program de finanţare asigurat cu fonduri puse la dispoziţie de organisme financiare internaţionale şi/sau statul român."
31.
Subclauza 2.5 - Revendicările Beneficiarului se modifică, se completează şi va avea următorul cuprins:
"2.5 - Revendicările Beneficiarului.
Dacă Beneficiarul se consideră îndreptăţit la o plată potrivit prevederilor unei Sub - Clauze din aceste Condiţii sau în legătură cu Contractul şi/sau la o prelungire a Perioadei de Notificare a Defecţiunilor, Beneficiarul sau Inginerul vor înştiinţa Antreprenorul şi îi vor prezenta acestuia detaliile necesare. În situaţia unor plăţi efectuate potrivit prevederilor Sub-Clauzei 4.19 [Electricitate, Apă şi Gaz], Sub-Clauzei 4.20 [Utilajele Beneficiarului şi Materiale Asigurate Gratuit] sau pentru alte servicii solicitate de Antreprenor, această înştiinţare nu este necesară.
Înştiinţarea va fi transmisă de îndată ce Beneficiarul are cunoştinţă despre evenimentul sau contextul care generează revendicarea. Înştiinţarea cu privire la prelungirea Perioadei de Notificare a Defecţiunilor va fi transmisă înainte de expirarea acestei perioade.
Detaliile prezentate trebuie să specifice Clauza sau altă motivaţie a revendicării şi trebuie să includă o justificare a sumei şi/sau prelungirii la care Beneficiarul se consideră îndreptăţit potrivit prevederilor Contractului. În continuare Inginerul va acţiona, în conformitate cu prevederile Sub-Clauzei 3.5 [Stabilirea Modului de Soluţionare], pentru a conveni sau a determina (i) suma (dacă există) pe care Beneficiarul este îndreptăţit să o primească de la Antreprenor şi/sau (ii) prelungirea (dacă e cazul) Perioadei de Notificare a Defecţiunilor în conformitate cu prevederile Sub-Clauzei 11.3 [Prelungirea Perioadei de Notificare a Defecţiunilor].
Beneficiarul va fi îndreptăţit să revendice această sumă la Antreprenor printr-o factură care va conţine în rubrica "Descriere" valoarea şi/sau cuantumul penalităţilor aplicate potrivit cu Sub-Clauza 4.2 lit. b plătibilă în termen de 42 de zile de la primirea unei astfel de forme de plată. Daca Antreprenorul nu efectuează această plată Beneficiarul are dreptul să execute Garanţia de Bună Execuţie în valoarea facturii emise, după care Antreprenorul va reîntregi Garanţia de Bună Execuţie la valoarea stipulată în Contract (Anexa la Oferta)."
32.
Subclauza 3.1 - Responsabilităţile şi Autoritatea Inginerului se modifică, se completează şi va avea următorul cuprins:
"3.1 - Responsabilităţile şi Autoritatea Inginerului.
Beneficiarul va numi un Inginer care va îndeplini sarcinile care îi revin potrivit prevederilor Contractului. Personalul Inginerului va include ingineri cu experienţă şi calificare corespunzătoare şi alt personal de specialitate care să aibă competenţa de aşi îndeplini responsabilităţile.
Inginerul nu va avea autoritatea de a modifica Contractul.
Inginerul poate să exercite autoritatea atribuită Inginerului conform prevederilor Contractului sau cea implicată de executarea Contractului. Dacă pentru anumite atribuţii Inginerul trebuie să obţină aprobarea Beneficiarului înainte de a-şi exercita autoritatea, atribuţiile respective vor fi cele specificate în Condiţiile Speciale. Beneficiarul nu va impune alte constrângeri asupra autorităţii Inginerului, cu excepţia celor stabilite cu Antreprenorul.
În orice situaţie în care Inginerul îşi exercită o autoritate specifică pentru care este necesară aprobarea Beneficiarului, se va considera (în interesul Contractului) că acordul Beneficiarului, a fost dat.
Cu excepţia altor prevederi menţionate în aceste Condiţii:
a)se va considera că Inginerul acţionează în numele Beneficiarului de fiecare dată când îndeplineşte sarcini sau exercită autoritatea atribuită sau implicată de Contract.
b)Inginerul nu are autoritatea de a absolvi nici o Parte de sarcinile, obligaţiile sau responsabilităţile prevăzute în Contract; şi
c)orice aprobare, verificare, certificat, consimţământ, examinare, inspecţie, instrucţie, notificare, propunere, cerere, test sau alte acţiuni similare întreprinse de Inginer (inclusiv absenţa obiecţiunilor) nu vor absolvi Antreprenorul de nici o responsabilitate pe care o are potrivit prevederilor Contractului inclusiv responsabilitatea pentru erori, omisiuni, discrepanţe şi neconformităţi.
Înainte de a acţiona potrivit prevederilor următoarelor Sub-Clauze ale prezentelor Condiţii, Inginerul va obţine de la Beneficiar aprobările specifice:
Sub-Clauza 4.4: aprobarea expresă a Beneficiarului este necesară înainte de consimţământul prealabil al Inginerului pentru înlocuirea oricăror Subantreprenori nominalizaţi în Oferta;
Sub-Clauza 8.4: aprobarea expresă a Beneficiarului este necesară înainte de stabilirea oricărei prelungiri a Duratei de Execuţie;
Sub-Clauza 10.1: aprobarea expresă a Beneficiarului este necesară înainte de emiterea Certificatului de Recepţie la Terminarea Lucrărilor;
Sub-Clauza 11.9: aprobarea expresă a Beneficiarului este necesară înainte de emiterea Certificatului de Recepţie Finală;
Sub-Clauza 13.1: aprobarea expresă a Beneficiarului este necesară înainte de dispunerea oricărei Modificări sau aprobarea oricărei renunţări a unor lucrări. În pofida obligaţiilor specificate mai sus şi necesare pentru a obţine autorizarea/acordul, în condiţiile în care Inginerul consideră că a survenit o situaţie de urgenţă care pune în pericol siguranţa/viaţa unei/unor persoane sau siguranţa Lucrărilor sau a proprietăţilor învecinate, acesta poate ca prima măsură să suspende aceste lucrări, fără a-l exonera pe Antreprenor de răspunderea şi obligaţiile asumate prin Contract şi putând ulterior să îi solicite acestuia executarea oricăror lucrări sau acţiuni considerate necesare, în opinia Inginerului, pentru a elimina sau reduce riscul respectiv. Inginerul va estima o suplimentare a Preţului Contractului, aferentă acestor instrucţiuni şi va înştiinţa imediat Beneficiarul despre aceasta.
Pentru obţinerea aprobării Beneficiarului, Inginerul va prezenta toate documentele care stau la baza emiterii oricărui ordin de variaţie şi anume: dispoziţii de şantier emise de proiectant, măsurători însoţite de breviare de calcul (unde este cazul) semnate de proiectant şi Inginer, liste de cantităţi de lucrări semnate de proiectant şi Inginer, planşe desenate cu viza verificatorilor atestaţi sau a expertului tehnic (unde este cazul), memoriu tehnic din care să reiasă necesitatea emiterii ordinului de variaţie, schimbării scopului lucrărilor, schimbării soluţiilor, materialelor, echipamentelor, utilajelor etc.
Inginerul va prelua atribuţia Beneficiarului de Coordonator în materie de sănătate şi Securitate potrivit HG 300/2006 şi va verifica asigurarea implementării Planului de Securitate şi Sănătate precum şi a Planului pentru Situaţii de Urgenţă.
Inginerul va asigura şi urmări implementarea Planului de Management de Mediu şi a planului de monitorizare a efectelor activităţilor pe perioada de execuţie a lucrărilor şi pe perioada de notificare a defecţiunilor, asupra factorilor de mediu.
Inginerul va asigura şi urmări implementarea Planului de Management al Traficului şi orice modificare ulterioara a acestuia, după caz, potrivit Subclauzei 3.5 [Determinări]
Inginerul va solicita Antreprenorului să depună declaraţii privind neîncadrarea Antreprenorului/Subantreprenorilor în situaţiile prevăzute de Lege, privind conflictul de interese în relaţiile Antreprenor, Subantreprenor, Inginer, Beneficiar sau Terţi susţinători."
33.
Subclauza 3.5. se redenumeşte Determinări se modifică, se completează şi va avea următorul cuprins:
"3.5. Determinări
Ori de câte ori aceste Condiţii stipulează că Inginerul va acţiona în conformitate cu prevederile Sub-Clauzei 3.5 pentru a conveni sau a face o determinare în vederea soluţionării unei probleme, Inginerul se va consulta cu fiecare Parte în încercarea de a ajunge la un acord.
Dacă nu se ajunge la un acord, Inginerul va face o determinare imparţială în conformitate cu prevederile Contractului, luând în considerare toate circumstanţele relevante.
Inginerul va înştiinţa ambele Părţi cu privire la fiecare acord sau stabilire a modului de soluţionare, prezentând motivaţia de susţinere. Fiecare Parte se va conforma oricărui acord sau stabilire a modului de soluţionare până când intervine, dacă intervine, o revizuire prin aplicarea Clauzei 20 [Revendicări şi Soluţionare Litigii]."
34.
Se introduce Subclauza nouă
"3.6 - Întâlniri de Progres al lucrărilor.
În prima întâlnire de management Beneficiarul va convoca Antreprenorul şi Inginerul şi vor stabili de comun acord un calendar al şedinţelor cu agenda pentru perioada următoare.
Antreprenorul şi Inginerul vor organiza întâlniri bilunare de progres sau la cererea părţilor în scopul revizuirii pregătirilor pentru lucrările viitoare. La aceste întâlniri vor participa, în mod obligatoriu, reprezentanţi ai Inginerului şi Reprezentantul Antreprenorului şi vor fi invitaţi şi reprezentanţii Beneficiarului şi alte persoane despre care Beneficiarul va înştiinţa Antreprenorul şi pe Inginer. Întâlnirile de management pot fi convocate şi de către Beneficiar.
Agenda pentru astfel de întâlniri va fi pregătită de către Inginer şi va cuprinde o trecere în revistă a progresului lucrărilor, a programului de lucru şi planurile pentru viitoarele activităţi, situaţia personalului, engineering, siguranţa, echipamente, achiziţia de materiale, plăţi, identificarea riscurilor şi stabilirea de măsuri pentru evitarea producerii acestora sau diminuarea efectelor acestora, dificultăţi curente şi viitoare, interacţiunea cu alţi antreprenori, revendicări, precum şi alte subiecte care vor fi considerate relevante. Timpul şi locul unor astfel de întâlniri trebuie stabilite de comun acord luând în considerare tema discuţiei.
Inginerul va furniza participanţilor la întâlnire copii ale agendei şi ale documentelor relevante pentru subiectele ce urmează a fi discutate. Inginerul va redacta procesul-verbal pentru fiecare întâlnire şi îl va transmite în copie fiecărui participant în două zile lucrătoare după întâlnire, precum şi la Beneficiar, la adresa şi datele de contact comunicate de către acesta. Menţiunile din procesul-verbal cu privire la responsabilităţile pentru orice activităţi ce vor fi întreprinse vor fi conforme cu prevederile Contractului.
Prin aceste procese-verbale, chiar dacă sunt semnate de către Părţi, nu pot fi modificate prevederile Contractului."
35.
Subclauza 4.1 - Obligaţiile generale ale Antreprenorului se modifică, se completează şi va avea următorul cuprins:
"4.1 - Obligaţiile generale ale Antreprenorului.
Antreprenorul va proiecta (atât cat se specifică în contract), execută şi termină Lucrările în conformitate cu prevederile Contractului şi va remedia orice defecţiuni ale Lucrărilor. Lucrările terminate trebuie să corespundă scopurilor pentru care au fost executate aşa cum au fost definite în Contract.
Antreprenorul va furniza Echipamentele şi Documentele Antreprenorului specificate în Contract, precum şi tot Personalul Antreprenorului, Bunurile, consumabilele şi alte produse sau servicii, provizorii sau permanente, necesare pentru proiectarea, execuţia, terminarea lucrărilor şi remedierea defecţiunilor.
Antreprenorul va fi responsabil de corectitudinea, stabilitatea şi siguranţa tuturor operaţiunilor pe Şantier şi ale tuturor metodelor de execuţie ale Lucrărilor. Cu excepţia altor prevederi ale Contractului, Antreprenorul (i) va fi responsabil de toate Documentele Antreprenorului, de Lucrările Provizorii şi de proiectarea fiecărei părţi a Echipamentelor şi de Materiale astfel încât să se conformeze cerinţelor Contractului şi (ii) nu va fi responsabil, în nici un fel, de proiectarea sau specificaţiile Lucrărilor Permanente.
Antreprenorul va transmite, oricând sunt cerute de către Inginer, detalii referitoare la măsurile şi metodele pe care Antreprenorul le propune spre a fi adoptate pentru executarea Lucrărilor. Nu va fi făcută nici o modificare semnificativă a acestor măsuri sau metode fără ca acest lucru să fie supus în prealabil atenţiei Inginerului.
Dacă în Contract se specifică faptul că Antreprenorul va proiecta o parte a Lucrărilor Permanente, atunci, cu excepţia altor prevederi ale Condiţiilor Speciale:
a)Antreprenorul va transmite Inginerului Documentele Antreprenorului pentru această parte, în conformitate cu procedurile specificate în Contract;
b)Documentele Antreprenorului pentru această parte vor fi în conformitate cu Specificaţiile şi Planşele, vor fi scrise în limba pentru comunicare definită în Sub-Clauza 1.4 [Legea şi Limba], şi vor cuprinde informaţii suplimentare solicitate de către Inginer pentru a fi adăugate Planşelor în scopul corelării proiectelor produse de către Părţi;
c)Antreprenorul va fi responsabil pentru partea proiectată de acesta şi, la terminarea Lucrărilor, partea respectivă va trebui să corespundă scopurilor cărora aceasta le este destinată, după cum se specifică în Contract; şi
d)înainte de începerea Testelor la Terminare, Antreprenorul va transmite Inginerului documentele de execuţie şi manualele de exploatare şi întreţinere, în conformitate cu Specificaţiile şi cu suficiente detalii astfel încât Beneficiarul să poată exploata, întreţine, demonta, reasambla, ajusta şi repara orice parte a Lucrărilor. Acele părţi nu vor fi considerate a fi terminate pentru a fi recepţionate potrivit prevederilor Sub-Clauzei 10.1
[Recepţia Lucrărilor şi a Sectoarelor de Lucrări], până când documentele şi manualele menţionate nu vor fi fost transmise Inginerului.
Antreprenorul va avea în vedere şi va respecta condiţiile impuse prin Acordul de Mediu pe parcursul fazelor de organizare de şantier, execuţie lucrări, punere în funcţie şi pe perioada de notificarea a defecţiunilor. Pentru aceasta va întocmi obligatoriu Planul de Management de Mediu, care va evidenţia modul de respectare a prevederilor din Acordul de Mediu, cu responsabilităţi şi termene. De asemenea va întocmi un plan de monitorizare a efectelor activităţilor pe perioada de execuţie a lucrărilor, asupra factorilor de mediu. Antreprenorul va solicita şi obţine avizarea celor două planuri la autoritatea competentă de mediu care a emis Acordul de Mediu. Orice încălcare a prevederilor/condiţiilor va fi în responsabilitatea Antreprenorului, pe propria sa cheltuială.
Antreprenorul va desfăşura "sub circulaţie" orice lucrare pentru îndeplinirea condiţiilor contractuale pe toata perioada contractuală.
Antreprenorul are obligaţia să depună declaraţii privind neîncadrarea Antreprenorului/Subantreprenorilor în situaţiile prevăzute de Lege privind conflictul de interese, în raport cu Subantreprenorii, Inginerul, Beneficiarul sau Terţi susţinători.
Antreprenorul va elabora toate Documentele Antreprenorului şi orice alte documente necesare pentru instruirea Personalului Antreprenorului. Personalul Beneficiarului va avea dreptul să controleze elaborarea acestor documente, oriunde sunt elaborate.
Dacă în Caietul de sarcini sunt descrise Documentele Antreprenorului care urmează să fie prezentate Inginerului pentru a fi revizuite şi/sau aprobate, acestea vor fi prezentate, împreună cu înştiinţarea descrisă mai jos. Următoarele prevederi ale acestei Sub-Clauze,
(i)"perioadă de revizuire" înseamnă perioada solicitată de către Inginer pentru revizuire şi (dacă este specificat) pentru aprobare, şi
(ii)"Documentele Antreprenorului" exclud orice alte documente care nu sunt specificate ca fiind necesar a fi prezentate pentru revizuire şi/sau pentru aprobare.
Inginerul va putea, în perioada de revizuire, să înştiinţeze Antreprenorul dacă un Document al Antreprenorului nu corespunde prevederilor Contractului (în măsura în care este menţionat). Dacă un Document al Antreprenorului este necorespunzător, acesta va fi corectat pe cheltuiala Antreprenorului, revizuit şi retransmis (şi, dacă este specificat, aprobat) în conformitate cu prevederile acestei Sub-Clauze.
Pentru fiecare parte a Lucrărilor şi exceptând situaţia în care aprobarea sau consimţământul Inginerului a fost obţinut:
a)în cazul unui Document al Antreprenorului care a fost (aşa cum s-a menţionat) transmis Inginerului spre aprobare: (i) Inginerul va înştiinţa Antreprenorul că Documentul Antreprenorului a fost aprobat, cu sau fără comentarii, sau că acesta nu corespunde prevederilor Contractului (menţinând măsura în care nu corespunde);
b)dacă Antreprenorul doreşte să modifice un proiect sau document care a fost anterior trimis pentru revizuire (şi aprobare, dacă este specificat,), Antreprenorul va înştiinţa imediat Inginerul. Ulterior, Antreprenorul va transmite Inginerului documentele revizuite.
Dacă Inginerul dispune că sunt necesare Documente ale Antreprenorului suplimentare, Antreprenorul le va elabora cu promptitudine.
Orice aprobare sau consimţământ, sau orice revizuire (potrivit prevederilor acestei Sub-Clauze sau altor prevederi), nu va scuti Antreprenorul de nici o obligaţie sau responsabilitate.
În plus faţă de numărul de exemplare specificate în Caietul de sarcini, toate Documentele Antreprenorului vor fi înaintate şi în format electronic aprobat de către Inginer.
Stampilarea documentelor de către Beneficiar nu se va interpreta ca o aprobare ci se va face în vederea neschimbării acestora.
Antreprenorul va elabora, şi va actualiza, un set complet de înregistrări ale execuţiei Lucrărilor "conforme cu execuţia", precizând amplasamentele, dimensiunile şi detaliile lucrărilor real executate. Aceste înregistrări vor fi păstrate pe Şantier şi vor fi utilizate exclusiv în scopurile acestei Sub-Clauze. Două copii ale acestor înregistrări vor fi trimise Inginerului înainte de începerea Testelor la Terminare.
Suplimentar, Antreprenorul va prezenta Inginerului planşe ale Lucrărilor conforme cu execuţia, reprezentând Lucrările aşa cum sunt executate, şi le va transmite Inginerului pentru revizuire potrivit prevederilor prezentei Sub-Clauze.
Antreprenorul va obţine consimţământul Inginerului referitor la mărimea, sistemul de referinţă şi alte detalii relevante.
Înainte de emiterea Certificatului de Recepţie la Terminarea Lucrărilor, Antreprenorul va furniza Inginerului numărul şi tipurile de copii specificate ale planşelor relevante conforme cu execuţia, în conformitate cu Caietul de sarcini. Lucrările nu vor fi considerate terminate în vederea efectuării recepţiei potrivit prevederilor Sub-Clauzei 10.1 [Recepţia Lucrărilor şi a Sectoarelor de Lucrări] până la primirea de către Inginer a acestor documente."
36.
Subclauza 4.2 - Garanţia de Bună Execuţie se modifică şi va avea următorul cuprins:
"4.2 - Garanţia de Bună Execuţie.
Antreprenorul va obţine pe cheltuiala sa o Garanţie de Bună Execuţie pentru realizarea corespunzătoare a lucrărilor la valoarea şi în moneda stipulate în Anexa la Ofertă.
Antreprenorul va furniza Beneficiarului Garanţia de Bună Execuţie în termen de 28 zile de la data semnării Acordului Contractual şi va trimite o copie a acesteia şi Inginerului. Garanţia de Bună Execuţie va fi emisă de o entitate şi dintr-o ţară (sau altă jurisdicţie) care sa nu se afle în procedura de insolvenţă, aprobate de către Beneficiar, şi având conţinutul formularului anexat Condiţiilor Speciale sau un alt format acceptat/indicat de Beneficiar. garanţia de Bună execuţie va fi irevocabilă şi necondiţionată şi va fi valabilă 21 de zile peste data la care Antreprenorul este îndreptăţit să obţină Certificatul de Recepţie Finala. Antreprenorul are obligaţia de a reîntregi Garanţia de Bună execuţie ori de cate ori este cazul.
Beneficiarul se obligă să elibereze garanţia de participare şi să emită ordinul de începere a contractului numai după ce Antreprenorul a prezentat Garanţia de Bună Execuţie.
Antreprenorul se va asigura că Garanţia de Bună Execuţie este valabilă, în vigoare şi în conformitate cu procentul/ valoarea stipulat/stipulata în Anexa la Ofertă până la execuţia şi terminarea Lucrărilor de către Antreprenor şi remedierea oricăror defecţiuni. Dacă termenii Garanţiei de Bună Execuţie specifică data de expirare a acesteia, iar Antreprenorul nu este îndreptăţit să obţină Certificatul de Recepţie Finală cu 28 de zile înainte de data de expirare a garanţiei, Antreprenorul va prelungi din proprie iniţiativă valabilitatea Garanţiei de Bună Execuţie până la obţinerea Certificatului de Recepţie Finală.
Beneficiarul nu va formula nici o revendicare privind executarea Garanţiei de Bună Execuţie, cu excepţia revendicării sumelor la care Beneficiarul este îndreptăţit potrivit prevederilor Contractului, în eventualitatea în care:
a)Antreprenorul nu reuşeşte să prelungească valabilitatea Garanţiei de Bună Execuţie, aşa cum este descris în paragraful anterior, situaţie în care Beneficiarul poate revendica întreaga valoare a Garanţiei de Bună Execuţie;
b)Antreprenorul nu plăteşte Beneficiarului în termen de 42 de zile o sumă datorată, convenită de către Antreprenor sau stabilită potrivit prevederilor Sub-Clauzei 2.5 [Revendicările Beneficiarului] sau Clauzei 20 [Revendicări, şi Soluţionare Litigii). În cazul în care se execută garanţia de bună execuţie Antreprenorul are obligaţia de a reîntregi garanţia de bună execuţie la procentul/valoarea stipulat/stipulată în Contract (Anexa la Ofertă);
c)Antreprenorul nu reuşeşte să remedieze o defecţiune în termen de 42 de zile de la primirea solicitării Beneficiarului privind remedierea defecţiunii, sau
d)se creează circumstanţe care să îndreptăţească Beneficiarul să rezilieze contractul potrivit prevederilor Sub-Clauzei 15.2 [Rezilierea Contractului de către Beneficiar], indiferent dacă s-a trimis sau nu înştiinţare de reziliere.
Beneficiarul are dreptul:
(i)să execute Garanţia de Bună Execuţie, potrivit Sub-clauzei 3.5 [Determinări], în oricare din situaţiile de mai sus sau atunci când nu execută o Lucrare sau nu efectuează testele/măsurătorile conform Contractului ori nu plăteşte penalităţile datorate sau creează un prejudiciu Beneficiarului prin acţiunea sau inacţiunea în cadrul Contractului şi
(ii)să utilizeze sumele executate în vederea remedierii situaţiilor de mai sus.
Beneficiarul va despăgubi Antreprenorul şi se va asigura că Antreprenorul nu este afectat de nicio daună, pierdere sau cheltuială (inclusiv taxe şi cheltuieli legale) care ar rezulta dintr-o reclamaţie privind executarea Garanţiei de Bună Execuţie în măsura în care Beneficiarul nu era îndreptăţit la o astfel de reclamaţie.
Beneficiarul va returna Antreprenorului Garanţia de Bună Execuţie în termen de 21 de zile de la primirea unei copii a Certificatului de Recepţie Finală de la Inginer.
De fiecare dată când este suplimentată valoarea Contractului, Antreprenorul, la cererea scrisă a Inginerului, va modifica în termen de 14 zile, în aceeaşi proporţie, valoarea Garanţiei de Bună Execuţie.
Garanţia de Bună Execuţie a unei asocieri în participaţiune sau a unui consorţiu va specifica numele asocierii în participaţiune sau a consorţiului."
37.
Subclauza 4.3 - Reprezentantul Antreprenorului se modifică, se completează şi va avea următorul cuprins:
"4.3 - Reprezentantul Antreprenorului.
Antreprenorul va numi un Reprezentant al Antreprenorului şi îi va atribui acestuia toată autoritatea necesară pentru a acţiona în numele Antreprenorului potrivit prevederilor Contractului.
Cu excepţia cazurilor în care Reprezentantul Antreprenorului este numit prin Contract, Antreprenorul va prezenta Inginerului pentru obţinerea consimţământului, înainte de Data de Începere, numele şi referinţele privind persoana pe care Antreprenorul o propune pentru a fi numită Reprezentant al Antreprenorului. Dacă nu este dat consimţământul sau este revocat ulterior, sau dacă persoana numită nu reuşeşte să acţioneze ca Reprezentant al Antreprenorului, Antreprenorul va transmite numele şi referinţele altei persoane corespunzătoare ocupării acestei funcţii.
Antreprenorul nu va revoca numirea Reprezentantului Antreprenorului şi nu va numi un înlocuitor fără consimţământul prealabil al Inginerului.
Timpul Reprezentantului Antreprenorului va fi alocat în totalitate coordonării executării Contractului. Dacă Reprezentantul Antreprenorului este temporar absent de pe Şantier pe parcursul execuţiei Lucrărilor, se va numi o persoană corespunzătoare care să îl înlocuiască, cu consimţământul prealabil al Inginerului, Inginerul fiind notificat în consecinţă.
Reprezentantul Antreprenorului îşi va prelua îndatoririle pe Şantier nu mai târziu de Data de Începere a Lucrărilor.
Reprezentantul Antreprenorului va primi în numele acestuia instrucţiunile emise da către Inginer potrivit prevederilor Sub-Clauzei 3.3 [Instrucţiunile Inginerului].
Reprezentantul Antreprenorului va putea să delege autoritatea, funcţii sau împuterniciri oricărei persoane competente şi va putea oricând, să revoce această delegare. Delegarea sau revocarea nu vor intra în vigoare până când Inginerul nu va primi o înştiinţare prealabilă semnată de către Reprezentantul Antreprenorului în care să fie numită persoana şi care să specifice împuternicirile, funcţiile şi autoritatea care au fost delegate sau revocate.
Reprezentantul Antreprenorului şi toate persoanele numite vor vorbi fluent limba de comunicare definită în Sub-Clauza 1.4 [Legea şi Limba].
În cazul în care Reprezentantul Antreprenorului nu vorbeşte fluent limba de comunicare definită în Sub-Clauza 1.4, Antreprenorul va asigura, la solicitarea Inginerului, prezenta pe Şantier a unui traducător, pe durata programului de lucru, care sa asigure o comunicare corecta între părţi."
38.
Subclauza 4.4 - Subantreprenorii se modifică, se completează şi va avea următorul cuprins:
"4.4 - Subantreprenorii.
Antreprenorul nu va subcontracta Lucrări în proporţie de mai mult de jumătate din valoarea totală a Lucrărilor.
Beneficiarul are dreptul de a solicita informaţii privind subantreprenori/subcontractori.
Antreprenorul poate solicita schimbarea Subantreprenorilor. sau suplimentarea lucrărilor în subantrepriza în limita a jumătate din valoarea totala a Lucrărilor doar cu avizul prealabil al Inginerului şi cu acordul Beneficiarului.
Refuzul Beneficiarului cu privire la aprobarea schimbării sau suplimentarii subantreprizei Lucrărilor nu se motivează.
Antreprenorul va fi responsabil pentru acţiunile sau erorile Subantreprenorilor, ale agenţilor sau angajaţilor săi, ca şi cum acestea ar fi acţiunile sau erorile Antreprenorului.
Cu excepţia altor prevederi ale Condiţiilor Speciale:
a)Antreprenorului nu i se va cere să obţină aprobarea pentru furnizorii de Materiale sau pentru subcontractare când Subantreprenorul este numit în Contract;
b)pentru numirea Subantreprenorilor propuşi după semnarea Contractului va fi obţinut consimţământul prealabil al Inginerului; Acest consimţământ se va baza pe evaluarea făcuta de Inginer, Subantreprenorului propus de Antreprenor şi anume a experienţei sale generale, a capacităţii tehnice şi financiare. Numirea Subantreprenorului va fi efectivă şi îşi va produce efectele numai după transmiterea către Beneficiar a consimţământului Inginerului şi care va fi asociată cu transmiterea de către Antreprenor a unei copii a contractului de subantrepriză;
d)Antreprenorul va transmite Inginerului înştiinţări cu cel puţin de 28 de zile înainte de termenele la care Subantreprenorul intenţionează să înceapă lucrările, precum şi datele efective de începere a lucrărilor pe Şantier.
Subantreprenorii au obligaţia să depună declaraţii privind neîncadrarea în situaţiile prevăzute de Lege privind conflictul de interese, în raport cu Antreprenorul, Inginerul şi Beneficiarul."
39.
Subclauza 4.8 - Proceduri de securitate se modifică, se completează şi va avea următorul cuprins:
"4.8 - Proceduri de securitate.
Antreprenorul are obligaţia:
a)să respecte reglementările în vigoare legate de securitatea muncii;
b)să se preocupe de securitatea tuturor persoanelor care au dreptul de a se afla pe Şantier;
c)să depună toate eforturile rezonabile pentru a păstra Şantierul şi Lucrările degajate de obstacole inutile, pentru a evita expunerea la riscuri a persoanelor respective;
d)să asigure împrejmuirea, iluminatul, pază şi supravegherea Lucrărilor până la terminarea şi recepţia acestora potrivit prevederilor Clauzei 10 [Recepţia Lucrărilor de către Beneficiar],
e)să execute orice Lucrări Provizorii (inclusiv drumuri, trotuare, parapeţi şi garduri) care pot fi necesare, datorită execuţiei Lucrărilor, pentru utilizarea de către public şi protecţia publicului, a proprietarilor şi ocupanţilor terenurilor adiacente şi
f)să notifice Inginerul în caz de apariţie a unei situaţii de urgenţă şi la cererea acestuia să suspende lucrările care ar pune în pericol viaţa şi/sau siguranţa oricăror persoane, Lucrărilor sau a unor proprietăţi învecinate potrivit sub-clauzei 3.1 [Responsabilităţile şi Autoritatea Inginerului].
În termen de 28 de zile de la data semnării Acordului Contractual, Antreprenorul trebuie, să prezinte Inginerului Planul propriu de securitate şi sănătate întocmit conform prevederilor HG 300/2006 privind cerinţele minime de securitate şi sănătate pentru şantierele temporare sau mobile.
Antreprenorul va răspunde în faţa organelor de control autorizate pentru orice persoană cu drept de acces pe şantier, cat şi faţă de toate masurile generale aplicabile şantierului.
Antreprenorului îi revine responsabilitatea înştiinţării organelor abilitate cu controlul şi verificarea Planului de securitate şi sănătate şi masurilor dispuse în şantier, asupra începerii Lucrărilor sau a părţilor din Lucrări, înainte de începerea efectiva a acestora."
40.
Subclauza 4.9 - Asigurarea Calităţii se modifică, se completează şi va avea următorul cuprins:
"4.9 - Asigurarea Calităţii.
Antreprenorul va institui un sistem de asigurare a calităţii pentru a demonstra respectarea cerinţelor Contractului. Sistemul va fi în conformitate cu detaliile prevăzute în Contract. În termen de 28 de zile de la semnarea Contractului va transmite Inginerului Planul de asigurarea calităţii.
Inginerul va avea dreptul să auditeze orice aspect al sistemului calităţii.
Detaliile tuturor procedurilor şi documentele de conformitate vor fi transmise Inginerului în scopul informării acestuia, înainte de începerea fiecărei etape de proiectare sau execuţie. La emiterea unui document de natură tehnică adresat Inginerului, este necesar ca pe documentul respectiv să fie înscris acceptul prealabil al Antreprenorului.
Respectarea sistemului de asigurare a calităţii nu va exonera Antreprenorul de nici una din sarcinile, obligaţiile sau responsabilităţile sale potrivit prevederilor Contractului.
Printre altele, sistemul de asigurare a calităţii va:
a)garanta că toate Materialele şi Utilajele livrate pe şantier sunt identificabile ca fiind conforme cu standarde recunoscute pentru Materiale şi Utilaje,
b)include proceduri de verificare a conformităţii şi de completare a certificatelor de conformitate, şi
c)include un sistem de înregistrare pe suport electronic şi pe suport material, pentru stocarea tuturor informaţiilor privind certificatele şi datele de livrare."
41.
Subclauza 4.14 - Evitarea Afectărilor se modifică, se completează şi va avea următorul cuprins:
"4.14 - Evitarea Afectărilor.
Antreprenorul nu va afecta inutil sau nemotivat:
a)libera circulaţie a publicului, sau
b)accesul către drumuri şi trotuare, sau folosirea şi ocuparea acestora, indiferent dacă acestea sunt publice sau se află în posesia Beneficiarului sau a altor proprietari.
c)circulaţia trenurilor şi sistemele aferente;
d)utilităţi, activităţi şi servicii ale altor autorităţi/antreprenori pe Şantier, inclusiv, dar nu numai: conducte de petrol, reţele de electricitate, apă, canalizare, gaz, telefonie şi cabluri îngropate.
Antreprenorul datorează şi îi va plăti compensaţii Beneficiarului, scutindu-l pe acesta de orice daune, pierderi şi cheltuieli (inclusiv taxe şi onorarii juridice) cauzate de orice afectare inutilă sau nemotivată."
42.
Subclauza 4.17 - Utilajele Antreprenorului se modifică, se completează şi va avea următorul cuprins:
"4.17 - Utilajele Antreprenorului.
Antreprenorul va răspunde de propriile Utilaje. Din momentul aducerii pe Şantier, Utilajele Antreprenorului vor fi considerate ca fiind în întregime destinate executării Lucrărilor. Antreprenorul nu va retrage de pe Şantier nici un Utilaj important fără consimţământul Inginerului. Nu este necesar consimţământul pentru vehiculele care transportă Bunuri sau Personal al Antreprenorului în afara Şantierului. Pentru executarea Lucrărilor Antreprenorul va folosi Utilaje cel puţin de aceeaşi calitate şi capacitate cu Utilajele propuse în Ofertă şi listate în Contract. După caz, va prezenta şi acordul/autorizaţia autorităţii de reglementare în domeniul feroviar pentru acestea."
43.
Subclauza 4.19 - Electricitate, Apă şi Gaz se modifică, se completează şi va avea următorul cuprins:
"4.19 - Electricitate, Apă şi Gaz.
Cu excepţia prevederilor de mai jos, Antreprenorul va fi răspunzător de furnizarea energiei electrice, apei şi altor servicii care îi sunt necesare.
Antreprenorul va fi îndreptăţit să utilizeze, contra cost, în scopul execuţiei Lucrărilor, energia electrică, apa, gazul şi alte servicii pe care Beneficiarul le poate pune la dispoziţie pe Şantier. Antreprenorul va furniza, pe riscul şi pe cheltuiala sa, aparatura necesară utilizării serviciilor respective şi măsurării consumurilor.
Cantităţile consumate şi sumele datorate (conform preţurilor menţionate) pentru aceste servicii vor fi convenite sau stabilite de către Inginer în conformitate cu prevederile Sub-Clauzei 2.5 [Revendicările Beneficiarului] şi Sub-Clauzei 3.5 [Determinări]. Antreprenorul va plăti Beneficiarului toate aceste sume."
44.
Subclauza 4.21 - Rapoarte privind evoluţia execuţiei lucrărilor se modifică, se completează şi va avea următorul cuprins:
"4.21 - Rapoarte privind evoluţia execuţiei lucrărilor.
Cu excepţia altor prevederi ale Condiţiilor Speciale, rapoartele lunare privind evoluţia execuţiei Lucrărilor vor fi elaborate de către Antreprenor şi transmise Inginerului în şase exemplare. Primul raport va acoperi perioada până la sfârşitul primei luni calendaristice consecutive Datei de Începere. Restul rapoartelor vor fi prezentate în fiecare lună, în termen de 7 zile după ultima zi a perioadei cuprinsă în raport.
Raportarea va continua până la terminarea de către Antreprenor a tuturor lucrărilor rămase la data de terminare specificată în Certificatul de Recepţie la Terminarea Lucrărilor.
Fiecare raport va include:
a)grafice şi descrieri detaliate ale evoluţiei înregistrate, incluzând fiecare etapă de proiectare, Documentele Antreprenorului, achiziţie, fabricaţie, livrări pe Şantier, construcţie, montaj, testare, punerea în funcţiune şi efectuarea probelor;
b)fotografii care să reprezinte stadiul fabricaţiei şi evoluţia lucrărilor pe Şantier;
c)pentru producerea fiecărui subansamblu principal al Echipamentelor şi pentru Materiale, se vor prezenta: numele producătorului, locul de asamblare, procentul de realizare, datele planificate şi cele realizate pentru:
(i)începerea asamblării;
(ii)inspecţiile făcute de Antreprenor;
(iii)testele, şi
(iv)transportul şi sosirea pe Şantier;
d)detaliile prezentate în Sub-Clauza 6.10 [Raportări privind Personalul şi Utilajele Antreprenorului];
e)copii ale documentelor de asigurare a calităţii, rezultatele testelor şi certificatele de calitate pentru Materiale;
e)lista Modificărilor, a înştiinţărilor transmise potrivit prevederilor Sub-Clauzei 2.5 [Revendicările Beneficiarului] şi a celor transmise potrivit prevederilor Sub-Clauzei 20.1 [Revendicările Antreprenorului];
f)statistici referitoare la securitatea muncii, inclusiv detalii asupra oricăror incidente neprevăzute şi activităţi în legătură cu aspectele de mediu şi relaţiile publice;
g)comparaţii între evoluţia reală a Lucrărilor şi cea planificată, prezentând detalii referitoare la orice evenimente sau circumstanţe care pot periclita terminarea lucrărilor conform prevederilor Contractului şi măsurile care se adoptă (sau care trebuie adoptate) pentru evitarea întârzierilor; şi
h)modalitatea de soluţionare a condiţiilor impuse în Acordul de Mediu."
45.
Subclauza 4.22 - Securitatea şantierului se modifică, se completează şi va avea următorul cuprins:
"4.22 - Securitatea şantierului.
Cu excepţia altor prevederi ale Condiţiilor Speciale:
a)Antreprenorul va avea responsabilitatea de a nu permite accesul persoanelor neautorizate pe Şantier, şi
b)Persoanele autorizate se vor limita la Personalul Antreprenorului, Personalul Beneficiarului şi oricare alte persoane a căror identitate a fost notificată Antreprenorului de către Beneficiar sau Inginer, în calitate de personal autorizat al altor antreprenori ai Beneficiarului pe Şantier.
De asemenea nu vor fi considerate ca fiind persoane neautorizate pe Şantier nici: utilizatorii drumurilor şi căilor ferate care traversează Şantierul şi riveranii atunci când folosesc drumul/ calea ferată sau când vor să treacă pe proprietăţile riverane. Dreptul de folosinţă şi acces al acestora va fi introdus ca parte din planul Antreprenorului de management al traficului.
În 21 de zile de la Data de Începere a Lucrărilor, Antreprenorul va transmite Inginerului planul de management al traficului spre aprobare.
Planul de management al traficului va indica măsurile care vor fi implementate pentru gestionarea în condiţii de siguranţă a traficului în timpul execuţiei Lucrărilor. Un astfel de plan trebuie să descrie, sub forma unor schiţe însoţite de detalii descriptive, înşiruirea elementelor de semnalizare, devierile, iluminarea, împrejmuirea, etc., care trebuie aplicate pe fiecare Sector/ parte de Lucrare/ secţiune, pentru asigurarea tuturor condiţiilor de siguranţă potrivit reglementărilor în vigoare.
Execuţia Lucrărilor nu va începe înainte de aprobarea Planului de management al traficului de către Inginer. Aprobarea va fi acordată, doar după obţinerea avizării planului, după caz de către Beneficiar sau alte autorităţi.
Beneficiarul are obligaţia de avizare a Planului de management în termen de 30 de zile de la depunerea acestuia de către Antreprenor.
În cazul nerespectării de către Antreprenor a obligaţiei de a asigura implementarea şi menţinerea unui astfel de plan de management al traficului, aşa cum a fost avizat după caz de către Beneficiar sau alte Autorităţi şi aprobat de Inginer, pe orice Lucrare sau Sector, Beneficiarul are dreptul, în baza Sub-Clauzei 2.5, să solicite despăgubiri din partea Antreprenorului, în raport cu prejudiciul creat şi potrivit Instrucţiunii/Determinării Inginerului.
Determinarea Inginerului va avea ca rezultat elaborarea unui nou plan de management al traficului şi va reglementa recuperarea sau accelerarea Lucrărilor pentru încadrarea în termenul de execuţie."
46.
Subclauza 4.23 - Activităţile Antreprenorului pe şantier se modifică, se completează şi va avea următorul cuprins:
"4.23 - Activităţile Antreprenorului pe şantier.
Antreprenorul va restrânge aria de desfăşurare a activităţii numai în limitele Şantierului şi în alte zone auxiliare care pot fi obţinute de către Antreprenor şi acceptate de către Inginer ca zone de lucrări. Antreprenorul va lua toate măsurile necesare pentru a păstra Utilajele Antreprenorului şi Personalul propriu în limitele Şantierului şi al zonelor auxiliare pentru a nu afecta terenurile adiacente.
Pe parcursul executării Lucrărilor, Antreprenorul va păstra Şantierul degajat de obstacole inutile şi va depozita sau îndepărta orice Utilaj propriu sau exces de materiale.
Antreprenorul va curăţa şi înlătura de pe Şantier orice moloz, resturi şi Lucrările Provizorii care nu mai sunt necesare.
După emiterea Certificatului de Recepţie la Terminarea Lucrărilor, Antreprenorul va curăţa şi îndepărta, de pe acea parte a Şantierului şi a Lucrărilor la care se referă Certificatul de Recepţie la Terminarea Lucrărilor, toate Utilajele Antreprenorului, excesele de materiale, molozul, gunoaiele şi Lucrările Provizorii. Antreprenorul va lăsa partea respectivă a Şantierului şi Lucrările curate şi în siguranţă. Pe parcursul Perioadei de Notificare a Defecţiunilor, Antreprenorul poate păstra pe Şantier Bunurile care îi sunt necesare pentru îndeplinirea obligaţiilor prevăzute în Contract."
47.
Subclauza 4.24 - Vestigii se modifică, se completează şi va avea următorul cuprins:
"4.24 - Vestigii.
Toate vestigiile, monedele (articolele numismatice), artefactele, orice alte obiecte de valoare sau antichităţi, precum şi orice alte articole considerate, în baza reglementarilor aplicabile, a reprezenta bunuri culturale mobile sau imobile, construcţii sau ruine, dar şi orice alte articole de interes geologic sau arheologic descoperite pe Şantier vor fi predate de către Antreprenor în grija şi autoritatea Beneficiarului, conform instrucţiunilor Inginerului. Conform prevederilor Legii, orice astfel de articole sunt proprietatea statului roman. Antreprenorul va angaja, pe cheltuiala proprie, un specialist pentru supravegherea tuturor aspectelor legate de activitatea de "descărcare arheologică", conform legislaţiei în vigoare. Antreprenorul va lua toate precauţiile rezonabile pentru a preveni sustragerea sau prejudicierea acestor articole de către Personalul Antreprenorului sau de către alte persoane.
După descoperirea unor astfel de obiecte, Antreprenorul va transmite cu promptitudine o înştiinţare Inginerului, care va emite instrucţiuni pentru modul de soluţionare. Dacă Antreprenorul înregistrează întârzieri sau se produc Costuri suplimentare ca urmare a respectării acestor instrucţiuni, Antreprenorul va transmite o nouă înştiinţare Inginerului şi, cu condiţia respectării prevederilor Sub-Clauzei 20.1 [Revendicările Antreprenorului], va avea dreptul la:
a) o prelungire a duratei de execuţie pentru fiecare întârziere, potrivit prevederilor Sub-Clauzei 8.4 [Prelungirea Duratei de Execuţie], dacă terminarea Lucrărilor este sau va fi întârziată, şi
b) plata Costurilor suplimentare, care vor fi incluse în Preţul Contractului. După primirea noii înştiinţări, Inginerul va proceda în conformitate cu prevederile Sub-Clauzei 3.5 [Determinări] pentru a conveni sau face o determinare în vederea soluţionării acestor probleme."
48.
Se introduce Subclauză nouă
"4.25 - Jurnalul de şantier.
Antreprenorul va întocmi Jurnalul zilnic de Şantier pentru înregistrarea informaţiilor curente
x
), într-un format convenit cu Inginerul. Jurnalul lucrărilor va fi păstrat pe Şantier, iar Antreprenorul va face înregistrări zilnice cu privire la următoarele informaţii (cel puţin):
__
x
) Jurnalul zilnic de Şantier va fi numerotat, şnuruit, ştampilat pe sigiliu şi semnat de către Antreprenor şi contrasemnat de Inginer, cu indicarea numărului de pagini conţinute. De asemenea se va nota, pe copertă, intervalul de valabilitate şi se va preda Beneficiarului după emiterea Certificatului de Recepţie Finală.
a)Condiţii meteorologice, inclusiv graficul temperaturilor, cantităţile de precipitaţii, perioadele de timp pierdute din cauza condiţiilor meteorologice nefavorabile, orele de lucru, numărul şi calificarea personalului prezent pe şantier, cantităţile de materiale livrate, cantităţile de materiale puse în operă, echipamentele nefuncţionale ale Antreprenorului, testele efectuate, eşantioane prelevate în vederea testării, şi orice evenimente neprevăzute.
b)Anexa cu date detaliate privind toate elementele verificate pe şantier şi utilizate în vederea calculării plăţilor datorate Antreprenorului, spre exemplu lucrările finalizate, cantităţi efective şi livrări de materiale acceptate în vederea punerii în operă şi încorporării în lucrare. Toate aceste anexe constituie, în fapt, parte integrantă a Jurnalului Lucrărilor, însa pot fi semnate, în caz de nevoie, ca documente separate.
c)Lista oricăror blocaje, obstacole şi dificultăţi întâmpinate de către Antreprenor în execuţia lucrărilor, pe parcursul perioadei de raportare.
Înregistrările în Jurnalul de Şantier şi în anexele acestuia vor fi semnate de către Antreprenor la momentul înregistrării şi contrasemnate de Inginer sau de către reprezentantul autorizat al acestuia, în maxim 3 zile de la data înregistrării. Antreprenorul este responsabil de asigurarea unui back-up adecvat al acestor informaţii.
În cazul în care Inginerul notează în Jurnalul de Şantier dezacordul său asupra unei înregistrări în Jurnalul de Şantier, Antreprenorul trebuie să comunice în scris Inginerului comentariile sale în termen de 14 zile de la data la care Inginerul sau de către reprezentantul autorizat al acestuia, a notat dezacordul său în Jurnalul de Şantier.
O copie "conform cu originalul" a Jurnalului de Şantier pentru fiecare lună va fi inclusă în rapoartele lunare privind evoluţia execuţiei lucrărilor Antreprenorului."
49.
Se introduce Subclauză nouă
"4.26 - Utilităţi Existente.
Beneficiarul are obligaţia să informeze despre planurile sau informaţiile referitoare la utilităţile proprii pe care le cunoaşte.
Antreprenorul are obligaţia sa colaboreze cu toate autorităţile competente, în vederea determinării traseului (inclusiv a dimensiunilor şi adâncimii de pozare) a tuturor reţelelor de utilităţi existente în zonă, atât subterane, cât şi supraterane, cum ar fi: reţele de canalizare, fire de telefonie, linii de electricitate şi stâlpi de înaltă tensiune, conducte de apă, conducte de gaz şi altele, înainte de a începe săpăturile sau orice alte lucrări care ar putea afecta reţelele de utilităţi existente.
Antreprenorul are obligaţia de a efectua toate procedurile necesare care implică autorităţile locale, proprietarii şi furnizorii utilităţilor existente, în vederea îndepărtării temporare şi apoi a refacerii reţelelor de utilităţi, în conformitate cu cerinţele stabilite şi impuse prin avizele şi acordurile obţinute de la autorităţile competente.
Antreprenorul va fi direct răspunzător pentru avarii cauzate drumurilor, drenajelor, conductelor, cablurilor sau serviciilor de orice tip, de reprezentanţii săi sau de către Subantreprenorii săi, în execuţia Lucrărilor, implicându-se în remedierea acestor avarii pe propria sa cheltuială, în strânsă legătură cu furnizorii utilităţilor avariate şi respectând standardele şi termenele convenite cu aceştia pentru finalizarea unor astfel de lucrări. Costurile asociate nu modifica Valoarea de Contract Acceptată.
În cazul în care este posibil ca serviciile existente să obstrucţioneze sau să interfereze cu Lucrările Permanente, inclusiv pe un perimetru rezonabil de lucru din jurul acestora, Antreprenorul va identifica şi localiza caracteristicile respective, în vederea includerii acestora în Documentele Antreprenorului pe care urmează să le elaboreze, fiind responsabil pentru administrarea şi efectuarea propriu-zisa a oricăror devieri temporare sau permanente, inclusiv pentru acoperirea tuturor cheltuielilor asociate."
50.
Subclauza 6.1 - Angajarea Personalului şi Forţei de Muncă se modifică, se completează şi va avea următorul cuprins:
"6.1 - Angajarea Personalului şi Forţei de Muncă.
Cu excepţia celor prevăzute în Caietul de sarcini, Antreprenorul va lua toate măsurile necesare pentru angajarea întregului personal şi forţei de muncă, localnic sau nu, sau din zonă, precum şi pentru plata, cazarea, masa şi transportul acestuia.
Antreprenorul va angaja personal cheie conform propunerii din Oferta inclusă în Contract şi îl va menţine pe toată durata contractului. Orice înlocuire a personalului cheie se va face cu personal cu calificare şi experienţă la nivelul celor solicitate în Caietul de sarcini.
Reprezentantul Antreprenorului şi personalul cheie vor fi menţinuţi pe toată durata executării Lucrărilor, cu excepţia situaţiei în care Inginerul cere înlocuirea din motive întemeiate sau atunci când este necesară înlocuirea din alte motive care nu ţin de puterea Antreprenorului (ex. demisie, boală, deces, etc.). Noul personal numit în condiţiile prezentei sub-clauze este supus aprobării Inginerului
Responsabilitatea declarării şi înregistrării contractelor de munca revine exclusiv Antreprenorului."
51.
Subclauza 6.5 - Programul de Lucru se modifică, se completează şi va avea următorul cuprins:
"6.5 - Programul de Lucru.
Activitatea pe Şantier se va întrerupe în zilele nelucrătoare şi în afara programului normal de lucru menţionat în Anexa la Ofertă, cu următoarele excepţii:
a)Contractul conţine alte prevederi;
b)există acordul Inginerului;
c)Lucrarea nu poate fi evitată sau este necesară pentru protejarea vieţii sau a proprietăţii sau pentru siguranţa Lucrărilor, caz în care Antreprenorul va informa imediat Inginerul.
Nu i se va refuza Antreprenorului în mod nejustificat obţinerea consimţământului Inginerului pentru orele suplimentare de muncă (peste programul normal), cu condiţia ca poliţele de asigurare încheiate să acopere şi perioadele respective.
În situaţia în care Antreprenorul solicită suplimentarea programului de lucru pentru recuperarea întârzierilor provocate din vina sa, costul orelor suplimentare efectuate de acesta va cade în sarcina sa.
Acele activităţi care necesită prezenţa permanentă pe şantier, cum ar fi paza şi supravegherea şantierului, managementul traficului şi altele asemenea, se vor desfăşura atât timp cât este necesar, fără restricţii legate de programul de lucru."
52.
Subclauza 6.8 - Supravegherea asigurată de Antreprenor se modifică, se completează şi va avea următorul cuprins:
"6.8 - Supravegherea asigurată de Antreprenor.
Pe durata elaborării proiectului şi execuţiei Lucrărilor şi atât timp cât este necesar pentru îndeplinirea obligaţiilor Antreprenorului, acesta va asigura toată asistenţa necesară pentru planificarea, coordonarea, administrarea, inspectarea şi testarea lucrărilor.
Supravegherea va fi asigurată de un număr suficient de persoane care să cunoască limba de comunicare (definită în Sub-Clauza 1.4 [Legea şi Limba]) şi operaţiunile care trebuie executate (inclusiv metode şi proceduri necesare, riscuri posibile şi metode de prevenire a accidentelor) pentru execuţia satisfăcătoare şi în siguranţă a Lucrărilor.
În absenţa unui număr suficient de persoane care să cunoască limba de comunicare definită în Sub-Clauza 1.4, Antreprenorul se va asigura că există suficienţi traducători, care sa asigure o comunicare corecta între părţi, disponibili pe Şantier pe parcursul programului de lucru. Traducătorii vor avea suficiente cunoştinţe în domeniile tehnice de relevanţă pentru a asigura o traducere care sa nu dea naştere la ambiguităţi."
53.
Subclauza 6.10 - Raportări privind Personalul şi Utilajele Antreprenorului se modifică, se completează şi va avea următorul cuprins:
"6.10 - Raportări privind Personalul şi Utilajele Antreprenorului.
Antreprenorul va transmite Inginerului informaţii care să precizeze numărul fiecărei categorii a Personalului Antreprenorului şi a fiecărui tip de Utilaj al Antreprenorului existente pe Şantier. Informaţiile vor fi transmise lunar, într-o formă aprobată de către Inginer, până la data terminării de către Antreprenor a lucrărilor rămase de executat menţionate în Certificatul de Recepţie la Terminarea Lucrărilor."
54.
Subclauza 7.4 - Testarea se modifică, se completează şi va avea următorul cuprins:
"7.4 - Testarea.
Această Sub-Clauză se va aplica tuturor testelor specificate în Contract, altele decât Testele după Terminare (dacă există).
Antreprenorul va furniza toată aparatura, asistenţa tehnică, documentele şi alte informaţii, electricitate, utilaje, combustibil, consumabile, instrumente, forţă de muncă, materiale şi personal cu calificarea şi experienţa corespunzătoare, necesare pentru realizarea eficientă a testelor specificate. Antreprenorul va conveni împreună cu Inginerul data şi locul pentru desfăşurarea testelor specificate pentru Echipamente, Materiale şi alte părţi ale Lucrărilor.
Inginerul va putea, potrivit prevederilor Clauzei 13 [Modificări şi Actualizări], schimba locul sau detaliile testelor specificate sau instrui Antreprenorul pentru efectuarea de teste suplimentare. Dacă aceste teste modificate sau suplimentare arată că Echipamentele testate, Materialele sau calitatea execuţiei nu respectă prevederile Contractului, atunci costul efectuării acestora va fi suportat de către Antreprenor, fără a lua în considerare alte prevederi ale Contractului.
Inginerul va înştiinţa Antreprenorul, cu cel puţin de 24 de ore înainte, cu privire la intenţia acestuia de a participa la efectuarea testelor. Dacă Inginerul nu se prezintă la data şi locul convenite, Antreprenorul poate începe efectuarea testelor, cu excepţia cazurilor în care Inginerul dispune altceva, şi testele vor fi considerate ca fiind efectuate în prezenţa Inginerului.
Dacă Antreprenorul înregistrează întârzieri şi/sau se produc Costuri suplimentare ca urmare a respectării acestor instrucţiuni sau ca urmare a întârzierii pentru care este responsabil Inginerul, Antreprenorul va înştiinţa Inginerul şi, cu condiţia respectării prevederilor Sub-Clauzei 20.1 [Revendicările Antreprenorului], va avea dreptul la:
a)o prelungire a duratei de execuţie pentru astfel de întârzieri potrivit prevederilor Sub-Clauzei 8.4 [Prelungirea Duratei de Execuţie], dacă terminarea Lucrărilor este sau va fi întârziată, şi
b)plata Costurilor suplimentare la care se adaugă un profit rezonabil, care vor fi incluse în Preţul Contractului.
c)După primirea înştiinţării, Inginerul va proceda în conformitate cu prevederile Sub-Clauzei 3.5 [Determinări], pentru a conveni sau a face o determinare în vederea soluţionării acestor probleme.
Antreprenorul va transmite cu promptitudine Inginerului rapoarte privind rezultatele testelor vizate pentru conformitate. Atunci când rezultatele testelor sunt corespunzătoare, Inginerul va aproba buletinele de încercare ale Antreprenorului, sau va emite un certificat care va confirma rezultatele testelor. Dacă Inginerul nu a participat la teste, se consideră că acesta a acceptat rezultatele ca fiind corect obţinute.
Cerinţele detaliate cu privire la testare (altele decât Testele după Terminare) se regăsesc în cadrul Caietul de sarcini."
55.
Subclauza 7.7. Proprietatea asupra Utilajelor şi Materialelor se modifică, se completează şi va avea următorul cuprins:
"7.7. Proprietatea asupra Utilajelor şi Materialelor.
Dacă nu contravine Legilor Ţării şi fără riscul sechestrului sau a altor impuneri, Materialele şi fiecare componentă a Echipamentelor vor deveni proprietatea Beneficiarului atunci când:
a)sunt livrate pe Şantier; sau când
b)Antreprenorul este îndreptăţit la încasarea valorii Echipamentelor şi Materialelor potrivit prevederilor Sub-Clauzei 8.10 [Plata Echipamentelor şi Materialelor în Eventualitatea Suspendării Lucrărilor].
Daca Materialele şi Echipamentele care au fost puse în opera şi fac parte din Lucrări efectuate şi plătite de Beneficiar sau Utilajele care au fost aduse pe Şantier în scopul, în legătură şi pentru executarea lucrărilor, atunci Antreprenorul va garanta Beneficiarului netulburarea dreptului asupra proprietăţii acestora împotriva oricăror masuri ce ar afecta sau ar putea să afecteze dreptul de proprietate al Beneficiarului (la solicitarea Beneficiarului, Antreprenorul va prezenta documente doveditoare care atesta stingerea obligaţiilor de plată către Sub-antreprenori sau furnizori, etc.). Orice alte clauze contrare din convenţii/contracte încheiate între Antreprenor şi/sau Sub-antreprenori şi/sau furnizori, sunt nule de drept."
56.
Subclauza 8.1 - Începerea Lucrărilor se modifică, se completează şi va avea următorul cuprins:
"8.1 - Începerea Lucrărilor.
Inginerul va transmite Antreprenorului o înştiinţare privind Data de Începere a lucrărilor cu cel puţin 7 zile înainte de această dată. Cu excepţia altor prevederi ale Condiţiilor Speciale Data de Începere a lucrărilor nu va depăşi cu mai mult de 42 de zile data primirii de către Antreprenor a Acordului Contractual.
Această înştiinţare poate fi emisă pentru lucrări în ansamblul lor sau succesiv pentru anumite sectoare sau tipuri de lucrări.
Antreprenorul va începe proiectarea şi execuţia Lucrărilor cât mai curând posibil după Data de Începere şi va continua execuţia Lucrărilor cu promptitudine şi fără întârzieri."
57.
Subclauza 8.3 - Programul de Execuţie se modifică, se completează şi va avea următorul cuprins:
"8.3 - Programul de Execuţie.
În termen de 28 zile după primirea înştiinţării potrivit prevederilor Sub-Clauzei 8.1. [Începerea Lucrărilor], Antreprenorul va transmite Inginerului un program de execuţie detaliat cu planificări calendaristice. De asemenea, Antreprenorul va transmite programe actualizate de fiecare dată când programul anterior nu mai corespunde evoluţiei lucrărilor sau obligaţiilor Antreprenorului. Fiecare program va include:
a)ordinea în care Antreprenorul intenţionează să execute Lucrările, inclusiv perioadele propuse pentru fiecare fază de proiectare, prezentare a Documentelor Antreprenorului, procurare, producere, inspecţie, livrare pe Şantier, construcţie, montare, testare, punere în funcţiune şi efectuare a probelor;
b)perioadele de revizuire şi orice alte transmiteri, aprobări şi acorduri menţionate în Caietul de sarcini;
c)succesiunea şi termenele aferente inspecţiilor şi testelor specificate în Contract, şi
d)un raport justificativ care să includă:
(iv)o descriere generală a metodelor pe care Antreprenorul intenţionează să le aplice şi a principalelor etape de execuţie a Lucrărilor, şi
(ii)detalii cuprinzând estimările rezonabile ale Antreprenorului privind necesarul de Personal pe categorii precum şi numărul fiecăruia din Utilajele Antreprenorului, necesare pe Şantier pentru realizarea fiecărei etape principale de lucrări, Dacă în termen de 21 de zile după primirea programului, Inginerul nu transmite o înştiinţare Antreprenorului, în care să menţioneze că programul nu corespunde prevederilor Contractului, Antreprenorul va acţiona în conformitate cu programul şi cu alte obligaţii pe care trebuie să le îndeplinească potrivit prevederilor Contractului. Personalul Beneficiarului va fi îndreptăţit să-şi planifice activitatea conform programului Antreprenorului.
Antreprenorul va informa Inginerul cu promptitudine asupra unor posibile evenimente viitoare care pot apărea şi asupra circumstanţelor care pot afecta negativ lucrările, pot majora Preţul Contractului sau provoca întârzieri în execuţia Lucrărilor. Inginerul poate solicita Antreprenorului să transmită o estimare a efectului anticipat al evenimentelor sau circumstanţelor menţionate şi/sau o propunere de soluţionare potrivit prevederilor Clauzei 13.3 [Procedura de Modificare].
Dacă Inginerul transmite o înştiinţare Antreprenorului în care se menţionează că programul nu corespunde (în mod necesar) prevederilor Contractului sau evoluţiei Lucrărilor şi intenţiilor declarate ale Antreprenorului, Antreprenorul va transmite Inginerului un program actualizat în conformitate cu prevederile acestei Sub-Clauze.
Programul actualizat va fi transmis în termenul specificat de către Inginer."
58.
Subclauza 8.7 - Penalităţi de întârziere se modifică, se completează şi va avea următorul cuprins:
"8.7 - Penalităţi de întârziere.
Dacă Antreprenorul nu reuşeşte să respecte prevederile Sub-Clauzei 8.2 [Durata de Execuţie], Antreprenorul va plăti Beneficiarului penalităţi de întârziere, în conformitate cu prevederile Sub-Clauzei 2.5 [Revendicările Beneficiarului].
De asemenea, Antreprenorul va plăti Beneficiarului penalităţi de întârziere în cazul în care Antreprenorul nu reuşeşte să respecte termenele de finalizare ale Sectoarelor aşa cum sunt ele prevăzute în graficele de execuţie. La finalizarea fiecărui Sector se va emite un Proces Verbal de Constatare Finalizare a Sectorului, care va fi semnat de Antreprenor, Inginer şi Beneficiar, şi care nu va avea alt scop decât cel de a determina eventuale întârzieri în finalizarea Sectorului. Penalităţile pentru întârzierea finalizării Sectorului vor fi plătite pentru fiecare zi de întârziere între data de finalizare a Sectorului prevăzută în graficul de execuţie în vigoare şi data Procesului Verbal de Constatare Finalizare a Sectorului, în acest caz penalităţile fiind aplicate la valoarea lucrărilor aferente Sectorului întârziat.
În cazul în care pentru întârzierea finalizării oricărui Sector au fost plătite penalităţile stabilite, acestea se vor deduce din suma penalităţilor aplicabile la terminarea Lucrărilor conform Sub-Clauzei 8.7.
Penalităţile de întârziere în cuantum de 0,5% pe zi de întârziere din valoarea Lucrărilor neefectuate se vor calcula de la data de finalizare a lucrărilor conform contractului/Ultimului grafic de lucrări în vigoare până la data finalizării efective a Lucrărilor potrivit Instrucţiunii/determinării Inginerului. Penalităţile de întârziere nu se vor limita la valoarea lucrărilor neefectuate, ci la orice alte sume datorate de Beneficiar către terţi, din vina Antreprenorului, potrivit determinării Inginerului.
În cazul în care se înregistrează penalităţi de întârziere şi se percep de către Beneficiar, pentru Sectoare de lucrări sau Lucrări potrivit graficelor de execuţie, acestea nu se mai recuperează şi nu fac obiectul compensării, chiar dacă până la termenul de execuţie a fost recuperată perioada de timp considerată în întârziere
Penalităţile de întârziere datorate de Antreprenor Beneficiarului se percep, după caz:
- faţă de ultimul grafic de lucrări în vigoare înainte de finalizarea Lucrărilor pe Sectorul respectiv sau
- la finalizarea Lucrărilor faţă de ultimul grafic de lucrări în vigoare dacă nu sunt stipulate Sectoare.
Independent de prevederile legale, prin semnarea oricărui proces verbal, şi ulterior încheierii sau aprobării, părţile hotărăsc de comun acord ca Beneficiarul poate face uz de clauzele contractuale fără a avea vreo limitarea a acestora în ce priveşte dreptul Beneficiarului de a pretinde plata unor penalităţi.
Aceste penalităţi nu vor exonera Antreprenorul de obligaţia de a termina Lucrările sau de alte sarcini, obligaţii sau responsabilităţi pe care le are conform prevederilor Contractului.
În cazul în care întârzierea este din cauza Antreprenorului, acesta nu are dreptul la costuri de stimularea evoluţiei Lucrărilor în eventualitatea evitării perioadelor de întârziere."
59.
Subclauza 9.2. Întârzieri în Efectuarea Testelor se modifică, se completează şi va avea următorul cuprins:
"9.2. Întârzieri în Efectuarea Testelor.
Dacă efectuarea Testelor la Terminarea lucrărilor este întârziată nejustificat de către Beneficiar, se vor aplica Sub-Clauza 7.4 [Testarea] şi/sau Sub-Clauza 10.3 [Recepţia şi Testele la Terminarea Lucrărilor].
Dacă Testele la Terminare sunt întârziate nejustificat de către Antreprenor, Inginerul poate solicita Antreprenorului, printr-o înştiinţare, să efectueze Testele în interval de 21 de zile de la primirea înştiinţării respective. Antreprenorul va efectua Testele la termenele stabilite de către Antreprenor situate în intervalul de 21 de zile, termene de care va înştiinţa Inginerul.
Dacă Antreprenorul nu reuşeşte să efectueze Testele la Terminare în perioada de 21 de zile, Personalul Beneficiarului poate efectua Testele cu riscul şi pe cheltuiala Antreprenorului. Testele la Terminare se vor considera ca fiind efectuate în prezenţa Antreprenorului, iar rezultatele Testelor vor fi acceptate ca fiind exacte.
Finalizarea Testelor la Terminare nu înseamnă şi recepţionarea lucrării."
60.
Subclauza 9.4 - Rezultate Necorespunzătoare ale Testelor la Terminare se modifică, se completează şi va avea următorul cuprins:
"9.4 - Rezultate Necorespunzătoare ale Testelor la Terminare.
Dacă Lucrările, sau un Sector de Lucrări, înregistrează Teste la Terminare necorespunzătoare, repetate potrivit prevederilor Sub-Clauzei 9.3 [Repetarea Testelor], Inginerul va fi îndreptăţit:
a)să dispună repetarea Testelor la Terminare, potrivit prevederilor Sub-Clauzei 9.3;
b)să respingă Lucrările sau Sectorul de Lucrări (după caz), dacă rezultatele necorespunzătoare nu permit Beneficiarului utilizarea Lucrărilor sau Sectorului de Lucrări, eventualitate în care Beneficiarul va aplica măsurile prevăzute în sub paragraful (c) al Sub-Clauzei 11.4 [Omisiunea Remedierii Defecţiunilor]; sau
c)să emită un Certificat de Recepţie la Terminarea Lucrărilor, dacă Beneficiarul solicită acest lucru.
În eventualitatea în care se aplică măsurile prevăzute în sub-paragraful (c), Antreprenorul va proceda în concordanţă cu celelalte obligaţii impuse de Contract, iar Preţul Contractului se va diminua cu suma necesară despăgubirii Beneficiarului de consecinţele erorilor Antreprenorului. Dacă diminuarea menţionată pentru acoperirea consecinţelor erorilor Antreprenorului nu este stabilită (sau metoda de calcul a acesteia nu este definită) în Contract, Beneficiarul poate solicita ca diminuarea să fie (i) convenită de ambele părţi (pentru remedierea erorii) şi plătită înainte de emiterea Certificatului de Recepţie la Terminarea Lucrărilor, sau (ii) decisă şi plătită potrivit prevederilor Sub-Clauzei 2.5 [Revendicările Beneficiarului] şi Sub-Clauzei 3.5 [Determinări].
Neîncadrarea în valorile impuse prin Caietul de sarcini va conduce la respingerea testelor."
61.
Subclauza 10.1 - Recepţia Lucrărilor şi a Sectoarelor de Lucrări se modifică, se completează şi va avea următorul cuprins:
"10.1 - Recepţia Lucrărilor şi a Sectoarelor de Lucrări.
Procesul Verbal de Recepţie la Terminarea Lucrărilor va fi emis conform acestui contract şi legislaţiei române. Cu excepţia celor prevăzute în Sub-Clauza 9.4 [Rezultate Necorespunzătoare ale Testelor la Terminare], Beneficiarul va recepţiona Lucrările în situaţia în care
(i)acestea au fost terminate în conformitate cu prevederile Contractului, incluzând condiţionările descrise în Sub-Clauza 8.2 [Durata de Execuţie],
(ii)atunci când a fost emis un Proces Verbal de Recepţie la Terminarea Lucrărilor prin care se recomandă admiterea recepţiei şi
(iii)Inginerul a emis un Certificat de Recepţie la Terminarea Lucrărilor. Dacă Beneficiarul nu îşi îndeplineşte obligaţiile privind organizarea recepţiei şi transmiterea deciziei sale privind admiterea cu sau fără obiecţii, amânarea sau respingerea recepţiei, lucrările se vor considera recepţionate în condiţiile legii române.
Antreprenorul poate solicita Inginerului emiterea Certificatului de Recepţie la Terminarea Lucrărilor cu cel puţin 14 zile înainte ca Lucrările, din punct de vedere al Antreprenorului, să fie terminate şi pregătite de recepţie. Dacă Lucrările sunt împărţite pe Sectoare, Antreprenorul poate solicita emiterea Certificatelor de Recepţie la Terminare pentru fiecare Sector în parte. Inginerul va solicita Beneficiarului nominalizarea unei comisii de recepţie a Lucrărilor care, la terminarea Lucrărilor, va întocmi şi semna Procesul Verbal de Recepţie la Terminarea Lucrărilor în conformitate cu legislaţia în vigoare.
Sub rezerva primirii deciziei Beneficiarului bazată pe recomandările cuprinse în Procesul Verbal de Recepţie la Terminarea Lucrărilor, în termen de 35 de zile de la data primirii solicitării din partea Antreprenorului, Inginerul:
a)va emite către Antreprenor Certificatul de Recepţie la Terminarea Lucrărilor; sau
b)va respinge solicitarea, prezentând motivaţia şi specificând lucrările pe care să le realizeze Antreprenorul pentru a face posibilă admiterea recepţiei. Antreprenorul va finaliza lucrările, înainte de a transmite o nouă înştiinţare potrivit prevederilor Sub-Clauzei 10.1."
62.
Subclauza 10.2 - Recepţia unor părţi ale Lucrărilor se modifică, se completează şi va avea următorul cuprins:
"10.2 - Recepţia unor părţi ale Lucrărilor.
Inginerul poate, emite un Certificat de Recepţie la Terminarea Lucrărilor pentru orice parte a Lucrărilor Permanente, cu aprobarea exclusivă a Beneficiarului, cu condiţia ca acea parte să fie independentă din punct de vedere fizic şi funcţional.
Utilizarea de către Beneficiar a unor părţi de lucrări în scopul asigurării frontului de lucru pentru Antreprenor corespunzător graficului general de execuţie a lucrărilor, nu dă dreptul Antreprenorului să considere acea parte ca fiind recepţionată la data la care a început utilizarea acesteia.
După ce Inginerul a emis un Proces Verbal de Recepţie la Terminarea Lucrărilor pentru o parte din Lucrare, se vor lua măsuri pentru asigurarea prioritară pentru Antreprenor a condiţiilor necesare realizării Testelor la Terminare neefectuate. Antreprenorul va efectua aceste Teste la Terminarea Lucrărilor cât mai curând posibil, înainte de expirarea Perioadei de Notificare a Defecţiunilor.
Dacă a fost emis un Certificat de Recepţie la Terminarea Lucrărilor pentru o parte din Lucrări (alta decât un Sector), penalităţile de întârziere pentru terminarea Lucrărilor rămase de executat vor fi diminuate corespunzător acestora. În mod similar, penalităţile de întârziere pentru celelalte Sectoare de lucrări (dacă există), în care este inclusă şi partea recepţionată, vor fi, de asemenea, diminuate. Pentru o întârziere înregistrată după data specificată în Certificatul de Recepţie la Terminarea Lucrărilor, reducerea proporţională a penalităţilor de întârziere se va calcula ca raport între valoarea părţii de Lucrări recepţionată şi valoarea totală a Lucrărilor sau Sectorului de lucrări (după caz). Inginerul va proceda în conformitate cu prevederile Sub-Clauzei 3.5 [Determinări] pentru a conveni sau determina aceste proporţii. Prevederile acestui paragraf se vor aplica numai procentului zilnic al penalizării de întârziere aplicat, reglementat de prevederile Sub-Clauzei 8.7 [Penalităţi de Întârziere] şi nu vor afecta limita maximă a penalităţilor."
63.
Subclauza 10.3 - Recepţia şi Testele la Terminarea Lucrărilor se modifică, se completează şi va avea următorul cuprins:
"10.3 - Recepţia şi Testele la Terminarea Lucrărilor.
Dacă Antreprenorul este împiedicat cu mai mult de 14 zile să efectueze Testele la Terminare datorită unei cauze din responsabilitatea Beneficiarului, Antreprenorul va notifica Inginerul cu privire la acest aspect. Înştiinţarea va include detalii care să specifice motivul pentru care Testele la Terminare nu au putut fi efectuate, precum şi detalii referitoare la natura şi durata întârzierilor sau întreruperilor care pot apare din această cauză. Imediat după primirea acestei notificări de la Antreprenor, Inginerul va notifica Beneficiarul în consecinţă, menţionând cauzele care, în opinia sa, au provocat întârzierea. În cazul în care se demonstrează că întârzierea se datorează unor cauze care ţin exclusiv de responsabilitatea Beneficiarului, acesta va depune toate eforturile pentru ca testele să înceapă în cel mult 14 zile de la data notificării Inginerului către Beneficiar conform acestei clauze specifice. Beneficiarul va lua măsurile necesare care depind de el pentru a evita întârzieri la efectuarea testelor din motive datorate Beneficiarului.
Dacă Antreprenorul înregistrează întârzieri şi/sau se produc Costuri suplimentare ca urmare a unor astfel de întârzieri în efectuarea Testelor la Terminare, Antreprenorul va transmite Inginerului o înştiinţare şi, cu condiţia respectării prevederilor Sub-Clauzei 20.1 [Revendicările Antreprenorului], va avea dreptul la:
a)o prelungire a duratei de execuţie pentru astfel de întârzieri potrivit prevederilor Sub-Clauzei 8.4 [Prelungirea Duratei de Execuţie], dacă terminarea este sau va fi întârziată, şi
b)plata Costurilor suplimentare la care se adaugă un profit prevăzut în Contract, care vor fi incluse în Preţul Contractului.
După primirea înştiinţării, Inginerul va proceda în conformitate cu prevederile Sub-Clauzei 3.5 [Stabilirea Modului de Soluţionare pentru a conveni sau face o determinare în vederea soluţionării acestor probleme.
Recepţia se poate face numai după finalizarea Testelor la Terminarea lucrărilor."
64.
Subclauza 10.4 - Restabilirea Suprafeţelor de Teren se modifică, se completează şi va avea următorul cuprins:
"10.4 - Restabilirea Suprafeţelor de Teren.
Cu excepţia altor prevederi ale Certificatului de Recepţie la Terminarea Lucrărilor, un certificat emis pentru un Sector sau o parte a Lucrărilor nu va certifica execuţia lucrărilor necesare de restabilire a suprafeţelor de teren din zona lucrării sau a altor suprafeţe de teren."
65.
Subclauza 11.1 - Terminarea Lucrărilor neexecutate şi Remedierea Defecţiunilor se modifică, se completează şi va avea următorul cuprins:
"11.1 - Terminarea Lucrărilor neexecutate şi Remedierea Defecţiunilor.
Pentru ca Lucrările şi Documentele Antreprenorului şi fiecare Sector de lucrări să corespundă prevederilor Contractului (cu excepţia uzurii normale) înainte de expirarea Perioadei de Notificare a Defecţiunilor sau cât mai curând posibil, Antreprenorul:
a)va completa orice lucrare rămasă neterminată la data emiterii Certificatului de Recepţie la Terminarea Lucrărilor, într-o perioadă rezonabilă menţionată de către Inginer, şi
b)va executa toate lucrările necesare pentru remedierea defecţiunilor, fie ele aparente sau ascunse, sau degradărilor, conform solicitărilor Beneficiarului (sau în numele acestuia), într-un termen cât mai scurt de la data notificării defecţiunilor/degradărilor de către Inginer şi/sau Beneficiar (data notificării considerându-se data primei notificări, indiferent de entitatea care o face - Inginerul sau Beneficiarul), fără a depăşi data de expirare a Perioadei de Notificare a Defecţiunilor pentru Lucrări sau Sectoare de Lucrări (după caz)."
66.
Subclauza 11.7 - Dreptul de Acces se modifică, se completează şi va avea următorul cuprins:
"11.7 - Dreptul de Acces.
Antreprenorul va avea drept de acces la toate părţile Lucrărilor şi la înregistrările referitoare la exploatarea şi funcţionarea Lucrărilor, până la emiterea Certificatului de Recepţie Finală, cu excepţia situaţiilor de incompatibilitate cu măsurile rezonabile de securitate ale Beneficiarului."
67.
Subclauza 11.9 - Certificatul de Recepţie Finală se modifică, se completează şi va avea următorul cuprins:
"11.9 - Certificatul de Recepţie Finală.
Îndeplinirea obligaţiilor Antreprenorului nu se consideră a fi încheiată până când Inginerul nu a emis Antreprenorului Certificatul de Recepţie Finală, precizând data la care Antreprenorul şi-a încheiat obligaţiile prevăzute în Contract.
Sub rezerva primirii deciziei Beneficiarului bazată pe recomandările făcute în Procesul Verbal de Recepţie Finală, Inginerul va emite Certificatul de Recepţie Finală în termen de 28 zile de la expirarea celei din urmă Perioade de Notificare a Defectelor, sau cât mai repede după acest termen cu condiţia ca Antreprenorul să fi furnizat toate Documentele Antreprenorului şi să fi terminat şi testat toate Lucrările, inclusiv remedierea oricăror defecte. O copie a Certificatului de Recepţie Finală va fi trimisă Beneficiarului.
Certificatul de Recepţie Finală va fi singurul document considerat a certifica recepţia finală a Lucrărilor. Emiterea Certificatului de Recepţie Finală de către Inginer nu va aduce atingere răspunderii Antreprenorului pentru proiectare, şi execuţie, precum şi pentru viciile ascunse ale Lucrărilor, conform Legilor."
68.
Subclauza 11.10 - Obligaţii Neîndeplinite se modifică, se completează şi va avea următorul cuprins:
"11.10 - Obligaţii Neîndeplinite.
După emiterea Certificatului de Recepţie Finală, fiecare Parte va avea responsabilitatea de a îndeplini orice obligaţie care rămâne neîndeplinită la data recepţiei.
În scopul stabilirii naturii şi volumului obligaţiilor neîndeplinite, Contractul se va considera a fi în vigoare."
69.
Subclauza 13.1 se redenumeşte, se modifică, se completează şi va avea următorul cuprins:
"13.1 - Dreptul de a Modifica/Varia.
Orice Modificare/Variaţie trebuie aprobată în prealabil de către Beneficiar şi Inginer.
Modificarea/Variaţia poate fi inclusă într-un Certificat Intermediar de Plată numai daca a fost aprobată în prealabil de către Beneficiar şi Inginer.
Modificările/Variaţiile pot fi iniţiate de către Inginer înainte de emiterea Certificatului de Recepţie la Terminarea Lucrărilor, printr-o instrucţiune/ordin de variaţie sau printr-o solicitare adresată Antreprenorului pentru transmiterea unei propuneri. Modificările nu vor conţine omisiuni ale lucrărilor care urmează să fie executate de alţi antreprenori.
Antreprenorul va avea obligaţia de a executa orice Modificare/Variaţie, cu excepţia cazului în care Antreprenorul înştiinţează cu promptitudine Inginerul (prezentând detalii justificative) că Antreprenorul nu poate obţine cu uşurinţă Bunurile necesare pentru Modificare/Variaţie.
După primirea înştiinţării, Inginerul va anula, confirma sau modifica instrucţiunea.
O Modificare poate include:
a)modificări ale cantităţilor pentru un articol de lucrări din Contract (deşi, asemenea schimbări nu vor constitui în mod necesar o Modificare),
b)modificări ale calităţii şi ale altor caracteristici ale unui articol de lucrări,
c)modificări ale cotelor, poziţiilor şi/sau dimensiunilor unei părţi din Lucrări,
d)omiterea unor lucrări, cu excepţia celor realizate de către alţi executanţi,
e)orice lucrare suplimentară, Echipament, Materiale sau servicii necesare pentru Lucrările Permanente, împreună cu Testele la Terminare aferente, foraje şi alte activităţi de testare şi investigare sau
f)modificarea succesiunii sau programului de execuţie a Lucrărilor.
Antreprenorul nu va face nici o transformare sau modificare a Lucrărilor Permanente, până când Inginerul nu va dispune sau nu va aproba o Modificare."
70.
Subclauza 13.5 - Sume provizionate se modifică, se completează şi va avea următorul cuprins:
"13.5 - Sume provizionate.
Fiecare Sumă Provizionată va fi folosită, integral sau parţial, în conformitate cu instrucţiunile Inginerului, iar Preţul Contractului va fi modificat corespunzător. Suma totală plătită Antreprenorului va include numai acele sume dispuse de către Inginer, pentru lucrări, bunuri furnizate sau servicii, la care se referă Suma Provizionată. Pentru fiecare Sumă Provizionată, Inginerul poate emite următoarele instrucţiuni:
a)Lucrarea să fie executată de către Antreprenor (inclusiv Echipamentele, Materialele sau serviciile necesar a fi furnizate), şi evaluată potrivit prevederilor Sub-Clauzei 13.3 [Procedura de Modificare]; şi/sau
b)Echipamentele, Materialele sau serviciile care urmează să fie achiziţionate de către Antreprenor şi a căror valoare va fi inclusă în Preţul Contractului:
(i)sumele reale plătite (sau care trebuie plătite) de către Antreprenor şi,
(ii)o sumă pentru cheltuielile generale şi profit, calculată ca procent din aceste sume prin aplicarea unui procent (dacă există) specificat în Lista corespunzătoare. Dacă nu există un asemenea procent, se va aplica procentul specificat în Anexa la Ofertă.
Atunci când Antreprenorul achiziţionează Echipamente, Materiale sau Servicii), în alt mod decât de la un Subantreprenor nominalizat (după cum este definit în Sub-Clauza 5 [Subantreprenori nominalizaţi]), Antreprenorul va respecta regulile de achiziţii publice potrivit Legilor în vigoare.
Antreprenorul trebuie să furnizeze Inginerului toate documentele justificative (devize, facturi, bonuri, chitanţe, etc.) pentru fiecare Sumă Provizionată."
71.
Subclauza 13.7 - Actualizări Generate de Modificări ale Legilor se modifică, se completează şi va avea următorul cuprins:
"13.7 - Actualizări Generate de Modificări ale Legilor.
Preţul Contractului va fi actualizat pentru a ţine seama de orice creştere sau diminuare a Costului rezultat din modificarea Legilor Ţării (inclusiv introducerea unor Legi noi şi abrogarea sau modificarea Legilor existente) sau din interpretarea juridică sau oficială, guvernamentală, a unor Legi, promulgate ulterior Datei de Bază, care îl va afecta pe Antreprenor în îndeplinirea obligaţiilor sale potrivit prevederilor Contractului.
Lucrările se vor efectua conform normelor şi standardelor în vigoare înainte de Data de Bază. Orice modificare, actualizare, corectare sau îmbunătăţire a normelor/standardelor după Data de Bază nu vor conduce automat la dreptul Antreprenorului să invoce Sub-Clauza 20.1 [Revendicările Antreprenorului] în scopul de a notifica intenţia de a reclama în conformitate cu această sub-clauză, exceptând cazul când o astfel de modificare, actualizare, corectare sau îmbunătăţire a normelor/standardelor care ar putea apărea după data de bază, pe deplin justificată de Antreprenor şi confirmată de Inginer, ar conduce la o întârziere critică şi/sau costuri adiţionale semnificative de natură să afecteze realizarea obligaţiilor contractuale ale Antreprenorului.
Dacă Antreprenorul înregistrează (sau va înregistra) întârzieri şi/sau Costuri suplimentare ca rezultat al acestor schimbări ale Legilor sau interpretări, făcute ulterior Datei de Bază, Antreprenorul va înştiinţa Inginerul şi, cu condiţia respectării prevederilor Sub-Clauzei 20.1 [Revendicările Antreprenorului], va avea dreptul la:
a)o prelungire a duratei de execuţie pentru orice astfel de întârziere potrivit prevederilor Sub-Clauzei 8.4 [Prelungirea Duratei de Execuţie], dacă terminarea lucrărilor este sau va fi întârziată, şi
b)plata Costurilor suplimentare, care vor fi incluse în Preţul Contractului.
După primirea înştiinţării, Inginerul va acţiona potrivit prevederilor Sub-Clauzei 3.5 [Determinări] pentru a conveni sau face o determinare în vederea soluţionării acestor probleme."
72.
Subclauza 13.8 - Actualizări Generate de Modificări ale Preţurilor se modifică, se completează şi va avea următorul cuprins:
"13.8 - Actualizări Generate de Modificări ale Preţurilor.
Oferta şi corespunzător preţurile unitare licitate, trebuie să se bazeze pe proiecţiile Antreprenorului referitoare la evoluţia preţurilor şi la inflaţie pe Durata de Execuţie şi pe Perioada de Notificare a Defecţiunilor. Prin urmare, Preţul Contractului nu va face obiectul niciunei ajustări/actualizări generate de inflaţie, creşterea sau diminuarea costului forţei de muncă, al Bunurilor/Materialelor şi al altor elemente ale Lucrărilor care afectează execuţia Contractului. Cazurile enumerate în Sub-Clauza 13.7 [Actualizări Generate de Modificări ale Legilor] nu sunt subiectul acestei Sub-Clauze."
73.
Subclauza 14.1 - Preţul Contractului se modifică, se completează şi va avea următorul cuprins:
"14.1 - Preţul Contractului.
Cu excepţia altor prevederi ale Condiţiilor Speciale:
a)Preţul Contractului va fi convenit sau stabilit potrivit prevederilor Sub-Clauzei 12.3 [Evaluarea] şi va putea fi revizuit conform prevederilor Contractului,
b)Antreprenorul va plăti toate taxele, impozitele şi onorariile pe care acesta trebuie să le plătească potrivit prevederilor Contractului, iar Preţul Contractului nu va fi modificat în funcţie de aceste costuri, cu excepţia celor specificate în Sub-Clauza 13.7 [Actualizări Generate de Modificări ale Legilor];
c)cantităţile care sunt incluse în Listele de Cantităţi sau alte Liste vor fi cantităţi estimate şi nu vor fi considerate cantităţi reale şi corecte pentru:
(i)Lucrările pe care Antreprenorul trebuie să le execute, sau
(ii)scopurile Clauzei 12 [Măsurarea şi Evaluarea], şi
d)Antreprenorul va transmite Inginerului, în termen de 28 de zile după Data de Începere a Lucrărilor, o propunere de defalcare a fiecărui preţ din sumele forfetare prevăzute în Liste. Inginerul poate lua în considerare defalcarea la elaborarea Certificatelor de Plată, dar nu va avea nici o obligaţie în raport cu aceasta. Inginerul va înştiinţa Beneficiarul şi Antreprenorul ori de câte ori ia cunoştinţă de faptul că Preţul Contractului depăşeşte Valoarea de Contract Acceptată sau orice valoare de contract convenită ulterior de Beneficiar şi Antreprenor în cadrul unor acte adiţionale la Contract."
74.
Subclauza 14.2 - Plata în avans se modifică, se completează şi va avea următorul cuprins:
"14.2 - Plata în avans.
La cererea Antreprenorului, Beneficiarul poate efectua o plată în avans fără dobândă, în limita a 15% din valoarea lucrărilor, în vederea executării Lucrărilor, după ce Antreprenorul va transmite Beneficiarului o garanţie în conformitate cu prevederile legale. Valoarea totală a plăţii în avans, numărul şi data tranşelor (dacă sunt mai multe decât una) şi monedele de plată şi proporţiile acestora, vor fi cele specificate în Acordul Contractual.
Plata avansului este condiţionată de constituirea şi predarea de către Antreprenor a instrumentului de garanţie de avans dacă în Acordul Contractual este specificat cuantumul/procentul acesteia şi dacă a fost obţinut avizul Autorităţii pentru programul de finanţare. În cazul în care în Acordul Contractual nu sunt specificate cuantumul sau procentul garanţiei, aceasta clauza nu se aplică.
Inginerul va emite un Certificat Interimar de Plată pentru prima tranşă a plăţii în avans după primirea unei Situaţii de Lucrări (potrivit prevederilor Sub-Clauzei 14.3 [Prezentarea Situaţiilor Interimare de Lucrări]) şi după primirea de către Beneficiar (i) a Garanţiei de Bună Execuţie în conformitate cu prevederile Sub-Clauzei 4.2 [Garanţia de Bună Execuţie] şi (ii) a unei garanţii în cuantumul şi în moneda stabilite pentru plata în avans. Această garanţie va fi emisă de o bancă şi dintr-o ţară (sau altă jurisdicţie) aprobate de către Beneficiar, şi va avea forma anexată Condiţiilor Speciale sau altă formă aprobată de către Beneficiar.
Antreprenorul se va asigura că fiecare garanţie va rămâne valabilă şi în vigoare până la returnarea avansului, dar valoarea garanţiei poate fi redusă în mod progresiv cu sumele rambursate de către Antreprenor, aşa cum acestea sunt indicate în Certificatele de Plată. Dacă termenii unei garanţii specifică data de expirare a acesteia, iar plata în avans nu a fost rambursată cu 28 de zile înainte de data expirării garanţiei, Antreprenorul va prelungi valabilitatea garanţiei până la returnarea integrală a plăţii în avans.
Plata în avans va fi rambursată prin deduceri procentuale din Certificatele de Plată. Deducerile vor începe în primul Certificat de Plată după efectuarea plăţii în avans şi vor fi făcute în cuantumul procentului avansului acordat din valoarea fiecărui Certificat de Plată.
Dacă plata în avans nu a fost rambursată înainte de emiterea Certificatului de Recepţie la Terminarea Lucrărilor sau înainte de reziliere potrivit prevederilor Clauzei 15.2 [Rezilierea Contractului de către Beneficiar], Clauzei 16 [Suspendarea şi rezilierea Contractului de către Antreprenor] sau Clauzei 19 [Forţa Majoră] (după caz), diferenţa rămasă nerambursată va deveni imediat datorată şi plătibilă de către Antreprenor Beneficiarului.
Antreprenorul, va transmite lunar Inginerului un deviz justificativ al cheltuielilor efectuate, prin care să confirme modul şi gradul de utilizare a avansului corespunzător destinaţiei stabilite prin Contract. Aplicarea acestor prevederi se va face în conformitate cu Legile în vigoare.
Justificarea utilizării avansului se face conform Caietului de sarcini din Acordul contractual.
Utilizarea avansului în alte scopuri decât cele precizate în Contract sau întârzieri la executarea Contractului mai mari de 6 luni, determinate conform Subclauzei 3.5, da dreptul beneficiarului de a denunţa unilateral Acordul Contractual potrivit pactului comisoriu de grad IV fără intervenţia vreunei instanţe şi la perceperea de penalităţi de 0.5% pe zi de întârziere din valoarea sumei nereturnate din avans."
75.
Subclauza 14.3 - Prezentarea Situaţiilor Interimare de Lucrări se modifică, se completează şi va avea următorul cuprins:
"14.3 - Prezentarea Situaţiilor Interimare de Lucrări.
Antreprenorul va transmite Inginerului, la sfârşitul perioadei de plată stabilită în Contract (sau la sfârşitul fiecărei luni, dacă nu este stabilită), o situaţie de lucrări, în şase exemplare, într-o formă aprobată de către Inginer, în care va prezenta detaliat sumele la care Antreprenorul se consideră îndreptăţit, împreună cu documentele justificative care vor cuprinde raportul privind evoluţia lucrărilor potrivit prevederilor Sub-Clauzei 4.21 [Rapoarte privind Evoluţia Lucrărilor].
Situaţia de lucrări va include următoarele valori, după caz, care vor fi exprimate în monedele în care se plăteşte Preţul Contractului, în ordinea de mai jos:
a)valoarea estimată a contractului pentru Lucrările executate şi Documentele Antreprenorului elaborate până la sfârşitul lunii (inclusiv Modificările, dar excluzând articolele descrise în sub-paragrafele de la (b) la (g) de mai jos;
b)orice sumă care trebuie adăugată sau dedusă datorită modificării legilor şi preţurilor, potrivit prevederilor Sub-Clauzei 13.7 [Actualizări Generate de Modificări ale Legilor] şi Sub-Clauzei 13.8 [Actualizări Generate de Modificări ale Preţurilor];
c)orice sumă care este dedusă ca reţinere, calculată prin aplicarea procentului de reţinere, prevăzut în Anexa la Ofertă, la totalul sumelor de mai sus, până când suma astfel reţinută de către Beneficiar va ajunge la limita Sumei Reţinute (dacă există), prevăzută în Anexa la Ofertă;
d)orice sume care trebuie adăugate sau deduse pentru plata în avans şi rambursări, potrivit prevederilor Sub-Clauzei 14.2 [Plata în Avans];
e)orice sume care trebuie adăugate sau deduse pentru Echipamente şi Materiale, potrivit prevederilor Sub-Clauzei 14.5 [Echipamente şi Materiale destinate Lucrărilor];
f)orice alte adăugiri sau deduceri care pot fi datorate potrivit prevederilor Contractului sau în alt fel, inclusiv cele potrivit prevederilor Clauzei 20 [Revendicări şi Soluţionare Litigii], şi
g)deducerea sumelor aprobate în Certificatele de Plată anterioare. Orice situaţie întocmită în baza acestei Sub-Clauze va fi semnată de Reprezentantul Antreprenorului, autorizat în baza Sub-Clauzei 4.3. Orice situaţie pe care nu apare semnătura Reprezentantului autorizat al Antreprenorului va fi considerată nulă, neproducând efectele scontate."
76.
Subclauza 14.4. Graficul de Plăţi se modifică, se completează şi va avea următorul cuprins:
"14.4. Graficul de Plăţi.
Are rol informativ şi se corelează cu Rapoartele de Progres.
Dacă în Contract este prevăzut un grafic de plăţi care să specifice procentele în care se va plăti Preţul Contractului, atunci, cu excepţia altor prevederi ale acestui grafic:
a)tranşele prevăzute în acest grafic de plăţi vor fi valorile de Contract estimate în conformitate cu prevederile sub-paragrafului (a) al Sub-Clauzei 14.3 [Prezentarea Situaţiilor Interimare de Lucrări];
b)prevederile Sub-Clauzei 14.5 [Echipamente şi Materiale destinate Lucrărilor] nu se vor aplica;
b)dacă tranşele prevăzute în grafic nu sunt conforme cu evoluţia reală, înregistrată în execuţia Lucrărilor, şi dacă se constată că evoluţia reală este mai lentă decât cea pentru care s-a fundamentat graficul de plăţi, atunci Inginerul poate acţiona în conformitate cu prevederile Sub-Clauzei 3.5 [Stabilirea Modului de Soluţionare] pentru a conveni sau stabili valorile tranşelor care să ia în considerare măsura în care evoluţia înregistrată este mai lentă decât cea pentru care s-au fundamentat tranşele de plată.
Dacă în Contract nu este inclus un grafic de plăţi, Antreprenorul va transmite estimări provizorii ale plăţilor estimate a fi datorate la sfârşitul fiecărui trimestru. Prima estimare va fi transmisă în termen de 42 de zile după Data de Începere. Estimările revizuite vor fi transmise trimestrial, până la emiterea Procesului Verbal de Recepţie la Terminarea Lucrărilor."
77.
Subclauza 14.5 - Echipamente şi Materiale destinate Lucrărilor se modifică, se completează şi va avea următorul cuprins:
"14.5 - Echipamente şi Materiale destinate Lucrărilor.
În situaţia aplicării acestei Sub-Clauze, la Certificatele Interimare de Plată se vor adăuga, potrivit prevederilor sub-paragrafului nici un al Sub-Clauzei 14.3, sume suplimentare pentru Echipamentele şi Materialele, care au fost expediate pe Şantier pentru a fi încorporate în Lucrările Permanente, şi
(ii)deduceri, în situaţia în care valoarea de contract a acestor Echipamente şi Materiale este inclusă ca parte a Lucrărilor Permanente potrivit prevederilor sub-paragrafului (a) al Sub-Clauzei 14.3 [Prezentarea Situaţiilor Interimare de Lucrări].
Dacă listele la care se face referire în sub-paragrafele (b)(i) sau (c) (i) de mai jos nu sunt incluse în Anexa la Ofertă, această Sub-Clauză nu se va aplica.
Inginerul va stabili şi va aproba adăugarea sumelor în Certificatele Interimare de Plată dacă sunt îndeplinite următoarele condiţii:
a)Antreprenorul:
(i)a păstrat înregistrări satisfăcătoare (inclusiv notele de comandă, chitanţele, dovezi scrise privind costurile şi folosirea Echipamentelor şi Materialelor), iar aceste înregistrări sunt disponibile pentru verificare, şi
(ii)a transmis o situaţie pentru Costurile de achiziţionare şi livrare a Echipamentelor şi Materialelor pe Şantier, însoţită de documente justificative;
şi, de asemenea:
b)Echipamentele şi Materialele respective:
(i)sunt cele cuprinse în lista din Anexa la Ofertă pentru plata la expedierea spre Şantier, şi
(ii)au fost livrate şi depozitate corespunzător pe Şantier, sunt protejate împotriva oricăror pierderi, daune sau deteriorări şi apar ca fiind în conformitate cu prevederile Contractului.
Sumele suplimentare care urmează să fie confirmate vor constitui echivalentul a optzeci de procente (80%) din costul stabilit de către Inginer pentru Echipamente şi Materiale (inclusiv livrarea pe Şantier), ţinând cont de documentele menţionate în această Sub-Clauză şi de valoarea de contract pentru Echipamente şi Materiale.
Moneda de plată pentru sumele suplimentare va fi aceeaşi cu cea în care se va efectua plata atunci când valoarea de contract va fi inclusă în situaţia de lucrări potrivit prevederilor sub-paragrafului (a) al Sub-Clauzei 14.3 [Prezentarea Situaţiilor Interimare de Lucrări]. În Certificatul de Plată se va aplica o deducere care va fi echivalentul sumei suplimentare pentru Echipamentele şi Materialele respective şi va fi în aceleaşi monede şi aceleaşi proporţii ca şi suma suplimentară."
78.
Subclauza 14.6 - Emiterea Certificatelor de Plată Interimare se modifică, se completează şi va avea următorul cuprins:
"14.6 - Emiterea Certificatelor de Plată Interimare.
Nicio sumă nu va fi confirmată sau plătită până când Beneficiarul nu a primit şi aprobat Garanţia de Bună Execuţie. Apoi, în termen de 28 de zile după primirea Situaţiei de Lucrări şi a documentelor justificative Inginerul va emite către Beneficiar, Certificatul Interimar de Plată în care vor fi incluse suma de plată stabilită în mod echitabil de către Inginer şi detaliile justificative aferente.
Inginerul nu va avea obligaţia de a emite, înainte de emiterea Procesului Verbal de Recepţie la Terminarea Lucrărilor, un Certificat Interimar de Plată pentru o sumă care (după reţineri şi alte deduceri) va fi mai mică decât valoarea minimă a Certificatelor Interimare de Plată (dacă există) prevăzută în Anexa la Ofertă. În această eventualitate, Inginerul va transmite o înştiinţare Antreprenorului.
Un Certificat Interimar de Plată nu va fi refuzat la plată pentru alt motiv în afară de următoarele:
a)dacă un bun furnizat sau o lucrare executată de către Antreprenor nu se conformează prevederilor Contractului, costul remedierii sau al înlocuirii poate fi reţinut până când remedierea sau înlocuirea au fost finalizate; şi/sau
b)dacă Antreprenorul nu a reuşit sau nu reuşeşte să execute o lucrare sau să respecte o obligaţie, fiind notificat de către Inginer în acest scop, valoarea acestei lucrări sau obligaţii poate fi reţinută până la terminarea lucrării sau îndeplinirea obligaţiei.
În orice Certificat de Plată Inginerul poate să facă corecturi sau modificări care în mod normal ar fi trebuit să fie aplicate unui Certificat de Plată anterior. Nu se va considera că un Certificat de Plată confirmă acceptul, aprobarea, consimţământul sau satisfacţia Inginerului.
Fără a lua în considerare prevederile Sub-Clauzei 2.5 [Revendicările Beneficiarului], Beneficiarul este îndreptăţit să semnaleze erorile aritmetice din orice Certificat de Plată, notificând Inginerul în acest sens.
Fără a prejudicia nici un alt drept al Antreprenorului ce decurge din Contract sau în alt mod, Inginerul nu poate emite un Certificat Interimar de Plată ce ar face ca valoarea cumulată aprobată pentru plată să depăşească Valoarea de Contract Acceptată sau orice valoare de contract convenită ulterior de Beneficiar şi Antreprenor în cadrul unor acte adiţionale la Contract."
79.
Subclauza 14.7 - Plăţile se modifică, se completează şi va avea următorul cuprins:
"14.7 - Plăţile.
Beneficiarul va plăti Antreprenorului:
a)prima tranşă din plata în avans, în termen de 42 de zile după semnarea Acordului Contractual sau în termen de 21 de zile după primirea documentelor, în conformitate cu prevederile Sub-Clauzei 4.2 [Garanţia de Bună Execuţie] şi Sub-Clauzei 14.2 [Plata în Avans], pentru plată fiind necesară îndeplinirea ambelor condiţii;
b)Suma certificată în fiecare Certificat Interimar de Plată (avizat pentru plată), trebuie să fie plătită în maxim 45 zile calendaristice de la data primirii Certificatului Interimar de Plată cu toate documentele justificative în formă completă şi corectă; şi
c)suma aprobată în Certificatul Final de Plată în termen de 56 de zile după primirea de către Beneficiar a Certificatului de Plată.
Plata sumelor datorate în fiecare monedă va fi făcută în contul bancar precizat de Antreprenor şi în ţara plăţii (pentru moneda respectivă) specificate în Contract.
Antreprenorul trebuie să fie informat în scris de către Inginer despre suma certificată pentru plată cu justificările însoţitoare, pentru a putea emite Factura, care este şi ea un document suport la Certificatul de Plată.
Data plăţii este considerata data la care contul Beneficiarului este debitat.
Beneficiarul are dreptul de a refuza plata unei facturi care prezintă greşeli/erori.
Fiecare plată se va efectua după ce Beneficiarul se va asigura că Antreprenorul a furnizat factura şi documentele doveditoare, cât şi orice document pe care Beneficiarul îl solicită în vederea efectuării plăţii, în formă completă şi corectă."
80.
Subclauza 14.8 - Întârzieri în efectuarea plăţilor se modifică, se completează şi va avea următorul cuprins:
"14.8 - Întârzieri în efectuarea plăţilor.
Dacă Antreprenorul nu va primi plata în conformitate cu prevederile Sub-Clauzei 14.7 [Plăţile], Antreprenorul va avea dreptul să primească costuri de finanţare aferente perioadei de întârziere calculate lunar pentru suma neplătită. Această perioadă se va considera că începe la data stabilită pentru plată, specificată în Sub-Clauza 14.7 [Plăţile], fără a se lua în considerare (în cazul sub-paragrafului (b)) data la care se emit Certificatele Interimare de Plată.
Cu excepţia altor prevederi ale Condiţiilor Speciale, aceste costuri vor fi calculate la rata de scont publicată de banca centrală din ţara monedei în care se face plata la care se adaugă 1,5 puncte procentuale, şi vor fi plătite în acea monedă.
Antreprenorul va fi îndreptăţit la această plată pe baza emiterii unei facturi, în baza unui Certificat Interimar de Plată sau a includerii de către Inginer a acestei solicitări într-un astfel de Certificat Interimar de Plata şi fără a afecta alt drept sau remediu."
81.
Subclauza 14.9 - Plata Sumelor Reţinute se modifică, se completează şi va avea următorul cuprins:
"14.9 - Plata Sumelor Reţinute.
După ce a fost emis Certificatul Final de Plata şi Lucrările au trecut toate testele specificate (inclusiv Testele după Terminare, dacă există) fără obiecţiuni, Inginerul va autoriza plata către Antreprenor pentru Sumele Reţinute daca nu exista un prejudiciu creat Beneficiarului.
Beneficiarul poate folosi Sumele Reţinute potrivit Sub-clauzei 3.5 [Determinări] pentru plata altor Antreprenori, pentru remedierea defecţiunilor sau Lucrărilor neexecutate de Antreprenor, de asemenea în cazul când Antreprenorul prin acţiunea sau inacţiunea sa produce un prejudiciu Beneficiarului, Beneficiarul va putea reţine din Sumele Reţinute până la acoperirea prejudiciului."
82.
Subclauza 14.10 - Situaţia de Lucrări la Terminare se modifică, se completează şi va avea următorul cuprins:
"14.10 - Situaţia de Lucrări la Terminare.
În termen de 84 de zile după emiterea Certificatului de Recepţie la Terminarea Lucrărilor, Antreprenorul va transmite Inginerului, în şase exemplare, Situaţia de lucrări la terminare, însoţită de documente justificative, potrivit prevederilor Sub-Clauzei 14.3 [Prezentarea Situaţiilor Interimare de Lucrări], care să conţină:
a)valoarea tuturor lucrărilor executate în conformitate cu prevederile Contractului până la data menţionată în Certificatul de Recepţie la Terminarea Lucrărilor,
b)orice alte sume la care Antreprenorul se consideră îndreptăţit, şi
d)o estimare a oricăror alte sume pe care Antreprenorul le consideră ca îi vor fi datorate potrivit prevederilor Contractului. Sumele estimate vor fi prezentate în Situaţia de lucrări la terminare. Inginerul va emite un certificat în conformitate cu prevederile Sub-Clauzei 14.6 [Emiterea Certificatelor Interimare de Plată]."
83.
Subclauza 14.11 - Prezentarea Situaţiilor Finale de Lucrări se modifică, se completează şi va avea următorul cuprins:
"14.11 - Prezentarea Situaţiilor Finale de Lucrări.
În termen de 56 de zile de la emiterea Procesului Verbal de Recepţie Finală, Antreprenorul va transmite Inginerului, în şase exemplare, Situaţia finală de lucrări, însoţită de documentele justificative, care să prezinte în detaliu, într-un format aprobat de către Inginer, următoarele:
a)valoarea tuturor lucrărilor executate conform prevederilor Contractului, şi
b)orice alte sume la care Antreprenorul se consideră îndreptăţit, potrivit prevederilor Contractului, sau în alt fel.
Dacă Inginerul nu va fi de acord sau nu va putea verifica o parte a situaţiei finale, Antreprenorul va transmite orice informaţii suplimentare pe care Inginerul le va solicita în mod rezonabil şi va efectua toate modificările convenite de comun acord. Ulterior, Antreprenorul va pregăti şi va transmite Inginerului situaţia finală, aşa după cum s-a convenit. Aceste Condiţii se referă la situaţia de plată asupra căreia s-a căzut de acord ca fiind Situaţia Finală de Lucrări.
Dacă disputa este soluţionată, în final, potrivit prevederilor Sub-Clauzei 20.5 [Soluţionarea pe Cale Amiabilă], Antreprenorul va pregăti şi va transmite Beneficiarului (cu o copie pentru Inginer) o Situaţie Finală de Lucrări."
84.
Subclauza 14.13- Emiterea Certificatului Final de Plată se modifică, se completează şi va avea următorul cuprins:
"14.13- Emiterea Certificatului Final de Plată.
În termen de 28 de zile de la primirea Situaţiei Finale de Lucrări şi a scrisorii de descărcare în conformitate cu prevederile Sub-Clauzei 14.11 [Prezentarea Situaţiilor Finale de Lucrări] şi Sub-Clauzei 14.12 [Scrisoarea de Descărcare], Inginerul va emite Beneficiarului, Certificatul Final de Plată, care va menţiona:
a)suma finală care este datorată, şi
b)diferenţa (dacă există) datorată Antreprenorului de către Beneficiar sau Beneficiarului de către Antreprenor, după caz, luându-se în considerare toate sumele plătite anterior de către Beneficiar şi toate sumele la care Beneficiarul este îndreptăţit.
Dacă Antreprenorul nu a depus Situaţia Finală de Lucrări în conformitate cu prevederile Sub-Clauzei 14.11 [Prezentarea Situaţiilor Finale de Lucrări] şi Sub-Clauza 14.12 [Scrisoarea de Descărcare], Inginerul va solicita Antreprenorului să o depună. În cazul în care Antreprenorul nu va depune situaţia în termen de 28 de zile, Inginerul va emite Certificatul Final de Plată pentru o sumă pe care o va stabili ca fiind în mod corect datorată.
Fără a prejudicia niciun alt drept al Antreprenorului ce decurge din Contract sau în alt mod, Inginerul nu poate emite un Certificat Final de Plată dacă valoarea cumulată aprobată pentru plată depăşeşte Valoarea de Contract Acceptată sau altă valoare de contract convenită ulterior de Beneficiar şi Antreprenor în cadrul unor acte adiţionale la Contract."
85.
Subclauza 14.14 - Încetarea Responsabilităţii Beneficiarului se modifică, se completează şi va avea următorul cuprins:
"14.14 - Încetarea Responsabilităţii Beneficiarului.
Beneficiarul nu va mai avea nicio obligaţie faţă de Antreprenor în niciun fel sau pentru nicio problema în legătură cu sau potrivit prevederilor Contractului sau cu execuţia Lucrărilor, cu excepţia cazului în care Antreprenorul a inclus în mod expres o sumă pentru aceasta:
a)în Situaţia Finală de Lucrări, şi de asemenea
b)în Situaţia de Lucrări la Terminare, descrisă în Sub-Clauza 14.10 [Situaţia de Lucrări la Terminare] (cu excepţia problemelor sau situaţiilor apărute după emiterea Certificatului de Recepţie la Terminarea Lucrărilor).
Această Sub-Clauză nu va limita responsabilităţile Beneficiarului privind obligaţiile sale de despăgubire în caz de fraudă, greşeală deliberată sau comportament necorespunzător."
86.
Se introduce Subclauza nouă
"14.16 - Returnare plată.
Antreprenorul se angajează să returneze Beneficiarului orice sume plătite în plus faţă de suma finală datorată, în 45 de zile de la primirea solicitării. Dacă Antreprenorul nu reuşeşte să returneze sumele în termenele stabilite de Beneficiar, Beneficiarul poate creşte sumele datorate prin adăugarea unei dobânzi calculate cu rata dobânzii de politică monetară a BNR la care se adaugă 1,5 puncte procentuale, în prima zi a lunii în care termenul limită expiră."
87.
Subclauza 15.2 - Rezilierea Contractului de către Beneficiar se modifică, se completează şi va avea următorul cuprins:
"15.2 - Rezilierea Contractului de către Beneficiar.
Beneficiarul va fi îndreptăţit să rezilieze Contractul potrivit pactului comisoriu de grad IV dacă Antreprenorul:
a)nu reuşeşte să respecte prevederile Sub-Clauzei 4.2 [Garanţia de Bună Execuţie], cerinţele unei înştiinţări potrivit prevederilor Sub-Clauzei 15.1 [Înştiinţarea de Remediere] sau Sub-Clauzei 14.2 [Plata în avans]
b)abandonează Lucrările sau demonstrează în alt fel intenţia de a nu continua îndeplinirea obligaţiilor din cadrul Contractului,
c)nu reuşeşte, fără justificări rezonabile:
(i)să realizeze lucrările în conformitate cu prevederile Clauzei 8 [Începerea, Întârzierea şi Suspendarea Lucrărilor], sau
(ii)să soluţioneze cerinţele unei înştiinţări, emisă potrivit prevederilor Sub-Clauzei 7.5 [Respingerea] sau Sub-Clauza 7.6 [Lucrări de Remediere], în termen de 28 de zile de la primirea acesteia.
d)subcontractează toate Lucrările sau cesionează Contractul fără să obţină aprobarea necesară;
e)intră în procedura falimentului, primeşte un ordin de punere sub sechestru împotriva sa^sau dacă se întâmplă orice alt eveniment care (conform prevederilor Legilor în vigoare) are un efect similar cu cel al oricărei astfel de situaţii sau evenimente, sau
f)dă sau se oferă să dea (direct sau indirect) unei persoane orice fel de mită, dar, favor, comision sau alte lucruri de valoare ca stimulent sau recompensă pentru:
(i)a acţiona sau a înceta să acţioneze în legătură cu Contractul, sau
(ii)a favoriza sau nu, a defavoriza sau nu oricare persoană care are legătură cu Contractul, sau dacă oricare din membrii Personalului Antreprenorului, agenţi sau Subantreprenori dau sau se oferă să dea (direct sau indirect), unei persoane, stimulente sau recompense, în modul descris în acest sub-paragraf (f). Stimulentele şi recompensele legale oferite Personalului Antreprenorului nu dau dreptul la rezilierea Contractului.
g)retragerea sau suspendarea finanţării Contractului de către instituţia finanţatoare
În oricare dintre aceste evenimente sau circumstanţe, Beneficiarul, după 14 zile de la transmiterea unei înştiinţări către Antreprenor, va putea să rezilieze Contractul şi să evacueze Antreprenorul de pe Şantier.
Contractul va înceta de plin drept, fără somaţie, punere în întârziere, hotărâre judecătorească, sentinţă arbitrală sau orice alte formalităţi, după expirarea termenului de 14 zile menţionat mai sus.
Totuşi, în cazurile descrise în subparagrafele (e), (f) sau (g), Beneficiarul va putea, printr-o înştiinţare, rezilia Contractul imediat iar Contractul va înceta de plin drept, fără somaţie, punere în întârziere, hotărâre judecătorească, sentinţă arbitrală sau orice alte formalităţi, la primire de către Antreprenor a înştiinţării de reziliere date de Beneficiar.
Opţiunea Beneficiarului de a rezilia Contractul nu va prejudicia niciun alt drept al Beneficiarului prevăzut în Contract sau alt drept.
După reziliere Antreprenorul va părăsi Şantierul şi va preda Inginerului toate Bunurile solicitate, toate Documentele Antreprenorului şi orice alte documente de proiectare întocmite de sau pentru el. Antreprenorul va face toate eforturile pentru a respecta imediat orice instrucţiuni rezonabile incluse în înştiinţare (i) pentru cesionarea oricărui contract de subantrepriză, şi (ii) pentru a proteja viaţa sau proprietatea sau pentru siguranţa Lucrărilor.
După reziliere, Beneficiarul poate finaliza Lucrările prin forţe proprii şi/sau cu alte entităţi. Beneficiarul şi aceste entităţi vor putea folosi apoi Bunurile, Documentele Antreprenorului sau orice alte documente de proiectare întocmite de Antreprenor sau în numele acestuia.
Beneficiarul va transmite o înştiinţare prin care Utilajele Antreprenorului şi Lucrările Provizorii vor fi restituite Antreprenorului pe Şantier sau în apropierea Şantierului.
Antreprenorul va organiza cu promptitudine evacuarea acestora, cu riscul şi pe cheltuiala Antreprenorului. Beneficiarul poate lua masuri asiguratorii privind debitele de la Antreprenor prin constituirea de garanţii suplimentare respectiv contract de garanţii mobiliare."
88.
Subclauza 15.4 - Plata după Rezilierea de către Beneficiar se modifică, se completează şi va avea următorul cuprins:
"15.4 - Plata după Rezilierea de către Beneficiar.
După ce înştiinţarea de reziliere potrivit prevederilor Sub-Clauzei 15.2 [Rezilierea Contractului de către Beneficiar] a intrat în vigoare, Beneficiarul poate:
a)acţiona în conformitate cu prevederile Sub-Clauzei 2.5 [Revendicările Beneficiarului],
b)sista plăţile următoare către Antreprenor până când costurile de proiectare, execuţie, terminare şi remediere a defecţiunilor, daunelor produse de întârzieri în terminarea lucrărilor (dacă există), şi toate celelalte costuri suportate de către Beneficiar au fost stabilite şi/sau
c)recupera de la Antreprenor a sumei (parte din sumă rămasă) plătită ca avans (dacă este cazul), pierderile şi daunele suportate de către Beneficiar şi orice alte costuri suplimentare pentru terminarea Lucrărilor, după luarea în considerare a sumelor datorate Antreprenorului potrivit prevederilor Sub-Clauzei 15.3 [Evaluarea la Data Rezilierii]. După acoperirea acestor pierderi, daune şi costuri suplimentare Beneficiarul va plăti Antreprenorului diferenţa.
În categoria daunelor prevăzute la această Sub-Clauză sunt incluse şi despăgubirile prevăzute la Sub-Clauza 9.4 [Rezultate Necorespunzătoare ale Testelor la Terminare], cu condiţia ca ele să nu fi fost plătite anterior.
Daunele şi despăgubirile prevăzute în Contract vor fi proporţionale cu valoarea prejudiciului creat."
89.
Subclauza 16.1 - Dreptul Antreprenorului de a Suspenda Execuţia Lucrărilor se modifică, se completează şi va avea următorul cuprins:
"16.1 - Dreptul Antreprenorului de a Suspenda Execuţia Lucrărilor.
Dacă Inginerul nu reuşeşte să ia o decizie legată de o certificare în conformitate cu prevederile Sub-Clauzei 14.6 [Emiterea Certificatelor Interimare de Plată] sau dacă Beneficiarul nu respectă prevederile Sub-Clauzei 2.4 [Asigurarea Resurselor Financiare de către Beneficiar] sau Sub-Clauzei 14.7 [Plăţile], Antreprenorul poate, la cel puţin 21 de zile după ce a înştiinţat Beneficiarul, să reducă ritmul de execuţie şi apoi, dacă nu primeşte Certificatul de Plată, dovada concretă sau plata, are dreptul să solicite suspendarea lucrărilor cu 21 de zile înaintea suspendării execuţiei.
Acţiunea Antreprenorului nu va prejudicia drepturile acestuia la compensări financiare potrivit prevederilor Sub-Clauzei 14.8 [Întârzieri în Efectuarea Plăţilor] şi la rezilierea contractului potrivit prevederilor Sub-Clauzei 16.2 [Rezilierea Contractului de către Antreprenor].
Dacă Antreprenorul primeşte, ulterior, Certificatul de Plată, o dovadă concretă sau plata (după cum este prezentat în Sub-Clauza corespunzătoare şi în înştiinţarea de mai sus) înainte de transmiterea înştiinţării de reziliere a Contractului, Antreprenorul va reîncepe activitatea normală de îndată ce acest lucru este posibil.
Dacă Antreprenorul înregistrează întârzieri şi/sau Costuri suplimentare ca urmare a suspendării Lucrărilor (sau a reducerii ritmului de execuţie) în conformitate cu prevederile acestei Sub-Clauze, Antreprenorul va transmite o înştiinţare Inginerului şi, cu condiţia respectării prevederilor Sub-Clauzei 20.1 [Revendicările Antreprenorului] va avea dreptul la:
a.o prelungire a duratei de execuţie pentru orice astfel de întârziere potrivit prevederilor Sub-Clauzei 8.4 [Prelungirea Duratei de Execuţie], dacă terminarea lucrărilor este sau va fi întârziată, şi
b)plata Costurilor suplimentare la care se adaugă un profit rezonabil care vor fi incluse în Preţul Contractului.
După primirea acestei înştiinţări, Inginerul va acţiona, în conformitate cu prevederile Sub-Clauzei 3.5 [Determinări], pentru a conveni sau face o determinare în vederea soluţionării acestor probleme."
90.
Subclauza 16.2 - Rezilierea Contractului de către Antreprenor se modifică, se completează şi va avea următorul cuprins:
"16.2 - Rezilierea Contractului de către Antreprenor.
Antreprenorul va fi îndreptăţit să rezilieze Contractul dacă:
a)nu primeşte, în termen de 42 de zile după transmiterea înştiinţării, potrivit prevederilor Sub-Clauzei 16.1 [Dreptul Antreprenorului de a Suspenda Execuţia Lucrărilor] dovada rezonabilă referitoare la respectarea condiţiilor Sub-Clauzei 2.4 [Asigurarea Resurselor Financiare de către Beneficiar],
b.Inginerul nu reuşeşte să emită Certificatul de Plată în termen de 56 de zile după primirea Situaţiei de Lucrări şi a documentelor justificative,
c.nu primeşte suma datorată potrivit Certificatului Interimar de Plată în termen de 420 de zile, după data de expirare a perioadei specificate în Sub-Clauza 14.7 [Plăţile], termen la care trebuie efectuată plata (cu excepţia deducerilor prevăzute în Sub-Clauza 2.5 [Revendicările Beneficiarului],
d)Beneficiarul nu îşi îndeplineşte în mod substanţial obligaţiile prevăzute în Contract,
e)Beneficiarul nu reuşeşte sa respecte prevederile Sub-Clauzei 1.7 [Cesionarea],
f)o suspendare îndelungată afectează în totalitate Lucrările, potrivit prevederilor Sub-Clauzei 8.11 [Suspendarea Prelungită], sau
g)Beneficiarul intra în faliment.
În oricare dintre aceste evenimente sau circumstanţe, Antreprenorul, după 14 zile de la transmiterea unei înştiinţări către Beneficiar, va putea să rezilieze Contractul.
Contractul va înceta de plin drept, fără somaţie, punere în întârziere, hotărâre judecătorească, sentinţă arbitrală sau orice alte formalităţi, la expirarea termenului de 14 zile menţionat mai sus.
Totuşi, în cazurile descrise în subparagrafele (f) sau (g), Antreprenorul va putea, printr-o înştiinţare, rezilia Contractul imediat iar Contractul va înceta de plin drept, fără somaţie, punere în întârziere, hotărâre judecătorească, sentinţă arbitrală sau orice alte formalităţi, la primire de către Beneficiar a înştiinţării de reziliere dată de Antreprenor
Opţiunea Antreprenorului de a rezilia Contractul nu va prejudicia niciun alt drept al Antreprenorului prevăzut în Contract sau alt drept."
91.
Subclauza 17.2 - Responsabilitatea Antreprenorului faţă de Lucrări se modifică, se completează şi va avea următorul cuprins:
"17.2 - Responsabilitatea Antreprenorului faţă de Lucrări.
Antreprenorul îşi va asuma întreaga responsabilitate pentru îngrijirea Lucrărilor şi a Bunurilor de la Data de Începere până la data emiterii Certificatului de Recepţie la Terminarea Lucrărilor sau până când recepţia se consideră admisă de Beneficiar în condiţiile Legilor, dată la care responsabilitatea pentru grija faţă de Lucrări va fi transferată Beneficiarului. Dacă se emite un Certificat de Recepţie la Terminarea Lucrărilor pentru Sectoare sau părţi de Lucrări (sau se consideră a fi emis), responsabilitatea pentru grija faţă de Sectoarele sau părţile de Lucrări va fi transferată Beneficiarului.
După ce responsabilitatea a fost transferată Beneficiarului, Antreprenorul îşi va asuma responsabilitatea pentru îngrijirea oricărei lucrări neexecutate la data specificată în Certificatul de Recepţie la Terminarea Lucrărilor, până când lucrarea va fi finalizată.
Dacă se produc pierderi sau sunt aduse daune Lucrărilor, Bunurilor sau Documentelor Antreprenorului, pe parcursul perioadei în care Antreprenorul este responsabil de îngrijirea acestora, din orice cauză care nu este enumerată în Sub-Clauza 17.3 [Riscurile Beneficiarului], Antreprenorul va recupera pierderile sau daunele cu riscul şi pe cheltuiala Antreprenorului, astfel încât Lucrările, Bunurile şi Documentele Antreprenorului să fie conforme cu prevederile Contractului.
Antreprenorul va răspunde de orice pierdere sau daună cauzată de acţiuni întreprinse de către Antreprenor după emiterea Certificatului de Recepţie la Terminarea Lucrărilor.
Antreprenorul va răspunde, de asemenea, de orice pierdere sau daună care se produce după ce a fost emis Certificatul de Recepţie la Terminarea Lucrărilor şi care rezultă dintr-un eveniment anterior pentru care Antreprenorul era răspunzător."
92.
Subclauza 17.5 - Drepturi de Proprietate Intelectuală şi Industrială se modifică, se completează şi va avea următorul cuprins:
"17.5 - Drepturi de Proprietate Intelectuală şi Industrială.
Drepturile privind proprietatea intelectuala şi/sau industrială a Documentelor Antreprenorului născute în cadrul contractului, aparţin în exclusivitate Beneficiarului.
În această Sub-Clauză, "încălcare" înseamnă o încălcare (sau pretinsă încălcare) a unui brevet, desen sau model industrial înregistrat, a unui drept de autor, a unei mărci înregistrate, denumiri comerciale, a unui secret comercial sau a altui drept de proprietate intelectuală sau industrială legat de Lucrări; şi "revendicare" înseamnă o revendicare (sau proceduri ulterioare unei revendicări) privind o încălcare.
Dacă o Parte nu transmite, în termen de 28 de zile de la primirea unei revendicări, o înştiinţare celeilalte Părţi, referitoare la revendicare, se va considera că a renunţat la orice drept de a primi despăgubirile reglementate de prevederile acestei Sub-Clauze.
Beneficiarul va despăgubi Antreprenorul şi se va asigura că Antreprenorul nu este vinovat sau nu este afectat de nicio revendicare privind o încălcare care este sau a fost:
a)un rezultat inevitabil al respectării de către Antreprenor a Caietului de sarcini,
sau
b)un rezultat al utilizării oricăror Lucrări de către Beneficiar:
(i)pentru alt scop decât cel indicat prin Contract sau rezultă în mod rezonabil din Contract, sau
(ii)în legătură cu orice bun care nu a fost furnizat de către Antreprenor, cu excepţia cazului în care o astfel de utilizare a fost adusă la cunoştinţa Antreprenorului înainte de Data de Bază sau este specificată în Contract.
Antreprenorul va despăgubi Beneficiarul şi se va asigura că Beneficiarul nu este vinovat sau nu este afectat de nicio reclamaţie generată de sau în legătură cu (i) proiectul Antreprenorului, fabricarea, construcţia sau executarea Lucrărilor, (ii) utilizarea Utilajelor Antreprenorului, sau (iii) utilizarea corespunzătoare a Lucrărilor.
Dacă o Parte are dreptul să primească despăgubiri potrivit prevederilor acestei Sub-Clauze, Partea care este în culpă poate (pe cheltuiala sa) organiza negocieri pentru concilierea revendicării sau soluţionarea litigiului ori arbitrajului care decurg din aceasta.
Cealaltă Parte va participa la procesul de contestare a revendicării, la cererea şi pe costul Părţii în culpă. Cealaltă Parte (şi Personalul acesteia) nu va face nicio declaraţie care poate aduce prejudicii Părţii în culpă, cu excepţia cazului în care Partea în culpă nu a reuşit să organizeze negocieri privind litigiul sau procesul de arbitraj după ce i s-a solicitat de către prima Parte."
93.
Subclauza 18.1 - Cerinţe generale pentru asigurări se modifică, se completează şi va avea următorul cuprins:
"18.1 - Cerinţe generale pentru asigurări.
În această Clauză, "Partea asiguratoare" înseamnă, pentru fiecare tip de asigurare, Partea responsabilă de a face şi menţine în vigoare asigurările specificate în Sub-Clauzele relevante.
Atunci când Antreprenorul se constituie în Parte asiguratoare, fiecare asigurare va fi făcută cu asiguratori (societăţi de asigurare) şi în termenii aprobaţi de către Beneficiar.
Aceşti termeni vor fi compatibili cu termenii conveniţi de ambele Părţi înainte de data emiterii Scrisorii de Acceptare. Acordul convenit asupra termenilor va avea întâietate asupra prevederilor acestei clauze.
Atunci când Beneficiarul se constituie în Partea asiguratoare, fiecare asigurare va fi efectuată cu asiguratori şi în termenii care să respecte detaliile anexate la Condiţiile Speciale.
Dacă este necesară o poliţă prin care să se despăgubească o asociaţie asigurată, asigurarea se va aplica separat fiecărui membru asociat asigurat ca şi când s-ar fi emis câte o poliţă separată pentru fiecare membru al asociaţiei. Dacă poliţa despăgubeşte şi o altă asociaţie asigurată, diferită de cele asigurate potrivit prevederilor acestei Clauze, (i) Antreprenorul va acţiona în contextul poliţei respective în numele acestei asociaţii suplimentare asigurate, cu excepţia situaţiilor în care Beneficiarul va acţiona în numele Personalului Beneficiarului, (ii) celelalte asociaţii asigurate nu vor avea dreptul de a primi plăţi direct de la asigurator sau de a trata direct cu asiguratorul, şi (iii) Partea asiguratoare va solicita celeilalte asociaţii asigurate să respecte condiţiile prevăzute în poliţa de asigurare.
Fiecare poliţă care face asigurări împotriva pierderilor sau daunelor va asigura efectuarea plăţilor în moneda cerută pentru acoperirea pierderilor sau daunelor. Plăţile primite de la asiguratori vor fi folosite pentru acoperirea pierderilor sau daunelor.
- Partea asiguratoare relevantă va prezenta celeilalte Părţi, în perioadele specificate în Anexa la Ofertă (calculate de la Data de Începere) următoarele:
a)dovada faptului că asigurările descrise în această Clauză au fost încheiate, şi
b)copii ale poliţelor pentru asigurările descrise în Sub-Clauza 18.2 [Asigurarea Lucrărilor şi a Utilajelor Antreprenorului] şi Sub-Clauza 18.3 [Asigurarea Împotriva Vătămării Persoanelor şi a Daunelor Aduse Proprietăţii].
După ce se face plata fiecărei prime de asigurare, Partea asiguratoare va transmite celeilalte Părţi dovada plăţii. La fiecare transmitere a dovezilor sau a poliţelor, Partea asiguratoare va transmite o înştiinţare Inginerului.
Fiecare Parte va respecta condiţiile stipulate în fiecare poliţă de asigurare. Partea asiguratoare va informa asiguratorii cu privire la orice modificări în execuţia Lucrărilor şi va menţine asigurarea în conformitate cu prevederile acestei Clauze.
Niciuna din Părţi nu va face vreo modificare concretă a termenilor asigurărilor fără să obţină acceptul prealabil al celeilalte Părţi. Dacă un asigurator întreprinde (sau e pe cale să întreprindă) o modificare, Partea notificată de către asigurator va transmite, cu promptitudine, o înştiinţare celeilalte Părţi.
Dacă Partea asiguratoare nu reuşeşte să facă sau să menţină în vigoare una din asigurările necesar a fi făcute şi menţinute potrivit prevederilor Contractului, sau nu reuşeşte să asigure dovezi satisfăcătoare şi copii ale poliţelor de asigurare în conformitate cu prevederile acestei Sub-Clauze, cealaltă Parte poate să facă (la opţiunea sa, şi fără să prejudicieze orice alt drept sau măsură de remediere) o asigurare care să acopere cele necesare şi să plătească primele de asigurare corespunzătoare. Partea asiguratoare va plăti celeilalte Părţi suma corespunzătoare acestor prime, iar Preţul de Contract va fi modificat în consecinţă.
Nimic din cele prevăzute în această clauză nu limitează obligaţiile, îndatoririle sau responsabilităţile Antreprenorului sau ale Beneficiarului în conformitate cu celelalte prevederi contractuale sau în alt fel. Orice sumă neasigurată sau nerecuperată de la asiguratori va fi suportată de către Antreprenor şi/sau Beneficiar în conformitate cu aceste obligaţii, îndatoriri şi responsabilităţi. Dacă Partea asiguratoare omite să facă şi să menţină în vigoare o asigurare posibilă şi care trebuie făcută şi menţinută în conformitate cu prevederile Contractului, iar cealaltă parte nici nu aprobă omiterea asigurării şi nici nu efectuează o asigurare care să acopere cele necesare acestei omisiuni, orice sumă care ar fi putut fi acoperită prin această asigurare va fi plătită de către Partea asiguratoare.
Plăţile efectuate de o Parte către cealaltă Parte vor face, după caz, obiectul Sub-Clauzei 2.5 [Revendicările Beneficiarului] sau Sub-Clauzei 20.1 [Revendicările Antreprenorului].
Antreprenorul are obligaţia de a prezenta Beneficiarului dovada plăţii poliţelor de asigurare potrivit opţiunilor de plată alese faţă de Partea asiguratoare. în termen de 7 zile de la plată."
94.
Subclauza 18.2 - Asigurarea Lucrărilor şi a Utilajelor Antreprenorului se modifică, se completează şi va avea următorul cuprins:
"18.2 - Asigurarea Lucrărilor şi a Utilajelor Antreprenorului.
- Partea asiguratoare va asigura Lucrările, Echipamentele, Materialele şi Documentele Antreprenorului pentru nu mai puţin decât costul total de înlocuire incluzând toate costurile demolării, îndepărtării deşeurilor, taxele profesionale şi profitul. Această asigurare trebuie să fie în vigoare de la data la care dovada asigurării trebuie depusă potrivit prevederilor sub-paragrafului (a) al Sub-Clauzei 18.1 [Cerinţe Generale Pentru Asigurări], până la data emiterii Certificatul de Recepţie la Terminarea Lucrărilor.
- Partea asiguratoare va menţine în vigoare această asigurare pentru a furniza acoperirea, până la data emiterii Certificatul de Recepţie Finală, pentru pierderi sau daune pentru care este răspunzător Antreprenorul şi care sunt generate de un eveniment care se produce înainte de emiterea Certificatului de Recepţie la Terminarea Lucrărilor, şi pentru pierderi sau daune cauzate de către Antreprenor în cursul altor operaţiuni (inclusiv cele la care se referă Clauza 11 [Perioada de Garanţie] şi Clauza 9 [Teste la Terminare].
- Partea asiguratoare va asigura Utilajele Antreprenorului pentru nu mai puţin decât valoarea totală de înlocuire, la care se adaugă costul transportului la Şantier. Pentru fiecare din Utilajele Antreprenorului, asigurarea trebuie să fie în vigoare pe durata transportului la Şantier şi pe perioada în care utilajul este necesar ca Utilaj al Antreprenorului.
Cu excepţia altor prevederi ale Condiţiilor Speciale, potrivit prevederilor acestei Sub-Clauze asigurările:
a)vor fi făcute şi menţinute de către Antreprenor ca Parte asiguratoare,
b)se vor face în numele ambelor Părţi, care vor fi împreună îndreptăţite să primească plăţi de la asiguratori, plăţile fiind destinate sau alocate între Părţi pentru unicul scop de a recupera pierderile sau daunele,
c)vor acoperi toate pierderile sau daunele datorate oricărei cauze care nu este enumerată în Sub-Clauza 17.3 [Riscurile Beneficiarului],
d)vor acoperi şi pierderile sau daunele aduse unei părţi din Lucrări, care se datorează utilizării sau ocupării, de către Beneficiar, a altei părţi din Lucrări, şi pierderile sau daunele rezultate din riscurile enumerate în sub-paragrafele (c), (g) şi (h) din Sub-Clauza 17.3 [Riscurile Beneficiarului], excluzând (în fiecare caz) riscurile care nu se pot asigura în termeni comercial rezonabili, cu franşize deductibile per eveniment care să nu depăşească suma specificată în Anexa la Ofertă (dacă nu este specificată o sumă, atunci acest sub-paragraf (d) nu se va aplica), şi
e)pot exclude pierderi sau daune şi refacerea:
(i)unei părţi din Lucrări care prezintă deficienţe din cauza erorilor de proiectare, materialelor sau execuţiei necorespunzătoare (dar poliţa va include orice alte părţi care sunt pierdute sau degradate ca urmare directă a acestor deficienţe şi nu cum este descris în sub-paragraful (ii) de mai jos),
(ii)unei părţi din Lucrări care este pierdută sau deteriorată, în scopul de a restabili orice altă parte din Lucrări, dacă această parte prezintă deficienţe ca urmare a erorilor de proiectare, materialelor sau manoperei necorespunzătoare,
(iii)unei părţi din Lucrări care a fost recepţionată de către Beneficiar, cu excepţia situaţiei în care Antreprenorul este responsabil pentru pierderi sau daune, şi
(iv)Bunurilor, când acestea nu sunt în Ţară, în condiţiile Sub-Clauzei 14.5 [Echipamente şi Materiale Destinate Lucrărilor].
Dacă, la mai mult de un an de la Data de Bază, poliţa descrisă la sub-paragraful
d)de mai sus încetează de a mai fi disponibilă în termeni comercial rezonabili, Antreprenorul (ca parte asiguratoare) va înştiinţa Beneficiarul, prezentând detalii justificative. Beneficiarul:
(i)va fi îndreptăţit, în condiţiile Sub-Clauzei 2.5 [Revendicările Beneficiarului], la plata unei sume echivalente unor astfel de termeni comercial rezonabili după cum ar fi trebuit să i se ceară Antreprenorului să plătească pentru o astfel de poliţă, şi
(ii)se va considera, în afară de cazul în care Beneficiarul obţine poliţa în termeni comercial rezonabili, că a aprobat omisiunea la care se referă prevederile Sub-Clauzei 18.1 [Cerinţele Generale Pentru Asigurări].
- Partea asiguratoare are responsabilitatea să aducă la cunoştinţa companiei asiguratoare orice schimbare intervenită în natura, gradul de complexitate sau graficul de execuţie al Lucrărilor şi să se asigure că poliţa respectivă este adecvată pentru a acoperi în mod corespunzător întreaga perioada de derulare a Contractului."
95.
Subclauza 18.3 - Asigurare împotriva Vătămării Persoanelor şi a Daunelor Aduse Proprietăţii se modifică, se completează şi va avea următorul cuprins:
"18.3 - Asigurare împotriva Vătămării Persoanelor şi a Daunelor Aduse Proprietăţii
- Partea asiguratoare va asigura ambele Părţi împotriva responsabilităţii pentru orice pierderi, daune, decese sau vătămări corporale care pot afecta oricare proprietate fizică (cu excepţia celor asigurate potrivit prevederilor Sub-Clauzei 18.2 [Asigurarea Lucrărilor şi Utilajelor Antreprenorului]) sau oricare persoană (cu excepţia persoanelor asigurate potrivit prevederilor Sub-Clauzei 18.4 [Asigurarea Personalului Antreprenorului]), pot fi generate de execuţia Contractului de către Antreprenor şi se produc înainte de emiterea Certificatului de Recepţie Finală.
Această asigurare se va face pentru o valoare minimă per eveniment cu un număr nelimitat de evenimente, şi la o valoare care nu va fi inferioară valorii specificate în Anexa la Ofertă. Dacă în Anexa la Ofertă nu este specificată o valoare, prevederile acestei Sub-Clauze nu se vor aplica.
Cu excepţia altor prevederi ale Condiţiilor Speciale, asigurările specificate în această Sub-Clauza:
a)vor fi făcute şi menţinute de către Antreprenor ca Parte asiguratoare,
b)vor fi făcute în numele ambelor Părţi
c)vor fi extinse pentru a acoperi responsabilitatea pentru toate pierderile sau daunele asupra proprietăţii Beneficiarului (exceptând cele asigurate potrivit prevederilor Sub-Clauzei 18.2), care apar ca urmare a executării Contractului de către Antreprenor, şi
d)pot exclude responsabilitatea în măsura în care aceasta decurge din:
(i)dreptul Beneficiarului de a executa Lucrări Permanente pe, peste, sub, în sau prin orice teren, şi de a ocupa acest teren pentru Lucrările Permanente,
(ii)paguba care este un rezultat inevitabil al obligaţiilor Antreprenorului de a executa Lucrările şi de a remedia orice defecţiuni, şi
(iii)cauza enumerată în Sub-Clauza 17.3 [Riscurile Beneficiarului], exceptând măsura în care poliţa este disponibilă în termeni rezonabili din punct de vedere comercial."
96.
Subclauza 19.2 - Înştiinţarea Forţei Majore se modifică, se completează şi va avea următorul cuprins:
"19.2 - Înştiinţarea Forţei Majore.
Dacă o Parte este sau va fi împiedicată de a îndeplini obligaţiile sale potrivit prevederilor Contractului de un caz de Forţă Majoră, atunci această Parte va înştiinţa cealaltă Parte de evenimentele sau circumstanţele care constituie Forţă Majoră şi va specifica obligaţiile de la a căror îndeplinire este sau va fi împiedicată. Înştiinţarea va fi transmisă în termen de 14 zile după ce Partea cunoaşte (sau ar trebui să cunoască) evenimentele sau circumstanţele care constituie Forţă Majoră. Înştiinţarea va fi însoţită de documente justificative corespunzătoare emise de către organe abilitate, care să motiveze emiterea înştiinţării potrivit Legii Romane.
- Partea care a transmis înştiinţarea va fi exonerată de îndeplinirea acelor obligaţii pe care, şi în perioada în care, Forţa Majoră o împiedică să le îndeplinească.
Fără a lua în considerare celelalte prevederi ale acestei Clauze, Forţa Majoră nu se va aplica obligaţiilor niciuneia dintre Părţi de a face plăţi către cealaltă Parte potrivit prevederilor Contractului."
97.
Clauza 20 - se redenumeşte: Revendicări şi Soluţionare Litigii.
98.
Subclauzele 20.2 - Numirea Comisiei de Adjudecare a Disputelor (CAD), 20.3 - Eşecul numirii Comisiei de Adjudecare a Disputelor şi 20.4 - Obţinerea Deciziei Comisiei de Adjudecare a Disputelor, se anulează."
99.
Subclauza 20.5 - Soluţionarea pe Cale Amiabilă se modifică, se completează şi va avea următorul cuprins:
"20.5 - Soluţionarea pe Cale Amiabilă.
Orice revendicare şi/sau dispută se propune a se rezolva amiabil. În cazul în care părţile nu pot rezolva pe cale amiabilă într-un termen de 90 de zile de la notificarea apariţiei acestei revendicări/dispute, de către una din părţi, părţile pot iniţia procedura Medierii potrivit prevederilor legale."
100.
Subclauza 20.6 - se redenumeşte: Instanţa Civilă.
"Cu excepţia disputelor soluţionate pe cale amiabilă, orice reclamaţie/dispută va fi soluţionată definitiv prin instanţa civila competenta de la sediul Beneficiarului. Disputele născute din aceste contracte nu pot face obiectul arbitrajelor de orice fel.
Judecata poate începe înainte sau după terminarea Lucrărilor. Obligaţiile contractuale ale Părţilor şi ale Inginerului nu vor fi modificate/afectate în niciun fel datorită derulării unei proceduri de judecată în timpul executării Lucrărilor."
101.
Subclauzele 20.7 - Nerespectarea Deciziei Comisiei de Adjudecare a Disputelor şi 20.8 - Expirarea Perioadei de Funcţionare a Comisiei de Adjudecare a Disputelor, se anulează."
102.
Se adaugă Clauză nouă cu următorul conţinut:
"21 - Verificări şi Audituri efectuate de către Autorităţi Române şi Comunitare.
Antreprenorul va permite Autorităţii Române de Audit, Biroului Român Anti-Fraudă, Comisiei Europene, Biroului European Anti-Frauda şi Curţii Europene de Auditori sau alte autorităţi care au astfel de atribuţii să controleze/verifice, prin examinarea documentelor sau prin intermediul verificărilor pe loc, implementarea proiectului şi să desfăşoare un audit/control complet, dacă este cazul, pe baza documentelor probatoare pentru conturile, documentele contabile şi orice alte documente. Aceste inspecţii pot avea loc atât în timpul implementării cat şi în Termenul de păstrare al arhivei corespunzător sursei de finanţare.
Mai mult decât atât, Antreprenorul va permite Birourilor Anti-Fraudă Român şi European să desfăşoare inspecţii şi verificări pe loc în conformitate cu procedurile prevăzute de legislaţia Comunităţii Europene în vederea protejării intereselor financiare ale Comunităţilor Europene împotriva fraudei sau a altor ilegalităţi.
În acest scop, Antreprenorul se obligă să asigure accesul corespunzător al personalului sau agenţilor autorităţilor menţionate în primul paragraf al prezentei Clauze la şantierele şi locaţiile în care Contractul se desfăşoară, inclusiv la sistemele informatice, precum şi la toate documentele sau bazele de date privitoare la managementul tehnic şi financiar al proiectului şi să întreprindă toate măsurile necesare pentru a facilita activitatea acestora. Dreptul de acces acordat agenţilor autorităţilor menţionate anterior se va acorda pe baza principiului de confidenţialitate faţă de terţe părţi, fără a prejudicia obligaţiile specificate de legea publică cărora se supun. Documentele trebuie să fie uşor accesibile şi arhivate astfel încât să uşureze examinarea iar Antreprenorul trebuie să înştiinţeze Beneficiarul cu privire la locaţia lor precisă.
Antreprenorul garantează că drepturile autorităţilor menţionate în primul paragraf al prezentei Clauze de a desfăşura audituri, inspecţii şi verificări vor guverna în acelaşi mod, sub aceleaşi condiţii şi în conformitate cu prevederile legale şi prevăzute de prezenta Clauză, orice sub-antreprenor sau orice altă parte care beneficiază de fonduri acordate de Comisia Europeană."
Publicat în Monitorul Oficial cu numărul 294 bis din data de 23 mai 2013