DECIZIE nr. 342 din 1 august 2013 privind numirea responsabilului naţional cu autorizarea finanţării PHARE, Facilitatea de tranziţie şi SAPARD
Având în vedere prevederile:
- Memorandumului de înţelegere dintre România şi Comisia Europeană pentru punerea în aplicare a Facilităţii de tranziţie, publicat prin Ordinul ministrului economiei şi finanţelor nr. 1.849/2007;
- Legii nr. 316/2001 pentru ratificarea Acordului multianual de finanţare dintre Guvernul României şi Comisia Comunităţilor Europene, semnat la Bruxelles la 2 februarie 2001, cu modificările şi completările ulterioare;
- Hotărârii Guvernului nr. 859/2001 privind utilizarea Fondului Naţional pentru programul SAPARD şi constituirea Comitetului de Acreditare Naţională SAPARD;
- Hotărârii Guvernului nr. 34/2009 privind organizarea şi funcţionarea Ministerului Finanţelor Publice, cu modificările şi completările ulterioare,
în temeiul art. 19 din Legea nr. 90/2001 privind organizarea şi funcţionarea Guvernului României şi a ministerelor, cu modificările şi completările ulterioare,
prim-ministrul emite prezenta decizie.
Art. 1
Începând cu data intrării în vigoare a prezentei decizii, domnul Dan Manolescu, având funcţia de secretar de stat în cadrul Ministerului Finanţelor Publice, se numeşte în funcţia de responsabil naţional cu autorizarea finanţării PHARE, Facilitatea de tranziţie şi SAPARD.
Art. 2
La data intrării în vigoare a prezentei decizii se abrogă Decizia prim-ministrului nr. 385/2012 privind numirea responsabilului naţional cu autorizarea finanţării PHARE, Facilitatea de tranziţie şi SAPARD, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 426 din 27 iunie 2012.
-****-

PRIM-MINISTRU

VICTOR-VIOREL PONTA

Contrasemnează:

Secretarul general al Guvernului,

Ion Moraru

Publicat în Monitorul Oficial cu numărul 481 din data de 1 august 2013