DECIZIE nr. 862 din 10 decembrie 2015 referitoare la excepţia de neconstituţionalitate a prevederilor art. II art. 18 din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 80/2010 pentru completarea art. 11 din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 37/2008 privind reglementarea unor măsuri financiare în domeniul bugetar, precum şi pentru instituirea altor măsuri financiare în domeniul bugetar, aprobată cu modificări şi completări prin Legea nr. 283/2011

Augustin Zegrean

- preşedinte

Valer Dorneanu

- judecător

Petre Lăzăroiu

- judecător

Mircea Ştefan Minea

- judecător

Daniel Marius Morar

- judecător

Mona-Maria Pivniceru

- judecător

Puskas Valentin Zoltan

- judecător

Simona-Maya Teodoroiu

- judecător

Tudorel Toader

- judecător

Ingrid Alina Tudora

- magistrat-asistent

Cu participarea reprezentantului Ministerului Public, procuror Luminiţa Nicolescu.
1. Pe rol se află soluţionarea excepţiei de neconstituţionalitate a prevederilor art. II art. 18 din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 80/2010 pentru completarea art. 11 din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 37/2008 privind reglementarea unor măsuri financiare în domeniul bugetar, precum şi pentru instituirea altor măsuri financiare în domeniul bugetar, aprobată cu modificări şi completări prin Legea nr. 283/2011, excepţie ridicată de Ion Moise, Nicolae Gavrilă şi Constantin Tache în Dosarul nr. 3.872/114/2014 al Tribunalului Buzău - Secţia I civilă - Complet specializat conflicte de muncă şi asigurări. Excepţia de neconstituţionalitate formează obiectul Dosarului Curţii Constituţionale nr. 1.144D/2015.
2. La apelul nominal lipsesc părţile, faţă de care procedura de citare este legal îndeplinită.
3. Magistratul-asistent referă asupra cauzei şi arată că Constantin Tache, autor al excepţiei de neconstituţionalitate, a transmis, prin poşta electronică, o serie de înscrisuri la dosar, precum şi o solicitare de judecare a cauzei în lipsă.
4. Cauza fiind în stare de judecată, preşedintele acordă cuvântul reprezentantului Ministerului Public, care pune concluzii de respingere, ca neîntemeiată, a excepţiei de neconstituţionalitate, sens în care invocă jurisprudenţa în materie a Curţii Constituţionale.

CURTEA,

având în vedere actele şi lucrările dosarului, reţine următoarele:
5. Prin Încheierea din 3 iunie 2015, pronunţată în Dosarul nr. 3.872/114/2014, Tribunalul Buzău - Secţia I civilă - Complet specializat conflicte de muncă şi asigurări a sesizat Curtea Constituţională cu excepţia de neconstituţionalitate a prevederilor art. II art. 18 din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 80/2010 pentru completarea art. 11 din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 37/2008 privind reglementarea unor măsuri financiare în domeniul bugetar, precum şi pentru instituirea altor măsuri financiare în domeniul bugetar, aprobată cu modificări şi completări prin Legea nr. 283/2011. Excepţia de neconstituţionalitate a fost invocată de Ion Moise, Nicolae Gavrilă şi Constantin Tache într-o cauză privind acordarea indemnizaţiei lunare reparatorii cuvenite în temeiul Legii nr. 341/2004.
6. În motivarea excepţiei de neconstituţionalitate, autorii acesteia susţin că sunt beneficiari ai prevederilor art. 4 alin. (4) din Legea recunoştinţei pentru victoria Revoluţiei Române din Decembrie 1989 şi pentru revolta muncitorească anticomunistă de la Braşov din noiembrie 1987 nr. 341/2004, însă prin art. II art. 18 din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 80/2010, aprobată prin Legea nr. 283/2011, legiuitorul a sistat plata indemnizaţiilor stabilite pentru urmaşii eroilor revoluţiei din 1989. Apreciază că prin această măsură s-a creat o discriminare între aceştia din urmă şi celelalte categorii care beneficiau de prevederile Legii nr. 341/2004, discriminare ce a fost sancţionată inclusiv de Curtea Europeană a Drepturilor Omului, exemplu fiind, în acest sens, Hotărârea din 4 noiembrie 2014, pronunţată în Cauza Bosnigeanu şi alţii împotriva României.
7. Tribunalul Buzău - Secţia I civilă - Complet specializat conflicte de muncă şi asigurări consideră că excepţia de neconstituţionalitate este neîntemeiată, sens în care invocă jurisprudenţa în materie a Curţii Constituţionale.
8. În conformitate cu prevederile art. 30 alin. (1) din Legea nr. 47/1992, încheierea de sesizare a fost comunicată preşedinţilor celor două Camere ale Parlamentului, Guvernului, precum şi Avocatului Poporului, pentru a-şi formula punctele de vedere cu privire la excepţia de neconstituţionalitate.
9. Preşedinţii celor două Camere ale Parlamentului, Guvernul şi Avocatul Poporului nu au transmis punctele lor de vedere asupra excepţiei de neconstituţionalitate.

CURTEA,

examinând încheierea de sesizare, raportul întocmit de judecătorul-raportor, notele scrise ale autorului excepţiei de neconstituţionalitate, concluziile procurorului, dispoziţiile de lege criticate, raportate la prevederile Constituţiei, precum şi Legea nr. 47/1992, reţine următoarele:
10. Curtea Constituţională a fost legal sesizată şi este competentă, potrivit dispoziţiilor art. 146 lit. d) din Constituţie, precum şi ale art. 1 alin. (1) şi (2), art. 2, 3, 10 şi 29 din Legea nr. 47/1992, să soluţioneze excepţia de neconstituţionalitate.
11. Obiectul excepţiei de neconstituţionalitate îl constituie prevederile art. II art. 18 din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 80/2010 pentru completarea art. 11 din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 37/2008 privind reglementarea unor măsuri financiare în domeniul bugetar, precum şi pentru instituirea altor măsuri financiare în domeniul bugetar, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 636 din 10 septembrie 2010, aprobată cu modificări şi completări prin Legea nr. 283/2011, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 887 din 14 decembrie 2011. Aceste prevederi au următorul conţinut:
"Art. II
Pentru anul 2012 se aprobă instituirea unor măsuri financiare în domeniul bugetar, după cum urmează: [...]
Art. 18
În anul 2012, indemnizaţiile prevăzute la art. 4 alin. (4) din Legea recunoştinţei faţă de eroii-martiri şi luptătorii care au contribuit la victoria Revoluţiei române din decembrie 1989, precum şi faţă de persoanele care şi-au jertfit viaţa sau au avut de suferit în urma revoltei muncitoreşti anticomuniste de la Braşov din noiembrie 1987 nr. 341/2004, cu modificările şi completările ulterioare, nu se acordă."
12. În opinia autorilor excepţiei de neconstituţionalitate, aceste prevederi contravin dispoziţiilor constituţionale ale art. 16 referitoare la egalitatea în drepturi.
13. Examinând excepţia de neconstituţionalitate, Curtea reţine că prevederile de lege criticate au mai făcut obiect al controlului de constituţionalitate, din perspectiva unor critici similare, în acest sens fiind, spre exemplu, Decizia nr. 922 din 1 noiembrie 2012, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 35 din 16 ianuarie 2013, Decizia nr. 88 din 28 februarie 2013, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 167 din 28 martie 2013, Decizia nr. 220 din 15 aprilie 2014, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 407 din 2 iunie 2014, sau Decizia nr. 171 din 19 martie 2015, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 352 din 21 mai 2015.
14. Prin aceste decizii, Curtea a constatat că prevederile art. II art. 18 din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 80/2010 pentru completarea art. 11 din Ordonanţa de urgenţi a Guvernului nr. 37/2008 privind reglementarea unor măsuri financiare în domeniul bugetar, precum şi pentru instituirea altor măsuri financiare în domeniul bugetar sunt constituţionale în raport de criticile formulate, şi a reţinut că prin reglementarea criticată s-a suspendat plata indemnizaţiilor lunare reparatorii prevăzute de art. 4 alin. (4) din Legea nr. 341/2004, după cum urmează:
- în anul 2012, potrivit art. II art. 18 din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 80/2010, introdus prin Legea nr. 283/2011 de aprobare a acestei ordonanţe de urgenţă, lege publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 887 din 14 decembrie 2011;
- în anul 2013, potrivit art. 9 din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 84/2012 privind stabilirea salariilor personalului din sectorul bugetar în anul 2013, prorogarea unor termene din acte normative, precum şi unele măsuri fiscal-bugetare, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 845 din 13 decembrie 2012;
- în anul 2014, potrivit art. 6 din Ordonanţa Guvernului nr. 29/2013 privind reglementarea unor măsuri bugetare, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 550 din 30 august 2013.
15. În contextul criticilor formulate şi în prezenta cauză, Curtea a apreciat că nu poate fi reţinută critica privind încălcarea dispoziţiilor art. 16 alin. (1) din Constituţie, deoarece prin prevederile de lege criticate se instituie un tratament egal pentru toate persoanele aflate în aceeaşi situaţie, aplicându-se în mod nediscriminatoriu tuturor beneficiarilor indemnizaţiilor prevăzute de art. 4 alin. (4) din Legea nr. 341/2004.
16. Curtea a subliniat că "acordarea indemnizaţiei prevăzute de art. 4 alin. (4) din Legea nr. 341/2004 nu constituie, potrivit Constituţiei, o obligaţie de reglementare a statului, astfel că nu se poate vorbi despre existenţa unui drept fundamental la obţinerea unor indemnizaţii în virtutea calităţii de Luptător Remarcat prin Fapte Deosebite în cadrul Revoluţiei Române din Decembrie 1989. Acordarea indemnizaţiei prevăzute de art. 4 alin. (4) din Legea nr. 341/2004 este supusă practic condiţiei ca statul să dispună de resursele financiare pentru a putea acorda şi alte drepturi pecuniare faţă de cele pe care Constituţia le nominalizează în mod expres." Aşa fiind, Curtea a constatat că, "deşi temeiul moral al acordării acestor beneficii, izvorât din sentimentul de recunoştinţă pentru cei care, prin jertfa şi contribuţia proprie, au condus la căderea regimului comunist şi la instaurarea democraţiei, este incontestabil, acesta nu constituie totuşi, potrivit Constituţiei, o obligaţie de reglementare a statului în acest sens, neputându-se vorbi astfel de existenţa unui drept fundamental la obţinerea unor indemnizaţii în virtutea calităţii de Luptător Remarcat prin Fapte Deosebite în cadrul Revoluţiei Române din Decembrie 1989".
17. Întrucât nu au intervenit elemente noi, de natură să justifice reconsiderarea jurisprudenţei în materie a Curţii Constituţionale, considerentele şi soluţiile deciziilor amintite îşi păstrează valabilitatea şi în prezenta cauză.
18. În fine, Curtea reţine că începând cu luna ianuarie 2015, potrivit Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 95/2014, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 969 din 30 decembrie 2014, şi Ordonanţei Guvernului nr. 1/2015, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 44 din 19 ianuarie 2015, s-au modificat şi completat prevederile art. 3 şi art. 4 din Legea nr. 341/2004, care stabileau categoriile de titluri ce se pot acorda luptătorilor pentru victoria Revoluţiei din Decembrie 1989 şi drepturile corespondente deţinerii acestor titluri (introducându-se un nou titlu, Luptător cu Rol Determinant), iar noul conţinut normativ al art. 4 alin. (4) din Legea nr. 341/2004 prevede acordarea unei indemnizaţii de gratitudine lunară începând cu anul 2015.
19. Pentru argumentele expuse, în temeiul art. 146 lit. d) şi al art. 147 alin. (4) din Constituţie, precum şi al art. 1-3, al art. 11 alin. (1) lit. A.d) şi al art. 29 din Legea nr. 47/1992, cu unanimitate de voturi,

CURTEA CONSTITUŢIONALĂ

În numele legii

DECIDE:

Respinge, ca neîntemeiată, excepţia de neconstituţionalitate ridicată de Ion Moise, Nicolae Gavrilă şi Constantin Tache în Dosarul nr. 3.872/114/2014 al Tribunalului Buzău - Secţia I civilă - Complet specializat conflicte de muncă şi asigurări şi constată că prevederile art. II art. 18 din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 80/2010 pentru completarea art. 11 din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 37/2008 privind reglementarea unor măsuri financiare în domeniul bugetar, precum şi pentru instituirea altor măsuri financiare în domeniul bugetar, aprobată cu modificări şi completări prin Legea nr. 283/2011, sunt constituţionale în raport cu criticile formulate.
Definitivă şi general obligatorie.
Decizia se comunică Tribunalului Buzău - Secţia I civilă - Complet specializat conflicte de muncă şi asigurări şi se publică în Monitorul Oficial al României, Partea I.
Pronunţată în şedinţa din data de 10 decembrie 2015.
-****-

PREŞEDINTELE CURŢII CONSTITUŢIONALE

AUGUSTIN ZEGREAN

Magistrat-asistent,

Ingrid Alina Tudora

Publicat în Monitorul Oficial cu numărul 170 din data de 7 martie 2016