DECIZIE nr. 700 din 27 noiembrie 2014 referitoare la excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 4 din Legea nr. 187/2012 pentru punerea în aplicare a Legii nr. 286/2009 privind Codul penal, precum şi a dispoziţiilor art. 5 şi art. 6 alin. (1) din Codul penal

Petre Lăzăroiu

- preşedinte

Valer Dorneanu

- judecător

Toni Greblă

- judecător

Mircea Ştefan Minea

- judecător

Daniel Marius Morar

- judecător

Mona-Maria Pivniceru

- judecător

Puskas Valentin Zoltan

- judecător

Tudorel Toader

- judecător

Afrodita Laura Tutunaru

- magistrat-asistent

Cu participarea reprezentantului Ministerului Public, procuror Iuliana Nedelcu.
1. Pe rol se află soluţionarea excepţiei de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 4 din Legea nr. 187/2012 pentru punerea în aplicare a Legii nr. 286/2009 privind Codul penal, precum şi a dispoziţiilor art. 6 din Codul penal, excepţie ridicată de Ion Mihai în Dosarul nr. 5.735/225/2014 al Judecătoriei Drobeta-Turnu Severin şi care formează obiectul Dosarului Curţii Constituţionale nr. 657D/2014.
2. La apelul nominal lipsesc părţile. Procedura de citare este legal îndeplinită.
3. Curtea dispune a se face apelul în Dosarul nr. 730D/2014 având ca obiect excepţia de neconstituţionalitate a prevederilor art. 4 din Legea nr. 187/2012 pentru punerea în aplicare a Legii nr. 286/2009 privind Codul penal, precum şi a dispoziţiilor art. 5 şi art. 6 alin. (1) din Codul penal, în Dosarul nr. 797D/2014 având ca obiect excepţia de neconstituţionalitate a prevederilor art. 4 din Legea nr. 187/2012 şi în Dosarul nr. 798D/2014 având ca obiect excepţia de neconstituţionalitate a prevederilor art. 4 din Legea nr. 187/2012, excepţie ridicată de Călin Iulian Costel, Ştefan Patriche şi Ion Lucian Ţînţaru în dosarele nr. 1.397/93/2014, nr. 712/121/2014 şi nr.17.796/4/2014 ale Tribunalului Ilfov - Secţia penală, Tribunalului Galaţi - Secţia penală şi Judecătoriei Sectorului 4 Bucureşti - Secţia penală.
4. La apelul nominal lipsesc părţile. Procedura de citare este legal îndeplinită.
5. Curtea, din oficiu, pune în discuţie conexarea dosarelor.
6. Reprezentantul Ministerului Public, având în vedere dispoziţiile art. 53 alin. (5) din Legea nr. 47/1992 privind organizarea şi funcţionarea Curţii Constituţionale, nu se opune conexării dosarelor.
7. Curtea, având în vedere identitatea de obiect a cauzelor, în temeiul art. 53 alin. (5) din Legea nr. 47/1992 privind organizarea şi funcţionarea Curţii Constituţionale, dispune conexarea dosarelor nr. 730D/2014, nr. 797D/2014 şi nr. 798D/2014 la Dosarul nr. 657D/2014, care a fost primul înregistrat.
8. Cauza fiind în stare de judecată, preşedintele acordă cuvântul reprezentantului Ministerului Public care pune concluzii de respingere a excepţiei de neconstituţionalitate ca neîntemeiată, invocând jurisprudenţa în materie a Curţii Constituţionale.

CURTEA,

având în vedere actele şi lucrările dosarelor, constată următoarele:
9. Prin Încheierea din 23 iunie 2014, pronunţată în Dosarul nr. 5.753/225/2014, Judecătoria Drobeta-Turnu Severin a sesizat Curtea Constituţională cu excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 4 din Legea nr. 187/2012 pentru punerea în aplicare a Legii nr. 286/2009 privind Codul penal, precum şi a dispoziţiilor art. 6 din Codul penal.
10. Prin Sentinţa nr. 432 din 15 mai 2014, pronunţată în Dosarul nr. 1.397/93/2014, Tribunalul Ilfov - Secţia penală a sesizat Curtea Constituţională cu excepţia de neconstituţionalitate a prevederilor art. 4 din Legea nr. 187/2012 pentru punerea în aplicare a Legii nr. 286/2009 privind Codul penal, precum şi a dispoziţiilor art. 5 şi art. 6 alin. (1) din Codul penal.
11. Prin Sentinţa penală nr. 491 din 7 mai 2014, pronunţată în Dosarul nr. 712/121/2014, Tribunalul Galaţi - Secţia penală a sesizat Curtea Constituţională cu excepţia de neconstituţionalitate a prevederilor art. 4 din Legea nr. 187/2012 pentru punerea în aplicare a Legii nr. 286/2009 privind Codul penal.
12. Prin Încheierea din 30 iulie 2014, pronunţată în Dosarul nr. 17.796/4/2014, Judecătoria Sectorului 4 Bucureşti - Secţia penală a sesizat Curtea Constituţională cu excepţia de neconstituţionalitate a prevederilor art. 4 din Legea nr. 187/2012 pentru punerea în aplicare a Legii nr. 286/2009 privind Codul penal.
13. Excepţia a fost ridicată, în dosarele de mai sus, de Ion Mihai, Călin Iulian Costel, Ştefan Patriche şi Ion Lucian Ţînţaru cu ocazia soluţionării unor contestaţii la executare şi a unor cereri referitoare la intervenirea unei legi penale noi, mai favorabile.
14. În motivarea excepţiei de neconstituţionalitate autorii susţin că dispoziţiile legale criticate sunt neconstituţionale, deoarece conduc la o aplicare diferită a legii penale în cazul unor inculpaţi cu situaţii procesuale similare. O consecinţă a supremaţiei Legii fundamentale constă în obligaţia autorităţilor statului, inclusiv a instanţelor judecătoreşti, de a aplica, în raport cu circumstanţele cauzei, principiile şi normele constituţionale. Or, principiul fundamental al legii penale mai favorabile implică prin însăşi natura sa atât aplicarea obligatorie a legii penale mai favorabile, cât şi aplicarea facultativă a acesteia. De asemenea, principalul criteriu de identificare a normelor mai favorabile îl reprezintă restrângerea exercitării unui drept fundamental, sens în care este întotdeauna mai favorabilă norma juridică prin care realizează cea mai mică restrângere a exercitării lui.
15. Aşa fiind, se arată că regimul juridic cel mai avantajos pentru inculpat cu privire la aplicarea legii penale mai favorabile este cel prevăzut de art. 14 şi art. 15 din Codul penal din 1969, motiv pentru care legea penală mai favorabilă ar trebui aplicată şi atunci când maximul special al pedepsei prevăzut de noua lege coincide cu pedeapsa aplicată ori atunci când pedeapsa aplicată este mai redusă decât maximul special al legii noi.
16. De asemenea, prevederile contestate creează discriminări prin aplicarea diferită a legii penale mai favorabile pentru aceleaşi fapte, după cum faţă de acestea a intervenit sau nu o hotărâre de condamnare definitivă.
17. Judecătoria Drobeta-Turnu Severin opinează că dispoziţiile art. 4 din Legea nr. 187/2012 afectează prevederile constituţionale ale art. 16 alin. (1), întrucât nu consacră un tratament juridic egal pentru aceleaşi situaţii sau pentru situaţii similare. Astfel, legiuitorul a creat o situaţie de discriminare între condamnaţii care executau pedepse până la data de 1 februarie 2014 şi cărora li se putea aplica facultativ legea penală mai favorabilă şi condamnaţii care urmează să execute pedepse definitiv aplicate după data de 1 februarie 2014, cărora nu li se mai poate aplica facultativ legea penală mai favorabilă. Cât priveşte excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 6 din Codul penal, instanţa opinează că, în măsura în care permit combinarea dispoziţiilor mai favorabile din legile penale succesive, sunt încălcate prevederile constituţionale ale art. 61 alin. (1) şi art. 1 alin. (4).
18. Tribunalul Ilfov - Secţia penală opinează că excepţia de neconstituţionalitate este neîntemeiată.
19. Tribunalul Galaţi - Secţia penală nu şi-a exprimat opinia cu privire la excepţia de neconstituţionalitate.
20. Judecătoria Sectorului 4 Bucureşti - Secţia penală opinează că excepţia de neconstituţionalitate este neîntemeiată.
21. Potrivit prevederilor art. 30 alin. (1) din Legea nr. 47/1992, actele de sesizare au fost comunicate preşedinţilor celor două Camere ale Parlamentului, Guvernului şi Avocatului Poporului, pentru a-şi exprima punctele de vedere asupra excepţiei de neconstituţionalitate ridicate.
22. Avocatul Poporului apreciază că dispoziţiile legale criticate sunt constituţionale, sens în care face trimitere la jurisprudenţa în materie a Curţii Constituţionale.
23. Preşedinţii celor două Camere ale Parlamentului şi Guvernul nu au comunicat punctele lor de vedere asupra excepţiei de neconstituţionalitate.

CURTEA,

examinând actele de sesizare, punctele de vedere ale Avocatului Poporului, rapoartele întocmite de judecătorul-raportor, concluziile procurorului, dispoziţiile legale criticate, raportate la prevederile Constituţiei, precum şi Legea nr. 47/1992, reţine următoarele:
24. Curtea Constituţională a fost legal sesizată şi este competentă, potrivit dispoziţiilor art. 146 lit. d) din Constituţie, precum şi ale art. 1 alin. (2), ale art. 2, 3, 10 şi 29 din Legea nr. 47/1992, să soluţioneze excepţia de neconstituţionalitate.
25. Obiectul excepţiei de neconstituţionalitate, astfel cum a fost formulat, îl constituie dispoziţiile art. 4 din Legea nr. 187/2012 pentru punerea în aplicare a Legii nr. 286/2009 privind Codul penal, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 757 din 12 noiembrie 2012, precum şi dispoziţiile art. 5 şi art. 6 din Codul penal, publicat în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 510 din 24 iulie 2009. Cu toate acestea, Curtea constată că întreaga critică de neconstituţionalitate are în vedere, pe lângă art. 4 din Legea 187/2012 şi art. 5 din Codul penal, numai alin. (1) al art. 6 din Codul penal care nu mai permite aplicarea facultativă a legii penale mai favorabile, dispoziţii care, de altfel, au legătură cu soluţionarea cauzei în care a fost invocată excepţia. Drept urmare, obiectul excepţiei urmează a fi restrâns cu privire la art. 6 din Codul penal numai la alin. (1). Textele legale criticate au următorul conţinut:
- Art. 4 din Legea nr. 187/2012:
"Pedeapsa aplicată pentru o infracţiune printr-o hotărâre ce a rămas definitivă sub imperiul Codului penal din 1969, care nu depăşeşte maximul special prevăzut de Codul penal, nu poate fi redusă în urma intrării în vigoare a acestei legi.";
- Art. 5 din Codul penal:
"(1) În cazul în care de la săvârşirea infracţiunii până la judecarea definitivă a cauzei a intervenit una sau mai multe legi penale, se aplică legea mai favorabilă.
(2) Dispoziţiile alin. (1) se aplică şi actelor normative ori prevederilor din acestea declarate neconstituţionale, precum şi ordonanţelor de urgenţă aprobate de Parlament cu modificări sau completări ori respinse, dacă în timpul când acestea s-au aflat în vigoare au cuprins dispoziţii penale mai favorabile.'';
- Art. 6 alin. (1) din Codul penal:
"(1) Când după rămânerea definitivă a hotărârii de condamnare şi până la executarea completă a pedepsei închisorii sau amenzii a intervenit o lege care prevede o pedeapsă mai uşoară, sancţiunea aplicată, dacă depăşeşte maximul special prevăzut de legea nouă pentru infracţiunea săvârşită, se reduce la acest maxim."
26. Autorii excepţiei de neconstituţionalitate susţin că dispoziţiile legale criticate încalcă prevederile constituţionale ale art. 1 alin. (5) referitor la supremaţia Legii fundamentale, art. 15 alin. (2) referitor la retroactivitatea legii penale mai favorabile, art. 16 referitor la Egalitatea în drepturi, art. 20 alin. (2) referitor la neconcordanţele dintre tratatele internaţionale privind drepturile omului şi legile interne şi la prioritatea celor mai favorabile şi art. 124 alin. (2) referitor la unicitatea, imparţialitatea şi egalitatea justiţiei, precum şi dispoziţiile art. 6 paragraful 1 referitor la dreptul la un proces echitabil şi art. 7 referitor la Nicio pedeapsă fără lege din Convenţia pentru apărarea drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale.
27. Examinând excepţia de neconstituţionalitate, Curtea constată că dispoziţiile art. 4 din Legea nr. 187/2012 au mai fost supuse controlului de constituţionalitate, din perspectiva unor critici similare. Astfel, prin Decizia nr. 365 din 25 iunie 2014, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 587 din 6 august 2014; Decizia nr. 385 din 26 iunie 2014, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I. nr. 568 din 31 iulie 2014, şi Decizia nr. 437 din 8 iulie 2014, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 580 din 4 august 2014, Curtea Constituţională a statuat că aceste dispoziţii nu contravin prevederilor constituţionale ale art. 15 alin. (2) şi ale art. 16.
28. Curtea a reţinut existenţa anumitor deosebiri între aplicarea retroactivă a legii penale mai favorabile în cazul când legea nouă intervine înainte de judecarea definitivă a cauzei şi aplicarea aceluiaşi principiu în situaţia în care legea nouă intervine după ce hotărârea de condamnare a rămas definitivă. Totodată, Curtea a reţinut că în cazul unei succesiuni de legi, în cursul procesului penal, anterior rămânerii definitive a hotărârii, instanţa trebuie să opereze, în concret, o stabilire a sancţiunii în raport cu limitele de pedeapsă prevăzute de fiecare dintre aceste legi şi să aplice aceste criterii în limitele legii identificate ca fiind mai favorabile, luând în considerare şi analizând faptele şi situaţia particulară a fiecărui caz în parte (a se vedea, mutatis mutandis, Decizia nr. 101 din 28 februarie 2013, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 290 din 22 mai 2013). Referitor la pedepsele definitive, prin aplicarea legii penale mai favorabile, legiuitorul nu a înţeles să repună în discuţie criteriile de stabilire şi individualizare a sancţiunii, ci numai să înlăture de la executare acea parte din sancţiune care excedează maximului prevăzut de legea nouă, respectiv acea sancţiune mai grea care nu mai este prevăzută de legea nouă (a se vedea Decizia Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie nr. 1 din 14 aprilie 2014, publicată în Monitorul Oficial, Partea I, nr. 349 din 13 mai 2014).
29. De asemenea, Curtea a reţinut existenţa anumitor diferenţe şi în ceea ce priveşte aplicarea retroactivă a legii noi, care intervine după ce hotărârea de condamnare a rămas definitivă. Spre deosebire de situaţiile tranzitorii propriu-zise, numărul criteriilor folosite pentru determinarea caracterului mai favorabil al legii noi, în cazul pedepselor definitiv aplicate, este mai mic, ele reducându-se la limitele de pedeapsă prevăzute în cele două legi şi la cauzele legale de modificare a acestor limite. Astfel, Curtea a apreciat că legea nouă poate să prevadă o pedeapsă mai uşoară, dar sancţiunea aplicată fie să depăşească maximul special prevăzut de legea nouă pentru infracţiunea săvârşită, fie să nu depăşească acest maxim. Dacă în primul caz se ajunge la executarea unei sancţiuni care nu are corespondent în legea penală în vigoare, acest raţionament nu mai subzistă în cea de-a doua ipoteză. Curtea a statuat că în cea de-a doua ipoteză este vorba despre punerea în balanţă a dreptului unei persoane condamnate, descris mai sus, şi alte drepturi sau valori constituţionale care pot contracara parţial sau complet acest drept. Astfel, legiuitorul, având sarcina de a echilibra intensitatea încălcării drepturilor fundamentale ale persoanei condamnate şi valorile care justifică această încălcare, a eliminat aplicarea facultativă a legii penale mai favorabile din Codul penal.
30. Având în vedere cele statuate în jurisprudenţa proprie, dar şi în jurisprudenţa Curţii Europene a Drepturilor Omului şi a Curţii de Justiţie a Uniunii Europene referitor la principiul autorităţii de lucru judecat, Curtea a constatat că legiuitorul a limitat aplicarea legii penale mai favorabile în cazul hotărârilor definitive numai la acele cazuri în care sancţiunea aplicată depăşeşte maximul special prevăzut de legea nouă pentru infracţiunea săvârşită, fără ca în acest mod să fie încălcat art. 15 alin. (2) din Constituţie.
31. Referitor la încălcarea prevederilor constituţionale ale art. 16, Curtea, cu aceleaşi prilejuri, a observat că analiza situaţiei supuse controlului de constituţionalitate porneşte de la ipoteza că ambele categorii de persoane între care se realizează comparaţia de către autorul excepţiei sunt persoane condamnate definitiv, ceea ce ar determina calificarea situaţiei acestora ca fiind identică. Curtea a constatat însă că diferenţa rezidă în aceea că, în cazul primei categorii, sancţiunile aplicate depăşesc maximul special al noii reglementări, nemaigăsindu-şi corespondent în noua legislaţie, situându-ne astfel în ipoteza aplicării obligatorii a legii penale mai favorabile reglementate atât de art. 14 din Codul penal din 1969, cât şi de art. 6 din Codul penal, pe când în cazul celei de-a doua categorii, în care se găseşte şi autorul excepţiei, sancţiunile aplicate acestuia nu depăşesc maximul special cuprins în noua reglementare, ceea ce ar fi putut atrage aplicarea facultativă a legii penale mai favorabile în cazul pedepselor definitive doar sub imperiul art. 15 din Codul penal din 1969, reglementare nepreluată însă în Codul penal. Curtea a observat că analiza realizată din această perspectivă duce la concluzia că cele două categorii de persoane se află în situaţii juridice diferite, astfel încât aplicarea noii reglementări doar persoanelor a căror sancţiune aplicată depăşeşte maximul special prevăzut de legea nouă nu poate duce la o înfrângere a principiului egalităţii.
32. În ceea ce priveşte pretinsa discriminare între persoanele care au săvârşit faptele sub imperiul legii vechi şi au fost condamnate sub imperiul acestei legi şi cele care, săvârşind faptele în aceleaşi condiţii, nu au fost condamnate, urmând a li se aplica noile dispoziţii, Curtea a constatat că aceste persoane nu se regăsesc în situaţii identice (unele persoane au fost condamnate definitiv înainte de apariţia noii legi, altele se aflau în curs de judecată la aceea dată), astfel că tratamentul juridic diferenţiat este justificat şi nu se poate vorbi despre existenţa unei discriminări.
33. Distinct de cele reţinute în deciziile anterior menţionate, Curtea observă că prin Decizia nr. 265 din 6 mai 2014, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 372 din 20 mai 2014, a admis excepţia de neconstituţionalitate şi a constatat că dispoziţiile art. 5 din Codul penal sunt constituţionale în măsura în care nu permit combinarea prevederilor din legi succesive în stabilirea şi aplicarea legii penale mai favorabile. De asemenea, prin Decizia nr. 1 din 14 aprilie 2014, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 349 din 13 mai 2014, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, cu ocazia pronunţării unei hotărâri prealabile, a apreciat că raţiunea art. 6 din noul Cod penal nu este aceea de a aplica tratamentul cel mai favorabil privitor la fiecare dintre instituţiile autonome, ci doar aceea de a nu permite ca persoanele definitiv judecate să suporte un tratament sancţionator mai greu decât cel permis, în abstract, de legea nouă. Aşa fiind, Curtea observă că, indiferent dacă este vorba de aplicarea legii penale mai favorabile până la judecarea definitivă a cauzei sau după judecarea definitivă a acesteia, aplicarea legii penale mai favorabile nu se realizează pe instituţii autonome.
34. În ceea ce priveşte excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 6 alin. (1) din Codul penal, Curtea a reţinut că acestea trebuie privite în coroborare cu cele ale art. 4 din Legea nr. 187/2012 pentru punerea în aplicare a Legii nr. 286/2009 privind Codul penal. Astfel, Curtea, prin Decizia nr. 379 din 26 iunie 2014, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 590 din 7 august 2014, a observat că cele statuate referitor la dispoziţiile art. 4 din Legea nr. 187/2012 se aplică mutatis mutandis şi dispoziţiilor art. 6 alin. (1) din Codul penal.
35. În ceea ce priveşte excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 5 din Codul penal, Curtea reţine că acestea se referă la aplicarea legii penale mai favorabile până la judecarea definitivă a cauzei. Totodată, Curtea constată că excepţia de neconstituţionalitate a fost ridicată în Dosarul nr. 1.397/93/2014 al Tribunalului Ilfov - Secţia penală, cu ocazia soluţionării unei contestaţii la executare. Având în vedere dispoziţiile art. 5 din Codul penal raportate la obiectul cauzei în cadrul căreia s-a ridicat excepţia de neconstituţionalitate, Curtea constată că acestea nu au legătură cu soluţionarea cauzei în sensul dispoziţiilor art. 29 alin. (1) din Legea nr. 47/1992. Conform art. 29 alin. (1) din Legea nr. 47/1992 privind organizarea şi funcţionarea Curţii Constituţionale, "Curtea Constituţională decide asupra excepţiilor ridicate în faţa instanţelor judecătoreşti sau de arbitraj comercial privind neconstituţionalitatea unei legi sau ordonanţe ori a unei dispoziţii dintr-o lege sau dintr-o ordonanţă în vigoare, care are legătură cu soluţionarea cauzei în orice fază a litigiului şi oricare ar fi obiectul acestuia". Or, "legătura cu soluţionarea cauzei" presupune atât aplicabilitatea textului criticat în cauza dedusă judecăţii, cât şi necesitatea invocării excepţiei de neconstituţionalitate în scopul restabilirii stării de legalitate, condiţii ce trebuie întrunite cumulativ, pentru a fi satisfăcute exigenţele pe care le impun dispoziţiile art. 29 alin. (1) din Legea nr. 47/1992 în privinţa pertinenţei excepţiei de neconstituţionalitate în desfăşurarea procesului.
36. Pentru considerentele expuse mai sus, în temeiul art. 146 lit. d) şi al art. 147 alin. (4) din Constituţie, al art. 1-3, al art. 11 alin. (1) lit. A.d) şi al art. 29 din Legea nr. 47/1992, cu majoritate de voturi,

CURTEA CONSTITUŢIONALĂ

În numele legii

DECIDE:

1. Respinge, ca neîntemeiată, excepţia de neconstituţionalitate ridicată de Ion Mihai în Dosarul nr. 5.735/225/2014 al Judecătoriei Drobeta-Turnu Severin, de Călin Iulian Costel în Dosarul nr. 1.397/93/2014 al Tribunalului Ilfov - Secţia penală, de Ştefan Patriche în Dosarul nr. 712/121/2014 al Tribunalului Galaţi - Secţia penală şi de Ion Lucian Tînţaru în Dosarul nr. 17.796/4/2014 al Judecătoriei Sectorului 4 Bucureşti - Secţia penală şi constată că dispoziţiile art. 4 din Legea nr. 187/2012 pentru punerea în aplicare a Legii nr. 286/2009 privind Codul penal şi ale art. 6 alin. (1) din Codul penal sunt constituţionale în raport cu criticile formulate.
2. Respinge, ca inadmisibilă, excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 5 din Codul penal, excepţie ridicată de Călin Iulian Costel în Dosarul nr. 1.397/93/2014 al Tribunalului Ilfov - Secţia penală.
Definitivă şi general obligatorie.
Decizia se comunică Judecătoriei Drobeta-Turnu Severin, Tribunalului Ilfov - Secţia penală, Tribunalului Galaţi - Secţia penală şi Judecătoriei Sectorului 4 Bucureşti - Secţia penală şi se publică în Monitorul Oficial al României, Partea I.
Pronunţată în şedinţa din data de 27 noiembrie 2014.
-****-

PREŞEDINTE,

PETRE LĂZĂROIU

Magistrat-asistent,

Afrodita Laura Tutunaru

Publicat în Monitorul Oficial cu numărul 38 din data de 16 ianuarie 2015