HOTĂRÂRE nr. 1041 din 18 noiembrie 2014 privind transmiterea, fără plată, a unor bunuri mobile, proprietate privată a statului, din administrarea Serviciului de Protecţie şi Pază în administrarea Ministerului Justiţiei
Având în vedere dispoziţiile art. 11 lit. m) din Legea nr. 90/2001 privind organizarea şi funcţionarea Guvernului României şi a ministerelor, cu modificările şi completările ulterioare,
în temeiul art. 108 din Constituţia României, republicată,
Guvernul României adoptă prezenta hotărâre.
Art. 1
Se aprobă transmiterea, fără plată, a unor bunuri mobile aflate în domeniul privat al statului, având datele de identificare prevăzute în anexa care face parte integrantă din prezenta hotărâre, din administrarea Serviciului de Protecţie şi Pază în administrarea Ministerului Justiţiei.
Art. 2
Patrimoniul Serviciului de Protecţie şi Pază se diminuează cu valoarea de inventar a bunurilor mobile transmise potrivit art. 1, iar patrimoniul Ministerului Justiţiei se majorează cu aceeaşi valoare.
Art. 3
Predarea-preluarea în administrare a bunurilor transmise potrivit art. 1 se face pe bază de protocol încheiat între părţile interesate, în termen de 30 de zile de la data intrării în vigoare a prezentei hotărâri.
-****-

PRIM-MINISTRU

VICTOR-VIOREL PONTA

Contrasemnează:

Viceprim-ministru, ministrul afacerilor interne,

Gabriel Oprea

Directorul Serviciului de Protecţie şi Pază,

Lucian-Silvian Pahonţu

Ministrul justiţiei,

Robert Marius Cazanciuc

Ministrul finanţelor publice,

Ioana-Maria Petrescu

Ministrul delegat pentru buget,

Darius-Bogdan Vâlcov

ANEXĂ: DATELE DE IDENTIFICARE ale bunurilor mobile aflate în proprietatea privată a statului care se transmit, fără plată, din administrarea Serviciului de Protecţie şi Pază în administrarea Ministerului Justiţiei

Nr. crt.

Denumirea mijlocului fix

Codul de clasificare

U.M.

Cantitatea

Valoarea de inventar

Persoana juridică de la care se transmite

Persoana juridică la care se transmite

 

MIJLOACE FIXE

      

1

GRUP ELECTROGEN 22 KVA

2.1.22.5.3

cpl.

1

93.123,89

Serviciul de Protecţie şi Pază

Ministerul Justiţiei

2

DEBITMETRU WSCU INTEGRATOR 437 MT PENTRU ACM

2.2.4.2

buc.

1

6.000

Serviciul de Protecţie şi Pază

Ministerul Justiţiei

3

DEBITMETRU WHERLE D.N. 40 PENTRU A.R.

2.2.4.2

buc.

1

4.000

Serviciul de Protecţie şi Pază

Ministerul Justiţiei

4

DEBITMETRU WPD 80 CU INTEGRATOR 437 MT

2.2.4.2

buc.

1

10.000

Serviciul de Protecţie şi Pază

Ministerul Justiţiei

5

RACK18 U SM

2.2.9

cpl.

1

6.482,23

Serviciul de Protecţie şi Pază

Ministerul Justiţiei

6

RACK 18 U E5

2.2.9

cpl.

1

8.226,4

Serviciul de Protecţie şi Pază

Ministerul Justiţiei

7

RACK 18 U E3

2.2.9

cpl.

1

8.806,12

Serviciul de Protecţie şi Pază

Ministerul Justiţiei

8

RACK 42 U ATM

2.2.9

cpl.

1

12.356,06

Serviciul de Protecţie şi Pază

Ministerul Justiţiei

9

CENTRALĂ TELEFONICĂ ERICSSON CONSONO MD 110

2.1.22.5.3

cpl.

1

379.370,24

Serviciul de Protecţie şi Pază

Ministerul Justiţiei

10

STAŢIE ELECTRO-ALIMENTARE REDUNDANTĂ, 48V/2 30A

2.1.22.5.3

cpl.

1

15.740,38

Serviciul de Protecţie şi Pază

Ministerul Justiţiei

11

REPARTITOR TELEFONIC 2100 PERECHI, DESCHIS

2.1.22.5.3

cpl.

1

31.412,28

Serviciul de Protecţie şi Pază

Ministerul Justiţiei

 

TOTAL MIJLOACE FIXE:

   

575.517,6

  
 

MATERIALE

       
 

Denumirea materialului

 

U.M.

Cantitatea

P.U.

Valoarea

Persoana juridică de la care se transmite

Persoana juridică la care se transmite

12

SWITCH RACKABIL CU 24 DE PORTURI

 

buc.

4,00

1095

4.380

Serviciul de Protecţie şi Pază

Ministerul Justiţiei

13

MODUL FIBRĂ OPTICĂ PENTRU SWITCH ALLIED TELESYN

 

buc.

8,00

435,18

3.481,44

Serviciul de Protecţie şi Pază

Ministerul Justiţiei

14

TELEFON ERICSSON DIALOG 4225

 

buc.

22

1402,48

30.854,56

Serviciul de Protecţie şi Pază

Ministerul Justiţiei

15

TELEFON ERICSSON DIALOG 4223

 

buc.

12

744,55

8.934,60

Serviciul de Protecţie şi Pază

Ministerul Justiţiei

16

TELEFON DIGITAL ERICSSON DBC 212

 

buc.

2

859,13

1.718,26

Serviciul de Protecţie şi Pază

Ministerul Justiţiei

17

TELEFON DIGITAL ERICSSON EXECUTIV DBC 212

 

buc.

34

955,98

32.503,32

Serviciul de Protecţie şi Pază

Ministerul Justiţiei

18

TELEFON DIGITAL ERICSSON DBC 213

 

buc.

2

1473,8

2.947,60

Serviciul de Protecţie şi Pază

Ministerul Justiţiei

19

TELEFON EXECUTIV DBC 213

 

buc.

29

1636,29

47.452,41

Serviciul de Protecţie şi Pază

Ministerul Justiţiei

20

TELEFON SIEMENS EUROSET 802

 

buc.

50

30,22

1.511,00

Serviciul de Protecţie şi Pază

Ministerul Justiţiei

21

TELEFON SIEMENS EUROSET 805

 

buc.

32

60,71

1.942,72

Serviciul de Protecţie şi Pază

Ministerul Justiţiei

 

TOTAL MATERIALE:

    

135.725,91

  
 

TOTAL VALOARE MIJLOACE FIXE + MATERIALE:

    

711.243,51

  
Publicat în Monitorul Oficial cu numărul 861 din data de 26 noiembrie 2014