HOTĂRÂRE nr. 49 din 18 noiembrie 2014 privind vacantarea unui mandat de senator
În temeiul prevederilor art. 70 alin. (2) din
Constituţia României
, republicată, ale art. 7 din Legea nr.
96/2006
privind Statutul deputaţilor şi al senatorilor, republicată, cu modificările ulterioare, ale art. 48 alin. (16) din Legea nr.
35/2008
pentru alegerea Camerei Deputaţilor şi a Senatului şi pentru modificarea şi completarea Legii nr.
67/2004
pentru alegerea autorităţilor administraţiei publice locale, a Legii administraţiei publice locale nr.
215/2001
şi a Legii nr.
393/2004
privind Statutul aleşilor locali, cu modificările şi completările ulterioare, precum şi ale art. 188 din Regulamentul Senatului, aprobat prin Hotărârea Senatului nr.
28/2005
, cu modificările şi completările ulterioare,
luând act de Sentinţa penală nr. 726 din 28 august 2012 a Tribunalului Bucureşti, Secţia I Penală, rămasă definitivă prin Decizia penală nr. 1.156 din 7 octombrie 2014 a Curţii de Apel Bucureşti, Secţia I Penală,
Senatul
adoptă prezenta hotărâre.
Articol unic
Senatul ia act de încetarea mandatului de senator al domnului Stănescu Roşca Sorin Ştefan, începând cu data de 7 octombrie 2014, şi declară vacant locul de senator în Circumscripţia electorală nr. 16 Dâmboviţa, Colegiul uninominal nr. 2.
-****-
Această hotărâre a fost adoptată de Senat în şedinţa din 18 noiembrie 2014, cu respectarea prevederilor art. 76 alin. (2) din
Constituţia României
, republicată.
PREŞEDINTELE SENATULUI
CĂLIN-CONSTANTIN-ANTON POPESCU-TĂRICEANU
Publicat în Monitorul Oficial cu numărul 844 din data de 19 noiembrie 2014