ORDIN nr. 5697 din 12 noiembrie 2015 privind acordarea acreditării pentru nivelul de învăţământ "postliceal", domeniul "sănătate şi asistenţă pedagogică", calificările profesionale "asistent medical de farmacie", "asistent medical de balneofiziokinetoterapie şi recuperare" din cadrul unităţii de învăţământ preuniversitar particular Şcoala Postliceală "Henri Coandă" din municipiul Timişoara
Având în vedere prevederile Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 75/2005 privind asigurarea calităţii educaţiei, aprobată cu modificări prin Legea nr. 87/2006, cu modificările şi completările ulterioare,
ţinând cont de dispoziţiile Hotărârii Guvernului nr. 1.258/2005 privind aprobarea Regulamentului de organizare şi funcţionare a Agenţiei Române de Asigurare a Calităţii în Învăţământul Preuniversitar (ARACIP), cu modificările ulterioare,
luând în considerare dispoziţiile Hotărârii Guvernului nr. 22/2007 pentru aprobarea Metodologiei de evaluare instituţională în vederea autorizării, acreditării şi evaluării periodice a organizaţiilor furnizoare de educaţie,
având în vedere prevederile Hotărârii Guvernului nr. 21/2007 privind aprobarea Standardelor de autorizare de funcţionare provizorie a unităţilor de învăţământ preuniversitar, precum şi a Standardelor de acreditare şi de evaluare periodică a unităţilor de învăţământ preuniversitar,
ţinând cont de dispoziţiile Hotărârii Guvernului nr. 844/2002 privind aprobarea nomenclatoarelor calificărilor profesionale pentru care se asigură pregătirea prin învăţământul preuniversitar, precum şi durata de şcolarizare, cu modificările şi completările ulterioare,
având în vedere prevederile Hotărârii Guvernului nr. 918/2013 privind aprobarea Cadrului naţional al calificărilor, cu modificările ulterioare,
luând în considerare Hotărârea Consiliului ARACIP nr. 6 din 28 august 2015 privind propunerea de acordare a acreditării pentru unităţile de învăţământ preuniversitar de stat şi particular evaluate în perioada 18 mai-28 august 2015,
În temeiul Hotărârii Guvernului nr. 26/2015 privind organizarea şi funcţionarea Ministerului Educaţiei şi Cercetării Ştiinţifice,
ministrul educaţiei şi cercetării ştiinţifice emite prezentul ordin.
Art. 1
Se acordă acreditarea pentru nivelul de învăţământ "postliceal" (nivel 3 avansat, conform Hotărârii Guvernului nr. 844/2002 privind aprobarea nomenclatoarelor calificărilor profesionale pentru care se asigură pregătirea prin învăţământul preuniversitar, precum şi durata de şcolarizare, cu modificările şi completările ulterioare, respectiv nivel 5, conform Hotărârii Guvernului nr. 918/2013 privind aprobarea Cadrului naţional al calificărilor, cu modificările ulterioare), domeniul "sănătate şi asistenţă pedagogică", calificările profesionale "asistent medical de farmacie", "asistent medical de balneofiziokinetoterapie şi recuperare", limba de predare "română", forma de învăţământ "cu frecvenţă (zi)" din cadrul unităţii de învăţământ preuniversitar particular Şcoala Postliceală "Henri Coandă", cu sediul în municipiul Timişoara, str. Ofcea nr. 9, judeţul Timiş, începând cu anul şcolar 2015-2016.
Art. 2
Personalul didactic, didactic auxiliar şi personalul nedidactic, angajat conform prevederilor legii la nivelul de învăţământ "postliceal", se preia la nivelul de învăţământ "postliceal" acreditat în cadrul unităţii de învăţământ preuniversitar particular Şcoala Postliceală "Henri Coandă" din municipiul Timişoara.
Art. 3
Unitatea de învăţământ preuniversitar particular Şcoala Postliceală "Henri Coandă" din municipiul Timişoara este monitorizată şi controlată periodic de către Ministerul Educaţiei şi Cercetării Ştiinţifice, Agenţia Română de Asigurare a Calităţii în Învăţământul Preuniversitar, în colaborare cu Inspectoratul Şcolar al Judeţului Timiş, în vederea verificării respectării standardelor care au stat la baza acreditării.
Art. 4
Direcţia generală învăţământ preuniversitar, Direcţia generală management şi reţea şcolară din Ministerul Educaţiei şi Cercetării Ştiinţifice, unitatea de învăţământ preuniversitar particular Şcoala Postliceală "Henri Coandă" din municipiul Timişoara, Inspectoratul Şcolar al Judeţului Timiş şi Agenţia Română de Asigurare a Calităţii în Învăţământul Preuniversitar vor duce la îndeplinire prevederile prezentului ordin.
Art. 5
Prezentul ordin se publică în Monitorul Oficial al României, Partea I.
-****-

p. Ministrul educaţiei şi cercetării ştiinţifice,

Gabriel Liviu Ispas,

secretar de stat

Publicat în Monitorul Oficial cu numărul 888 din data de 26 noiembrie 2015