DECIZIE nr. 977 din 22 noiembrie 2012 referitoare la excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 2781 alin. 10 din Codul de procedură penală

Augustin Zegrean

- preşedinte

Aspazia Cojocaru

- judecător

Acsinte Gaspar

- judecător

Petre Lăzăroiu

- judecător

Mircea Ştefan Minea

- judecător

Ion Predescu

- judecător

Puskas Valentin Zoltan

- judecător

Tudorel Toader

- judecător

Afrodita Laura Tutunaru

- magistrat-asistent

Cu participarea reprezentantului Ministerului Public, procuror Iuliana Nedelcu.
Pe rol se află soluţionarea excepţiei de neconstituţionalitate a prevederilor art. 2781 alin. 10 din Codul de procedură penală, excepţie ridicată de Victor Furtună şi Aurica Furtună în Dosarul nr. 2.860/1.748/2011 (482/2012) al Curţii de Apel Bucureşti - Secţia I penală şi care formează obiectul Dosarului Curţii Constituţionale nr. 955D/2012.
La apelul nominal răspunde personal autorul excepţiei Victor Furtună şi asistat de domnul avocat Ion Dulgheru din cadrul Baroului Ilfov, cu delegaţie la dosar. Se constată lipsa celorlalte părţi, procedura de citare fiind legal îndeplinită.
Magistratul-asistent referă asupra faptului că autorii excepţiei au depus la dosar concluzii scrise prin care solicită admiterea excepţiei.
Curtea dispune a se face apelul şi în dosarele nr. 1.132D/2012, nr. 1.309D/2012 şi nr. 1.373D/2012, având ca obiect excepţia de neconstituţionalitate a prevederilor art. 2781 alin. 10 din Codul de procedură penală, excepţie ridicată de Elena Magda Demele în Dosarul nr. 2/45/2012 al Curţii de Apel Iaşi - Secţia penală şi pentru cauze cu minori, de Asociaţia Pro Braşov în Dosarul nr. 1.038/310/2012 al Curţii de Apel Ploieşti - Secţia penală şi pentru cauze cu minori şi de familie şi de Tiberiu Puşcaş, Nicodim Puşcas, Domiţian Pintea şi Ioan Şanta în Dosarul nr. 930/309/2012 al Judecătoriei Şimleu Silvaniei.
La apelul nominal răspunde, pentru autorul excepţiei Asociaţia Pro Braşov, domnul avocat Costel Toroiman din cadrul Baroului Bucureşti, cu delegaţie la dosar, şi se constată lipsa celorlalte părţi, faţă de care procedura de citare a fost legal îndeplinită.
Curtea, din oficiu, pune în discuţie conexarea dosarelor.
Autorul Victor Furtună, precum şi cei doi avocaţi prezenţi sunt de acord cu conexarea celor patru dosare.
Reprezentantul Ministerului Public, având în vedere dispoziţiile art. 53 alin. (5) din Legea nr. 47/1992 privind organizarea şi funcţionarea Curţii Constituţionale, nu se opune conexării dosarelor.
Curtea, având în vedere identitatea de obiect a cauzelor, în temeiul art. 53 alin. (5) din Legea nr. 47/1992 privind organizarea şi funcţionarea Curţii Constituţionale, dispune conexarea dosarelor nr. 1.132D/2012, nr. 1.309D/2012 şi nr. 1.373D/2012 la Dosarul nr. 955D/2012, care a fost primul înregistrat.
Cauza fiind în stare de judecată, preşedintele acordă cuvântul domnului avocat Ion Dulgheru, care solicită admiterea excepţiei de neconstituţionalitate, deoarece reglementarea criticată privează persoana interesată de exercitarea căii de atac a recursului.
Domnul avocat Costel Toroiman pune concluzii de admitere a excepţiei, întrucât dispoziţiile legale criticate afectează prevederile constituţionale ale art. 129 prin aceea că interzic exercitarea unei căi de atac.
Reprezentantul Ministerului Public pune concluzii de respingere a excepţiei de neconstituţionalitate ca neîntemeiată.

CURTEA,

având în vedere actele şi lucrările dosarelor, constată următoarele:
Prin Decizia penală nr. 716/R din 9 aprilie 2012, Sentinţa penală nr. 91 din 10 mai 2012, Decizia penală nr. 1.036 din 7 august 2012 şi Încheierea din 14 septembrie 2012, pronunţate în dosarele nr. 2.860/1.748/2011 (482/2012), nr. 2/45/2012, nr. 1.038/310/2012 şi nr. 930/309/2012, Curtea de Apel Bucureşti - Secţia I penală, Curtea de Apel Iaşi - Secţia penală şi pentru cauze cu minori, Curtea de Apel Ploieşti - Secţia penală şi pentru cauze cu minori şi de familie şi Judecătoria Şimleu Silvaniei au sesizat Curtea Constituţională cu excepţia de neconstituţionalitate a prevederilor art. 2781 alin. 10 din Codul de procedură penală.
Excepţia a fost ridicată de Victor Furtună şi Viorica Furtună, de Elena Magda Demele, de Asociaţia Pro Braşov, respectiv de Tiberiu Puşcaş, Nicodim Puşcas, Domiţian Pintea şi Ioan Şanta în dosarele de mai sus având ca obiect soluţionarea unor plângeri formulate împotriva soluţiilor de netrimitere în judecată ori având ca obiect soluţionarea unor recursuri împotriva sentinţei penale prin care s-a respins ca neîntemeiată plângerea formulată împotriva soluţiei de netrimitere în judecată dispuse de procuror.
În motivarea excepţiei de neconstituţionalitate autorii acesteia susţin că prevederile legale criticate sunt neconstituţionale, deoarece a fost înlăturată calea de control judiciar a recursului împotriva hotărârii judecătoreşti prin care s-a menţinut soluţia de netrimitere în judecată. Prin refuzul de a acorda dreptul la exercitarea unei căi de atac împotriva unei hotărâri pronunţate în temeiul art. 2781 alin. 8 din Codul de procedură penală se interzice părţii interesate accesul la justiţie şi la folosirea căilor de atac în acord cu dreptul la două grade de jurisdicţie în materie penală.
Curtea de Apel Bucureşti - Secţia I penală, Curtea de Apel Iaşi - Secţia penală şi pentru cauze cu minori, Curtea de Apel Ploieşti - Secţia penală şi pentru cauze cu minori şi de familie şi Judecătoria Şimleu Silvaniei opinează că excepţia de neconstituţionalitate este neîntemeiată.
Potrivit art. 30 alin. (1) din Legea nr. 47/1992, actele de sesizare au fost comunicate preşedinţilor celor două Camere ale Parlamentului, Guvernului şi Avocatului Poporului, pentru a-şi exprima punctele de vedere asupra excepţiei de neconstituţionalitate.
Avocatul Poporului apreciază că dispoziţiile legale criticate sunt constituţionale.
Preşedinţii celor două Camere ale Parlamentului şi Guvernul nu au comunicat punctele lor de vedere asupra excepţiei de neconstituţionalitate.

CURTEA,

examinând actele de sesizare, punctele de vedere ale Avocatului Poporului, rapoartele întocmite de judecătorul-raportor, susţinerile părţilor, notele scrise depuse, concluziile procurorului, dispoziţiile legale criticate, raportate la prevederile Constituţiei, precum şi Legea nr. 47/1992, reţine următoarele:
Curtea Constituţională a fost legal sesizată şi este competentă, potrivit dispoziţiilor art. 146 lit. d) din Constituţie, precum şi ale art. 1 alin. (2), ale art. 2, 3, 10 şi 29 din Legea nr. 47/1992, să soluţioneze excepţia de neconstituţionalitate.
Obiectul excepţiei de neconstituţionalitate îl constituie dispoziţiile art. 2781 alin. 10 din Codul de procedură penală, aşa cum a fost modificat prin art. XVIII pct. 39 din Legea nr. 202/2010, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 714 din 26 octombrie 2010, care au următorul conţinut: "Hotărârea judecătorului pronunţată potrivit alin. 8 este definitivă."
Autorii excepţiei de neconstituţionalitate susţin că prevederile legale menţionate încalcă dispoziţiile constituţionale ale art. 1 alin. (3) referitor la România ca stat de drept, art. 11 alin. (1) şi (3) referitor la obligarea statului român de a îndeplini cu bună-credinţă obligaţiile din tratatele la care este parte şi la ratificarea acestor tratate, art. 16 alin. (1) referitor la egalitatea cetăţenilor în faţa legii, art. 20 referitor la Tratatele internaţionale privind drepturile omului, art. 21 referitor la Accesul liber la justiţie, art. 24 alin. (1) referitor la garantarea dreptului la apărare, art. 44 referitor la Dreptul de proprietate privată, art. 53 referitor la Restrângerea exerciţiului unor drepturi sau al unor libertăţi, art. 124 alin. (2) referitor la unicitatea, imparţialitatea şi egalitatea justiţiei, art. 129 referitor la Folosirea căilor de atac şi art. 148 referitor la Integrarea în Uniunea Europeană, precum şi dispoziţiile art. 6 paragraful 1 referitor la dreptul la un proces echitabil şi art. 13 referitor la Dreptul la un recurs efectiv din Convenţia pentru apărarea drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale, şi ale art. 2 privind Dreptul la două grade de jurisdicţie în materie penală din Protocolul nr. 7 la Convenţia pentru apărarea drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale.
Examinând excepţia de neconstituţionalitate, Curtea constată că dispoziţiile legale criticate au mai fost supuse controlului său din perspectiva unor critici similare. Astfel, cu prilejul pronunţării Deciziei nr. 324 din 29 martie 2012, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 366 din 30 mai 2012, şi Deciziei nr. 711 din 5 iulie 2012, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 584 din 16 august 2012, Curtea Constituţională a respins ca neîntemeiată excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 2781 alin. 10 din Codul de procedură penală şi a statuat că, în situaţia admiterii plângerii cu reţinerea cauzei spre judecare, dispoziţiile privind judecata în primă instanţă şi căile de atac se aplică în mod corespunzător şi, prin urmare, nu este restrâns în niciun fel dreptul părţii de a se adresa instanţei, de a formula apărări şi de a se prevala de toate garanţiile ce caracterizează un proces echitabil. Mai mult, după pronunţarea unei hotărâri de către instanţa de fond, se pot exercita căile de atac prevăzute de lege, partea având posibilitatea să îşi exercite neîngrădită dreptul de acces liber la justiţie.
De asemenea, având în vedere soluţiile pronunţate de judecător în temeiul art. 2781 alin. 8 lit. a) şi b) din Codul de procedură penală, Curtea a reţinut că prevederile art. 2781 alin. 10 din Codul de procedură penală nu aduc nicio atingere accesului liber la justiţie, dreptului la un proces echitabil şi dreptului la apărare, întrucât, potrivit art. 129 din Constituţie, "Împotriva hotărârilor judecătoreşti, părţile interesate şi Ministerul Public pot exercita căile de atac, în condiţiile legii". Prin urmare, constituie atributul exclusiv al legiuitorului reglementarea căilor de atac împotriva hotărârii prin care judecătorul soluţionează plângerea împotriva rezoluţiilor sau a ordonanţelor procurorului de netrimitere în judecată. Eliminarea căilor de atac în această materie este justificată de caracterul special al procedurii instituite de prevederile art. 2781 din Codul de procedură penală, legiuitorul urmărind să asigure celeritatea procedurii şi obţinerea în mod rapid a unei hotărâri definitive prin care să fie exercitat controlul judiciar cu privire la soluţia procurorului.
Dispoziţiile art. 2781 alin. 10 din Codul de procedură penală nu aduc atingere accesului liber la justiţie şi dreptului la un proces echitabil, consacrate de art. 21 din Constituţie şi art. 6 din Convenţia pentru apărarea drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale, întrucât nu înlătură posibilitatea de a beneficia de drepturile şi garanţiile procesuale instituite prin lege, în cadrul unui proces public, judecat de către o instanţă independentă, imparţială şi stabilită prin lege, într-un termen rezonabil. Nicio prevedere a Legii fundamentale şi a Convenţiei nu reglementează dreptul la exercitarea căilor de atac în orice cauză. Astfel, aşa cum s-a arătat mai sus, art. 129 din Constituţie stipulează că părţile interesate şi Ministerul Public pot exercita căile de atac numai în condiţiile legii.
Totodată, ţinând seama de natura cauzelor reglementate prin dispoziţiile de lege atacate, în care nu se judecă infracţiunea care a format obiectul cercetării ori urmăririi penale, ci rezoluţia sau ordonanţa de netrimitere în judecată emisă de procuror, prevederile art. 2 privind dreptul la două grade de jurisdicţie în materie penală din Protocolul nr. 7 la Convenţia pentru apărarea drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale nu sunt aplicabile în speţă.
Nu sunt aplicabile în cauză nici dispoziţiile constituţionale ale art. 44 referitor la dreptul de proprietate privată şi ale art. 148 alin. (2) şi (4) privind prioritatea reglementărilor comunitare cu caracter obligatoriu faţă de dispoziţiile contrare din legile interne.
În ceea ce priveşte pretinsa încălcare, prin dispoziţiile de lege ce fac obiectul excepţiei, a art. 53 din Constituţie, aceasta nu poate fi reţinută, prevederile constituţionale invocate fiind aplicabile numai în ipoteza în care există o restrângere a exercitării drepturilor şi libertăţilor fundamentale ale cetăţenilor, restrângere care nu s-a constatat.
Întrucât nu au intervenit elemente noi, de natură să determine schimbarea acestei jurisprudenţe, soluţia de respingere a excepţiei de neconstituţionalitate pronunţată de Curte prin deciziile mai sus menţionate, precum şi considerentele care au fundamentat-o îşi păstrează valabilitatea şi în prezenta cauză.
Pentru considerentele expuse, în temeiul art. 146 lit. d) şi al art. 147 alin. (4) din Constituţie, precum şi al art. 1-3, al art. 11 alin. (1) lit. A.d) şi al art. 29 din Legea nr. 47/1992,

CURTEA CONSTITUŢIONALĂ

În numele legii

DECIDE:

Respinge, ca neîntemeiată, excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 2781 alin. 10 din Codul de procedură penală, excepţie ridicată de Victor Furtună şi Aurica Furtună în Dosarul nr. 2.860/1.748/2011 (482/2012) al Curţii de Apel Bucureşti - Secţia I penală, de Elena Magda Demele în Dosarul nr. 2/45/2012 al Curţii de Apel Iaşi - Secţia penală şi pentru cauze cu minori, de Asociaţia Pro Braşov în Dosarul nr. 1.038/310/2012 al Curţii de Apel Ploieşti - Secţia penală şi pentru cauze cu minori şi de familie şi de Tiberiu Puşcaş, Nicodim Puşcas, Domiţian Pintea şi Ioan Şanta în Dosarul nr. 930/309/2012 al Judecătoriei Şimleu Silvaniei.
Definitivă şi general obligatorie.
Pronunţată în şedinţa publică din data de 22 noiembrie 2012.
-****-

PREŞEDINTELE CURŢII CONSTITUŢIONALE,

AUGUSTIN ZEGREAN

Magistrat-asistent,

Afrodita Laura Tutunaru

Publicat în Monitorul Oficial cu numărul 39 din data de 17 ianuarie 2013