Document embed

DECIZIE nr. 718 din 9 decembrie 2014 referitoare la excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 169 alin. (2) din Legea nr. 263/2010 privind sistemul unitar de pensii publice

Augustin Zegrean	- preşedinte
Valer Dorneanu	- judecător
Toni Greblă	- judecător
Petre Lăzăroiu	- judecător
Mircea Ştefan Minea	- judecător
Daniel Marius Morar	- judecător
Puskas Valentin Zoltan	- judecător
Tudorel Toader	- judecător
Patricia Marilena Ionea	- magistrat-asistent

Cu participarea reprezentantului Ministerului Public, procuror Liviu-Daniel Arcer.

1. Pe rol se află soluţionarea excepţiei de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 169 alin. (2) din Legea nr. 263/2010 privind sistemul unitar de pensii publice, excepţie ridicată, din oficiu, de Curtea de Apel Cluj - Secţia I civilă în Dosarul nr. 3.385/100/2013 şi care constituie obiectul Dosarului Curţii Constituţionale nr. 698D/2014.

2. La apelul nominal lipsesc părţile Doina Speranţa Angelescu şi Casa Judeţeană de Pensii Maramureş, faţă de care procedura de citare este legal îndeplinită.

3. Cauza fiind în stare de judecată, preşedintele acordă cuvântul reprezentantului Ministerului Public, care pune concluzii de respingere a excepţiei de neconstituţionalitate ca neîntemeiată, sens în care invocă cele reţinute de Curtea Constituţională prin Decizia nr. 6 din 16 ianuarie 2014.

CURTEA,

având în vedere actele şi lucrările dosarului, constată următoarele:

4. Prin Încheierea din 2 iunie 2014, pronunţată în Dosarul nr. 3.385/100/2013, Curtea de Apel Cluj - Secţia I civilă a sesizat Curtea Constituţională cu excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 169 alin. (2) din Legea nr. 263/2010 privind sistemul unitar de pensii publice.

5. Excepţia de neconstituţionalitate a fost ridicată din oficiu de instanţa de judecată cu prilejul soluţionării contestaţiei formulate de Doina Angelescu împotriva deciziei de pensionare emise de Casa Judeţeană de Pensii Maramureş.

6. În motivarea excepţiei de neconstituţionalitate Curtea de Apel Cluj - Secţia I civilă susţine că dispoziţiile art. 169 alin. (2) din Legea nr. 263/2010, care au ca efect înlăturarea persoanelor cu handicap care s-au pensionat în temeiul unor legi speciale de la beneficiul majorării punctajului de pensie potrivit art. 169 alin. (1) din aceeaşi lege, sunt contrare art. 16 şi art. 50 din Constituţie. În acest sens arată, în esenţă, că o persoană care a lucrat în grupele superioare de muncă şi a avut handicap a cumulat o vechime în muncă şi un punctaj total mai mici decât cele realizate de o persoană care a lucrat în aceleaşi condiţii, dar nu a avut handicap. Această situaţie este cauzată de prevederile diferite sub aspectul condiţiilor de pensionare existente în Legea nr. 57/1992 privind încadrarea în muncă a persoanelor handicapate faţă de cele ale Legii nr. 3/1977 privind pensiile de asigurări sociale de stat şi asistenţă socială. Astfel, susţine că "o femeie fără handicap trebuia, pentru a se pensiona sub auspiciile Legii nr. 3/1977, să aibă o vechime în muncă de cel puţin 25 de ani şi o vârstă de 57 de ani, astfel încât, în general, femeile fără handicap au cumulat perioade de activitate mult mai mari decât cele cu handicap, chiar peste 30 de ani în activitate. Or, anii mai mulţi de activitate semnifică un punctaj total realizat în întreaga perioadă de activitate mai mare, fiecare perioadă de activitate semnificând o sumă în plus de puncte de adăugat la punctajul total realizat, astfel încât deîmpărţitul, în cazul femeilor fără handicap, este mai mare cu mult decât în cazul celor cu handicap, care nu au cumulat o perioadă de activitate atât de mare."

7. Totodată, arată că persoanelor cu handicap care au lucrat în grupe superioare de muncă nu li s-a acordat un beneficiu în temeiul activităţii în grupele de muncă, ci au fost pensionate mai devreme şi cu un stagiu complet de cotizare mai mic doar datorită handicapului. Reducerea vârstei de pensionare pentru persoanele cu handicap nu reprezintă în mod necesar un privilegiu, întrucât acesta are ca raţiune tocmai efortul sporit pe care aceste persoane îl depun pentru a munci şi nu trebuie să înlăture beneficiile legale acordate persoanelor fără handicap pentru condiţii mai grele de muncă. De altfel, astfel se creează o discriminare între persoanele cu handicap, întrucât cele care au lucrat în condiţii de muncă mai grele nu sunt cu nimic diferenţiate de cele care au lucrat în condiţii de muncă normale. Totodată, sunt încălcate şi dispoziţiile constituţionale referitoare la protecţia persoanelor cu handicap.

8. În conformitate cu dispoziţiile art. 30 alin. (1) din Legea nr. 47/1992, încheierea de sesizare a fost comunicată preşedinţilor celor două Camere ale Parlamentului, Guvernului, precum şi Avocatului Poporului, pentru a-şi formula punctele de vedere cu privire la excepţia de neconstituţionalitate.

9. Avocatul Poporului consideră că dispoziţiile art. 169 alin. (2) din Legea nr. 263/2010 sunt constituţionale. În acest sens aminteşte cele reţinute de Curtea Constituţională prin Decizia nr. 6 din 16 ianuarie 2014.

10. Preşedinţii celor două Camere ale Parlamentului şi Guvernul nu au comunicat punctele de vedere asupra excepţiei de neconstituţionalitate.

CURTEA,

examinând încheierea de sesizare, punctul de vedere al Avocatului Poporului, raportul întocmit de judecătorul-raportor, concluziile procurorului, dispoziţiile de lege criticate, raportate la prevederile Constituţiei, precum şi Legea nr. 47/1992, reţine următoarele:

11. Curtea Constituţională a fost legal sesizată şi este competentă, potrivit dispoziţiilor art. 146 lit. d) din Constituţie, precum şi ale art. 1 alin. (2), ale art. 2, 3, 10 şi 29 din Legea nr. 47/1992, să soluţioneze excepţia de neconstituţionalitate.

12. Obiectul excepţiei de neconstituţionalitate îl constituie dispoziţiile art. 169 alin. (2) din Legea nr. 263/2010 privind sistemul unitar de pensii publice, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 852 din 20 decembrie 2010, dispoziţii potrivit cărora "Prevederile alin. (1) nu se aplică în situaţia în care, la recalcularea pensiilor în conformitate cu prevederile Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 4/2005 privind recalcularea pensiilor din sistemul public, provenite din fostul sistem al asigurărilor sociale de stat, aprobată cu completări prin Legea nr. 78/2005, cu modificările şi completările ulterioare, pentru determinarea punctajului mediu anual s-a utilizat vechimea în muncă necesară deschiderii dreptului la pensie prevăzută de acte normative cu caracter special.''

13. Curtea de Apel Cluj - Secţia I civilă consideră că aceste dispoziţii de lege contravin următoarelor prevederi constituţionale: art. 16 privind egalitatea în drepturi a cetăţenilor şi art. 50 referitor la protecţia persoanelor cu handicap.

14. Examinând excepţia de neconstituţionalitate, Curtea reţine că dispoziţiile art. 169 alin. (2) din Legea nr. 263/2010 au mai fost supuse controlului de constituţionalitate. Astfel, prin Decizia nr. 274 din 23 mai 2013, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 431 din 16 iulie 2013, şi Decizia nr. 6 din 16 ianuarie 2014, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 141 din 26 februarie 2014, Curtea a arătat că Legea nr. 263/2010 reglementează prin textul art. 169 alin. (1) faptul că pensionarii sistemului unitar de pensii publice ale căror drepturi de pensie au fost stabilite potrivit legislaţiei anterioare datei de 1 aprilie 2001 şi care au desfăşurat activităţi în locuri încadrate în grupa I şi/sau grupa a II-a de muncă beneficiază de o creştere a punctajelor anuale realizate în aceste perioade cu 50% pentru perioadele în care au desfăşurat activităţi în locuri încadrate în grupa I de muncă şi, respectiv, cu 25% pentru perioadele în care au desfăşurat activităţi în locuri încadrate în grupa a II-a de muncă. Potrivit dispoziţiilor art. 169 alin. (2) şi (3) din Legea nr. 263/2010, categoriile de persoane care nu beneficiază de majorarea punctajului de pensie sunt, în esenţă, acelea care, în temeiul unor reglementări ce derogau de la condiţiile de pensionare general aplicabile în sistemul public de pensii, au beneficiat de o vechime în muncă, respectiv de un stagiu de cotizare reduse.

15. În deciziile mai sus amintite, Curtea a reţinut că autorilor excepţiei de neconstituţionalitate li s-au stabilit drepturile la pensie pentru munca depusă şi limită de vârstă prin decizii emise în baza unui act normativ cu caracter special şi prin urmare a constatat că autorii excepţiei de neconstituţionalitate nu puteau beneficia de majorarea prevăzută de art. 169 alin. (1) din Legea nr. 263/2010.

16. În prezenta cauză, Curtea de Apel Cluj - Secţia I civilă consideră ca necesară punerea în discuţie a unor aspecte care ar putea determina schimbarea jurisprudenţei în materie a Curţii Constituţionale. Astfel, arată că înlăturarea unor persoane care au lucrat în grupele I sau a II-a de muncă de la beneficiul majorării punctajului de pensie este justificată în măsura în care au beneficiat de stagii de cotizare reduse, stabilite prin legi speciale, dar în această categorie nu pot intra şi persoanele care au lucrat în grupele superioare de muncă, dar au beneficiat de reducerea stagiilor şi a vârstei de pensionare pentru că au avut handicap, potrivit Legii nr. 57/1992 privind încadrarea în muncă a persoanelor handicapate, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 131 din 12 iunie 1992. În acest sens arată că aceste din urmă persoane nu au avut cum să cumuleze un punctaj total realizat în întreaga perioadă de activitate tot atât de mare ca o persoană care a lucrat în grupe superioare de muncă, dar nu a avut handicap. De asemenea consideră că se creează o discriminare între persoanele cu handicap, întrucât cele care au lucrat în condiţii mai grele de muncă nu sunt cu nimic diferenţiate de cele care au lucrat în condiţii de muncă normale.

17. Analizând aceste aspecte, Curtea reţine că dispoziţiile art. 11 din Legea nr. 57/1992 au reglementat condiţiile de pensionare a persoanelor cu handicap în mod distinct faţă de reglementarea-cadru reprezentată la acel moment de Legea nr. 3/1977 privind pensiile de asigurări sociale de stat şi asistenţă socială, publicată în Buletinul Oficial, nr. 82 din 6 august 1977, reprezentând o reglementare cu caracter special. Alineatul (1) din acest text de lege prevedea că "(1) Persoanele handicapate beneficiază la cerere, de pensie integrală pentru limită de vârstă dacă dovedesc o vechime în muncă, după data dobândirii handicapului, de 15 ani bărbaţii şi de 10 ani femeile, în cazul celor încadrabili în gradul I de invaliditate, de 20 ani pentru bărbaţi şi 15 ani pentru femei, în cazul celor încadrabili în gradul II de invaliditate, de 25 ani pentru bărbaţi şi 20 ani pentru femei, în cazul celor încadrabili în gradul III de invaliditate."

18. Pe de altă parte, dispoziţiile art. 11, 14 şi 16 din Legea nr. 3/1977 stabileau condiţii mai favorabile de pensionare pentru persoanele care au lucrat în grupele I şi II de muncă faţă de cele care au lucrat în grupa a III-a de muncă, acordând atât procente mai mari din retribuţia tarifară, dar şi o vârstă de pensionare ori o vechime în muncă mai scăzute. Astfel, art. 14 din Legea nr. 3/1977 prevedea:

"(1) Persoanelor care au lucrat efectiv cel puţin 20 ani în locuri care, potrivit legii, se încadrează în grupa I de muncă, sau cel puţin 25 ani în grupa II de muncă, la stabilirea pensiei li se ia în calcul, pentru fiecare an lucrat în aceste grupe câte:

a) un an şi şase luni pentru grupa I de muncă;

b) un an şi trei luni pentru grupa II de muncă.

(2) Pe această bază persoanele care au lucrat în grupele I şi II de muncă au dreptul, la cerere, să fie pensionate, la împlinirea vârstei de:

a) 52 ani, pentru grupa I şi 57 ani pentru grupa II, bărbaţii;

b) 50 ani pentru grupa I şi 52 ani pentru grupa II, femeile.

(3) Persoanele care îndeplinesc condiţiile prevăzute de alin. (1) sunt pensionate, la cerere, şi la 50 de ani, atât bărbaţii cât şi femeile din grupa I de muncă, şi la 55 ani bărbaţii sau 50 de ani femeile, din grupa II de muncă.

(4) Persoanele care au vechime în muncă prevăzută de lege şi au lucrat efectiv cel puţin 15 ani în locurile încadrate în grupa I de muncă sau cel puţin 20 ani în locurile încadrate în grupa II de muncă au dreptul, la cerere, să li se reducă vârsta de pensionare prevăzută de art. 8 alin. 2, în mod proporţional cu anii lucraţi în grupele I sau II de muncă, dar nu mai puţin de 52 ani, pentru grupa I şi 57 ani pentru grupa II, bărbaţii, sau 50 ani pentru grupa I şi 52 ani pentru grupa II, femeile."

19. Examinând aceste texte de lege, Curtea observă că, spre deosebire de dispoziţiile Legii nr. 3/1977, dispoziţiile art. 11 din Legea nr. 57/1992 nu instituiau nicio distincţie între persoanele cu handicap în funcţie de grupa de muncă în care şi-au desfăşurat activitatea. Pe de altă parte, însă, legea nu prevedea o vârstă de pensionare obligatorie pentru persoanele cu handicap, aşa cum se cerea pentru persoanele care au lucrat în grupe superioare de muncă, singura cerinţă fiind cea a îndeplinirii condiţiilor de vechime în muncă.

20. În ceea ce priveşte susţinerea potrivit căreia persoanele cu handicap nu au beneficiat de un avantaj real datorită vârstei de pensionare, întrucât nu aveau cum să cumuleze un punctaj total realizat în întreaga perioadă de activitate tot atât de mare ca o persoană care a lucrat în grupe superioare de muncă, dar nu a avut handicap şi a fost obligată să muncească până la o vârstă mai înaintată, cumulând mai mulţi ani de muncă, Curtea constată că beneficiul pensionării la o vârstă mai redusă de care s-au bucurat persoanele cu handicap nu înseamnă în mod automat şi faptul că acestea nu au putut obţine un punctaj mai mare în urma aplicării dispoziţiilor Hotărârii Guvernului nr. 1.550/2004 privind efectuarea operaţiunilor de evaluare în vederea recalculării pensiilor din sistemul public, stabilite în fostul sistem al asigurărilor sociale de stat potrivit legislaţiei anterioare datei de 1 aprilie 2001, în conformitate cu principiile Legii nr. 19/2000, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 897 din 1 octombrie 2004, şi ale Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 4/2005 privind recalcularea pensiilor din sistemul public, prevenite din fostul sistem al asigurărilor sociale de stat, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 119 din 7 februarie 2005, esenţial fiind numărul de ani cât o persoană se consideră că a cotizat la sistemul public de pensii, respectiv vechimea în muncă efectiv realizată. Or, aceasta a variat de la caz la caz, art. 11 alin. (1) din Legea nr. 57/1992 stabilind numai cerinţa vechimii minime în muncă dobândită în condiţii de handicap fizic, necesară obţinerii pensiei în regimul acestui act normativ. Astfel, asiguratul putea cumula şi o vechime în muncă realizată în condiţii fără handicap, care se adaugă numărului minim de ani prevăzut de acest text de lege. Mai mult, acelaşi text de lege prevedea că pensia se acorda "la cerere", astfel că persoanele cu handicap aveau un drept, dar nu şi o obligaţie de a solicita dreptul la pensie la o vârstă şi o vechime în muncă mai reduse, putându-şi continua activitatea profesională şi după împlinirea condiţiilor de vechime în muncă prevăzute de art. 11 alin. (1) din Legea nr. 57/1992.

21. Prin urmare, beneficiind de dreptul de a se pensiona la o vârstă redusă, persoanele cu handicap puteau cumula totuşi o vechime în muncă mai mare decât vechimea necesară deschiderii dreptului la pensie, iar în vederea obţinerii punctajului mediu anual - în urma recalculării acestor pensii ulterior intrării în vigoare a Legii nr. 19/2000 - punctajul acumulat în perioada activă a asiguratului s-a împărţit la numărul de ani reprezentând vechimea în muncă, necesar deschiderii dreptului de pensie, prevăzut de Legea nr. 57/1992. Astfel, art. 2 alin. (4) din Normele metodologice de evaluare a pensiilor din sistemul public, stabilite în fostul sistem al asigurărilor sociale de stat potrivit legislaţiei anterioare datei de 1 aprilie 2001, în vederea recalculării în conformitate cu principiile Legii nr. 19/2000 privind sistemul public de pensii şi alte drepturi de asigurări sociale, cu modificările şi completările ulterioare, care constituie anexă la Hotărârea Guvernului nr. 1.550/2004, prevedeau că "Pentru persoanele beneficiare de pensii stabilite în condiţii prevăzute de acte normative cu caracter special, stagiul complet de cotizare utilizat la determinarea punctajului mediu anual este vechimea în muncă necesară deschiderii dreptului de pensie prevăzută de aceste acte normative."

22. În egală măsură, faptul că, potrivit Legii nr. 3/1977, o persoană fără handicap care a lucrat în grupe superioare de muncă trebuia să îndeplinească condiţiile unei vârste de pensionare mai avansate nu semnifică neapărat şi că aceasta a realizat un stagiu de cotizare mai mare decât cel impus de lege, importantă fiind vârsta de la care a început să muncească şi eventualele întreruperi ale activităţii pe parcurs.

23. Cât priveşte critica vizând faptul că persoanele cu handicap care au lucrat în grupe superioare de muncă nu sunt diferenţiate sub aspectul condiţiilor de pensionare de cele care au avut handicap, dar au lucrat în condiţii normale, respectiv în grupa a II-a de muncă, potrivit legislaţiei anterioare Legii nr. 19/2000, Curtea constată că această problemă priveşte, în realitate, dispoziţiile Legii nr. 57/1992, respectiv opţiunea pe care legiuitorul a avut-o de a acorda un regim mai favorabil persoanelor cu handicap, fără a cumula în acelaşi timp aceste beneficii cu cele acordate persoanelor care au lucrat în grupe superioare de muncă, iar nu dispoziţiile de lege care fac obiectul controlului prezentei excepţii de neconstituţionalitate.

24. Pentru considerentele expuse, în temeiul art. 146 lit. d) şi al art. 147 alin. (4) din Constituţie, precum şi al art. 1-3, al art. 11 alin. (1) lit. A.d) şi al art. 29 din Legea nr. 47/1992, cu unanimitate de voturi,

CURTEA CONSTITUŢIONALĂ

În numele legii

DECIDE:

Respinge, ca neîntemeiată, excepţia de neconstituţionalitate ridicată, din oficiu, de Curtea de Apel Cluj - Secţia I civilă în Dosarul nr. 3.385/100/2013 şi constată că dispoziţiile art. 169 alin. (2) din Legea nr. 263/2010 privind sistemul unitar de pensii publice sunt constituţionale în raport cu criticile formulate.

Definitivă şi general obligatorie.

Decizia se comunică Curţii de Apel Cluj - Secţia I civilă şi se publică în Monitorul Oficial al României, Partea I.

Pronunţată în şedinţa din data de 9 decembrie 2014.

-****-

PREŞEDINTELE CURŢII CONSTITUŢIONALE

AUGUSTIN ZEGREAN

Magistrat-asistent,

Patricia Marilena Ionea

Publicat în Monitorul Oficial cu numărul 36 din data de 16 ianuarie 2015