În temeiul art. 29 alin. (1) lit. a) din Legea nr. 304/2004 privind organizarea judiciară, republicată, cu modificările şi completările ulterioare,
Colegiul de conducere al Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie adoptă prezenta hotărâre.
Art. I
Regulamentul privind organizarea şi funcţionarea administrativă a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, republicat în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 1.076 din 30 noiembrie 2005, cu modificările şi completările ulterioare, se modifică şi se completează după cum urmează:
1.La articolul 2, alineatul (1) se modifică şi va avea următorul cuprins:
"Art. 2
(1) Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie este organizată în 4 secţii - Secţia I civilă, Secţia a II-a civilă, Secţia penală, Secţia de contencios administrativ şi fiscal - şi Secţiile Unite."
2.La articolul 2, după alineatul (1) se introduce un nou alineat, alineatul (11), cu următorul cuprins:
"(11) În cadrul Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie funcţionează completele pentru soluţionarea recursurilor în interesul legii, completele pentru dezlegarea unor chestiuni de drept, conform Legii nr. 134/2010 privind Codul de procedură civilă, republicată, cu modificările şi completările ulterioare, denumită în continuare Codul de procedură civilă, precum şi 4 complete de 5 judecători."
3.La articolul 2 alineatul (2), după litera e) se introduce o nouă literă, litera e1), cu următorul cuprins:
"e1) Biroul juridic;"
4.La articolul 4, alineatul (1) se modifică şi va avea următorul cuprins:
"Art. 4
(1) Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie se compune din: preşedinte, 2 vicepreşedinţi, 4 preşedinţi de secţii şi judecători."
5.Articolul 5 se modifică şi va avea următorul cuprins:
"Art. 5
Conducerea Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie se exercită de preşedinte, vicepreşedinţi şi colegiul de conducere."
6.La articolul 6, alineatul (2) se modifică şi va avea următorul cuprins:
"(2) Preşedintele Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie are calitatea de ordonator principal de credite, putând delega această calitate oricăruia dintre vicepreşedinţi sau managerului economic."
7.La articolul 7, litera a) se modifică şi va avea următorul cuprins:
"a) convoacă colegiul de conducere trimestrial, în şedinţe ordinare, sau ori de câte ori este necesar, în şedinţe extraordinare;"
8.La articolul 8, partea introductivă a alineatului (1) se modifică şi va avea următorul cuprins:
"Art. 8
(1) Preşedintele exercită următoarele atribuţii privind activitatea Secţiilor Unite, a completelor pentru soluţionarea recursurilor în interesul legii, a completelor pentru dezlegarea unor chestiuni de drept, conform Codului de procedură civilă, a completelor de 5 judecători, a secţiilor şi a compartimentelor din cadrul Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie:"
9.La articolul 8 alineatul (1), literele a1), b) şi c) se modifică şi vor avea următorul cuprins:
"a1) prezidează completele pentru soluţionarea recursurilor în interesul legii, completele pentru dezlegarea unor chestiuni de drept, în cazul prevăzut la art. 520 alin. (8) din Codul de procedură civilă, şi completele de 5 judecători, iar în cadrul secţiilor orice complet, când participă la judecată;
b) ia măsurile necesare pentru desemnarea prin tragere la sorţi a judecătorilor care fac parte din completele pentru soluţionarea recursurilor în interesul legii, din completele pentru dezlegarea unor chestiuni de drept, în cazul prevăzut la art. 520 alin. (8) din Codul de procedură civilă, precum şi a judecătorilor care fac parte din completele de 5 judecători. În lipsa preşedintelui, unul dintre vicepreşedinţi ia măsurile necesare pentru desemnarea prin tragere la sorţi a judecătorilor care fac parte din completele pentru soluţionarea recursurilor în interesul legii, din completele pentru dezlegarea unor chestiuni de drept, în cazul prevăzut la art. 520 alin. (8) din Codul de procedură civilă, precum şi a judecătorilor care fac parte din completele de 5 judecători;
c) programează şedinţele completelor pentru soluţionarea recursurilor în interesul legii, ale completelor pentru dezlegarea unor chestiuni de drept, în cazul prevăzut la art. 520 alin. (8) din Codul de procedură civilă, şi ale completelor de 5 judecători;"
10.La articolul 8 alineatul (1), după litera c) se introduc două noi litere, literele c1) şi c2), cu următorul cuprins:
"c1) asigură conducerea generală a Direcţiei legislaţie, studii, documentare şi informatică juridică, a Departamentului economico-financiar şi administrativ, a Biroului relaţii internaţionale şi a Compartimentului de audit public intern;
c2) asigură conducerea Biroului juridic;"
11.La articolul 8, alineatul (3) se modifică şi va avea următorul cuprins:
"(3) Preşedintele Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie poate exercita direct oricare dintre atribuţiile ce revin vicepreşedinţilor şi preşedinţilor de secţii, potrivit prezentului regulament."
12.După articolul 9 se introduce un nou articol, articolul 91, cu următorul cuprins:
"Art. 91
(1) Preşedintele Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie exercită acţiunea disciplinară în cazul abaterilor săvârşite de judecători şi de magistraţii-asistenţi, în condiţiile prevăzute de lege.
(2) Acţiunea disciplinară exercitată de preşedintele Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie este susţinută în faţa Secţiei pentru judecători a Consiliului Superior al Magistraturii de către preşedintele Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie sau de un judecător desemnat de acesta.
(3) Sesizările primite de către preşedintele Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie în legătură cu abaterile disciplinare săvârşite de judecători şi de magistraţii-asistenţi se transmit Inspecţiei Judiciare, conform art. 45 din Legea nr. 317/2004 privind Consiliul Superior al Magistraturii, republicată, sub semnătura preşedintelui Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie.
(4) Lucrările privind transmiterea sesizărilor prevăzute la alin. (3) către Inspecţia Judiciară şi evidenţa sesizărilor se asigură de prim-magistratul-asistent, conform dispoziţiei preşedintelui Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, direct sau prin personalul repartizat la Secţiile Unite, desemnat în acest scop."
13.La articolul 10 alineatul (3), litera k) se modifică şi va avea următorul cuprins:
"k) acordă grade, trepte, gradaţii, indemnizaţii de conducere, premii şi alte drepturi ale personalului şi rezolvă contestaţiile referitoare la stabilirea acestora, în cazurile şi în condiţiile prevăzute de lege;"
14.La articolul 10 alineatul (3), după litera m) se introduce o nouă literă, litera n), cu următorul cuprins:
"n) aprobă efectuarea concediilor anuale de odihnă de către judecătorii şi magistraţii-asistenţi ai Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie."
15.Denumirea secţiunii 2 a capitolului II se modifică şi va avea următorul cuprins:
"SECŢIUNEA 2: Vicepreşedinţii Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie"
16.Articolul 14 se modifică şi va avea următorul cuprins:
"Art. 14
(1) Vicepreşedinţii Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie exercită atribuţiile ce revin preşedintelui, în lipsa acestuia, conform delegării de atribuţii dispuse de preşedinte, sau în baza dispoziţiei preşedintelui.
(2) Vicepreşedinţii prezidează, în lipsa preşedintelui, completele de 5 judecători, completele pentru soluţionarea recursurilor în interesul legii, completele pentru dezlegarea unor chestiuni de drept, în cazul prevăzut la art. 520 alin. (8) din Codul de procedură civilă, şi Secţiile Unite."
17.La articolul 15, partea introductivă şi literele a)-d) se modifică şi vor avea următorul cuprins:
"Art. 15
(1) Vicepreşedinţii Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie exercită, conform repartizării stabilite de preşedinte, următoarele atribuţii:
a) coordonează activitatea Direcţiei legislaţie, studii, documentare şi informatică juridică şi a Departamentului economico-financiar şi administrativ;
b) asigură conducerea generală a Cancelariei şi a Biroului de informare şi relaţii publice;
c) propun colegiului de conducere măsurile necesare ce urmează a fi adoptate în procesul formării şi perfecţionării profesionale a judecătorilor şi magistraţilor-asistenţi;
d) urmăresc dezbaterea problemelor de drept în cadrul secţiilor Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie;"
18.La articolul 15, litera h) se abrogă.
19.La articolul 15 se introduce un nou alineat, alineatul (2), cu următorul cuprins:
"(2) Unul dintre vicepreşedinţii Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie conduce structura de protecţie a informaţiilor clasificate a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, constituită prin ordin al preşedintelui în vederea exercitării atribuţiilor prevăzute în Hotărârea Guvernului nr. 585/2002, cu modificările şi completările ulterioare."
20.La articolul 16, partea introductivă se modifică şi va avea următorul cuprins:
"Art. 16
Vicepreşedinţii Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie exercită, conform repartizării stabilite de preşedinte, următoarele atribuţii privind personalul Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie:"
21.La articolul 16, litera d) se modifică şi va avea următorul cuprins:
"d) aprobă efectuarea concediilor anuale de odihnă de către personalul Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, cu excepţia judecătorilor şi a magistraţilor-asistenţi."
22.La articolul 17, alineatul (1) se modifică şi va avea următorul cuprins:
"Art. 17
(1) Preşedintele, vicepreşedinţii şi 9 judecători, aleşi pe o perioadă de 3 ani în adunarea generală a judecătorilor, cu reprezentarea fiecărei secţii, constituie Colegiul de conducere al Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie."
23.La articolul 18, alineatul (1) se modifică şi va avea următorul cuprins:
"Art. 18
(1) În adunarea generală a judecătorilor sunt aleşi, ca membri, câte 2 judecători propuşi din cadrul fiecărei secţii, cel de-al nouălea membru urmând să fie propus din cadrul secţiei cu cel mai mare număr de judecători prevăzut în statul de funcţii. În cazul în care statul de funcţii prevede un număr egal de judecători pentru secţiile cu cel mai mare număr de judecători, cel de-al nouălea membru este propus prin rotaţie din cadrul acestor secţii."
24.La articolul 19, după litera i) se introduce o nouă literă, litera i1), cu următorul cuprins:
"i1) soluţionează contestaţiile privind modul de stabilire a drepturilor salariale, în cazurile şi în condiţiile prevăzute de lege;"
25.Articolul 191 se modifică şi va avea următorul cuprins:
"Art. 191
(1) La începutul fiecărui an, Colegiul de conducere, la propunerea preşedintelui sau a vicepreşedinţilor Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, poate aproba înfiinţarea de complete specializate în cadrul secţiilor Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, în funcţie de numărul şi natura cauzelor, de volumul de activitate al fiecărei secţii, precum şi de specializarea judecătorilor şi necesitatea valorificării experienţei profesionale a acestora.
(2) Preşedintele sau vicepreşedinţii Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie propun Colegiului de conducere înfiinţarea de complete specializate, pe baza propunerilor formulate, pentru fiecare secţie, de preşedintele acesteia."
26.După articolul 193 se introduce un nou articol, articolul 194, cu următorul cuprins:
"Art. 194
(1) În îndeplinirea atribuţiei prevăzute la art. 19 lit. j), Colegiul de conducere poate adopta, pe baza propunerilor preşedinţilor de secţii, hotărâri privind:
a) circuitul dosarelor la nivelul secţiilor Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, în funcţie de specificul fiecărei secţii;
b) circuitul actelor la nivelul secţiilor Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, în funcţie de specificul fiecărei secţii.
(2) În îndeplinirea atribuţiei prevăzute la art. 19 lit. j), Colegiul de conducere poate adopta, pe baza propunerilor preşedintelui sau ale vicepreşedinţilor, hotărâri privind:
a) circuitul dosarelor la nivelul completelor de 5 judecători;
b) circuitul actelor la nivelul completelor de 5 judecători.
(3) În îndeplinirea atribuţiei prevăzute la art. 19 lit. j), Colegiul de conducere poate adopta, pe baza propunerilor preşedintelui, ale vicepreşedinţilor sau ale preşedinţilor de secţii, hotărâri privind:
a) reguli comune şi reguli specifice privind repartizarea aleatorie a dosarelor, în aplicarea dispoziţiilor din acest domeniu prevăzute în lege, în prezentul regulament şi în Regulamentul de ordine interioară al instanţelor judecătoreşti;
b) reguli comune şi reguli specifice privind organizarea arhivelor secţiilor, a completelor de 5 judecători, a completelor pentru soluţionarea recursurilor în interesul legii şi a completelor pentru dezlegarea unor chestiuni de drept;
c) reguli privind organizarea activităţii judecătorilor şi a completelor de permanenţă.
(4) Hotărârile prevăzute la alin. (1)-(3) se publică pe pagina de internet a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie."
27.La articolul 20, alineatul (1) se modifică şi va avea următorul cuprins:
"Art. 20
(1) Colegiul de conducere al Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie este prezidat de preşedinte, iar în lipsa acestuia, de unul dintre vicepreşedinţi."
28.La articolul 24, alineatul (2) se modifică şi va avea următorul cuprins:
"(2) Secţiile Unite sunt prezidate de preşedintele Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, iar în lipsa acestuia, de unul dintre vicepreşedinţi."
29.Denumirea capitolului III1 se modifică şi va avea următorul cuprins:
"CAPITOLUL III1: Completele pentru soluţionarea recursurilor în interesul legii"
30.Articolele 271-273 se modifică şi vor avea următorul cuprins:
"Art. 271
(1) Recursul în interesul legii se judecă de un complet format din preşedintele Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie sau, în lipsa acestuia, unul dintre vicepreşedinţii Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, preşedinţii de secţii din cadrul acesteia şi un număr de 20 de judecători, dintre care 14 judecători din secţia/secţiile în a cărei/căror competenţă intră problema de drept care a fost soluţionată diferit de instanţele judecătoreşti şi câte 2 judecători din cadrul celorlalte secţii.
(2) Completul este prezidat de preşedintele sau, în lipsa acestuia, de unul dintre vicepreşedinţii Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie.
Art. 272
(1) După sesizarea Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, preşedintele sau, în lipsa acestuia, unul dintre vicepreşedinţii Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie ia măsurile necesare pentru desemnarea, prin tragere la sorţi, a judecătorilor din secţia în a cărei competenţă intră problema de drept care a fost soluţionată diferit de instanţele judecătoreşti, precum şi a judecătorilor din celelalte secţii ce intră în alcătuirea completului. În cazul în care, în cadrul secţiei în a cărei competenţă intră problema de drept, au fost înfiinţate complete specializate, conform art. 191, desemnarea, prin tragere la sorţi, se realizează cu prioritate dintre judecătorii care formează completele de judecată specializate în domeniul căruia i se circumscrie problema de drept.
(2) În cazul în care problema de drept prezintă interes pentru două sau mai multe secţii, preşedintele sau, în lipsa acestuia, unul dintre vicepreşedinţii Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie stabileşte secţiile interesate şi numărul judecătorilor din cadrul acestora care intră în compunerea completului, după cum urmează:
a) dacă problema de drept prezintă interes pentru două secţii, completul se compune din câte 8 judecători din cadrul secţiilor interesate şi câte 2 judecători din cadrul celorlalte secţii;
b) dacă problema de drept prezintă interes pentru 3 secţii, completul se compune din câte 6 judecători din cadrul secţiilor interesate şi 2 judecători din cadrul celeilalte secţii;
c) dacă problema de drept prezintă interes pentru toate secţiile Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, completul se compune din câte 5 judecători din cadrul fiecărei secţii.
(3) Judecătorii ce intră în alcătuirea completului, în cazul în care problema de drept prezintă interes pentru două sau mai multe secţii, sunt desemnaţi potrivit dispoziţiilor alin. (1).
(4) În cazul în care problema de drept nu intră în competenţa niciunei secţii a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, preşedintele sau, în lipsa acestuia, unul dintre vicepreşedinţii Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie desemnează, prin tragere la sorţi, câte 5 judecători din cadrul fiecărei secţii.
Art. 273
La şedinţele de judecată ale completelor pentru soluţionarea recursurilor în interesul legii participă prim-magistratul-asistent sau un magistrat-asistent desemnat de preşedintele ori, în lipsa acestuia, de unul dintre vicepreşedinţii Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie dintre magistraţii-asistenţi repartizaţi la completele pentru soluţionarea recursurilor în interesul legii, completele pentru dezlegarea unor chestiuni de drept şi completele de 5 judecători, în funcţie de problema de drept care a fost soluţionată diferit de instanţele judecătoreşti şi de specializarea magistratului-asistent."
31.După capitolul III1 se introduce un nou capitol, capitolul III2, cuprinzând articolele 274-276, cu următorul cuprins:
"CAPITOLUL III2: Completele pentru dezlegarea unor chestiuni de drept
Art. 274
(1) Sesizarea Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie în vederea pronunţării unei hotărâri prealabile pentru dezlegarea unor chestiuni de drept, conform Codului de procedură civilă, se judecă de un complet format din preşedintele secţiei corespunzătoare a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie sau un judecător desemnat de acesta şi 8 judecători din cadrul secţiei respective.
(2) Completul este prezidat de preşedintele secţiei sau, în caz de imposibilitate, de judecătorul desemnat de acesta.
(3) După repartizarea sesizării la secţia corespunzătoare a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, preşedintele secţiei sau, în caz de imposibilitate, judecătorul desemnat de acesta ia măsurile necesare pentru desemnarea, prin tragere la sorţi, a judecătorilor care intră în alcătuirea completului. În cazul în care, în cadrul secţiei, au fost înfiinţate complete specializate, conform art. 191, desemnarea, prin tragere la sorţi, se realizează cu prioritate dintre judecătorii care formează completele de judecată specializate în domeniul căruia îi aparţine chestiunea de drept care constituie obiectul sesizării.
Art. 275
(1) În cazul în care chestiunea de drept priveşte activitatea mai multor secţii ale Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, sesizarea se judecă de un complet format din preşedintele sau, în lipsa acestuia, unul dintre vicepreşedinţii Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, preşedinţii secţiilor interesate în soluţionarea chestiunii de drept şi câte 5 judecători din cadrul secţiilor respective.
(2) Completul este prezidat de preşedintele sau, în lipsa acestuia, de unul dintre vicepreşedinţii Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie.
(3) După transmiterea sesizării preşedinţilor secţiilor interesate în soluţionarea chestiunii de drept, preşedintele sau, în lipsa acestuia, unul dintre vicepreşedinţii Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie desemnează, prin tragere la sorţi, câte 5 judecători din cadrul secţiilor interesate în soluţionarea chestiunii de drept. În cazul în care în cadrul secţiilor au fost înfiinţate complete specializate, conform art. 191, desemnarea, prin tragere la sorţi, se realizează cu prioritate dintre judecătorii care formează completele de judecată specializate în domeniul căruia îi aparţine chestiunea de drept care constituie obiectul sesizării.
(4) Dispoziţiile alin. (1)-(3) se aplică şi în cazul în care la Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie nu există o secţie corespunzătoare secţiei în cadrul căreia funcţionează completul de judecată care a formulat sesizarea.
Art. 276
La şedinţele de judecată ale completelor pentru dezlegarea unor chestiuni de drept participă un magistrat-asistent, desemnat de preşedintele sau, în lipsa acestuia, de unul dintre vicepreşedinţii Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie dintre magistraţii-asistenţi repartizaţi la completele pentru soluţionarea recursurilor în interesul legii, completele pentru dezlegarea unor chestiuni de drept şi completele de 5 judecători, în funcţie de chestiunea de drept care constituie obiectul sesizării şi de specializarea magistratului-asistent."
32.La articolul 28, alineatele (4) şi (5) se modifică şi vor avea următorul cuprins:
"(4) În lipsa preşedintelui, completul este prezidat de unul dintre vicepreşedinţii Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie.
(5) În lipsa preşedintelui şi a vicepreşedinţilor, completul este prezidat de un preşedinte de secţie desemnat în acest scop de preşedintele sau, în lipsa acestuia, de unul dintre vicepreşedinţii Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie."
33.La articolul 29, alineatele (1) şi (2) se modifică şi vor avea următorul cuprins:
"Art. 29
(1) În scopul stabilirii celor două complete de 5 judecători în materie penală, preşedintele sau, în lipsa acestuia, unul dintre vicepreşedinţii Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie desemnează anual, prin tragere la sorţi, în prezenţa membrilor colegiului de conducere şi a preşedinţilor de secţii, câte 4 judecători din cadrul Secţiei penale a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie pentru fiecare dintre cele două complete.
(2) În scopul stabilirii celor două complete de 5 judecători în alte materii decât cea penală, preşedintele sau, în lipsa acestuia, unul dintre vicepreşedinţii Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie desemnează, în condiţiile prevăzute la alin. (1), judecătorii din componenţa acestor complete."
34.Articolul 291 se modifică şi va avea următorul cuprins:
"Art. 291
(1) Schimbarea membrilor completelor de 5 judecători se face în mod excepţional, în cazurile de incompatibilitate şi de imposibilitate obiectivă a judecătorului de a participa la şedinţa de judecată. În aceste cazuri, preşedintele sau, în lipsa acestuia, unul dintre vicepreşedinţii Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie desemnează judecătorul sau judecătorii supleant/supleanţi.
(2) În cazul eliberării din funcţie a unui judecător care face parte din completul de 5 judecători, preşedintele sau, în lipsa acestuia, unul dintre vicepreşedinţii Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie desemnează un judecător supleant.
(3) Când completul de 5 judecători judecă recursurile împotriva hotărârilor Consiliului Superior al Magistraturii prin care s-a soluţionat acţiunea disciplinară, din complet nu poate face parte judecătorul sancţionat disciplinar. În acest caz, preşedintele sau, în lipsa acestuia, unul dintre vicepreşedinţii Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie desemnează un judecător supleant."
35.La articolul 292, alineatul (1) se modifică şi va avea următorul cuprins:
"Art. 292
(1) La şedinţele de judecată ale completelor de 5 judecători participă prim-magistratul-asistent, un magistrat-asistent-şef sau un alt magistrat-asistent, desemnat de preşedintele ori, în lipsa acestuia, de unul dintre vicepreşedinţii Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie dintre magistraţii-asistenţi repartizaţi la completele pentru soluţionarea recursurilor în interesul legii, completele pentru dezlegarea unor chestiuni de drept şi completele de 5 judecători, în funcţie de specializarea magistratului-asistent."
36.La articolul 31 alineatul (2), literele a), c)-e) şi h) se modifică şi vor avea următorul cuprins:
"a) organizează, îndrumă şi controlează activitatea secţiei în limitele prevăzute de lege şi de prezentul regulament, ţinând seama de dispoziţiile preşedintelui şi ale vicepreşedinţilor Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, precum şi de hotărârile Colegiului de conducere al Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie;
..................................................
c) asigură buna organizare şi funcţionare a sistemului informatizat de repartizare aleatorie a cauzelor pe complete de judecată în cadrul secţiei;
d) îndeplinesc acte procedurale sau dispun îndeplinirea actelor procedurale, potrivit legii;
e) aprobă programul de participare a magistraţilor-asistenţi şi a grefierilor de şedinţă la şedinţele de judecată;
..................................................
h) duc la îndeplinire orice măsură dispusă de Colegiul de conducere, precum şi de preşedintele şi vicepreşedinţii Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, potrivit legii şi prezentului regulament."
37.La articolul 31, după alineatul (2) se introduc trei noi alineate, alineatele (3)-(5), cu următorul cuprins:
"(3) Preşedinţii de secţii pot propune Colegiului de conducere al Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie adoptarea hotărârilor prevăzute la art. 194 alin. (1) şi (3).
(4) Preşedintele de secţie prezidează completul de judecată din cadrul secţiei prin rotaţie. Preşedintele de secţie poate prezida orice complet de judecată din cadrul secţiei.
(5) Preşedintele Secţiei I civile, Secţiei a II-a civile şi Secţiei de contencios administrativ şi fiscal:
a) ia măsurile necesare pentru desemnarea, în condiţiile art. 274, a judecătorilor secţiei care intră în compunerea completului pentru dezlegarea unor chestiuni de drept;
b) desemnează, în caz de imposibilitate, judecătorul din cadrul secţiei care ia măsurile necesare pentru desemnarea, în condiţiile art. 274, a judecătorilor secţiei care intră în compunerea completului pentru dezlegarea unor chestiuni de drept;
c) prezidează completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept, în cazul în care chestiunea de drept priveşte activitatea secţiei;
d) desemnează, în caz de imposibilitate, judecătorul din cadrul secţiei care prezidează completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept, în cazul în care chestiunea de drept priveşte activitatea secţiei;
e) ia, prin rezoluţie, măsuri pentru stabilirea aleatorie a completelor formate din 3 judecători, care pregătesc dosarele de recurs şi decid asupra admisibilităţii în principiu a recursurilor, în condiţiile prevăzute în art. 493 alin. (1) din Codul de procedură civilă sau desemnează persoana din cadrul secţiei care ia, prin rezoluţie, aceste măsuri."
38.Articolul 32 se modifică şi va avea următorul cuprins:
"Art. 32
(1) Preşedinţii de secţii stabilesc judecătorii care compun completele de judecată din cadrul secţiilor, transmit spre aprobare Colegiului de conducere compunerea completelor de judecată din cadrul secţiilor şi programează şedinţele acestora.
(2) Dacă numărul de judecători necesar formării completului de judecată nu poate fi asigurat, acesta se constituie cu judecători de la celelalte secţii, desemnaţi de către preşedintele sau unul dintre vicepreşedinţii Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie."
39.După articolul 32 se introduce un nou articol, articolul 321, cu următorul cuprins:
"Art. 321
Dacă toţi judecătorii unei secţii au devenit incompatibili să judece o cauză:
a) cauza va fi repartizată aleatoriu între completele secţiei care judecă în aceeaşi materie. Dacă există mai multe secţii care judecă în aceeaşi materie, cauzele vor fi repartizate ciclic între secţiile respective;
b) în lipsa secţiilor prevăzute la lit. a), cauza va fi repartizată aleatoriu între completele secţiei care judecă în cea mai apropiată materie. Dacă există mai multe secţii care judecă într-o materie apropiată, cauzele vor fi repartizate ciclic între secţiile respective;
c) în lipsa secţiilor prevăzute la lit. a) şi b), cauza va fi repartizată aleatoriu între completele celorlalte secţii ale instanţei, în ordinea stabilită prin tragere la sorţi de către Colegiul de conducere, cărora cauzele le vor fi repartizate în sistem ciclic."
40.Articolul 40 se modifică şi va avea următorul cuprins:
"Art. 40
În şedinţele de judecată ale completelor pentru soluţionarea recursurilor în interesul legii, ale completelor pentru dezlegarea unor chestiuni de drept, ale completelor de 5 judecători şi ale completelor secţiilor judecătorii poartă robă de culoare neagră, iar în şedinţele de judecată ale Secţiilor Unite, robă de culoare mov."
41.Articolul 42 se modifică şi va avea următorul cuprins:
"Art. 42
În afară de activitatea de judecată, judecătorii duc la îndeplinire orice alte atribuţii stabilite de Colegiul de conducere, de preşedintele şi vicepreşedinţii Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, precum şi de preşedinţii de secţii, potrivit legii şi prezentului regulament."
42.Articolul 44 se modifică şi va avea următorul cuprins:
"Art. 44
Judecătorii prezidează completul de judecată prin rotaţie."
43.La articolul 45 alineatul (1), punctul 1 se modifică şi va avea următorul cuprins:
"1. anterior şedinţelor de judecată:
a) ia măsuri, personal sau prin magistratul-asistent, pentru efectuarea de către grefierul de şedinţă şi arhivă a tuturor lucrărilor necesare bunei desfăşurări a şedinţei de judecată;
b) în cazul completelor de judecată ale Secţiei I civile, Secţiei a II-a civile şi Secţiei de contencios administrativ şi fiscal, întocmeşte raportul asupra admisibilităţii în principiu a recursului, în condiţiile prevăzute în art. 493 alin. (2) din Codul de procedură civilă, sau desemnează un alt membru al completului ori magistratul-asistent în acest scop;"
44.La articolul 45 alineatul (1), partea introductivă a punctului 2 se modifică şi va avea următorul cuprins:
"2. în timpul şedinţelor de judecată:"
45.La articolul 45 alineatul (1), punctul 3 se modifică şi va avea următorul cuprins:
"3. după dezbateri:
a) asigură secretul deliberării;
b) întocmeşte minuta sau desemnează un alt membru al completului în acest scop;
c) asigură pronunţarea hotărârilor în şedinţă publică, la orele stabilite din timp, transmiterea sau comunicarea rezultatului deliberării înainte de pronunţare fiind interzisă;"
46.La articolul 45 alineatul (1), litera b) a punctului 4 se modifică şi va avea următorul cuprins:
"b) notează în evidenţa secţiei soluţiile mai importante ori de principiu şi temeiurile de drept ale acestora sau desemnează un alt membru al completului ori magistratul-asistent în acest scop;"
47.Articolul 48 se modifică şi va avea următorul cuprins:
"Art. 48
(1) Repartizarea magistraţilor-asistenţi în secţii, la completele pentru soluţionarea recursurilor în interesul legii, completele pentru dezlegarea unor chestiuni de drept şi completele de 5 judecători, precum şi în alte compartimente se face de preşedintele Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie.
(2) Prim-magistratul-asistent, un magistrat-asistent-şef şi magistraţii-asistenţi repartizaţi la completele pentru soluţionarea recursurilor în interesul legii, completele pentru dezlegarea unor chestiuni de drept şi completele de 5 judecători constituie un compartiment de specialitate, prevăzut în statele de funcţii şi de personal, care funcţionează în subordinea preşedintelui Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie şi asigură participarea la şedinţele de judecată ale Secţiilor Unite, completelor pentru soluţionarea recursurilor în interesul legii, completelor pentru dezlegarea unor chestiuni de drept şi completelor de 5 judecători, potrivit legii şi prezentului regulament."
48.Articolul 49 se modifică şi va avea următorul cuprins:
"Art. 49
(1) Prim-magistratul-asistent este subordonat preşedintelui şi în coordonarea vicepreşedinţilor Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie.
(2) Prim-magistratul-asistent are următoarele atribuţii:
a) coordonează activitatea magistraţilor-asistenţi din secţii, prin intermediul magistraţilor-asistenţi-şefi din cadrul secţiilor, a magistraţilor-asistenţi repartizaţi la completele pentru soluţionarea recursurilor în interesul legii, completele pentru dezlegarea unor chestiuni de drept şi completele de 5 judecători, a personalului repartizat Secţiilor Unite şi a personalului din Cancelaria Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie;
b) ia parte la şedinţele Secţiilor Unite, ale completului pentru soluţionarea recursului în interesul legii, conform desemnării, şi ale completului de 5 judecători, ca instanţă disciplinară, conform desemnării şi întocmeşte, direct sau prin personalul stabilit, toate actele şi lucrările pregătitoare, precum şi pe cele ulterioare şedinţelor la care participă;
c) redactează hotărârile repartizate de preşedintele completului de 5 judecători, al completului pentru soluţionarea recursului în interesul legii şi al Secţiilor Unite, la care a participat;
d) asigură secretariatul Colegiului de conducere al Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie;
e) asigură, direct sau prin personalul repartizat la Secţiile Unite, desemnat în acest scop, întocmirea lucrărilor privind transmiterea sesizărilor prevăzute la art. 91 alin. (3) către Inspecţia Judiciară, conform dispoziţiei preşedintelui Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, precum şi evidenţa sesizărilor;
f) asigură şi coordonează centralizarea datelor statistice şi a oricăror altor date la nivelul Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie şi coordonează elaborarea lucrărilor de sinteză referitoare la activitatea Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, dispuse de preşedintele Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie;
g) întocmeşte orice alte lucrări dispuse de preşedintele şi vicepreşedinţii Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie."
49.La articolul 50 alineatul (2), literele a) şi b) se modifică şi vor avea următorul cuprins:
"a) participă la şedinţele de judecată ale secţiei şi, în cazul în care sunt desemnaţi în acest scop, la şedinţele de judecată ale completului de 5 judecători şi redactează hotărârile repartizate de preşedintele completului;
b) programează participarea magistraţilor-asistenţi şi a grefierilor de şedinţă la şedinţele de judecată;"
50.La articolul 50, alineatul (3) se modifică şi va avea următorul cuprins:
"(3) Dispoziţiile alin. (2) se aplică în mod corespunzător magistratului-asistent-şef prevăzut la art. 48 alin. (2)."
51.Articolul 51 se modifică şi va avea următorul cuprins:
"Art. 51
(1) Magistraţii-asistenţi din cadrul secţiilor Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie participă la şedinţele de judecată ale secţiilor şi duc la îndeplinire orice alte sarcini încredinţate de preşedintele Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, de vicepreşedinţi sau de preşedintele de secţie.
(2) Magistraţii-asistenţi repartizaţi la completele pentru soluţionarea recursurilor în interesul legii, completele pentru dezlegarea unor chestiuni de drept şi completele de 5 judecători participă, conform desemnării, la şedinţele de judecată ale completului pentru soluţionarea recursului în interesul legii, ale completului pentru dezlegarea unor chestiuni de drept şi ale completului de 5 judecători şi dispun comunicarea actelor de procedură prevăzute în art. 520 din Codul de procedură civilă.
(3) Magistraţii-asistenţi care participă la şedinţele de judecată au şi următoarele atribuţii:
a) iau măsuri, din dispoziţia preşedintelui completului de judecată, pentru efectuarea de către grefierul de şedinţă şi arhivă a tuturor lucrărilor necesare bunei desfăşurări a şedinţei de judecată;
b) îndrumă activitatea grefierului de şedinţă;
c) în cazul magistraţilor-asistenţi ai Secţiei I civile, Secţiei a II-a civile şi Secţiei de contencios administrativ şi fiscal, întocmesc raportul asupra admisibilităţii în principiu a recursului, în condiţiile prevăzute în art. 493 alin. (2) din Codul de procedură civilă, conform desemnării preşedintelui completului de judecată;
d) în cazul magistraţilor-asistenţi ai Secţiei I civile, Secţiei a II-a civile şi Secţiei de contencios administrativ şi fiscal, dispun comunicarea de către grefierul de şedinţă a raportului, conform art. 493 alin. (4) din Codul de procedură civilă;
e) după deschiderea dezbaterilor, anunţă cauzele în ordinea stabilită de preşedintele completului de judecată, fac apelul părţilor şi al celorlalte persoane citate, referă asupra modului în care s-a efectuat procedura de citare şi asupra îndeplinirii celorlalte măsuri dispuse, referă, pe scurt, asupra obiectului cauzei şi stadiului în care se află judecata;
f) consemnează, pentru fiecare dosar în parte, susţinerile orale ale părţilor şi ale procurorului, precum şi măsurile dispuse de instanţă;
g) sub îndrumarea preşedintelui completului de judecată, asigură, pentru deliberare, consultarea actelor normative necesare şi informaţii privitoare la jurisprudenţă şi doctrină;
h) redactează încheierile;
i) participă cu vot consultativ la deliberări;
j) în cazul magistraţilor-asistenţi ai Secţiei I civile, Secţiei a II-a civile, Secţiei de contencios administrativ şi fiscal, completelor de 5 judecători în materie civilă, completelor pentru soluţionarea recursurilor în interesul legii în materie civilă şi completelor pentru dezlegarea unor chestiuni de drept, semnează minuta;
k) în cazul magistraţilor-asistenţi ai Secţiei I civile, Secţiei a II-a civile şi Secţiei de contencios administrativ şi fiscal, dispun comunicarea de către grefierul de şedinţă a deciziilor prevăzute în art. 493 alin. (5) şi (6) din Codul de procedură civilă;
l) notează în evidenţa secţiei soluţiile importante sau de principiu şi temeiurile de drept ale acestora, conform desemnării preşedintelui completului de judecată;
m) redactează hotărâri, conform repartizării preşedintelui completului de judecată, cu respectarea termenelor legale;
n) coordonează şi verifică redactarea proiectelor actelor de procedură întocmite de către grefierul de şedinţă;
o) verifică înregistrările în sistem informatic şi asigură remedierea deficienţelor constatate."
52.La articolul 52, alineatul (1) se modifică şi va avea următorul cuprins:
"Art. 52
(1) Dosarele şi lista dosarelor aflate pe rol se prezintă magistratului-asistent de către grefierul de şedinţă cu cel puţin 10 zile înainte de data fixată pentru termenul de judecată, în vederea verificării listei dosarelor aflate pe rol din şedinţa de judecată la care aceştia sunt programaţi să participe."
53.La articolul 52 alineatul (3), litera a) se modifică şi va avea următorul cuprins:
"a) transmiterea, prin intermediul grefierului de şedinţă, a listei dosarelor aflate pe rol judecătorilor care compun completul de judecată şi procurorului, de îndată ce a fost verificată;"
54.La articolul 52 alineatul (3), litera b) se abrogă.
55.Articolul 53 se modifică şi va avea următorul cuprins:
"Art. 53
Grefierul de şedinţă care a preluat din arhivă dosarele pentru şedinţa de judecată restituie arhivei dosarele amânate, sub semnătură."
56.După capitolul VII se introduce un nou capitol, capitolul VII1, cuprinzând articolele 551-554, cu următorul cuprins:
"CAPITOLUL VII1: Grefierii Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie
Art. 551
În cadrul Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie funcţionează un corp de grefieri, compus din prim-grefieri şi grefieri, stabiliţi prin statul de funcţii.
Art. 552
Repartizarea grefierilor în secţii, la Secţiile Unite, completele pentru soluţionarea recursurilor în interesul legii, completele pentru dezlegarea unor chestiuni de drept şi completele de 5 judecători, precum şi în alte compartimente se face de preşedintele Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie.
Art. 553
Prim-grefierii şi grefierii exercită atribuţiile stabilite prin fişele posturilor, conform legii şi prezentului regulament.
Art. 554
(1) Grefierii de şedinţă au următoarele atribuţii:
1. anterior şedinţelor de judecată:
a) preiau dosarele care au termen de judecată în şedinţa pentru care au fost programaţi şi le prezintă magistratului-asistent cu cel puţin 10 zile înainte de data fixată pentru termenul de judecată;
b) calculează, sub îndrumarea magistratului-asistent, taxele judiciare de timbru şi timbrul judiciar;
c) în cazul grefierilor Secţiei I civile, Secţiei a II-a civile şi Secţiei de contencios administrativ şi fiscal, efectuează comunicările privitoare la pregătirea dosarului de recurs, din dispoziţia completului, sub îndrumarea magistratului-asistent;
d) întocmesc citaţiile;
e) verifică regularitatea îndeplinirii procedurii de citare, depunerea dovezii de achitare a taxei judiciare de timbru şi a timbrului judiciar, efectuarea comunicării actelor de procedură şi menţionează rezultatul verificărilor în cuprinsul listei de şedinţă pe care o predau magistratului-asistent cu cel puţin 10 zile înainte de data fixată pentru termenul de judecată;
f) urmăresc ataşarea la dosar de către arhivă a dovezilor de citare a părţilor şi de comunicare a actelor, a corespondenţei, a memoriilor, a notelor scrise şi a oricăror altor înscrisuri;
g) întocmesc lista dosarelor aflate pe rol;
h) asigură afişarea listei dosarelor aflate pe rol în arhivă, cu cel puţin 5 zile înainte de termenul de judecată şi la uşa sălii de şedinţă, cu cel puţin o oră înainte de începerea şedinţei;
i) efectuează lucrările necesare bunei desfăşurări a şedinţei de judecată, sub îndrumarea magistratului-asistent;
j) în cazul grefierilor Secţiei I civile, Secţiei a II-a civile şi Secţiei de contencios administrativ şi fiscal, comunică, din dispoziţia magistratului-asistent, raportul, conform art. 493 alin. (4) din Codul de procedură civilă;
k) verifică buna funcţionare a echipamentelor informatice, precum şi a echipamentului de înregistrare din sala de şedinţă şi, în cazul în care constată neregularităţi, le aduc de îndată la cunoştinţa magistratului-asistent şi sesizează compartimentul de specialitate, în vederea remedierii în timp util a deficienţelor constatate;
2. în timpul şedinţelor de judecată:
a) primesc înscrisurile depuse în timpul şedinţei de judecată, asigură consultarea acestora şi le ataşează la dosarul cauzei;
b) consemnează în caietul grefierului, numerotat şi semnat, pentru fiecare dosar în parte, datele necesare în vederea transcrierii şedinţei;
c) realizează toate operaţiunile de utilizare a mijloacelor de înregistrare a şedinţei de judecată;
3. după şedinţele de judecată:
a) în ziua următoare şedinţei de judecată:
(i)completează în programul ECRIS, în integralitate - conform minutelor hotărârilor - soluţiile pronunţate în dosarele în care a fost finalizată judecata, precum şi termenele şi măsurile dispuse de instanţă prin încheiere în cazul dosarelor în care nu a fost finalizată judecata;
(ii)imprimă condica de şedinţă pe care o semnează pentru conformitate şi o prezintă, spre verificare şi semnare, magistratului-asistent;
b) transcriu înregistrările audio sau stenogramele şedinţelor de judecată, în condiţiile legii;
c) efectuează comunicarea actelor de procedură, conform legii;
d) în cazul grefierilor Secţiei I civile, Secţiei a II-a civile şi Secţiei de contencios administrativ şi fiscal, comunică, din dispoziţia magistratului-asistent, deciziile prevăzute la art. 493 alin. (5) şi (6) din Codul de procedură civilă;
e) introduc în sistemul ECRIS hotărârile pronunţate, ulterior obţinerii tuturor semnăturilor şi transmiterii acestora în format electronic de către tehnoredactor.
(2) Grefierii de şedinţă întocmesc corespondenţa în legătură cu dosarele, sub îndrumarea magistratului-asistent."
57.Articolul 56 se modifică şi va avea următorul cuprins:
"Art. 56
Direcţia legislaţie, studii, documentare şi informatică juridică funcţionează în subordinea preşedintelui şi în coordonarea unuia dintre vicepreşedinţii Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie."
58.La articolul 59, litera k) se modifică şi va avea următorul cuprins:
"k) gestionează la nivelul Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie sistemul software integrat pentru biblioteci."
59.Articolul 61 se modifică şi va avea următorul cuprins:
"Art. 61
Direcţia legislaţie, studii, documentare şi informatică juridică efectuează toate lucrările dispuse de preşedintele şi vicepreşedinţii Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie şi îndeplineşte orice alte sarcini încredinţate de aceştia."
60.La articolul 63, alineatul (1) se modifică şi va avea următorul cuprins:
"Art. 63
(1) Cancelaria Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie funcţionează în subordinea unuia dintre vicepreşedinţii Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie."
61.La articolul 64, alineatul (2) se modifică şi va avea următorul cuprins:
"(2) Personalul din Cancelaria Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie este subordonat preşedintelui Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, vicepreşedinţilor şi preşedinţilor de secţii şi este coordonat de prim-magistratul-asistent, prin intermediul magistraţilor-asistenţi-şefi."
62.La articolul 65 alineatul (1), litera a) se modifică şi va avea următorul cuprins:
"a) primeşte, înregistrează şi transmite la Secţiile Unite, la completele pentru soluţionarea recursurilor în interesul legii, la completele pentru dezlegarea unor chestiuni de drept, la completele de 5 judecători, la secţii şi la celelalte compartimente dosarele şi corespondenţa;"
63.La articolul 66, alineatul (1), partea introductivă se modifică şi va avea următorul cuprins:
"Art. 66
(1) Personalul repartizat la Secţiile Unite, la completele pentru soluţionarea recursurilor în interesul legii, la completele pentru dezlegarea unor chestiuni de drept, la completele de 5 judecători şi la secţiile Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, cu excepţia grefierilor de şedinţă, are următoarele atribuţii:"
64.La articolul 66 alineatul (1), după litera a) se introduce a nouă literă, litera a1), cu următorul cuprins:
"a1) în cazul persoanelor desemnate cu repartizarea aleatorie a dosarelor, efectuează operaţiunile de repartizare aleatorie a dosarelor pe complete de judecată;"
65.La articolul 66 alineatul (1), literele b) şi h) se modifică şi vor avea următorul cuprins:
"b) întocmeşte conceptele şi citaţiile pentru primul termen de judecată, conform dispoziţiei preşedintelui, a vicepreşedinţilor sau, după caz, a preşedinţilor de secţii, în cazul în care această activitate nu este stabilită de preşedinte, de vicepreşedinţi ori, după caz, de preşedinţii de secţii în atribuţiile grefierilor de şedinţă;
..................................................
h) urmăreşte expedierea citaţiilor şi a corespondenţei în legătură cu dosarele;"
66.La articolul 66, alineatul (2) se modifică şi va avea următorul cuprins:
"(2) Înregistrările în registrele şi condicile existente la nivelul fiecărei secţii şi a completelor de 5 judecători se ţin, de regulă, în sistem informatizat."
67.La articolul 66, după alineatul (2) se introduc două noi alineate, alineatele (3) şi (4), cu următorul cuprins:
"(3) Evidenţa în sistem informatizat se păstrează şi pe suport hârtie, prin listarea periodică a înregistrărilor şi legarea lor în mape distincte.
(4) În cazul în care nu este posibilă menţionarea datelor în sistem informatizat, evidenţele se ţin pe suport hârtie, în registrele şi condicile prevăzute la art. 661."
68.După articolul 66 se introduce un nou articol, articolul 661, cu următorul cuprins:
"Art. 661
Pentru evidenţa activităţii Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie se întocmesc şi se păstrează următoarele registre:
1. Registrul general de dosare al Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie;
2. registrele generale de dosare ale secţiilor, completelor de 5 judecători, completelor pentru soluţionarea recursurilor în interesul legii şi completelor pentru dezlegarea unor chestiuni de drept;
3. opisul alfabetic pentru fiecare secţie a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie;
4. Registrul informativ pentru fiecare secţie a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie şi pentru completele de 5 judecători;
5. Registrul de termene al arhivei pentru fiecare secţie a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie şi pentru completele de 5 judecători;
6. condica şedinţelor de judecată pentru fiecare secţie a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, pentru completele de 5 judecători, completele pentru soluţionarea recursurilor în interesul legii şi completele pentru dezlegarea unor chestiuni de drept;
7. Registrul privind arestarea preventivă pentru Secţia penală a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie şi completele de 5 judecători în materie penală;
8. Registrul de evidenţă a mandatelor de arestare preventivă emise în cursul judecăţii pentru Secţia penală a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie şi completele de 5 judecători în materie penală;
9. Registrul de evidenţă a sesizărilor privind autorizarea efectuării percheziţiilor date de judecător în cursul urmăririi penale pentru Secţia penală a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie;
10. Registrul de evidenţă a sesizărilor privind confirmarea şi autorizarea interceptărilor şi înregistrărilor pe bandă magnetică sau pe orice alt tip de suport;
11. Registrul de evidenţă a căilor de atac declarate împotriva hotărârilor civile şi penale pentru fiecare secţie a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie;
12. Registrul de evidenţă a redactării hotărârilor pentru fiecare secţie a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, pentru completele de 5 judecători, completele pentru soluţionarea recursurilor în interesul legii, completele pentru dezlegarea unor chestiuni de drept şi Secţiile Unite;
13. Registrul valorilor şi corpurilor delicte pentru secţiile Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie şi pentru completele de 5 judecători;
14. Registrul de intrare-ieşire a corespondenţei administrative pentru fiecare secţie a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, pentru completele de 5 judecători, completele pentru soluţionarea recursurilor în interesul legii şi completele pentru dezlegarea unor chestiuni de drept;
15. Registrul de evidenţă a petiţiilor pentru Biroul de informare şi relaţii publice;
16. Registrul de evidenţă pentru înregistrarea cererilor şi răspunsurilor privind accesul la informaţiile de interes public pentru Biroul de informare şi relaţii publice;
17. Registrul de control pentru fiecare secţie a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, pentru completele de 5 judecători, completele pentru soluţionarea recursurilor în interesul legii şi completele pentru dezlegarea unor chestiuni de drept;
18. Registrul de evidenţă a autorizaţiilor emise în baza Legii nr. 82/2012 privind reţinerea datelor generate sau prelucrate de furnizorii de reţele publice de comunicaţii electronice şi de furnizorii de servicii de comunicaţii electronice destinate publicului, precum şi pentru modificarea şi completarea Legii nr. 506/2004 privind prelucrarea datelor cu caracter personal şi protecţia vieţii private în sectorul comunicaţiilor electronice."
69.La articolul 67, alineatul (1) se modifică şi va avea următorul cuprins:
"Art. 67
(1) Toate registrele şi condicile se numerotează şi se parafează, iar la sfârşitul fiecărui an se întocmesc procese-verbale de închidere, semnate de unul dintre vicepreşedinţii Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie şi de prim-magistratul-asistent, în cazul registrelor Secţiilor Unite, ale completelor pentru soluţionarea recursurilor în interesul legii, ale completelor pentru dezlegarea unor chestiuni de drept, ale completelor de 5 judecători şi ale Registraturii generale, şi de preşedintele de secţie şi de magistratul-asistent-şef, în cazul registrelor secţiilor."
70.La articolul 68, alineatul (2) se modifică şi va avea următorul cuprins:
"(2) Corespondenţa adresată personal sau confidenţial preşedintelui Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, vicepreşedinţilor, preşedinţilor de secţii, judecătorilor, magistraţilor-asistenţi şi altor persoane cu funcţii de conducere este predată acestora cu plicul nedeschis."
71.Articolul 69 se modifică şi va avea următorul cuprins:
"Art. 69
Dosarele predate arhivei Secţiilor Unite, completelor pentru soluţionarea recursurilor în interesul legii, completelor pentru dezlegarea unor chestiuni de drept, completelor de 5 judecători şi arhivelor secţiilor se prezintă fără întârziere preşedintelui Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, vicepreşedinţilor sau, după caz, preşedinţilor de secţii ori judecătorilor desemnaţi de aceştia, pentru luarea măsurilor prevăzute de lege şi de prezentul regulament."
72.La articolul 70, alineatul (1) se modifică şi va avea următorul cuprins:
"Art. 70
(1) Pe coperta fiecărui dosar se menţionează denumirea Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie - Secţiile Unite, completul pentru soluţionarea recursului în interesul legii, completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept, completul de 5 judecători sau secţia competentă -, numărul dat dosarului de către Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie şi alte date de identificare a cauzei şi a dosarelor altor instanţe, pe care le cuprinde."
73.La articolul 71, alineatele (11) şi (2) se modifică şi vor avea următorul cuprins:
"(11) Dosarele şi evidenţele instanţei privitoare la activitatea de judecată pot fi consultate de alte persoane decât cele prevăzute la alin. (1), care justifică un interes legitim, cu respectarea ordinii de solicitare şi a condiţiilor prevăzute la alin. (1). Cererile, cu datele de identificare a solicitantului, se aprobă de persoana care coordonează arhiva, iar cererile formulate de ziarişti şi reprezentanţii mijloacelor de comunicare în masă, inclusiv cererile privind eliberarea de fotocopii din dosare, se aprobă de purtătorul de cuvânt sau, în lipsa acestuia, de înlocuitorul purtătorului de cuvânt, în cazul dosarelor aflate în curs de judecată, cu consultarea preşedintelui completului de judecată.
(2) Programul de acces la arhive pentru persoanele prevăzute la alin. (1) şi (11) se aprobă de preşedinţii de secţii, iar pentru Secţiile Unite, completele pentru soluţionarea recursurilor în interesul legii, completele pentru dezlegarea unor chestiuni de drept şi completele de 5 judecători, de unul dintre vicepreşedinţii Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie şi se afişează la loc vizibil."
74.La articolul 71, alineatul (3) se abrogă.
75.Articolul 72 se modifică şi va avea următorul cuprins:
"Art. 72
Dosarele se păstrează în arhivă în ordine numerică sau pe termene de judecată, iar dosarele cărora le sunt aplicabile dispoziţiile Codului de procedură civilă se păstrează în arhivă pe complete şi termene de judecată."
76.Articolul 75 se modifică şi va avea următorul cuprins:
"Art. 75
La arhive se păstrează, în original, câte un exemplar din hotărârile pronunţate la fiecare secţie, în mape speciale, în ordine numerică, pe ani. Încheierea în care s-au consemnat dezbaterile, în cazurile în care s-a amânat pronunţarea, precum şi încheierile şi hotărârile prevăzute la art. 442, 443 şi 444 din Codul de procedură civilă, se alătură hotărârii."
77.Articolul 76 se modifică şi va avea următorul cuprins:
"Art. 76
Lucrările şi celelalte atribuţii prevăzute în prezenta secţiune, care nu revin magistratului-asistent sau grefierului de şedinţă, se duc la îndeplinire de personalul secţiei ori de personalul repartizat la Secţiile Unite, completele pentru soluţionarea recursurilor în interesul legii, completele pentru dezlegarea unor chestiuni de drept şi completele de 5 judecători, potrivit fişei fiecărui post."
78.Articolul 77 se modifică şi va avea următorul cuprins:
"Art. 77
Departamentul economico-financiar şi administrativ funcţionează în subordinea preşedintelui Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie şi este coordonat de unul dintre vicepreşedinţii Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie."
79.La articolul 78, alineatul (2) se modifică şi va avea următorul cuprins:
"(2) Personalul din cadrul Departamentului economico-financiar şi administrativ este încadrat de preşedintele Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie pe bază de concurs sau probă practică, în condiţiile legii."
80.La articolul 79 alineatul (2), literele k) şi l) se modifică şi vor avea următorul cuprins:
"k) coordonează activitatea de administrare a sediilor Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, stabilind măsuri pentru asigurarea condiţiilor materiale în vederea desfăşurării corespunzătoare a activităţii acesteia. De asemenea, asigură ordinea, curăţenia şi paza bunurilor în sediile Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, inclusiv măsuri pentru prevenirea şi stingerea incendiilor;
l) îndeplineşte orice alte sarcini în domeniul său de activitate, dispuse de preşedintele sau vicepreşedinţii Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie."
81.La articolul 81, literele a) şi j) se modifică şi vor avea următorul cuprins:
"a) elaborarea proiectelor statelor de funcţii şi de personal ale Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie;
..................................................
j) îndeplinirea oricăror altor sarcini dispuse de preşedintele sau vicepreşedinţii Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie."
82.La articolul 83, alineatul (2) se modifică şi va avea următorul cuprins:
"(2) Biroul de informare şi relaţii publice funcţionează în subordinea unuia dintre vicepreşedinţii Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie."
83.La articolul 85, alineatul (2) se modifică şi va avea următorul cuprins:
"(2) Biroul de informare şi relaţii publice efectuează toate lucrările privind accesul la informaţiile de interes public şi relaţiile cu mijloacele de comunicare în masă dispuse de preşedintele şi vicepreşedinţii Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie şi îndeplineşte orice alte sarcini încredinţate de aceştia."
84.La articolul 88, literele b), h) şi j) se modifică şi vor avea următorul cuprins:
"b) duce la îndeplinire toate dispoziţiile primite de la preşedintele şi vicepreşedinţii Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie în domeniul cooperării internaţionale;
..................................................
h) asigură primirea şi însoţirea delegaţiilor străine şi din ţară în cadrul programului aprobat de preşedintele sau vicepreşedinţii Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie;
..................................................
j) efectuează orice alte lucrări şi îndeplineşte toate sarcinile în domeniul relaţiilor internaţionale, dispuse de preşedintele şi vicepreşedinţii Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie."
85.La capitolul VIII, după secţiunea 5 se introduce o nouă secţiune, secţiunea 51, cuprinzând articolele 881-884, cu următorul cuprins:
"SECŢIUNEA 51: Biroul juridic
Art. 881
Biroul juridic funcţionează în subordinea preşedintelui Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie.
Art. 882
În cadrul Biroului juridic al Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie îşi desfăşoară activitatea consilieri juridici, care au calitatea de funcţionari publici.
Art. 883
Biroul juridic are următoarele atribuţii:
a) reprezintă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie în faţa instanţelor judecătoreşti şi a altor organe jurisdicţionale, pe baza delegaţiei date de preşedintele Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, asigurând apărarea;
b) redactează, în termenele procedurale, cererile de chemare în judecată, întâmpinările, concluziile scrise şi cererile privind exercitarea căilor de atac, în dosarele în care Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie este parte;
c) întocmeşte orice alte acte procedurale legate de reprezentarea şi apărarea Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie în faţa instanţelor judecătoreşti şi a altor organe jurisdicţionale;
d) ţine evidenţa hotărârilor judecătoreşti privind obligaţiile stabilite în sarcina Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, în dosarele având ca obiect acţiuni promovate de personalul Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, informează preşedintele Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie cu privire la acestea şi le transmite, în copie, spre executare Departamentului economico-financiar şi administrativ;
e) participă în comisiile constituite la nivelul sau cu participarea Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie în vederea desfăşurării examenelor ori a concursurilor pentru ocuparea posturilor din cadrul Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, în cazurile în care, potrivit legii, membrii comisiilor pot avea calitatea de funcţionari publici;
f) verifică şi avizează, sub aspectul legalităţii, contractele de achiziţie publică, sub coordonarea Direcţiei legislaţie, studii, documentare şi informatică juridică;
g) verifică, avizează sau întocmesc lucrările în domeniul achiziţiilor publice, care implică specializarea juridică, sub coordonarea Direcţiei legislaţie, studii, documentare şi informatică juridică;
h) participă în calitate de experţi în comisiile constituite în temeiul legislaţiei privind achiziţiile publice;
i) avizează, sub aspectul legalităţii, ordinele emise de preşedintele Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, sub coordonarea Direcţiei legislaţie, studii, documentare şi informatică juridică;
j) efectuează toate lucrările dispuse de preşedintele şi vicepreşedinţii Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie şi îndeplineşte orice alte sarcini încredinţate de aceştia în domeniul său de activitate.
Art. 884
Atribuţiile personalului Biroului juridic se stabilesc prin fişa fiecărui post."
86.La articolul 91, alineatul (1) se modifică şi va avea următorul cuprins:
"Art. 91
(1) Compartimentul de audit public intern auditează, cel puţin o dată la 3 ani, fără a se limita la acestea, următoarele:
a) activităţile financiare sau cu implicaţii financiare desfăşurate de entitatea publică din momentul constituirii angajamentelor până la utilizarea fondurilor de către beneficiarii finali, inclusiv a fondurilor provenite din finanţare externă;
b) plăţile asumate prin angajamente bugetare şi legale, inclusiv din fondurile comunitare;
c) administrarea patrimoniului, precum şi vânzarea, gajarea, concesionarea sau închirierea de bunuri din patrimoniul Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie;
d) constituirea veniturilor publice, respectiv modul de autorizare şi stabilire a titlurilor de creanţă, precum şi a facilităţilor acordate la încasarea acestora;
e) alocarea creditelor bugetare;
f) sistemul contabil şi fiabilitatea acestuia;
g) sistemul de luare a deciziilor;
h) sistemele de conducere şi control, precum şi riscurile asociate unor astfel de sisteme;
i) sistemele informatice."
87.La articolul 93, litera b) se modifică şi va avea următorul cuprins:
"b) în toate materiile, cauzele considerate urgente potrivit legii sau apreciate astfel de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie prin hotărâre a Colegiului de conducere, adoptată pe baza propunerilor preşedintelui, ale vicepreşedinţilor sau ale preşedinţilor de secţii şi publicată pe pagina de internet a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie."
88.La articolul 94, alineatul (1) se modifică şi va avea următorul cuprins:
"Art. 94
(1) În timpul vacanţei judecătoreşti preşedintele sau, în lipsa acestuia, unul dintre vicepreşedinţii Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, împreună cu preşedinţii de secţii, desemnează un număr de judecători şi de magistraţi-asistenţi din fiecare secţie, necesar formării completelor de judecată, iar desemnarea nominală a acestora se face, în caz de divergenţă, prin tragere la sorţi."
89.La articolul 95, alineatele (2) şi (3) se modifică şi vor avea următorul cuprins:
"(2) Concediile personalului auxiliar de specialitate şi ale personalului conex din cadrul Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie se stabilesc prin Regulamentul privind concediile personalului auxiliar de specialitate şi personalului conex al instanţelor judecătoreşti şi al parchetelor de pe lângă acestea, aprobat prin hotărâre a Consiliului Superior al Magistraturii.
(3) Concediile anuale de odihnă ale celorlalte categorii de personal al Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, prevăzute de lege, se efectuează, de regulă, în perioada vacanţei judecătoreşti. Pentru motive temeinice, unul dintre vicepreşedinţii Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie poate aproba efectuarea concediului de odihnă şi în altă perioadă decât cea a vacanţei judecătoreşti."
90.La articolul 100, alineatul (2) se modifică şi va avea următorul cuprins:
"(2) Pentru motive temeinice preşedintele şi vicepreşedinţii Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie pot dispune prelungirea programului, în condiţiile prevăzute de lege."
91.La articolul 102, alineatul (2) se modifică şi va avea următorul cuprins:
"(2) Programul de acces la arhive se aprobă de preşedinţii de secţii, iar pentru Secţiile Unite, completele pentru soluţionarea recursurilor în interesul legii, completele pentru dezlegarea unor chestiuni de drept şi completele de 5 judecători, de unul dintre vicepreşedinţii Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie şi se afişează la loc vizibil."
92.La articolul 108, alineatul (1) se modifică şi va avea următorul cuprins:
"Art. 108
(1) Fişele posturilor pentru magistraţii-asistenţi, personalul auxiliar de specialitate şi celelalte categorii de personal se întocmesc de conducătorul compartimentului, se aprobă de unul dintre vicepreşedinţii Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie şi se aduc la cunoştinţă personalului, sub semnătură."
93.La articolul 109, alineatul (3) se abrogă.
Art. II
Prezenta hotărâre se publică în Monitorul Oficial al României, Partea I.
Art. III
Dispoziţiile prezentei hotărâri se aplică începând cu data intrării în vigoare a Legii nr. 134/2010 privind Codul de procedură civilă, republicată, cu modificările şi completările ulterioare.
Art. IV
Dispoziţiile referitoare la înregistrarea şedinţelor de judecată la nivelul Secţiei I civile, Secţiei a II-a civile şi Secţiei de contencios administrativ şi fiscal se aplică începând cu data de 1 iulie 2013.
Art. V
Regulamentul privind organizarea şi funcţionarea administrativă a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, republicat în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 1.076 din 30 noiembrie 2005, cu modificările şi completările ulterioare, precum şi cu modificările şi completările aduse prin prezenta hotărâre, va fi republicat în Monitorul Oficial al României, Partea I, dându-se textelor o nouă numerotare.
-****-

Preşedintele Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie,

Livia Doina Stanciu

Publicat în Monitorul Oficial cu numărul 94 din data de 14 februarie 2013