Document embed

DECIZIE nr. 139 din 10 martie 2016 referitoare la excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 493 din Codul de procedură penală

Augustin Zegrean	- preşedinte
Valer Dorneanu	- judecător
Petre Lăzăroiu	- judecător
Mircea Ştefan Minea	- judecător
Mona-Maria Pivniceru	- judecător
Puskas Valentin Zoltan	- judecător
Simona-Maya Teodoroiu	- judecător
Tudorel Toader	- judecător
Afrodita Laura Tutunaru	- magistrat-asistent

Cu participarea reprezentantului Ministerului Public, procuror Cosmin Grancea.

1. Pe rol se află soluţionarea excepţiei de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 493 alin. (1) lit. a), b) şi c) şi alin. (4) din Codul de procedură penală, excepţie ridicată de Grupul de Management al Creanţelor Z - S.R.L. (GMCZ) din Bucureşti în Dosarul nr. 40.494/3/2014/a3 (2.662/2015) al Curţii de Apel Bucureşti - Secţia a II-a penală şi care formează obiectul Dosarului Curţii Constituţionale nr. 1.271D/2015.

2. La apelul nominal se prezintă, pentru autorul excepţiei, domnul avocat Adrian Rădulescu din cadrul Baroului Bucureşti, cu delegaţie la dosar, şi se constată lipsa celorlalte părţi. Procedura de citare este legal îndeplinită.

3. Curtea dispune a se face apelul şi în dosarele nr. 1.343D/2015, nr. 1.895D/2015 şi nr. 23D/2016, având ca obiect excepţia de neconstituţionalitate a prevederilor art. 493 alin. (1) şi (4) din Codul de procedură penală şi respectiv art. 493 din Codul de procedură penală, în ultimul dosar, excepţie ridicată de S.C. Succes Nic Com - S.R.L. Voluntari, S.C. Ambient – S.A. Sibiu şi S.C. Nouvelle Construct - S.R.L. Ploieşti în dosarele nr. 14.220/63/2014/a24, nr. 486/54/2015 şi nr. 2.046/105/2014 ale Tribunalului Dolj-Secţia penală şi pentru cauze cu minori, Curţii de Apel Craiova-Secţia penală şi pentru cauze cu minori şi Tribunalului Prahova - Secţia penală.

4. La apelul nominal răspunde în Dosarul nr. 1.895D/2015, pentru autorul excepţiei, doamna avocat Georgiana Felicia Sabo din cadrul Baroului Cluj, cu delegaţie, la dosar şi lipsesc celelalte părţi. Procedura de citare este legal îndeplinită.

5. Magistratul-asistent referă asupra faptului că în Dosarul nr. 1.343D/2015 autorul excepţiei a depus concluzii scrise prin care solicită admiterea acesteia, iar în dosarele nr. 1.895D/2015 şi nr. 23D/2016, partea Agenţia Naţională de Administrare Fiscală a depus concluzii scrise prin care solicită respingerea ca neîntemeiată a excepţiei.

6. Curtea, din oficiu, pune în discuţie conexarea dosarelor.

7. Reprezentanţii autorilor excepţiei prezenţi sunt de acord cu conexarea dosarelor.

8. Reprezentantul Ministerului Public, având în vedere dispoziţiile art. 53 alin. (5) din Legea nr. 47/1992 privind organizarea şi funcţionarea Curţii Constituţionale, nu se opune conexării dosarelor.

9. Curtea, având în vedere identitatea de obiect a cauzelor, în temeiul art. 53 alin. (5) din Legea nr. 47/1992 privind organizarea şi funcţionarea Curţii Constituţionale, dispune conexarea dosarelor nr. 1.343D/2015, nr. 1.895D/2015 şi nr. 23D/2016 la Dosarul nr. 1.271 D/2015, care a fost primul înregistrat.

10. Cauza fiind în stare de judecată, preşedintele acordă cuvântul domnului avocat Adrian Rădulescu, care pune concluzii de admitere a excepţiei de neconstituţionalitate. Astfel, dispoziţiile art. 493 din Codul de procedură penală afectează principiul proporţionalităţii, al justului echilibru între interesele generale şi private, deoarece măsura preventivă a fost dispusă fără a se stabili vreun termen. Se poate ajunge ca măsura preventivă să depăşească o eventuală sancţiune maximă care s-ar dispune faţă de societatea respectivă. Mai arată că prin instituirea măsurilor preventive, la finalizarea procesului penal prin achitare, societatea în cauză nu mai există pentru că nu a putut să desfăşoare anumite activităţi.

11. Totodată, se încalcă dreptul la libera asociere şi corolarul său, dreptul la disociere, deoarece, interzicându-se asocierea, dizolvarea sau fuziunea cu altă societate, atunci sunt afectate drepturile persoanelor fizice care au înfiinţat societatea. Aşa fiind, măsura preventivă dispusă faţă de persoana juridică trebuie privită exact ca măsura preventivă dispusă faţă de persoana fizică şi în consecinţă, apreciază că sunt valabile argumentele din jurisprudenţa Curţii Constituţionale cu privire la existenţa unei durate maxime a măsurilor preventive aplicabile persoanelor fizice.

12. Doamna avocat Georgiana Felicia Sabo pune concluzii de admitere a excepţiei de neconstituţionalitate, întrucât dispoziţiile legale criticate nu prevăd un termen maxim până la care pot fi dispuse măsurile preventive faţă de persoanele juridice. Câtă vreme societatea comercială nu poate desfăşura anumite activităţi, atunci această interdicţie afectează dreptul de proprietate şi libertatea economică. Aşa fiind, dispunerea măsurilor preventive faţă de persoana juridică până la soluţionarea cauzei nu este proporţională cu situaţia care a determinat-o.

13. Reprezentantul Ministerului Public pune concluzii de respingere a excepţiei de neconstituţionalitate ca neîntemeiată, deoarece admiţând posibilitatea dizolvării unei persoane juridice inculpate, se ajunge la situaţia în care aceasta nu mai poate fi trasă la răspundere penală.

CURTEA,

având în vedere actele şi lucrările dosarelor, constată următoarele:

14. Prin Decizia penală nr. 409/CO din 24 iulie 2015, pronunţată în Dosarul nr. 40.494/3/2014/a3 (2.662/2015), Curtea de Apel Bucureşti - Secţia a II-a penală a sesizat Curtea Constituţională cu excepţia de neconstituţionalitate a prevederilor art. 493 alin. (1) lit. a), b) şi c) şi alin. (4) din Codul de procedură penală.

15. Prin Încheierea nr. 243 din 11 septembrie 2015, pronunţată în Dosarul nr. 14.220/63/2014/a24, Tribunalul Dolj - Secţia penală şi pentru cauze cu minori a sesizat Curtea Constituţională cu excepţia de neconstituţionalitate a prevederilor art. 493 alin. (1) şi (4) din Codul de procedură penală.

16. Prin Încheierea din 18 decembrie 2015, pronunţată în Dosarul nr. 486/54/2015, Curtea de Apel Craiova - Secţia penală şi pentru cauze cu minori a sesizat Curtea Constituţională cu excepţia de neconstituţionalitate a prevederilor art. 493 alin. (1) şi (4) din Codul de procedură penală.

17. Prin Încheierea din 15 decembrie 2015, pronunţată în Dosarul nr. 2.046/105/2014, Tribunalul Prahova - Secţia penală a sesizat Curtea Constituţională cu excepţia de neconstituţionalitate a prevederilor art. 493 din Codul de procedură penală.

18. Excepţia a fost ridicată de Grupul de Management al Creanţelor Z - S.R.L. (GMCZ) din Bucureşti, S.C. Succes Nic Com - S.R.L. din Voluntari, S.C. Ambient - S.A. din Sibiu şi de S.C. Nouvelle Construct - S.R.L. din Ploieşti în dosarele de mai sus în care s-au dispus măsuri preventive faţă de persoanele juridice inculpate.

19. În motivarea excepţiei de neconstituţionalitate autorii susţin că prevederile legale menţionate sunt neconstituţionale, deoarece lipsa unei reglementări exprese cu privire la durata totală a măsurilor preventive ce se pot lua faţă de o persoană juridică nu este proporţională cu situaţia care a determinat luarea lor şi afectează pe timp nelimitat libertatea economică şi libera iniţiativă. În acest sens se face trimitere la jurisprudenţa Curţii Constituţionale, respectiv Decizia nr. 712 din 4 decembrie 2014 şi Decizia nr. 361 din 7 mai 2015. A interzice iniţierea procedurii de dizolvare echivalează cu împiedicarea persoanelor fizice sau juridice care alcătuiesc persoana juridică supusă măsurii să renunţe la calitatea lor. Totodată, o astfel de măsură nu este necesară într-o societate democratică pentru că prin dizolvare nu se înlătură răspunderea penală sau patrimonială a persoanei fizice prepus al persoanei juridice (prepus care adesea săvârşeşte fapta penală fără ştiinţa membrilor persoanei juridice).

20. Măsura luată afectează sever drepturile unor persoane care nu au săvârşit fapte penale, precum asociaţii unor societăţi comerciale care au avut încredere în administratorul numit de ei, iar după săvârşirea infracţiunii rămân "legaţi" de societate pentru că nu pot înstrăina participaţiile (nimeni nu este interesat să le cumpere) şi nu pot dizolva societatea. Legiuitorul a făcut abstracţie de faptul că prin dizolvare nu se opreşte activitatea persoanei juridice, ci doar se continuă realizarea drepturilor şi îndeplinirea obligaţiilor deja asumate (procedura lichidării) şi că în procedura lichidării sunt realizate drepturile terţilor în raport cu persoana juridică. De asemenea sunt afectate drepturile terţilor aflaţi în relaţii economice cu persoana juridică în curs de dizolvare, pentru că nu îşi pot realiza drepturile împotriva acesteia cu celeritate, deşi nu au contribuit cu nimic la faptele penale ale persoanei juridice.

21. În plus, legiuitorul nu a făcut nicio distincţie între dizolvarea şi lichidarea de drept comun şi dizolvarea şi lichidarea în procedura insolvenţei. Această lipsă de preciziune, care încalcă art. 53 alin. (2) din Constituţie, permite ca judecătorul sau procurorul să ia măsuri preventive de suspendare a dizolvării sau lichidării, ori chiar de iniţiere a procedurii insolvenţei (specie a dizolvării şi lichidării), chiar şi atunci când aceste proceduri sunt reglementate a se desfăşura sub supravegherea şi controlul judecătorului-sindic.

22. De asemenea se mai susţine că dispoziţiile legale criticate afectează dreptul fundamental la asociere, inclusiv al persoanei juridice, cât şi corolarul său, dreptul de a renunţa la asociere. Interdicţia dizolvării aplicată unei persoane juridice constă în interdicţia exercitării dreptului de a renunţa la asociere.

23. Exigenţele de claritate şi previzibilitate a legii au fost afirmate în mod repetat de Curtea Constituţională prin raportare la art. 1 alin. (5) din Constituţie. Aceste exigenţe sunt afectate câtă vreme expresia "susceptibile de a antrena" poate fi înţeleasă deopotrivă atât ca o predispoziţie, cât şi ca o capacitate. În prima ipoteză, legea poate fi considerată ca previzibilă, iar dacă o persoană se raportează la al doilea sens, simpla capacitate de a produce o diminuare de patrimoniu este specifică oricărei operaţiuni patrimoniale, pentru că în cursul derulării ei în mod obiectiv pot să apară disfuncţionalităţi.

24. Totodată, ingerinţele în dreptul de proprietate privată ale persoanelor juridice nu sunt proporţionale cu cauzele care le-au determinat, întrucât dispunerea, prelungirea ori menţinerea măsurilor fără a fi reglementat un termen maxim pentru care acestea se pot afla în fiinţă în niciuna din fazele procesuale şi nici în ansamblul procesului nu asigură un just echilibru între interesul public şi cel individual. De aceea, principiul proporţionalităţii care trebuie să guverneze restrângerile drepturilor şi libertăţilor fundamentale impune caracterul excepţional al acestora, iar caracterul excepţional, la rândul lui, implică caracterul temporar al ingerinţelor. În plus, atât timp cât ingerinţele în drepturile fundamentale nu au caracter temporar, ele sunt în măsură să afecteze chiar substanţa dreptului fundamental, în speţa de faţă a dreptului de proprietate privată şi a dreptului la libertate economică.

25. Curtea de Apel Bucureşti - Secţia a II-a penală opinează că excepţia de neconstituţionalitate este neîntemeiată. Astfel, câtă vreme măsurile preventive ajută la identificarea şi indisponibilizarea produsului infracţiunii, inclusiv în vederea garantării unui ordin de confiscare în echivalent a produsului infracţiunii, atunci este necesar ca acestea să fie menţinute până la deliberare, deoarece doar atunci dispare exigenţa proporţionalităţii măsurii cu situaţia care a generat-o.

26. Totodată, având o natură şi finalitate juridică proprie, luarea măsurilor preventive ce pot fi dispuse faţă de persoana juridică, chiar dacă serveşte bunei desfăşurări a procesului penal, nu atrage per se o încălcare a dispoziţiilor art. 16 din Constituţie, fiind evident că luarea unor măsuri preventive faţă de persoana fizică presupune analizarea proporţionalităţii ingerinţei în raport cu alte valori, precum libertatea fizică, siguranţa individuală, libertatea de circulaţie etc. Or, ubi cessat ratio legis, ibi cessat lex.

27. Tribunalul Dolj - Secţia penală şi pentru cauze cu minori opinează că excepţia de neconstituţionalitate este întemeiată, deoarece nu este reglementată durata maximă a măsurilor preventive care pot fi dispuse de judecătorul de drepturi şi libertăţi, judecătorul de cameră preliminară ori instanţa de judecată. O asemenea situaţie afectează dreptul fundamental al persoanei juridice la un proces echitabil şi la soluţionarea cauzelor într-un termen rezonabil, dreptul la o activitate economică şi la liberă iniţiativă şi nu este proporţională cu situaţia care a determinat-o.

28. Curtea de Apel Craiova - Secţia penală şi pentru cauze cu minori opinează că excepţia de neconstituţionalitate este întemeiată, deoarece ingerinţele în drepturile fundamentale ale persoanelor juridice instituite prin măsurile preventive nu sunt proporţionale cu cauzele care le-au determinat, întrucât dispunerea, prelungirea ori menţinerea măsurilor fără a fi reglementat un termen maxim pentru care acestea se pot dispune nu asigură un just echilibru între interesul public şi cel individual.

29. Tribunalul Prahova - Secţia penală opinează că excepţia de neconstituţionalitate este întemeiată, deoarece ingerinţa analizată nu este proporţională cu situaţia care a determinat-o, respectiv asigurarea instrucţiei penale, şi nu asigură un just echilibru între interesul public şi cel privat, atât timp cât nu este precizată o durată maximă pentru care se pot dispune măsuri preventive faţă de persoane juridice.

30. Potrivit prevederilor art. 30 alin. (1) din Legea nr. 47/1992, actele de sesizare au fost comunicate preşedinţilor celor două Camere ale Parlamentului, Guvernului şi Avocatului Poporului, pentru a-şi exprima punctele de vedere asupra excepţiei de neconstituţionalitate ridicate.

31. Guvernul consideră că excepţia de neconstituţionalitate este neîntemeiată. Astfel, scopul măsurilor preventive constă în aceea că previn finalizarea procedurii insolvenţei, având drept consecinţă nu doar dizolvarea persoanei juridice, ci şi imposibilitatea tragerii la răspundere penală.

32. Spre deosebire de măsurile preventive care se dispun faţă de o persoană fizică dacă sunt necesare în scopul asigurării bunei desfăşurări a procesului penal, al împiedicării sustragerii suspectului ori inculpatului de la urmărirea penală sau de la judecată ori al prevenirii săvârşirii unei alte infracţiuni, în cazul persoanelor juridice măsurile preventive se dispun numai pentru a asigura buna desfăşurare a procesului penal. Aşa fiind, nu poate fi primită nici critica raportată la încălcarea art. 16 din Constituţie, deoarece principiul egalităţii în faţa legii presupune instituirea unui tratament egal pentru situaţii care, în funcţie de scopul urmărit, nu sunt diferite.

33. Câtă vreme art. 53 din Constituţie permite restrângerea atât a dreptului de proprietate, cât şi a libertăţii economice, dacă acest lucru este necesar în interesul desfăşurării instrucţiei penale, Guvernul apreciază că prevederile legale criticata sunt conforme cu dispoziţiile art. 44 şi art. 45 din Constituţie.

34. Preşedinţii celor două Camere ale Parlamentului şi Avocatul Poporului nu au comunicat punctele lor de vedere asupra excepţiei de neconstituţionalitate.

CURTEA,

examinând actele de sesizare, punctele de vedere ale Guvernului, rapoartele întocmite de judecătorul-raportor, susţinerile părţilor, notele scrise depuse, concluziile procurorului, dispoziţiile legale criticate, raportate la prevederile Constituţiei, precum şi Legea nr. 47/1992, reţine următoarele:

35. Curtea Constituţională a fost legal sesizată şi este competentă, potrivit dispoziţiilor art. 146 lit. d) din Constituţie, precum şi ale art. 1 alin. (2), ale art. 2, 3, 10 şi 29 din Legea nr. 47/1992, să soluţioneze excepţia de neconstituţionalitate.

36. Obiectul excepţiei de neconstituţionalitate îl constituie dispoziţiile art. 493 din Codul de procedură penală cu denumirea marginală Măsurile preventive, care au următorul conţinut:

"(1) Judecătorul de drepturi şi libertăţi, în cursul urmăririi penale, la propunerea procurorului, sau, după caz, judecătorul de cameră preliminară ori instanţa poate dispune, dacă există motive temeinice care justifică suspiciunea rezonabilă că persoana juridică a săvârşit o faptă prevăzută de legea penală şi numai pentru a se asigura buna desfăşurare a procesului penal, una sau mai multe dintre următoarele măsuri:

a) interdicţia iniţierii ori, după caz, suspendarea procedurii de dizolvare sau lichidare a persoanei juridice;

b) interdicţia iniţierii ori, după caz, suspendarea fuziunii, a divizării sau a reducerii capitalului social al persoanei juridice, începută anterior sau în cursul urmăririi penale;

c) interzicerea unor operaţiuni patrimoniale, susceptibile de a antrena diminuarea activului patrimonial sau insolvenţa persoanei juridice;

d) interzicerea încheierii anumitor acte juridice, stabilite de organul judiciar;

e) interzicerea desfăşurării activităţilor de natura celor cu ocazia cărora a fost comisă infracţiunea.

(2) Pentru a asigura respectarea măsurilor prevăzute la alin. (1), persoana juridică poate fi obligată la depunerea unei cauţiuni constând într-o sumă de bani care nu poate fi mai mică de 10.000 lei. Cauţiunea se restituie la data rămânerii definitive a hotărârii de condamnare, de amânare a aplicării pedepsei, de renunţare la aplicarea pedepsei sau de încetare a procesului penal, pronunţate în cauză, dacă persoana juridică a respectat măsura sau măsurile preventive, precum şi în cazul în care, prin hotărâre definitivă, s-a dispus achitarea persoanei juridice.

(3) Cauţiunea nu se restituie în cazul nerespectării de către persoana juridică a măsurii sau a măsurilor preventive luate. făcându-se venit la bugetul de stat la data rămânerii definitive a hotărârii pronunţate în cauză, precum şi dacă s-a dispus plata din cauţiune. În ordinea următoare, a despăgubirilor băneşti acordate pentru repararea pagubelor cauzate de infracţiune, a cheltuielilor judiciare sau a amenzii.

(4) Măsurile preventive prevăzute la alin. (1) pot fi dispuse pe o perioadă de cel mult 60 de zile, cu posibilitatea prelungirii în cursul urmăririi penale şi a menţinerii în cursul procedurii de cameră preliminară şi al judecăţii, dacă se menţin temeiurile care au determinat luarea acestora, fiecare prelungire neputând depăşi 60 de zile.

(5) În cursul urmăririi penale, măsurile preventive se dispun de judecătorul de drepturi şi libertăţi prin încheiere motivată dată în camera de consiliu, cu citarea persoanei juridice.

(6) Participarea procurorului este obligatorie.

(7) Împotriva încheierii se poate face contestaţie la judecătorul de drepturi şi libertăţi sau, după caz, la judecătorul de cameră preliminară ori instanţa ierarhic superioară, de către persoana juridică şi procuror, în termen de 24 de ore de la pronunţare, pentru cei prezenţi, şi de la comunicare, pentru persoana juridică lipsă.

(8) Măsurile preventive se revocă de către judecătorul de drepturi şi libertăţi la cererea procurorului sau a persoanei juridice, iar de către judecătorul de cameră preliminară şi de către instanţă şi din oficiu, numai când se constată că nu mai există temeiurile care au justificat luarea sau menţinerea acestora. Dispoziţiile alin. (5)-(7) se aplică în mod corespunzător.

(9) Împotriva reprezentantului persoanei juridice sau a mandatarului acesteia pot fi luate măsurile prevăzute la art. 265 şi art. 283 alin. (2), iar faţă de practicianul în insolvenţă, măsura prevăzută la art. 283 alin. (2).

(10) Luarea măsurilor preventive nu împiedică luarea măsurilor asigurătorii conform art. 249-256."

37. Autorii excepţiei de neconstituţionalitate susţin că dispoziţiile legale criticate încalcă prevederile constituţionale ale art. 1 alin. (5) referitor la obligativitatea respectării Constituţiei şi a legilor, art. 21 referitor la Accesul liber la justiţie, art. 40 alin. (1) referitor la dreptul cetăţenilor de a se asocia liber în partide politice, în sindicate, în patronate şi în alte forme de asociere, art. 44 referitor la Dreptul de proprietate privată, art. 45 referitor la Libertatea economică şi art. 53 referitor la Restrângerea exerciţiului unor drepturi sau al unor libertăţi.

38. Examinând excepţia de neconstituţionalitate, Curtea constată că măsurile preventive aplicabile persoanei juridice sunt măsuri procesuale ce vizează în mod direct fie libertatea economică, fie dreptul de proprietate privată al acesteia. Măsurile preventive pot li luate în cursul urmăririi penale de către judecătorul de drepturi şi libertăţi, la propunerea procurorului sau de către judecătorul de cameră preliminară ori instanţa de judecată, după caz, dacă există motive temeinice care justifică suspiciunea rezonabilă că persoana juridică a săvârşit o infracţiune şi numai pentru a se asigura buna desfăşurare a procesului penal. Cu toate acestea, deşi, potrivit dispoziţiilor art. 493 alin. (4) din Codul de procedură penală, aceste măsuri pot fi dispuse pe o perioadă de cel mult 60 de zile, cu posibilitatea prelungirii în cursul urmăririi penale şi a menţinerii în cursul procedurii de camera preliminară, dacă se menţin temeiurile care au determinat luarea lor, fiecare prelungire neputând depăşi 60 de zile, legiuitorul nu a reglementat şi cu privire la durata maximă pentru care acestea pot fi dispuse.

39. Astfel, scopul acestor restrângeri constă atât în prevenirea producerii unor noi pierderi, cât şi în atingerea finalităţii proprii a procesului penal, şi anume tragerea la răspundere penală a persoanei juridice. Prin urmare, ţinând seama de faptul că, în acord cu art. 136 din Codul penal, pedepsele aplicabile persoanei juridice sunt principale (amenda) şi complementare (dizolvarea persoanei juridice, suspendarea activităţii sau a uneia dintre activităţile persoanei juridice pe o durată de la 3 luni la 3 ani, închiderea unor puncte de lucru ale persoanei juridice pe o durată de la 3 luni la 3 ani, interzicerea de a participa la procedurile de achiziţii publice pe o durată de la unu la 3 ani, plasarea sub supraveghere judiciară şi afişarea sau publicarea hotărârii de condamnare), atunci măsurile preventive care pot fi luate faţă de un inculpat persoană juridică îşi găsesc deplina justificare în asigurarea bunei desfăşurări a procesului penal. În măsura în care s-ar institui un termen maxim până la care pot fi prelungite/menţinute măsurile preventive faţă de persoana juridică, atunci s-ar nega însuşi scopul acţiunii penale, şi anume acela de a trage la răspundere penală persoana juridică, întrucât, prin permiterea dizolvării, lichidării, fuziunii sau divizării sale, obiectul acţiunii penale, astfel consacrat de art. 14 din Codul de procedură penală, ar rămâne fără finalitate. Or, tragerea la răspundere penală a persoanelor care au săvârşit infracţiuni este un deziderat al ordinii publice, care legitimează, pe cale de consecinţă, instituirea măsurilor reclamate. Astfel, deşi în urma finalizării procesului penal instanţa de judecată ar dispune condamnarea persoanei juridice inculpate, aceasta nu mai poate fi trasă la răspundere penală, deoarece şi-a pierdut identitatea prin dispariţia sa juridică şi radierea din Registrul comerţului. Aşa cum însuşi textul legal criticat dispune, luarea măsurilor preventive are ca scop buna desfăşurare a procesului penal, care presupune implicit garantarea, în eventualitatea unei hotărâri definitive de condamnare, a executării pedepsei aplicate. În plus, prin natura lor, măsurile preventive nu împiedică persoana juridică suspectă/inculpată să desfăşoare activităţi comerciale, aceasta fiind limitată să efectueze acte de comerţ şi să intre în relaţii contractuale cu terţe persoane (a se vedea Decizia nr. 451 din 7 noiembrie 2013, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 761 din 6 decembrie 2013).

40. Totodată, Curtea mai constată că situaţia unei persoane juridice inculpate faţă de care se dispune o măsură preventivă nu este identică cu cea a persoanei fizice inculpate faţă de care s-a dispus o măsură preventivă, de exemplu luarea controlului judiciar sau a controlului judiciar pe cauţiune. În aceste din urmă cazuri, Curtea a cenzurat inexistenţa unor termene şi a unei durate maxime pentru care pot fi luate măsurile preventive, deoarece intruziunea în dreptul fundamental al libertăţii individuale nu asigura un just echilibru între interesul public şi cel privat. De altfel, în cazul controlului judiciar încetarea măsurii preventive nu împiedica, asemeni situaţiei de faţă, tragerea la răspundere penală a inculpatului.

41. În ce priveşte critica formulată din perspectiva lipsei de claritate a normei, Curtea constată că sintagma "susceptibile de a antrena" are în vedere atât predispoziţia, cât şi capacitatea unor operaţiuni patrimoniale de a duce la diminuarea activului patrimonial sau la insolvenţa persoanei juridice. Prin urmare, legea circumstanţiază în termeni lipsiţi de echivoc care anume operaţiuni pot fi interzise, întrucât nu toate operaţiunile patrimoniale duc în mod obiectiv la diminuare, unele dintre acestea având drept consecinţă, dimpotrivă, majorarea activului patrimonial al persoanei juridice. Aşa fiind, în funcţie de circumstanţele de fapt ale fiecărei speţe, judecătorul de drepturi şi libertăţi, judecătorul de cameră preliminară sau instanţa de judecată poate institui măsura preventivă cea mai adecvată în aşa fel încât să fie asigurată buna desfăşurare a procesului penal. Prin urmare, critica raportată la exigenţele constituţionale consacrate de art. 1 alin. (5) este neîntemeiată.

42. În ce priveşte raportarea criticilor de neconstituţionalitate la dispoziţiile art. 21 din Constituţie, Curtea constată că nu s-a arătat în concret în ce constă contrarietatea reclamată. În plus, din perspectiva dreptului constituţional al accesului liber la justiţie, dispoziţiile legale criticate sunt conforme cu acesta, întrucât măsurile preventive sunt dispuse de către judecător, cu citarea persoanei juridice şi participarea obligatorie a procurorului, asigurându-se astfel contradictorialitatea specifică unui proces echitabil, iar împotriva luării unei astfel de măsuri se poate face contestaţie în termen de 24 de ore de la pronunţare, pentru cei prezenţi, şi de la comunicare, pentru persoana juridică lipsă, asigurându-se, în acest fel, un dublu grad de jurisdicţie. Totodată, în măsura în care nu mai există temeiurile care au justificat luarea sau menţinerea măsurilor preventive, acestea pot fi revocate din oficiu sau la cerere.

43. Totodată, referitor la critica raportată din perspectiva art. 40 din Constituţie, Curtea constată că acesta reglementează cu privire la dreptul fundamental al cetăţenilor de a se asocia liber în partide politice, în sindicate, în patronate şi alte forme de asociere. Aşa fiind, câtă vreme critica este fundamentată din perspectiva interesului unor persoane juridice, atunci art. 40 din Legea fundamentală nu are incidenţă în cauză, întrucât, aşa cum s-a arătat, are în vedere un drept fundamental al cetăţeanului, şi nu un drept al unei entităţi juridice/colectivităţi.

44. Examinând celelalte critici, Curtea constată că, aşa cum însuşi textul criticat dispune, măsurile preventive se pot dispune dacă există motive temeinice care justifică suspiciunea că persoana juridică a săvârşit o faptă prevăzută de legea penală şi numai pentru a se asigura buna desfăşurare a procesului penal. Acestea pot viza interdicţia iniţierii ori, după caz, suspendarea procedurii de dizolvare, lichidare, de fuziune, de divizare sau de reducere a capitalului social al persoanei juridice, interzicerea oricăror operaţiuni patrimoniale susceptibile de a antrena diminuarea activului patrimonial sau insolvenţa persoanei juridice sau interzicerea anumitor acte juridice stabilite de organul judiciar ori interzicerea desfăşurării activităţilor de natura celor cu ocazia cărora a fost comisă infracţiunea. Prin urmare, ţinând seama de consecinţele măsurilor preventive dispuse, se poate constata că acestea urmăresc conservarea entităţii juridice şi a capitalului social în aşa fel încât, pentru buna desfăşurare a procesului penal, să se împiedice orice acţiune de încetare a existenţei unei societăţii comerciale (deci dispariţia juridică a societăţii comerciale şi, în final, radierea din Registrul comerţului), de transformare a activului în bani, de partajare a activului net între asociaţi ori restructurarea societăţii comerciale.

45. Libertatea economică presupune, pe lângă dreptul de a începe o activitate economică, exercitarea activităţilor într-un mediu concurenţial, fiind deci o cerinţă fundamentală a economiei de piaţă, care se concretizează în participarea neîngrădită a comercianţilor la schimburile de mărfuri şi servicii. Dreptul la libertatea economică este în corelaţie cu alte drepturi şi libertăţi fundamentale, precum dreptul de proprietate privată, sens în care, în considerarea specificului economiei de piaţă, statul, nefiind deţinătorul exclusiv al tuturor pârghiilor economice, are drept rol crearea cadrului general economic, social şi politic necesar pentru derularea activităţilor economice, fapt care poate implica şi adoptarea unor reglementări restrictive, cu condiţia ca acestea să se situeze în limitele impuse de asigurarea respectării drepturilor şi intereselor legitime ale tuturor. În acest sens, Curtea Constituţională a statuat prin Decizia nr. 15 din 22 ianuarie 2004, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 118 din 10 februarie 2004, că, de vreme ce finalitatea urmărită de o anumită reglementare nu poate fi atinsă, atunci este firesc să i se recunoască statului posibilitatea de a interveni prin măsuri adecvate. Temeiul constituţional al unei asemenea intervenţii se regăseşte şi în dispoziţiile art. 135 alin. (2) lit. a) şi f) din Constituţie, referitoare la obligaţia statului de a asigura "[...] protecţia concurenţei loiale, crearea cadrului favorabil pentru valorificarea tuturor factorilor de producţie" şi, respectiv, de a asigura "crearea condiţiilor necesare pentru creşterea calităţii vieţii". Totuşi, libertatea economică nu poate fi absolutizată, întrucât ar crea grave disfuncţionalităţi la nivelul economiei statului şi ar putea în final afecta stabilitatea economică a acestuia. Pentru a evita o asemenea finalitate şi pentru a crea un climat de ordine şi încredere la nivel economic, din punct de vedere constituţional, statul este îndrituit să adopte măsuri legislative eficiente şi energice. Desigur, aceste măsuri nu trebuie să aibă ca rezultat tocmai negarea libertăţii comerţului, ci să se constituie într-un adevărat corolar al acestuia. În aceste categorii de măsuri se încadrează şi dispoziţiile legale ce vizează măsurile preventive care pot fi luate faţă de persoane juridice. Statul, reglementând asemenea măsuri, veghează la securitatea circuitului comercial şi, pentru a asigura acel climat de ordine şi încredere la nivel economic, a prevăzut instituirea unor măsuri preventive faţă operatorii economici care înregistrează disfuncţionalităţi (a se vedea în acest sens Decizia nr. 896 din 6 iulie 2010, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 530 din 29 iulie 2010).

46. Prin urmare, nefiind un drept absolut, libertatea economică se poate exercita în aşa fel încât să nu afecteze raţiuni de interes general.

47. Totodată, dreptul de proprietate privată al persoanelor juridice consacrat de art. 44 din Constituţie este garantat şi ocrotit în mod egal de către stat, iar conţinutul şi limitele sale se stabilesc prin lege. Prin urmare, exercitarea prerogativelor dreptului de proprietate privată poate fi supusă unor limitări în măsura în care anumite operaţiuni patrimoniale sunt susceptibile de a antrena diminuarea patrimoniului sau insolvenţa persoanei juridice ce are calitatea de inculpat într-o cauză penală. În acest fel se urmăreşte protejarea patrimoniului persoanei juridice prin diminuarea sa frauduloasă, cât şi valorificarea cu eficienţă a activelor. Deşi indisponibilizarea bunurilor şi a acţiunilor persoanei juridice, precum şi vânzarea unor active constituie limitări ale exerciţiului dreptului de proprietate, acestea sunt în concordanţă cu prevederile art. 44 alin. (1) teza a doua Constituţie, întrucât limitarea atributelor dreptului în privinţa patrimoniului persoanei juridice este determinată de săvârşirea unei fapte penale.

48. Aşa fiind, Curtea constată că, de vreme ce măsurile preventive dispuse faţă de persoanele juridice se află în interiorul limitelor proprii ale dreptului de proprietate privată şi libertăţii economice, atunci dispoziţiile art. 53 din Constituţie nu au incidenţă în cauză.

49. Pentru considerentele expuse mai sus, în temeiul art. 146 lit. d) şi al art. 147 alin. (4) din Constituţie, al art. 1-3, al art. 11 alin. (1) lit. A.d) şi al art. 29 din Legea nr. 47/1992, cu unanimitate de voturi,

CURTEA CONSTITUŢIONALĂ

În numele legii

DECIDE:

Respinge, ca neîntemeiată, excepţia de neconstituţionalitate ridicată de Grupul de Management al Creanţelor Z - S.R.L. (GMCZ) din Bucureşti, S.C. Succes Nic Com - S.R.L. din Voluntari, S.C. Ambient-S.A. din Sibiu şi de S.C. Nouvelle Construct - S.R.L. din Ploieşti în dosarele nr. 40.494/3/2014/a3 (2.662/2015), nr. 14.220/63/2014/a24, nr. 486/54/2015 şi nr. 2.046/105/2014 ale Curţii de Apel Bucureşti - Secţia a II-a penală, Tribunalului Dolj - Secţia penală şi pentru cauze cu minori, Curţii de Apel Craiova - Secţia penală şi pentru cauze cu minori şi Tribunalului Prahova - Secţia penală şi constată că dispoziţiile art. 493 din Codul de procedură penală sunt constituţionale în raport cu criticile formulate.

Definitivă şi general obligatorie.

Decizia se comunică Curţii de Apel Bucureşti - Secţia a II-a penală, Tribunalului Dolj - Secţia penală şi pentru cauze cu minori, Curţii de Apel Craiova - Secţia penală şi pentru cauze cu minori şi Tribunalului Prahova - Secţia penală şi se publică în Monitorul Oficial al României, Partea I.

Pronunţată în şedinţa din data de 10 martie 2016.

-****-

PREŞEDINTELE CURŢII CONSTITUŢIONALE

AUGUSTIN ZEGREAN

Magistrat-asistent,

Afrodita Laura Tutunaru

Publicat în Monitorul Oficial cu numărul 350 din data de 6 mai 2016