DECIZIE nr. 819 din 24 noiembrie 2015 referitoare la excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 598 alin. (1) din Codul de procedură penală

Daniel Marius Morar

- preşedinte

Valer Dorneanu

- judecător

Petre Lăzăroiu

- judecător

Mircea Ştefan Minea

- judecător

Mona-Maria Pivniceru

- judecător

Puskas Valentin Zoltan

- judecător

Simona-Maya Teodoroiu

- judecător

Tudorel Toader

- judecător

Daniela Ramona Mariţiu

- magistrat-asistent

Cu participarea reprezentantului Ministerului Public, procuror Cosmin Grancea.
1. Pe rol se află soluţionarea excepţiei de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 598 alin. (1) din Codul de procedură penală, excepţie ridicată de Viorica Luca în Dosarul nr. 7.201/55/2015 al Judecătoriei Arad - Secţia penală. Excepţia formează obiectul Dosarului Curţii Constituţionale nr. 1.403D/2015.
2. La apelul nominal se constată lipsa părţilor, faţă de care procedura de citare este legal îndeplinită. Magistratul-asistent referă asupra notelor scrise depuse la dosar de către autoarea excepţiei prin care se solicită admiterea acesteia.
3. Cauza fiind în stare de judecată, preşedintele acordă Cuvântul reprezentantului Ministerului Public, care pune concluzii de respingere, ca neîntemeiată, a excepţiei de neconstituţionalitate. În acest sens, face referire la Decizia Curţii Constituţionale nr. 155/2009.

CURTEA,

având în vedere actele şi lucrările dosarului, reţine următoarele:
4. Prin Încheierea din data de 1 septembrie 2015, pronunţată în Dosarul nr. 7.201/55/2015, Judecătoria Arad - Secţia penală a sesizat Curtea Constituţională cu excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 598 alin. (1) din Codul de procedură penală, excepţie ridicată de Viorica Luca cu ocazia soluţionării unei contestaţii la executare.
5. În motivarea excepţiei de neconstituţionalitate, autoarea acesteia susţine că dispoziţiile criticate sunt neconstituţionale, deoarece între cazurile în care se poate promova o contestaţie împotriva executării hotărârii penale nu este trecută şi "eroarea judiciară notorie", precum şi ipoteza "în alte cazuri". Arată că textul criticat este neconstituţional şi prin faptul că nu permite instanţei competente să judece contestaţia în executare şi să efectueze inclusiv un examen al fondului cauzei. În continuare, expune situaţia de fapt, apreciind că în speţă s-a produs o eroare judiciară cu consecinţa privării sale de libertate.
6. Judecătoria Arad - Secţia penată apreciază că dispoziţiile de lege criticate sunt conforme Constituţiei. Arată că procedura de soluţionare a erorilor materiale ivite în cursul întocmirii actelor în cadrul procesului penal, alături de procedura modificărilor efectuate în actele procedurale şi de înlăturare a unor omisiuni vădite, are o reglementare distinctă în Codul de procedură penală în cadrul capitolului IV - art. 277-279, astfel că această materie nu face obiectul contestaţiei la executare. De asemenea, eventualele erori asupra judecării fondului cauzei, descoperite ulterior rămânerii definitive a unei hotărâri penale, urmează a fi soluţionate prin exercitarea unei căi extraordinare de atac prevăzute de Codul de procedură penală, nefăcând nici această materie obiectul contestaţiei la executare.
7. Potrivit prevederilor art. 30 alin. (1) din Legea nr. 47/1992, actul de sesizare a fost comunicat preşedinţilor celor două Camere ale Parlamentului, Guvernului şi Avocatului Poporului, pentru a-şi exprima punctele de vedere asupra excepţiei de neconstituţionalitate.
8. Avocatul Poporului arată că dispoziţiile legale criticate stabilesc cazurile în care se poate face contestaţie la executare, aceasta fiind o modalitate de rezolvare a cererilor sau plângerilor ocazionate de punerea în executare a hotărârilor penale. Prin contestaţia la executare nu se reclamă nelegalitatea sau netemeinicia hotărârilor penale definitive, ci nelegalitatea ce s-ar constata prin punerea în executare a hotărârii. Apreciază că textul de lege criticat nu îngrădeşte liberul acces la justiţie, întrucât contestaţia la executare reprezintă, în sine, o garanţie a realizării acestui drept, iar în ceea ce priveşte pretinsa încălcare a dispoziţiilor art. 23 alin. (1), (9), (12) şi (13) din Legea fundamentală, reţine că acestea nu sunt incidente în cauză.
9. Referitor la invocarea art. 53 alin. (1) din Legea fundamentală, menţionează că prevederile legale criticate, prin conţinutul reglementării lor, nu pun în discuţie restrângeri ale exerciţiului unor drepturi sau libertăţi fundamentale. De asemenea, apreciază că acceptarea criticilor de neconstituţionalitate, care vizează completarea normelor supuse controlului, ar echivala cu transformarea instanţei de contencios constituţional într-un legislator pozitiv, ceea ce ar contraveni art. 61 din Constituţie, potrivit căruia "Parlamentul este [...] unica autoritate legiuitoare a ţării", fiind în contradicţie şi cu dispoziţiile art. 2 alin. (3) din Legea nr. 47/1992 privind organizarea şi funcţionarea Curţii Constituţionale, conform cărora "Curtea Constituţională se pronunţă numai asupra constituţionalităţii actelor cu privire la care a fost sesizată, fără a putea modifica sau completa prevederile supuse controlului".
10. Preşedinţii celor două Camere ale Parlamentului şi Guvernul nu au comunicat punctele lor de vedere asupra excepţiei de neconstituţionalitate.

CURTEA,

examinând actul de sesizare, punctul de vedere al Avocatului Poporului, raportul întocmit de judecătorul-raportor, concluziile procurorului, dispoziţiile legale criticate, raportate la prevederile Constituţiei, precum şi Legea nr. 47/1992, reţine următoarele:
11. Curtea Constituţională a fost legal sesizată şi este competentă, potrivit dispoziţiilor art. 146 lit. d) din Constituţie, precum şi ale art. 1 alin. (2), ale art. 2, 3, 10 şi 29 din Legea nr. 47/1992, să soluţioneze excepţia de neconstituţionalitate.
12. Obiectul excepţiei de neconstituţionalitate îl constituie dispoziţiile art. 598 alin. (1) din Codul de procedură penală cu următorul conţinut: "Contestaţia împotriva executării hotărârii penale se poate face în următoarele cazuri:
a) când s-a pus în executare o hotărâre care nu era definitivă;
b) când executarea este îndreptată împotriva altei persoane decât cea prevăzută în hotărârea de condamnare;
c) când se iveşte vreo nelămurire cu privire la hotărârea care se execută sau vreo împiedicare la executare;
d) când se invocă amnistia, prescripţia, graţierea sau orice altă cauză de stingere ori de micşorare a pedepsei."
13. În opinia autoarei excepţiei, prevederile criticate contravin prevederilor constituţionale cuprinse în art. 21 alin. (1)-(3) referitor la accesul liber la justiţie, art. 23 alin. (1), (9), (12) şi (13) referitor la libertatea individuală, art. 52 alin. (3) referitor la răspunderea patrimonială a statului pentru prejudiciile cauzate prin erorile judiciare şi art. 53 referitor la restrângerea exerciţiului unor drepturi sau al unor libertăţi.
14. Examinând excepţia de neconstituţionalitate, în ceea ce priveşte critica potrivit căreia printre cazurile în care se poate promova o contestaţie împotriva executării hotărârii penale nu figurează "eroarea judiciară notorie", şi nici ipoteza generală, cuprinzătoare "în alte cazuri", Curtea apreciază că aceasta nu poate fi reţinută. Astfel, Curtea observă că autoarea excepţiei tinde la relevarea pretinsei neconstituţionalităţi a textului de lege criticat prin raportare nu la conţinutul normativ intrinsec, ci prin raportare la o anumită soluţie legislativă pe care acesta nu o cuprinde. Or, analiza unor astfel de critici de neconstituţionalitate nu intră în competenţa de soluţionare a Curţii Constituţionale, care, potrivit art. 2 alin. (3) din Legea nr. 47/1992, "se pronunţă numai asupra constituţionalităţii actelor cu privire la care a fost sesizată" şi, prin urmare, nu are competenţa de a cenzura o eventuală omisiune legislativă. În acest sens, Curtea Constituţională a statuat în mod constant în jurisprudenţa sa (spre exemplu, Decizia nr. 159 din 10 noiembrie 1998, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 51 din 4 februarie 1999) că nu îşi poate asuma rolul de a crea, de a abroga sau de a modifica o normă juridică spre a îndeplini rolul de legislator pozitiv şi nici nu se poate substitui legiuitorului pentru adăugarea unor noi prevederi celor instituite.
15. În continuare, Curtea observă că procedura contestaţiei la executare este calificată ca un mijloc procesual de rezolvare a situaţiilor relative la executarea hotărârii, după rămânerea definitivă a acesteia. Astfel, procedura contestaţiei la executare este o modalitate de rezolvare a cererilor sau plângerilor ocazionate de punerea în executare a hotărârilor penale. Prin contestaţia la executare nu se reclamă nelegalitatea sau netemeinicia hotărârilor penale definitive, ci nelegalitatea ce s-ar constata prin punerea în executare a hotărârii. Prin Decizia nr. 329 din 3 aprilie 2007, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 311 din 10 mai 2007, şi Decizia nr. 77 din 8 februarie 2005, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 162 din 23 februarie 2005, Curtea a reţinut că dispoziţiile referitoare la contestaţia la executare constituie norme de procedură, iar, conform art. 126 alin. (2) din Constituţie, procedura de judecată este prevăzută numai prin lege, stabilirea unor reguli speciale de procedură, precum şi a modalităţilor de exercitare a drepturilor procesuale (cum este şi cea privind cazurile în care se poate face contestaţie la executare) fiind realizată de legiuitor în exercitarea competenţei sale constituţionale. Curtea a statuat în acest sens că "legiuitorul poate institui, în considerarea unor situaţii deosebite, reguli speciale de procedură, principiul liberului acces la justiţie presupunând posibilitatea neîngrădită a celor interesaţi de a utiliza aceste proceduri, în formele şi în modalităţile instituite de lege".
16. Curtea observă că, referitor la hotărârile judecătoreşti definitive, prin Decizia nr. 1.470 din 8 noiembrie 2011, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 853 din 2 decembrie 2011, a statuat că hotărârile penale definitive sunt susceptibile de modificări şi schimbări în cursul executării numai ca urmare a descoperirii unor împrejurări care, dacă erau cunoscute în momentul pronunţării hotărârii, ar fi condus la luarea altor măsuri împotriva făptuitorului, ori ca urmare a unor împrejurări intervenite după ce hotărârea a rămas definitivă. În aceste situaţii apare necesitatea de a se schimba conţinutul hotărârii puse în executare în acord cu situaţia obiectivă prin operarea modificărilor corespunzătoare în procedura executării. Instanţele superioare nu trebuie să îşi folosească dreptul de reformare decât pentru a corecta erorile de fapt sau de drept şi erorile judiciare, şi nu pentru a proceda la o nouă analiză. (Hotărârea din 7 iulie 2009, pronunţată în Cauza Stanca Popescu împotriva României, paragraful 99, şi Hotărârea din 24 iulie 2003, pronunţată în Cauza Ryabykh împotriva Rusiei, paragraful 52).
17. De asemenea, Curtea reţine că, prin Decizia nr. 284 din 27 martie 2012, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 344 din 21 mai 2012, şi Decizia nr. 530 din 12 decembrie 2013, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 23 din 13 ianuarie 2014, a statuat că din prevederile constituţionale ale art. 124 alin. (2), potrivit cărora "Justiţia este unică, imparţială şi egală pentru toţi", precum şi ale art. 126 alin. (1), potrivit cărora "Justiţia se realizează prin Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie şi prin celelalte instanţe judecătoreşti stabilite de lege", se desprinde principiul plenitudinii de jurisdicţie a instanţelor judecătoreşti. Acesta presupune, printre altele, că instanţele judecătoreşti sunt îndreptăţite să judece orice pricini sau toate litigiile de o anumită categorie, cu excepţia acelora date, prin dispoziţii legale exprese, în competenţa altor instanţe sau organe. Or, rejudecarea cauzei după anularea sau desfiinţarea hotărârii de condamnare pentru un fapt nou sau recent descoperit care dovedeşte că s-a produs o eroare judiciară are o reglementare distinctă în Codul de procedură penală în cadrul capitolului VI - art. 538-542, această materie nefăcând obiectul contestaţiei la executare.
18. Pentru considerentele expuse mai sus, în temeiul art. 146 lit. d) şi art. 147 alin. (4) din Constituţie, precum şi al art. 1-3, al art. 11 alin. (1) lit. A.d) şi al art. 29 din Legea nr. 47/1992, cu unanimitate de voturi,

CURTEA CONSTITUŢIONALĂ

În numele legii

DECIDE:

Respinge, ca neîntemeiată, excepţia de neconstituţionalitate ridicată de Viorica Luca în Dosarul nr. 7.201/55/2015 al Judecătoriei Arad - Secţia penală şi constată că dispoziţiile art. 598 alin. (1) din Codul de procedură penală sunt constituţionale în raport cu criticile formulate.
Definitivă şi general obligatorie.
Decizia se comunică Judecătoriei Arad - Secţia penală şi se publică în Monitorul Oficial al României, Partea I.
Pronunţată în şedinţa din data de 24 noiembrie 2015.
-****-

PREŞEDINTE,

DANIEL MARIUS MORAR

Magistrat-asistent,

Daniela Ramona Mariţiu

Publicat în Monitorul Oficial cu numărul 106 din data de 11 februarie 2016