HOTĂRÂRE nr. 1264 din 24 noiembrie 2015 pentru completarea
Regulamentului privind organizarea şi desfăşurarea concursului ori examenului pentru definitivare în funcţie, promovare în grade sau trepte profesionale superioare ori din funcţia de grefier cu studii medii în cea de grefier cu studii superioare, în cadrul aceleiaşi instanţe sau aceluiaşi parchet, precum şi în funcţii de execuţie a personalului auxiliar de specialitate la instanţe şi parchete superioare
, aprobat prin Hotărârea Plenului Consiliului Superior al Magistraturii nr.
181/2007
Având în vedere dispoziţiile art. 42 alin. (1) raportat la art. 91 alin. (2) din Legea nr.
567/2004
privind statutul personalului auxiliar de specialitate al instanţelor judecătoreşti şi al parchetelor de pe lângă acestea şi al personalului care funcţionează în cadrul Institutului Naţional de Expertize Criminalistice, cu modificările şi completările ulterioare,
în temeiul prevederilor art. 133 alin. (5) din
Constituţia României
, republicată, şi ale art. 23 alin. (1) din Legea nr.
317/2004
privind Consiliul Superior al Magistraturii, republicată, cu modificările ulterioare,
Plenul Consiliului Superior al Magistraturii
hotărăşte:
Art. I
Regulamentul privind organizarea şi desfăşurarea concursului ori examenului pentru definitivare în funcţie, promovare în grade sau trepte profesionale superioare ori din funcţia de grefier cu studii medii în cea de grefier cu studii superioare, în cadrul aceleiaşi instanţe sau aceluiaşi parchet, precum şi în funcţii de execuţie a personalului auxiliar de specialitate la instanţe şi parchete superioare
, aprobat prin Hotărârea Plenului Consiliului Superior al Magistraturii nr.
181/2007
, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 251 din 16 aprilie 2007, cu modificările şi completările ulterioare, se completează după cum urmează:
1.
După articolul 20 se introduce un nou articol, articolul 20
1
, cu următorul cuprins:
"Art. 20
1
(1) Dispoziţiile prezentului regulament se aplică în mod corespunzător şi pentru examenul pentru definitivare în funcţie a tehnicienilor criminalişti din cadrul parchetelor. Tematica pentru examen cuprinde şi subiecte prin care să se asigure verificarea cunoştinţelor din domeniul de specialitate al criminalisticii.
(2) În cazul examenului pentru definitivare în funcţie a tehnicienilor criminalişti din cadrul parchetelor, reprezentantul personalului auxiliar de specialitate în comisia de examen este tehnicianul criminalist definitiv al parchetului unde se organizează concursul, iar în cazul inexistenţei unui alt post de tehnician criminalist ori al vacanţei postului, un tehnician criminalist de la un parchet de acelaşi grad ori de la parchetul ierarhic superior sau un expert criminalist din cadrul Institutului Naţional de Expertize Criminalistice."
Art. II
Prezenta hotărâre se publică în Monitorul Oficial al României, Partea I.
-****-
Preşedintele Consiliului Superior al Magistraturii,
judecător
Marius Badea Tudose
Publicat în Monitorul Oficial cu numărul 971 din data de 29 decembrie 2015