ORDIN nr. 348 din 28 februarie 2014 pentru aprobarea cuantumului tarifelor încasate în urma serviciilor prestate de către Agenţia Naţională pentru Ameliorare şi Reproducţie în Zootehnie "Prof. Dr. G. K. Constantinescu" asociaţiilor/organizaţiilor crescătorilor de animale sau oricăror altor beneficiari
Văzând Referatul Direcţiei generale politici agricole şi strategii nr. 139.169 din 28 februarie 2014,
în baza Deciziei Directorului general al Agenţiei Naţionale pentru Ameliorare şi Reproducţie în Zootehnie "Prof. Dr. G. K. Constantinescu" nr. 49 din 14 februarie 2014,
În temeiul art. 21 alin. (1) din Hotărârea Guvernului nr. 834/2010 privind reorganizarea şi funcţionarea Agenţiei Naţionale pentru Ameliorare şi Reproducţie în Zootehnie "Prof. Dr. G. K. Constantinescu", cu modificările şi completările ulterioare,
În temeiul Hotărârii Guvernului nr. 725/2010 privind reorganizarea şi funcţionarea Ministerului Agriculturii şi Dezvoltării Rurale, precum şi a unor structuri aflate în subordinea acestuia, cu modificările şi completările ulterioare,
ministrul agriculturii şi dezvoltării rurale emite următorul ordin:
Art. 1
Se aprobă cuantumul tarifelor încasate în urma serviciilor prestate de către Agenţia Naţională pentru Ameliorare şi Reproducţie în Zootehnie "Prof. Dr. G. K. Constantinescu" asociaţiilor/organizaţiilor crescătorilor de animale sau oricăror altor beneficiari, ca urmare a:
a)cursurilor de formare profesională;
b)vânzării agentului criogenic lichid;
c)efectuării analizelor laptelui crud.
Art. 2
Se aprobă tariful pentru cursurile de formare profesională, astfel:
a)curs de calificare pentru operator însămânţări artificiale la animale în cuantum de 520 lei/cursant;
b)curs de specializare pentru operator însămânţări artificiale la animale în cuantum de 169 lei/cursant;
c)curs de calificare profesională pentru lucrător în creşterea animalelor în cuantum de 279 lei/cursant.
Art. 3
Se aprobă tariful pentru producerea şi vânzarea unui litru de azot lichid în cuantum de 2,50 lei/litru.
Art. 4
Se aprobă tariful pentru analiza fizico-chimică a probelor de lapte crud în cuantum de 1,50 lei/probă.
Art. 5
Sumele încasate conform prevederilor art. 2-4 se fac venit la bugetul de stat şi se virează în două zile lucrătoare de la încasarea acestora.
Art. 6
Prezentul ordin se publică în Monitorul Oficial al României, Partea I.
-****-

p. Ministrul agriculturii şi dezvoltării rurale,

Dumitru Daniel Botănoiu,

secretar de stat

Publicat în Monitorul Oficial cu numărul 160 din data de 5 martie 2014