HOTĂRÂRE nr. 621 din 31 august 2016 privind reaprobarea obiectivului de investiţii "Amenajare râu Jijia pentru combaterea inundaţiilor în judeţele Botoşani şi Iaşi", precum şi a caracteristicilor principale şi a indicatorilor tehnico-economici aferenţi acestuia
În temeiul art. 108 din Constituţia României, republicată, şi al art. 42 alin. (2) din Legea nr. 500/2002 privind finanţele publice, cu modificările şi completările ulterioare,
Guvernul României adoptă prezenta hotărâre.
Art. 1
Se reaprobă caracteristicile principale şi indicatorii tehnico-economici ai obiectivului de investiţii "Amenajare râu Jijia pentru combaterea inundaţiilor în judeţele Botoşani şi Iaşi", prevăzute în anexa care face parte integrantă din prezenta hotărâre.
Art. 2
Finanţarea obiectivului de investiţii prevăzut la art. 1 se face de la bugetul de stat prin bugetul Ministerului Mediului, Apelor şi Pădurilor, în limita sumelor aprobate anual cu această destinaţie, conform programelor de investiţii publice aprobate potrivit legii, din venituri proprii ale Administraţiei Naţionale "Apele Române ", precum şi din alte surse legal constituite.
-****-

PRIM-MINISTRU

DACIAN JULIEN CIOLOŞ

Contrasemnează:

Ministrul mediului, apelor şi pădurilor,

Cristiana Paşca Palmer

Viceprim-ministru,

ministrul dezvoltării regionale şi administraţiei publice,

Vasile Dîncu

Ministrul finanţelor publice,

Anca Dana Dragu

ANEXĂ: CARACTERISTICILE PRINCIPALE ŞI INDICATORII TEHNICO-ECONOMICI ai obiectivului de investiţii "Amenajare râu Jijia pentru combaterea inundaţiilor în judeţele Botoşani şi Iaşi"
Titular: Ministerul Mediului, Apelor şi Pădurilor
Beneficiar: Administraţia Naţională "Apele Române", Administraţia Bazinală de Apă Prut-Bârlad
Amplasament: pe cursul râului Jijia şi al afluenţilor acestuia, începând din zona amonte de oraşul Dorohoi până la localitatea Ţigănaşi. Din punct de vedere administrativ lucrările se desfăşoară în judeţele Botoşani şi Iaşi.

Indicatori tehnico-economici

Valoarea totală a investiţiei (inclusiv TVA)

(în preţuri valabile la data de 4 ianuarie 2016, 1 euro = 4,5169 lei) din care:

mii lei

634.468

construcţii-montaj din care:

mii lei

547.440

Valoarea investiţiei rest de executat din care:

mii lei

577.175

construcţii-montaj

mii lei

493.826

Eşalonarea investiţiei - rest de executat

  

Anul I

INV/C+M

 

mii lei/mii lei

 

95.000/82.300

Anul II

INV/C+M

 

mii lei/mii lei

 

95.000/82.300

Anul III

INV/C+M

 

mii lei/mii lei

 

95.000/82.300

Anul IV

INV/C+M

 

mii lei/mii lei

 

96.800/82.300

Anul V

INV/C+M

 

mii lei/mii lei

 

97.875/82.300

Anul VI

INV/C+M

 

mii lei/mii lei

 

97.875/82.326

- Capacităţi:

  

- regularizări (inclusiv polder)

km

165,0

- volum brut (la cota coronamentului) în lacurile de acumulare

mil. mc

41,08

- sursă de apă pentru irigaţii

ha

500

- Durata de execuţie a investiţiei rest de execuţie

luni

72

Factori de risc
Obiectivul de investiţii se va proteja antiseismic, potrivit prevederilor Normativului P 100-1/2013, cu modificările şi completările ulterioare.
Finanţarea investiţiei
Finanţarea obiectivului de investiţii se face de la bugetul de stat prin bugetul Ministerului Mediului, Apelor şi Pădurilor, în limita sumelor aprobate anual cu această destinaţie, conform programelor de investiţii publice aprobate potrivit legii, din venituri proprii ale Administraţiei Naţionale "Apele Române", precum şi din alte surse legal constituite.
Publicat în Monitorul Oficial cu numărul 690 din data de 6 septembrie 2016