Document embed

DECIZIE nr. 79 din 26 februarie 2015 referitoare la excepţia de neconstituţionalitate a prevederilor art. 4 teza a doua raportate la cele ale art. 1 alin. (2), în redactarea anterioară modificării acestor prevederi prin Legea nr. 368/2013 pentru modificarea şi completarea Legii nr. 165/2013, art. 21 alin. (6), art. 22, art. 27 alin. (1), art. 31 alin. (1) şi (2), art. 32, art. 33 alin. (1) şi (2) şi la cele ale art. 35 alin. (1) şi (2) din Legea nr. 165/2013 privind măsurile pentru finalizarea procesului de restituire, în natură sau prin echivalent, a imobilelor preluate în mod abuziv în perioada regimului comunist în România

Augustin Zegrean	- preşedinte
Valer Dorneanu	- judecător
Petre Lăzăroiu	- judecător
Mircea Ştefan Minea	- judecător
Daniel Marius Morar	- judecător
Mona-Maria Pivniceru	- judecător
Puskas Valentin Zoltan	- judecător
Simona-Maya Teodoroiu	- judecător
Tudorel Toader	- judecător
Claudia-Margareta Krupenschi	- magistrat-asistent

Cu participarea reprezentantului Ministerului Public, procuror Liviu-Daniel Arcer.

1. Pe rol se află soluţionarea excepţiei de neconstituţionalitate a prevederilor art. 1 alin. (2), art. 4, art. 21 alin. (6), art. 22, art. 27, art. 31, art. 32, art. 33 şi ale art. 35 din Legea nr. 165/2013 privind măsurile pentru finalizarea procesului de restituire, în natură sau prin echivalent, a imobilelor preluate în mod abuziv în perioada regimului comunist în România, excepţie ridicată de Livia-Flora Piso în Dosarul nr. 10.659/2/2011* al Curţii de Apel Bucureşti - Secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal şi care constituie obiectul Dosarului nr. 665D/2014 al Curţii Constituţionale.

2. La apelul nominal se constată lipsa părţilor. Procedura de citare este legal îndeplinită.

3. Magistratul-asistent învederează Curţii faptul că partea Comisia Naţională pentru Compensarea Imobilelor a transmis la dosarul cauzei punctul său de vedere în sensul respingerii, ca neîntemeiată, a excepţiei de neconstituţionalitate.

4. Având cuvântul, reprezentantul Ministerului Public pune concluzii de respingere a excepţiei de neconstituţionalitate. În acest sens, arată că excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 4 teza a doua raportate la cele ale art. 1 alin. (2), art. 21 alin. (6), art. 22, art. 27, art. 31, art. 34 şi art. 35 din Legea nr. 165/2013 urmează a fi respinsă ca inadmisibilă, în temeiul art. 29 alin. (1) din Legea nr. 47/1992, având în vedere că textele de lege criticate nu au incidenţă asupra soluţionării litigiului în care a fost ridicată excepţia. În privinţa excepţiei de neconstituţionalitate a prevederilor art. 4 teza a doua raportate la cele ale art. 32 din aceeaşi lege, apreciază că aceasta este neîntemeiată, întrucât nu este încălcat art. 44 din Constituţie. În sfârşit, mai menţionează că excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 4 teza a doua raportate la cele ale art. 33 alin. (1) din Legea nr. 165/2013 se justifică a fi respinsă ca devenită inadmisibilă, în considerarea Deciziei Curţii Constituţionale nr. 88 din 27 februarie 2014.

CURTEA,

având în vedere actele şi lucrările dosarului, constată următoarele:

5. Prin Decizia civilă nr. 2.324 din 27 martie 2014, pronunţată în Dosarul nr. 10 659/2/2011*, Curtea de Apel Bucureşti - Secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal a sesizat Curtea Constituţională cu excepţia de neconstituţionalitate a prevederilor art. 1 alin. (2), art. 4, art. 21 alin. (6), art. 22, art. 27, art. 31, art. 32, art. 33 şi ale art. 35 din Legea nr. 165/2013 privind măsurile pentru finalizarea procesului de restituire, în natură sau prin echivalent, a imobilelor preluate în mod abuziv în perioada regimului comunist în România, excepţie ridicată de Livia-Flora Piso într-o cauză având ca obiect soluţionarea unui recurs promovat de Comisia Naţională pentru Compensarea Imobilelor împotriva unei sentinţe prin care aceasta (denumită la acea vreme Comisia Centrală pentru Stabilirea Despăgubirilor) a fost obligată să desemneze, în cadrul unor termene precis stabilite şi sub sancţiunea unei penalităţi de 100 lei pe fiecare zi de întârziere, un evaluator în vederea efectuării raportului de expertiză şi să emită, în final, pe numele reclamantei, decizia reprezentând titlul de despăgubire.

6. În motivarea excepţiei de neconstituţionalitate autoarea acesteia susţine încălcarea principiului neretroactivităţii, consacrat de art. 15 alin. (2) din Constituţie, deoarece art. 4 se aplică inclusiv cauzelor aflate pe rolul instanţelor la momentul intrării în vigoare a Legii nr. 165/2013, deşi, potrivit principiului fundamental enunţat, "Legea dispune numai pentru viitor". Acelaşi principiu este nesocotit şi prin art. 22, care prevede că dispoziţiile aceleiaşi legi se aplică deciziilor anterioare legii emise în temeiul art. 6 alin. (4) şi art. 31 din Legea nr. 10/2001, în sensul că Secretariatul Comisiei Naţionale propune Comisei Naţionale validarea sau invalidarea măsurilor reparatorii stabilite anterior.

7. În opinia autoarei excepţiei, principiul egalităţii în drepturi a cetăţenilor, prevăzut de art. 16 din Constituţie, este contrazis de art. 1 alin. (2), care prevede că singura măsură reparatorie în echivalent acordată este compensarea prin puncte, de art. 21 alin. (6), care instituie grila notarială ca modalitate de evaluare a imobilului obiect al notificării, în opoziţie cu cea anterioară, care se raporta la valoarea de piaţă a imobilelor şi care urmărea aplicarea principiului restitutio in integrum, de art. 27, prin efectul căruia persoanele îndreptăţite ale căror cereri nu au fost soluţionate anterior apariţiei legii trebuie să aştepte doi ani şi jumătate (până la 1 ianuarie 2016) pentru valorificarea punctelor şi de art. 31, potrivit căruia persoanele îndreptăţite trebuie să aştepte până în 2017 pentru a putea converti punctele în bani, care se pot încasa, la rândul lor, numai în tranşe. Toate aceste dispoziţii generează discriminare (sub aspectul modalităţii de despăgubire - în natură sau echivalent -, al cuantumului despăgubirilor şi al termenelor de executare a creanţelor) între aceeaşi categorie de cetăţeni, cea a persoanelor îndreptăţite în temeiul legilor de reparaţie, după cum notificările lor au fost sau nu soluţionate anterior apariţiei Legii nr. 165/2013.

8. Se mai arată că dispoziţiile art. 32 aduc atingere dreptului de proprietate, deoarece condiţionează obţinerea calităţii de persoană îndreptăţită de depunerea într-un termen de decădere de 90 de zile a unor înscrisuri ce se găsesc în posesia autorităţilor publice, care, în ciuda obligaţiei eliberării lor într-un termen de 30 de zile, nu au niciun interes să o facă, prelungirea primului termen menţionat fiind, în acelaşi timp, lăsată la latitudinea şi aprecierea conducătorului entităţii.

9. Potrivit criticilor de neconstituţionalitate, prevederile art. 33 şi ale art. 35 din legea examinată împiedică accesul liber la justiţiei al persoanei interesate prin instituirea unor termene administrative cuprinse între un an şi trei ani, introducerea unei acţiuni la instanţă anterior împlinirii acestora comportând riscul respingerii ei ca premature, deşi cererile sau notificările sunt depuse de 12 ani la autorităţile competente. În mod evident, înăuntrul acestor termene persoana îndreptăţită nu îşi poate valorifica nici dreptul de proprietate.

10. Curtea de Apel Bucureşti - Secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal apreciază că excepţia de neconstituţionalitate este neîntemeiată, deoarece nu se poate susţine că aplicarea imediată a prevederilor legii noi, inclusiv cererilor de despăgubiri adresate Comisiei Centrale pentru Stabilirea Despăgubirilor şi nesoluţionate prin emiterea titlului de despăgubire, ar încălca principiile securităţii juridice, accesul liber la justiţie şi principiul egalităţii în drepturi a cetăţenilor. Aplicarea legii noi efectelor juridice viitoare ale unei situaţii juridice născute anterior intrării ei în vigoare, respectiv cererilor de despăgubiri nesoluţionate încă, nu este o situaţie de retroactivitate a legii noi, pentru că astfel se reglementează modul de acţiune în timpul următor intrării ei în vigoare, ceea ce intră în domeniul propriu de aplicare a legii noi.

11. Potrivit prevederilor art. 30 alin. (1) din Legea nr. 47/1992, actul de sesizare a fost comunicat preşedinţilor celor două Camere ale Parlamentului, Guvernului şi Avocatului Poporului, pentru a-şi exprima punctele de vedere asupra excepţiei de neconstituţionalitate.

12. Avocatul Poporului consideră că excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 4 raportate la cele ale art. 1 alin. (2) din Legea nr. 165/2013 a devenit inadmisibilă, în condiţiile în care Curtea Constituţională a constatat, prin Decizia nr. 210 din 8 aprilie 2014, că aceste texte sunt neconstituţionale, în ceea ce priveşte dispoziţiile art. 4 din lege, consideră că sunt neconstituţionale, iar referitor la normele cuprinse la art. 21 alin. (6), art. 22, art. 27, art. 31-33 şi art. 35, raportat la susţinerile autoarei excepţiei, apreciază că sunt constituţionale.

13. Preşedinţii celor două Camere ale Parlamentului şi Guvernul nu au comunicat punctele lor de vedere asupra excepţiei de neconstituţionalitate.

CURTEA,

examinând actul de sesizare, punctul de vedere al Avocatului Poporului, raportul întocmit de judecătorul-raportor, notele scrise depuse, concluziile procurorului şi dispoziţiile legale criticate, raportate la prevederile Constituţiei, precum şi Legea nr. 47/1992, reţine următoarele:

14. Curtea Constituţională a fost legal sesizată şi este competentă, potrivit dispoziţiilor art. 146 lit. d) din Constituţie, precum şi ale art. 1 alin. (2), ale art. 2, 3, 10 şi 29 din Legea nr. 47/1992, să soluţioneze excepţia de neconstituţionalitate.

15. Obiectul excepţiei de neconstituţionalitate îl constituie, potrivit actului de sesizare, prevederile art. 1 alin. (2), art. 4, art. 21 alin. (6), art. 22, art. 27, art. 31, art. 32, art. 33 şi ale art. 35 din Legea nr. 165/2013 privind măsurile pentru finalizarea procesului de restituire, în natură sau prin echivalent, a imobilelor preluate în mod abuziv în perioada regimului comunist în România, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 278 din 17 mai 2013. Analizând motivarea excepţiei, raportat la circumstanţele litigiului, Curtea observă că obiectul excepţiei îl constituie, în realitate, prevederile art. 4 teza a doua raportate la cele ale art. 1 alin. (2), art. 21 alin. (6), art. 22, art. 27 alin. (1), art. 31 alin. (1) şi (2), art. 32, art. 33 alin. (1) şi (2) şi la cele ale art. 35 alin. (1) şi (2) din Legea nr. 165/2013, care, în prezent, au următorul conţinut:

- Art. 1 alin. (2):

"(2) În situaţia în care restituirea în natură a imobilelor preluate în mod abuziv în perioada regimului comunist nu mai este posibilă, măsurile reparatorii în echivalent care se pot acorda sunt compensarea cu bunuri oferite în echivalent de entitatea învestită cu soluţionarea cererii formulate în baza Legii nr. 10/2001 privind regimul juridic al unor imobile preluate în mod abuziv în perioada 6 martie 1945- 22 decembrie 1989, republicată, cu modificările şi completările ulterioare, măsurile prevăzute de Legea fondului funciar nr. 18/1991, republicată, cu modificările şi completările ulterioare, şi Legea nr. 1/2000 pentru reconstituirea dreptului de proprietate asupra terenurilor agricole şi celor forestiere, solicitate potrivit prevederilor Legii fondului funciar nr. 18/1991 şi ale Legii nr. 169/1997, cu modificările şi completările ulterioare, precum şi măsura compensării prin puncte, prevăzută în cap. III ";

- Art. 4 teza a doua: "Dispoziţiile prezentei legi se aplică (...) cauzelor în materia restituirii imobilelor preluate abuziv, aflate pe rolul instanţelor (...) la data intrării în vigoare a prezentei legi";

- Art. 21 alin. (6): "Evaluarea imobilului ce face obiectul deciziei se face prin aplicarea grilei notariale valabile la data intrării în vigoare a prezentei legi de către Secretariatul Comisiei Naţionale şi se exprimă în puncte. Un punct are valoarea de un leu.";

- Art. 22: "Prin excepţie de la procedura de evaluare prevăzută de art. 21 alin. (6) şi (7), Secretariatul Comisiei Naţionale analizează dosarele care conţin decizii emise în temeiul art. 6 alin. (4) şi art. 31 din Legea nr. 10/2001, republicată, cu modificările şi completările ulterioare, şi propune Comisiei Naţionale validarea sau invalidarea măsurilor reparatorii la nivelul stabilit prin decizia entităţii învestite de lege.";

- Art. 27 alin. (1):

"(1) Punctele acordate prin decizia de compensare pot fi valorificate prin achiziţionarea de imobile din Fondul naţional la licitaţia publică naţională, începând cu data de 1 ianuarie 2016.";

- Art. 31 alin. (1) şi (2): "(1) În termen de 3 ani de la emiterea deciziei de compensare prin puncte, dar nu mai devreme de 1 ianuarie 2017, deţinătorul poate opta pentru valorificarea punctelor şi în numerar.

(2) În aplicarea alin. (1), deţinătorul poate solicita, anual, după 1 ianuarie 2017, Autorităţii Naţionale pentru Restituirea Proprietăţilor emiterea unui titlu de plată pentru cel mult 14% din numărul punctelor acordate prin decizia de compensare şi nevalorificate în cadrul licitaţiilor naţionale de imobile. Ultima tranşă va reprezenta 16% din numărul punctelor acordate.";

- Art. 32:

"(1) Se instituie un termen de decădere în procedura administrativă, de 120 de zile, în care persoanele care se consideră îndreptăţite pot completa cu înscrisuri dosarele depuse la entităţile învestite de lege. Termenul curge de la data la care persoanei i se comunică în scris documentele necesare soluţionării cererii sale.

(2) Termenul prevăzut la alin. (1) poate fi prelungit la cererea scrisă a persoanei care se consideră îndreptăţită sau a reprezentantului legal, prin decizia conducătorului entităţii învestite de lege sau a persoanei împuternicite de către acesta, o singură dată, pentru o perioadă de 60 de zile, în situaţia în care persoana care se consideră îndreptăţită face dovada efectuării unor demersuri privind completarea dosarului în raport cu alte instituţii.

(3) Cererea de prelungire a termenului se va formula în interiorul termenului prevăzut la alin. (1) şi va fi însoţită de dovada demersurilor întreprinse.

(4) Instituţiile deţinătoare au obligaţia de a elibera, în termen de 30 de zile de la data înregistrării cererii, actele doveditoare solicitate.";

- Art. 33 alin. (1) şi (2):

"(1) Entităţile învestite de lege au obligaţia de a soluţiona cererile formulate potrivit Legii nr. 10/2001, republicată, cu modificările şi completările ulterioare, înregistrate şi nesoluţionate până la data intrării în vigoare a prezentei legi şi de a emite decizie de admitere sau de respingere a acestora. după cum urmează:

a) în termen de 12 luni, entităţile învestite de lege care mai au de soluţionat un număr de până la 2.500 de cereri;

b) în termen de 24 de luni, entităţile învestite de lege care mai au de soluţionat un număr cuprins între 2.500 şi 5.000 de cereri;

c) în termen de 36 de luni, entităţile învestite de lege care mai au de soluţionat un număr de peste 5.000 de cereri.

(2) Termenele prevăzute la alin. (1) curg de la data de 1 ianuarie 2014.";

- Art. 35 alin. (1) şi (2): "(1) Deciziile emise cu respectarea prevederilor art. 33 şi 34 pot fi atacate de persoana care se consideră îndreptăţită la secţia civilă a tribunalului în a cărui circumscripţie se află sediul entităţii, în termen de 30 de zile de la data comunicării.

(2) În cazul în care entitatea investită de lege nu emite decizia în termenele prevăzute la art. 33 şi 34, persoana care se consideră îndreptăţită se poate adresa instanţei judecătoreşti prevăzute la alin. (1) în termen de 6 luni de la expirarea termenelor prevăzute de lege pentru soluţionarea cererilor."

16. În susţinerea excepţiei de neconstituţionalitate sunt invocate normele constituţionale ale art. 15 alin. (2) privind principiul neretroactivităţii legii, cu excepţia legii penale sau contravenţionale mai favorabile, ale art. 16 alin. (1) care consacră principiul egalităţii cetăţenilor în faţa legii şi a autorităţilor publice, fără privilegii şi fără discriminări, ale art. 21 referitoare la accesul liber la justiţie şi dreptul părţilor la un proces echitabil şi la soluţionarea cauzelor într-un termen rezonabil şi ale art. 44 alin. (1) potrivit cărora dreptul de proprietate, precum şi creanţele asupra statului sunt garantate.

17. Examinând excepţia de neconstituţionalitate, Curtea observă, în ceea ce priveşte dispoziţiile art. 4 teza a doua raportate la cel ale art. 1 alin. (2) din Legea nr. 165/2013, că autoarea acesteia critică soluţia legislativă prevăzută iniţial de către textul de lege menţionat, potrivit căreia singura măsură reparatorie în echivalent care se acordă pentru situaţia în care restituirea în natură a imobilelor preluate în mod abuziv în perioada regimului comunist nu mai este posibilă este compensarea prin puncte. Ulterior invocării excepţiei, dispoziţiile art. 1 alin. (2) din Legea nr. 165/2013 au fost modificate prin art. 1 pct. 1 din Legea nr. 368/2013, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 819 din 21 decembrie 2013, dobândind un conţinut normativ diferit. Astfel, pe lângă compensarea prin puncte, a fost introdusă şi compensarea prin bunuri.

18. Sub aspectul incidenţei în cauză a prevederilor art. 1 alin. (2) din Legea nr. 165/2013 în forma lor iniţială, din documentele aflate la dosarul cauzei reiese că acestea nu au fost aplicate în litigiu în forma supusă controlului de constituţionalitate şi, deci, nu au produs efecte juridice în cauză, astfel că nu se poate face aplicarea considerentelor Deciziei nr. 766 din 15 iunie 2011, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 549 din 3 august 2011. Aşadar, de vreme ce noua soluţie legislativă se aplică imediat şi cauzelor aflate în curs de judecată, rezultă că prevederile art. 1 alin. (2) din Legea nr. 165/2013, în forma lor iniţială, nu mai sunt în vigoare şi nici nu îşi mai produc efecte juridice în cauză. Prin urmare, în condiţiile art. 29 alin. (1) din Legea nr. 47/1992, excepţia de neconstituţionalitate a prevederilor art. 4 teza a doua raportate la cele ale art. 1 alin. (2), în forma iniţială, din Legea nr. 165/2013 urmează să fie respinsă ca inadmisibilă.

19. În ceea ce priveşte prevederile art. 4 teza a doua raportate la cele ale art. 21 alin. (6), art. 22, art. 27 alin. (1) şi art. 31 alin. (1) şi (2) din Legea nr. 165/2013, Curtea observă că, faţă de obiectul litigiului în care a fost invocată excepţia şi de stadiul său procesual, şi excepţia având acest obiect apare ca inadmisibilă, prin raportare la art. 29 alin. (1) din Legea nr. 47/1992. Astfel, dispoziţiile art. 21 alin. (6) - referitoare la modalitatea de evaluare a imobilului prin aplicarea grilei notariale valabile la data intrării în vigoarea Legii nr. 165/2013, ale art. 22 - potrivit cărora, prin excepţie de la procedura de evaluare prevăzută de art. 21 alin. (6) şi (7), Secretariatul Comisiei Naţionale pentru Compensarea Imobilelor analizează dosarele care conţin decizii emise în temeiul art. 6 alin. (4) şi art. 31 din Legea nr. 10/2001 privind regimul juridic al unor imobile preluate în mod abuziv în perioada 6 martie 1945 - 22 decembrie 1989 şi propune Comisiei Naţionale pentru Compensarea Imobilelor validarea sau invalidarea măsurilor reparatorii la nivelul stabilit prin decizia entităţii învestite de lege, precum şi cele ale art. 27 alin. (1) şi ale art. 31 alin. (1) şi (2) - referitoare la modalitatea şi termenele de valorificare a punctelor acordate prin decizia de compensare, nu îndeplinesc condiţia legăturii lor cu soluţionarea cauzei, întrucât, în acest moment procesual, nu se poate aprecia incidenţa lor în cauza în care a fost invocată excepţia.

20. În acest sens, Curtea reţine că acţiunea autoarei excepţiei a fost admisă în primă instanţă, Comisia Centrală pentru Stabilirea Despăgubirilor fiind obligată să desemneze, în cadrul unor termene precis stabilite şi sub sancţiunea unei penalităţi de 100 lei pe fiecare zi de întârziere, un evaluator în vederea efectuării raportului de expertiză şi să emită, în final, pe numele reclamantei, decizia reprezentând titlul de despăgubire. Curtea Constituţională a fost, însă, sesizată prin decizia civilă prin care a fost admis recursul formulat de Comisie, pe motiv că nu mai subzistă cadrul legal necesar în vederea executării obligaţiilor fixate în sarcina Comisiei, Aşadar, în prezenta cauză nu s-a procedat încă la o evaluare a imobilului revendicat, pentru a se putea pretinde că au fost folosite alte criterii de evaluare decât cele conţinute de legea veche, întrucât, la data sesizării Curţii Constituţionale, dosarul administrativ de despăgubiri al autoarei excepţiei se afla înregistrat la Secretariatul Comisiei Naţionale pentru Compensarea Imobilelor. În consecinţă, incidenţa textelor legale criticate poate fi apreciată abia ulterior emiterii deciziei acestei autorităţi la finalul acestei proceduri. Prin urmare, excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 4 teza a doua raportate la cele ale art. 21 alin. (6), art. 22, art. 27 alin. (1) şi ale art. 31 alin. (1) şi (2) din Legea nr. 165/2013 urmează să fie respinsă ca inadmisibilă (a se vedea, în sensul acestei soluţii, şi Decizia nr. 302 din 5 iunie 2014, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 558 din 28 iulie 2014, Decizia nr. 395 din 3 iulie 2014, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 576 din 1 august 2014, şi Decizia nr. 691 din 27 noiembrie 2014, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 45 din 20 ianuarie 2015.)

21. De altfel, referitor la art. 21 alin. (6) din Legea nr. 165/2013, criticat întrucât modalitatea de evaluare a imobilului prin aplicarea grilei notariale valabile la data intrării în vigoare a acestei legi ar crea inegalităţi între persoanele îndreptăţite sub aspectul cuantumului despăgubirilor cuvenite, Curtea a reţinut, prin Decizia nr. 395 din 3 iulie 2014, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 576 din 1 august 2014, că modificarea criteriilor de evaluare a imobilelor reprezintă modalitatea prin care legiuitorul a înţeles să transpună în legislaţia naţională obligaţiile impuse statului român prin Hotărârea-pilot a Curţii Europene a Drepturilor Omului din 12 octombrie 2010, pronunţată în Cauza Maria Atanasiu şi alţii împotriva României, în vederea urgentării şi finalizării procesului de restituire a imobilelor preluate în mod abuziv.

22. În ceea ce priveşte prevederile art. 4 teza a doua raportate la cele ale art. 32 din Legea nr. 165/2013, Curtea s-a mai pronunţat din perspectiva unor critici similare şi într-o cauză ale cărei coordonate sunt similare celei în cadrul căreia a fost ridicată excepţia de faţă. Astfel, prin Decizia nr. 302 din 5 iunie 2014, precitată, Curtea a observat că, potrivit art. 32 alin. (4) din Legea nr. 165/2013, "Instituţiile deţinătoare au obligaţia de a elibera, în termen de 30 de zile de la data înregistrării cererii, actele doveditoare solicitate". În plus, art. 36 lit. h) coroborat cu art. 37 din aceeaşi lege prevede că "nerespectarea termenelor prevăzute de prezenta lege" constituie contravenţie şi se sancţionează cu amendă de la 10.000 lei la 100.000 lei. Curtea a constatat, aşadar, că legiuitorul a stabilit suficiente garanţii care să protejeze dreptul persoanei care se consideră îndreptăţită de a obţine, în termenul de 30 de zile, actul doveditor solicitat în vederea completării dosarului. Din această perspectivă, Curtea a constatat că pretinsa neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 32 din legea examinată faţă de garanţiile dreptului de proprietate privată prevăzute de art. 44 alin. (1) din Constituţie se bazează doar pe ipoteza relei-credinţe sau a abuzului de putere a autorităţii publice, situaţie ce este însă sancţionată legal, astfel că aceste critici de neconstituţionalitate nu pot fi reţinute. Considerentele deciziei amintite îşi menţin valabilitatea şi în cauza de faţă, textul de lege fiind criticat din aceeaşi perspectivă.

23. În ceea ce priveşte excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 4 teza a doua raportate la cele ale art. 33 alin. (1) şi (2) din Legea nr. 165/2013, Curtea observă că nici aceste din urmă dispoziţii, care instituie în sarcina entităţilor învestite de lege obligaţia de a soluţiona notificările formulate potrivit Legii nr. 10/2001, înregistrate şi nesoluţionate până la data intrării în vigoare a Legii nr. 165/2013, şi de a emite decizie de admitere sau de respingere a acestora, nu sunt incidente în cauză. Aceasta deoarece, în cauza de faţă, etapa administrativă desfăşurată în faţa entităţii învestite de lege a fost depăşită prin soluţionarea notificării formulate de autoarea excepţiei. În consecinţă, potrivit art. 29 alin. (1) din Legea nr. 47/1992, excepţia de neconstituţionalitate a prevederilor art. 4 teza a doua raportate la cele ale art. 33 alin. (1) şi (2) din Legea nr. 165/2013 urmează să fie respinsă ca inadmisibilă, neavând legătură cu soluţionarea cauzei.

24. În fine, în ce priveşte excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 4 teza a doua raportate la cele ale art. 35 alin. (1) şi (2) din Legea nr. 165/2013, Curtea constată că şi aceasta urmează a fi respinsă ca inadmisibilă, deoarece, la acest stadiu procesul al litigiului, este prematur a aprecia incidenţa lor în soluţionarea litigiului. Astfel, dispoziţiile menţionate, care reglementează căile de atac împotriva deciziilor emise cu respectarea prevederilor art. 33 şi 34 din Legea nr. 165/2013, sau a refuzului entităţii învestite de lege de a emite această decizie, nu sunt, în acest stadiu procesual, incidente în cauză. Or, dosarul de despăgubire încă nu a epuizat procedura administrativă, în urma căreia Comisia Naţională pentru Compensarea Imobilelor va emite o decizie pe care, în funcţie de drepturile pe care i le va stabili, autoarea excepţiei va avea sau nu interes să o conteste în justiţie.

25. Pentru considerentele expuse mai sus, în temeiul art. 146 lit. d) şi al art. 147 alin. (4) din Constituţie, precum şi al art. 1-3, al art. 11 alin. (1) lit. A.d) şi al art. 29 din Legea nr. 47/1992, cu unanimitate de voturi,

CURTEA CONSTITUŢIONALĂ

În numele legii

DECIDE:

1. Respinge, ca inadmisibilă, excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 4 teza a doua raportate la cele ale art. 1 alin. (2), în redactarea anterioară modificării acestor prevederi prin Legea nr. 368/2013 pentru modificarea şi completarea Legii nr. 165/2013, art. 21 alin. (6), art. 22, art. 27 alin. (1), art. 31 alin. (1) şi (2), art. 33 alin. (1) şi (2) şi la cele ale art. 35 alin. (1) şi (2) din Legea nr. 165/2013 privind măsurile pentru finalizarea procesului de restituire, în natură sau prin echivalent, a imobilelor preluate în mod abuziv în perioada regimului comunist în România, excepţie ridicată de Livia-Flora Piso în Dosarul nr. 10.659/2/2011* al Curţii de Apel Bucureşti - Secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal.

2. Respinge, ca neîntemeiată, excepţia de neconstituţionalitate ridicată de aceeaşi autoare în acelaşi dosar al aceleiaşi instanţe judecătoreşti şi constată că dispoziţiile art. 4 teza a doua raportate la cele ale art. 32 din Legea nr. 165/2013 sunt constituţionale în raport cu criticile formulate.

Definitivă şi general obligatorie.

Decizia se comunică Curţii de Apel Bucureşti - Secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal şi se publică în Monitorul Oficial al României, Partea I.

Pronunţată în şedinţa din data de 26 februarie 2015.

-****-

PREŞEDINTELE CURŢII CONSTITUŢIONALE

AUGUSTIN ZEGREAN

Magistrat-asistent,

Claudia-Margareta Krupenschi

Publicat în Monitorul Oficial cu numărul 285 din data de 28 aprilie 2015