DECIZIE nr. 311 din 5 iunie 2014 referitoare la excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 864 alin. 1 raportate la prevederile art. 83 alin. 1 din Codul penal din 1969 în interpretarea dată prin Decizia Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie nr. 1/2011

Augustin Zegrean

- preşedinte

Valer Dorneanu

- judecător

Toni Greblă

- judecător

Petre Lăzăroiu

- judecător

Mircea Ştefan Minea

- judecător

Daniel Marius Morar

- judecător

Mona-Maria Pivniceru

- judecător

Puskas Valentin Zoltan

- judecător

Cristina Teodora Pop

- magistrat-asistent

Cu participarea reprezentantului Ministerului Public, procuror Iuliana Nedelcu.
1. Pe rol se află soluţionarea excepţiei de neconstituţionalitate a prevederilor art. 864 alin. 1 raportate la prevederile art. 83 alin. 1 din Codul penal din 1969 în interpretarea dată prin Decizia nr. 1/2011 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie pentru examinarea recursului în interesul legii cu privire la interpretarea şi aplicarea unitară a dispoziţiilor art. 83 alin. 1 din Codul penal, respectiv la posibilitatea suspendării condiţionate a executării pedepsei stabilite pentru o infracţiune intenţionată (săvârşită în cursul termenului de încercare al unei suspendări condiţionate a executării pedepsei dispuse anterior), pedeapsă la care a fost cumulată o altă pedeapsă ca urmare a revocării suspendării condiţionate a executării acestei din urmă pedepse, în cazul îndeplinirii condiţiilor prevăzute de art. 81 din Codul penal cu privire la infracţiunea săvârşită ulterior, excepţie ridicată de Siminel Gheorghe Haica în Dosarul nr. 20.250/280/2012 al Curţii de Apel Piteşti - Secţia penală şi pentru cauze cu minori şi de familie şi care formează obiectul Dosarului Curţii Constituţionale nr. 910 D/2013.
2. La apelul nominal se constată lipsa autorului excepţiei, faţă de care procedura de citare este legal îndeplinită.
3. Cauza fiind în stare de judecată, preşedintele acordă cuvântul reprezentantului Ministerului Public, care pune concluzii de respingere a excepţiei de neconstituţionalitate ca neîntemeiată. Se arată că autorul excepţiei de neconstituţionalitate face trimitere la soluţiile care ar fi fost posibil de aplicat de către instanţa de judecată în situaţia inexistenţei Deciziei nr. 1/2011 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie.

CURTEA,

având în vedere actele şi lucrările dosarului, constată următoarele:
4. Prin Încheierea din 20 decembrie 2013, pronunţată în Dosarul nr. 20.250/280/2012, Curtea de Apel Piteşti - Secţia penală şi pentru cauze cu minori şi de familie a sesizat Curtea Constituţională cu excepţia de neconstituţionalitate a prevederilor art. 864 alin. 1, raportate la dispoziţiile art. 83 alin. 1 din Codul penal din 1969, excepţie ridicată de Siminel Gheorghe Haica într-o cauză având ca obiect soluţionarea unui recurs formulat împotriva unei sentinţe penale prin care a fost revocată suspendarea sub supraveghere a executării unei pedepse cu închisoarea şi s-a dispus executarea acesteia alături de pedeapsa cu închisoarea stabilită pentru o nouă infracţiune săvârşită în cursul termenului de încercare.
5. În motivarea excepţiei de neconstituţionalitate, autorul acesteia susţine că interpretarea dată prevederilor art. 83 alin. 1 şi art. 864 alin. 1 din Codul penal din 1969 prin Decizia Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie nr. 1/2011 creează discriminare între persoanele condamnate la pedepse cu închisoarea în privinţa cărora a fost pronunţată măsura suspendării condiţionate a executării pedepsei sub supraveghere şi care au săvârşit o nouă infracţiune intenţionată sau praeterintenţionată, în cursul termenului de încercare, înaintea datei publicării în Monitorul Oficial al României a Deciziei nr. 1/2011 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, care au beneficiat de măsura suspendării condiţionate sau a suspendării condiţionate sub supraveghere a pedepsei cu închisoarea stabilită pentru noua infracţiune, şi cele care au săvârşit o nouă infracţiune în cursul termenului de încercare după această dată, când, potrivit interpretării criticate de autorul excepţiei, instanţele competente sunt obligate să dispună executarea ambelor pedepse cu închisoarea stabilite pentru infracţiunile săvârşite, fără a putea individualiza modalitatea de executare a acestora. Prin decizia anterior referită, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie a statuat că suspendarea condiţionată a executării pedepsei nu poate fi dispusă pentru pedeapsa stabilită în cazul săvârşirii în cursul termenului de încercare a unei infracţiuni intenţionate sau praeterintenţionate, pedeapsă la care a fost cumulată o altă pedeapsă, ca urmare a revocării suspendării condiţionate a executării acestei din urmă pedepse, chiar şi în cazul îndeplinirii condiţiilor prevăzute de art. 81 din Codul penal din 1969, şi că suspendarea condiţionată a executării nu poate fi dispusă nici în ceea ce priveşte pedeapsa rezultantă, obţinută prin aplicarea mecanismului prevăzut de art. 83 alin. 1 din Codul penal din 1969. Se arată că din interpretarea logico-gramaticală a dispoziţiilor art. 83 alin. 1 şi art. 864 alin. 1 din Codul penal din 1969 nu poate fi dedusă o astfel de intenţie a legiuitorului, motiv pentru care textele criticate sunt lipsite de claritate, de precizie şi de predictibilitate, fapt ce contravine dreptului la un proces echitabil, prevăzut la art. 21 alin. (3) din Constituţie. Se face trimitere la hotărârile Curţii Europene a Drepturilor Omului, din 5 ianuarie 2000 şi 8 iulie 2008, pronunţate în cauzele Beyeler împotriva Italiei, paragraful 109, şi Fener Rum Patrikligi împotriva Turciei, paragraful 70, prin care instanţa europeană a subliniat faptul că principiul legalităţii presupune existenţa unor norme de drept intern suficient de accesibile, precise şi previzibile. Se susţine, totodată, că o astfel de interpretare constituie o veritabilă completare a textelor criticate, excedând rolului Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie de unică autoritate competentă să asigure interpretarea şi aplicarea unitară a legii de către celelalte instanţe judecătoreşti, reglementat prin norma constituţională de la art. 126 alin. (3), şi transformând instanţa supremă în legiuitor pozitiv, cu încălcarea prevederilor art. 1 alin. (4) din Legea fundamentală.
6. Curtea de Apel Piteşti - Secţia penală şi pentru cauze cu minori şi de familie opinează că excepţia de neconstituţionalitate este întemeiată, interpretarea dată textelor criticate prin Decizia nr. 1/2011 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie fiind contrară prevederilor art. 16 alin. (1) din Constituţie, întrucât creează discriminare între persoanele condamnate care săvârşesc noi infracţiuni în cursul termenului de încercare, în condiţiile suspendării condiţionate a executării pedepsei sau ale suspendării executării pedepsei sub supraveghere, după data publicării Deciziei nr. 1/2011 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, şi persoanele condamnate care au săvârşit noi infracţiuni, în aceleaşi condiţii, înaintea acestei date, care au putut beneficia, pentru pedeapsa pronunţată pentru noua infracţiune, de măsura suspendării condiţionate a executării pedepsei sau de suspendarea executării pedepsei sub supraveghere. Se arată că această încălcare a principiului egalităţii în drepturi contravine, totodată, prevederilor art. 53 din Constituţie. Se susţine că din interpretarea prevederilor art. 83 alin. 1 şi art. 864 alin. 1 din Codul penal din 1969 nu reiese intenţia legiuitorului de a limita posibilitatea instanţelor de individualizare a executării pedepselor dispuse pentru infracţiunile noi săvârşite în cursul termenului de încercare şi că, astfel, interpretarea dată prin decizia criticată constituie o completare a textelor analizate, aspect ce contravine dispoziţiilor art. 1 alin. (4) din Constituţie, modificarea şi completarea actelor normative constituind atribuţia exclusivă a legiuitorului.
7. Potrivit art. 30 alin. (1) din Legea nr. 47/1992, încheierea de sesizare a fost comunicată preşedinţilor celor două Camere ale Parlamentului, Guvernului şi Avocatului Poporului, pentru a-şi exprima punctele de vedere asupra excepţiei de neconstituţionalitate.
8. Avocatul Poporului apreciază că excepţia de neconstituţionalitate este neîntemeiată. Se arată că revocarea suspendării executării pedepsei sub supraveghere în cazul săvârşirii unei noi infracţiuni în termenul de încercare a fost reglementată de legiuitor în temeiul prerogativelor sale constituţionale, prevăzute la art. 126 alin. (2) din Legea fundamentală, potrivit cărora "competenţa instanţelor judecătoreşti şi procedura de judecată sunt prevăzute numai prin lege". Se susţine că această măsură poate fi dispusă, potrivit normelor procesual penale, numai de către instanţele de judecată, motiv pentru care nu poate fi reţinută pretinsa încălcare prin dispoziţiile art. 83 alin. 1 şi art. 864 alin. 1 din Codul penal din 1969 a prevederilor art. 1 alin. (4) din Constituţie. Se arată că textele criticate nu încalcă principiul egalităţii în drepturi, întrucât art. 16 alin. (1) din Constituţie vizează egalitatea între cetăţeni în privinţa asigurării drepturilor şi libertăţilor fundamentale, nu şi identitatea de tratament juridic în privinţa aplicării unor astfel de măsuri.
9. Preşedinţii celor două Camere ale Parlamentului şi Guvernul nu au comunicat punctele lor de vedere asupra excepţiei de neconstituţionalitate.

CURTEA,

examinând încheierea de sesizare, punctul de vedere al Avocatului Poporului, raportul întocmit de judecătorul-raportor, concluziile procurorului, dispoziţiile legale criticate, raportate la prevederile Constituţiei, precum şi Legea nr. 47/1992, reţine următoarele:
10. Curtea Constituţională a fost legal sesizată şi este competentă, potrivit dispoziţiilor art. 146 lit. d) din Constituţie, precum şi ale art. 1 alin. (2), ale art. 2, 3, 10 şi 29 din Legea nr. 47/1992, să soluţioneze excepţia de neconstituţionalitate.
11. Obiectul excepţiei de neconstituţionalitate îl constituie dispoziţiile art. 864 alin. 1, raportat la art. 83 alin. 1 din Codul penal din 1969, care au următorul cuprins:
- Art. 83 alin. 1 din Codul penal din 1969: "Dacă în cursul termenului de încercare cel condamnat a săvârşit din nou o infracţiune, pentru care s-a pronunţat o condamnare definitivă chiar după expirarea acestui termen, instanţa revocă suspendarea condiţionată, dispunând executarea în întregime a pedepsei, care nu se contopeşte cu pedeapsa aplicată pentru noua infracţiune.";
- Art. 864 alin. 1 din Codul penal din 1969: "Dispoziţiile art. 83 şi 84 se aplică în mod corespunzător şi în cazul suspendării executării pedepsei sub supraveghere."
12. Prevederile art. 83 alin. 1 şi art. 864 alin. 1 din Codul penal din 1969 au fost abrogate prin art. 250 din Legea nr. 187/2012 pentru punerea în aplicare a Legii nr. 286/2009 privind Codul penal, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 757 din 12 noiembrie 2012. Dispoziţiile art. 83 alin. 1 din Codul penal din 1969 nu au fost preluate în Codul penal în vigoare, iar prevederile art. 864 alin. 1 din Codul penal din 1969 au fost preluate într-o formă asemănătoare la art. 96 alin. (4) din Codul penal în vigoare. Având însă în vedere Decizia Curţii Constituţionale nr. 766 din 15 iunie 2011, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 549 din 3 august 2011, prin care Curtea a statuat că sintagma "în vigoare" din cuprinsul dispoziţiilor art. 29 alin. (1) şi ale art. 31 alin. (1) din Legea nr. 47/1992 privind organizarea şi funcţionarea Curţii Constituţionale, republicată, este constituţională în măsura în care se interpretează în sensul că sunt supuse controlului de constituţionalitate şi legile sau ordonanţele ori dispoziţiile din legi sau din ordonanţe ale căror efecte juridice continuă să se producă şi după ieşirea lor din vigoare, Curtea reţine ca obiect al prezentei excepţii de neconstituţionalitate dispoziţiile art. 864 alin. 1, raportate la prevederile art. 83 alin. 1 din Codul penal din 1969.
13. Autorul excepţiei susţine că textul criticat încalcă prevederile constituţionale ale art. 1 alin. (4) cu privire la statul român, ale art. 16 alin. (1) privind egalitatea în drepturi şi ale art. 21 alin. (3) referitor la dreptul la un proces echitabil.
14. Examinând excepţia de neconstituţionalitate, Curtea constată că, prin Decizia nr. 1/2011, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie a statuat că suspendarea condiţionată a executării pedepsei nu poate fi dispusă pentru pedeapsa stabilită în cazul săvârşirii în cursul termenului de încercare a unei infracţiuni intenţionate sau praeterintenţionate, pedeapsă la care a fost cumulată o altă pedeapsă, ca urmare a revocării suspendării condiţionate a executării acestei din urmă pedepse, chiar şi în cazul îndeplinirii condiţiilor prevăzute de art. 81 din Codul penal din 1969, şi că suspendarea condiţionată a executării nu poate fi dispusă nici în ceea ce priveşte pedeapsa rezultantă, obţinută prin aplicarea mecanismului prevăzut de art. 83 alin. 1 din Codul penal din 1969. Această decizie a fost pronunţată ca urmare a unei practici neunitare la nivelul instanţelor, prin care unele instanţe au apreciat că, în cazul îndeplinirii condiţiilor prevăzute de art. 81 din Codul penal din 1969 pedeapsa la care a fost cumulată o altă pedeapsă ca urmare a revocării suspendării condiţionate a executării acestei din urmă pedepse poate fi suspendată condiţionat, recunoscând astfel posibilitatea suspendării condiţionate a executării pedepsei rezultante, obţinute prin aplicarea mecanismului prevăzut de art. 83 alin. 1 din Codul penal din 1969; alte instanţe au apreciat că pentru cea de a doua pedeapsă stabilită pentru fapta săvârşită în cursul termenului de încercare al suspendării condiţionate dispuse anterior se poate face aplicarea art. 81 din Codul penal din 1969, urmând a se dispune executarea într-un loc de deţinere doar a pedepsei a cărei suspendare este revocată; în timp ce jurisprudenţa constantă a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie - majoritară şi la nivelul instanţelor inferioare - apreciază că, în accepţiunea dispoziţiilor art. 83 alin. 1 din Codul penal, nu este posibilă suspendarea condiţionată a executării pedepsei stabilite pentru o infracţiune intenţionată, pedeapsă la care a fost cumulată o altă pedeapsă ca urmare a revocării suspendării condiţionate a executării acestei din urmă pedepse, în cazul îndeplinirii condiţiilor prevăzute de art. 81 din Codul penal din 1969.
15. Curtea constată că suspendarea condiţionată a executării pedepsei reprezintă o instituţie menită să întregească posibilităţile de realizare a individualizării pedepsei, sub aspectul executării ei. Ea reflectă convingerea instanţei, formată în urma aprecierii tuturor împrejurărilor cauzei şi a persoanei infractorului, că acesta este apt de a se îndrepta fără executarea efectivă a pedepsei. Astfel, termenul de încercare este rezultatul unui act de individualizare realizat de instanţă, având ca scop verificarea conduitei condamnatului, suspendarea executării pedepsei fiind menţinută dacă persoana condamnată respectă condiţiile şi îndeplineşte obligaţiile impuse prin hotărârea judecătorească pronunţată în acest sens, principala condiţie fiind aceea de a nu săvârşi din nou o infracţiune. Prin urmare, pe toată durata termenului de încercare, condamnatul poate pierde beneficiul suspendării şi să execute cumulativ două pedepse, în cazul în care săvârşeşte o altă infracţiune.
16. Curtea deduce că sancţiunea săvârşirii unei noi infracţiuni în cursul termenului de încercare constă în revocarea acestei măsuri şi în dispunerea executării pedepsei într-un loc de detenţie. Aceasta a fost şi intenţia legiuitorului, care a prevăzut la art. 83 alin. 3 din Codul penal din 1969 o excepţie, respectiv că, dacă infracţiunea ulterioară este săvârşită din culpă, se poate aplica suspendarea condiţionată a executării pedepsei chiar dacă infractorul a fost condamnat anterior cu suspendarea condiţionată a executării pedepsei, arătând că în acest caz nu mai are loc revocarea primei suspendări.
17. Interpretarea per a contrario a dispoziţiilor art. 83 alin. 3 din Codul penal din 1969 relevă varianta legală de aplicare a prevederilor alin. 1 al aceluiaşi art. 83, ce constă în imposibilitatea suspendării condiţionate a executării pedepsei stabilită în cazul săvârşirii în cursul termenului de încercare a unei infracţiuni intenţionate sau praeterintenţionate, pedeapsă la care a fost cumulată o altă pedeapsă, ca urmare a revocării suspendării condiţionate a executării acestei din urmă pedepse, precum şi a celei rezultante, obţinute prin aplicarea mecanismului prevăzut de art. 83 alin. 1 din Codul penal din 1969.
18. Aşa fiind, în privinţa categoriei persoanelor condamnate în raport cu care autorul excepţiei pretinde că este discriminat a avut loc o greşită aplicare a dispoziţiilor legale criticate, neputând fi reţinută pretinsa încălcare prin acestea a prevederilor art. 16 alin. (1) din Constituţie.
19. Pentru aceleaşi considerente, Curtea nu poate reţine lipsa de claritate, precizie şi previzibilitate a dispoziţiilor art. 83 alin. 1 din Codul penal din 1969, cu consecinţa încălcării art. 21 alin. (3) din Constituţie, şi nici critica potrivit căreia, prin pronunţarea Deciziei nr. 1/2011, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie şi-ar fi depăşit rolul constituţional prevăzut la art. 126 alin. (3) din Constituţie, transformându-se în legiuitor pozitiv, cu încălcarea prevederilor art. 1 alin. (4) din Legea fundamentală.
20. Curtea constată că observaţiile anterioare sunt valabile mutatis mutandis şi în cazul prevederilor art. 864 alin. 1 din Codul penal din 1969.
21. Pentru considerentele expuse mai sus, în temeiul art. 146 lit. d) şi al art. 147 alin. (4) din Constituţie, precum şi al art. 1-3, al art. 11 alin. (1) lit. A.d) şi al art. 29 din Legea nr. 47/1992,

CURTEA CONSTITUŢIONALĂ

În numele legii

DECIDE:

Respinge, ca neîntemeiată, excepţia de neconstituţionalitate ridicată de Siminel Gheorghe Haica în Dosarul nr. 20.250/280/2012 al Curţii de Apel Piteşti - Secţia penală şi pentru cauze cu minori şi de familie şi constată că dispoziţiile art. 864 alin. 1 raportate la prevederile art. 83 alin. 1 din Codul penal din 1969 în interpretarea dată prin Decizia Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie nr. 1/2011 sunt constituţionale în raport cu criticile formulate.
Definitivă şi general obligatorie.
Decizia se comunică Curţii de Apel Piteşti - Secţia penală şi pentru cauze cu minori şi de familie şi se publică în Monitorul Oficial al Românei, Partea I.
Pronunţată în şedinţa din data de 5 iunie 2014.
-****-

PREŞEDINTELE CURŢII CONSTITUŢIONALE

AUGUSTIN ZEGREAN

Magistrat-asistent,

Cristina Teodora Pop

Publicat în Monitorul Oficial cu numărul 581 din data de 4 august 2014