HOTĂRÂRE nr. 872 din 14 noiembrie 2013 privind stabilirea cuantumului ajutorului anual pentru acoperirea unei părţi din costul chiriei, energiei electrice şi energiei termice pentru nevoi casnice, cuvenit veteranilor de război şi văduvelor de război, precum şi accidentaţilor de război în afara serviciului ordonat
În temeiul art. 108 din Constituţia României, republicată, şi al art. 16 lit. g) şi art. 18 din Legea nr. 44/1994 privind veteranii de război, precum şi unele drepturi ale invalizilor şi văduvelor de război, republicată, cu modificările şi completările ulterioare,
Guvernul României adoptă prezenta hotărâre.
Art. 1
Veteranii de război, văduvele de război, precum şi accidentaţii de război în afara serviciului ordonat, care au suferit o infirmitate din cauza acţiunii mijloacelor de luptă ale războiului, beneficiază în anul 2013 de un ajutor anual în cuantum de 265 lei/persoană pentru acoperirea unei părţi din costul chiriei, energiei electrice şi energiei termice pentru nevoi casnice.
Art. 2
Sumele pentru plata ajutorului prevăzut la art. 1, inclusiv cheltuielile cu transmiterea acestora la beneficiari, se suportă din bugetele Ministerului Muncii, Familiei, Protecţiei Sociale şi Persoanelor Vârstnice, Ministerului Apărării Naţionale, Ministerului Afacerilor Interne şi Serviciului Român de Informaţii.
-****-

PRIM-MINISTRU

VICTOR-VIOREL PONTA

Contrasemnează:

Ministrul muncii, familiei, protecţiei sociale şi persoanelor vârstnice,

Mariana Câmpeanu

Viceprim-ministru, ministrul finanţelor publice,

Daniel Chiţoiu

p. Ministrul delegat pentru buget,

Gheorghe Gherghina,

secretar de stat

Ministrul apărării naţionale,

Mircea Duşa

Ministrul afacerilor interne,

Radu Stroe

Publicat în Monitorul Oficial cu numărul 710 din data de 19 noiembrie 2013