RAPORT nr. 9796 din 22 iulie 2014 privind rezultatul controlului efectuat de Autoritatea Electorală Permanentă la Uniunea Naţională pentru Progresul României - Organizaţia Sectorului 1 Bucureşti
- extras -
AUTORITATEA ELECTORALĂ PERMANENTĂ
În conformitate cu prevederile art. 35 alin. (1), art. 36 alin. (1), (5) şi (6) din Legea nr.
334/2006
privind finanţarea activităţii partidelor politice şi a campaniilor electorale, republicată, cu modificările şi completările ulterioare, cu Planul de control pe anul 2014, aprobat de preşedintele Autorităţii Electorale Permanente, precum şi cu notificarea misiunii de control, în perioada 3 iulie -18 iulie 2014 s-a efectuat controlul finanţării Uniunii Naţionale pentru Progresul României - Organizaţia Sectorului 1 Bucureşti pentru anul 2013.
Constatări
Ca urmare a verificărilor efectuate asupra documentelor contabile puse la dispoziţia echipei de control s-a constatat că Uniunea Naţională pentru Progresul României - Organizaţia Sectorului 1 Bucureşti nu a obţinut venituri în anul 2013.
Nu au fost constatate încălcări ale legislaţiei în vigoare cu privire la finanţarea activităţii partidelor politice şi a campaniilor electorale.
Publicat în Monitorul Oficial cu numărul 613 din data de 19 august 2014