DECIZIE nr. 1024 din 29 noiembrie 2012 referitoare la excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 79 alin. 2 din Legea nr. 58/1998 privind activitatea bancară, art. 120 din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 99/2006 privind instituţiile de credit şi adecvarea capitalului, precum şi ale art. 3731 alin. 2 din Codul de procedură civilă

Petre Lăzăroiu

- preşedinte

Aspazia Cojocaru

- judecător

Acsinte Gaspar

- judecător

Mircea Ştefan Minea

- judecător

Ion Predescu

- judecător

Tudorel Toader

- judecător

Andreea Costin

- magistrat-asistent

Cu participarea reprezentantului Ministerului Public, procuror Liviu-Daniel Arcer.
Pe rol se află soluţionarea excepţiei de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 56 alin. 2 din Legea nr. 58/1998 privind activitatea bancară, art. 120 din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 99/2006 privind instituţiile de credit şi adecvarea capitalului, precum şi ale art. 3731 alin. 2 din Codul de procedură civilă, excepţie ridicată de Papp Attila în Dosarul nr. 1.172/305/2011 al Judecătoriei Sfântu Gheorghe, şi care formează obiectul Dosarului Curţii Constituţionale nr. 1.020D/2012.
La apelul nominal lipsesc părţile, faţă de care procedura de citare este legal îndeplinită.
Magistratul-asistent referă asupra faptului că dovada comunicării procedurii de citare pentru partea Fodor Istvan-Zsolt, executor bancar, s-a întors cu menţiunea destinatar necunoscut. Procedura de citare a fost refăcută şi prin afişare la uşa instanţei.
Preşedintele acordă cuvântul reprezentantului Ministerului Public cu privire la acest incident procedural.
Reprezentantul Ministerului Public, invocând dispoziţiile art. 98 din Codul de procedură civilă, consideră că procedura de citare este legal îndeplinită.
Curtea, deliberând, reţine că, în temeiul dispoziţiilor art. 98 din Codul de procedură civilă coroborate cu cele ale art. 14 din Legea nr. 47/1992, procedura de citare este legal îndeplinită.
Cauza fiind în stare de judecată, preşedintele acordă cuvântul reprezentantului Ministerului Public, care pune concluzii de respingere a excepţiei de neconstituţionalitate ca neîntemeiată.

CURTEA,

având în vedere actele şi lucrările dosarului, constată următoarele:
Prin Încheierea din 3 februarie 2012, pronunţată în Dosarul nr. 1.172/305/2011, Judecătoria Sfântu Gheorghe a sesizat Curtea Constituţională pentru soluţionarea excepţiei de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 120 din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 99/2006 şi art. 3731 alin. 2 din Codul de procedură civilă. Excepţia de neconstituţionalitate a fost invocată de Papp Attila cu prilejul judecării unei cauze având ca obiect soluţionarea unei contestaţii la executare. Prin aceeaşi încheiere, Judecătoria Sfântu Gheorghe a respins ca inadmisibilă excepţia de neconstituţionalitate a prevederilor art. 56 alin. 2 din Legea nr. 58/1998, excepţie ridicată de acelaşi autor.
Prin Decizia civilă nr. 216/R din 3 aprilie 2012 Tribunalul Covasna - Secţia civilă a admis recursul formulat, în temeiul art. 29 alin. (5) din Legea nr. 47/1992, de autorul excepţiei de neconstituţionalitate împotriva Încheierii din 3 februarie 2012 a Judecătoriei Sfântu Gheorghe, a modificat în parte încheierea menţionată, şi a dispus sesizarea Curţii Constituţionale şi cu excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 56 alin. 2 din Legea nr. 58/1998 privind activitatea bancară.
În motivarea excepţiei de neconstituţionalitate se arată, în esenţă, că dispoziţiile legale criticate sunt neconstituţionale, deoarece încalcă art. 21 din Constituţie, precum şi drepturile conferite de Convenţia pentru apărarea drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale, respectiv liberul acces la o instanţă independentă şi imparţială, stabilită prin lege, şi controlul actelor efectuate în ambele faze ale procesului de către instanţele judecătoreşti. Autorul motivează această susţinere prin faptul că un contract de împrumut este considerat titlu executoriu în favoarea creditorului, iar debitorul nu are acces la o justiţie echitabilă în această fază şi apreciază că în procedura încuviinţării executării, creditorul, prin executorul bancar, depune o cerere de executare silită, reală sau nereală, iar debitorul nu poate să-şi administreze probe în vederea apărării sale, chiar dacă ulterior poate formula contestaţie la executare, cu cheltuieli materiale disproporţionate faţă de cererea de executare silită.
Aşadar, executarea se efectuează pe baza unei încheieri date în camera de consiliu, şi nu în baza unei hotărâri judecătoreşti definitive şi irevocabile pronunţate în urma unui proces echitabil pe fond.
Autorul excepţiei mai arată că, în cazul contestaţiei la executare, suspendarea executării silite se dispune numai în urma plăţii unei cauţiuni de 10% din pretenţia reală sau ireală a creditorului. Astfel, autorul excepţiei arată că nu se poate vorbi despre un proces echitabil în condiţiile în care numai una dintre părţi poate să-şi pledeze cauza, chiar dacă acest proces jurisdicţional se efectuează în cadrul unei instanţe, însă în cadrul unei şedinţe desfăşurate în camera de consiliu.
Judecătoria Sfântu Gheorghe consideră că dispoziţiile art. 120 din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 99/2006 şi ale art. 3731 alin. 2 din Codul de procedură civilă sunt constituţionale. Instanţa apreciază că reglementarea caracterului de titlu executoriu a contractelor de credit încheiate în condiţiile prevăzute de Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 99/2006 nu constituie o încălcare a accesului liber la justiţie, partea nefiind privată de dreptul de a se adresa organelor jurisdicţionale în vederea soluţionării litigiului privind valabilitatea şi executarea convenţiei respective. Instanţa mai arată că obligativitatea încuviinţării executării silite de către instanţa de judecată, anterior declanşării efective a executării silite, constituie o garanţie în plus pentru părţile raportului juridic obligaţional ce urmează a fi pus în executare, şi nicidecum o încălcare a liberului acces la justiţie, astfel cum este garantat de Constituţie.
Tribunalul Covasna - Secţia civilă, contrar prevederilor art. 29 alin. (4) din Legea nr. 47/1992, nu şi-a exprimat opinia cu privire la excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 56 alin. 2 din Legea nr. 58/1998.
Potrivit prevederilor art. 30 alin. (1) din Legea nr. 47/1992, încheierea de sesizare a fost comunicată preşedinţilor celor două Camere ale Parlamentului, Guvernului şi Avocatului Poporului, pentru a-şi exprima punctele de vedere asupra excepţiei de neconstituţionalitate ridicate.
Avocatul Poporului consideră că dispoziţiile legale criticate sunt constituţionale.
Preşedinţii celor două Camere ale Parlamentului şi Guvernul nu au comunicat punctele lor de vedere asupra excepţiei de neconstituţionalitate.

CURTEA,

examinând încheierea de sesizare, punctul de vedere al Avocatului Poporului, raportul întocmit de judecătorul-raportor, concluziile procurorului, dispoziţiile legale criticate, raportate la prevederile Constituţiei, reţine următoarele:
Curtea Constituţională a fost legal sesizată şi este competentă, potrivit dispoziţiilor art. 146 lit. d) din Constituţie, precum şi ale art. 1 alin. (2), ale art. 2, 3, 10 şi 29 din Legea nr. 47/1992, să soluţioneze excepţia de neconstituţionalitate.
Obiectul excepţiei de neconstituţionalitate îl constituie dispoziţiile art. 56 alin. 2 din Legea nr. 58/1998 privind activitatea bancară, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 121 din 23 martie 1998, art. 120 din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 99/2006 privind instituţiile de credit şi adecvarea capitalului, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 1.027 din 27 decembrie 2006, aprobată, cu modificări şi completări, prin Legea nr. 227/2007, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 480 din 18 iulie 2007, cu modificările şi completările ulterioare, precum şi ale art. 3731 alin. 2 din Codul de procedură civilă.
Curtea observă că în urma republicării Legii nr. 58/1998 privind activitatea bancară în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 78 din 24 ianuarie 2005, art. 56 alin. 2 a devenit art. 79 alin. 2 din aceasta, iar Legea nr. 58/1998 a fost abrogată prin art. 422 alin. (1) lit. a) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 99/2006, dispoziţiile criticate fiind preluate, în esenţă, de actul abrogator, respectiv la art. 120.
Textele de lege criticate au următorul cuprins:
- Art. 79 alin. 2 din Legea nr. 58/1998: "Contractele de credit bancar, precum şi garanţiile reale şi personale, constituite în scopul garantării creditului bancar, constituie titluri executorii.";
- Art. 120 din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 99/2006: "Contractele de credit, inclusiv contractele de garanţie reală sau personală, încheiate de o instituţie de credit constituie titluri executorii.";
- Art. 3731 alin. 2 din Codul de procedură civilă: "Instanţa de executare încuviinţează executarea silită a obligaţiei stabilite prin titlul executoriu, printr-o singură încheiere dată în camera de consiliu, fără citarea părţilor, în termen de cel mult 7 zile de la înregistrarea cererii de încuviinţare a executării silite."
În opinia autorului excepţiei de neconstituţionalitate, dispoziţiile legale criticate contravin dispoziţiilor art. 21 din Constituţie privind accesul liber la justiţie, precum şi prevederilor art. 6 privind dreptul la un proces echitabil din Convenţia pentru apărarea drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale.
Examinând excepţia de neconstituţionalitate, Curtea reţine următoarele:
I. Legea nr. 58/1998 a fost abrogată în mod expres prin art. 422 lit. a) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 99/2006, iar soluţia legislativă consacrată de art. 79 alin. 2 din Legea nr. 58/1998 a fost preluată, în esenţă, prin dispoziţiile art. 120 din acelaşi act normativ.
Curtea constată că autorul excepţiei de neconstituţionalitate critică dispoziţiile art. 79 alin. 2 din Legea nr. 58/1998, întrucât această lege era în vigoare la momentul încheierii contractului de credit bancar şi, prin urmare, prin efectul său, contractului de credit îi este recunoscută expres calitatea de titlu executoriu.
Curtea reţine că reglementările legale care prevăd caracterul de titlu executoriu unor înscrisuri, fie că sunt cuprinse în Codul de procedură civilă, fie în legi speciale, au caracter de norme procedurale referitoare la executarea silită, fiind de imediată aplicare, iar acestea nu afectează drepturile şi obligaţiile corelative născute din raportul juridic de drept bancar, indiferent de legea care a guvernat momentul naşterii acestuia, ca urmare a încheierii unu[ contract de credit bancar. În acest sens este şi Decizia nr. XIII din 20 martie 2006, pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, prin care a fost soluţionat recursul în interesul legii formulat în vedere asigurării interpretării şi aplicării unitare a dispoziţiilor art. 79 alin. 2 din Legea nr. 58/1998.
Având în vedere că textul legal criticat reglementează o normă de procedură, Curtea reţine că noile dispoziţii ale art. 120 din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 99/2006, care preiau integral soluţia legislativă cuprinsă în art. 79 alin. 2 din Legea nr. 58/1998, urmează a se aplica, de îndată, litigiului pendinte, ceea ce înseamnă că textul art. 79 alin. 2 din Legea nr. 58/1998 nu mai continuă să producă efecte juridice asupra acestuia. În lipsa legăturii cu soluţionarea cauzei a textului criticat, Curtea, în temeiul art. 29 alin. (1) în Legea nr. 47/1992, va respinge ca inadmisibilă excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 79 alin. 2 din Legea nr. 58/1998.
II. Curtea observă că Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 99/2006 a preluat soluţia legislativă criticată, a abrogat Legea nr. 58/1998 şi a asigurat transpunerea directivelor Uniunii Europene atât pentru instituţiile de credit, cât şi pentru societăţile de servicii de investiţii financiare, şi, în acelaşi timp, a reunit prevederile legislaţiei aferente instituţiilor de credit într-un singur act normativ.
Referitor la critica de neconstituţionalitate raportată la încălcarea principiului liberului acces la justiţie, Curtea reţine că art. 120 din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 99/2006 reprezintă o aplicare a principiului consacrat de art. 372 din Codul de procedură civilă, potrivit căruia "executarea silită se va efectua numai în temeiul unei hotărâri judecătoreşti ori al unui alt înscris care, potrivit legii, constituie titlu executoriu."
De asemenea, Curtea reţine faptul că, raţiunea calificării contractelor încheiate de o instituţie de credit, care constată o creanţă certă, lichidă şi exigibilă, ca fiind titluri executorii, constă în necesitatea valorificării cu celeritate a respectivei creanţe, fără a afecta în acest mod vreun drept fundamental al părţilor. O asemenea concluzie este impusă de împrejurarea că prin încheierea unor asemenea contracte se dă expresie, într-o formă specifică, acordului de voinţă al părţilor cu privire la clauzele acolo stipulate, pe care părţile şi le însuşesc în mod liber şi se obligă să le respecte. Curtea s-a mai pronunţat în acest sens prin Decizia nr. 1.528 din 25 noiembrie 2010, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 52 din 20 ianuarie 2011.
De altfel, Curtea a constatat că debitorul poate formula contestaţie la executare potrivit art. 399 din Codul de procedură civilă, în situaţia în care a fost încuviinţată executarea silită a contractului de credit, având astfel asigurat accesul la o instanţă. Întrucât executarea se încuviinţează în temeiul unui titlu executoriu, altul decât cel emis de o instanţă de judecată, debitorul poate invoca inclusiv apărări de fond, prin aceasta fiind garantat dreptul la un proces echitabil.
Totodată, Curtea a statuat în mod constant în jurisprudenţa sa că accesul liber la justiţie presupune accesul la mijloacele procedurale prin care se înfăptuieşte justiţia, iar instituirea regulilor de desfăşurare a procesului în faţa instanţelor judecătoreşti este de competenţa exclusivă a legiuitorului, care, asigurând posibilitatea de a se ajunge în faţa instanţelor judecătoreşti în condiţii de egalitate, poate stabili reguli deosebite în situaţii deosebite, cum sunt cele legate de asigurarea celerităţii soluţionării cazurilor. În acest sens este şi Decizia Plenului nr. 1 din 8 februarie 1994, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 69 din 16 martie 1994.
În ceea ce priveşte critica de neconstituţionalitate ce vizează dispoziţiile art. 3731 alin. 2 din Codul de procedură civilă, Curtea constată faptul că s-a pronunţat în numeroase rânduri în raport cu critici de neconstituţionalitate similare, constatând constituţionalitatea acestora.
Astfel, prin Decizia nr. 34 din 24 ianuarie 2012, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 155 din 8 martie 2012, sau prin Decizia nr. 1.063 din 14 iulie 2011, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 763 din 28 octombrie 2011, Curtea Constituţională a reţinut că dispoziţiile legale criticate instituie reguli speciale de procedură privind exercitarea căilor de atac, care nu contravin dispoziţiilor constituţionale invocate de autorul excepţiei. Raţiunea pentru care legiuitorul delegat a înlăturat, atât pentru creditor, cât şi pentru debitor, calea de atac împotriva încheierii de încuviinţare a cererii de executare silită este aceea a celerităţii ce se justifică în această etapă procesuală. Astfel, creditorul este lipsit de interes să atace o hotărâre prin care i s-a admis cererea, iar debitorul are posibilitatea de a-şi apăra drepturile, în raport cu orice incident de executare silită, pe calea contestaţiei la executare.
Cu privire la încheierea de respingere a cererii de încuviinţare a executării silite, Curtea a reţinut că nu există niciun interes al debitorului de a ataca o asemenea hotărâre şi de aceea nici nu a fost prevăzută pentru el calea de atac a recursului. În schimb, creditorul are posibilitatea de a-şi apăra drepturile prin exercitarea căii de atac a recursului, posibilitate pe care, în domeniul executării silite, debitorul o are asigurată prin dreptul de a formula contestaţii împotriva oricărui act de executare.
Neintervenind elemente noi, de natură a determina reconsiderarea jurisprudenţei Curţii, considerentele şi soluţia deciziilor menţionate îşi păstrează valabilitatea şi în cauza de faţă.
Pentru considerentele expuse mai sus, în temeiul art. 146 lit. d) şi al art. 147 alin. (4) din Constituţie, al art. 1-3, al art. 11 alin. (1) lit. A.d) şi al art. 29 din Legea nr. 47/1992,

CURTEA CONSTITUŢIONALĂ

În numele legii

DECIDE:

1. Respinge, ca inadmisibilă, excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 79 alin. 2 din Legea nr. 58/1998 privind activitatea bancară, excepţie ridicată de Papp Attila în Dosarul nr. 1.172/305/2011 al Judecătoriei Sfântu Gheorghe.
2. Respinge, ca neîntemeiată, excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 120 din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 99/2006 privind instituţiile de credit şi adecvarea capitalului şi ale art. 3731 alin. 2 din Codul de procedură civilă, excepţie ridicată de acelaşi autor în acelaşi dosar al aceleiaşi instanţe.
Definitivă şi general obligatorie.
Pronunţată în şedinţa publică din data de 29 noiembrie 2012.
-****-

PREŞEDINTE,

PETRE LĂZĂROIU

Magistrat-asistent,

Andreea Costin

Publicat în Monitorul Oficial cu numărul 48 din data de 22 ianuarie 2013