ORDONANŢĂ DE URGENŢĂ nr. 85 din 12 decembrie 2012 pentru modificarea alin. (13) al art. 46 din Legea nr. 350/2001 privind amenajarea teritoriului şi urbanismul
Având în vedere rolul pe care documentaţiile de urbanism îl au în asigurarea condiţiilor de dezvoltare durabilă, competitivitate economică şi fundamentare a proiectelor ce vor fi finanţate în perioada 2014-2020, perioadă pentru care Comisia Europeană accentuează importanţa dimensiunii teritoriale şi a existenţei unor strategii integrate, este necesar să se asigure termene suficiente în care autorităţile [ocale să elaboreze şi să actualizeze documentaţiile de urbanism.
Întrucât datorită termenelor impuse prin Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 7/2011 pentru modificarea şi completarea Legii nr. 350/2001 privind amenajarea teritoriului şi urbanismul, precum şi datorită lipsei resurselor financiare necesare, numeroase municipii şi oraşe se află în imposibilitatea legală de a mai avea planuri urbanistice generale în vigoare,
luând în considerare faptul că această situaţie va conduce la întârzieri sau chiar la un blocaj major în procesul de autorizare a lucrărilor de construcţii pentru toate unităţile administrativ-teritoriale din România, cu consecinţe şi efecte negative inclusiv asupra dezvoltării economice şi a creării locurilor de muncă,
în considerarea faptului că datorită lipsei de resurse financiare ale autorităţilor publice locale pentru elaborarea planurilor de urbanism generale, precum şi datorită dificultăţilor întâmpinate în demararea procedurilor de achiziţie publică pentru elaborare, precum şi a duratei prelungite în avizarea şi aprobarea acestora, în prezent 42% din localităţile urbane şi rurale au planurile de urbanism expirate şi doar 25% au termenul de valabilitate prelungit,
neadoptarea unor măsuri urgente în vederea reglementării acestei situaţii va avea un impact negativ asupra dezvoltării armonioase şi durabile a teritoriului naţional şi ar conduce la reale dificultăţi în ceea ce priveşte o funcţionare optimă a activităţii autorităţilor administraţiei publice de specialitate.
Având în vedere necesitatea asigurării unor termene în care autorităţile publice locale să îşi actualizeze planurile de urbanism general care vor fundamenta investiţiile publice ce se vor finanţa din fonduri europene în perioada de programare 2014-2020,
ţinând seama de actuala situaţie economică naţională şi internaţională şi de faptul că este imperios ca autorităţile publice locale să aibă toate instrumentele de gestionare durabilă şi competitivă a teritoriului localităţilor şi de necesitatea evitării oricărei măsuri neatractive care ar putea îndepărta investitorii,
în considerarea faptului că elementele menţionate vizează interesul general public şi constituie situaţii de urgenţă şi extraordinare a căror reglementare nu poate fi amânată,
în temeiul art. 115 alin. (4) din Constituţia României, republicată,
Guvernul României adoptă prezenta ordonanţă de urgenţă.
Art. I
- Alineatul (13) al articolului 46 din Legea nr. 350/2001 privind amenajarea teritoriului şi urbanismul, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 373 din 10 iulie 2001, cu modificările şi completările ulterioare, se modifică după cum urmează:
"(13) Termenul de valabilitate a Planului urbanistic general poate fi prelungit cu maximum 3 ani, prin hotărâre a consiliului local/Consiliului General al Municipiului Bucureşti, până la intrarea în vigoare a noului plan urbanistic general."
Art. II
Termenul de valabilitate a planurilor de urbanism generale elaborate şi aprobate până în anul 2003, pentru care, la data intrării în vigoare a prezentei ordonanţe de urgenţă, a fost iniţiată procedura de elaborare/actualizare, precum şi cele pentru care nu a fost iniţiată procedura de elaborare/actualizare poate fi prelungit prin hotărâre a consiliului local/Consiliului General al Municipiului Bucureşti până la data aprobării, în condiţiile legii, a noii documentaţii de urbanism, dar nu mai târziu de 30 decembrie 2015.
-****-

PRIM-MINISTRU

VICTOR-VIOREL PONTA

Contrasemnează:

p. Ministrul dezvoltării regionale şi turismului,

Marcel Ioan Boloş,

secretar de stat

Ministrul administraţiei şi internelor,

Mircea Duşa

Ministrul delegat pentru administraţie,

Radu Stroe

Viceprim-ministru, ministrul finanţelor publice,

Florin Georgescu

 
Publicat în Monitorul Oficial cu numărul 845 din data de 13 decembrie 2012