ORDIN nr. 17 din 24 februarie 2015 pentru modificarea Ordinului preşedintelui Autorităţii Naţionale Sanitare Veterinare şi pentru Siguranţa Alimentelor nr. 205/2007 privind aprobarea laboratoarelor naţionale de referinţă şi a atribuţiilor acestora
Văzând Referatul de aprobare nr. 938 din 19 februarie 2015, întocmit de Direcţia generală sanitară veterinară şi pentru siguranţa alimentelor din cadrul Autorităţii Naţionale Sanitare Veterinare şi pentru Siguranţa Alimentelor,
având în vedere prevederile art. 10 lit. b) din Ordonanţa Guvernului nr. 42/2004 privind organizarea activităţii sanitar-veterinare şi pentru siguranţa alimentelor, aprobată cu modificări şi completări prin Legea nr. 215/2004, cu modificările şi completările ulterioare,
În temeiul art. 3 alin. (3) şi art. 4 alin. (3) din Hotărârea Guvernului nr. 1.415/2009 privind organizarea şi funcţionarea Autorităţii Naţionale Sanitare Veterinare şi pentru Siguranţa Alimentelor şi a unităţilor din subordinea acesteia, cu modificările şi completările ulterioare,
preşedintele Autorităţii Naţionale Sanitare Veterinare şi pentru Siguranţa Alimentelor emite următorul ordin:
Art. I
Ordinul preşedintelui Autorităţii Naţionale Sanitare Veterinare şi pentru Siguranţa Alimentelor nr. 205/2007 privind aprobarea laboratoarelor naţionale de referinţă şi a atribuţiilor acestora, publicat în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 20 din 10 ianuarie 2008, se modifică după cum urmează:
1.Articolul 3 va avea următorul cuprins:
"Art. 3
Laboratoarele naţionale de referinţă pentru sănătatea şi bunăstarea animalelor, prevăzute în cap. I din anexă, se organizează în cadrul Institutului de Diagnostic şi Sănătate Animală, laboratoarele naţionale de referinţă pentru siguranţa alimentelor de origine animală şi a furajelor, prevăzute la pct. 1-21 cap. III din anexă, se organizează în cadrul Institutului de Igienă şi Sănătate Publică Veterinară, laboratorul naţional de referinţă, prevăzut la pct. 22 cap. III din anexă, se organizează în cadrul Laboratorului sanitar-veterinar şi pentru siguranţa alimentelor din cadrul Direcţiei Sanitar-Veterinare şi pentru Siguranţa Alimentelor Bucureşti, laboratorul naţional de referinţă, prevăzut la pct. 23 cap. III din anexă, se organizează în cadrul Institutului pentru Controlul Produselor Biologice şi Medicamentelor de Uz Veterinar, iar cele prevăzute în cap. IV din anexă se organizează în cadrul direcţiilor sanitar-veterinare şi pentru siguranţa alimentelor menţionate la acest capitol."
2.În anexă, la capitolul III, punctul 22 va avea următorul cuprins:
"22. Laboratorul Naţional de Referinţă pentru B3a (dioxine)."
Art. II
Prezentul ordin se publică în Monitorul Oficial al României, Partea I.
-****-

p. Preşedintele Autorităţii Naţionale Sanitare Veterinara şi pentru Siguranţa Alimentelor,

Csutak Nagy Laszlo,

vicepreşedinte - subsecretar de stat

Publicat în Monitorul Oficial cu numărul 150 din data de 2 martie 2015