ORDIN nr. 903 din 7 mai 2015 pentru punerea în aplicare a Memorandumului cu tema "Asigurarea condiţiilor necesare derulării proiectelor finanţate în cadrul POSDRU 2007-2013 prin prelungirea termenului de implementare"
În baza Hotărârii Guvernului nr.
457/2008
privind cadrul instituţional de coordonare şi de gestionare a instrumentelor structurale, cu modificările şi completările ulterioare, a Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr.
64/2009
privind gestionarea financiară a instrumentelor structurale şi utilizarea acestora pentru obiectivul convergenţă, aprobată cu modificări prin Legea nr.
362/2009
, cu modificările şi completările ulterioare, şi a Legii nr.
500/2002
privind finanţele publice, cu modificările şi completările ulterioare,
în conformitate cu prevederile Hotărârii Guvernului nr.
218/2012
pentru aprobarea Normelor metodologice de aplicare a prevederilor Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr.
64/2009
privind gestionarea financiară a instrumentelor structurale şi utilizarea acestora pentru obiectivul convergenţă, cu modificările şi completările ulterioare, ale Ordinului ministrului finanţelor publice nr.
1.792/2002
pentru aprobarea Normelor metodologice privind angajarea, lichidarea, ordonanţarea şi plata cheltuielilor instituţiilor publice, precum şi organizarea, evidenţa şi raportarea angajamentelor bugetare şi legale, cu modificările şi completările ulterioare, şi ale Programului operaţional sectorial "Dezvoltarea resurselor umane", aprobat prin Decizia Comisiei nr. 5.811 din 22 noiembrie 2007,
în conformitate cu prevederile Memorandumului cu tema "Asigurarea condiţiilor necesare derulării proiectelor finanţate în cadrul POSDRU 2007-2013 prin prelungirea termenului de implementare", aprobat de prim-ministrul Guvernului României,
în temeiul art. 8 alin. (4) din Hotărârea Guvernului nr.
43/2013
privind organizarea şi funcţionarea Ministerului Fondurilor Europene, cu modificările şi completările ulterioare,
ministrul fondurilor europene
emite prezentul ordin.
Art. 1
Prevederile privind durata maximă de implementare a proiectelor, aşa cum sunt specificate în ghidurile solicitantului Condiţii specifice pentru cererile de propuneri de proiecte nr. 123-184, finanţate prin Programul operaţional sectorial "Dezvoltarea resurselor umane" 2007-2013, se anulează.
Art. 2
Pentru proiectele finanţate în cadrul cererilor de propuneri de proiecte nr. 123-184, care sunt în implementare la momentul emiterii prezentului ordin, durata de implementare poate fi prelungită peste durata maximă de implementare prevăzuta în ghidurile solicitantului Condiţii specifice aplicabile, dar până la data-limită de 15 decembrie 2015.
Art. 3
Prelungirea duratei de implementare se realizează prin act adiţional la contractul de finanţare, depus de beneficiar la Direcţia generală Autoritatea de management pentru Programul operaţional sectorial pentru Dezvoltarea resurselor umane (DG AM POSDRU)/organismul intermediar pentru Programul operaţional sectorial Dezvoltarea resurselor umane (OI POSDRU) responsabil pentru gestiunea proiectului, în conformitate cu prevederile contractului de finanţare şi ale instrucţiunilor DG AM POSDRU. Beneficiarul finanţării nerambursabile va motiva corespunzător, în memoriul justificativ care însoţeşte propunerea de act adiţional, solicitarea de prelungire a duratei de implementare a proiectului.
Art. 4
DG AM POSDRU şi OI POSDRU responsabile pentru gestiunea proiectelor vor procesa cu celeritate propunerile de acte adiţionale pentru prelungirea duratei de implementare.
Art. 5
Ministerul Fondurilor Europene, prin DG AM POSDRU, şi OI POSDRU responsabile pentru gestiunea proiectelor vor duce la îndeplinire prevederile prezentului ordin.
Art. 6
Prezentul ordin intră în vigoare la data publicării în Monitorul Oficial al României, Partea I.
-****-
Ministrul fondurilor europene,
Marius Nica
Publicat în Monitorul Oficial cu numărul 320 din data de 11 mai 2015