ORDONANŢĂ DE URGENŢĂ nr. 5 din 10 martie 2016 pentru modificarea şi completarea Legii nr. 95/2006 privind reforma în domeniul sănătăţii
Luând în considerare că aplicarea în acest moment a prevederilor actuale din Legea nr. 95/2006 privind reforma în domeniul sănătăţii, republicată, cu modificările ulterioare, respectiv calitatea de asigurat numai a pensionarilor care au venituri lunare din pensii în cuantum de 740 lei nu este în deplină concordanţă cu noile reglementări ale Legii nr. 227/2015 privind Codul fiscal, cu modificările şi completările ulterioare, care au determinat majorarea punctului de pensie,
necesitatea reglementării calităţii de asigurat cu plata contribuţiei din alte surse - bugetul de stat - şi a pensionarilor care realizează venituri din pensii lunare între 740 lei şi 872 lei, ţinând cont de problemele sociale dificile cu care se confruntă această categorie de persoane în condiţiile economiei de piaţă, respectiv un număr de 508.609 de pensionari,
în considerarea faptului că se impune crearea cu celeritate a cadrului legal pentru asigurarea, cu suportarea contribuţiei de la bugetul de stat, a persoanelor fizice cu venituri lunare din pensii mai mici sau egale cu valoarea unui punct de pensie stabilit pentru anul fiscal respectiv,
având în vedere faptul că neadoptarea în regim de urgenţă a măsurilor de reglementare prevăzute de prezenta ordonanţă de urgenţă ar avea ca efect neasigurarea pensionarilor cu venituri din pensii lunare între 740 lei şi 872 lei, determină consecinţe medicale şi sociale grave,
această situaţie impune măsuri urgente pentru asigurarea accesului cât mai facil la sistemul de asigurări de sănătate,
având în vedere că medicul de familie este furnizorul de servicii medicale la nivelul căruia asiguratul poate beneficia de servicii medicale pe domeniul de competenţă al acestuia şi, respectiv, de prescripţii medicale,
ţinând cont de faptul că pe baza recomandării acestuia asiguratul beneficiază de investigaţii medicale, de servicii ambulatorii de specialitate, de recuperare, precum şi de servicii medicale spitaliceşti,
întrucât pot exista situaţii justificate în care, înainte de împlinirea termenului de 6 luni, asiguratul este nevoit să îşi schimbe medicul de familie, pentru a evita impactul negativ asupra sănătăţii persoanelor din sistemul de asigurări sociale de sănătate pentru persoanele asigurate, care au dreptul la servicii din pachetul de servicii medicale de bază, se impune stabilirea cadrului legal astfel încât persoanele asigurate să îşi poată schimba medicul de familie ales şi înainte de termenul de 6 luni de la data înscrierii pe listele acestuia, pentru a putea beneficia în continuare de toate serviciile medicale în cadrul sistemului de asigurări sociale de sănătate,
în considerarea faptului că în prezent nu sunt stabilite standardele de acreditare şi, implicit, nu poate fi realizată acreditarea furnizorilor de servicii medicale de către Autoritatea Naţională de Management al Calităţii în Sănătate, pentru a nu fi în imposibilitatea de a contracta servicii medicale cu furnizorii şi a asigura continuitatea accesului asiguraţilor la servicii medicale în sistemul de asigurări sociale de sănătate, este necesară menţinerea reglementării potrivit căreia serviciile medicale se acordă de către furnizori autorizaţi şi evaluaţi, astfel încât să nu existe disfuncţionalităţi în procesul de acordare a serviciilor medicale asiguraţilor,
având în vedere situaţia excepţională, cauzată de numărul mare de furnizori de servicii medicale neacreditaţi, pentru a se preîntâmpina blocaje în sistemul de asigurări sociale de sănătate, cu impact negativ asupra stării de sănătate a populaţiei şi a sistemului, se impune instituirea posibilităţii încheierii, în anul 2016, în sistemul de asigurări sociale de sănătate, a contractelor cu unităţi sanitare autorizate şi evaluate în condiţiile legii,
în considerarea faptului că neadoptarea acestei măsuri poate împiedica desfăşurarea în bune condiţii a procesului de contractare, pentru anii 2016-2017, având în vedere că valabilitatea actualului Contract-cadru încetează la data de 31 martie 2016,
pentru a evita apariţia unor situaţii de natură a afecta dreptul la sănătate al cetăţenilor, deşi aceste persoane au calitatea de asigurat ca urmare a neîncheierii de către furnizorii de servicii medicale a contractelor cu casele de asigurări de sănătate, acţiune care determină imposibilitatea acordării de către aceştia a serviciilor medicale, medicamente şi dispozitive medicale persoanelor asigurate, în funcţie de starea de sănătate a acestora,
întrucât sistemul de asigurări sociale de sănătate nu îşi va putea atinge obiectivele prevăzute în mod expres de lege,
luând în considerare faptul că, în prezent, colectarea contribuţiilor de asigurări sociale de sănătate se realizează de către Agenţia Naţională de Administrare Fiscală, iar în luna curentă (data la care se solicită emiterea cardului european) plata contribuţiei se realizează pentru luna anterioară,
ţinând cont că transmiterea datelor de către această instituţie către Casa Naţională de Asigurări de Sănătate se realizează lunar, se impune stabilirea unei reglementări în sensul că eliberarea cardului european se va face în funcţie de calitatea de asigurat în sistemul de asigurări sociale de sănătate al persoanei,
pentru a asigura accesul la servicii medicale pentru asiguraţii aflaţi în şedere temporară pe teritoriul unor state membre ale Uniunii Europene, al unui stat aparţinând Spaţiului Economic European sau Confederaţiei Elveţiene, se impune ca durata de valabilitate a cardului european să fie de 1 an de la data emiterii, faţă de 6 luni în prezent,
în situaţia neadoptării modificării reglementării cu privire la situaţia în care poate fi refuzată emiterea cardului european de către casa de asigurări de sănătate şi s-ar menţine prevederile actuale potrivit cărora persoanei asigurate îi poate fi refuzat cardul european numai în situaţia în care aceasta nu face dovada plăţii contribuţiei la zi, prevederile nu pot fi puse în aplicare, întrucât la nivelul caselor de asigurări de sănătate sunt gestionate numai date cu privire la calitatea de asigurat a persoanei, iar datele referitoare la plata contribuţiei sunt gestionate de către Agenţia Naţională de Administrare Fiscală, potrivit prevederilor Codului fiscal, cu consecinţe negative, prin raportare la faptul că persoana asigurată ar trebui să deţină şi un document emis de către Agenţia Naţională de Administrare Fiscală din care să rezulte plata la zi a contribuţiei de asigurări sociale de sănătate,
având în vedere faptul că sistemul cardului naţional de asigurări sociale de sănătate este un proiect de utilitate publică, de interes naţional, precum şi faptul că regula pentru acordarea serviciilor medicale în cadrul sistemului de asigurări sociale de sănătate o constituie acordarea de astfel de servicii prin intermediul cardului naţional, este necesar a se reglementa faptul că prin intermediul documentului propriu-zis se certifică atât calitatea de asigurat/neasigurat, cât şi efectuarea serviciului medical de către furnizorul de servicii, astfel că acesta constituie şi un instrument de validare a efectuării serviciului medical, iar din Fondul naţional unic de asigurări sociale de sănătate se decontează numai serviciile efectiv acordate şi pentru care asiguratul s-a prezentat la furnizorul de servicii medicale, medicamente şi dispozitive medicale,
întrucât toate aceste aspecte vizează interesul public şi constituie situaţii de urgenţă şi extraordinare a căror reglementare nu poate fi amânată, impunând adoptarea de măsuri imediate pe calea ordonanţei de urgenţă,
în temeiul art. 115 alin. (4) din Constituţia României, republicată,
Guvernul României adoptă prezenta ordonanţă de urgenţă.
Articol unic
Legea nr. 95/2006 privind reforma în domeniul sănătăţii, republicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 652 din 28 august 2015, cu modificările ulterioare, se modifică şi se completează după cum urmează:
1.La articolul 224 alineatul (2), litera g) se modifică şi va avea următorul cuprins:
"g) persoanele fizice cu venituri lunare din pensii mai mici sau egale cu valoarea, întregită prin rotunjire în plus la un leu, a unui punct de pensie stabilit pentru anul fiscal respectiv;"
2.La articolul 225, litera c) se modifică şi va avea următorul cuprins:
"c) persoanele fizice cu venituri lunare numai din pensii al căror cuantum este de până la valoarea, întregită prin rotunjire în plus la un leu, a unui punct de pensie stabilit pentru anul fiscal respectiv;"
3.La articolul 230 alineatul (2), litera c) se modifică şi va avea următorul cuprins:
"c) să îşi schimbe medicul de familie ales numai după expirarea a cel puţin 6 luni de la data înscrierii pe listele acestuia, cu excepţia situaţiilor prevăzute în Contractul-cadru;"
4.La articolul 249, alineatul (2) se modifică şi va avea următorul cuprins:
"(2) Evaluarea în vederea acreditării şi acreditarea unităţilor sanitare se fac în baza standardelor, procedurilor şi metodologiei elaborate de Autoritatea Naţională de Management al Calităţii în Sănătate."
5.La articolul 249, după alineatul (3) se introduce un nou alineat, alineatul (4), cu următorul cuprins:
"(4) Prin excepţie de la prevederile alin. (3), în anul 2016, în sistemul de asigurări sociale de sănătate se încheie contracte cu unităţi sanitare autorizate şi evaluate în condiţiile legii."
6.La articolul 266, alineatul (3) se modifică şi va avea următorul cuprins:
"(3) Persoanele fizice cu venituri lunare din pensii al căror cuantum depăşeşte valoarea, întregită prin rotunjire în plus la un leu, a unui punct de pensie stabilit pentru anul fiscal respectiv datorează contribuţia lunară pentru asigurările sociale de sănătate, calculată potrivit prevederilor Codului fiscal, cu modificările şi completările ulterioare."
7.La articolul 328, alineatul (2) se modifică şi va avea următorul cuprins:
"(2) Emiterea cardului european poate fi refuzată de casa de asigurări de sănătate numai în situaţia în care persoana care îl solicită nu face dovada calităţii de asigurat în sistemul de asigurări sociale de sănătate, potrivit legii."
8.Articolul 330 se modifică şi va avea următorul cuprins:
"Art. 330
Perioada de valabilitate a cardului european este de 1 an de la data emiterii."
9.La articolul 337, alineatul (2) se modifică şi va avea următorul cuprins:
"(2) Cardul naţional de asigurări sociale de sănătate se emite ca instrument în vederea dovedirii, prin intermediul Platformei informatice din asigurările de sănătate, a calităţii de asigurat/neasigurat a persoanei, precum şi ca instrument în procesul de validare a serviciilor medicale/medicamentelor/dispozitivelor medicale decontate din fond; realizarea şi implementarea acestuia sunt un proiect de utilitate publică de interes naţional. Pentru persoanele care refuză în mod expres, din motive religioase sau de conştiinţă, primirea cardului naţional pentru dovedirea calităţii de asigurat, se emite adeverinţa de asigurat, prevăzută la art. 326 lit. c)."
-****-

PRIM-MINISTRU

DACIAN JULIEN CIOLOŞ

Contrasemnează:

p. Ministrul sănătăţii,

Francisk Iulian Chiriac,

secretar de stat

p. Ministrul muncii, familiei, protecţiei sociale şi persoanelor vârstnice,

Gabriel Lungu,

secretar de stat

Ministrul finanţelor publice,

Anca Dana Dragu

Publicat în Monitorul Oficial cu numărul 189 din data de 14 martie 2016