Document embed

DECIZIE nr. 43 din 4 februarie 2014 referitoare la excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 3 din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 77/2011 privind stabilirea unei contribuţii pentru finanţarea unor cheltuieli în domeniul sănătăţii, precum şi ale ordonanţei de urgenţă în ansamblu

Augustin Zegrean	- preşedinte
Valer Dorneanu	- judecător
Toni Greblă	- judecător
Petre Lăzăroiu	- judecător
Mircea Ştefan Minea	- judecător
Daniel Marius Morar	- judecător
Mona-Maria Pivniceru	- judecător
Puskas Valentin Zoltan	- judecător
Tudorel Toader	- judecător
Daniela Ramona Mariţiu	- magistrat-asistent

Cu participarea reprezentantului Ministerului Public, procuror Liviu-Daniel Arcer.

Pe rol se află soluţionarea excepţiei de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 3 din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 77/2011 privind stabilirea unei contribuţii pentru finanţarea unor cheltuieli în domeniul sănătăţii, precum şi ale ordonanţei de urgenţă în ansamblu, excepţie ridicată de Societatea Comercială "Novo Nordisk Farma" - S.R.L. în Dosarul nr. 7.374/2/2012 al Curţii de Apel Bucureşti - Secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal. Excepţia formează obiectul Dosarului Curţii Constituţionale nr. 363D/2013.

La apelul nominal răspunde, pentru autorul excepţiei, avocatul Octavian Popescu, cu delegaţie depusă la dosar, iar pentru partea Casa Naţională de Asigurări de Sănătate răspunde consilierul juridic Ionela Dina, cu delegaţie depusă la dosar. Lipseşte partea Agenţia Naţională de Administrare Fiscală.

Preşedintele dispune a se face apelul şi în Dosarul nr. 462D/2013, având ca obiect aceeaşi excepţie de neconstituţionalitate, ridicată de Societatea Comercială "Sermedic" - S.R.L. în Dosarul nr. 7.198/2/2012 al Curţii de Apel Bucureşti - Secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal.

La apelul nominal răspunde, pentru autorul excepţiei, avocatul Octavian Popescu, cu delegaţie depusă la dosar, iar pentru partea Casa Naţională de Asigurări de Sănătate răspunde consilierul juridic Niculae Constantin Robert, cu delegaţie depusă la dosar.

Curtea, din oficiu, pune în discuţie conexarea dosarelor.

Părţile prezente şi reprezentantul Ministerului Public sunt de acord cu conexarea dosarelor.

Curtea, având în vedere identitatea de obiect a cauzelor, în temeiul art. 53 alin. (5) din Legea nr. 47/1992 privind organizarea şi funcţionarea Curţii Constituţionale, dispune conexarea Dosarului nr. 462D/2013 la Dosarul nr. 363D/2013, care a fost primul înregistrat.

Cauza fiind în stare de judecată, preşedintele acordă cuvântul reprezentantului autorilor excepţiei, care solicită admiterea acesteia. Susţine că pentru a se putea emite o ordonanţă de urgenţă trebuie îndeplinite anumite condiţii. În cazul de faţă emiterea ordonanţei de urgenţă nu este motivată de existenţa unui interes public sau a unei situaţii extraordinare, ceea ce este de natură să înfrângă prevederile constituţionale ale art. 115 alin. (4). De asemenea, la emiterea ordonanţei de urgenţă nu au fost respectate prevederile Legii nr. 24/2000 privind normele de tehnică legislativă pentru elaborarea actelor normative, ceea ce determină încălcarea prevederilor art. 1 alin. (5) din Legea fundamentală.

Consilierul juridic Ionela Dina solicită respingerea excepţiei de neconstituţionalitate. Arată că adoptarea ordonanţei de urgenţă s-a bazat pe existenţa unui interes general major şi s-a realizat cu respectarea prevederilor Legii nr. 24/2000. În continuare, face referire la Decizia Curţii Constituţionale nr. 1.007/2012.

Consilierul juridic Niculae Constantin Robert solicită respingerea excepţiei de neconstituţionalitate. Arată că nu pot fi reţinute criticile de neconstituţionalitate formulate, acestea fiind neîntemeiate. În ceea ce priveşte critica referitoare la lipsa avizului Consiliului Economic şi Social, arată că acest aviz trebuie solicitat doar cu privire la politicile în domeniul sănătăţii. Ordonanţa de urgenţă criticată reglementează în alt domeniu, acela al asigurărilor de sănătate.

Reprezentantul Ministerului Public pune concluzii de respingere, ca neîntemeiată, a excepţiei de neconstituţionalitate. În acest sens, face referire la deciziile Curţii Constituţionale nr. 1.052/2011, nr. 344/2013 şi nr. 263/2013.

CURTEA,

având în vedere actele şi lucrările dosarelor, reţine următoarele:

Prin Încheierea din 26 aprilie 2013, pronunţată în Dosarul nr. 7.374/2/2012, Curtea de Apel Bucureşti - Secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal a sesizat Curtea Constituţională cu excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 3 din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 77/2011 privind stabilirea unei contribuţii pentru finanţarea unor cheltuieli în domeniul sănătăţii, precum şi ale ordonanţei de urgenţă în ansamblu, excepţie ridicată de Societatea Comercială "Novo Nordisk Farma" - S.R.L. într-o cauză având ca obiect anulare act administrativ.

Prin Încheierea din 14 iunie 2013, pronunţată în Dosarul nr. 7.198/2/2012, Curtea de Apel Bucureşti - Secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal a sesizat Curtea Constituţională cu excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 3 din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 77/2011 privind stabilirea unei contribuţii pentru finanţarea unor cheltuieli în domeniul sănătăţii, precum şi ale ordonanţei de urgenţă în ansamblu, excepţie ridicată de Societatea Comercială "Sermedic" - S.R.L. într-o cauză având ca obiect anulare act administrativ.

În motivarea excepţiei de neconstituţionalitate autorii acesteia formulează atât critici de neconstituţionalitate extrinsecă, cât şi critici de neconstituţionalitate intrinsecă, după cum urmează:

- Prin nerespectarea dispoziţiilor art. 3 alin. (1), art. 9, art. 30 alin. (1) lit. b), art. 31 alin. (1), art. 34 alin. (5) şi art. 43 alin. (3) din Legea nr. 24/2000 (referitoare la faza de elaborare a proiectelor de acte normative, când iniţiatorul trebuie să solicite avizul autorităţilor interesate în aplicarea acestora, în funcţie de obiectul reglementării; la notele de fundamentare şi conţinutul acestora; la preambulul ordonanţelor de urgenţă şi conţinutul acestora) se ajunge implicit la nesocotirea prevederilor constituţionale ale art. 1 alin. (5), potrivit cărora, "în România, respectarea Constituţiei, a supremaţiei sale şi a legilor este obligatorie";

- Ordonanţa de urgenţă criticată nesocoteşte art. 115 alin. (4) din Constituţie, întrucât nu sunt justificate existenţa unei situaţii extraordinare şi necesitatea instituirii de urgenţă a măsurilor prevăzute în cuprinsul acesteia. De asemenea, ordonanţa de urgenţă nu cuprinde analiza efectelor ce s-ar produce asupra sistemului de sănătate în cazul neadoptării acestei reglementări, iar motivarea caracterului urgent al emiterii ordonanţei de urgenţă este lacunară;

- Având în vedere că obligaţia de a plăti impozite şi taxe este o îndatorire fundamentală prevăzută în art. 56 alin. (1) din Constituţie, iar contribuţia prevăzută de actul legislativ criticat are natura juridică a unei sarcini fiscale, rezultă că Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 77/2011 contravine prevederilor art. 115 alin. (6) din Constituţie, potrivit cărora "ordonanţele de urgenţă [... ] nu pot afecta [... ] îndatoririle prevăzute de Constituţie";

- Impozitele, taxele, precum şi alte sarcini fiscale asemănătoare, ce constituie venituri pentru bugetul de stat, respectiv bugetul asigurărilor sociale de stat, cum este şi taxa instituită de art. 3 din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 77/2011, pot fi stabilite doar de către Parlament, ca unică autoritate legiuitoare a ţării, astfel cum prevede art. 61 alin. (1) coroborat cu art. 137 alin. (1), art. 139 alin. (1) şi art. 73 din Constituţie. Astfel, prin adoptarea Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 77/2011 în aceasta materie, Guvernul a încălcat, pe lângă dispoziţiile art. 115 alin. (6), şi dispoziţiile art. 137 alin. (1) coroborat cu art. 139 alin. (1) din Constituţie, legiferând într-un domeniu care este de competenţa exclusivă a Parlamentului;

- Din expunerea de motive la proiectul de lege de aprobare a Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 77/2011 rezultă că au fost solicitate doar avizul Consiliului Concurenţei şi cel al Consiliului Legislativ, iar nu şi cel al Consiliului Economic şi Social. Pe cale de consecinţă, neconsultarea acestei instituţii are ca efect încălcarea prevederilor constituţionale ale art. 141;

- Este de necontestat dreptul statului de a reglementa măsuri şi contribuţii pentru finanţarea unor cheltuieli în domeniul sănătăţii. Aceste măsuri trebuie să aibă o bază legală în dreptul intern, în virtutea principiului legalităţii. În cazul în care statul ar percepe anumite sume de bani sub formă de contribuţii financiare, fără a exista un suport legal, vorbim de o veritabilă privare de proprietate. În speţă, aplicarea contribuţiei trimestriale nu numai asupra preţului în sine al medicamentelor, ci şi asupra taxei pe valoarea adăugată aplicată preţului medicamentelor, chiar dacă textul art. 3 din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 77/2011 nu consacră in terminis această posibilitate, duce la încălcarea dispoziţiilor art. 44 din Constituţie şi ale art. 1 din Protocolul nr. 1 la Convenţia pentru apărarea drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale (a se vedea Cauza Dangeville împotriva Franţei);

- Având în vedere Decizia nr. 39/2013 a Curţii Constituţionale, consideră că textul art. 3 din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 77/2011 este neconstituţional în măsura în care se interpretează în sensul că la calculul contribuţiei clawback se are în vedere şi taxa pe valoarea adăugată, încălcându-se dispoziţiile art. 56 alin. (2) din Constituţie, potrivit căruia "sistemul legal de impuneri trebuie să asigure aşezarea justă a sarcinilor fiscale";

- În final arată că sunt încălcate şi prevederile art. 11 şi art. 148 din Constituţie.

Curtea de Apel Bucureşti - Secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal, exprimându-şi opinia în Dosarul nr. 363D/2013, apreciază că excepţia de neconstituţionalitate este neîntemeiată. În continuare face referire la deciziile Curţii Constituţionale nr. 548/2012, nr. 1.007/2012, nr. 39/2013 şi nr. 52/2013. Instanţa apreciază ca dispoziţiile art. 3 din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 77/2011, precum şi ale ordonanţei de urgenţă în ansamblul său nu sunt în contradicţie cu prevederile constituţionale ale art. 16 alin. (1), art. 56 alin. (2), art. 115 alin. (4) şi (6), art. 34 alin. (2), art. 1 alin. (3), art. 135 alin. (1) şi alin. (2) lit. a), art. 141 coroborat cu art. 1 alin. (5) din Constituţie.

Curtea de Apel Bucureşti - Secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal, exprimându-şi opinia în Dosarul nr. 462D/2013, apreciază că excepţia de neconstituţionalitate este parţial întemeiată. În măsura în care valoarea consumului total trimestrial de medicamente prevăzută de formula de calcul include şi taxa pe valoarea adăugata, pentru argumentele reţinute de Curtea Constituţională prin Decizia nr. 39/2013 prin care s-a declarat neconstituţională sintagma finală a art. 3¹ alin. (5) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 77/2011, se impune şi admiterea acestei excepţii de neconstituţionalitate.

În continuare, apreciază că celelalte argumente invocate de reclamantă în susţinerea excepţiei de neconstituţionalitate sunt neîntemeiate. În acest sens sunt considerentele reţinute de Curtea Constituţională prin Decizia nr. 1.007/2012.

Potrivit prevederilor art. 30 alin. (1) din Legea nr. 47/1992, încheierile de sesizare au fost comunicate preşedinţilor celor două Camere ale Parlamentului, Guvernului şi Avocatului Poporului, pentru a-şi exprima punctele de vedere asupra excepţiei de neconstituţionalitate.

Guvernul arată că dispoziţiile art. 3 din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 77/2011 au mai fost criticate, cu argumente similare, instanţa de contencios constituţional reţinând, în cuprinsul Deciziei nr. 1.007/2012, faptul că "în ceea ce priveşte critica de neconstituţionalitate extrinsecă, astfel cum reiese din expunerea de motive, Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 77/2011 a fost adoptată: ca urmare a consumului ridicat de medicamente (...) ţinând cont de necesitatea implementării unui sistem de contribuţie sustenabil pentru suplimentarea în continuare a surselor de finanţare a sistemului public de sănătate în regim de urgenţă. Ca atare, critica de neconstituţionalitate nu poate fi reţinută ".

În ceea ce priveşte eventuala neconcordanţă între prevederile actului normativ criticat şi cele ale altor acte normative de acelaşi nivel precizează că acestea nu pot forma obiectul controlului de constituţionalitate.

De asemenea, în decizia sus-menţionată Curtea Constituţională a reţinut că "Din motivarea excepţiei de neconstituţionalitate, precum şi din considerentele încheierilor de sesizare, (...), criticile autoarelor excepţiei de neconstituţionalitate privesc, în principal, modul de interpretare şi aplicare a prevederilor art. 1 şi art. 3 din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 77/2011". "Având în vedere cele arătate, Curtea constată că excepţia de neconstituţionalitate a prevederilor Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 77/2011 şi în mod special ale art. 1 şi art. 3 criticate în speţă vizează probleme ce ţin de modul de interpretare şi aplicare a legii la cauzele deduse judecăţii, aspect ce excedează competenţei instanţei de contencios constituţional, urmând ca excepţia de neconstituţionalitate să fie respinsă ca inadmisibilă".

Referitor la o eventuală atingere adusă dreptului de proprietate, Curtea Constituţională a reţinut, în cuprinsul Deciziei nr. 367/2012, faptul că "regula generală în materia impozitelor şi taxelor este cuprinsă în art. 139 alin. (1) din Constituţie, potrivit căruia «Impozitele, taxele şi orice alte venituri ale bugetului de stat şi ale bugetului asigurărilor sociale de stat se stabilesc numai prin lege.» De asemenea, potrivit art. 56 din Constituţie, contribuţia cetăţenilor la cheltuielile publice constituie o îndatorire fundamentală a acestora, neputându-se reţine, în consecinţă, că prin stabilirea pe cale legală a unui impozit s-ar leza dreptul de proprietate al unei persoane".

Preşedinţii celor două Camere ale Parlamentului şi Avocatul Poporului nu au comunicat punctele lor de vedere asupra excepţiei de neconstituţionalitate.

CURTEA,

examinând încheierile de sesizare, rapoartele întocmite de judecătorul-raportor, punctele de vedere ale Guvernului, susţinerile părţilor prezente, concluziile procurorului, dispoziţiile legale criticate, raportate la prevederile Constituţiei, precum şi Legea nr. 47/1992, reţine următoarele:

Curtea Constituţională a fost legal sesizată şi este competentă, potrivit dispoziţiilor art. 146 lit. d) din Constituţie, precum şi ale art. 1 alin. (2), ale art. 2, 3, 10 şi 29 din Legea nr. 47/1992, să soluţioneze excepţia de neconstituţionalitate.

Obiectul excepţiei de neconstituţionalitate îl constituie dispoziţiile art. 3 din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 77/2011 privind stabilirea unei contribuţii pentru finanţarea unor cheltuieli în domeniul sănătăţii, precum şi ale ordonanţei de urgenţă în ansamblu, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 680 din 26 septembrie 2011.

Dispoziţiile art. 3 au următorul conţinut:

"(1) Contribuţie trimestrială se calculează prin aplicarea unui procent «p» asupra valorii consumului de medicamente, suportate din Fondul naţional unic de asigurări sociale de sănătate şi din bugetul Ministerului Sănătăţii, consum aferent vânzărilor fiecărui plătitor de contribuţie.

(2) Procentul «p» se calculează astfel:

p = (CTt - BAt)/ CTt x 100,

unde:

CTt = consumul total trimestrial de medicamente, suportate din Fondul naţional unic de asigurări sociale de sănătate şi din bugetul Ministerului Sănătăţii;

BAt = bugetul aprobat trimestrial, aferent medicamentelor suportate din Fondul naţional unic de asigurări sociale de sănătate şi din bugetul Ministerului Sănătăţii, calculat prin împărţirea la 4 a bugetului anual aprobat iniţial prin legea bugetului de stat.

(3) Valoarea procentului «p» se comunică persoanelor prevăzute la art. 1 de către Casa Naţională de Asigurări de Sănătate, odată cu consumul trimestrial prevăzut la art. 5 alin. (7).

(4) Contribuţia trimestrială prevăzută la alin. (1) se calculează şi se datorează pentru valoarea consumului de medicamente realizat după data de 30 septembrie 2011."

În susţinerea neconstituţionalităţii acestor dispoziţii, autorii excepţiei invocă prevederile constituţionale ale art. 1 alin. (5) potrivit căruia, "În România, respectarea Constituţiei, a supremaţiei sale şi a legilor este obligatorie", art. 11 referitor la dreptul internaţional şi dreptul intern, art. 44 referitor la dreptul de proprietate privată, art. 56 alin. (2) referitor la justa aşezare a sarcinilor fiscale, art. 61 potrivit căruia, "Parlamentul este (...) unica autoritate legiuitoare a ţării", art. 115 alin. (4) şi (6) referitor la delegarea legislativă, art. 137 alin. (1) referitor la sistemul financiar, art. 139 alin. (1) referitor la impozite, taxe şi alte contribuţii, art. 141 referitor la Consiliul Economic şi Social şi art. 148 referitor la integrarea în Uniunea Europeană.

Examinând excepţia de neconstituţionalitate, Curtea constată, în ceea ce priveşte invocarea prevederilor constituţionale ale art. 1 alin. (5), că această critică vizează, pe de-o parte, nesolicitarea avizului Consiliului Economic şi Social, iar, pe de altă parte, conţinutul notei de fundamentare şi al preambulului ordonanţei de urgenţă.

Referitor la nerespectarea prevederilor constituţionale ale art. 1 alin. (5) şi ale art. 141 din perspectiva nesolicitării avizului Consiliului Economic şi Social, reţinem că, prin Decizia nr. 83 din 15 ianuarie 2009, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 187 din 25 martie 2009, Curtea a constatat că art. 141 din Constituţie se rezumă doar la consacrarea rolului Consiliului Economic şi Social ca organ consultativ al Parlamentului şi al Guvernului, iar pentru detalii privind domeniile de specialitate în care acesta este consultat, textul face trimitere la legea sa organică de înfiinţare, organizare şi funcţionare. Norma constituţională, exprimând sintetic rolul pur consultativ pentru Parlament şi Guvern al Consiliului Economic şi Social, nu face niciun fel de referire expresă la obligaţia iniţiatorilor proiectelor de acte normative de a solicita avizul consultativ al Consiliului Economic şi Social şi nici cu privire la mecanismele de consultare a acestui organ consultativ, acestea fiind tratate în legea de organizare şi funcţionare a acestuia, la care Legea fundamentală face trimitere.

Într-un mod cu totul diferit, legiuitorul constituant a reglementat în art. 79 din Legea fundamentală rolul Consiliului Legislativ, care "este organ consultativ de specialitate al Parlamentului, care avizează proiectele de acte normative în vederea sistematizării, unificării şi coordonării întregii legislaţii. El ţine evidenţa oficială a legislaţiei României". Sub acest aspect, nesolicitarea avizului consultativ al Consiliului Legislativ duce la neconstituţionalitatea legii sau ordonanţei - simplă sau de urgenţă. Dacă voinţa legiuitorului constituant ar fi fost în sensul impunerii obligativităţii solicitării avizului, atunci aceasta ar fi fost exprimată în cuprinsul art. 141 din Legea fundamentală, într-un mod asemănător celui folosit la redactarea art. 79, pentru reglementarea rolului şi atribuţiilor Consiliului Legislativ.

Având în vedere aspectele menţionate, Curtea constată că nici în speţa de faţă nu poate fi reţinută neconstituţionalitatea ordonanţei de urgenţă prin raportare la art. 141 din Constituţie.

În ceea ce priveşte critica referitoare la conţinutul preambulului ordonanţei de urgenţă, Curtea reţine că pentru ordonanţele de urgenţă preambulul este obligatoriu, acesta cuprinzând prezentarea elementelor de fapt şi de drept ale situaţiei extraordinare ce impune recurgerea la această cale de reglementare. Astfel, această critică se suprapune celei referitoare la nesocotirea art. 115 alin. (4) din Constituţie, potrivit căreia nu sunt justificate existenţa unei situaţii extraordinare şi necesitatea instituirii de urgenţă a măsurilor prevăzute în cuprinsul ordonanţei de urgenţă criticate. În legătură cu acest aspect, Curtea, prin Decizia nr. 1.007 din 27 noiembrie 2012, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 878 din 21 decembrie 2012, a reţinut că, astfel cum reiese din expunerea de motive, Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 77/2011 a fost adoptată:

- ca urmare a consumului ridicat de medicamente care a condus la depăşirea plafonului alocat şi pentru asigurarea unui acces neîntrerupt al populaţiei la medicamentele cu şi fără contribuţie personală acordate în ambulatoriu, în cadrul programelor naţionale de sănătate;

- ţinând cont de necesitatea implementării unui sistem de contribuţie sustenabil pentru suplimentarea în continuare a surselor de finanţare a sistemului public de sănătate în regim de urgenţă, în vederea asigurării asistenţei medicale a populaţiei, şi de faptul că neadoptarea unor măsuri imediate ar conduce la imposibilitatea organizării corespunzătoare a activităţilor din domeniul sanitar şi la imposibilitatea îmbunătăţirii condiţiilor de desfăşurare a acestora.

Or, amânarea adoptării acestor măsuri imediate ar avea consecinţe negative în ceea ce priveşte calitatea serviciilor medicale prin lipsa resurselor financiare necesare asigurării asistenţei medicale pentru un număr important de pacienţi.

De asemenea, ordonanţa a fost adoptată şi în considerarea faptului că aceste elemente vizează interesul general public şi constituie situaţii extraordinare a căror reglementare nu poate fi amânată, cu impact direct asupra asigurării asistenţei medicale a populaţiei, prin suplimentarea surselor de finanţare a sistemului public de sănătate. Ca atare, Curtea a statuat că nu poate fi reţinută încălcarea acestei prevederi constituţionale.

În continuare, Curtea Constituţională consideră că nu intră în competenţa sa verificarea conţinutului notelor de fundamentare în ceea ce priveşte lipsa studiilor, lucrărilor de cercetare şi evaluărilor statistice, care au stat la adoptarea ordonanţei de urgenţă, sau în ceea ce priveşte analiza impactului macroeconomic şi a celui asupra mediului de afaceri al dispoziţiilor ordonanţei criticate. Potrivit art. 2 alin. (1) din Legea nr. 47/1992, "Curtea Constituţională asigură controlul constituţionalităţii legilor, a tratatelor internaţionale, a regulamentelor Parlamentului şi a ordonanţelor Guvernului". Astfel, nu poate fi reţinută nici această critică de neconstituţionalitate.

În ceea ce priveşte critica potrivit căreia, prin ordonanţa de urgenţă, Guvernul a reglementat într-un domeniu care este de competenţa exclusivă a Parlamentului, Curtea reţine că prin Decizia nr. 1.286 din 14 octombrie 2010, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 824 din 9 decembrie 2010, şi Decizia nr. 1.359 din 21 octombrie 2010, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 822 din 9 decembrie 2010, a statuat că regula generală în materia impozitelor şi taxelor este cuprinsă în art. 139 alin. (1) din Constituţie, potrivit căruia "Impozitele, taxele şi orice alte venituri ale bugetului de stat şi ale bugetului asigurărilor sociale de stat se stabilesc numai prin lege". De asemenea, prin Decizia nr. 463 din 6 iunie 2006, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 612 din 14 iulie 2006, Curtea a reţinut că obligaţia cetăţenilor prevăzută la art. 56 alin. (1) din Constituţie, de a contribui, prin impozite şi taxe, la cheltuielile publice, este valabilă şi pentru persoanele juridice.

Totodată, prin Decizia nr. 5 din 14 iulie 1992, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 173 din 22 iulie 1992, Decizia nr. 299 din 6 noiembrie 2001, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 27 din 17 ianuarie 2002, şi Decizia nr. 123 din 1 februarie 2011, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 280 din 21 aprilie 2011, Curtea a reţinut că termenul "numai" folosit de prevederile alin. (1) al art. 139 din Constituţie are semnificaţia de a interzice posibilitatea stabilirii de impozite şi taxe pentru bugetul de stat prin acte normative inferioare, ca forţă juridică, legii. În această categorie nu intră ordonanţele emise de Guvern, ci hotărârile Guvernului, care se emit pentru organizarea executării legilor, ordinele miniştrilor etc. A spune că expresia "numai" exclude posibilitatea adoptării de ordonanţe, fiind un domeniu rezervat legii organice, înseamnă a adăuga la Constituţie.

Întrucât, astfel cum s-a arătat, stabilirea impozitelor şi taxelor datorate bugetului de stat, precum şi a condiţiilor de impozitare intră în competenţa exclusivă a legiuitorului, adoptând reglementarea criticată, Guvernul, în calitatea sa de legiuitor delegat, a acţionat în limitele acestei competenţe, prin stabilirea unei taxe menite să asigure un acces neîntrerupt al populaţiei la medicamente, neputându-se reţine că astfel ar fi contravenit principiului aşezării juste a sarcinilor fiscale.

Pe de altă parte, Curtea, prin Decizia nr. 344 din 24 septembrie 2013, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 678 din 5 noiembrie 2013, a observat că prevederile criticate au fost edictate în virtutea prevederilor art. 61 din Constituţie, potrivit cărora "Parlamentul este [... ] unica autoritate legiuitoare a ţării", coroborate cu cele ale art. 115 referitoare la delegarea legislativă.

În continuare, Curtea observă că o altă critică a autorilor excepţiei se referă la neconstituţionalitatea ordonanţei de urgenţă din perspectiva art. 115 alin. (6) din Constituţie, potrivit cărora "ordonanţele de urgenţă [... ] nu pot afecta [... ] îndatoririle prevăzute de Constituţie". Se susţine că prin introducerea acestei taxe se afectează o îndatorire fundamentală, prevăzută în art. 56 alin. (1) din Constituţie, ceea ce încalcă limitele impuse de textul constituţional al art. 115 alin. (6) în ceea ce priveşte adoptarea ordonanţelor de urgenţă.

Curtea reţine că, potrivit art. 115 alin. (6) din Constituţie, "Ordonanţele de urgenţă [...] nu pot afecta [...] îndatoririle prevăzute de Constituţie, [...]". Interpretarea şi aplicarea acestei dispoziţii constituţionale impune, pentru început, clarificarea a două probleme, şi anume de a stabili conţinutul noţiunii de "îndatoriri prevăzute de Constituţie", pe de-o parte, şi de a lămuri sintagma "a afecta", cu referire la îndatoririle fundamentale, pe de altă parte.

Referitor la conţinutul noţiunii de "îndatoriri prevăzute de Constituţie", Curtea consideră că aceasta se referă la orice îndatorire specificată de prevederile constituţionale, iar nu doar la acele îndatoriri prevăzute la titlul II Capitolul III - îndatoririle fundamentale din Constituţie. Astfel, de exemplu, intră în sfera îndatoririlor prevăzute de Legea fundamentală obligativitatea respectării Constituţiei, a supremaţiei sale şi a legilor - art. 1 alin. (5), obligaţia statului român de a îndeplini întocmai şi cu bună-credinţă obligaţiile ce îi revin din tratatele la care este parte - art. 11 alin. (1), obligaţia autorităţilor publice să asigure Avocatului Poporului sprijinul necesar în exercitarea atribuţiilor sale - art. 59 alin. (2) etc. De asemenea, sfera persoanelor cărora le incumbă îndeplinirea unor îndatoriri fundamentale nu este limitată la categoria cetăţenilor, ci ea cuprinde şi alţi subiecţi, ca, de exemplu, statul sau autorităţile publice.

În ceea ce priveşte sintagma "a afecta" prevăzută de prevederile constituţionale ale art. 115 alin. (6), Curtea reţine că prin Decizia nr. 1.189 din 6 noiembrie 2008, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 787 din 25 noiembrie 2008, a statuat că verbul "a afecta" este susceptibil de interpretări diferite, aşa cum rezultă din unele dicţionare. Din punctul de vedere al Curţii, aceasta urmează să reţină numai sensul juridic al noţiunii, sub diferite nuanţe, cum ar fi: "a suprima" "a aduce atingere", "a prejudicia", "a vătăma", "aleza", "a antrena consecinţe negative"

În continuare, Curtea apreciază că sintagma "a afecta" raportată la noţiunea de "îndatoriri prevăzute de Constituţie" trebuie examinată în lumina jurisprudenţei sale, dar cu anumite nuanţări, determinate de modul de îndeplinire al acestor îndatoriri şi de subiecţii cărora le incumbă sarcina îndeplinirii lor.

Având în vedere cele expuse mai sus, precum şi datele cauzei de faţă, Curtea apreciază că legiuitorul delegat nu a afectat prin prezenta ordonanţă de urgenţă vreuna din îndatoririle prevăzute de Constituţie, din contră a reglementat plata unei contribuţii, care este venit la bugetul Fondului naţional unic de asigurări sociale de sănătate.

Astfel, Curtea consideră că nu a avut loc o încălcare a textului constituţional al art. 115 alin. (6) în ceea ce priveşte afectarea unei îndatoriri fundamentale, subiectele de drept vizate putându-şi modula conduita în funcţie de ipoteza normei juridice criticate.

În ceea ce priveşte invocarea prevederilor art. 44 din Constituţie şi ale art. 1 din Protocolul nr. 1 la Convenţia pentru apărarea drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale, Curtea apreciază că nici aceasta nu este întemeiată.

Astfel, autorii excepţiei solicită Curţii să constate, pe de-o parte, că taxa de clawback datorată pe perioada de dinainte de 30 septembrie 2011 se calcula după deducerea taxei pe valoarea adăugată (art. 363¹ din Legea nr. 95/2006), iar, pe de altă parte, că în ceea ce priveşte taxa datorată începând cu data de 1 ianuarie 2012, având în vedere Decizia nr. 39/2013, de asemenea, aceasta se calculează după deducerea taxei pe valoarea adăugată.

Plecând de la aceste premise, Curtea, în continuare, potrivit autorilor excepţiei, ar trebui să constate că pentru trimestrul al patrulea al anului 2011, deşi textul de lege criticat nu prevede expres, în baza de calcul al taxei de clawback este cuprinsă şi taxa pe valoarea adăugată. Determinând în acest fel neconstituţionalitatea textului criticat, Curtea, în final, ar trebui să pronunţe o decizie de interpretare în sensul celor reţinute prin Decizia nr. 39/2013.

Având în vedere cele arătate, Curtea constată că excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 3 din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 77/2011 criticate în speţă vizează probleme ce ţin de modul de interpretare şi aplicare a legii la cauzele deduse judecăţii, aspect ce excedează competenţei instanţei de contencios constituţional. De altfel, Curtea reţine că instanţa de contencios constituţional s-a pronunţat, cu valoarea de principiu, în sensul că, în virtutea principiului general valabil în materie fiscală, impozitele şi taxele se aplică asupra materiei impozabile - venituri sau bunuri, nu şi asupra celorlalte impozite, or, aplicarea taxei de clawback la o altă taxă este contrară prevederilor constituţionale referitoare la aşezarea justă a sarcinilor fiscale, motiv pentru care includerea taxei pe valoarea adăugată în valoarea totală a vânzărilor de medicamente în raport cu care se calculează taxa de clawback este neconstituţională. (A se vedea Decizia nr. 39 din 5 februarie 2013, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 100 din 20 februarie 2013.)

Astfel, rămâne ca instanţa de judecată să facă interpretarea şi aplicarea legii în cauzele deduse judecăţii acesteia, ţinând cont de dispoziţiile legale aplicabile acestora, în limitele învestirii, în conformitate cu prevederile constituţionale şi convenţionale, în acelaşi sens s-a pronunţat Curtea prin Decizia nr. 1.007 din 27 noiembrie 2012, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 878 din 21 decembrie 2012, şi Decizia nr. 263 din 21 mai 2013, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 418 din 10 iulie 2013.

Referitor la încălcarea prevederilor Directivei 2006/112/CE a Consiliului din 28 noiembrie 2006 privind sistemul comun al taxei pe valoarea adăugată şi, implicit, a dispoziţiilor art. 11 şi pe cele ale art. 148 alin. (2) din Constituţie, Curtea a stabilit, în Decizia nr. 1.249 din 7 octombrie 2010, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 764 din 16 noiembrie 2010, Decizia nr. 137 din 25 februarie 2010, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 182 din 22 martie 2010, şi Decizia nr. 1.596 din 26 noiembrie 2009, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 37 din 18 ianuarie 2010, că nu este de competenţa sa să analizeze conformitatea unei dispoziţii de drept naţional cu textul unei directive europene prin prisma art. 148 din Constituţie. O atare competenţă aparţine instanţei de judecată, care, pentru a ajunge la o concluzie corectă şi legală, din oficiu sau la cererea părţii, poate formula o întrebare preliminară în sensul art. 267 din Tratat la Curtea de Justiţie a Uniunii Europene. În situaţia în care Curtea Constituţională s-ar considera competentă să se pronunţe asupra conformităţii legislaţiei naţionale cu cea europeană, s-ar ajunge la un posibil conflict de jurisdicţii între cele două instanţe, ceea ce, la acest nivel, este inadmisibil. De asemenea, Curtea a mai arătat că toate aceste aspecte converg spre a demonstra faptul că sarcina aplicării cu prioritate a reglementărilor comunitare obligatorii în raport cu prevederile legislaţiei naţionale revine instanţei de judecată. Este o chestiune de aplicare a legii, şi nu de constituţionalitate. Curtea a constatat că, în raporturile dintre legislaţia comunitară şi cea naţională (cu excepţia Constituţiei), se poate vorbi numai de prioritatea de aplicare a celei dintâi faţă de cealaltă, chestiune ale cărei constatare şi aplicare intră în competenţa instanţelor judecătoreşti.

Pentru considerentele expuse mai sus, în temeiul art. 146 lit. d) şi al art. 147 alin. (4) din Constituţie, precum şi al art. 1-3, al art. 11 alin. (1) lit. A.d) şi al art. 29 din Legea nr. 47/1992,

CURTEA CONSTITUŢIONALĂ

În numele legii

DECIDE:

Respinge, ca neîntemeiată, excepţia de neconstituţionalitate ridicată de Societatea Comercială "Novo Nordisk Farma" - S.R.L. şi de Societatea Comercială "Sermedic" - S.R.L. în dosarele nr. 7.374/2/2012 şi nr. 7.198/2/2012 ale Curţii de Apel Bucureşti - Secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal şi constată că dispoziţiile art. 3 din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 77/2011 privind stabilirea unei contribuţii pentru finanţarea unor cheltuieli în domeniul sănătăţii, precum şi ale ordonanţei de urgenţă în ansamblu sunt constituţionale în raport cu criticile formulate.

Definitivă şi general obligatorie.

Decizia se comunică Curţii de Apel Bucureşti - Secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal şi se publică în Monitorul Oficial al României, Partea I.

Pronunţată în şedinţa din data de 4 februarie 2014.

-****-

PREŞEDINTELE CURŢII CONSTITUŢIONALE

AUGUSTIN ZEGREAN

Magistrat-asistent,

Daniela Ramona Mariţiu

Publicat în Monitorul Oficial cu numărul 268 din data de 11 aprilie 2014