PROCEDURĂ din 30 octombrie 2013 de aplicare a prevederilor art. 42 din Legea nr.
448/2006
privind protecţia şi promovarea drepturilor persoanelor cu handicap, coroborate cu cele ale art. 77 din Legea nr.
263/2010
privind sistemul unitar de pensii publice
Având în vedere prevederile art. 35 din Legea nr.
448/2006
privind protecţia şi promovarea drepturilor persoanelor cu handicap, republicată, cu modificările şi completările ulterioare, denumită în continuare Legea nr.
448/2006
, potrivit cărora persoana cu handicap grav are dreptul, în baza evaluării medico-psihosociale, la un asistent personal,
luând în considerare dispoziţiile art. 77 alin. (1) din Legea nr.
263/2010
privind sistemul unitar de pensii publice, cu modificările şi completările ulterioare, denumită în continuare Legea nr.
263/2010
, potrivit cărora pensionarii de invaliditate încadraţi în gradul I de invaliditate au dreptul, în afara pensiei, la o indemnizaţie pentru însoţitor, în cuantum fix,
se stabilesc următoarele:
Art. 1
(1)
Persoana cu handicap grav cu drept la asistent personal, care are şi calitatea de pensionar de invaliditate gradul I, poate opta pentru indemnizaţia pentru însoţitor prevăzută la art. 77 din Legea nr.
263/2010
sau pentru asistent personal.
(2)
În situaţia în care opţiunea se exprimă pentru asistent personal, persoana cu handicap grav, care are şi calitatea de pensionar de invaliditate gradul I, poate opta pentru angajarea asistentului personal sau pentru primirea indemnizaţiei lunare prevăzute la art. 43 din Legea nr.
448/2006
, respectiv a indemnizaţiei de însoţitor prevăzută la art. 58 alin. (3) din Legea nr.
448/2006
, în cazul persoanei cu handicap vizual grav.
(3)
Dreptul la angajarea unui asistent personal sau acordarea indemnizaţiei lunare prevăzute la art. 43 din Legea nr.
448/2006
, respectiv a indemnizaţiei de însoţitor prevăzute la art. 58 alin. (3) din Legea nr.
448/2006
, în cazul persoanei cu handicap vizual grav, nu poate fi cumulat cu dreptul la acordarea indemnizaţiei pentru însoţitor prevăzute la art. 77 din Legea nr.
263/2010
.
(4)
Opţiunea pentru unul dintre drepturile prevăzute la alin. (3) se exercită de la data de la care beneficiarii acestora se încadrează atât în categoria pensionarilor de invaliditate gradul I, cât şi în cea a persoanelor cu handicap grav, cu drept la asistent personal.
Art. 2
(1)
În situaţia în care încadrarea persoanei în grad de handicap grav, cu drept la asistent personal, este ulterioară înscrierii la pensie de invaliditate gradul I, opţiunea prevăzută la art. 1 alin. (1) se exprimă prin cerere adresată direcţiei generale de asistenţă socială şi protecţia copilului judeţene, respectiv a sectorului municipiului Bucureşti, denumită în continuare DGASPC, din raza teritorială de domiciliu al persoanei.
(2)
Cererea se întocmeşte în două exemplare, din care un exemplar se păstrează la DGASPC, iar celălalt exemplar se transmite, de către DGASPC, casei teritoriale/sectoriale de pensii în evidenţa căreia se află dosarul de pensie de invaliditate gradul I al persoanei în cauză, modelul cererii fiind prevăzut în anexa nr. 1, care face parte integrantă din prezenta procedură.
(3)
În cazul în care beneficiarul optează pentru asistent personal/indemnizaţie lunară prevăzută la art. 43 din Legea nr.
448/2006
, DGASPC transmite o copie a cererii primăriei în raza căreia se află domiciliul persoanei cu handicap.
Art. 3
(1)
În situaţia în care înscrierea la pensie de invaliditate gradul I este ulterioară încadrării în grad de handicap grav cu drept la asistent personal, opţiunea prevăzută la art. 1 alin. (1) se exprimă prin cerere adresată casei teritoriale/ sectoriale de pensii, odată cu depunerea dosarului administrativ de pensie.
(2)
Cererea se întocmeşte în două exemplare, din care un exemplar se păstrează la casa teritorială/sectorială de pensii în evidenţa căreia se află dosarul de pensie, iar celălalt exemplar se transmite, de către casa teritorială/sectorială de pensii, la DGASPC. În cazul în care opţiunea exprimată este pentru asistent personal/indemnizaţie lunară prevăzută la art. 43 din Legea nr.
448/2006
, DGASPC transmite, ulterior, o copie a cererii către primăria în raza căreia se află domiciliul persoanei cu handicap, modelul acestei cereri fiind prevăzut în anexa nr. 2, care face parte integrantă din prezenta procedură.
Art. 4
Cererile prin care beneficiarii îşi exprimă opţiunea prevăzută la art. 1, conform prezentei proceduri, pot fi depuse de către titularul dreptului, personal sau, după caz, prin reprezentantul său legal sau mandatar.
Art. 5
Prevederile art. 2-4 se aplică şi în cazul în care, ca urmare a reevaluării/revizuirii medicale, persoana deţine atât calitatea de persoană cu handicap grav, cu drept la asistent personal, cât şi calitatea de pensionar de invaliditate gradul I.
Art. 6
Schimbarea ulterioară a opţiunii prevăzute la art. 2 şi 3, inclusiv după data trecerii la pensie pentru limită de vârstă, se exprimă prin cerere adresată casei teritoriale/sectoriale de pensii sau, după caz, DGASPC, în funcţie de drepturile pentru care optează persoana. În această situaţie suspendarea plăţii drepturilor incompatibile se face începând cu luna următoare celei în care a fost înregistrată cererea la una din cele două instituţii, în scopul de a evita cumulul celor două tipuri de drepturi.
Art. 7
DGASPC gestionează toate informaţiile referitoare la persoanele cu handicap grav, inclusiv cele referitoare la opţiunile acestora: angajarea asistenţilor personali şi plata indemnizaţiilor efectuate de către DGASPC sau, după caz, de către primăria în raza căreia se află domiciliul persoanei cu handicap grav.
Art. 8
(1)
Schimbul de date între casele teritoriale/sectoriale de pensii şi DGASPC, cu privire la persoanele cu handicap grav cu drept la asistent personal şi pensionarii de invaliditate gradul I, se efectuează lunar, până la data de 5 a fiecărei luni, pe baza protocoalelor de colaborare încheiate între aceste instituţii.
(2)
În baza protocolului de colaborare prevăzut la alin. (1) se transmit lunar liste cuprinzând următoarele informaţii:
a)
numele/prenumele beneficiarului;
b)
adresa de domiciliu a beneficiarului conform actului de identitate;
c)
codul numeric personal;
d)
dreptul de care beneficiază: asistent personal/indemnizaţie lunară prevăzută la art. 43 din Legea nr.
448/2006
, indemnizaţie de însoţitor prevăzută la art. 58 alin. (3) din Legea nr.
448/2006
, în cazul persoanei cu handicap vizual grav/indemnizaţia pentru însoţitor prevăzută la art. 77 din Legea nr.
263/2010
.
Art. 9
În cazul în care se constată că o persoană beneficiază, prin cumul, atât de indemnizaţia pentru însoţitor prevăzută la art. 77 din Legea nr.
263/2010
, cât şi de asistent personal/indemnizaţie lunară prevăzută la art. 43 din Legea nr.
448/2006
, respectiv de indemnizaţie de însoţitor prevăzută la art. 58 alin. (3) din Legea nr.
448/2006
, plata drepturilor prevăzute de Legea nr.
448/2006
se suspendă până la data la care beneficiarul îşi va exprima opţiunea în condiţiile prevăzute la art. 2-4.
Art. 10
Sarcina constituirii şi recuperării debitelor, în limita termenului de prescripţie extinctivă, reprezentând drepturi încasate necuvenit, revine instituţiei care a acordat dreptul pentru care persoana nu a optat.
-****-
ANEXA nr. 1:
CERERE
1
Subsemnatul(a) ............., având codul numeric personal .......... domiciliat(ă) în localitatea ............ str. ........... nr. ....., bl. ....., sc. ....., et. ....., ap. ....., judeţul ............, posesor/posesoare al (a) actului de identitate seria ...... nr. ......... eliberat de .......... la data de .......... născut(ă) la data de ........... în localitatea/judeţul ............ fiul (fiica) lui ........... şi al (a) ..........., pensionar de invaliditate gradul I, potrivit Deciziei medicale asupra capacităţii de muncă nr. ........ emisă de ............ persoană cu handicap grav cu drept la asistent personal, potrivit Certificatului de încadrare în grad de handicap nr. ........ eliberat de .........., cunoscând prevederile art. 42 din Legea nr.
448/2006
privind protecţia şi promovarea drepturilor persoanelor cu handicap, republicată, cu modificările şi completările ulterioare, şi prevederile din
Codul penal
privind falsul în declaraţii, declar pe propria răspundere că, la data prezentei, beneficiez/nu beneficiez de indemnizaţie de însoţitor prevăzută la art. 77 din Legea nr.
263/2010
privind sistemul unitar de pensii publice, cu modificările şi completările ulterioare, şi optez pentru:
- asistent personal;
- indemnizaţie lunară prevăzută la art. 43 din Legea nr.
448/2006
, republicată, cu modificările şi completările ulterioare, respectiv indemnizaţie de însoţitor prevăzută la art. 58 alin. (3) din aceeaşi lege, în cazul persoanei cu handicap vizual grav;
- indemnizaţie de însoţitor prevăzută la art. 77 din Legea nr.
263/2010
, cu modificările şi completările ulterioare.
Data
.................
Semnătura
.............................
_____
1
Prezenta cerere se întocmeşte în două exemplare, din care un exemplar rămâne la direcţia generală de asistenţă socială şi protecţia copilului judeţeană, respectiv a sectorului municipiului Bucureşti, iar celălalt exemplar se transmite, de către direcţia generală de asistenţă socială şi protecţia copilului judeţeană, respectiv a sectorului municipiului Bucureşti, casei teritoriale/sectoriale de pensii.
ANEXA nr. 2:
CERERE
1
Subsemnatul(a) ............, având codul numeric personal .......... domiciliat(ă) în localitatea ............ str. .......... nr. ....., bl. ....., sc. ...., et. ....., ap. ....., judeţul ............, posesor/posesoare al (a) actului de identitate seria ....... nr. ........, eliberat de ......... la data de ............, născut(ă) la data de ............ în localitatea/judeţul ............, fiul (fiica) lui ......... şi al (a) ........., persoană cu handicap grav cu drept la asistent personal potrivit Certificatului de încadrare în grad de handicap nr. ........ eliberat de ........., încadrată în gradul I de invaliditate, potrivit Deciziei medicale asupra capacităţii de muncă nr. ......., emisă de .........., cunoscând prevederile art. 42 din Legea nr.
448/2006
privind protecţia şi promovarea drepturilor persoanelor cu handicap, republicată, cu modificările şi completările ulterioare, şi prevederile din
Codul penal
privind falsul în declaraţii, declar pe propria răspundere că, la data prezentei, beneficiez/nu beneficiez de asistent personal/indemnizaţie lunară prevăzută la art. 43 din Legea nr.
448/2006
, republicată, cu modificările şi completările ulterioare, respectiv indemnizaţie de însoţitor prevăzută la art. 58 alin. (3) din aceeaşi lege, în cazul persoanei cu handicap vizual grav, şi optez pentru:
- asistent personal;
- indemnizaţie lunară prevăzută la art. 43 din Legea nr.
448/2006
, republicată, cu modificările şi completările ulterioare, respectiv indemnizaţie de însoţitor prevăzută la art. 58 alin. (3) din aceeaşi lege, în cazul persoanei cu handicap vizual grav;
- indemnizaţie de însoţitor prevăzută la art. 77 din Legea nr.
263/2010
privind sistemul unitar de pensii publice, cu modificările şi completările ulterioare.
Data
.................
Semnătura
.............................
_____
1
Prezenta cerere se întocmeşte în două exemplare, un exemplar va rămâne la casa teritorială/sectorială de pensii, celălalt exemplar se va transmite, de către casa teritorială/sectorială de pensii, direcţiei generale de asistenţă socială şi protecţia copilului judeţene, respectiv a sectorului municipiului Bucureşti.
Publicat în Monitorul Oficial cu numărul 691 din data de 12 noiembrie 2013