ORDIN nr. 5973 din 9 octombrie 2012 privind acordarea acreditării pentru unitatea de învăţământ preuniversitar particular Liceul Teoretic "Phoenix" din municipiul Bucureşti
Având în vedere prevederile Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr.
75/2005
privind asigurarea calităţii educaţiei, aprobată cu modificări prin Legea nr.
87/2006
, cu modificările şi completările ulterioare,
ţinând cont de dispoziţiile Hotărârii Guvernului nr.
1.258/2005
privind aprobarea Regulamentului de organizare şi funcţionare al Agenţiei Române de Asigurare a Calităţii în Învăţământul Preuniversitar (ARACIP), cu modificările ulterioare,
luând în considerare dispoziţiile Hotărârii Guvernului nr.
22/2007
pentru aprobarea Metodologiei de evaluare instituţională în vederea autorizării, acreditării şi evaluării periodice a organizaţiilor furnizoare de educaţie,
având în vedere prevederile Hotărârii Guvernului nr.
21/2007
privind aprobarea Standardelor de autorizare de funcţionare provizorie a unităţilor de învăţământ preuniversitar, precum şi a Standardelor de acreditare şi de evaluare periodică a unităţilor de învăţământ preuniversitar,
luând în considerare Hotărârea Consiliului ARACIP nr. 10 din 29 august 2012 privind propunerea de acordare a acreditării pentru unităţile de învăţământ preuniversitar de stat şi particular evaluate în perioada 28 noiembrie 2011-29 august 2012,
în temeiul Hotărârii Guvernului nr.
536/2011
privind organizarea şi funcţionarea Ministerului Educaţiei, Cercetării, Tineretului şi Sportului, cu modificările şi completările ulterioare,
ministrul educaţiei, cercetării, tineretului şi sportului
emite prezentul ordin.
Art. 1
Se acordă acreditarea pentru unitatea de învăţământ preuniversitar particular Liceul Teoretic "Phoenix", cu sediul în municipiul Bucureşti, Str. Fabricii nr. 22, sectorul 6, pentru nivelul de învăţământ "liceal", profilul "real", specializarea "matematică-informatică", limba de predare "română", forma de învăţământ "cu frecvenţă (zi) şi frecvenţă redusă", profilul "umanist", specializarea "filologie", limba de predare "română", forma de învăţământ "cu frecvenţă (zi şi seral) şi frecvenţă redusă", cu respectarea prevederilor legale în vigoare.
Art. 2
Unitatea de învăţământ preuniversitar particular Liceul Teoretic "Phoenix" din municipiul Bucureşti, acreditată potrivit dispoziţiilor art. 1, este persoană juridică de drept privat şi de interes public, parte a sistemului naţional de învăţământ, şi beneficiază de toate drepturile şi obligaţiile prevăzute de lege, începând cu anul şcolar 2012-2013.
Art. 3
(1)
Unitatea de învăţământ preuniversitar particular Liceul Teoretic "Phoenix" din municipiul Bucureşti dispune de patrimoniu propriu, care nu poate fi înstrăinat sau diminuat şi va fi utilizat numai în interesul învăţământului.
(2)
În cazul desfiinţării, dizolvării sau lichidării, patrimoniul unităţii de învăţământ preuniversitar particular Liceul Teoretic "Phoenix" din municipiul Bucureşti revine fondatorilor.
Art. 4
Personalul didactic, didactic auxiliar şi personalul nedidactic din unitatea de învăţământ autorizată, angajat conform prevederilor legii, se preia la unitatea de învăţământ preuniversitar particular acreditată Liceul Teoretic "Phoenix" din municipiul Bucureşti.
Art. 5
Unitatea de învăţământ preuniversitar particular Liceul Teoretic "Phoenix" din municipiul Bucureşti este monitorizată şi controlată periodic de către Ministerul Educaţiei, Cercetării, Tineretului şi Sportului, Agenţia Română de Asigurare a Calităţii în Învăţământul Preuniversitar, în colaborare cu Inspectoratul Şcolar al Municipiului Bucureşti, în vederea verificării respectării standardelor care au stat la baza acreditării.
Art. 6
Fundaţia "Eco-Democraţia 2000" din municipiul Bucureşti, unitatea de învăţământ preuniversitar particular acreditată Liceul Teoretic "Phoenix" din municipiul Bucureşti, Ministerul Educaţiei, Cercetării, Tineretului şi Sportului, Agenţia Română de Asigurare a Calităţii în Învăţământul Preuniversitar, respectiv Inspectoratul Şcolar al Municipiului Bucureşti vor duce la îndeplinire prevederile prezentului ordin.
Art. 7
Prezentul ordin se publică în Monitorul Oficial al României, Partea I.
-****-
Ministrul educaţiei, cercetării, tineretului şi sportului,
Ecaterina Andronescu
Publicat în Monitorul Oficial cu numărul 707 din data de 16 octombrie 2012