În conformitate cu prevederile art. 120, 130, 137, 138, 140, 143, 145, 146, 152 şi 157 din Legea educaţiei naţionale nr. 1/2011, cu modificările şi completările ulterioare, ale Legii nr. 288/2004 privind organizarea studiilor universitare, cu modificările şi completările ulterioare, ale Hotărârii Guvernului nr. 404/2006 privind organizarea şi desfăşurarea studiilor universitare de masterat,
având în vedere prevederile Legii nr. 60/2000 privind dreptul absolvenţilor învăţământului superior particular de a susţine examenul de finalizare a studiilor la instituţii de învăţământ superior de stat acreditate şi ale Ordinului ministrului educaţiei, cercetării, tineretului şi sportului nr. 3.952/2012 pentru reglementarea unor măsuri privind finalizarea studiilor în învăţământul superior pentru situaţiile prevăzute la art. 361 alin. (4) şi (5) din Legea educaţiei naţionale nr. 1/2011,
în temeiul Hotărârii Guvernului nr. 536/2011 privind organizarea şi funcţionarea Ministerului Educaţiei, Cercetării, Tineretului şi Sportului, cu modificările şi completările ulterioare, şi al Ordonanţei de urgenţă a Guvernului României nr. 96/2012 privind stabilirea unor măsuri de reorganizare în cadrul administraţiei publice centrale şi pentru modificarea unor acte normative, aprobată cu modificări şi completări prin Legea nr. 71/2013,
ministrul educaţiei naţionale şi ministrul delegat pentru învăţământ superior, cercetare ştiinţifică şi dezvoltare tehnologică emit prezentul ordin.
Art. 1
Se aprobă Metodologia-cadru de organizare şi desfăşurare a examenelor de licenţă/diplomă şi disertaţie, prevăzută în anexa care face parte integrantă din prezentul ordin.
Art. 2
Examenele de licenţă/diplomă şi disertaţie se organizează şi se desfăşoară numai de către instituţiile de învăţământ superior acreditate pe baza unui regulament propriu aprobat de senatul universitar şi publicat pe site-ul web al instituţiei de învăţământ superior.
Art. 3
Regulamentul propriu privind organizarea şi desfăşurarea examenelor de licenţă/diplomă şi disertaţie, denumit în continuare regulament propriu, se elaborează în conformitate cu metodologia-cadru, aprobată prin prezentul ordin, cu respectarea prevederilor legale în vigoare.
Art. 4
Instituţiile de învăţământ superior acreditate aflate în perioada de monitorizare specială au dreptul să organizeze şi să desfăşoare examene de licenţă/diplomă şi examene de disertaţie numai pentru absolvenţii proprii.
Art. 5
Absolvenţii instituţiilor de învăţământ superior autorizate provizoriu susţin examen de licenţă/diplomă numai în cadrul instituţiilor de învăţământ superior acreditate care au programe de studii cu profil similar, în conformitate cu prevederile legale în vigoare.
Art. 6
Prevederile prezentului ordin vor fi duse la îndeplinire de către Direcţia generală învăţământ superior şi instituţiile de învăţământ superior acreditate sau autorizate provizoriu să organizeze activităţi de învăţământ superior, potrivit legii.
Art. 7
La data intrării în vigoare a prezentului ordin, Ordinul ministrului educaţiei, cercetării, tineretului şi sportului nr. 3.271/2012 privind metodologia-cadru de organizare a examenelor de finalizare a studiilor în învăţământul superior - examene de absolvire, licenţă, diplomă, selecţie, disertaţie, publicat în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 122 din 20 februarie 2012, se abrogă.
Art. 8
Prezentul ordin se publică în Monitorul Oficial al României, Partea I.
-****-

Ministrul educaţiei naţionale,

Remus Pricopie

Ministrul delegat pentru învăţământ superior, cercetare ştiinţifică şi dezvoltare tehnologică,

Mihnea Cosmin Costoiu

ANEXĂ:
Publicat în Monitorul Oficial cu numărul 223 din data de 18 aprilie 2013