HOTĂRÂRE nr. 1055 din 11 decembrie 2013 pentru modificarea şi completarea Hotărârii Guvernului nr. 834/2010 privind reorganizarea şi funcţionarea Agenţiei Naţionale pentru Ameliorare şi Reproducţie în Zootehnie "Prof. Dr. G. K. Constantinescu"
În temeiul art. 108 din Constituţia României, republicată,
Guvernul României adoptă prezenta hotărâre.
Art. I
Hotărârea Guvernului nr. 834/2010 privind reorganizarea şi funcţionarea Agenţiei Naţionale pentru Ameliorare şi Reproducţie în Zootehnie "Prof. Dr. G. K. Constantinescu", publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 596 din 23 august 2010, cu modificările ulterioare, se modifică şi se completează după cum urmează:
1.Articolul 2 se modifică şi va avea următorul cuprins:
"Art. 2
Agenţia are următoarele atribuţii principale:
1. a) coordonează la nivel naţional activitatea de ameliorare, reproducţie, conservare şi managementul resurselor genetice la animale;
2. b) determină calitatea furajelor, la cererea crescătorilor de animale, pentru animalele cuprinse în programele de ameliorare şi conservare;
3. c) asigură implementarea legislaţiei comunitare în legislaţia naţională pentru domeniul de activitate al Agenţiei;
4. d) monitorizează şi controlează modul de implementare şi realizare a programelor de ameliorare elaborate de către asociaţiile/organizaţiile de crescători acreditate pentru înfiinţarea şi conducerea registrelor genealogice;
5. e) organizează şi efectuează inspecţia de stat în domeniul de activitate al Agenţiei;
6. f) coordonează, monitorizează şi controlează activitatea de identificare şi înregistrare a ecvideelor, constituie şi actualizează baza naţională de date a ecvideelor SIIE, acordă numărul unic UELN (Universal Equine Life Number), emite şi eliberează paşapoartele pentru toate ecvideele, organizează şi efectuează activitatea de identificare şi înregistrare a cabalinelor de rasă;
7. g) controlează modul de aplicare a sistemului de individualizare, identificare şi înregistrare la animalele cuprinse în programele de ameliorare;
8. h) monitorizează şi controlează respectarea metodelor de înregistrare a performanţelor şi corectitudinea evaluării genetice pentru animalele cuprinse în controlul oficial al producţiilor;
9. i) organizează şi efectuează inspecţia controlului oficial al producţiilor la animale, verifică respectarea tehnologiei de testare a reproducătorilor după performanţe proprii şi descendenţi, pe diferite etape de selecţie, participă în comisiile de bonitare a animalelor de fermă;
10. j) acreditează organizaţii şi asociaţii care înfiinţează şi conduc registre genealogice la animalele de fermă;
11. k) acreditează organizaţiile/asociaţiile crescătorilor de animale pentru efectuarea controlului oficial al producţiei, cantitativ şi calitativ, inclusiv pentru calcularea şi publicarea rezultatelor;
12. l) menţine conducerea registrelor genealogice la animale până în momentul acreditării asociaţiilor sau organizaţiilor, în conformitate cu prevederile legislaţiei europene în acest domeniu;
13. m) monitorizează la nivel naţional activitatea de reproducţie, organizată şi desfăşurată prin montă naturală, însămânţări artificiale şi embriotransfer;
14. n) autorizează din punct de vedere zootehnic staţiunile de însămânţări artificiale, centrele de colectare, prelucrare şi depozitare a materialului seminal, autorizează reproducătorii masculi utilizaţi la însămânţări artificiale;
15. o) autorizează operatorii economici care depozitează şi comercializează embrioni şi material seminal congelat;
16. p) efectuează analize, teste şi expertize în laboratoarele proprii pentru certificarea datelor din domeniul de activitate;
17. q) autorizează organizaţiile, asociaţiile şi alte unităţi implicate în desfăşurarea activităţilor de reproducţie, prin însămânţări artificiale, montă dirijată şi embriotransfer;
18. r) autorizează staţiunile şi punctele de montă publică, herghelii şi depozite de armăsari, verifică existenţa reproducătorilor pentru montă naturală şi îi autorizează din punct de vedere zootehnic;
19. s) organizează şi desfăşoară contra cost, în conformitate cu prevederile legale în vigoare, cursuri de formare profesională în cadrul Centrului Naţional de Formare Profesională în Zootehnie, precum şi în cadrul biobazei Centrului Naţional de Formare Profesională în Zootehnie;
20. ş) coordonează şi îndrumă tehnic organizarea şi desfăşurarea activităţii de informatizare şi computerizare a reţelei naţionale de ameliorare şi reproducţie în zootehnie;
21. t) verifică respectarea criteriilor privind acordarea codurilor de identificare pentru fermele de selecţie, de reproducţie şi staţiile de incubaţie, controlează respectarea normelor tehnice privind producerea şi comercializarea ouălor pentru incubaţie şi a puilor de păsări de fermă;
22. ţ) autorizează stupinele de elită şi stupinele de multiplicare;
23. u) gestionează la nivel naţional acordarea codurilor pentru formele asociative apicole, acordă şi înregistrează numerele de identificare pentru stupi şi stupine într-o bază naţională dedate;
24. v) verifică îndeplinirea criteriilor de eligibilitate şi aprobă programele de conservare şi utilizare a raselor de animale aflate în stare critică, în pericol de dispariţie, vulnerabile şi a celor nesigure, asigură funcţionarea şi dezvoltarea băncii de gene animale în colaborare cu asociaţii/organizaţii şi alte instituţii;
25. w) produce agent criogenic lichid cu instalaţiile proprii, agent necesar pentru funcţionarea băncii naţionale de gene animale, şi livrează contra cost agent criogenic lichid;
26. x) valorifică eficient parcul criogenic din dotare prin închirierea către asociaţiile judeţene autorizate pentru activitatea de achiziţie, depozitare, aprovizionare a punctelor de însămânţări artificiale cu material seminal congelat, în vederea efectuării însămânţărilor artificiale la specia bovine;
27. y) atestă asociaţiile profesionale de crescători la speciile de animale care nu fac obiectul programelor de conservare şi utilizare a resurselor genetice animale: porumbei, câini, pisici şi alte animale de companie;
28. z) autorizează schemele de formare a noilor creaţii biologice în vederea omologării acestora, omologhează şi emite certificatul de omologare a raselor, liniilor, hibrizilor şi noilor creaţii biologice;
29. aa) emite certificatul pentru carnea de bovine adulte - masculi, conform reglementărilor europene;
30. bb) verifică corectitudinea datelor înscrise în cărţile de rasă, în scopul îmbunătăţirii genetice a populaţiilor de ecvidee şi al conservării patrimoniului genetic, şi autorizează armăsarii pepinieri din herghelii şi de montă publică;
31. cc) avizează deconturile privind aprobarea normelor de cheltuieli finanţate de la bugetul de stat, pentru întreţinerea cabalinelor din categoria «Herghelia Naţională»;
32. dd) verifică respectarea condiţiilor privind acordarea de ajutoare de stat pentru ameliorarea raselor de animale;
33. ee) avizează importul-exportul de animale vii pentru reproducţie, material seminal, embrioni, ovule, ouă de incubaţie pentru reproducţie, certifică prin buletine oficiale de analiză şi expertiză calitatea materialului seminal;
34. ff) efectuează contra cost, în laboratoarele proprii, analiza laptelui crud, în vederea estimării valorii de ameliorare a animalelor;
35. gg) efectuează în laboratoarele proprii, contra cost, teste de biologie moleculară;
36. hh) întocmeşte planul anual de inspecţii;
37. ii) participă în comisiile zooveterinare în vederea stabilirii valorii de înlocuire a animalelor;
38. jj) reprezintă Ministerul Agriculturii şi Dezvoltării Rurale în organizaţiile internaţionale de profil zootehnic;
39. kk) coordonează, organizează şi participă la manifestări ştiinţifice zootehnice cu participare naţională şi internaţională;
40. ll) colaborează cu unităţi din domeniul cercetării zootehnice;
41. mm) constată şi dispune sancţiuni conform legislaţiei zootehnice şi actelor normative în vigoare, retrage acreditările şi autorizările oricărei asociaţii sau organizaţii care refuză ori ignoră deliberat condiţiile stabilite iniţial;
42. nn) propune Ministerului Agriculturii şi Dezvoltării Rurale proiecte de acte normative şi elaborează norme tehnice şi metodologice în vederea îndeplinirii atribuţiilor specifice;
43. oo) îndeplineşte orice alte atribuţii ce rezultă din prezenta hotărâre şi din reglementările legale în vigoare."
2.După articolul 2 se introduce un nou articol, articolul 21, cu următorul cuprins:
"Art. 21
(1) Cuantumul tarifelor încasate în urma serviciilor prestate de către Agenţie asociaţiilor/organizaţiilor crescătorilor de animale sau oricăror alţi beneficiari, ca urmare a:
a) cursurilor de formare profesională;
b) vânzării agentului criogenic lichid;
c) valorificării parcului criogenetic;
d) efectuării analizelor laptelui crud;
e) efectuării testelor de biologie moleculară,
se stabileşte anual de către conducerea Agenţiei şi se aprobă prin ordin al ministrului agriculturii şi dezvoltării rurale şi se virează integral la bugetul de stat.
(2) Sumele prevăzute la alin. (1) se fac venit la bugetul de stat şi se virează în termen de două zile lucrătoare de la încasarea acestora."
Art. II
Hotărârea Guvernului nr. 834/2010 privind reorganizarea şi funcţionarea Agenţiei Naţionale pentru Ameliorare şi Reproducţie în Zootehnie "Prof. Dr. G. K. Constantinescu", cu modificările ulterioare, precum şi cu modificările şi completările aduse prin prezenta hotărâre, va fi republicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, dându-se textelor o nouă numerotare.
-****-

PRIM-MINISTRU

VICTOR-VIOREL PONTA

Contrasemnează:

Ministrul agriculturii şi dezvoltării rurale,

Daniel Constantin

Viceprim-ministru, ministrul finanţelor publice,

Daniel Chiţoiu

p. Ministrul delegat pentru buget,

Gheorghe Gherghina,

secretar de stat

Ministrul muncii, familiei, protecţiei sociale şi persoanelor vârstnice,

Mariana Câmpeanu

Ministrul afacerilor externe,

Titus Corlăţean

Publicat în Monitorul Oficial cu numărul 815 din data de 20 decembrie 2013