HOTĂRÂRE nr. 28 din 24 aprilie 2014 pentru modificarea şi completarea anexei nr. 2 "Lista auditorilor financiari, persoane fizice şi juridice, care îndeplinesc cerinţele Protocolului de colaborare încheiat între Camera Auditorilor Financiari din România şi Ministerul Fondurilor Europene privind organizarea şi desfăşurarea activităţii de audit financiar pentru fonduri europene şi alte fonduri nerambursabile de la alţi donatori" la Hotărârea Consiliului Camerei Auditorilor Financiari din România nr. 5/2014
Având în vedere prevederile:
- art. 6 alin. (3) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 75/1999 privind activitatea de audit financiar, republicată, cu modificările şi completările ulterioare;
- art. 15 alin. (3) din Regulamentul de organizare şi funcţionare a Camerei Auditorilor Financiari din România, aprobat prin Hotărârea Guvernului nr. 433/2011,
Consiliul Camerei Auditorilor Financiari din România, întrunit în şedinţa din data de 24 aprilie 2014, hotărăşte:
Art. I
- Anexa nr. 2 "Lista auditorilor financiari, persoane fizice şi juridice, care îndeplinesc cerinţele Protocolului de colaborare încheiat între Camera Auditorilor Financiari din România şi Ministerul Fondurilor Europene privind organizarea şi desfăşurarea activităţii de audit financiar pentru fonduri europene şi alte fonduri nerambursabile de la alţi donatori" la Hotărârea Consiliului Camerei Auditorilor Financiari din România nr. 5/2014, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 163 din 6 martie 2014, se modifică şi se completează potrivit anexei care face parte integrantă din prezenta hotărâre.
Art. II
Departamentul servicii pentru membri va duce la îndeplinire prevederile prezentei hotărâri.
Art. III
Prezenta hotărâre se publică în Monitorul Oficial al României, Partea I.
-****-

Preşedintele Camerei Auditorilor Financiari din România,

Horia Neamţu

ANEXĂ: Completare la anexa nr. 2 "Lista auditorilor financiari, persoane fizice şi juridice, care îndeplinesc cerinţele Protocolului de colaborare între Camera Auditorilor Financiari din România şi Ministerul Fondurilor Europene privind organizarea şi desfăşurarea activităţii de audit financiar pentru fonduri europene şi alte fonduri nerambursabile de la alţi donatori"
1.PERSOANE JURIDICE (înscrise în perioada 25.03.2014 - 18.04.2014)

1. PERSOANE JURIDICE (înscrise în perioada 25.03.2014 - 18.04.2014)

Nr.

crt.

Denumirea societăţii

CUI - Registrul Comerţului

Nr. autorizaţie CAFR/An

Reprezentant legal

Adresa sediului social

Judeţ

Nr. telefon

Nr. fax

Adresa e-mail

Auditori financiari/angajaţi, asociaţi, acţionari, administratori care pot audita, în numele firmei, proiecte finanţate din fonduri europene şi alte fonduri nerambursabile de la alţi donatori

Nume

Prenume

Nr. carnet auditor financiar/An

Nr. certificat absolvire FE/Data

0

1

2

3

4

5

6

7

8

9

10

11

12

13

1

CONTAMASTER S.R.L.

13087140

130/2002

MOLDOVAN LIDIA

STR. ALEXANDRU VAIDA VOEVOD NR. 14, AP. 1, CLUJ - NAPOCA

CLUJ

0264411317

0264411317

contamaster@upcmail.ro

MOLDOVAN

MIHAELA NATALIA

4290/2012

602/04.03.2014

2

LEGAL & FINANCIAL ADVISER S.R.L.

16566627

1150/2012

TUDOR RALUCA

STR. BRAŞOVENI NR. 1, BL. 3, SC. 2, ET. 7, AP. 80, SECTOR 2, BUCUREŞTI

BUCUREŞTI

0727837179

 

office@fiad.ro

TUDOR

RALUCA

4252/2012

213/04.02.2014

3

ACCOUNT CAPITAL S.R.L.

23720027

960/2010

RĂDULESCU DOINA

STR. BUZEŞTI NR. 61, BL. A6, SC. 1, ET. 6, AP. 41, SECTOR 1, BUCUREŞTI

BUCUREŞTI

0213130011, 0724739050

0213130011

account.capital@yahoo.com

RĂDULESCU

DOINA

3183/2009

382/18.02.2014

4

DACIA SMART CONSULTING S.R.L.

32479484

1197/2014

VANCEA SMARANDA

STR. ROZELOR NR. 1 A, AP. 2, TÂRGU MUREŞ

MUREŞ

0726153449

 

smarandavancea@yahoo.com

VANCEA

SMARANDA

4108/2011

735/04.03.2014

5

B.V. CONSULTING S.R.L.

6154696

146/2002

BUŞOI VIRGILIU DAMIAN

STR. GRIVIŢEI NR. 32, TÂRGU JIU

GORJ

0353803916

0253211252

info@bvc.ro

BUŞOI

VIRGILIU DAMIAN

723/2001

473/04.03.2014

6

AUDIT FOND EXPERT S.R.L.

26223260

975/2010

POPA VIORICA

STR. PRIMĂVERII NR. 9, CRAIOVA

DOLJ

0726402987

0351411854

popaviorika@yahoo.com

POPA

VIORICA

2457/2008

660/04.03.2014

7

MORFINEX S.R.L.

11708186

520/2004

MORAR MATEI

STR. LUNGĂ NR. 133, CODLEA

BRAŞOV

0745590021

0368427080

matei_morar2004@yahoo.com

MORAR

MATEI

669/2001

346/18.02.2014

8

ACTIVEXPERT S.R.L.

18489130

1133/2012

BREAZ MARIANA

ŞOS. BRĂILEI NR. 15, BUZĂU

BUZĂU

0731200119

0238725159

mariana.breaz@romet.ro

BREAZ

MARIANA

4309/2012

468/04.03.2014

9

MDV EXPERTIZA ŞI CONSULTANŢĂ S.R.L.

17165062

1013/2010

MIHAI VIOLETA

STR. PRELUNGIREA GHENCEA NR. 193B, ÎNCĂPEREA C1, SECTOR 6, BUCUREŞTI

BUCUREŞTI

0726778016

0318162778

violeta.mihai@gmail.com

MIHAI

VIOLETA

2473/2008

143/04.02.2014

10

GRIFFIN CORPORATION S.R.L.

19104789

725/2007

SPRIANU LAURA

BD. UNIRII NR. 11, BL. 2B, SC. 2, PARTER, SECTOR 4, BUCUREŞTI

BUCUREŞTI

0746658275, 0757732082

0213370101

griffin_audit@yahoo.com

SPRIANU

LAURA

1756/2006

700/04.03.2014

11

R&L CONSEXPERT 2000 S.R.L.

12565343

65/2001

VORNICEANU RODICA

STR. BĂNIEI NR. 23, SECTOR 3, BUCUREŞTI

BUCUREŞTI

0745187456

0213370101

vorniceanu_rodica@yahoo.com

VORNICEANU

RODICA

481/2001

742/04.03.2014

SPRIANU

LAURA

1756/2006

700/04.03.2014

12

MICONT EXPERT S.R.L.

13319231

189/2002

MUNTEANU IOANA

STR. MELODIEI NR. 14, BL. C11, SC. 1, AP. 10, GALAŢI

GALAŢI

0236432737

0236432737

micontexpert@yahoo.com

MUNTEANU

IOANA

594/2001

608/04.03.2014

13

CRISCONTA NMC AUDIT S.R.L.

29906828

1112/2012

NIŢĂ MARIA CRISTINA

STR. ESTACADEI NR. 17, BL. P40, SC. A, ET. 3, AP. 10, BIROUL 3, SECTOR 6, BUCUREŞTI

BUCUREŞTI

0722608672

0314163419

cristina@crisconta.ro

NIŢĂ

MARIA CRISTINA

2341/2007

630/04.03.2014

14

EXPERT CONT S.R.L.

14697502

930/2009

GIUBALCĂ ANDREI

ALEEA SF. DUMITRU NR. 37, TÂRGU JIU

GORJ

0745577557, 0353808944

0353415044

expertcont2002@yahoo.com

GIUBALCĂ

ANDREI

3039/2009

298/18.02.2014

IORDACHE

VASILE

259/2001

318/18.02.2014

15

ACCFFRO EXPERT S.R.L.

22980215

1176/2013

CALANGIU LUCIA

STR. MORARULUI NR. 31, BUŞTENI

PRAHOVA

0756553439, 0724523366

 

accffro@gmail.com

SOARE

IULIA ELENA CARINA

4351/2012

190/04.02.2014

16

CIEL AUDIT CONSULTING S.R.L.

22078809

864/2008

RISTEA FLORENTINA

STR. FILIP LAZĂR NR. 12, BL. F1, SC. 2, AP. 6, CRAIOVA

DOLJ

0751280549

0351416070

florentina.ristea@yahoo.com

RISTEA

FLORENTINA

3031/2009

678/04.03.2014

17

TRATA TIM S.R.L.

80249000

526/2004

POPOVICI DANIELA MARIOARA

STR. AUREL POPOVICI NR. 23, AP. 7, TIMIŞOARA

TIMIŞ

0356801960

0356110381

trata.tim@gmail.com

POPOVICI

DANIELA MARIOARA

4522/2013

667/04.03.2014

18

GLOBAL MONEY CONSULTING S.R.L.

14840156

309/2003

RADU RALUCA IONELA

STR. ION MANOLESCU NR. 6, BL. 128, SC. 1, AP. 8, SECTOR 6, BUCUREŞTI

BUCUREŞTI

0723891378, 0741022902

0314072868

raluradu@yahoo.com

RADU

RALUCA IONELA

494/2001

674/04.03.2014

19

CONFIDENT EXPERT CP S.R.L.

7138303

354/2003

POPESCU GHEORGHE

STR. ŢINCANI NR. 8, BL. Z18, ET. 2, AP. 16, SECTOR 6, BUCUREŞTI

BUCUREŞTI

0740003846

 

popescu_gh_cafr@yahoo.com

POPESCU

GHEORGHE

636/2001

45/04.02.2014

20

ECO-LEGIS EXPERTCONSULT S.R.L.

8970356

74/2001

GRECEA ANNEE MARIE

ŞOS. MIHAI BRAVU NR. 311, BL. S3, SC. 1, ET. 8, AP. 42, SECTOR 3, BUCUREŞTI

BUCUREŞTI

0318043331

0318043331

auditecolegis@yahoo.com

GRECEA

ANNEE MARIE

663/2001

39/04.02.2014

21

GLOBUS PREST S.R.L.

2652493

107/2001

SAVA JAN

STR. LT. DRAGHESCU NR. 7, BL. E5, PARTER, AP. 2, PIATRA - NEAMŢ

NEAMŢ

0744770325, 0233223152

0233223152

jansava@yahoo.com

SAVA

JAN

1269/2001

689/04.03.2014

22

G.S.R. ACCOUNTING EXPERTISE S.R.L.

18160225

620/2006

OPREA CORNELIA MARIANA

CALEA 13 SEPTEMBRIE NR. 241, BL. V6, SC. 1, ET. 5, AP. 21, SECTOR 5, BUCUREŞTI

BUCUREŞTI

0372774484

0212302184

office@gsr-accounting.info

OPREA

CORNELIA MARIANA

4232/2012

160/04.02.2014

RADU

GABRIEL

3966/2011

46/04.02.2014

23

ALDERMAN CONSULTING S.R.L.

13863020

1014/2010

ALDEA MIHAELA

SPL. UNIRII NR. 12, BL. B6, SC. 1, ET. 5, AP. 20, SECTOR 4, BUCUREŞTI

BUCUREŞTI

0721201661

0372875755

office@alderman.ro

ALDEA

MIHAELA

3600/2010

436/04.03.2014

24

CREATIVE SOLUTIONS S.R.L

20604370

737/2007

CIUCA SILVIU

STR. ARAD NR. 4, BL. PS13A, SC. 1, ET. 3, AP. 16, GALAŢI

GALAŢI

0236479668, 0236313100

0236479668, 0236313100

silviu.ciuca@auditsolutions.ro

CIUCA

SILVIU

1928/2007

257/18.02.2014

25

ALSTA EXPERT S.R.L.

24362660

1202/2014

STAFIE ANA MARIA

STR. ANASTASIE PANU NR. 20, BL. C15, SC. 2 ET. P, AP. 38, SECTOR 3, BUCUREŞTI

BUCUREŞTI

0213807370

 

office@stafie.ro

STAFIE

ANA MARIA

1737/2006

192/04.02.2014

26

KDCL CONCEPT S.R.L.

26946356

982/2010

OBADA CĂLIN MIHAI

BD. 1 DECEMBRIE 1918 NR. 1G, SPAŢIU ADMINISTRATIV 20 MP, ET. 2, CAMERA 2, SECTOR 3, BUCUREŞTI

BUCUREŞTI

0727377784

 

contact@calinobada.ro

OBADA

CĂLIN MIHAI

1953/2007

632/04.03.2014

27

3B EXPERT AUDIT S.R.L.

10767770

73/2001

BADIU ANIŞOARA ADRIANA

STR. AUREL VLAICU NR. 114, SECTOR 2, BUCUREŞTI

BUCUREŞTI

0212117459

0212117469

3bexpert@auditor.ro

BADIU

ANIŞOARA ADRIANA

77/2001

232/18.02.2014

28

DD AUDIT EXPERT S.R.L.

14302203

187/2002

BOTEZ DANIEL

BD. DECEBAL BL. I3, PIATRA - NEAMŢ

NEAMŢ

0233235633

  

BOTEZ

DANIEL

1325/2002

08/04.02.2014

29

ACCOUNTESS PROFILE S.R.L.

15951721

940/2009

TELEMAN MIHAELA VIRGINIA

SAT TAMAŞI, ALEEA VERONICA NR. 36, CORBEANCA

ILFOV

0723231010

0213100096

mihaela.teleman@accountess.ro

TELEMAN

MIHAELA VIRGINIA

3027/2009

205/04.02.2014

30

ACCOUNTING & AUDIT CONSULTING S.R.L.

14274839

965/2010

VOICULEŢ DANIELA

STR. DRUMUL NEGRU NR. 39, VOLUNTARI

ILFOV

0314251260

0314251295

office@accaudit.ro

VOICULEŢ

DANIELA

3029/2009

424/18.02.2014

31

AFICONTA SRL

29887602

1158/2013

COSMIUC ANIŞOARA

STR. EGALITĂŢII NR. 5, BL. COCOR 3, SC. 3, AP. 26, GALAŢI

GALAŢI

0751855214

 

aficontasrl@yahoo.com

COSMIUC

ANIŞOARA

1992/2007

501/04.03.2014

32

IT AUDIT CONSULTING S.R.L.

11524590

339/2003

TRANCĂ NICOLETA TITIANA

STR. DIVIZIA 9 CAVALERIE NR. 61, AP. 3, TIMIŞOARA

TIMIŞ

0256494691

0256280077

office@itconta.ro

TRANCĂ

NICOLETA TITIANA

3809/2010

729/04.03.2014

33

LEXAD CONT S.R.L.

14650348

237/2002

CONSTANTIN VALERICA

STR. MUŞCELULUI NR. 40, CÂMPINA

PRAHOVA

0244332177

0244332177

lexadcont@yahoo.co.uk

CONSTANTIN

VALERICA

1065/2001

499/04.03.2014

34

BDO AUDITORS & BUSINESS ADVISORS S.R.L.

29204238

1086/2011

ŞTIRBU DAN AURELIAN

STR. MARTIN LUTHER NR. 2, ET. 3, TIMIŞOARA

TIMIŞ

0356171267

0356171268

dan.stirbu@bdo.ro

ŞTIRBU

DAN AURELIAN

2720/2009

398/18.02.2014

ŞTIRBU

NICOLETA RAMONA

2735/2009

399/18.02.2014

35

SYSCONT CONSULTING S.R.L.

13878500

1067/2011

MOISE PETRUŢA GABRIELA

STR. VINTILĂ MIHĂILESCU NR. 8, BL. 78, SC. B, ET. 1, AP. 62, SECTOR 6, BUCUREŞTI

BUCUREŞTI

0723211811

0212216820

gabriela.
moise@syscontconsulting.ro

MOISE

PETRUŢA GABRIELA

3896/2011

601/04.03.2014

36

A.N.G. CONSULTING S.R.L.

15427450

1025/2010

FLORESCU ANGEL NARCIS

STR. UNIRII NR. 21, BL. P1, SC. 2, ET. 1, AP. 13, BALOTEŞTI

ILFOV

0213521457

0213521457

office@angconsulting.ro

FLORESCU

ANGEL NARCIS

3563/2010

530/04.03.2014

2.PERSOANE FIZICE (înscrise în perioada 25.03.2014 - 18.04.2014)

Nr. crt.

Nume

Prenume

Nr. carnet auditor financiar/An

Nr./Data certificat absolvire FE

Adresa de domiciliu

Judeţul

Nr. telefon

Nr. fax

Adresa e-mail

0

1

2

3

4

5

6

7

8

9

1

AGACHE

ANGELA AURORA

2777/2009

435/04.03.2014

STR. AGRICULTORILOR NR. 15, ORADEA

BIHOR

0742376605

 

contafisc@yahoo.com

2

ALDEA

MIHAELA

3600/2010

436/04.03.2014

SPL. UNIRII NR. 12, BL. B6, SC. 1, ET. 5, AP. 20, SECTOR 4, BUCUREŞTI

BUCUREŞTI

0721201661

 

mihaela.aldea@alderman.ro

3

ALEXANDRU

FELIX

3848/2011

439/04.03.2014

ŞOS. OLTENIŢEI NR. 140, BL. 5, SC. 3, ET. 8, AP. 112, SECTOR 4, BUCUREŞTI

BUCUREŞTI

0723243425

0318001097

felix.alexandru@gmail.com

4

ALEXANDRU

MONICA GABRIELA

3670/2010

438/04.03.2014

STR. PROF. NICOARĂ MOISE NR. 34, ET. 2, AP. 4, SECTOR 3, BUCUREŞTI

BUCUREŞTI

0728831393

 

monicagabriela16@yahoo.com

5

BAHRIM

DANIELA

3593/2010

451/04.03.2014

STR. M. EMINESCU NR. 59, TÂRGU MUREŞ

MUREŞ

0265266094

0265266094

daniela.bahrim@euroacord.ro

6

BERCU

MARIANA

89/2001

459/04.03.2014

BD. CAROL I NR. 60, BL. 14G, ET. 4, AP. 10, CÂMPINA

PRAHOVA

0722535170

 

marianabercu@yahoo.ca

7

BOŢA

RODICA ANA

2015/2007

466/04.03.2014

STR. DRUMUL CAREIULUI, BL. C12, AP. 36, SATU MARE

SATU MARE

0730098502

0361409155

rodica.bota@autonova.ro; bra.audit@yahoo.com

8

BREAZ

MARIANA

4309/2012

468/04.03.2014

BD. UNIRII BL. 11D, ET. 5, AP. 24, BUZĂU

BUZĂU

0731200119

 

mariana.breaz@romet.ro

9

BUŞOI

VIRGILIU DAMIAN

723/2001

473/04.03.2014

BD. ECATERINA TEODOROIU BL. 56A, SC. 2, AP. 3, TÂRGU JIU

GORJ

0744635845

0253211252

bvd@bvc.ro

10

CĂRBUNE

LAURA LIVIA

4577/2013

483/04.03.2014

STR. VIILE NĂDĂŞEL NR. 74, CLUJ-NAPOCA

CLUJ

0732403254

 

laura_carbune@yahoo.com

11

CIŞMARU

ELENA

3451/2010

492/04.03.2014

STR. GRIGORE TOCILESCU NR. 2, PLOIEŞTI

PRAHOVA

0728878298

0344110097

elenacismaru55@gmail.com

12

COSMIUC

ANISOARA

1992/2007

501/04.03.2014

STR. ANGHEL SALIGNY NR. 145, BL. 7C, AP. 71, GALAŢI

GALAŢI

0751855214

 

cosmiuc_any@yahoo.com

13

COVRIG

NICOLAE

3949/2011

265/18.02.2014

STR. FRUNZEI NR. 77, BL. EUROPA, SC. 1, ET. 2, AP. 9, GALAŢI

GALAŢI

0722661865

0236493078

nicucovrig@yahoo.com

14

CREŢU

VASILE DAN

3194/2009

506/04.03.2014

ŞOS. ARCU NR. 85, BL. CL13, TR. 1, ET. 3, AP. 9, IAŞI

IAŞI

0745661111

0232244005

dan.cretu@finexcont.ro

15

CREŢU

ELENA

4430/2013

507/04.03.2014

ALEEA SNAGOV NR. 2, AP. 23, CLUJ-NAPOCA

CLUJ

0756057848

 

CRETUELENA1@GMAIL.COM

16

CRISTEA

CĂLIN ŞTEFAN

4544/2013

509/04.03.2014

STR. ALEXANDRU VLAHUŢĂ NR. 7, SC. C, ET. 1, AP. 45, CLUJ-NAPOCA

CLUJ

0751096051

 

calinstefancristea@gmail.com

17

DAMIAN

GABRIELA

2152/2007

95/04.02.2014

STR. TONY BULANDRA NR. 84, SECTOR 2, BUCUREŞTI

BUCUREŞTI

0722244799

0314180990

gabriela@dexiaconsulting.ro

18

ENACHI

SĂFTICĂ

4014/2011

522/04.03.2014

STR. ROŞIORI NR. 18, BL. PALTIN, SC. 2, ET. 4, AP. 27, GALAŢI

GALAŢI

0752303360

 

enachi_saftica@yahoo.com

19

ENARU

LĂCRĂMIOARA

197/2001

523/04.03.2014

BD. TRAIAN NR. 23, BL. A6, SC. B, ET. 2, AP. 25, PIATRA-NEAMŢ

NEAMŢ

0745580422

 

lacramioara.enaru@gmail.com

20

FILIP

SANDA

3995/2011

528/04.03.2014

STR. FRUMOASĂ NR. 16, BL. 639, SC. A, ET. 1, AP. 1, IAŞI

IAŞI

0232241596, 0742671391

0232241596

sandafilip@yahoo.com

21

GAVRILAŞ

ADRIANA

3814/2011

536/04.03.2014

STR. SOLD PETRE M. TINA NR. 4, BL. L30, SC. B, ET. 2, AP. 70, SECTOR 3, BUCUREŞTI

BUCUREŞTI

0744534084

0318152668

adgavrilas@yahoo.fr

22

GRECEA

ANNEE MARIE

663/2001

39/04.02.2014

STR. DRISTORULUI NR. 104, BL. 15B, SC. B, ET. 4, AP. 72, SECTOR 3, BUCUREŞTI

BUCUREŞTI

0314166869

0318043331

anamariagrecea@yahoo.com

23

GRECU

MONICA ADA

2407/2008

547/04.03.2014

BD. GRIVIŢEI NR. 58, BL. 8, SC. A, AP. 7, BRAŞOV

BRAŞOV

0722857511

0268563808

monica_grecu68@yahoo.com

24

GRIGORE

MIHAI

4019/2011

548/04.03.2014

BD. BUCUREŞTI BL. 6/2S, SC. B, ET. 4, AP. 26, GIURGIU

GIURGIU

0722593014

0216287214

mihaigrig2000@yahoo.com

25

HAŢEGAN

ELENA RODICA

2235/2007

555/04.03.2014

STR. CARAIMAN NR. 4, AP. 2, BRAŞOV

BRAŞOV

0744318859

0268547244

rodica_hategan@rdslink.ro

26

JINGA

GABRIEL

3609/2010

41/04.02.2014

STR. ZAMFIR OLARU NR. 8, BL. 87D, SC. 1, ET. 1, AP. 7, SECTOR 5, BUCUREŞTI

BUCUREŞTI

0723334684

0318178810

gabriel.jinga@gmail.com

27

LOBDA

ADRIANA SIMONA

1550/2004

135/04.02.2014

STR. MARIA CUNTAN NR. 1, BL. S40, SC. 3, ET. 5, AP. 92, SECTOR 5, BUCUREŞTI

BUCUREŞTI

0730585742

 

alobda@deloittece.com

28

MINDU

IULIANA

4367/2012

592/04.03.2014

STR. LIVEZILOR NR. 17, PANTELIMON

ILFOV

0722545935

 

yulya_0106@yahoo.com

29

MIREA

IOANA ALINA

1504/2003

146/04.02.2014

STR. POMÂRLA NR. 2, BL. B20, SC. 5, ET. 6, AP. 136, SECTOR 4, BUCUREŞTI

BUCUREŞTI

0723305433

0212221660

amirea@deloittece.com

30

MORAR

MATEI

669/2001

346/18.02.2014

STR. LUNGĂ NR. 133, CODLEA

BRAŞOV

0745590021

0368427080

matei_morar2004@yahoo.com

31

MORARIU

ANA

46/2001

01/04.02.2014

STR. APOLODOR NR. 13-15, SC. A, AP. 44, SECTOR 5, BUCUREŞTI

BUCUREŞTI

0722339599

0213373694

ana.morariu@gmail.com

32

NEGOIŢĂ

DANIELA

4641/2014

619/04.03.2014

SAT VADURI, STR. COLONIEI NR. 13, ALEXANDRU CEL BUN

NEAMŢ

0729292752

 

dannya_30@yahoo.com

33

NEGRUŢIU

SIMONA ADELA

4560/2013

620/04.03.2014

STR. VULCAN NR. 54, BRAŞOV

BRAŞOV

0722350020

0268421122

simonanegrutiu@gmail.com

34

NICA - BABALIC

IRINA

3203/2009

624/04.03.2014

STR. C-TIN BRÂNCOVEANU NR. 114, BL. M1/1, SC. 2, ET. 5, AP. 63, SECTOR 4, BUCUREŞTI

BUCUREŞTI

0766492452

 

irinacoma@gmail.com

35

NIŢĂ

MARIA CRISTINA

2341/2007

630/04.03.2014

STR. ESTACADEI NR. 17, BL. P40, SC. 1, AP. 10, SECTOR 6, BUCUREŞTI

BUCUREŞTI

0722608672

0314163419

cristina@crisconta.ro

36

OBADA

CĂLIN MIHAI

1953/2007

632/04.03.2014

ŞOS. COLENTINA NR. 16, BL. A1, ET. 2, AP. 9, SECTOR 2, BUCUREŞTI

BUCUREŞTI

0727377784

 

contact@calinobada.ro

37

OPREA

CORNELIA MARIANA

4232/2012

160/04.02.2014

BD. MAREŞAL ALEXANDRU AVERESCU NR. 3, BL. 2, SC. 2, ET. 7, AP. 32, SECTOR 1, BUCUREŞTI

BUCUREŞTI

0723521862

 

marina.oprea@gsr-accounting.info

38

PĂUN

MARIANA

4646/2014

645/04.03.2014

STR. G-RAL GRIGORESCU NR. 25, BL. P 14, SC. A, AP. 5, PITEŞTI

ARGEŞ

0746773666

 

mariana.paun@elfexpert.ro

39

PETRESCU

FLOAREA

359/2001

647/04.03.2014

STR. C-TIN BRÂNCOVEANU NR. 69, BL. B4, ET. 2, AP. 9, TÂRGOVIŞTE

DÂMBOVIŢA

0722356538

 

floarea.petrescu@yahoo.com

40

PINTILIE

ANETA

867/2001

650/04.03.2014

STR. ARMATA POPORULUI NR. 22, BL. LC9, SC. 1, AP. 29, GALAŢI

GALAŢI

0755053972, 0236318566

 

anexpert2000@yahoo.com

41

PLEŞOIU

MARIA ANTOANELA

3594/2010

654/04.03.2014

STR. BOZIENI NR. 6 BL. 832, SC. 3, ET. 8, AP. 218, SECTOR 6, BUCUREŞTI

BUCUREŞTI

0726150326

 

maria.plesoiu@rsmscot.ro

42

POPESCU

GHEORGHE

636/2001

45/04.02.2014

STR. ŢINCANI NR. 8, BL. Z18, ET. 2, AP. 16, SECTOR 6, BUCUREŞTI

BUCUREŞTI

0740003846

 

popescu_gh_cafr@yahoo.com

43

RADU

BOGDAN ŞTEFAN

1672/2006

675/04.03.2014

STR. CONSTANTIN TITEL PETRESCU NR. 5, BL. C21, SC. 1, ET. 7, AP. 42, SECTOR 6, BUCUREŞTI

BUCUREŞTI

0745146407

 

sradub@yahoo.com

44

RINZĂSCU

NICOLETA

4667/2014

677/04.03.2014

STR. SPITAL PAŞCANU NR. 31, IAŞI

IAŞI

0724527549

 

micaiasi@yahoo.com

45

SOARE

IULIA ELENA CARINA

4351/2012

190/04.02.2014

STR. CUPOLEI NR. 1, BL. 106, SC. C, ET. 7, AP. 97, SECTOR 6, BUCUREŞTI

BUCUREŞTI

0724523366

 

carinaiulia@gmail.com

46

SPRIANU

LAURA

1756/2006

700/04.03.2014

STR. GRIVIŢA NR. 19F, OTOPENI

ILFOV

0757732082

0213370101

laura.sprianu@gmail.com

47

STOICA

FILIP

427/2001

32/04.02.2014

ALEEA GEORGE CRISTIAN STANCIU NR. 1, BL. V 91, SC. 1, AP. 1, SECTOR 5, BUCUREŞTI

BUCUREŞTI

0722346911

0213142475

filip.stoica@elfexpert.ro

48

STOICA

RADU CĂTALIN

4645/2014

713/04.03.2014

BD. ŞTEFAN CEL MARE ŞI SFÂNT NR. 5, BL. A1-2, SC. A, ET. 4, AP. 1, IAŞI

IAŞI

0723674536

0213412475

radu.stoica@elfexpert.ro

49

TELEMAN

MIHAELA VIRGINIA

3027/2009

205/04.02.2014

SAT TAMAŞI, ALEEA VERONICA NR. 36, CORBEANCA

ILFOV

0213100095, 0723231010

 

mihaela.teleman@cognis.ro

50

TOMA

CRISTIAN

1745/2006

407/18.02.2014

DRM. MĂRĂCINENI NR. 41A, SECTOR 5, BUCUREŞTI

BUCUREŞTI

0742101029

 

toma.cri@gmail.com

51

TONI

LAURA ROZA

4192/2012

210/04.02.2014

STR. ILEANA COSÎNZEANA NR. 10, BL. P7, SC. 2, ET. 5, AP. 48, SECTOR 5, BUCUREŞTI

BUCUREŞTI

0730585901

0212221660

ltoni@deloittece.com

52

TRANCĂ

NICOLETA TITIANA

3809/2010

729/04.03.2014

STR. LUNEI BL. L8, ET. 3, AP. 15, TIMIŞOARA

TIMIŞ

0744192079

0256280077

adriana@itconta.ro

53

UDREA

FRANCISCA GABRIELA

3263/2009

732/04.03.2014

STR. VAPORUL LUI ASSAN NR. 4, BL. 4, SC. 3, AP. 67, SECTOR 2, BUCUREŞTI

BUCUREŞTI

0740685373

0212426773

crisar_impex@yahoo.com; crisarcont@gmail.com

54

VOICULEŢ

DANIELA

3029/2009

424/18.02.2014

STR. DRUMUL NEGRU NR. 39, VOLUNTARI

ILFOV

0720551002

0314251259

dana.voiculet@accaudit.ro

55

VORNICEANU

RODICA

481/2001

742/04.03.2014

STR. DINU VINTILĂ NR. 6B, BL. 1, SC. B, ET. 9, AP. 72, SECTOR 2, BUCUREŞTI

BUCUREŞTI

0745187456

0213370101

vorniceanu_rodica@yahoo.com

3.Alte modificări şi completări la anexa nr. 2 "Lista auditorilor financiari, persoane fizice şi juridice, care îndeplinesc cerinţele Protocolului de colaborare încheiat între Camera Auditorilor Financiari din România şi Ministerul Fondurilor Europene privind organizarea şi desfăşurarea activităţii de audit financiar pentru fonduri europene şi alte fonduri nerambursabile de la alţi donatori" (efectuate în perioada 25.03.2014-18.04.2014)

Nr. crt.

Denumirea societăţii

CUI - Registrul Comerţului

Nr. autorizaţie CAFR/An

Reprezentant legal

Adresa sediului social

Judeţ

Nr. telefon

Nr. fax

Adresa e-mail

Auditori financiari/angajaţi, asociaţi, acţionari, administratori care pot audita, în numele firmei, proiecte finanţate din fonduri europene şi alte fonduri nerambursabile de la alţi donatori

Nume

Prenume

Nr. carnet auditor financiar/An

Nr. certificat absolvire FE/Data

1

PREMIER CLASS AUDIT SRL

32310697

1195/2013

1. PALI SANDU MIRCEA,

2. COBIRZAN SERGIU BOGDAN

3. CRISTEA CĂLIN ŞTEFAN

STR. MARIN PREDA NR. 22, BL. B4, AP. 8, CLUJ - NAPOCA

CLUJ

0729090803

 

office@premierclassaudit.ro

PALI

SANDU MIRCEA

4566/2012

162/04.02.2014

COBIRZAN

SERGIU BOGDAN

4517/2013

496/04.03.2014

CRISTEA

CĂLIN ŞTEFAN

4544/2013

509/04.03.2014

2

ELITE CONSULTING SA

6271408

29/2001

CRISTESCU FLORICA

STR. FLUIERULUI NR. 36, ET. 2 + MANSARDĂ, SECTOR 2, BUCUREŞTI

BUCUREŞTI

0213156599

0213156598

office@eliteconsulting.ro

ROTARU

FLORIN

1955/2007

385/18.02.2014

ALEXANDRU

MONICA GABRIELA

3670/2010

438/04.03.2014

GRIGORE

MIHAI

4019/2011

548/04.03.2014

Publicat în Monitorul Oficial cu numărul 361 din data de 16 mai 2014