HOTĂRÂRE nr. 1049 din 13 octombrie 2015 pentru modificarea şi completarea Regulamentului privind examenul de capacitate al judecătorilor stagiari şi al procurorilor stagiari, aprobat prin Hotărârea Plenului Consiliului Superior al Magistraturii nr. 581/2006
Având în vedere dispoziţiile art. 106 lit. c) din Legea nr. 303/2004 privind statutul judecătorilor şi procurorilor, republicată, cu modificările şi completările ulterioare,
În temeiul prevederilor art. 133 alin. (5) şi (7) din Constituţia României, republicată, şi ale art. 23 alin. (1) din Legea nr. 317/2004 privind Consiliul Superior al Magistraturii, republicată, cu modificările ulterioare,
Plenul Consiliului Superior al Magistraturii hotărăşte:
Art. I
Regulamentul privind examenul de capacitate al judecătorilor stagiari şi al procurorilor stagiari, aprobat prin Hotărârea Plenului Consiliului Superior al Magistraturii nr. 581/2006, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 789 din 19 septembrie 2006, cu modificările ulterioare, se modifică şi se completează după cum urmează:
1.La articolul 17 alineatul (2), după ultima liniuţă se introduce o nouă liniuţă, cu următorul cuprins:
"- responsabili de sală şi supraveghetori, precum şi alte persoane care desfăşoară activitate pentru buna organizare a examenului. Prin excepţie de la dispoziţiile alin. (1), aceste persoane sunt numite prin hotărâre a preşedintelui comisiei de organizare a examenului, de regulă, din aceleaşi categorii de personal ca şi membrii comisiei."
2.La articolul 18, alineatul (2) se modifică şi va avea următorul cuprins
"(2) Preşedintele comisiei de organizare a examenului ia toate măsurile necesare îndeplinirii atribuţiilor prevăzute la alin. (1). În acest scop, preşedintele comisiei de organizare a examenului stabileşte fişa de atribuţii pentru vicepreşedinţi şi membrii comisiei, precum şi instrucţiunile pentru responsabilii de sală şi supraveghetori."
Art. II
Prezenta hotărâre se publică în Monitorul Oficial al României, Partea I.
-****-

Vicepreşedintele Consiliului Superior al Magistraturii,

procuror Bogdan Gabor

Publicat în Monitorul Oficial cu numărul 861 din data de 19 noiembrie 2015