DECIZIE nr. 404 din 28 mai 2015 referitoare la excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 253 alin. 2 din Codul de procedură civilă din 1865

Augustin Zegrean

- preşedinte

Petre Lăzăroiu

- judecător

Mircea Ştefan Minea

- judecător

Daniel Marius Morar

-judecător

Mona-Maria Pivniceru

-judecător

Puskas Valentin Zoltan

-judecător

Simona-Maya Teodoroiu

-judecător

Tudorel Toader

-judecător

Andreea Costin

- magistrat-asistent

Cu participarea reprezentantului Ministerului Public, procuror Liviu Drăgănescu.
1. Pe rol se află soluţionarea excepţiei de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 253 din Codul de procedură civilă din 1865, excepţie ridicată de Mihai Marchidann în Dosarul nr. 26.399/3/2010* (nr. în format vechi 5.226/2014) al Curţii de Apel Bucureşti - Secţia a VII-a pentru cauze privind conflicte de muncă şi asigurări sociale şi care formează obiectul Dosarului Curţii Constituţionale nr. 1.250D/2014.
2. La apelul nominal se constată lipsa părţilor, faţă de care procedura de citare este legal îndeplinită.
3. Magistratul-asistent referă asupra faptului că la dosarul cauzei autorul excepţiei de neconstituţionalitate a depus note prin care îşi precizează excepţia de neconstituţionalitate, iar partea Intrasoft Internaţional - S.A. Luxemburg a depus note scrise prin care solicită respingerea acesteia.
4. Cauza fiind în stare de judecată, preşedintele acordă cuvântul reprezentantului Ministerului Public, care pune concluzii de respingere, ca neîntemeiată, a excepţiei de neconstituţionalitate, invocând precedentul constituţional, respectiv Decizia nr. 311 din 15 noiembrie 2001, Decizia nr. 124 din 16 februarie 2006 sau Decizia nr. 1.276 din 29 septembrie 2011.

CURTEA,

având în vedere actele şi lucrările dosarului, constată următoarele:
5. Prin încheierea din 7 noiembrie 2014, pronunţată în Dosarul nr. 26.399/3/2010* (număr în format vechi 5.226/2014), Curtea de Apel Bucureşti - Secţia a VII-a pentru cauze privind conflicte de muncă şi asigurări sociale a sesizat Curtea Constituţională pentru soluţionarea excepţiei de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 253 din Codul de procedură civilă din 1865, excepţie ridicată de Mihai Marchidann într-o cauză având ca obiect soluţionarea recursului formulat împotriva unei sentinţe civile a Tribunalului Bucureşti prin care a fost admisă excepţia perimării.
6. În motivarea excepţiei de neconstituţionalitate se susţine, în esenţă, că prin dispoziţia legală criticată se încalcă dreptul la un proces echitabil, deoarece "anulează posibilitatea de a avea dreptul la judecare în lipsă, întrucât partea lipsă nu poate lua la cunoştinţă de pronunţarea oficială a unei cauze". Justiţiabilul care are un interes nu poate declara recurs, deoarece nu i se comunică în scris motivele prin care i se încalcă un drept. Reclamantul nu poate depune motivele de recurs în termenul legal câtă vreme nu are la dispoziţie redactarea şi motivarea hotărârii, fiindu-i astfel încălcat accesul la cele două grade de jurisdicţie.
7. Curtea de Apel Bucureşti - Secţia a VII-a pentru cauze privind conflicte de muncă şi asigurări sociale apreciază că excepţia de neconstituţionalitate este neîntemeiată. Stabilirea începerii curgerii unui termen procedural de la o anumită dată nu reprezintă o încălcare a dreptului la un proces echitabil şi a dreptului la apărare şi nici a principiului nediscriminării, consacrat în Constituţie prin art. 6 privind dreptul la identitate, art. 16 privind egalitatea în drepturi, art. 32 privind dreptul la învăţătură şi art. 120 privind principiile de bază pe care se întemeiază administraţia publică locală.
8. Potrivit prevederilor art. 30 alin. (1) din Legea nr. 47/1992, încheierea de sesizare a fost comunicată preşedinţilor celor două Camere ale Parlamentului, Guvernului şi Avocatului Poporului, pentru a-şi exprima punctele de vedere asupra excepţiei de neconstituţionalitate ridicate.
9. Guvernul apreciază că excepţia de neconstituţionalitate este neîntemeiată. Potrivit art. 126 alin. (2) din Constituţie, competenţa instanţelor judecătoreşti şi procedura de judecată sunt cele prevăzute numai prin lege, iar, potrivit art. 129 din Legea fundamentală, împotriva hotărârilor judecătoreşti, părţile interesate şi Ministerul Public pot exercita căile de atac, în condiţiile legii. Curtea Constituţională a statuat în mod constant în jurisprudenţa sa că liberul acces la justiţie presupune accesul la mijloacele procedurale prin care justiţia se înfăptuieşte şi că este de competenţa exclusivă a legiuitorului de a institui regulile de desfăşurare a procesului în faţa instanţelor judecătoreşti. Se mai menţionează jurisprudenţa Curţii, respectiv Decizia nr. 311 din 15 noiembrie 2001, Decizia nr. 124 din 16 februarie 2006, Decizia nr. 1.606 din 26 noiembrie 2009 sau Decizia nr. 351 din 25 martie 2010.
10. Preşedinţii celor două Camere ale Parlamentului şi Avocatul Poporului nu au comunicat punctele lor de vedere asupra excepţiei de neconstituţionalitate.

CURTEA,

examinând încheierea de sesizare, punctul de vedere al Guvernului, raportul întocmit de judecătorul-raportor, notele scrise depuse, concluziile procurorului, dispoziţiile legale criticate, raportate la prevederile Constituţiei, precum şi Legea nr. 47/1992, reţine următoarele:
11. Curtea Constituţională a fost legal sesizată şi este competentă, potrivit dispoziţiilor art. 146 lit. d) din Constituţie, precum şi ale art. 1 alin. (2), ale art. 2, 3, 10 şi 29 din Legea nr. 47/1992, să soluţioneze excepţia de neconstituţionalitate.
12. Obiectul excepţiei de neconstituţionalitate, astfel cum rezultă din încheierea de sesizare a Curţii Constituţionale, îl reprezintă dispoziţiile art. 253 din Codul de procedură civilă din 1865. în realitate, având în vedere motivarea excepţiei de neconstituţionalitate, Curtea va reţine ca obiect al acesteia dispoziţiile art. 253 alin. 2 din Codul de procedură civilă din 1865, text de lege care are următorul cuprins:.. Hotărârea care constată perimarea este supusă recursului în termen de 5 zile de la pronunţare."
13. Dispoziţiile legale criticate au fost abrogate prin art. 83 lit. a) din titlul V din Legea nr. 76/2012 pentru punerea în aplicare a Legii nr. 134/2010 privind Codul de procedură civilă, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 365 din 30 mai 2012. Având în vedere considerentele Deciziei nr. 766 din 15 iunie 2011, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 549 din 3 august 2011, dar şi dispoziţiile art. 3 alin. (1) din Legea nr. 76/2012, potrivit cărora "dispoziţiile Codului de procedură civilă se aplică numai proceselor şi executărilor silite începute după intrarea acestuia în vigoare", Curtea urmează să analizeze dispoziţiile legale criticate din Codul de procedură civilă din 1865.
14. În opinia autorului excepţiei de neconstituţionalitate, dispoziţiile legale criticate încalcă prevederile constituţionale ale art. 21 alin. (3) privind dreptul la un proces echitabil şi art. 24 privind dreptul la apărare.
15. Examinând excepţia de neconstituţionalitate, Curtea reţine că dispoziţia legală criticată reglementează existenţa unei căi de atac care poate fi formulată împotriva hotărârii care constată perimarea, precum şi condiţiile folosirii acesteia, respectiv în termen de 5 zile de la pronunţarea acestei hotărâri.
16. Dispoziţiile art. 253 alin. 2 din Codul de procedură civilă din 1865 au mai format obiectul controlului de constituţionalitate, Curtea reţinând, de exemplu, prin Decizia nr. 1.454 din 3 noiembrie 2011, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 22 din 11 ianuarie 2012, referitor la sancţiunea procedurală a perimării, că aceasta este determinată de necesitatea de a se curma starea de incertitudine creată asupra unor raporturi juridice deduse judecăţii prin cererea de chemare în judecată lăsată în nelucrare timp de un an, din vina părţii. Perimarea şi, implicit, consecinţele ei, prevăzute de art. 254 din Codul de procedură civilă, ar fi putut fi evitate dacă părţile s-ar fi interesat în perioada de un an de la data suspendării cauzei de stadiul în care se află judecata. Prin reglementarea instituţiei perimării, ca sancţiune procedurală aplicabilă titularului unei cereri de chemare în judecată care a lăsat-o în nelucrare din vina sa, nu este încălcat liberul acces la justiţie, ci acesta este supus condiţiei respectării unor exigenţe legale, determinate tocmai de necesitatea asigurării unui proces echitabil.
17. În jurisprudenţa sa, de exemplu prin Decizia nr. 236 din 5 iulie 2001, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 739 din 20 noiembrie 2001, Curtea a statuat în mod constant că accesul liber la justiţie semnifică faptul că orice persoană poate sesiza instanţele judecătoreşti în cazul în care consideră că drepturile, libertăţile sau interesele sale legitime au fost încălcate, iar nu faptul că acest acces nu poate fi supus niciunei condiţionări. Este de competenţa exclusivă a legiuitorului instituirea regulilor de desfăşurare a procesului în faţa instanţelor judecătoreşti, soluţie care rezultă din dispoziţiile constituţionale ale art. 126 alin. (2), potrivit cărora "Competenţa [... ] şi procedura de judecată sunt prevăzute numai prin lege", şi ale art. 129, potrivit cărora "împotriva hotărârilor judecătoreşti, părţile interesate şi Ministerul Public pot exercita căile de atac, în condiţiile legii". Legiuitorul poate institui, In considerarea unor Situaţii deosebite, reguli speciale de procedură, ca şi modalităţile de exercitare a drepturilor procedurale, principiul liberului acces la justiţie presupunând posibilitatea neîngrădită a tuturor celor interesaţi de a utiliza aceste proceduri In formele şi în modalităţile instituite de lege, nicio lege neputând exclude de la exerciţiul drepturilor procesuale astfel instituite vreo categorie sau vreun grup social.
18. Totodată, prin Decizia nr. 311 din 15 noiembrie 2001, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 25 din 17 ianuarie 2002, Curtea a statuat că dispoziţiile art. 253 alin. 2 din Codul de procedură civilă din 1865 nu contravin art. 21 şi 24 din Constituţie, arătând că părţile sunt încunoştinţate din timp despre judecată şi, prin urmare, au posibilitatea de a-şi exercita dreptul la apărare. Totodată Curtea a constatat că niciun text constituţional nu prevede obligativitatea curgerii termenului de exercitare a unei căi de atac de la data comunicării hotărârii judecătoreşti.
19. Curtea a mai reţinut că dispoziţia legală criticată este în concordanţă şi cu dispoziţiile art. 6 privind dreptul oricărei persoane la un proces echitabil din Convenţia pentru apărarea drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale, deoarece niciun text al Convenţiei nu prevede că termenul de exercitare a unei căi de atac curge de la comunicarea hotărârii judecătoreşti, dimpotrivă, fiind recunoscut dreptul statelor semnatare ale convenţiei de a-şi stabili propriile căi de atac.
20. Astfel, Curtea reţine că stabilirea de către legiuitor a începerii curgerii unui termen procedural de la o anumită dată nu reprezintă o încălcare a dispoziţiilor constituţionale privind dreptul la un proces echitabil şi dreptul la apărare şi nici a principiului nediscriminării.
21. Întrucât nu au intervenit elemente noi care să Justifice schimbarea jurisprudenţei Curţii Constituţionale, cele statuate în deciziile menţionate îşi menţin valabilitatea şi în prezenta cauză.
22. Cu privire la invocarea încălcării dreptului la dublul grad de jurisdicţie prin aceea că nu poate formula recurs în termenul legal deoarece nu are la dispoziţie redactarea şi motivarea hotărârii, Curtea apreciază că aceasta este neîntemeiată pentru cele arătate mai sus, precum şi pentru motivul că, potrivit art. 252 din Codul de procedură civilă din 1865, perimarea se constată din oficiu sau la cererea părţii interesate, iar părţile vor fi citate de urgenţă, în acest fel părţile având posibilitatea prezentării la termenul de judecată şi participarea la dezbateri, prin urmare şi la pronunţarea hotărârii în şedinţă publică. Aşadar, părţile pot cunoaşte hotărârile judecătoreşti pronunţate şi pot acţiona în consecinţă, exercitându-şi fără nicio îngrădire drepturile procesuale prevăzute de lege (a se vedea în acest sens, mutatis mutandis, Decizia nr. 266 din 22 februarie 2011, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 343 din 18 mai 2011).
23. Pentru considerentele expuse mai sus, în temeiul art. 146 lit. d) şi al art. 147 alin. (4) din Constituţie, al art. 1-3, al art. 11 alin. (1) lit. A.d) şi al art. 29 din Legea nr. 47/1992, cu unanimitate de voturi,

CURTEA CONSTITUŢIONALĂ

în numele legii

DECIDE:

Respinge, ca neîntemeiată, excepţia de neconstituţionalitate ridicată de Mihai Marchidann în Dosarul nr. 26.399/3/2010* (număr în format vechi 5.226/2014) al Curţii de Apel Bucureşti - Secţia a VII-a pentru cauze privind conflicte de muncă şi asigurări sociale şi constată că dispoziţiile art. 253 alin. 2 din Codul de procedură civilă din 1865 sunt constituţionale în raport cu criticile formulate.
Definitivă şi general obligatorie.
Decizia se comunică Curţii de Apel Bucureşti - Secţia a VII-a pentru cauze privind conflicte de muncă şi asigurări sociale şi se publică în Monitorul Oficial al României, Partea I.
Pronunţată în şedinţa din data de 28 mai 2015.
-****-

PREŞEDINTELE CURŢII CONSTITUŢIONALE

AUGUSTIN ZEGREAN

Magistrat-asistent,

Andreea Costin

Publicat în Monitorul Oficial cu numărul 497 din data de 7 iulie 2015