HOTĂRÂRE ARBITRALĂ nr. 1 din 15 februarie 2016 privind stabilirea formei finale a Metodologiei privind remuneraţia datorată artiştilor interpreţi sau executanţi şi producătorilor de fonograme pentru comunicarea publică a fonogramelor de comerţ/fonogramelor publicate în scop comercial sau a reproducerilor acestora, precum şi/sau a prestaţiilor artistice din domeniul audiovizual, în scop ambiental şi lucrativ, şi tabelele cuprinzând drepturile patrimoniale ale artiştilor interpreţi sau executanţi pentru fonograme şi pentru audiovizual şi ale producătorilor de fonograme, prin gestiune colectivă obligatorie
PARTEA 1:
Dosar nr. 2/2015
Tribunalul arbitral compus din:

Coşuleţu Iuliu

- preşedinte

Uliescu Marilena

- arbitru

Moloman George Claudiu

- arbitru

Savu Gabriela-Iuliana

- arbitru

Duţescu Cristian-Mircea

- arbitru

Pe rol se află litigiul dintre reclamantele Uniunea Producătorilor de Fonograme din România (UPFR) şi Centrul Român pentru Administrarea Drepturilor Artiştilor Interpreţi (CREDIDAM) şi pârâtele Federaţia Patronală a Reţelelor de Comerţ (FPRC), Federaţia Patronatelor din Turismul Românesc (FPTR), Federaţia Industriei Hoteliere din România (FIHR), Confederaţia Operatorilor şi Transportatorilor Autorizaţi din România (COTAR), S.C. ALTEX ROMÂNIA - S.R.L., S.C. OMV PETROM MARKETING - S.R.L. şi S.C. DEDEMAN - S.R.L., având ca obiect stabilirea formei finale a Metodologiei privind remuneraţia datorată artiştilor interpreţi sau executanţi şi producătorilor de fonograme pentru comunicarea publică a fonogramelor de comerţ/fonogramelor publicate în scop comercial sau a reproducerilor acestora, precum şi/sau a prestaţiilor artistice din domeniul audiovizual, în scop ambiental şi lucrativ, şi tabelele cuprinzând drepturile patrimoniale ale artiştilor interpreţi sau executanţi pentru fonograme şi pentru audiovizual şi ale producătorilor de fonograme, prin gestiune colectivă obligatorie.
Dezbaterea litigiului a avut loc în ziua de 2 februarie 2016, conform celor consemnate în încheierea de şedinţă din aceeaşi zi, iar pronunţarea a fost amânată, aşa cum rezultă din încheierea de şedinţă, până la data de 15 februarie 2016, când Tribunalul arbitral, cu participarea celor cinci membri ai săi, a pronunţat prezenta hotărâre, la sediul ORDA, în Bucureşti, Calea Victoriei nr. 118, sectorul 1.
Tribunalul arbitral
Tribunalul arbitral este competent să judece cererea în temeiul dispoziţiilor art. 1312 alin. (3) lit. b) din Legea nr. 8/1996 privind dreptul de autor şi drepturile conexe.
Prin cererea de arbitraj înregistrată la Oficiul Român pentru Drepturile de Autor de către reclamantele CREDIDAM şi UPFR în contradictoriu cu FPRC, FPTR, FIHR, COTAR, S.C. ALTEX ROMÂNIA - S.R.L., S.C. OMV PETROM MARKETING - S.R.L. şi S.C. DEDEMAN - S.R.L. s-a solicitat stabilirea formei finale a metodologiei conform proiectului de metodologie anexat cererii (anexa nr. 1).
În motivarea cererii, reclamantele au arătat că părţile au purtat negocieri în cadrul comisiei constituite în baza Deciziei directorului general al ORDA nr. 65/19.06.2015, modificată prin Decizia directorului general al ORDA nr. 76/14.07.2015, pentru stabilirea formei finale a metodologiei la termenele din: 20.07.2015, 24.07.2015, 29.07.2015, 30.07.2015, 05.08.2015, 12.08.2015, 14.08.2015, 18.08.2015, 27.08.2015 şi 02.09.2015.
De asemenea, reclamantele au susţinut că noile reglementări propuse în proiectul de metodologie, precum şi creşterea nivelului remuneraţiilor faţă de nivelul în vigoare în prezent sunt justificate de următoarele argumente: remuneraţiile nu au mai fost renegociate din anul 2006, în perioada 2006-2014 remuneraţiile nu au mai fost indexate cu indicele de inflaţie, în perioada 2006-2015 cifra de afaceri a utilizatorilor din turism, alimentaţie publică/restaurante, baruri, unităţi de cazare, transport public de persoane, reţele de magazine/spaţii comerciale a crescut semnificativ, fiind necesară o corelare a remuneraţiilor cu această creştere, necesitatea asigurării unor remuneraţii echitabile de natură să susţină activitatea creatoare a titularilor de drepturi, necesitatea corelării acestor remuneraţii cu practica europeană şi cu remuneraţiile stabilite pentru alte categorii de drepturi (în special cu cele ale autorilor de opere muzicale), intervenţia unor modificări legislative în anumite ramuri de activitate asupra cărora comunicarea publică ambientală are incidenţă şi care fac necesară reglementarea unor aspecte neavute în vedere de metodologia în vigoare, necesitatea stabilirii unei metodologii predictibile care să permită colectarea mai bună a remuneraţiilor şi reducerea costurilor de colectare.
În cuprinsul cererii de arbitraj se mai arată că în cadrul întâlnirii din data de 18.08.2015 părţile au convenit asupra textului metodologiei cu câteva excepţii detaliate în cuprinsul cererii.
Reclamantele mai arată că la data de 22.09.2015 au încheiat un protocol cu FPRC, S.C. ALTEX ROMÂNIA - S.R.L. şi S.C. OMV PETROM MARKETING - S.R.L. privind forma finală a metodologiei şi a remuneraţiilor cuprinse în tabelul de la litera B, care completează şi modifică cele convenite în cadrul întâlnirii din 18.08.2015.
De asemenea, reclamantele învederează şi încheierea la data de 28.09.2015 a unui protocol cu FIHR şi S.C. OMV PETROM MARKETING - S.R.L. privind forma finală a metodologiei şi a remuneraţiilor cuprinse în tabelele de la literele A şi D.
Faţă de existenţa acestor două protocoale, care stabilesc forma finală a metodologiei, tabelelor şi remuneraţiilor cuprinse la literele A, B şi D, reclamantele au solicitat în cuprinsul cererii de arbitraj să se ia act de înţelegerea părţilor survenită în această privinţă.
Raportat la împrejurarea că reprezentanţii utilizatorilor din comisia de negociere nu au formulat critici, propuneri ori modificări ale remuneraţiilor propuse de UPFR şi CREDIDAM în tabelele de la literele C1, C2, C3, E2, E3, E4, E5, E6, E7, E8, E9, F1, F2, G şi H, reclamantele solicită prin cererea de arbitraj să se ia act de achiesarea reprezentanţilor utilizatorilor la remuneraţiile prevăzute în tabelele indicate.
În ceea ce priveşte forma articolelor din metodologia propusă, reclamantele arată că reprezentanţii utilizatorilor au avut mai multe obiecţiuni, dintre care la o parte au renunţat pe parcursul negocierilor, acest fapt fiind consemnat în protocoalele semnate, nemaifăcând obiectul arbitrajului, iar o altă parte a fost menţinută, precum sunt criticile aduse de COTAR formei art. 2.3 lit. a), b), c) şi d), art. 3.4 şi de FIHR formei art. 3.4 şi art. 5 (cu menţiunea că FIHR a renunţat la criticile aduse art. 3.4, iar în privinţa art. 5 s-a ajuns la un punct de vedere comun).
Referitor la forma tabelelor, reclamantele arată că:
(i)în privinţa tabelului A:
- reprezentanţii utilizatorilor au fost de acord cu creşterea rezonabilă a remuneraţiei;
- de negocierea cuprinsului acestui tabel s-au arătat interesaţi FIHR, FPTR şi S.C. OMV PETROM MARKETING - S.R.L.;
- UPFR, CREDIDAM, FIHR şi S.C. OMV PETROM MARKETING - S.R.L. au încheiat la data de 22.09.2015 protocolul, remuneraţiile fiind diminuate cu 10% faţă de propunerea organismelor de gestiune colectivă şi stabilite diferenţiat raportat la suprafaţă şi locaţie;
- FPTR nu a propus spre negociere anumite valori ale remuneraţiei, însă a solicitat ca acestea să fie diferenţiate în funcţie de suprafaţă şi locaţie, cerinţă îndeplinită de protocolul menţionat;
- faţă de această situaţie, reclamantele solicită să se reţină poziţia comună a părţilor cu privire la forma tabelelor şi valorii remuneraţiilor de la litera A;
(ii)în privinţa tabelului B:
- interesaţi de negocierea formei finale a tabelului de la litera B sunt FPRC, S.C. ALTEX ROMÂNIA - S.R.L., S.C. OMV PETROM MARKETING - S.R.L. şi S.C. DEDEMAN - S.R.L.;
- UPFR, CREDIDAM, FPRC, S.C. ALTEX ROMÂNIA - S.R.L., S.C. OMV PETROM MARKETING - S.R.L. au încheiat protocolul din 22.09.2015 prin care s-au stabilit atât textul metodologiei, cât şi forma tabelului de la litera B;
- S.C. DEDEMAN - S.R.L., deşi nu a semnat acest protocol, nu a formulat vreo obiecţiune cu privire la forma şi cuantumul remuneraţiilor;
- faţă de această situaţie, reclamantele solicită să se reţină poziţia comună a părţilor cu privire la forma tabelelor şi valorii remuneraţiilor de la litera B;
(iii)în privinţa tabelului D:
- reprezentanţii utilizatorilor din ramura de activitate a industriei hoteliere, turismului şi alimentaţiei publice, respectiv FPTR şi FIHR au propus iniţial mai multe variante de calcul al remuneraţiilor;
- în urma negocierilor s-a încheiat la data de 28.09.2015 un protocol între UPFR, CREDIDAM, FIHR şi S.C. OMV PETROM MARKETING - S.R.L. prin care s-a agreat structura de tarifare şi valoarea remuneraţiilor corespunzătoare tabelelor A şi D;
- cu FPTR nu s-a ajuns la un punct de vedere comun;
- solicită stabilirea formei finale a metodologiei şi a tabelului de la litera D astfel cum a fost convenită de UPFR, CREDIDAM, FIHR şi S.C. OMV PETROM MARKETING - S.R.L.;
(iv)în privinţa tabelului E:
- reprezentanţii utilizatorilor din domeniul transportului public rutier de persoane, COTAR şi FORT, au făcut o contrapropunere în cadrul întâlnirii din data de 30.07.2015, apreciind că tarifele în vigoare ar trebui să scadă şi să crească gradul de colectare a remuneraţiei;
- s-au discutat propuneri atât din partea reprezentanţilor utilizatorilor, cât şi din partea organismelor de gestiune, fără să se ajungă la un punct de vedere comun;
- organismele de gestiune au încercat să concilieze punctele de vedere divergente propunând o nouă structură tarifară şi remuneraţii reduse faţă de nivelul propus iniţial în cadrul tabelului E1;
- solicită stabilirea formei finale a metodologiei şi a tabelului prin luarea în considerare a tabelului E1.
Cererea de arbitraj a fost întemeiată în drept invocându-se prevederile art. 1312 alin. (3) lit. b) din Legea nr. 8/1996.
În probaţiune s-au solicitat înscrisuri, precum şi orice alte probe a căror necesitate a rezultat din dezbateri.
La data de 06.11.2015, reclamantele UPFR şi CREDIDAM au depus la dosar o cerere prin care au precizat cadrul procesual, în sensul că înţeleg să se judece cu toţi membrii comisiei de negociere: FPRC, FPTR, FIHR, COTAR, S.C. ALTEX ROMÂNIA - S.R.L., S.C. OMV PETROM MARKETING - S.R.L. şi S.C. DEDEMAN - S.R.L.
Reclamantele au mai solicitat să se ia act de publicarea în Monitorul Oficial nr. 778/19.10.2015 a protocolului semnat în data de 22.09.2015 de către UPFR, CREDIDAM, FPRC, S.C. ALTEX ROMÂNIA - S.R.L., S.C. OMV PETROM MARKETING - S.R.L. privind forma finală a metodologiei şi a remuneraţiilor cuprinse în tabelul de la litera B.
De asemenea, au solicitat să se ia act şi de încheierea la data de 28.09.2015 a unui protocol între UPFR, CREDIDAM, FIHR şi S.C. OMV PETROM MARKETING - S.R.L. privind forma finală a metodologiei şi a remuneraţiilor cuprinse în tabelul de la literele A şi D, precum şi de Declaraţia nr. 6.500/28.09.2015 de achiesare a S.C. DEDEMAN - S.R.L. la protocolul din data de 22.09.2015.
La dosar s-au depus întâmpinări de către COTAR şi FPTR.
Prin întâmpinarea formulată de COTAR s-a solicitat ca la stabilirea formei finale a metodologiei să fie introduse în cuprinsul acesteia:
- fie o remuneraţie unică plătibilă la prima înmatriculare a autovehiculului în România pentru întreaga durată de exploatare a acestuia în cuantumul menţionat în mod diferenţiat în propunerea COTAR din cuprinsul întâmpinării, fie, în subsidiar, o remuneraţie la un nivel diminuat faţă de cel stabilit prin Decizia ORDA nr. 399/2006, modificată prin Decizia ORDA nr. 189/2013, nivel de asemenea precizat de către COTAR în cuprinsul întâmpinării;
- penalităţi percepute pentru întârzierile la plata remuneraţiilor la nivelul dobânzii legale;
- exceptarea de la plata remuneraţiilor a autovehiculelor care fie nu sunt dotate din construcţie cu dispozitive muzicale, fie au dispozitivele muzicale demontate şi sunt sigilate, fie fac parte din aşa-zisul "parc rece auto" (autovehicule folosite extrem de rar sau niciodată din motive tehnice sau de logistică).
În continuare, pârâta COTAR, faţă de argumentele aduse de reclamante în sprijinul majorării remuneraţiilor, şi-a exprimat următoarele puncte de vedere:
- nu există nicio prevedere în cuprinsul Legii nr. 8/1996 sau al actelor legislative de modificare a acesteia, care să impună o renegociere a remuneraţiilor doar în sensul majorării lor;
- remuneraţiile stabilite în urmă cu 9 ani datează dintr-o perioadă de boom economic, urmată de ani de criză economică ce îşi mai face simţite urmările şi în prezent;
- pe perioada de criză economică niciunul dintre organismele de gestiune colectivă nu a propus reducerea remuneraţiilor, chiar şi temporar, pentru a sprijini utilizatorii afectaţi de dificultăţi;
- consideră că ar trebui stabilite remuneraţii pe baza unor criterii obiective de modificare a acestora, care să permită fie reducerea, fie majorarea, precum indicele anual de inflaţie; o alternativă o poate constitui "stagnarea" remuneraţiilor;
- organismele de gestiune desfăşoară o activitate de colectare defectuoasă şi ineficientă, ceea ce este de natură să ducă la creşterea remuneraţiilor; dimpotrivă, o îmbunătăţire a colectării şi o creştere a bazei de colectare ar permite scăderea remuneraţiilor;
- împrejurarea că în perioada 2006-2014 cuantumul remuneraţiilor nu a mai fost indexat cu indicele de inflaţie este irelevant atâta vreme cât inflaţia în tot acest interval de timp a fost nesemnificativă prin comparaţie cu inflaţia din perioada anilor '90; mai mult, finalul anului 2015 şi începutul anului 2016 vor fi marcate de o inflaţie negativă, tendinţă ce se va menţine având în vedere reducerea cotei TVA;
- cifra de afaceri a utilizatorilor din industriile avute în vedere nu numai că nu a crescut, ci chiar a scăzut ca urmare a crizei economice;
- împrejurarea că veniturile utilizatorilor ar creşte nu constituie un motiv pentru creşterea consecutivă a remuneraţiilor, această situaţie neconstituind un criteriu consacrat de Legea nr. 8/1996;
- afirmaţia reclamantelor făcută în sensul că aceste remuneraţii constituie una dintre principalele surse de venit ale artiştilor este eronată, marea majoritate a acestora obţinând partea cea mai consistentă din venituri în cadrul unor evenimente precum nunţi şi botezuri;
- rezultatul aşa-zisei "activităţi creatoare" a artiştilor este mai mult decât discutabil în cazul marii majorităţi a acestora, astfel încât plata unor remuneraţii pentru susţinerea lor este nejustificată;
- practica europeană la care reclamantele fac referire nu este cunoscută COTAR şi, în orice caz, nu poate fi avută în vedere, deoarece se adresează utilizatorilor din state precum Germania, Franţa, Anglia, care au o putere economică mult superioară utilizatorilor din România;
- reclamantele nu au indicat modificările legislative care ar fi avut loc şi care ar face necesară renegocierea metodologiilor; pe de altă parte este de menţionat Ordinul nr. 1.148/2014 prin care s-a eliminat dintre criteriile de acordare a categoriilor la autobuze şi autocare obligativitatea dotării cu aparatură audio;
- necesitatea creşterii predictibilităţii este, în concepţia organismelor de gestiune colectivă, echivalentă cu majorarea remuneraţiilor;
- ar trebui făcută o diferenţă între transportatori şi alte categorii de operatori din domeniul alimentaţiei publice, domeniul hotelier, retail, care folosesc muzica datorită specificului activităţii lor, aducându-le beneficii;
- activitatea de transport nu are ca finalitate crearea unei anumite atmosfere, ci transportul persoanelor, fiind imposibilă ajustarea preţului tichetelor de călătorie prin luarea în considerare a remuneraţiilor achitate organismelor de gestiune, deoarece, în majoritatea cazurilor, preţul tichetului de călătorie este plafonat prin angajamentele luate în procedurile de atribuire a rutelor de transport;
- o altă distincţie trebuie făcută între operatorii de transport pe curse regulate şi operatorii de transport pe curse ocazionale, iar în această ultimă categorie trebuie făcută diferenţa dintre cursele ocazionale executate de operatorii de transport şi cursele executate de tour operatori, acestea din urmă având caracter de "entertainment";
- fiecare traseu judeţean şi intrajudeţean este operat pentru o perioadă de câte 6 ani de câte un singur transportator desemnat prin proceduri specifice, astfel încât nu există o concurenţă între mai mulţi transportatori care să se poată folosi de utilizarea muzicii pentru atragerea de clienţi.
Prin întâmpinarea depusă la dosar de către FPTR s-a solicitat stabilirea metodologiei în forma propusă de pârâtă, anexată la întâmpinare.
În cuprinsul întâmpinării au fost invocate excepţia de nelegalitate a Deciziei directorului general al ORDA nr. 65/2015 privind constituirea comisiei de negociere, modificată prin Decizia directorului general al ORDA nr. 76/2015, precum şi excepţia prematurităţii cererii de arbitraj.
La termenul din data de 2.02.2016 completul arbitral a decis unirea cu fondul a celor două excepţii.
Privitor la fondul cererii de arbitraj, pârâta FPTR a invocat următoarele apărări:
- definiţia termenului de "utilizator" din cuprinsul metodologiei propuse de către reclamante extinde conceptul în mod nejustificat la categorii de persoane care nu utilizează opere muzicale în scop ambiental, chiar dacă au un aparat care ar putea fi folosit şi în acest scop, însă, în realitate, aparatul nu este utilizat sau este utilizat pentru redarea de programe informative sau sportive;
- conform INS, gradul de ocupare mediu al structurilor de primire turistică cu funcţiune de cazare a fost în perioada 2010-2014 de 26%, fiind inexplicabil de ce societăţile care administrează structuri de primire turistică trebuie să achite în aceste condiţii remuneraţii care corespund unui grad de ocupare de 100%;
- organismele de gestiune colectivă trebuie să facă dovada repertoriului pe care îl gestionează, astfel încât fiecare utilizator să aibă posibilitatea să verifice dacă foloseşte în comunicarea publică repertoriul respectiv sau nu; un organism de gestiune colectivă nu poate pretinde plata remuneraţiei dacă repertoriul său nu este utilizat;
- susţinerea reclamantelor făcută în sensul că venitul structurilor de primire turistică cu funcţiune de cazare şi de alimentaţie publică a crescut este nereală şi nu se bazează pe o analiză corectă; trebuie avut în vedere venitul mediu pe spaţiu de cazare care, de altfel, în prezent este mai mic decât cel din anul 2006; în ceea ce priveşte gradul de ocupare mediu, acesta este de doar 26%.
În ceea ce priveşte cuprinsul metodologiei se solicită:
- completarea autorizaţiei de licenţă de la pct. 2.3. lit. c din proiectul de metodologie cu fişa anexă la certificatul de clasificare (care prevede numărul de spaţii de cazare clasificat pe categorii de stele şi numărul de locuri clasificate la structurile de primire turistică cu funcţiunea de alimentaţie publică) sau, în lipsa acestuia, cu autorizaţia de funcţionare şi anexa la aceasta privind numărul de locuri autorizat; să se elimine actuala departajare ce face referire la numărul de spaţii de cazare sau la numărul de locuri din unităţile de alimentaţie publică (de la 0 la 49, de la 50 la 100, de la 101 la 200 etc.);
- eliminarea punctului 3.4 din proiectul de metodologie deoarece pactul comisoriu de gradul 4 trebuie prevăzut într-un contract, şi nu într-o metodologie;
- modificarea punctului 3.7 din proiectul de metodologie în sensul acordării unei reduceri de 20% din suma datorată ca remuneraţie pentru 12 luni în situaţia în care aceasta este achitată în avans până pe data de 28 februarie pentru un întreg an;
- eliminarea creşterii progresive a remuneraţiei în următorii 5 ani, stipulate la pct. I D din proiectul de metodologie;
- eliminarea remuneraţiei separate pentru lift şi apel în aşteptare şi stabilirea unei remuneraţii pe complex hotelier;
- definirea complexului hotelier prin metodologie, şi nu în cuprinsul tabelelor;
- raportarea la clasificarea structurilor de primire turistică şi de alimentaţie publică din cuprinsul Ordinului nr. 65/2013 al MDRT, în prezent metodologia utilizând criterii de clasificare inexistente în ordinul amintit;
- remuneraţiile trebuie corelate cu categoria unităţii administrativ-teritoriale unde se află amplasată structura de primire turistică (municipiu, oraş, comună), precum şi cu zona în care sunt amplasate (veniturile hotelurilor din Bucureşti nu pot fi comparate cu cele ale hotelurilor din Vişeu, spre exemplu);
- noţiunea de "staţiune turistică" din metodologie trebuie corelată cu noţiunea de "staţiune de interes naţional" folosită de legislaţia din domeniu, în caz contrar fiind desemnate ca staţiuni turistice localităţi care nu au acest statut;
- trebuie păstrată diferenţierea dintre structurile de primire turistică cu funcţiune de cazare din oraşe şi comune existentă în veche metodologie; noua metodologie păstrează această diferenţiere doar pentru structurile de primire turistică cu funcţiune de alimentaţie publică;
- noua metodologie propusă dezavantajează structurile de primire turistică mici şi medii, costul/spaţiu de cazare fiind mic în cazul structurilor de primire turistică mai mari de aceeaşi categorie (se compară două hoteluri de 4 stele, dintre care unul are 50 de camere, iar celălalt, 200 de camere);
- nu există o diferenţă semnificativă între cuantumul remuneraţiei stabilite pentru hotelurile de 4 stele şi cuantumul remuneraţiei stabilite pentru hotelurile de 5 stele; deşi venitul acestora din urmă este cu 80% mai mare, diferenţa între remuneraţii este de doar 8%;
- se prevede plata remuneraţiei stabilite pentru spaţiile de categorie superioară şi pentru spaţiile de categorie inferioară, deşi acestea din urmă aduc venituri mult mai mici; FPTR solicită calcularea remuneraţiei prin raportare la numărul de spaţii de cazare, astfel cum sunt clasificate în fişa anexă la certificatul de clasificare;
- să se ţină cont de gradul de ocupare al structurilor de primire turistică din ultimii 3 ani.
La termenul din data de 24.11.2015 UPFR a ridicat excepţia tardivităţii depunerii întâmpinărilor de către COTAR şi FPTR, FPTR a ridicat excepţiile lipsei calităţii procesuale pasive a FIHR, S.C. OMV PETROM MARKETING - S.R.L., FPRC, S.C. DEDEMAN - S.R.L. şi S.C. ALTEX ROMÂNIA - S.R.L., precum şi a lipsei calităţii de reprezentant al FIHR în ceea ce îl priveşte pe domnul consilier juridic Neagu Vasile, iar COTAR a ridicat excepţia lipsei reprezentativităţii părţilor participante în comisia de negociere a metodologiilor.
Completul arbitral a amânat pronunţarea asupra acestor excepţii pentru data de 27.11.2015, când a decis respingerea excepţiei tardivităţii depunerii întâmpinărilor de către COTAR şi FPTR, a excepţiei lipsei calităţii procesuale pasive a FIHR, S.C. OMV PETROM MARKETING - S.R.L., FPRC, S.C. DEDEMAN - S.R.L. şi S.C. ALTEX ROMÂNIA - S.R.L., precum şi a excepţiei lipsei reprezentativităţii părţilor participante în comisia de negociere a metodologiilor, pentru motivele arătate în cuprinsul încheierii din data de 27.11.2015. De asemenea, completul a decis admiterea excepţiei lipsei calităţii de reprezentant al FIHR în ceea ce îl priveşte pe domnul consilier juridic Neagu Vasile, pentru motivele arătate în cuprinsul aceleiaşi încheieri.
La termenul din 2.02.2016 s-au pus în discuţia părţilor excepţiile invocate de către FPTR prin întâmpinare, respectiv excepţia de nelegalitate a Deciziei directorului general al ORDA nr. 65/2015 privind constituirea comisiei de negociere, modificată prin Decizia directorului general al ORDA nr. 76/2015, şi excepţia de prematuritate a cererii de arbitraj. Părţile au pus concluziile ce au fost consemnate în cuprinsul încheierii de şedinţă, iar completul a decis unirea acestor excepţii cu fondul cauzei.
La acelaşi termen s-au pus în discuţie probele solicitate de către părţi, fiind încuviinţată proba cu înscrisurile depuse la dosar pentru toate părţile şi s-a respins proba cu înscrisurile suplimentare solicitată de către UPFR şi CREDIDAM, pentru motivele arătate în încheiere.
În continuare, completul a deschis dezbaterile asupra fondului cauzei şi a dat cuvântul părţilor prezente, care au pus concluziile consemnate în cuprinsul încheierii din data de 2.02.2016. Pentru a da părţilor posibilitatea de a depune concluzii scrise, pronunţarea a fost amânată pentru data de 15.02.2016.
Analizând cererile părţilor, precum şi probele administrate în cauză, completul arbitral constată următoarele:
În ceea ce priveşte excepţia de nelegalitate a Deciziei directorului general al ORDA nr. 65/2015 privind constituirea comisiei de negociere, modificată prin Decizia directorului general al ORDA nr. 76/2015, invocată de Federaţia Patronatelor din Turismul Românesc (FPTR) prin întâmpinare, urmează a fi respinsă ca nefondată pentru considerentele ce vor fi expuse în continuare.
Completul de arbitraj constată că prin excepţia invocată FPTR a criticat Decizia directorului general al ORDA nr. 65/2015, cu modificările ulterioare, pentru nelegalitate, motivat de faptul că la data emiterii deciziei a cărei nelegalitate se invocă nu s-a făcut dovada reprezentativităţii organismelor colective şi a tuturor structurilor asociative de utilizatori, nefiind depuse dovezile reprezentativităţii pentru toţi membrii comisiei de negociere şi în special pentru Federaţia Industriei Hoteliere din România (FIHR).
Verificându-şi competenţa de a soluţiona excepţia de nelegalitate invocată, completul de arbitraj constată că, în raport cu dispoziţiile art. 4 din Legea nr. 554/2004, legalitatea unui act administrativ unilateral cu caracter individual poate fi cercetată oricând pe cale de excepţie de către instanţa învestită cu fondul litigiului. Completul de arbitraj constituit conform Legii nr. 8/1996 reprezintă "instanţa învestită cu fondul litigiului", în înţelesul art. 4 alin. 2 din Legea nr. 554/2004, iar Decizia directorului general al ORDA nr. 65/2015 şi Decizia directorului general al ORDA nr. 76/2015 reprezintă acte administrative unilaterale ce intră sub incidenţa prevederilor art. 2 alin. (1) lit. c) din Legea nr. 554/2004, astfel încât analizarea excepţiei de nelegalitate a Deciziei ORDA nr. 249/2011 intră în competenţa funcţională a prezentului complet de arbitraj.
În ceea ce priveşte Decizia directorului general al ORDA nr. 65/2015 privind constituirea comisiei de negociere, modificată prin Decizia directorului general al ORDA nr. 76/2015, completul constată că aceste decizii au fost emise în conformitate cu dispoziţiile art. 131 alin. (2) şi (3) şi ale art. 138 alin. (1) lit. a) din Legea nr. 8/1996 privind dreptul de autor şi drepturile conexe, cu modificările şi completările ulterioare, întrucât s-a procedat la constituirea comisiei pentru negociere privind remuneraţia datorată artiştilor interpreţi sau executanţi şi producătorilor de fonograme pentru comunicarea publică a fonogramelor de comerţ/fonogramelor publicate în scop comercial sau a reproducerilor acestora, precum şi a prestaţiilor artistice din domeniul audiovizual, în scop ambiental şi lucrativ, şi tabelele cuprinzând drepturile patrimoniale ale artiştilor interpreţi sau executanţi pentru fonograme şi audiovizual şi ale producătorilor de fonograme, după cum urmează: Uniunea Producătorilor de Fonograme din România (UPFR) şi Centrul Român pentru Administrarea Drepturilor Artiştilor Interpreţi sau Executanţi (CREDIDAM), reprezentând organismele de gestiune colectivă din domeniu, pe de o parte, şi Federaţia Patronală a Reţelelor de Comerţ (FPRC), Federaţia Patronatelor din Turismul Românesc (FPTR), Federaţia Industriei Hoteliere din România (FIHR), Confederaţia Operatorilor şi Transportatorilor Autorizaţi din România (COTAR), Societatea Comercială "Altex România" - S.R.L., Societatea Comercială "OMV Petrom Marketing" - S.R.L. şi Societatea Comercială "Dedeman" - S.R.L., reprezentând structurile asociative ale utilizatorilor şi utilizatorii majori, pe de altă parte.
Potrivit prevederilor art. 131 alin. (2) litera b) din Legea nr. 8/1996 privind dreptul de autor şi drepturile conexe, cu modificările şi completările ulterioare, "Comisia de negociere este constituită din: [...] b) câte un reprezentant al principalelor structuri asociative mandatate de utilizatori naţionali, numit dintre acestea, cu condiţia ca acestea să fie declarate la Oficiul Român pentru Drepturile de Autor pe propria răspundere, câte un reprezentant al primilor 3 utilizatori majori şi câte un reprezentant a două structuri asociative reprezentative ale utilizatorilor locali sau, în lipsa acestora, a doi reprezentanţi ai utilizatorilor locali, stabiliţi pe baza cifrei de afaceri şi a cotei de piaţă a acestora în domeniu, precum şi al societăţilor publice de radiodifuziune şi de televiziune, după caz, pe de altă parte."
În motivarea excepţiei invocate, autoarea excepţiei, Federaţia Patronatelor din Turismul Românesc (FPTR), arată că FIHR este o asociaţie profesională constituită conform prevederilor OUG nr. 26/2000, înscrisă în Registrul Naţional al Federaţiilor la data de 13.08.2001, care nu şi-a modificat statutul ca urmare a intrării în vigoare a Legii nr. 62/2011 a dialogului social şi astfel FIHR nu face dovada reprezentativităţii ca federaţie patronală, în negocierile cu organismele colective.
Completul arbitral constată că temeiul de drept invocat de autoarea excepţiei nu este aplicabil în cauză, prevederile Legii dialogului social nr. 62/2011 nefiind incidente în ceea ce priveşte desemnarea membrilor comisiei de negociere în baza prevederilor art. 131 din Legea nr. 8/1996, cu modificările şi completările ulterioare - act normativ care nu face referire la reprezentativitate, ci la calitatea de principală structură asociativă mandatată de utilizatori naţionali, aceasta fiind calitatea în care a fost desemnată FIHR în calitate de membru în comisia de negociere prin Decizia directorului general al ORDA nr. 65/2015 privind constituirea comisiei de negociere, modificată prin Decizia directorului general al ORDA nr. 76/2015 (aceeaşi calitate a FIHR fiind reţinută anterior şi în deciziile ORDA nr. 315/2006, nr. 119/2010 şi respectiv nr. 266/2011).
Pe de altă parte, prin prevederile art. 1 lit. t) din Legea nr. 62/2011 se defineşte conceptul de reprezentativitate în următorul mod: "reprezentativitate - atribut al organizaţiilor sindicale sau patronale dobândit potrivit prevederilor prezentei legi, care conferă statutul de partener social abilitat să îşi reprezinte membrii în cadrul dialogului social instituţionalizat".
Pornind de la constatările că prin Legea nr. 62/2011 se reglementează dialogul social şi că termenul de "reprezentativitate" se referă strict la dreptul organizaţiilor sindicale sau patronale de a participa la dialogul social instituţionalizat, completul concluzionează că aplicarea prevederilor Legii nr. 62/2011 în domeniul Legii nr. 8/1996 s-ar face cu încălcarea chiar a prevederilor Legii privind dialogul social, prin aplicarea extensivă a normelor sale. Nu există niciun argument juridic care să justifice o astfel de interpretare a Legii nr. 62/2011.
De altfel, ambele legi au caracter special în domeniul în care au fost adoptate, Legea nr. 62/2011 în cadrul dreptului muncii, iar Legea nr. 8/1996, în cadrul dreptului civil. Caracterul special al acestor acte normative exclude posibilitatea de a aplica prevederile Legii nr. 62/2011 în probleme reglementate de Legea nr. 8/1996. În cazul unor lacune ale acestor acte normative, prevederile lor se completează cu prevederile legale ce constituie dreptul comun pentru fiecare act în parte şi nu cu prevederi ale unor legi speciale din alte ramuri de drept.
Un aspect ce trebuie de asemenea subliniat este acela că potrivit prevederilor art. 131 alin. (2) lit. b) şi alin. (3) din Legea nr. 8/1996, organismele de gestiune sunt cele care depun la ORDA lista structurilor asociative ale utilizatorilor şi a utilizatorilor majori ce vor fi convocaţi la negocieri. Lista principalelor structuri asociative se depune de către organismele de gestiune în cadrul unei declaraţii pe propria răspundere. Prin urmare, directorul general al ORDA nu are potrivit legii competenţa de a stabili cine este sau nu utilizator major, emiţând decizia de constituire a comisiei de negociere pe baza declaraţiilor date pe propria răspundere de către organismele de gestiune colectivă.
În raport cu înscrisurile depuse de FIHR la dosar, respectiv certificatul emis de Tribunalul Bucureşti care atestă că Federaţia Industriei Hoteliere din România (F.I.H.R.) este înregistrată în Registrul special federaţii, secţiunea I, din cadrul Tribunalului Bucureşti la poziţia nr. 22/13.08.2001, şi filele ataşate din Registrul special federaţii, secţiunea I, care atestă că scopul acestei federaţii include "protejarea şi reprezentarea intereselor economice şi patronale ale membrilor săi, dezvoltarea concurenţială, precum şi promovarea turismului, a activităţii hoteliere şi a restaurantelor din Romania", completul constată că în cazul FIHR sunt întrunite condiţiile prevăzute de art. 131 alin. (2) litera b) din Legea nr. 8/1996 privind dreptul de autor şi drepturile conexe, cu modificările şi completările ulterioare, pentru a fi desemnată în Comisia de negociere în calitate de principală structură asociativă mandatată de utilizatori naţionali.
Pentru aceste motive, completul respinge ca nefondată excepţia de nelegalitate a Deciziei directorului general al ORDA nr. 65/2015 privind constituirea comisiei de negociere, modificată prin Decizia directorului general al ORDA nr. 76/2015 invocată de Federaţia Patronatelor din Turismul Românesc (FPTR).
În ceea ce priveşte excepţia prematurităţii cererii de arbitraj invocată de Federaţia Patronatelor din Turismul Românesc (FPTR) prin întâmpinare urmează a fi respinsă ca nefondată pentru considerentele ce vor fi expuse în continuare.
Completul de arbitraj constată că prin excepţia invocată, FPTR arată că proiectul de metodologie anexat la cererea de arbitraj nu este forma iniţială depusă la ORDA şi nici nu a fost adusă la cunoştinţa FPTR în timpul negocierilor, fiind o nouă formă a metodologiei care nu a fost supusă negocierilor, astfel că în opinia autoarei excepţiei etapa negocierilor nu a avut loc, ceea ce atrage prematuritatea cererii de arbitraj.
Completul de arbitraj reţine că în cauza Oficiul Român pentru Drepturile de Autor a fost solicitat pentru iniţierea procedurii de arbitraj efectuate de către arbitri, în temeiul prevederilor art. 1312 alin. (3) litera b) din Legea nr. 8/1996 privind dreptul de autor şi drepturile conexe, cu modificările şi completările ulterioare, respectiv pentru situaţia în care cele două părţi aflate în negociere nu au putut conveni o formă unică a metodologiei în termenul prevăzut la alin. (1) al aceluiaşi articol.
UPFR şi CREDIDAM au depus la dosarul cauzei înscrisuri care fac dovada organizării întâlnirilor şi a corespondenţei dintre părţi pentru stabilirea formei finale a metodologiei, arătând că proiectul de metodologie a fost modificat pe parcursul etapei de negociere prin intervenţiile participanţilor la această negociere. Mai mult, în cadrul procedurii de negociere FPTR a prezentat o serie de propuneri, dovada în acest sens fiind propunerea prezentată de FPTR cu nr. 746/08.09.2015, precum şi consemnările din procesul-verbal din data de 29.09.2015 înregistrat la UPFR cu nr. 20075/29.09.2015 şi semnat de reprezentanţii FPTR.
Completul de arbitraj constată că împrejurarea că organismele de gestiune colectivă, UPFR şi CREDIDAM, au prezentat în cererea de arbitraj o formă ajustată, modificată, a metodologiei nu este de natură să constituie un impediment pentru iniţierea procedurii de arbitraj, în condiţiile în care aceste amendamente faţă de forma iniţială depusă la ORDA în vederea negocierii au fost generate tocmai ca urmare a propunerilor şi a observaţiilor formulate în cadrul procedurii de negociere.
Completul arbitral constată că în speţă a avut loc etapa negocierilor, aşa cum este prevăzută la art. 1311 şi art. 1312 din Legea nr. 8/1996, iar cele două părţi aflate în negociere nu au putut conveni o formă unică a metodologiei în termenul de 30 de zile calendaristice de la data constituirii comisiei prevăzut la art. 1312 alin. (1) din acelaşi act normativ, ceea ce atrage iniţierea procedurii de arbitraj efectuate de către arbitri, în temeiul prevederilor art. 1312 alin. (3) litera b) din Legea nr. 8/1996 privind dreptul de autor şi drepturile conexe, cu modificările şi completările ulterioare.
Pentru aceste motive, completul respinge ca nefondată excepţia prematurităţii cererii de arbitraj invocată de Federaţia Patronatelor din Turismul Românesc (FPTR).
Privitor la fondul cauzei
Reclamantele UPFR şi CREDIDAM au solicitat prin cererea de arbitraj stabilirea formei finale a metodologiei conform proiectului de metodologie anexat cererii (anexa nr. 1).
Ulterior, prin precizarea de acţiune depusă la data de 6.11.2015 UPFR şi CREDIDAM au solicitat:
- să se ia act de publicarea în Monitorul Oficial nr. 778/19.10.2015 a protocolului semnat în data de 22.09.2015 de către UPFR, CREDIDAM, FPRC, S.C. ALTEX ROMÂNIA - S.R.L., S.C. OMV PETROM MARKETING - S.R.L. privind forma finală a metodologiei şi a remuneraţiilor cuprinse în tabelul de la litera B;
- au solicitat să se ia act şi de încheierea la data de 28.09.2015 a unui protocol între UPFR, CREDIDAM, FIHR şi S.C. OMV PETROM MARKETING - S.R.L. privind forma finală a metodologiei şi a remuneraţiilor cuprinse în tabelul de la literele A şi D, precum şi de Declaraţia nr. 6500/28.09.2015 de achiesare a S.C. DEDEMAN - S.R.L. la protocolul din data de 22.09.2015.
Completul constată că obiectul iniţial al cererii de arbitraj s-a restrâns ca urmare a încheierii protocolului din data de 22.09.2015 de către UPFR, CREDIDAM, FPRC, S.C. ALTEX ROMÂNIA - S.R.L., S.C. OMV PETROM MARKETING - S.R.L. privind forma finală a metodologiei şi a remuneraţiilor cuprinse în tabelul de la litera B şi a publicării acestuia în Monitorul Oficial nr. 778/19.10.2015. Acest protocol a intrat în vigoare şi produce efecte juridice în temeiul prevederilor legale.
În ceea ce priveşte protocolul încheiat la data de 28.09.2015 între UPFR, CREDIDAM, FIHR şi S.C. OMV PETROM MARKETING - S.R.L. privind forma finală a metodologiei şi a remuneraţiilor cuprinse în tabelul de la literele A şi D, la care ulterior a aderat şi S.C. DEDEMAN - S.R.L., completul consideră că nu îl poate lua în considerare ca un act juridic producător de efecte şi nu poate stabili metodologia şi remuneraţiile în temeiul înţelegerii intervenite între părţile semnatare, deoarece nu a fost agreat de către toţi utilizatorii din sectorul de activitate al alimentaţiei publice şi unităţilor de cazare, respectiv de către FPTR.
Conform prevederilor art. 1311 alin. (1) lit. b) din Legea nr. 8/1996, unul dintre criteriile principale ce trebuie avute în vedere pentru stabilirea metodologiei este categoria de utilizatori. Având în vedere această dispoziţie, apreciem că nu este posibilă stabilirea mai multor metodologii aplicabile în cadrul aceleiaşi categorii de utilizatori.
În situaţia în care completul ar lua act de protocolul din data de 28.09.2015, ar ajunge să stabilească în cadrul sectorului de alimentaţie publică şi unităţilor de cazare două metodologii, una aplicabilă FIHR şi S.C. OMV PETROM MARKETING - S.R.L., iar cealaltă, aplicabilă FPTR, ceea ce ar contraveni prevederilor art. 1311 alin. (1) lit. a) şi b) din Legea nr. 8/1996 susmenţionate.
De asemenea, în ipoteza în care s-ar stabili o metodologie diferită aplicabilă FPTR, s-ar ajunge la o potenţială distorsionare a concurenţei în sectorul de alimentaţie publică şi unităţilor de cazare.
Nu ar fi posibilă nici extinderea efectelor protocolului încheiat în 28.09.2015 la partea care nu l-a semnat, FPTR, deoarece sar încălca principiul relativităţii efectelor actelor juridice consacrat de art. 1280 din Codul civil. Efectul opozabilităţii metodologiei faţă de toţi utilizatorii din domeniul pentru care s-a negociat, instituit de art. 1312 alin. (2) din Legea nr. 8/1996, este un efect ce ia naştere ulterior semnării protocolului de către toţi participanţii şi publicării sale în Monitorul Oficial. Nu se poate aplica această prevedere şi în privinţa protocolului semnat doar de o parte dintre participanţii la negocieri.
Pe de altă parte, protocolul din 28.09.2015, privit din perspectiva naturii sale de act juridic, credem că poate produce efecte între părţile semnatare doar în limitele stabilite de legea specială. Cum arătam mai sus, potrivit art. 1312 alin. (2) din Legea nr. 8/1996, protocolul este publicat în Monitorul Oficial şi devine opozabil tuturor utilizatorilor doar dacă a fost semnat de către toate părţile participante la negocieri. Concluzia care se impune, având în vedere aceste limitări, este aceea că protocolul semnat de către membrii comisiei de negociere produce efecte juridice doar în ipoteza semnării sale de către toţi aceşti membri.
Trebuie avut în vedere că în terminologia Legii nr. 8/1996 prin "parte" se desemnează toţi participanţii la arbitraj care au interese comune, respectiv o parte este formată din toate organismele de gestiune, iar cealaltă, din toţi utilizatorii [în acest sens este art. 1312 alin. (1) şi alin. (6); ambele alineate fac referire la "cele două părţi aflate în arbitraj", respectiv organismele de gestiune colectivă şi utilizatorii].
Prin urmare, când art. 1312 alin. (2) din Legea nr. 8/1996 face vorbire de "înţelegerea părţilor cu privire la metodologiile negociate" care se consemnează într-un protocol şi se publică în Monitorul Oficial, se referă la înţelegerea dintre cele două părţi participante la negocieri, respectiv organismele de gestiune colectivă, pe de o parte, şi utilizatori, pe de alta. Faptul că unele dintre organisme sau unii dintre utilizatori nu sunt de acord cu metodologia înseamnă că părţile, în sensul precizat anterior, nu au ajuns la un acord.
O prevedere care vine în sprijinul acestei interpretări este şi aceea din art. 1312 alin. (3) lit. b) din Legea nr. 8/1996, conform căreia, în cazul în care cele două părţi aflate în negociere nu pot conveni o formă unică de metodologie în termenul de 30 de zile, se poate iniţia procedura arbitrajului. Apreciem că legiuitorul a instituit procedura arbitrală tocmai pentru soluţionarea situaţiilor în care metodologia nu este agreată de către părţi.
Din aceste considerente, completul consideră că se impune stabilirea unei metodologii unitare aplicabile tuturor utilizatorilor din sectorul de alimentaţie publică şi unităţilor de cazare.
Prin urmare, obiect al arbitrajului îl constituie metodologia şi remuneraţiile menţionate în tabelele A, C, D, E, F, G, H şi I, în forma anexată la cererea de arbitraj.
În ceea ce priveşte argumentele aduse de către reclamante în sprijinul cererii de stabilire a remuneraţiilor într-un cuantum majorat faţă de cel în vigoare în prezent, considerăm că sunt parţial întemeiate.
Unul dintre criteriile principale prevăzute de art. 1311 alin. (1) lit. f) din Legea nr. 8/1996 este nivelul veniturilor obţinute de utilizatori. Conform lit. g) din acelaşi articol, în situaţia în care nu există dovada veniturilor, se utilizează practica europeană în domeniu.
Reclamantele UPFR şi CREDIDAM nu au administrat probe din care să rezulte nivelul veniturilor obţinute de utilizatori. În acelaşi timp nici pârâţii nu au probat dinamica veniturilor lor sau o eventuală scădere a acestora.
Având în vedere această situaţie, completul a analizat practica în materie dintr-o serie de state din Uniunea Europeană (Franţa, Spania, Grecia) şi a luat în considerare nivelul produsului intern brut pe ramură în aceste state comparativ cu datele similare înregistrate în România. Precizăm că toate aceste date sunt publice şi sunt disponibile pe portalul FMI (www.imf.org).
Din această analiză nu au rezultat argumente care să justifice cererea reclamantelor de majorare a nivelului remuneraţiilor în cuantumul pretins prin cererea de arbitraj.
În situaţiile în care actuala metodologie stabileşte remuneraţii diferite faţă de remuneraţiile în vigoare, completul a încercat să realizeze o judecată rezonabilă şi echilibrată, ţinând cont şi de împrejurarea că vechea metodologie nu cuprindea o serie de categorii de tarife.
În ceea ce priveşte apărările FPTR apreciem că o parte din acestea nu pot fi luate în considerare pentru următoarele motive:
- gradul de ocupare mediu al structurilor de primire turistică calculat de către Institutul Naţional de Statistică pentru perioada 2010-2014, menţionat în înscrisurile depuse la dosar, nu poate fi luat în considerare, nefiind un criteriu avut în vedere de prevederile art. 1311 din Legea nr. 8/1996;
- comunicarea fonogramelor are caracter "public" şi în situaţia în care se realizează în camerele de hotel, conform celor stabilite de Curtea Europeană de Justiţie în cauze precum: Lagardere Active Broadcast v. Societe pour la perception de la remuneration equitable (SPRE) C-192/04, Sociedad General de Autores y Editores de Espana (SGAE) v. Rafael Hotel SL C-306/05 şi Phonographic Performance (Ireland) Ltd. V. Ireland C-162/2010;
- de asemenea, problemele ridicate de către FPTR referitor la existenţa unor aparate care nu sunt utilizate neapărat pentru a reda opere muzicale sau sunt instalate în camere care nu sunt neapărat ocupate (făcând referire şi la gradul mediu de ocupare comunicat de Institutul Naţional de Statistică) au fost tranşate de către Curtea Europeană de Justiţie în cauzele Sociedad General de Autores y Editores de Espana (SGAE) v. Rafael Hotel Sl C-306/05 şi Phonographic Performance (Ireland) Ltd. V. Ireland C-162/2010, în sensul că existenţa aparatelor TV în camere de hotel, precum şi distribuţia de către hotel a semnalului către aceste aparate echivalează cu o comunicare publică;
- în consecinţă, conform jurisprudenţei Curţii Europene, faptul că un aparat TV, spre exemplu, este instalat într-o cameră, dar nu este folosit efectiv de către clienţi, fie pentru că aceştia nu deschid televizorul, fie pentru că este instalat într-o cameră neocupată, este irelevant din perspectiva comunicării publice care este considerată ca având loc chiar şi în aceste ipoteze, cu condiţia furnizării de semnal, în orice modalitate, de către hotel;
- cu privire la susţinerile FPTR referitoare la dovada repertoriului organismelor gestiune credem că trebuie făcută diferenţa dintre fonogramele de comerţ care sunt supuse gestiunii colective obligatorii [art. 1231 alin. (1) lit. f) din Legea nr. 8/1996] şi fonogramele publicate în scop comercial, care sunt supuse gestiunii colective facultative [art. 1232 alin. (1) lit. f) din Legea nr. 8/1996];
- gestiunea colectivă fonogramele de comerţ se realizează în sistemul "repertoriu extins" (art. 1231 alin. (2) şi art. 1311 alin. (4) din Legea nr. 8/1996], care presupune reprezentarea de către organismele de gestiune şi a titularilor de drepturi care nu le-au acordat mandat, ceea ce ne duce la concluzia că dovada mandatului solicitată de către FPTR nu este necesară;
- de altfel, conform art. 1311 alin. (4) din Legea nr. 8/1996, la negocierea metodologiilor pentru domeniile supuse gestiunii colective obligatorii criteriul repertoriului organismului de gestiune prevăzut de art. 1311 alin. (1) lit. c) nu este luat în considerare;
- în ceea ce priveşte gestiunea fonogramelor publicate în scop comercial, dovada repertoriului organismului de gestiune trebuie făcută;
- în acest sens art. 1232 alin. (2) din Legea nr. 8/1996 prevede obligaţia organismelor de gestiune colectivă de a permite utilizatorilor, la cerere, consultarea la sediul organismelor a repertoriului de opere gestionat în forma prevăzută la art. 126 alin. (2) din Legea nr. 8/1996 (respectiv în regim de bază de date);
- la punctul 3.4 din proiectul de metodologie nu este prevăzut un pact comisoriu de gradul 4, astfel încât critica nu este fondată.
Completul arbitral consideră însă că sunt justificate următoarele susţineri formulate de către FPTR:
- necesitatea ca la eliberarea licenţelor să se aibă în vedere certificatele de clasificare emise de către Autoritatea Naţională pentru Turism, a fişei privind încadrarea nominală a spaţiilor de cazare pe categorii, precum şi a fişei privind încadrarea şi organizarea spaţiilor în structura de primire turistică cu funcţiuni de alimentaţie publică; metodologia supusă arbitrajului prevede la art. 2.3 lit. c) că la eliberarea licenţelor se pot solicita certificatele de clasificare, fără însă ca această solicitare să fie obligatorie;
- necesitatea ca în situaţia în care o structură de primire turistică deţine camere clasificate diferit (număr diferit de stele/margarete), remuneraţia să fie plătită conform nivelului de clasificare efectiv stabilit, şi nu conform nivelului superior de clasificare pentru o parte din spaţiile de cazare;
- creşterea nivelului remuneraţiilor stabilită în trepte în metodologia supusă arbitrajului nu se justifică având în vedere că evoluţia veniturilor utilizatorilor în următorii 5 ani nu poate fi anticipată, iar în Legea nr. 8/1996 nu se prevede o asemenea posibilitate; părţile au dreptul de a solicita indexarea remuneraţiilor cu indicele inflaţiei (art. 5 alin. 1 din metodologie), precum şi renegocierea nivelului remuneraţiilor după scurgerea unui termen de 3 ani de la data publicării metodologiei în forma definitivă în Monitorul Oficial [art. 1313 alin. (1) din Legea nr. 8/1996];
- necesitatea diferenţierii remuneraţiilor pentru structurile de cazare raportat la zona în care sunt amplasate;
- eliminarea remuneraţiei stabilite distinct pentru lift, acesta fiind inclus în spaţiile comune, conform practicii europene;
- modificarea prevederilor art. 3.4 din metodologie în sensul stabilirii penalităţii pentru plata cu întârziere a remuneraţiilor la nivelul dobânzii legale penalizatoare, astfel cum este reglementată de Ordonanţa Guvernului nr. 13/2011.
Apărările formulate de către COTAR prin întâmpinare au fost analizate şi avute în vedere la stabilirea remuneraţiilor aplicabile.
Completul nu poate admite solicitarea UPFR şi CREDIDAM de a se lua act de achiesarea părţilor faţă de remuneraţiile stabilite în tabelele C, E2, E3, E4, E5, E6, E7, E8, E9, G, H şi I deoarece la procedura de negociere şi de arbitraj nu au participat reprezentanţi ai utilizatorilor din aceste domenii.
Tribunalul arbitral decide:
Admite în parte cererea de arbitraj formulată de UPFR şi CREDIDAM şi stabileşte următoarea metodologie:
PARTEA 2: METODOLOGIA privind remuneraţia datorată artiştilor interpreţi sau executanţi şi producătorilor de fonograme pentru comunicarea publică a fonogramelor de comerţ/fonogramelor publicate în scop comercial sau a reproducerilor acestora, precum şi/sau a prestaţiilor artistice din domeniul audiovizual, în scop ambiental şi lucrativ, şi tabelele cuprinzând drepturile patrimoniale ale artiştilor interpreţi sau executanţi pentru fonograme şi pentru audiovizual şi ale producătorilor de fonograme, prin gestiune colectivă obligatorie
1.Prin utilizator, în sensul prezentei metodologii, se înţelege persoana fizică autorizată (PFA, ÎI etc.) sau persoana juridică care deţine ori foloseşte cu orice titlu (drept de proprietate, administrare, închiriere, subînchiriere, comodat, concesiune, leasing etc.) spaţii închise sau deschise, în care sunt instalate sau deţinute aparate sau orice alte mijloace mecanice, electronice, digitale, cum ar fi aparatură de redare a înregistrărilor sonore, receptoare radio ori televizoare, echipament informatic, instalaţii de amplificare şi orice alte aparate ce permit recepţia, redarea sau difuzarea sunetelor sau imaginilor însoţite de sunet, spaţii în care are acces publicul.
2._
2.1.Utilizatorii care comunică public fonograme de comerţ/fonograme publicate în scop comercial sau reproduceri ale acestora, precum şi/sau prestaţii artistice din domeniul audiovizual au obligaţia ca înaintea oricărei utilizări să obţină autorizaţia-licenţă neexclusivă din partea organismelor de gestiune colectivă abilitate, în schimbul remuneraţiilor prevăzute în tabelele din prezenta metodologie.
Utilizatorul are obligaţia de a obţine din partea organismelor de gestiune colectoare ale drepturilor artiştilor interpreţi sau executanţi - Centrul Român pentru Administrarea Drepturilor Artiştilor Interpreţi - CREDIDAM, respectiv ale producătorilor de fonograme Uniunea Producătorilor de Fonograme din România - UPFR, conform reglementărilor legale în vigoare, autorizaţii-licenţe neexclusive pentru comunicarea publică a fonogramelor de comerţ/fonogramelor publicate în scop comercial sau a reproducerilor acestora şi/sau a prestaţiilor artistice din domeniul audiovizual, anterior începerii activităţii de comunicare publică a fonogramelor de comerţ/fonogramelor publicate în scop comercial sau a reproducerilor acestora şi/sau a prestaţiilor artistice din domeniul audiovizual, în schimbul plăţii unei remuneraţii, indiferent de durata efectivă a comunicării publice.
Se consideră utilizare pentru proba tehnică de suporturi sau aparate utilizarea fonogramelor de comerţ/fonogramelor publicate în scop comercial sau a reproducerilor acestora şi/sau a prestaţiilor artistice din domeniul audiovizual în prezenţa clientului care a solicitat o astfel de testare, prin intermediul unui aparat audio şi/sau audio-video oferit spre vânzare şi supus testării. Nu reprezintă probă tehnică, ci utilizare în scop ambiental a fonogramelor de comerţ/fonogramelor publicate în scop comercial sau a reproducerilor acestora şi/sau a prestaţiilor artistice din domeniul audiovizual menţinerea în stare de funcţionare a unuia sau mai multor aparate în incinta unităţii comerciale ori în afara acesteia. Pentru proba tehnică nu se datorează remuneraţie.
2.2.Eliberarea autorizaţiei-licenţă neexclusivă pentru comunicarea publică a fonogramelor de comerţ/fonogramelor publicate în scop comercial sau a reproducerilor acestora şi/sau a prestaţiilor artistice din domeniul audiovizual se solicită de către utilizator cu cel puţin 3 zile calendaristice anterior începerii activităţii.
2.3.Pentru eliberarea autorizaţiilor-licenţă neexclusivă sau pentru determinarea cuantumului remuneraţiilor datorate, organismele de gestiune colectivă colectoare, desemnate conform reglementărilor în vigoare, pentru drepturile artiştilor interpreţi ori executanţi şi ale producătorilor de fonograme solicită utilizatorului, iar utilizatorul este obligat să pună la dispoziţia acestora, în termen de 10 zile de la solicitare, copii conforme ale următoarelor documente:
a)certificatul de înmatriculare la oficiul registrului comerţului (pentru persoanele juridice), respectiv documentul de autorizare a persoanei fizice autorizate (PFA, ÎI, orice formă de organizare a persoanelor fizice etc.);
b)orice document justificativ din care să reiasă suprafaţa în care se difuzează fonograme/prestaţii artistice în domeniul audiovizual;
c)certificatul de clasificare emis de Autoritatea Naţională pentru Turism sau de către autoritatea competentă ori dovada depunerii dosarului de clasificare (în cazul structurilor de primire cu destinaţie de cazare turistică) şi anexele la acesta;
d)certificatele de clasificare a mijloacelor de transport de persoane deţinute cu orice titlu, licenţele de transport, eliberate pentru fiecare mijloc de transport deţinut, contractele de atribuire în gestiune delegată a serviciilor de transport în regim de taxi sau de închiriere (în cazul transportatorilor autorizaţi).
2.4.Autorizaţia-licenţă neexclusivă se eliberează pentru o perioadă de 3 luni/6 luni/12 luni calendaristice sau pentru o perioadă sezonieră specificată de utilizator, putând fi prelungită pe perioade succesive condiţionat de plata remuneraţiei datorate.
Autorizaţia-licenţă neexclusivă se eliberează în baza declaraţiei pe propria răspundere a utilizatorului (reprezentant legal sau împuternicit) ori a contractului încheiat între utilizator şi organismul de gestiune colectivă a drepturilor conexe ale artiştilor interpreţi sau executanţi, respectiv între utilizator şi organismul de gestiune colectivă a drepturilor producătorilor de fonograme în vederea obţinerii autorizaţiei-licenţă neexclusivă.
Autorizaţia-licenţă neexclusivă pentru utilizarea fonogramelor de comerţ/fonogramelor publicate în scop comercial sau a reproducerilor acestora şi/sau a prestaţiilor artistice din domeniul audiovizual în scop lucrativ, în cadrul activităţilor enumerate la pct. I1 din tabelul de mai jos cuprinzând valoarea remuneraţiilor cuvenite din utilizarea muzicii în regim ambiental, se eliberează pentru fiecare eveniment/manifestaţie/spectacol/turneu/campanie sau altă activitate asimilată acestora.
2.5.Autorizaţia-licenţă neexclusivă este valabilă numai dacă aceasta este însoţită de documentele de plată a remuneraţiei echitabile stabilite prin tabelele care fac parte integrantă din prezenta metodologie.
2.6.Autorizaţia-licenţă neexclusivă este nominală şi nu poate fi transmisă unui terţ prin sublicenţiere.
2.7.Încetarea valabilităţii autorizaţiei-licenţă neexclusivă, ca urmare a încetării activităţii, a suspendării temporare a activităţii desfăşurate de utilizator sau a încetării comunicării publice a fonogramelor de comerţ/fonogramelor publicate în scop comercial sau a reproducerilor acestora şi/sau a prestaţiilor artistice din domeniul audiovizual operează în condiţiile în care, cu cel puţin 15 zile calendaristice înainte de încetarea ori suspendarea temporară a activităţii sau a încetării comunicării publice, utilizatorul comunică organismului de gestiune colectivă a drepturilor conexe ale artiştilor interpreţi sau executanţi, respectiv ale producătorilor de fonograme care au eliberat autorizaţia-licenţă neexclusivă, o declaraţie pe propria răspundere, semnată şi ştampilată de reprezentantul legal al utilizatorului, care atestă data încetării ori a suspendării temporare a activităţii desfăşurate sau a încetării comunicării publice.
În cazul în care utilizatorul nu înaintează declaraţia pe propria răspundere privind încetarea, suspendarea temporară a activităţii sau încetarea comunicării publice a fonogramelor de comerţ/fonogramelor publicate în scop comercial sau a reproducerilor acestora şi/sau a prestaţiilor artistice din domeniul audiovizual în termenul anterior indicat, acesta datorează în continuare remuneraţiile stabilite prin prezenta metodologie, conform autorizaţiei-licenţă neexclusivă, fără a putea invoca o eventuală încetare a comunicării publice.
În cazul în care utilizatorul a achitat în avans remuneraţia pentru spaţii în care ulterior şi-a încetat comunicarea publică şi acest fapt a fost comunicat către organismul de gestiune colectivă în condiţiile alin. 1, remuneraţia corespunzătoare acestei perioadei va fi restituită utilizatorului.
2.8.În cazul în care se constată că informaţiile din declaraţia dată pe propria răspundere de către utilizator sau furnizate de acesta la momentul încheierii contractului, în condiţiile art. 2.4 alin. 2, nu sunt conforme cu realitatea şi sunt de natură să majoreze cuantumul remuneraţiei - stabilit pe baza declaraţiei sale, utilizatorul datorează triplul sumei cu care se majorează remuneraţiile, conform art. 139 alin. (2) lit. b) din Legea nr. 8/1996.
3._
3.1.Pentru utilizarea fonogramelor de comerţ/fonogramelor publicate în scop comercial sau a reproducerilor acestora şi/sau a prestaţiilor artistice din domeniul audiovizual, utilizatorii au obligaţia de a achita remuneraţia în cuantumul prevăzut în tabelele ce fac parte integrantă din prezenta metodologie, la care se adaugă TVA.
3.2.Remuneraţia datorată pentru comunicarea publică a fonogramelor de comerţ/fonogramelor publicate în scop comercial sau a reproducerilor acestora şi/sau a prestaţiilor artistice din domeniul audiovizual în scop ambiental se plăteşte trimestrial/semestrial/anual până cel târziu în ultima zi anterioară perioadei pentru care se achită. În mod excepţional, utilizatorii pot plăti lunar remuneraţia datorată, dacă cuantumul acesteia depăşeşte suma de 1.000 lei/lună, până cel târziu în ultima zi a lunii anterioare celei pentru care se plăteşte.
3.3.Pentru comunicarea publică a fonogramelor de comerţ/fonogramelor publicate în scop comercial sau a reproducerilor acestora şi/sau a prestaţiilor artistice din domeniul audiovizual în scop lucrativ, utilizatorul trebuie să achite în avans, până cel târziu în ultima zi a lunii anterioare desfăşurării activităţii, remuneraţia minimă, stabilită potrivit tabelelor I1, I2, I3 şi I4 de mai jos.
Plata remuneraţiilor minime se efectuează în condiţiile de la pct. 3.2.
Ulterior, utilizatorii care comunică public fonograme de comerţ/fonograme publicate în scop comercial sau reproduceri ale acestora şi/sau prestaţii artistice din domeniul audiovizual vor achita remuneraţia procentuală datorată după cum urmează:
- utilizatorul care desfăşoară evenimente ocazionale va achita remuneraţia procentuală datorată conform tabelului I1 de mai jos: în termen de maximum 5 zile lucrătoare de la data încheierii evenimentului/manifestaţiei/spectacolului/turneului/campaniei sau a altei activităţi asimilate acestora;
- utilizatorul care comunică public fonogramele de comerţ/fonogramele publicate în scop comercial sau reproduceri ale acestora şi/sau prestaţii artistice în domeniul audiovizual în spaţii închise ori deschise potrivit tabelelor I2, I3 şi I4 de mai jos: lunar, până cel târziu în ultima zi a lunii pentru luna anterioară, pentru care aceasta este datorată.
3.4.Pentru întârzieri la plata remuneraţiilor, utilizatorii datorează penalităţi în condiţiile Ordonanţei Guvernului nr. 13/2011, fiind de drept puşi în întârziere, fără a fi necesară notificarea acestora.
3.5.Utilizatorul care comunică public fonograme de comerţ/fonograme publicate în scop comercial sau reproduceri ale acestora şi/sau prestaţii artistice din domeniul audiovizual în scop lucrativ, conform tabelelor I1, I2, I3 şi I4, este obligat să transmită lunar organismului de gestiune colectivă a drepturilor conexe ale artiştilor interpreţi sau executanţi, respectiv ale producătorilor de fonograme, până cel târziu la data de 10 a lunii următoare celei pentru care remuneraţia este datorată sau la sfârşitul evenimentului/manifestaţiei/spectacolului/turneului/campaniei sau al altei activităţi asimilate acestora (în cazul evenimentelor ocazionale), următoarele documente:
- acte justificative cu caracter financiar-contabil pentru fiecare lună de plată (balanţe analitice, bilanţuri contabile) în vederea justificării sumelor declarate şi a verificării remuneraţiei calculate lunar;
- declaraţie pe propria răspundere, semnată şi ştampilată de reprezentantul legal al utilizatorului, privind baza de calcul al remuneraţiei datorate pentru comunicarea publică a fonogramelor de comerţ/fonogramelor publicate în scop comercial sau a reproducerilor acestora şi/sau a prestaţiilor artistice din domeniul audiovizual în scop lucrativ, diferenţiată pentru fiecare activitate specifică desfăşurată în scopul comunicării publice a acestora în scop lucrativ;
- lista fonogramelor de comerţ/fonogramelor publicate în scop comercial sau a reproducerilor acestora şi/sau a prestaţiilor artistice din domeniul audiovizual comunicate public, în vederea repartizării corecte a remuneraţiilor încasate de organismele de gestiune colectivă, conform modelului de playlist de mai jos:

Nr. crt.

Titlul piesei

Artist

Număr de difuzări

Producător

1

2

3

4

5

3.6.Baza de calcul al remuneraţiilor cuvenite comunicării publice a fonogramelor de comerţ/fonogramelor publicate în scop comercial sau a reproducerilor acestora şi/sau a prestaţiilor artistice din domeniul audiovizual din comunicarea publică în scop lucrativ o reprezintă, după caz:
3.6.1.veniturile, mai puţin TVA, obţinute din consumaţii şi vânzarea de bilete, abonamente, programe, valoarea materialelor promoţionale, sponsorizări etc., iar în lipsa acestora:
3.6.2.bugetul de cheltuieli al evenimentului/manifestaţiei/spectacolului/turneului/campaniei, mai puţin TVA;
3.6.3.bugetul de cheltuieli pentru campanii publicitare, promoţionale sau electorale, mai puţin TVA. Remuneraţia nu este datorată, iar, dacă aceasta a fost achitată, ea trebuie returnată, în cazul în care evenimentul/manifestaţia/spectacolul/turneul/campania a fost anulat/anulată.
3.7.Pentru utilizatorii care la data intrării în vigoare a prezentei metodologii au o licenţă valabilă se aplică prevederile de la art. 3.2, respectiv 3.3.
Pentru remuneraţia achitată în avans, aferentă autorizaţiei-licenţă având o durată de valabilitate de minimum 12 luni, se acordă un discount/o reducere de 5% din suma datorată pentru această perioadă, iar pentru cea aferentă autorizaţiei-licenţă având o durată de valabilitate de minimum 6 lunii, se acordă un discount/o reducere de 3%.
3.8.În cazul în care utilizatorul datorează mai multe sume restante, plata efectuată va stinge datoriile în ordinea vechimii, indiferent că acestea sunt constituite din remuneraţii sau penalităţi de întârziere.
3.9.În cazul în care în acelaşi spaţiu se comunică public fonograme de comerţ/fonograme publicate în scop comercial sau reproduceri ale acestora şi/sau prestaţii artistice din domeniul audiovizual atât în scop ambiental, cât şi în scop lucrativ, se vor achita remuneraţii pentru ambele utilizări.
3.10.În cazul utilizatorilor care organizează turnee sau evenimente, aceştia pot achita remuneraţiile procentuale cuvenite la sfârşitul turneului sau al ultimului eveniment, în condiţiile stabilite la art. 3.3 ultimul paragraf, după achitarea în avans a remuneraţiei prevăzute la art. 3.3 primul paragraf.
3.11.În situaţia în care un utilizator deţine sau foloseşte mai multe spaţii ori desfăşoară mai multe activităţi, remuneraţia se datorează distinct pentru fiecare spaţiu în parte sau pentru fiecare activitate desfăşurată în parte.
În cazul în care există o singură sursă de sunet sau de sunet şi imagine în spaţiile nedelimitate din incinta unităţilor comerciale sau prestatoare de servicii de tip supermarketuri sau hipermarketuri, pentru zona de alimentaţie publică parte integrantă a activităţilor comerciale desfăşurate de acestea, în care se comunică public fonograme de comerţ/fonograme publicate în scop comercial ori reproduceri ale acestora şi/sau prestaţii artistice audiovizuale, utilizatorul va achita o singură remuneraţie corespunzătoare întregii suprafeţe, luând în calcul remuneraţia pentru activitatea cu ponderea cea mai mare.
3.12.Pentru spaţii şi/sau pentru perioade nedeclarate pentru care utilizatorul a comunicat public fonograme de comerţ/fonograme publicate în scop comercial sau reproduceri ale acestora şi/sau prestaţii artistice din domeniul audiovizual în scop ambiental sau lucrativ fără a obţine în prealabil autorizaţia-licenţă neexclusivă, acesta are obligaţia de a plăti către organismul de gestiune colectivă a drepturilor conexe ale artiştilor interpreţi sau executanţi şi ale producătorilor de fonograme o sumă de bani reprezentând triplul sumelor care ar fi fost legal datorate dacă ar fi deţinut autorizaţia-licenţă neexclusivă. În situaţia în care cuantumul remuneraţiei care ar fi fost legal datorată de către utilizator nu poate fi determinat, acesta datorează triplul remuneraţiei plătite jn mod uzual de utilizatorii din aceeaşi categorie.
3.13.În situaţia închirierii, subînchirierii sau a oricărui alt mod de transmitere a folosinţei parţiale a unui spaţiu în care are loc comunicarea publică a fonogramelor de comerţ/fonogramelor publicate în scop comercial sau a reproducerilor acestora şi/sau a prestaţiilor artistice din domeniul audiovizual, deţinătorii legali cu orice titlu ai spaţiului respectiv (chiriaşi, locatari etc.) au obligaţia de a obţine autorizaţia-licenţă neexclusivă şi de a achita remuneraţia distinctă, în ipoteza utilizării aparaturii proprii de sunet sau de sunet şi imagine.
4._
4.1.Organismele de gestiune colectoare ale drepturilor artiştilor interpreţi sau executanţi (CREDIDAM), respectiv ale producătorilor de fonograme (UPFR), conform reglementărilor legale în vigoare, pot numi delegaţi pentru monitorizarea comunicării publice a fonogramelor de comerţ/fonogramelor publicate în scop comercial sau a reproducerilor acestora şi/sau a prestaţiilor artistice din domeniul audiovizual în scop ambiental ori lucrativ, aceştia având acces liber în spaţiile închise sau deschise unde se realizează comunicarea publică, în baza legitimaţiilor emise de organismele de gestiune colectivă menţionate sau a altor documente doveditoare (delegaţie), putând utiliza echipamente de înregistrare audio şi/sau video portabile. Acest drept nu absolvă utilizatorii de obligaţia de a declara utilizarea fonogramelor de comerţ/fonogramelor publicate în scop comercial sau a reproducerilor acestora şi/sau a prestaţiilor artistice din domeniul audiovizual anterior începerii acestei activităţi, precum şi de a achita remuneraţiile aferente în condiţiile şi în cuantumul stabilit prin prezenta metodologie.
4.2.Aspectele constatate de către delegaţii organismelor de gestiune colectivă cu prilejul verificărilor efectuate vor fi consemnate în procese-verbale de verificare, încheiate la faţa locului, putând fi însoţite de înregistrări audio/audiovideo care fac dovada comunicării publice până la proba contrară.
5._
5.1.(1) Remuneraţiile stabilite prin prezenta metodologie se pot modifica anual, începând cu prima lună a anului următor celui în care s-a publicat prezenta metodologie, de către organismele de gestiune a drepturilor artiştilor interpreţi sau executanţi, respectiv ale producătorilor de fonograme, conform reglementărilor legale în vigoare, pentru o categorie de titulari de drepturi, pe baza indicelui de inflaţie stabilit la nivel naţional, cu excepţia remuneraţiilor prevăzute în tabelul de la lit. D din prezenta metodologie.
5.2.(2) Aceste modificări se depun la Oficiul Român pentru Drepturile de Autor, urmând a fi publicate în Monitorul Oficial al României, Partea I, pe cheltuiala organismelor de gestiune colectivă, prin decizie a directorului general al Oficiului Român pentru Drepturile de Autor, emisă în termen de 5 zile de la data depunerii.
6.Prezenta metodologie intră în vigoare începând cu luna următoare publicării în Monitorul Oficial al României, Partea I.
7._

I. Activităţi desfăşurate în regim ambiental

A

Unităţi de alimentaţie publică - restaurante, baruri, cafenele, ceainării, braserii, fast-fooduri, rotiserii, pizzerii, shaormerii, crame, cofetării, săli de bal, săli pentru nunţi şi asimilate*) **) ***)

A1

Spaţii închise sau deschise situate în oraşe sau staţiuni turistice

 

Tip încadrare

Remuneraţie lunară (fără TVA)

Producătorii de fonograme

(UPFR)

Artiştii interpreţi sau executanţi pentru fonograme

(CREDIDAM)

Artiştii interpreţi sau executanţi pentru audiovizual

(CREDIDAM)

 

1

Suprafaţa până la 100 mp

20 lei

20 lei

10 lei

 

2

Suprafaţa cuprinsă între 101-200 mp

29 lei

29 lei

16 lei

 

3

Suprafaţa peste 200 mp

40 lei plus 5 lei pentru fiecare suprafaţă suplimentară de câte 50 mp

40 lei plus 5 lei pentru fiecare suprafaţă suplimentară de câte 50 mp

20 lei plus 3 lei pentru fiecare suprafaţă suplimentară de câte 50 mp

A2

Spaţii închise sau deschise situate în comune şi sate

 

Tip încadrare

Remuneraţie lunară (fără TVA)

Producătorii de fonograme

(UPFR)

Artiştii interpreţi sau executanţi pentru fonograme

(CREDIDAM)

Artiştii interpreţi sau executanţi pentru audiovizual

(CREDIDAM)

 

1

Suprafaţa până la 100 mp

10 lei

10 lei

5 lei

 

2

Suprafaţa cuprinsă între 101-200 mp

20 lei

20 lei

10 lei

 

3

Suprafaţa peste 200 mp

33 lei plus 3 lei pentru fiecare suprafaţă suplimentară de câte 50 mp

33 lei plus 3 lei pentru fiecare suprafaţă suplimentară de câte 50 mp

15 lei plus 1,5 lei pentru fiecare suprafaţă suplimentară de câte 50 mp

 

C

Târguri sau expoziţii, evenimente cu publicitate sau mijloace prin care se face publicitate*) **) **********)

C1

Spaţii închise sau deschise situate în oraşe, staţiuni turistice, comune şi sate

 

Tip încadrare

Remuneraţie zilnică (fără TVA)

Producătorii de fonograme

(UPFR)

Artiştii interpreţi sau executanţi pentru fonograme

(CREDIDAM)

Artiştii interpreţi sau executanţi pentru audiovizual

(CREDIDAM)

 

1

Târguri sau expoziţii urbane şi în staţiuni turistice până la 1.000 mp

50 lei

50 lei

25 lei

 

2

Târguri sau expoziţii urbane şi în staţiuni turistice între 1.001 mp - 2.000 mp

90 lei

90 lei

45 lei

 

3

Târguri sau expoziţii urbane şi în staţiuni turistice peste 2.000 mp

90 lei plus 25 lei pentru fiecare suprafaţă suplimentară de până la 1.000 mp

90 lei plus 25 lei pentru fiecare suprafaţă suplimentară de până la 1.000 mp

45 lei plus 10 lei pentru fiecare suprafaţă suplimentară de până la 1.000 mp

 

4

Târguri sau expoziţii rurale, iarmaroace, talciocuri până în 1.000 mp

30 lei

30 lei

15 lei

 

5

Târguri sau expoziţii rurale, iarmaroace, talciocuri între 1.001 mp - 2.000 mp

50 lei

50 lei

25 lei

 

6

Târguri sau expoziţii rurale, iarmaroace, talciocuri peste 2.000 mp

50 lei plus 15 lei pentru fiecare suprafaţă suplimentară de până la 1.000 mp

50 lei plus 15 lei pentru fiecare suprafaţă suplimentară de până la 1.000 mp

25 lei plus 7 lei pentru fiecare suprafaţă suplimentară de până la 1.000 mp

 

7

Expoziţii de artă, ştiinţă, carte şi altele asimilate până în 1.000 mp

25 lei

25 lei

10 lei

 

8

Expoziţii de artă, ştiinţă, carte şi altele asimilate între 1.001 mp - 2.000 mp

40 lei

40 lei

20 lei

 

9

Expoziţii de artă, ştiinţă, carte şi altele asimilate peste 2.000 mp

40 lei plus 10 lei pentru fiecare suprafaţă suplimentară de până la 1.000 mp

40 lei plus 10 lei pentru fiecare suprafaţă suplimentară de până la 1.000 mp

20 lei plus 5 lei pentru fiecare suprafaţă suplimentară de până la 1.000 mp

C2

Publicitate cu vehicule, standuri, bannere, ecrane, machete fixe/gonflabile, remorci mobile etc. (dotate sau însoţite de instalaţii de sonorizare) - acţiuni desfăşurate în spaţii deschise situate în oraşe, staţiuni turistice, comune şi sate

 

Tip încadrare

Remuneraţie zilnică (fără TVA)

Producătorii de fonograme

(UPFR)

Artiştii interpreţi sau executanţi pentru fonograme

(CREDIDAM)

Artiştii interpreţi sau executanţi pentru audiovizual

(CREDIDAM)

 

1

Vehicul auto/remorcă publicitară

20 lei

20 lei

10 lei

 

2

Stand publicitar*******), banner, ecran, machetă fixă/gonflabilă

5 lei

5 lei

3 lei

C3

Spectacole diverse (pentru muzica difuzată înainte, în timpul sau după spectacol) - spaţii închise sau deschise situate în oraşe, staţiuni turistice, comune şi sate

 

Tip încadrare

Remuneraţie/spectacol (fără TVA)

Producătorii de fonograme

(UPFR)

Artiştii interpreţi sau executanţi pentru fonograme

(CREDIDAM)

Artiştii interpreţi sau executanţi pentru audiovizual

(CREDIDAM)

 

1

Filarmonică, operă, teatru, cinematograf, circ, delfinariu şi altele asimilate

6 lei

6 lei

3 lei

 

D

Unităţi de cazare - situate în oraşe, staţiuni turistice, comune şi sate **) ****) ********) *********) - tarife valabile de la data intrării în vigoare a metodologiei până la 31.12.2016

 

Tip încadrare

Remuneraţie lunară (fără TVA)

Producătorii de fonograme

(UPFR)

Artiştii interpreţi sau executanţi pentru fonograme

(CREDIDAM)

Artiştii interpreţi sau executanţi pentru audiovizual

(CREDIDAM)

 

1

Pensiune agroturistică, popas turistic

12 lei

12 lei

10 lei

 

2

Pensiune turistică, vilă turistică până la 3 stele/3 margarete inclusiv, situate în comune şi sate

12 lei

12 lei

10 lei

 

3

Pensiune turistică, vilă turistică până la 3 stele/3 margarete inclusiv, situate în oraşe, staţiuni

20 lei

20 lei

20 lei

 

4

Sat vacanţă, camping, club de vacanţă, bungalow, căsuţe tip camping, ponton plutitor

12 lei

12 lei

10 lei

 

5

Motel, cabană, hostel situate în comune şi sate

12 lei

12 lei

12 lei

 

6

Motel şi hostel situate în oraşe şi staţiuni

25 lei

25 lei

25 lei

 

7

Pensiune turistică, vilă turistică 4-5 stele/4-5 margarete situate în comune şi sate

40 lei

40 lei

30 lei

 

8

Pensiune turistică, vilă turistică 4-5 stele/4-5 margarete situate în oraşe şi staţiuni

50 lei

50 lei

50 lei

 

9

Tabere

50 lei

50 lei

40 lei

 

10

Hotel, hotel-apartament, apartamente şi camere de închiriat până la 3 stele (inclusiv), până la 50 spaţii de cazare (camere), situate în comune şi sate

30 lei

30 lei

10 lei

 

11

Hotel, hotel-apartament, apartamente şi camere de închiriat până la 3 stele (inclusiv), până la 50 spaţii de cazare (camere), situate în oraşe şi staţiuni

40 lei

40 lei

40 lei

 

12

Hotel, hotel-apartament, apartamente şi camere de închiriat până la 3 stele (inclusiv), între 51-100 spaţii de cazare (camere), situate în comune şi sate

40 lei

40 lei

20 lei

 

13

Hotel, hotel-apartament, apartamente şi camere de închiriat până la 3 stele (inclusiv), între 51-100 spaţii de cazare (camere), situate în oraşe şi staţiuni

50 lei

50 lei

50 lei

 

14

Hotel, hotel-apartament, apartamente şi camere de închiriat până la 3 stele (inclusiv), între 101-200 spaţii de cazare (camere), situate în comune şi sate

50 lei

50 lei

30 lei

 

15

Hotel, hotel-apartament, apartamente şi camere de închiriat până la 3 stele (inclusiv), între 101-200 spaţii de cazare (camere), situate în oraşe şi staţiuni

60 lei

60 lei

60 lei

 

16

Hotel, hotel-apartament, apartamente şi camere de închiriat până la 3 stele (inclusiv), peste 200 spaţii de cazare (camere), situate în comune şi sate

50 lei plus 10 lei pentru fiecare tranşă suplimentară de 50 camere

50 lei plus 10 lei pentru fiecare tranşă suplimentară de 50 camere

30 lei plus 7 lei pentru fiecare tranşă suplimentară de 50 camere

 

17

Hotel, hotel-apartament, apartamente şi camere de închiriat până la 3 stele (inclusiv), peste 200 spaţii de cazare (camere), situate în oraşe şi staţiuni

60 lei plus 12 lei pentru fiecare tranşă suplimentară de 50 camere

60 lei plus 12 lei pentru fiecare tranşă suplimentară de 50 camere

60 lei plus 10 lei pentru fiecare tranşă suplimentară de 50 camere

 

18

Hotel, hotel-apartament, apartamente şi camere de închiriat 4 stele, până la 50 spaţii de cazare (camere), situate în comune şi sate

40 lei

40 lei

20 lei

 

19

Hotel, hotel-apartament, apartamente şi camere de închiriat 4 stele, până la 50 spaţii de cazare (camere), situate în oraşe şi staţiuni

50 lei

50 lei

50 lei

 

20

Hotel, hotel-apartament, apartamente şi camere de închiriat 4 stele, între 51-100 spaţii de cazare (camere), situate în comune şi sate

55 lei

55 lei

50 lei

 

21

Hotel, hotel-apartament, apartamente şi camere de închiriat 4 stele, între 51-100 spaţii de cazare (camere), situate în oraşe şi staţiuni

60 lei

60 lei

60 lei

 

22

Hotel, hotel-apartament, apartamente şi camere de închiriat 4 stele, între 101-200 spaţii de cazare (camere), situate în comune şi sate

70 lei

70 lei

60 lei

 

23

Hotel, hotel-apartament, apartamente şi camere de închiriat 4 stele, între 101-200 spaţii de cazare (camere), situate în oraşe şi staţiuni

80 lei

80 lei

80 lei

 

24

Hotel, hotel-apartament, apartamente şi camere de închiriat 4 stele, peste 200 spaţii de cazare (camere), situate în comune şi sate

70 lei plus 15 lei pentru fiecare tranşă suplimentară de 50 camere

70 lei plus 15 lei pentru fiecare tranşă suplimentară de 50 camere

60 lei plus 13 lei pentru fiecare tranşă suplimentară de 50 camere

 

25

Hotel, hotel-apartament, apartamente şi camere de închiriat 4 stele, peste 200 spaţii de cazare (camere), situate în oraşe şi staţiuni

80 lei plus 18 lei pentru fiecare tranşă suplimentară de 50 camere

80 lei plus 18 lei pentru fiecare tranşă suplimentară de 50 camere

80 lei plus 18 lei pentru fiecare tranşă suplimentară de 50 camere

 

26

Hotel, hotel-apartament, apartamente şi camere de închiriat 5 stele, până la 50 spaţii de cazare (camere), situate în comune şi sate

90 lei

90 lei

80 lei

 

27

Hotel, hotel-apartament, apartamente şi camere de închiriat 5 stele, până la 50 spaţii de cazare (camere), situate în oraşe şi staţiuni

120 lei

120 lei

120 lei

 

28

Hotel, hotel-apartament, apartamente şi camere de închiriat 5 stele, între 51-100 spaţii de cazare (camere), situate în comune şi sate

110 lei

110 lei

90 lei

 

29

Hotel, hotel-apartament, apartamente şi camere de închiriat 5 stele, între 51-100 spaţii de cazare (camere), situate în oraşe şi staţiuni

140 lei

140 lei

140 lei

 

30

Hotel, hotel-apartament, apartamente şi camere de închiriat 5 stele, între 101-200 spaţii de cazare (camere), situate în comune şi sate

130 lei

130 lei

120 lei

 

31

Hotel, hotel-apartament, apartamente şi camere de închiriat 5 stele, între 101-200 spaţii de cazare (camere), situate în oraşe şi staţiuni

170 lei

170 lei

170 lei

 

32

Hotel, hotel-apartament, apartamente şi camere de închiriat 5 stele, peste 200 spaţii de cazare (camere), situate în comune şi sate

140 lei plus 30 lei pentru fiecare tranşă suplimentară de 50 camere

140 lei plus 30 lei pentru fiecare tranşă suplimentară de 50 camere

130 lei plus 20 lei pentru fiecare tranşă suplimentară de 50 camere

 

33

Hotel, hotel-apartament, apartamente şi camere de închiriat 5 stele peste 200 spaţii de cazare (camere), situate în oraşe şi staţiuni

190 lei plus 35 lei pentru fiecare tranşă suplimentară de 50 camere

190 lei plus 35 lei pentru fiecare tranşă suplimentară de 50 camere

190 lei plus 35 lei pentru fiecare tranşă suplimentară de 50 camere

 

E

Transporturi**) *****)

E1

Transporturi rutiere de pasageri - mijloc de transport echipat cu instalaţie de sonorizare, radio, TV, căşti pentru ascultare individuală, indiferent dacă sunt în regim rent a car sau colaborare sau leasing etc.

 

Tip încadrare

Remuneraţie lunară (fără TVA)

Producătorii de fonograme

(UPFR)

Artiştii interpreţi sau executanţi pentru fonograme

(CREDIDAM)

Artiştii interpreţi sau executanţi pentru audiovizual

(CREDIDAM)

 

1

Vehicul de agrement (tractor, trenuleţ, remorcă, platformă)

3 lei

3 lei

1 leu

 

2

Autobuz, troleibuz, tramvai şi microbuz utilizate în transportul regulat de persoane urban/suburban

5 lei

5 lei

2 lei

 

3

Autoturism până la 6 locuri utilizat în serviciul de taxi******)

9 lei

9 lei

2 lei

 

4

Autoturism până la 6 locuri utilizat în serviciul de închiriere (rent a car)

9 lei

9 lei

2 lei

 

5

Microbuz/Minibus indiferent de numărul de locuri

12 lei

12 lei

3 lei

 

6

Autobuz utilizat în transportul naţional, interurban/interjudeţean

15 lei

15 lei

4 lei

 

7

Autocar în transportul naţional, interurban/interjudeţean

30 lei

30 lei

6 lei

 

8

Autocar utilizat în transportul internaţional

50 lei

50 lei

10 lei

E2

Autogări, spaţii de aşteptare pentru pasageri*) **) ***) - spaţiu dotat cu instalaţie de sonorizare

 

Tip încadrare

Remuneraţie lunară (fără TVA)

Producătorii de fonograme

(UPFR)

Artiştii interpreţi sau executanţi pentru fonograme

(CREDIDAM)

Artiştii interpreţi sau executanţi pentru audiovizual

(CREDIDAM)

 

1

Autogară sală de aşteptare

12 lei

12 lei

6 lei

E3

Transporturi feroviare de pasageri - garnitură feroviară echipată cu instalaţie de sonorizare

 

Tip încadrare

Remuneraţie lunară (fără TVA)

Producătorii de fonograme

(UPFR)

Artiştii interpreţi sau executanţi pentru fonograme

(CREDIDAM)

Artiştii interpreţi sau executanţi pentru audiovizual

(CREDIDAM)

 

1

Tren de pasageri în trafic intern (fără vagon-restaurant; dacă are vagon-restaurant se va adăuga suplimentar)

29 lei

29 lei

15 lei

 

2

Tren de pasageri în trafic internaţional (fără vagon-restaurant; dacă are vagon-restaurant se va adăuga suplimentar)

40 lei

40 lei

20 lei

 

3

Vagon-restaurant în trafic intern

29 lei

29 lei

15 lei

 

4

Vagon-restaurant în trafic internaţional

40 lei

40 lei

20 lei

E4

Gări, staţii de metrou şi spaţii de aşteptare*) ***)

 

Tip încadrare

Remuneraţie lunară (fără TVA)

Producătorii de fonograme

(UPFR)

Artiştii interpreţi sau executanţi pentru fonograme

(CREDIDAM)

Artiştii interpreţi sau executanţi pentru audiovizual

(CREDIDAM)

 

1

Gări şi peroane

20 lei

20 lei

20 lei

 

2

Staţie de metrou

20 lei

20 lei

20 lei

 

3

Sală de aşteptare în cadrul gării

9 lei

9 lei

9 lei

E5

Transport aerian de pasageri - aeronavă echipată cu instalaţie de sonorizare, radio, TV, căşti pentru ascultare individuală

 

Tip încadrare

Remuneraţie lunară/aeronavă (fără TVA)

Producătorii de fonograme

(UPFR)

Artiştii interpreţi sau executanţi pentru fonograme

(CREDIDAM)

Artiştii interpreţi sau executanţi pentru audiovizual

(CREDIDAM)

 

1

Aeronavă de pasageri cursă internă

29 lei

29 lei

10 lei

 

2

Aeronavă de pasageri cursă continentală

56 lei

56 lei

20 lei

 

3

Aeronavă de pasageri cursă intercontinentală

111 lei

111 lei

50 lei

E6

Aeroporturi, spaţii de aşteptare pentru pasageri*) ***) - spaţiu dotat cu instalaţie de sonorizare

 

Tip încadrare

Remuneraţie lunară/spaţiu cu instalaţie de sonorizare (fără TVA)

Producătorii de fonograme

(UPFR)

Artiştii interpreţi sau executanţi pentru fonograme

(CREDIDAM)

Artiştii interpreţi sau executanţi pentru audiovizual

(CREDIDAM)

 

1

Aeroport intern, internaţional - sală de aşteptare

40 lei

40 lei

20 lei

E7

Ambarcaţiuni navale pentru transportul de agrement - dotate cu instalaţie de sonorizare

 

Tip încadrare

Remuneraţie lunară (fără TVA)

Producătorii de fonograme

(UPFR)

Artiştii interpreţi sau executanţi pentru fonograme

(CREDIDAM)

Artiştii interpreţi sau executanţi pentru audiovizual

(CREDIDAM)

 

1

Ambarcaţiuni de agrement cu până la 2 locuri de dormit

9 lei

9 lei

5 lei

 

2

Ambarcaţiuni de agrement între 3-6 locuri de dormit

11 lei

11 lei

6 lei

 

3

Ambarcaţiuni de agrement între 7-12 locuri de dormit

14 lei

14 lei

7 lei

 

4

Ambarcaţiuni de agrement peste 12 locuri de dormit

20 lei plus 3 lei/fiecare loc de dormit suplimentar

20 lei plus 3 lei/fiecare loc de dormit suplimentar

10 lei plus 1 leu/fiecare loc de dormit suplimentar

 

5

Ambarcaţiuni de transport pasageri capacitate până la 50 pasageri (fără posibilităţi de cazare)

10 lei

10 lei

5 lei

 

6

Ambarcaţiuni de transport pasageri capacitate între 51-100 pasageri (fără posibilităţi de cazare)

20 lei

20 lei

7 lei

 

7

Ambarcaţiuni de transport pasageri capacitate peste 100 pasageri (fără posibilităţi de cazare)

30 lei

30 lei

8 lei

E8

Transport pe cablu

 

Tip încadrare

Remuneraţie lunară/instalaţie dotată cu sonorizare (fără TVA)

Producătorii de fonograme

(UPFR)

Artiştii interpreţi sau executanţi pentru fonograme

(CREDIDAM)

Artiştii interpreţi sau executanţi pentru audiovizual

(CREDIDAM)

  

Tip de instalaţie - dotată cu instalaţii de sonorizare

   
 

1

Telecabină - telegondolă

9 lei

9 lei

0 lei

 

2

Spaţii de aşteptare pentru telecabine, telegondole

15 lei

15 lei

0 lei

 

3

Lifturi şi ascensoare

30 lei

30 lei

0 lei

E9

Parcări auto - dotate cu instalaţii de sonorizare - spaţii închise sau deschise*) **)

 

Tip încadrare

Remuneraţie lunară (fără TVA)

Producătorii de fonograme

(UPFR)

Artiştii interpreţi sau executanţi pentru fonograme

(CREDIDAM)

Artiştii interpreţi sau executanţi pentru audiovizual

(CREDIDAM)

 

1

Parcări până la 500 mp

15 lei

15 lei

0 lei

 

2

Parcări între 501 mp - 1.000 mp

25 lei

25 lei

0 lei

 

3

Parcări peste 1.000 mp

25 lei plus 8 lei pentru fiecare suprafaţă suplimentară de până la 500 mp

25 lei plus 8 lei pentru fiecare suprafaţă suplimentară de până la 500 mp

0 lei

 

F

Sport şi agrement

F1

Stadioane, complexe sportive, săli de sport dotate cu instalaţii de sonorizare - spaţii închise sau deschise situate în oraşe, staţiuni turistice, comune şi sate*)**)

 

Tip încadrare

Remuneraţie lunară (fără TVA)

Producătorii de fonograme

(UPFR)

Artiştii interpreţi sau executanţi pentru fonograme

(CREDIDAM)

Artiştii interpreţi sau executanţi pentru audiovizual

(CREDIDAM)

  

Număr de locuri (scaune)

   
 

1

Sub 1.000 locuri (scaune)

10 lei

10 lei

4 lei

 

2

între 1.000-5.000 locuri (scaune)

30 lei

30 lei

10 lei

 

3

Peste 5.000 locuri (scaune)

100 lei plus 30 lei pentru fiecare tranşă de până la 5.000 locuri suplimentare (scaune)

100 lei plus 30 lei pentru fiecare tranşă de până la 5.000 locuri suplimentare (scaune)

50 lei plus 15 lei pentru fiecare tranşă de până la 5.000 locuri suplimentare (scaune)

F2

Piscine, ştranduri, litoral, parcuri de distracţii şi/sau agrement, pârtii de schi şi patinoare, locuri dejoacă pentru copii, săli fitness, culturism, masaj etc. - deschise publicului - dotate cu instalaţii de sonorizare*) **)

 

Tip încadrare

Remuneraţie lunară (fără TVA)

Producătorii de fonograme

(UPFR)

Artiştii interpreţi sau executanţi pentru fonograme

(CREDIDAM)

Artiştii interpreţi sau executanţi pentru audiovizual

(CREDIDAM)

 

1

Piscină şi ştrand

50 lei

50 lei

25 lei

 

2

Piscină hotel până la categoria 3 stele

50 lei

50 lei

25 lei

 

3

Piscină hotel categoria 4 stele

60 lei

60 lei

30 lei

 

4

Piscină hotel categoria 5 stele

80 lei

80 lei

40 lei

 

5

Plajă suprafaţa până la 200 m2

45 lei

45 lei

20 lei

 

6

Plajă cu suprafaţa peste 200 m2

45 lei plus 10 lei pentru fiecare suprafaţă suplimentară de până la 100 m2

45 lei plus 10 lei pentru fiecare suprafaţă suplimentară de până la 100 m2

20 lei plus 5 lei pentru fiecare suprafaţă suplimentară de până la 100 m2

 

7

Parc de distracţii şi/sau agrement până în 1.000 m2

500 lei

500 lei

200 lei

 

8

Parc de distracţii şi/sau agrement peste 1.000 m2

500 lei plus 50 lei pentru fiecare suprafaţă suplimentară de până la 100 m2

500 lei plus 50 lei pentru fiecare suprafaţă suplimentară de până la 100 m2

0 lei

 

9

Pârtie cu instalaţie de sonorizare

200 lei/pârtie

200 lei/pârtie

0 lei

 

10

Patinoar cu suprafaţă până în 500 m2

50 lei

50 lei

0 lei

 

11

Patinoar cu suprafaţă mai mare de 500 m2

50 lei plus 10 lei pentru fiecare suprafaţă suplimentară de până la 100 m2

50 lei plus 10 lei pentru fiecare suprafaţă suplimentară de până la 100 m2

0 lei

 

12

Locuri dejoacă pentru copii cu suprafaţa până în 100 m2

30 lei

30 lei

15 lei

 

13

Locuri dejoacă pentru copii cu suprafaţa peste 100 m2

30 lei plus 10 lei pentru fiecare suprafaţă suplimentară de până la 100 m2

30 lei plus 10 lei pentru fiecare suprafaţă suplimentară de până la 100 m2

15 lei plus 5 lei pentru fiecare suprafaţă suplimentară de până la 100 m2

 

14

Sală fitness şi/sau culturism până în 100 m2

30 lei

30 lei

15 lei

 

15

Sală fitness şi/sau culturism peste 100 m2

30 lei plus 10 lei pentru fiecare suprafaţă suplimentară de până la 100 m2

30 lei plus 10 lei pentru fiecare suprafaţă suplimentară de până la 100 m2

15 lei plus 5 lei pentru fiecare suprafaţă suplimentară de până la 100 m2

 

16

Sală masaj

55 lei

55 lei

25 lei

 

17

Sală masaj (în hotel până la categoria 3 stele inclusiv)

70 lei

70 lei

35 lei

 

18

Sala masaj (în hotel categoria 4 stele)

80 lei

80 lei

40 lei

 

19

Sala masaj (în hotel categoria 5 stele)

100 lei

100 lei

50 lei

 

G

Birouri şi spaţii de producţie

 

Tip încadrare

Remuneraţie lunară (fără TVA)

Producătorii de fonograme

(UPFR)

Artiştii interpreţi sau executanţi pentru fonograme

(CREDIDAM)

Artiştii interpreţi sau executanţi pentru audiovizual

(CREDIDAM)

 

1

Până la 30 de persoane

50 lei

50 lei

25 lei

 

2

Până la 100 de persoane

70 lei

70 lei

40 lei

 

3

Peste 100 de persoane

100 lei

100 lei

50 lei

 

H

Telecomunicaţii

 

Tip încadrare

Remuneraţie lunară (fără TVA)

Producătorii de fonograme

(UPFR)

Artiştii interpreţi sau executanţi pentru fonograme

(CREDIDAM)

Artiştii interpreţi sau executanţi pentru audiovizual

(CREDIDAM)

 

1

Centrală telefonică cu apel în aşteptare

100 lei

100 lei

0 lei

      

NOTE:

*) La încadrarea în tabel vor fi luate în calcul suprafeţele comerciale (închise sau deschise) utile, inclusiv ringurile de dans. Utilizatorul trebuie să achite o remuneraţie distinctă pentru fiecare spaţiu deţinut în parte. În cazul în care într-un anumit spaţiu aceeaşi suprafaţă este utilizată pentru mai multe activităţi, remuneraţia cuvenită organismului de gestiune colectivă a drepturilor conexe ale producătorilor de fonograme şi ale artiştilor interpreţi sau executanţi pentru fonograme şi pentru audiovizual pentru comunicarea publică în regim ambiental şi/sau lucrativ se va achita pentru fiecare activitate desfăşurată în parte, corespunzătoare fiecărei utilizări, indiferent de numărul acestora.

**) Remuneraţiile echitabile prevăzute în tabele se consideră datorate indiferent de durata efectivă a comunicării publice şi de numărul fonogramelor de comerţ/fonogramelor publicate în scop comercial sau al reproducerilor acestora şi/sau al prestaţiilor artistice din domeniul audiovizual, comunicate public în regim ambiental sau lucrativ.

***) La încadrarea în tabel vor fi luate în calcul suprafeţele comerciale (închise sau deschise), excluzându-se spaţiile anexă (depozite, magazii, spaţii sanitare). Utilizatorul trebuie să achite o remuneraţie distinctă pentru fiecare spaţiu deţinut în parte.

****) La încadrarea în tabel se va ţine cont de existenţa echipamentelor radio-TV în camere/spaţii.

*****) Încadrarea în tabel, pentru toate tipurile de mijloace de transport, se face numai în cazul celor înregistrate în registrele române, după caz, auto, feroviar, naval sau aerian.

******) În cazul transporturilor rutiere de pasageri - autoturism până la 6 locuri (taxi), remuneraţia se achită pentru fiecare autoturism în parte, indiferent de forma de colaborare în cadrul căreia acesta activează sub sigla unei companii de taximetrie.

*******) Exceptând standurile publicitare amplasate în cadrul expoziţiilor de artă, ştiinţă şi carte.

********) Tarifele includ şi zona de recepţie şi zonele de alimentaţie publică din incinta unităţii de cazare (bar şi restaurant, sală mic dejun etc.), dacă acestea sunt operate de aceeaşi persoană juridică care administrează şi unitatea de cazare. Tarifele nu includ sălile de evenimente, barurile cu program, night-cluburile sau cluburile. Acestea, precum şi alte activităţi gen piscină, sala de fitness, săli de masaj, coafor, apel în aşteptare etc. se vor achita separat, conform tabelelor din prezenta metodologie.

*********) Dacă în cadrul unei unităţi de cazare sunt spaţii de cazare (camere) cu clasificări (stele/margarete) diferite, se va plăti remuneraţia corespunzătoare pentru fiecare categorie în parte, potrivit certificatului de clasificare al unităţii de cazare.

**********) Târgurile sau expoziţiile datorează remuneraţia indiferent de specificul acestora - produse agroalimentare, industriale, navale, bunuri de larg consum, auto, moto, naval, sport, agrement etc.

II. Activităţi desfăşurate în regim lucrativ

I1

Eveniment, spectacol, turneu, campanie etc. (coloană sonoră)*) **) - spaţii închise sau deschise situate în oraşe, staţiuni turistice, comune şi sate

 

Tip încadrare

Remuneraţie/eveniment (fără TVA)

Producătorii de fonograme

(UPFR)

Artiştii interpreţi sau executanţi pentru fonograme

(CREDIDAM)

Artiştii interpreţi sau executanţi pentru audiovizual

(CREDIDAM)

 

1

Spectacol/eveniment (festiv, paradă, istoric, sunet şi lumină, sportiv, nautic, aerian etc.)

1,5%, dar nu mai puţin de 160 lei

1,5%, dar nu mai puţin de 160 lei

0 lei

 

2

Paradă de modă, concurs de frumuseţe

1,5%, dar nu mai puţin de 2.000 lei

1,5%, dar nu mai puţin de 2.000 lei

0 lei

 

3

Salon auto, moto, velo, nautic, asimilate

1,5%, dar nu mai puţin de 3.000 lei

1,5%, dar nu mai puţin de 3.000 lei

0 lei

 

4

Spectacol caracter publicitar

1,5%, dar nu mai puţin de 3.000 lei

1,5%, dar nu mai puţin de 3.000 lei

0 lei

 

5

Turneu publicitar (4 reprezentaţii)

1,5%, dar nu mai puţin de 4.500 lei

1,5%, dar nu mai puţin de 4.500 lei

0 lei

 

6

Turneu publicitar (5-8 reprezentaţii)

1,5%, dar nu mai puţin de 6.500 lei

1,5%, dar nu mai puţin de 6.500 lei

0 lei

 

7

Turneu publicitar (peste 9 reprezentaţii)

1,5%, dar nu mai puţin de 7.500 lei

1,5%, dar nu mai puţin de 7.500 lei

0 lei

 

8

Campanie electorală

1,5%, dar nu mai puţin de 8.500 lei

1,5%, dar nu mai puţin de 8.500 lei

0 lei

 

9

Manifestaţii/Evenimente (altele decât cele precizate mai sus)

1,5%, dar nu mai puţin de 400 lei

1,5%, dar nu mai puţin de 400 lei

0 lei

I2

Club, bar cu program de varietăţi, bar cu program night club, discotecă, videotecă, restaurant (cu program de varietăţi), cabaret, spaţiu în care funcţionează: tonomat, karaoke, multimedia etc.**) ****) - spaţii închise sau deschise situate în oraşe sau staţiuni turistice

 

Tip încadrare

Remuneraţie lunară (fără TVA)

Producătorii de fonograme

(UPFR)

Artiştii interpreţi sau executanţi pentru fonograme

(CREDIDAM)

Artiştii interpreţi sau executanţi pentru audiovizual

(CREDIDAM)

 

1

Suprafaţă până la 100 m2

1,5%, dar nu mai puţin de 100 lei

1,5%, dar nu mai puţin de 100 lei

1,5%, dar nu mai puţin de 100 lei

 

2

Suprafaţă cuprinsă între 101-200 m2

1,5%, dar nu mai puţin de 150 lei

1,5%, dar nu mai puţin de 150 lei

1,5%, dar nu mai puţin de 150 lei

 

3

Suprafaţă peste 200 m2

1,5%, dar nu mai puţin de 150 lei plus 40 lei pentru fiecare suprafaţă suplimentară de până la 100 m2

1,5%, dar nu mai puţin de 150 lei plus 40 lei pentru fiecare suprafaţă suplimentară de până la 100 m2

1,5%, dar nu mai puţin de 150 lei plus 40 lei pentru fiecare suprafaţă suplimentară de până la 100 m2

I3

Club, bar cu program de varietăţi, bar cu program night club, discotecă, videotecă, restaurant (cu program de varietăţi), cabaret, spaţiu în care funcţionează: tonomat, karaoke, multimedia etc.**) ****) - spaţii închise sau deschise situate în comune şi sate

 

Tip încadrare

Remuneraţie lunară (fără TVA)**)

Producătorii de fonograme

(UPFR)

Artiştii interpreţi sau executanţi pentru fonograme

(CREDIDAM)

Artiştii interpreţi sau executanţi pentru audiovizual

(CREDIDAM)

 

1

Suprafaţă până la 100 m2

1,5%, dar nu mai puţin de 50 lei

1,5%, dar nu mai puţin de 50 lei

1,5% dar nu mai puţin de 50 lei

 

2

Suprafaţă cuprinsă între 101-200 m2

1,5%, dar nu mai puţin de 75 lei

1,5%, dar nu mai puţin de 75 lei

1,5%, dar nu mai puţin de 75 lei

 

3

Suprafaţă peste 200 m2

1,5%, dar nu mai puţin de 75 lei plus 20 lei pentru fiecare suprafaţă suplimentară de până la 100 m2

1,5%, dar nu mai puţin de 75 lei plus 20 lei pentru fiecare suprafaţă suplimentară de până la 100 m2

1,5%, dar nu mai puţin de 75 lei plus 20 lei pentru fiecare suprafaţă suplimentară de până la 100 m2

I4

Activitate de DJ, şcoli de dans, balet ş.a., sală gimnastică ritmică, aerobic, zumba aerobic, kangoo jump ş.a. - deschise publicului - dotate cu instalaţii de sonorizare*) **) ****)

 

Tip încadrare

Remuneraţie lunară (fără TVA) **)

Producătorii de fonograme

(UPFR)

Artiştii interpreţi sau executanţi pentru fonograme

(CREDIDAM)

Artiştii interpreţi sau executanţi pentru audiovizual

(CREDIDAM)

 

1

Activitate de DJ ***)

1,5%, dar nu mai puţin de 25 lei

1,5%, dar nu mai puţin de 25 lei

1,5%, dar nu mai puţin de 25 lei

 

2

Şcoală de dans, balet ş.a. până la 100 m2

1,5%, dar nu mai puţin de 50 lei

1,5%, dar nu mai puţin de 50 lei

1,5%, dar nu mai puţin de 50 lei

 

3

Şcoală de dans, balet ş.a. peste 100 m2

1,5%, dar nu mai puţin de 50 lei plus 30 lei pentru fiecare suprafaţă suplimentară de până la 100 m2

1,5%, dar nu mai puţin de 50 lei plus 30 lei pentru fiecare suprafaţă suplimentară de până la 100 m2

1,5%, dar nu mai puţin de 50 lei plus 30 lei pentru fiecare suprafaţă suplimentară de până la 100 m2

 

4

Sală gimnastică ritmică, aerobic, zumba aerobic, kangoo jump ş.a. până la 100 m2

1,5%, dar nu mai puţin de 100 lei

1,5%, dar nu mai puţin de 100 lei

1,5%, dar nu mai puţin de 100 lei

 

5

Sală gimnastică ritmică, aerobic, zumba aerobic, kangoo jump ş.a. peste 100 m2

1,5%, dar nu mai puţin de 100 lei plus 50 lei pentru fiecare suprafaţă suplimentară de până la 100 m2

1,5%, dar nu mai puţin de 100 lei plus 50 lei pentru fiecare suprafaţă suplimentară de până la 100 m2

1,5%, dar nu mai puţin de 100 lei plus 50 lei pentru fiecare suprafaţă suplimentară de până la 100 m2

      

NOTE:

*) Utilizatorii au obligaţia să precizeze tipul activităţii/manifestaţiei pe care o desfăşoară/organizează, prin completarea declaraţiei pe propria răspundere sau contract în vederea obţinerii autorizaţiei.

**) Procentele prevăzute la punctele I1, I2, I3 şi I4 se aplică la totalitatea veniturilor brute obţinute din consumaţii şi vânzarea de bilete, abonamente, programe, valoarea materialelor promoţionale etc., iar, în lipsa acestora, la bugetul de cheltuieli al manifestării, bugetul de cheltuieli pentru campanii de publicitate, promoţionale sau electorale, după caz. În cazul în care remuneraţia lunară rezultată din aplicarea procentului este mai mică decât remuneraţia minimă, se va achita remuneraţia minimă lunară/eveniment.

***) Autorizaţia pentru DJ se acordă individual fiecărei persoane care prestează o astfel de activitate, indiferent de forma de colaborare cu societatea (angajat, angajat part-time, colaborare etc.).

****) La încadrarea în tabel vor fi luate în calcul suprafeţele comerciale (închise sau deschise) utile, inclusiv ringurile de dans. Utilizatorul trebuie să achite o remuneraţie distinctă pentru fiecare spaţiu deţinut în parte. În cazul în care într-un anumit spaţiu aceeaşi suprafaţă este utilizată pentru mai multe activităţi, remuneraţia cuvenită organismului de gestiune colectivă a drepturilor conexe ale producătorilor de fonograme şi ale artiştilor interpreţi sau executanţi pentru fonograme şi pentru audiovizual pentru comunicarea publică în regim ambiental şi/sau lucrativ se va achita pentru fiecare activitate desfăşurată în parte, corespunzătoare fiecărei utilizări, indiferent de numărul acestora. Remuneraţiile echitabile prevăzute în tabele se consideră datorate indiferent de durata efectivă a comunicării publice şi de numărul fonogramelor de comerţ/fonogramelor publicate în scop comercial sau al reproducerilor acestora şi/sau al prestaţiilor artistice din domeniul audiovizual, comunicate public în regim ambiental sau lucrativ.

-****-
Cu drept de apel în termen de 30 de zile de la data publicării în Monitorul Oficial al României, Partea I.
Completul de arbitraj:

Coşuleţu Iuliu

- preşedinte

Uliescu Marilena

- arbitru

Moloman George Claudiu

- arbitru

Savu Gabriela-Iuliana

- arbitru

Duţescu Cristian-Mircea

- arbitru

Publicat în Monitorul Oficial cu numărul 146 din data de 25 februarie 2016