ORDIN nr. 273 din 20 februarie 2014 privind aprobarea formularului-tip de cerere unică de plată pe suprafaţă pentru anul 2014
Văzând Referatul de aprobare nr. 4.786 din 12 februarie 2014 al Agenţiei de Plăţi şi Intervenţie pentru Agricultură,
având în vedere prevederile:
- Regulamentului (UE) nr. 1.307/2013 al Parlamentului European şi al Consiliului din 17 decembrie 2013 de stabilire a unor norme privind plăţile directe acordate fermierilor prin scheme de sprijin în cadrul politicii agricole comune şi de abrogare a Regulamentului (CE) nr. 637/2008 al Consiliului şi a Regulamentului (CE) nr. 73/2009 al Consiliului;
- Regulamentului (UE) nr. 1.310/2013 al Parlamentului European şi al Consiliului din 17 decembrie 2013 de stabilire a anumitor dispoziţii tranzitorii privind sprijinul pentru dezvoltare rurală acordat din Fondul european agricol pentru dezvoltare rurală (FEADR), de modificare a Regulamentului (UE) nr. 1.305/2013 al Parlamentului European şi al Consiliului în ceea ce priveşte resursele şi repartizarea acestora pentru anul 2014 şi de modificare a Regulamentului (CE) nr. 73/2009 al Consiliului şi a Regulamentelor (UE) nr. 1.307/2013, (UE) nr. 1.306/2013 şi (UE) nr. 1.308/2013 ale Parlamentului European şi ale Consiliului în ceea ce priveşte aplicarea acestora în anul 2014;
- Regulamentului (CE) nr. 73/2009 al Consiliului din 19 ianuarie 2009 de stabilire a unor norme comune pentru sistemele de ajutor direct pentru agricultori în cadrul politicii agricole comune şi de instituire a anumitor sisteme de ajutor pentru agricultori, de modificare a Regulamentelor (CE) nr. 1.290/2005, (CE) nr. 247/2006, (CE) nr. 378/2007 şi de abrogare a Regulamentului (CE) nr. 1.782/2003, cu modificările şi completările ulterioare;
- Regulamentului (CE) nr. 1.122/2009 al Comisiei Comunităţilor Europene din 30 noiembrie 2009 de stabilire a normelor de aplicare a Regulamentului (CE) nr. 73/2009 al Consiliului în ceea ce priveşte ecocondiţionalitatea, modularea şi sistemul integrat de administrare şi control în cadrul schemelor de ajutor direct pentru agricultori prevăzute de regulamentul respectiv, precum şi de aplicarea Regulamentului (CE) nr. 1.234/2007 al Consiliului în ceea ce priveşte ecocondiţionalitatea în cadrul schemei de ajutoare prevăzute pentru sectorul vitivinicol, cu modificările şi completările ulterioare;
- art. 85t şi art. 103z din Regulamentul (CE) nr. 1.234/2007 al Consiliului din 22 octombrie 2007 de instituire a unei organizări comune a pieţelor agricole şi privind dispoziţii specifice referitoare la anumite produse agricole ("Regulamentul unic OCP"), cu modificările şi completările ulterioare;
- Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 125/2006 pentru aprobarea schemelor de plăţi directe şi plăţi naţionale directe complementar care se acordă în agricultură începând cu anul 2007, şi pentru modificarea art. 2 din Legea nr. 36/1991 privind societăţile agricole şi alte forme de asociere în agricultură, aprobată cu modificări şi completări prin Legea nr. 139/2007, cu modificările ulterioare;
- Legii nr. 1/2004 privind înfiinţarea, organizarea şi funcţionarea Agenţiei de Plăţi şi Intervenţie pentru Agricultură, cu modificările şi completările ulterioare,
în baza art. 7 alin. (6) din Hotărârea Guvernului nr. 725/2010 privind reorganizarea şi funcţionarea Ministerului Agriculturii şi Dezvoltării Rurale, precum şi a unor structuri aflate în subordinea acestuia, cu modificările şi completările ulterioare,
ministrul agriculturii şi dezvoltării rurale emite următorul ordin:
Art. 1
Se aprobă formularul-tip de cerere unică de plată pe suprafaţă pentru anul 2014, elaborat în conformitate cu reglementările Uniunii Europene, prevăzut în anexa nr. 1, care face parte integrantă din prezentul ordin.
Art. 2
(1)Formularul-tip de cerere unică de piaţă pe suprafaţă, completat de fermieri, conform instrucţiunilor de completare prevăzute în anexa nr. 2, care face parte integrantă din prezentul ordin, se depune la centrele locale/judeţene ale Agenţiei de Plăţi şi Intervenţie pentru Agricultură în perioada 3 martie-15 mai 2014.
(2)În perioada 16 mai-10 iunie 2014, formularul-tip de cerere unică de plată pe suprafaţă se poate depune cu o penalizare de 1% pentru fiecare zi lucrătoare de întârziere, conform art. 23 alin. 1 din Regulamentul (CE) nr. 1.122/2009 al Comisiei Comunităţilor Europene din 30 noiembrie 2009 de stabilire a normelor de aplicare a Regulamentului (CE) nr. 73/2009 al Consiliului în ceea ce priveşte ecocondiţionalitatea, modularea şi sistemul integrat de administrare şi control în cadrul schemelor de ajutor direct pentru agricultori, prevăzute de regulamentul respectiv, precum şi de aplicare a Regulamentului (CE) nr. 1.234/2007 al Consiliului în ceea ce priveşte ecocondiţionalitatea în cadrul schemei de ajutoare prevăzute pentru sectorul vitivinicol, cu modificările şi completările ulterioare.
Art. 3
Agenţia de Plăţi şi Intervenţie pentru Agricultură primeşte, verifică, procesează cererile unice de plată pe suprafaţă şi efectuează plata către fermier în contul bancar al acestuia, conform legislaţiei.
Art. 4
(1)Beneficiarii măsurilor de reconversie/ restructurare a plantaţiilor viticole şi defrişare a plantaţiilor viticole, precum şi cei ai măsurii 221 - prima împădurire a terenurilor agricole şi ai măsurii 215 - bunăstarea animalelor au obligaţia de a completa formularul-tip prevăzut la art. 1, indiferent dacă solicită plăţi directe sau nu, pentru toate suprafeţele agricole ale exploataţiei.
(2)Nedepunerea de către beneficiarii prevăzuţi la alin. (1) a formularului-tip de cerere unică pentru plată pe suprafaţă în termenul prevăzut la art. 2 alin. (1) determină aplicarea de sancţiuni în conformitate cu prevederile art. 70 alin. 5 din Regulamentul (CE) nr 1.122/2009 al Comisiei Comunităţilor Europene, cu modificările şi completările ulterioare.
(3)Cererile pentru plată pe suprafaţă depuse de către beneficiarii măsurilor de reconversie/restructurare a plantaţiilor viticole şi defrişare a plantaţiilor viticole fac obiectul verificărilor efectuate de Agenţia de Plăţi şi Intervenţie pentru Agricultură privind respectarea prevederilor art. 85t şi art. 103z din Regulamentul (CE) nr. 1.234/2007 al Consiliului din 22 octombrie 2007 de instituire a unei organizări comune a pieţelor agricole şi privind dispoziţii specifice referitoare la anumite produse agricole ("Regulamentul unic OCP"), cu modificările şi completările ulterioare.
(4)Nerespectarea de către beneficiarii menţionaţi la alin. (1) a cerinţelor de ecocondiţionalitate determină aplicarea de sancţiuni în conformitate cu prevederile art. 71 şi 72 din Regulamentul (CE) nr. 1.122/2009 al Comisiei Comunităţilor Europene.
Art. 5
(1)Agenţia de Plăţi şi Intervenţie pentru Agricultură este responsabilă pentru tipărirea formularului-tip de cerere unică de plată pe suprafaţă pentru schemele de plată pe suprafaţă pentru anul 2014.
(2)Formularul-tip de cerere unică de plată pe suprafaţă pentru anul 2014 este distribuit gratuit fermierilor.
(3)Completarea de către fermieri a declaraţiei de suprafaţă aferentă formularului de cerere unică de plată pe suprafaţă, digitizarea şi/sau actualizarea parcelelor agricole se vor face electronic. Prin excepţie, se permite fermierilor depunerea cererii în format hârtie, în situaţia în care aplicaţia IPA-Online nu este funcţională.
Art. 6
Prezentul ordin se publică în Monitorul Oficial al României, Partea I.
-****-

p. Ministrul agriculturii şi dezvoltării rurale,

Dumitru Daniel Botănoiu,

secretar de stat

ANEXA nr. 1: CERERE UNICĂ PE PLATĂ PE SUPRAFAŢĂ 2014

Ministerul Agriculturii şi Dezvoltării Rurale

Agenţia de Plăţi şi Intervenţie pentru Agricultură

Bd. Carol I nr. 17, sector 2, Bucureşti

Tel.: 021.3054.802 Fax: 021.3054.900 www.apia.org.ro

Operator de date cu caracter personal: 9596

Judeţul

Nr. cerere şi data din Registrul electronic de înregistrare al cererilor

Centrul Judeţean/Local APIA

ŞTAMPILA (data primirii cererii la Centrul judeţean/local APIA)

Numele şi Prenumele funcţionarului APIA care primeşte cererea

Semnătura funcţionarului care primeşte cererea

Nr. unic de identificare solicitant

 
CERERE UNICĂ PE PLATĂ PE SUPRAFAŢĂ 2014
(1)I. DATE DE IDENTIFICARE SOLICITANT/EXPLOATAŢIE
PERSOANE FIZICE şi FORME DE ASOCIERE SIMPLĂ FĂRĂ PERSONALITATE JURIDICĂ:*)

01. Nume persoană fizică/administrator formă de asociere simpla*)

02. Prenume*)

  

03. CNP*)

             

04. Denumire formă de asociere simplă*)

05. Cod ţară şi nr. act identitate (altă cetăţenie)*)

06a. Beneficiaţi de rentă viageră?*) Da |_| Nu |_|

06b. Sunteţi membru al unui fond mutual? *) Da |_| Nu |_|

PERSOANE JURIDICE şi PFA/ÎI/ÎF:*)

07. Denumire exploataţie/PFA/ÎI/ÎF:*)

 

08. Cod unic identificare (CUI)/Cod fiscal (CF)*)

          

09. Nume administrator/reprezentant*)

10. Prenume administrator/reprezentant*)

  

11. CNP administrator/reprezentant*)

             

12. Tip de organizare*)

   
SEDIUL SOCIAL AL SOCIETĂŢII/ADRESA DE DOMICILIU:*)

13. Judeţ*)/Sector*)

14. Localitate*)

  

15. Sat*)/Strada*)

16. Nr.*)

17. Cod poştal*)

18. Bl.*)

19. Sc.*)

20. Ap.*)

      

21. Telefon mobil*)

22. Telefon/Fax*)

23. E-mail

În cazul în care sediul exploataţiei este diferit de sediul social al societăţii sau de adresa de domiciliu, completaţi câmpurile de mai jos:
SEDIUL EXPLOATAŢIEI/GOSPODĂRIEI: *)

24. Judeţ*)/Sector*)

25. Localitate*)

  

26. Sat*)/Strada*)

27. Nr.*)

28. Cod poştal*)

29. Bl.*)

30. Sc.*)

31. Ap.*)

      

32. Telefon mobil*)

33. Telefon/Fax*)

34. E-mail

COORDONATE BANCARE:*)

35. Banca

36. Filiala

  

37. Nr. cont IBAN

 
                         
Nota: Câmpurile notate cu "*" sunt OBLIGATORIU de completat.
(2)DATE DESPRE EXPLOATAŢIA AGRICOLĂ/GOSPODĂRIE:
A)DATE DESPRE SECTORUL VEGETAL
38.Total suprafaţă agricolă utilizată*)
(informaţiile aferente declaraţiei de suprafaţă)
|_|_|_|_|_|, |_|_| ha
39.Total suprafaţă agricolă solicitată pentru sprijin*)
(informaţiile aferente declaraţiei de suprafaţă)
|_|_|_|_|_|, |_|_| ha
40.Utilizaţi apă pentru irigaţii în agricultură ?*)
Da |_| NU |_|
(Dacă bifaţi cu "DA" veţi prezenta şi documentele doveditoare ale dreptului de a utiliza apa pentru irigaţii.)
41.Utilizaţi nămoluri de epurare pentru fertilizarea solului? *)
Da |_| Nu |_|
(Dacă bifaţi cu "DA" veţi prezenta şi permisul de aplicare a nămolului de epurare eliberat Agenţia Judeţeană pentru Protecţia Mediului.)
B)DATE DESPRE SECTORUL ZOOTEHNIC
(informaţii despre animalele din exploataţia/gospodăria solicitantului)

42. Dacă deţine animale*)

|_| Bovine > 2 ani

|_| Bovine 6 luni - 2 ani

|_| Bovine < 6 luni

|_| Ecvidee > 6 luni

|_| Ecvidee < 6 luni

|_| Ovine

Număr

      
 

|_| Caprine

|_| Scroafe rep. > 50 kg

|_| Alte porcine

|_| Găini ouătoare

|_| Alte păsări curte

 

Număr

      
43.CODUL (CODURILE) EXPLOATAŢIEI/ILOR ZOOTEHNICE DIN FERMĂ/GOSPODĂRIE:*)
(identificarea exploataţiei/exploataţiilor în RNE, în măsura în care acestea contribuie la activitatea agricolă a solicitantului)

|R|O|_|_|_|_|_|_|_|_|_|_|

|R|O|_|_|_|_|_|_|_|_|_|_|

|R|O|_|_|_|_|_|_|_|_|_|_|

|R|O|_|_|_|_|_|_|_|_|_|_|

|R|O|_|_|_|_|_|_|_|_|_|_|

|R|O|_|_|_|_|_|_|_|_|_|_|

|R|O|_|_|_|_|_|_|_|_|_|_|

|R|O|_|_|_|_|_|_|_|_|_|_|

Notă: Câmpurile notate cu "* "sunt OBLIGATORIU de completat.
(3)II. DECLARAŢIE DE SUPRAFAŢĂ - 2014

Persoane fizice (CNP):

             

Nume şi prenume/Denumire exploataţie: ......................

Persoane juridice şi PFA/ÎI/ÎF (CUI/CF):

          

Se declară toate parcelele agricole utilizate, indiferent dacă sunt eligibile sau nu pentru sprijin!

Judeţ

Informaţii aferente hărţilor

Nr. parcelă agricolă

Cod Categorie de folosinţă

Suprafaţă parcelă

- ha -

Măsuri de agro-mediu

Nr. parcelă/cultură

1a; 1b; 1c; 1d

Cultură

Suprafaţă Cultură parcelă agricolă

- ha -

Localitate

Comună/Oraş

Cod Sirsup

Nr. hartă

Nr. bloc fizic

Cod Pachet

Nume

Cod

1

2

3

4

5

6

7

8

9

10

11

12

13

                     
                     
                     
                     
                     
                     
                     
                     
                     
                     

Lista parcelelor agricole declarate este folosită pentru toate măsurile/schemele de sprijin pe suprafaţă.

Semnătura titular cerere/reprezentant, administrator desemnat/__________________ Data ______/2014

Împuternicit (şi ştampila după caz)

Nume şi prenume în clar împuternicit:

pag. 2.1/___

Total suprafaţă utilizată

     

Total suprafaţă solicitată

     

44. Solicit sprijin pentru:*)

Bifaţi*)

Documente ataşate

Bifaţi*)

Complet

1. Schema de plată unică pe suprafaţă - SAPS

|_|

Declaraţie de suprafaţă

|_|

|_|

Anexe grafice

Hărţi (format hârtie)

|_|

Digitizate IPA-Online

|_|

Dovadă cont bancar activ

|_|

Copie CI/BI/paşaport

|_|

Documente solicitate pentru dovedirea formei de organizare, înregistrării fiscale şi administrator desemnat

|_|

În caz de reprezentare: procura notarială/delegaţia de împuternicire şi copii CI/BI titular de cerere şi împuternicit

|_|

Declaraţie de eligibilitate/conformitate GAEC pentru suprafeţele de pajişti permanente (Anexa 1 sau 2, după caz) însoţită de documentele justificative aferente

|_|

2. Ajutoare naţionale de tranziţie (ANT)

|_|

 

-

|_|

- ANT 1 - culturi în teren arabil

- ANT 2 - in pentru fibră

|_|

Copia contractului/ angajamentului încheiat între fermier şi prim-procesator

|_|

|_|

Copia facturii fiscale de cumpărare a seminţelor certificate sau a certificatului de calitate al seminţelor utilizate, pentru fiecare parcelă

|_|

Acte doveditoare privind livrarea (proces verbal de recepţie, factură fiscală, bon fiscal sau alte asemenea)

|_|

- ANT 3 - cânepă pentru fibră

|_|

Copia contractului/ angajamentului încheiat între fermier şi procesator

|_|

|_|

Etichetele oficiale ale seminţelor folosite la înfiinţarea culturilor de cânepă

|_|

Declaraţia privind varietăţile de cânepă cultivate şi cantităţile de seminţe utilizate/ha

|_|

Copia autorizaţiei de cultivare a cânepei

|_|

Acte doveditoare privind livrarea (proces-verbal de recepţie factură fiscală bon fiscal sau alte documente)

|_|

- ANT 4 - tutun

|_|

Copia contractului de cultivare încheiat între fermier/grup de producători şi prim - procesatorul autorizat de MADR, înregistrat la DAJ

|_|

|_|

Declaraţia de livrare a tutunului vizată de către DAJ şi, după caz, de grupul de producători, pe baza verificărilor privind respectarea condiţiilor agrotehnice şi a densităţii culturii.

|_|

- ANT 5 - hamei

|_|

Copia contractului de vânzare-cumpărare încheiat între fermier şi cumpărător vizat la DAJ

|_|

|_|

Proces-verbal prin care se certifică că producţia de pe suprafaţa cultivată cu hamei a fost recoltată, întocmit şi înregistrat la DAJ

|_|

 

- ANT 6 sfeclă de zahăr

|_|

Copia contractului încheiat între fermier şi procesatorul autorizat (fabrică de zahăr) înregistrat şi vizat la DAJ, pe baza verificărilor privind respectarea suprafeţei cultivate şi a densităţii culturii

|_|

|_|

3. Schema separată pentru zahăr

|_|

Copia contractului încheiat între fermier şi procesatorul autorizat (fabrică de zahăr) vizat la DAJ

|_|

|_|

4. Schema de sprijin pentru orez din zonele defavorizate altele decât zona montană

|_|

Parcelele pentru care se solicită acest tip de plată se află în UAT-uri eligibile.

|_|

|_|

5 Sprijin pentru zona montană defavorizată - ZMD

|_|

Parcelele pentru care se solicită aceste forme de sprijin se află în UAT uri eligibile. Fermierul se angajează să continue activitatea agricolă timp de 5 ani de la efectuarea primei plăţi (data primei autorizări la plată a acestei masuri) sau să prelungească cu 1 an angajamentul expirat în campania 2013 **)

|_|

|_|

6. Sprijin pentru zonele defavorizate altele decât zona montană (zona semnificativ defavorizată ZSD şi zona defavorizată de condiţii naturale specifice-ZDS)

|_|

Parcelele pentru care se solicită aceste forme de sprijin se află în UAT-uri eligibile.

Fermierul se angajează să continue activitatea agricolă timp de 5 ani de la efectuarea primei plăţi (data primei autorizări la plată a acestei măsuri) sau să prelungească cu 1 an angajamentul expirat în campania 2013.**)

|_|

|_|

7. Plăţi de agromediu - angajamente în desfăşurare:

- P1: Pajişti cu înaltă valoare naturală

- P2: Practici agricole tradiţionale

- P3: Pajişti importante pentru păsări

- P4: Culturii verzi

- P5: Agricultură ecologică

- P6: Pajişti importante pentru fluturi

- P7: Terenuri arabile importante ca zone de hrănire pentru gâsca cu gât roşu

|_|

P1, P1.2, P3.1, P3.2, P4, P5, P6, P7

Parcelele pentru care se solicită acest tip de plată se află în UAT-uri eligibile

Fermierul se angajează să menţină angajamentul de agro-mediu pe suprafeţele pentru care solicită acest tip de plată timp de 5 ani de la semnarea acestuia.

|_|

|_|

P5

Copie contract încheiat între organismul de inspecţie şi certificare şi beneficiar

CUI organism certificare |_|_|_|_|_|_|_|_|_|_|

|_|

|_|

Copie fişa de înregistrare a beneficiarului în agricultura ecologică

|_|

Copie după certificatul de conformitate sau master certificat

|_|

8. Plăţi de agromediu - prelungire angajament

- P1. Pajişti cu înaltă valoare naturală

- P2: Prectici agricole tradiţionale

- P3: Pajişti importante pentru păsări

|_|

P 1, P 1.2,

P 3.1, P 3.2. P 4

Parcelele aflate sub angajament în campaniile anterioare şi pentru care ultimul an de angajament a fost 2013.

Fermierul se angajează să respecte angajamentul pe aceste suprafeţe încă 1 an de la semnarea solicitării de prelungire.**)

|_|

|_|

CÂMPURILE NOTATE CU "*" SUNT OBLIGATORII.
**) Prelungirea angajamentelor se poate face, sub rezerva aprobării modificării PNDR de către Comisia Europeană.
(4)III.1. ANGAJAMENTE ŞI DECLARAŢII
Subsemnatul ,....................................., în calitate de .........................., mă angajez şi declar că am luat cunoştinţă:
1.Condiţiile şi modalităţile de acordare a plăţilor directe, conform reglementărilor europene şi naţionale pe care trebuie să le respect:
- exploatez un teren agricol cu o suprafaţă de cel puţin 1 ha, iar suprafaţa parcelei agricole este de cei puţin 0.3 ha. În cazul viitor, livezilor, culturilor de hamei, pepinierelor pomicole, pepinierelor viticole, arbuştilor fructiferi, suprafaţa minimă a parcelei este de cel puţin 0,1 ha (conform art. 7 alin. (1) lit. a) din O.U.G. nr. 125/2006, aprobata cu modificări şi completări prin Legea nr. 139/2007, cu modificările ulterioare; în cazul livezilor tradiţionale, suprafaţa minima eligibilă a parcelelor pentru pachetele 1 şi 2 ale măsurii 214 este de 0,3 ha (conform PNDR 2007-2013, versiunea consolidată),
- declar toate parcelele agricole eligibile şi neeligibile pe care le utilizez; nedeclararea întregii suprafeţe agricole utilizate atrage după sine sancţiuni (art. 55 din Regulamentul (CE) nr. 1122/2009, cu modificările şi completările ulterioare);
- depun anual o singură cerere unică de plată pe suprafaţă, indiferent dacă parcelele pe care le utilizez sunt situate în localităţi/judeţe diferite,
- respect cerinţele de ecocondiţionalitate reglementate prin legislaţia naţională, pe toată exploataţia.
2.Nerespectarea condiţiilor de eligibilitate pentru acordarea plăţilor directe precum şi înscrierea cu intenţie în formularul de cerere şi/sau în documentele aferente cererii a informaţilor incomplete/neconforme cu realitatea atrag după sine sancţiuni de natură financiară şi/sau penală, după caz.
3.Beneficiarii plăţilor directe pot fi persoanele fizice şi/sau persoanele juridice care utilizează terenul agricol pentru care solicită plata, în calitate de proprietari, arendaşi, concesionari, asociaţi administratori în cadrul asociaţiilor în participaţiune, locatari sau altele asemenea. Arendatorul, concedentul şi/sau locatorul nu beneficiază de plăţi directe pentru terenul arendat, concesionat şi/sau închiriat conform art. 6 din O.U.G. nr. 125/2006, aprobată cu modificări şi completări prin Legea nr. 139/2007, cu modificările ulterioare. Beneficiarii rentei viagere pentru suprafeţele arendate/ înstrăinate, conform Legii nr. 247/2005. cu modificările şi completările ulterioare, nu beneficiază de plăţi directe pentru terenul arendat/înstrăinat. Acest teren nu face obiectul prezentei declaraţii.
4.A.P.I.A. poate solicita, în legătură cu cererea de plată, documente suplimentare în orice moment, pe care mă angajez să le prezint în termen.
5.În cazul în care refuz efectuarea controlului pe teren, cererea unică de plată pe suprafaţă va fi respinsă de la plată conform art. 26 alin. 2 din Regulamentul (CE) nr. 1122/2009, cu modificările şi completările ulterioare. Dacă au fost acordate şi plăţi pentru măsurile de dezvoltare rurală (LFA şi agromediu) în campaniile anterioare, acestea se recuperează întrucât se consideră nerespectare de angajament conform art. 4 din Regulamentul (CE) nr. 65/2011
6.În cazul în care după depunerea cererii unice de plată pe suprafaţă au intervenit modificări ale informaţiilor declarate (schimbări referitoare la suprafaţa agricolă utilizată a exploatatei, transferarea proprietăţii fermei către un alt utilizator agricol, aprobarea unei rente agricole viagere, alte schimbări), în termen de 10 zile, le comunic în scris la A.P.I.A. conform art. 7 alin. (1) lit. j) din O.U.G. nr. 125/2006 aprobată cu modificări şi completări prin Legea nr 139/2007, cu modificările ulterioare, şi prezint documentele doveditoare.
7.Dacă exploataţia a fost afectată de un caz de forţă majoră comunic acest fapt în scris la A.P.I.A. în termen de 10 zile lucrătoare de la data la care pot face acest lucru (conform art. 75 alin. 2 din Regulamentul (CE) nr. 1122/2009, cu modificările şi completările ulterioare, şi art. 31 din Regulamentul (CE) nr 73/2009, cu modificările şi completările ulterioare) şi art. 47 din Regulamentul (CE) nr. 1974/2006 şi prezint documentele doveditoare privind apariţia cazului de forţă majoră sau circumstanţe excepţionale. Cazurile de forţă majoră sunt: "decesul agricultorului, incapacitatea profesională pe termen lung a agricultorului, un dezastru natural sever care afectează grav exploataţia agricolă, distrugerea accidentală a adăposturilor destinate creşterii animalelor aflate pe exploataţie, o epizootie afectând total sau parţial şeptelul agricultorului, exproprierea unei părţi importante a exploataţiei, dacă aceasta nu a fost previzionată la data la care angajamentul a fost semnat".
8.Schimbarea categoriei de folosinţă a terenului, inclusiv pajişte permanentă (păşuni-fâneţe), se face numai în conformitate cu legislaţia în vigoare, respectiv Legea nr. 18/1991 republicată, cu modificările şi completările ulterioare. Suprafeţele scoase din arcuitul agricol nu fac obiectul prezentei declaraţii.
9.În cazul constatării unor nereguli/fraude, A.P.I.A. întreprinde demersurile necesare recuperării sumelor acordate necuvenit conform art. 80 din Regulamentul (CE) nr. 1122/2009 cu modificările şi completările ulterioare, şi/sau aplică prevederile O.U.G. nr. 66/2011.
10.Cunoscând că falsul în declaraţii se pedepseşte conform Legii nr. 286/2009 privind Codul penal, cu modificările şi completările ulterioare, datele înscrise în formularul de cerere unică de plată pe suprafaţă şi în documentele anexate sunt reale, corecte, complete şi valide.
11.Nu se acordă nicio plată dacă se stabileşte că au fost create artificial condiţii pentru obţinerea plăţilor aferente schemelor de sprijin, cu scopul de a obţine un avantaj contrar obiectivelor respectivei scheme/măsuri de plată conform art. 30 din Regulamentul (CE) nr. 73/2009, cu modificările şi completările ulterioare.
12.Structurile de control de la nivelul M.A.D.R. A.P.I.A. A.P.D.R.P., Comisiei Europene, Curţii de Conturi Europene, Curţii de Conturi a României şi alte structuri competente au dreptul de a verifica informaţiile din dosarul cererii unice de plată pe suprafaţă, precum şi documentele aflate în legătură cu aceasta, caietul de agromediu, registrele contabile, dovezile de plată, în baza art. 27 din Regulamentul (CE) nr. 73/2009, cu modificările şi completările ulterioare.
13.Sunt de acord ca datele din cererea de plata şi documentele anexate să fie introduse în baza de date I.A.C.S. (administrată de A.P.I.A. în baza art. 14, 15 din Regulamentul (CE) nr 73/2009. cu modificările şi completările ulterioare), verificate conform art. 28, 30 alin. (1), (2), punctul a, alin. (3), (4), art. 31, 35, 47, 48, 49, 50 din Regulamentul (CE) nr. 1122/2009, cu modificările şi completările ulterioare, şi art. 20, 22, 24 din Regulamentul (CE) nr. 73/2009, cu modificările şi completările ulterioare (în vederea calculării plăţii), şi transmise autorităţilor responsabile în vederea elaborării de studii statistice şi evaluări economice, precum şi să fie făcute publice cu respectarea prevederilor Legii nr. 677/2001, cu modificările şi completările ulterioare, şi a Regulamentului (CE) nr. 259/2003, cu modificările şi completările ulterioare.
14.Declar că la momentul completării declaraţiei de suprafaţă 2014 am avut la dispoziţie suprafeţele determinate (constatate) în urma controalelor pentru cererea depusă anterior (doar dacă fermierul a avut cerere depusă în campania anterioară) şi parcelele digitizate aşa cum au rezultat în urma controalelor conform art. 19 din Regulamentul (CE) nr. 73/2009, cu modificările şi completările ulterioare, şi art. 20 din Regulamentul (CE) nr. 1122/2009, cu modificările şi completările ulterioare, şi am luat cunoştinţă de avertizările din aplicaţia IPA Online.
15.Mă oblig să desfăşor activitate agricolă în zona defavorizată (ZMD, ZSD, ZDS) timp de 5 ani de la efectuarea primei plăţi (data primei autorizări la plată a acestor măsuri) pentru angajamentele aflate în desfăşurare şi timp de 1 an pentru angajamentele prelungite şi să respect cerinţele de ecocondiţionalitate pe întreaga suprafaţă a exploataţiei (numai pentru solicitanţi ale căror parcele agricole se află în zonele defavorizate şi solicită sprijinul corespunzător).
16.Pentru măsura 214 - plăţi de agromediu este obligatorie ţinerea evidenţei agricole (caietul de agromediu trebuie completat şi păstrat pe toată perioada de desfăşurare a angajamentului şi 3 ani după încheierea acestuia (conform art. 9 alin. (2) din Regulamentul (CE) nr. 885/2006), fund condiţie de eligibilitate. Declar că am primit modelul de caiet de agromediu pentru anul 2014.
17.Am luat cunoştinţă ca pentru măsurile 211, 212 şi 214 nu există posibilitatea încheierii unor noi angajamente, dar angajamentele care au expirat în 2013 se pot prelungi cu 1 an. Mă angajez să respect angajamentele pe aceste suprafeţe pe perioada prelungirii.
18.Declar că am fost informat asupra condiţiilor de eligibilitate şi am primit un exemplar din: III.1-ANGAJAMENTE ŞI DECLARAŢII, III.3-ANGAJAMENTE ŞI DECLARAŢII-CERINŢE DE ECOCONDIŢIONALITATE, III.2-ANGAJAMENTE ŞI DECLARAŢII-MĂSURI DE AGROMEDIU (dacă este cazul), anexa nr. 3 la formularul-tip de cerere unică de plată pe suprafaţă pentru anul 2014 - Tipuri de zone de interes ecologic.
Semnătura titular cerere/reprezentant, administrator desemnat/ împuternicit ........................

Nume şi prenume în clar împuternicit ................. Ştampila: .................... Data: ................../2014

Centrul judeţean/ local APIA

Cererea prelucrată

Numele şi prenumele operatorului SAPS

Data şi semnătura:

Numele şi prenumele verificatorului SAPS

Data şi semnătura

Controlul vizual a fost realizat (se bifează codul controlului vizual) A |_| B |_| C |_|

Numele şi prenumele funcţionarului APIA care realizează controlul vizual*):

*) (acelaşi funcţionar care a primit cererea unică de plată) Data şi semnătura:

(5)III.2. ANGAJAMENTE ŞI DECLARAŢII - MĂSURI DE AGROMEDIU - solicitare prelungire cu 1 an a angajamentelor pentru care cei 5 ani de angajament au expirat în campania 2013*)
Declar pe propria răspundere că solicit prelungirea cu 1 an a angajamentelor expirate în campania 2013. Voi prelungi angajamentele pe aceleaşi parcele, cu aceleaşi suprafeţe şi pachete (în cazul pachetelor 1, 2 şi 3). În cazul pachetului 4, pentru care ultimul an de angajament a fost 2013**), mă angajez să păstrez aceeaşi suprafaţă angajată.
Data:
Semnătura .......................
Angajamente
1 Mă angajez să continui să respect cerinţele minime relevante pentru măsurile de agromediu***), cerinţele legale în materie de gestionare (SMR), precum şi Bunele condiţii agricole şi de mediu (GAEC) pe întreaga exploataţie şi pe perioada de prelungire a angajamentului.
Data:
Semnătura .......................
2 Mă angajez să continui să respect cerinţele de management aferente pachetului/pachetelor de agromediu, pe suprafeţele pentru care aplic, pe întreaga suprafaţa a parcelelor angajate şi pe perioada de prelungire a angajamentului.
Mă angajez să menţin o evidenţă a activităţilor de agromediu pe aceste suprafeţe (completând un caiet privind activităţile de agromediu) pe perioada de prelungire a angajamentului
Data:
Semnătura .......................
3 În cazul în care suprafaţa aflată sub angajamentul de agromediu se reduce, suport consecinţele prevăzute de legislaţia în vigoare pe toată perioada de 6 ani de angajament.
Data:
Semnătura .......................

Pachetul 1: Pajişti cu înaltă valoare naturală (P 1)

(Acest pachet se poate aplica doar în unităţile administrativ-teritoriale eligibile/ UAT din anexa 4B2 din PNDR 2007- 2013 pe pajiştile cu înaltă valoare naturală, precum şi suprafeţele acoperite cu livezi tradiţionale utilizate extensiv ca pajişti prin cosit şi/sau păşunat.)

Cerinţe de management:

- utilizarea fertilizanţilor chimici este interzisă.

- utilizarea tradiţională a gunoiului de grajd este permisă până în echivalentul a maximum 30 kg. N s.a./ha;

- utilizarea pesticidelor este interzisă;

- cositul poate începe doar după data de 1 iulie;

- masa vegetală cosită trebuie adunată de pe suprafaţa pajiştii nu mai târziu de două săptămâni de la efectuarea cositului;

- păşunatul se efectuează cu maximum 1 UVM pe hectar;

- păşunile inundate nu vor fi păşunate mai devreme de două săptămâni de la retragerea apelor;

- este interzis aratul sau discuitul pajiştilor aflate sub angajament;

- nu vor fi realizate însămânţări de suprafaţă sau supraînsămânţări. Se pot face însămânţări cu specii din flora locală doar în cazurile când anumite porţiuni de pajişte degradează sau sunt afectate accidental. Pachetul 1 şi pachetul 2 se pot aplica în combinaţie pe aceeaşi suprafaţă de teren

Data

Semnătura ...................

Pachetul 2: Practici agricole tradiţionale (P 1.2)

(Opţional poate fi aplicat doar în combinaţie cu pachetul 1, adică acest pachet poate fi aplicat doar dacă s-a aplicat şi pentru pachetul 1.)

Cerinţă de management:

- lucrările cu utilaje mecanizate nu sunt permise pe suprafaţa pajiştilor aflate sub angajament.

Data

Semnătura ...............

Pachetul 3: Pajişti importante pentru păsări (P 3)

(Acest pachet se poate aplica doar în unităţile administrativ-teritoriale eligibile/ UAT din anexa 4B2 din PNDR 2007-2013)

Varianta 3.1 Crex Crex (P3.1)

Cerinţe de management;

- utilizarea fertilizanţilor este interzisă,

- utilizarea pesticidelor este interzisă;

- cositul se efectuează doar după data de 31 iulie;

- cositul se realizează dinspre interiorul parcelei spre exteriorul acesteia;

- o bandă necosită lată de 3 metri va fi lăsată pe marginile fiecărei parcele. Această bandă poate fi cosită după data de 1 septembrie;

- masa vegetală cosită trebuie adunată de pe suprafaţa pajiştii nu mai târziu de două săptămâni de la efectuarea cositului;

- păşunatul se efectuează cu maximum 0.7 UVM pe hectar;

- păşunile inundate nu vor fi păşunate mai devreme de două săptămâni de la retragerea apelor;

- este interzis aratul sau discuitul pajiştilor aflate sub angajament;

- nu vor fi realizate însămânţări de suprafaţa sau supraînsămânţări. Se pot face însămânţări cu specii din flora locală doar în cazurile când anumite porţiuni de pajişte se degradează sau sunt afectate accidental;

- lucrările cu utilaje mecanizate nu sunt permise pe suprafaţa pajiştilor aflate sub angajament, cu excepţia celor operate cu forţă animală.

Data:

Semnătura: ......................

Pachetul 3: Pajişti importante pentru păsări (P 3)

Varianta 3.2 Lanius minor şi Falco vespertinus (P3.2)

Cerinţe de management:

- utilizarea fertilizanţilor este interzisă;

- utilizarea pesticidelor este interzisă;

- cositul trebuie efectuat cel mai târziu până la data de 1 iulie,

- cositul se efectuează în etape;

- o bandă necosită lată de 3 metri va fi lăsată pe marginile fiecărei parcele. Această bandă poate fi cosită după data de 1 septembrie,

- masa vegetală cosită trebuie adunată de pe suprafaţa pajiştii nu mai târziu de două săptămâni de la efectuarea cositului;

- păşunatul se va efectua cu maximum 1 UVM pe hectar;

- păşunile inundate nu vor fi păşunate mai devreme de două săptămâni de la retragerea apelor;

- este interzis aratul sau discuitul pajiştilor aflate sub angajament;

- nu vor fi realizate însămânţări de suprafaţă sau supraînsămânţări. Se pot face însămânţări cu specii din flora locala doar în cazurile când anumite porţiuni de pajişte se degradează sau sunt afectate accidental:

- lucrările cu utilaje mecanizate nu sunt permise pe suprafaţa pajiştilor aflate sub angajament, cu excepţia celor operate cu forţă animală

Data:

Semnătura .....................

Pachetul 4: Culturi verzi (P 4) Cerinţe de management:

- semănarea culturilor verzi trebuie realizată în perioada 1 august - 30 septembrie. Plantele ce pot fi utilizate drept culturi verzi sunt: mazărea, măzărichea, rapiţa, muştarul, lupinul. sulfina.

- în cazul în care semănarea culturilor verzi se realizează pe altă parcelă decât cea indicată în cererea unică de plată, fermierul are obligaţia să notifice cu privire la acest aspect în termen de 10 zile de la înfiinţare, dar nu mai târziu de 30 septembrie, în caz contrar fiind exclusă de la plată suprafaţa respectivă.

- doar fertilizanţii organici pot fi utilizaţi înaintea înfiinţării culturilor verzi. Utilizarea fertilizanţilor chimici pentru culturile verzi este interzisă;

- biomasa formată trebuie să fie încorporată în sol în perioada 15 februarie - 31 martie:

- în cazul în care fermierul nu poale să încorporeze în sol biomasa formată în perioada 15 februarie - 31 martie, datorită condiţiilor climatice nefavorabile (zăpadă sau băltirea apei), acesta are obligaţia de a notifica APIA cu privire la acest aspect până cel târziu la data de 31 martie şi de a încorpora biomasa formata imediat ce condiţiile climatice îi vor permite, dar nu mai târziu de data de 15 aprilie;

- lucrările agricole necesare pentru următoarea cultură pot începe doar după ce s-a realizat această acţiune;

- nu este permis aratul pajiştilor existente în fermă pe toata durata angajamentului;

- se poate schimba anual suprafaţa pentru care aplici acest pachet cu alte suprafeţe localizate în cadrul aceleiaşi ferme, dar cu condiţia menţinerii valorii de suprafaţa angajată în cadrul acestui pachet în primul an de angajament.

Având în vedere că cerinţa GAEC1 specifică faptul că "pe timpul iernii terenul arabil trebuie să fie acoperit cu culturi de toamnă sau să fie lăsat nelucrat pe cel puţin 20% din suprafaţa de teren arabil a fermei", pentru a se evita orice suprapunere cu acest GAEC, acest pachet se poate aplica pe maximum 80% din suprafaţa de teren arabil aparţinând unei ferme. Aşadar, suprafaţa care face obiectul pachetului 4 trebuie să fie diferită de cea pe care este obligatorie respectarea GAEC1.

Pachetul 4 poate fi combinat pe aceeaşi suprafaţă de teren arabil cu variantele P 5, respectiv 5.1 - Culturi agricole pe teren arabil sau 5.2 - Legume

Pachetul 4 nu poate fi combinat pe aceeaşi suprafaţă de teren arabil cu pachetul 7.

Data: Semnătura ....................

Se poate solicita prelungirea pe unul sau mai multe pachete cu obligativitatea menţinerii suprafeţei aflate sub angajament la data expirării pe pachetul respectiv.
În anul 2014 nu se încep noi angajamente pentru niciuna din măsurile 211, 212, 214.
___
*) Prelungirea angajamentelor se poate face sub rezerva aprobării modificării PNDR de către Comisia Europeană
**) Se va semna în spaţiul aferent pachetului pe care se solicită prelungirea.
***) Parcela pe care nu se respectă cerinţa minimă relevantă se exclude de la plata de agromediu conform legislaţiei în domeniu în ceea ce priveşte aplicarea sancţiunilor pentru măsura 214 - Plăţi de agromediu.
(6)III.3. ANGAJAMENTE ŞI DECLARAŢII - CERINŢE DE ECOCONDIŢIONALITATE
Subsemnatul .........................., în calitate de ........................., declar că am luat cunoştinţă de cerinţele de ecocondiţionalitate şi mă angajez să le respect pe întreaga exploataţie. Mă angajez să declar toate animalele existente în cadrul exploataţiei/gospodăriei şi codul/codurile de exploataţie cu care sunt înscris în Registrul naţional al exploataţiilor, administrat de către Agenţia Naţională Sanitari Veterinară şi pentru Siguranţa Alimentelor, şi mă oblig să asigur accesul Inspectorilor APIA şi ANSVSA pentru verificarea respectării normelor de ecocondiţionalitate
A)Bunele condiţii agricole şi de mediu (GAEC) în conformitate cu prevederile Ordinului ministrului agriculturi şi dezvoltării rurale şi al ministrului mediului şi pădurilor nr. 30/147/2010, cu modificările şi completările ulterioare:
I.Standarde pentru evitarea eroziunii solului
GAEC 1 Pe timpul iernii, terenul arabil trebuie să fie acoperit cu culturi de toamnă şi/sau să rămână nelucrat după recoltare pe cel puţin 20% din suprafaţa arabilă totală a fermei.
GAEC 2. Lucrările solului pe terenul arabil cu panta mai mare de 12% cultivat cu plante prăsitoare, inclusiv semănatul, se efectuează de-a lungul curbelor de nivel.
GAEC 3. Se menţin terasele existente pe terenul agricol la data de 1 ianuarie 2007.
II.Standarde pentru menţinerea conţinutului optim de materie organică în sol
GAEC 4. Floarea-soarelui nu se cultivă pe acelaşi amplasament mai mult de 2 ani consecutiv.
GAEC 5. Nu este permisă arderea miriştilor şi a resturilor vegetale pe terenul arabil
III.Standarde pentru menţinerea structurii solului
GAEC 6. Nu este permisă efectuarea lucrării de arat în condiţii de umiditate excesivă a solului
IV.Standarde pentru menţinerea unui nivel minim de întreţinere a terenurilor agricole
GAEC 7. Întreţinerea pajiştilor permanente prin asigurarea unui nivel minim de păşunat de 0,3 UVM/ha şi/sau prin cosirea lor cel puţin o dată pe an
GAEC 8. Nu este permisă arderea vegetaţiei pe pajiştile permanente
GAEC 9. Nu este permisă tăierea arborilor solitari şi/sau a grupurilor de arbori de pe terenurile agricole
GAEC 10. Evitarea instalării vegetaţiei nedorite pe terenurile agricole, inclusiv pe terenurile care nu sunt folosite în scopul producţiei.
V.Standarde pentru protejarea şi gestionarea apelor
GAEC 11 Respectarea prevederilor legale privind utilizarea apei pentru irigaţi în agricultura *)
GAEC 12. Este interzisă aplicarea îngrăşămintelor de orice fel şi a produselor de protecţia plantelor pe suprafeţele de teren agricol care se constituie în fâşii de protecţie în vecinătatea apelor de suprafaţă, a căror lăţime minimă este de 1 m pe terenurile cu panta de până la 12% şi de 3 m pe terenurile cu panta mai mare de 12% panta terenului fiind panta medie a blocului fizic adiacent cursului de apă1
GAEC 13. Este interzisă poluarea apelor subterane prin deversarea directă sau prin descărcarea pe teren şi infiltrarea prin sol a produselor ce conţin substanţe periculoase utilizate în agricultură, cu excepţia cazului în care o astfel de deversare/descărcare este reglementată prin autorizaţia de gospodărire a apelor deţinută de agricultor2.
B)Cerinţele legate în materie de gestionare (SMR) în conformitate cu prevederile Ordinului ministrului agriculturi şi dezvoltării rurale, al ministrului mediului şi pădurilor şi al preşedintelui Autorităţii Naţionale Sanitare Veterinare şi pentru Siguranţa Alimentelor nr. 187/2155/42/2011, cu modificările ulterioare:
MEDIU:
SMR 1 Conservarea păsărilor sălbatice
SMR 3 Protecţia mediului, în special a solului, atunci când se utilizează nămoluri de epurare în agricultură **)
SMR 4 Protecţia apelor împotriva poluării cu nitraţi proveniţi din surse agricole
SMR 5 Conservarea habitatelor naturale şi a speciilor de faună şi floră sălbatică
SĂNĂTATE PUBLICĂ ŞI SĂNĂTATEA ANIMALELOR:***)
SMR 6 Identificarea şi înregistrarea porcinelor
SMR 7 Identificarea şi înregistrarea bovinelor
SMR 8 Identificarea şi înregistrarea animalelor din speciile ovine şi caprine
SĂNĂTATE PUBLICA SĂNĂTATEA ANIMALELOR ŞI SĂNĂTATEA PLANTELOR:
SMR 9 Introducerea pe piaţă a produselor fitosanitare
SMR 10 Interzicerea utilizării anumitor substanţe cu efect hormonal, tireostatic şi beta-agoniste în creşterea animalelor
SMR 11 Principii şi cerinţe generale ale legislaţiei alimentare şi proceduri în domeniul siguranţei produselor alimentare
SMR 12 Prevenirea, controlul şi eradicarea anumitor forme de encefalopatii spongiforme transmisibile (EST)
NOTIFICAREA BOLILOR:
SMR 13 Măsuri de combatere a febrei aftoase
SMR 14 Măsuri de combatere a anumitor boli la animale: boala veziculoasă a porcului, variola ovină şi caprină, pesta porcină africană şi pesta porcină clasică
SMR 15 Măsuri de combatere şi de eradicare a febrei catarale ovine (boala limbii albastre - bluetongue)
C)Cerinţele minime relevante pentru masurile de agromediu ****) care trebuie respectate la nivel de fermă, conform anexei 4B1 din Programul Naţional de Dezvoltare Rurală 2007- 2013
1 - Este permisă utilizarea numai a acelor produse de protecţie a plantelor care au fost autorizate pentru vânzare şi numai în conformitate cu instrucţiunile de utilizare
2 - Persoanele care folosesc produsele de protecţie a plantelor trebuie să fie calificate (să aibă o atestare profesională)
___
1 Se aplici la nivelul întregului teritoriu al României, în conformitate cu prevederile art. 1 alin. (3), art. 2 alin. (2) lit. i) şi art. 7 alin. (1) lit. b) din Programul de acţiune pentru protecţia apelor împotriva poluării cu nitraţi din surse agricole, aprobat prin Decizia nr. 221.983/GC/12.06.2013 a Comisiei pentru aplicarea Planului de acţiune pentru proiecţia apelor împotriva poluării cu nitraţi proveniţi din surse agricole, în temeiul art. 6 alin. (1) din anexa la Hotărârea Guvernului nr. 694/2000.
Substanţele periculoase utilizate în agricultură s-e regăsesc în conţinutul următoarelor produse grupe de produse biocide şi produse de protecţia plantelor (erbicide, fungicide, insecticide, acaricide, nematocide, regulatori de creştere), produse de uz veterinar (medicamente, substanţe, antiparazitare), produse petroliere (combustibili, lubrifianţi, produse derivate), azotaţii şi fosfaţii din îngrăşăminte şi alte produse utilizate pentru dezinfecţie, dezinsecţie, deratizare şi decontaminare în fermă, în conformitate cu Lista de substanţe prioritare şi poluanţi specifici prevăzută în anexa nr. 1 la Programul de măsuri împotriva poluării cu substanţe chimice, aprobat prin Hotărârea Guvernului nr. 351/2005, cu modificările completurile ulterioare.
3 - Persoanele care folosesc produsele de protecţie a plantelor clasificate ca având "toxicitate ridicată" sau ca "toxice" trebuie să fie înregistrate la serviciul special din cadrul poliţiei judeţene din raza de activitate. De asemenea, trebuie să fie înregistrate la unitatea sanitar-veterinară sau la inspectoratul judeţean pentru siguranţa muncii.
4 - Folosirea produselor de protecţie a plantelor poate fi realizată doar pentru scopul în care aceste produse au fost omologate doar conform instrucţiunilor de utilizare.
5 - Tratamentele cu produse de protecţie a plantelor nu sunt permise în zonele de protecţie a apelor, în zonele protejate, în zonele de protecţie sanitară, zonele de protecţie ecologică, precum şi în alte zone protejate stabilite de autorităţile competente.
6 - Îngrăşămintele naturale aplicate nu pot conţine mai mult de 170 kg de azot (N) ca ingredient pur pe 1 ha de teren agricol.
7 - Fermierii trebuie să respecte perioadele în care aplicarea fertilizatorilor este interzisă.
8 - Aplicarea îngrăşămintelor pe terenurile cu pante abrupte trebuie realizată prin incorporarea îngrăşămintelor în sol şi luarea în considerare a condiţiilor meteorologice.
9 - Niciun tip de îngrăşământ nu poate fi aplicat pe terenuri acoperite de zăpadă, pe terenuri cu apă în exces sau pe terenuri îngheţate.
10 - Nu vor fi folosiţi fertilizatori în apropierea resurselor de apă în conformitate cu următoarele indicaţii: Fertilizator solid - nu mai aproape de 6 m de apă Fertilizator lichid - nu mai aproape de 30 m de apă. În apropierea staţiilor de captare a apei potabile, nu va fi folosit niciun tip de fertilizator la o distanţă mai mică de 100 m faţă de staţia de captare a apei.
11 - Fermierii trebuie să se asigure că îngrăşămintele sunt distribuite uniform.
12 - Fermierii trebuie să urmeze un plan de fertilizare.
13 - Interzicerea folosirii fertilizatorilor neautorizaţi pentru vânzare.
14 - Operatorii care produc produsele ecologice au obligaţia de a-şi înregistra această activitate la MADR, prin compartimentul de specialitate, şi de a se supune controlului unui organism de inspecţie şi certificare aprobat.
15 - În vederea protejării speciilor de păsări migratoare este interzisă uciderea sau capturarea intenţionată, indiferent de metoda utilizată.
Pentru P 1, 2, 3, 6 se aplică cerinţele minime de la 1 la 13, pentru P 4 cerinţele minime de la 6 la 13, pentru P 5 sunt relevante cerinţele minime 1, 6, 7, 12, 13, 14, iar pentru P 7. cerinţele de la 1 la 13 şi 15
__
*) Beneficiarii care utilizează apa pentru irigaţii trebuie să prezinte la depunerea cererii unice de plată documentele doveditoare ale dreptului de utilizare a apei de irigaţii.
**) Beneficiarii care utilizează nămolurile de epurare trebuie să prezinte la depunerea cererii unice de plată documentele doveditoare ale dreptului de utilizare a nămolurilor de epurare.
***) Beneficiarii care deţin animale trebuie să prezinte în mod obligatoriu ID-ul exploataţiei/exploataţiilor zootehnice eliberat de la Registrul Naţional al Exploataţilor
****) Parcela pe care nu se respectă cerinţa minimă relevantă se exclude de la plata agromediu conform Ordinului ministrului agriculturii şi dezvoltării rurale nr. 174/2013.
Data:
Semnătură şi/ sau ştampilă:
ANEXA nr. 11: Anexa nr. 1 la formularul-tip de cerere unică de plată pe suprafaţă pentru anul 2014
Nr. ............. Data ................
DECLARAŢIE de ELIGIBILITATE pentru suprafeţele de pajişte permanentă utilizate de către consiliile locale
Consiliul Local/Municipal ............................., declarăm pe propria răspundere că suntem de acord ca domnul/doamna .......................... să depună la Agenţia de Plăţi şi Intervenţie pentru Agricultură (A.P.I.A.) cererea unică de plată pe suprafaţă în campania 2014, în numele consiliului.
Declarăm că pe suprafeţele de pajişti pentru care solicităm sprijin prin cererea unică de plată pe suprafaţă pentru anul 2014 nu sunt încheiate contracte de concesiune/închiriere/arendare, nu se încasează taxe de păşunat, nu sunt solicitate spre utilizare de către organizaţii şi asociaţii ale crescătorilor de animale suprafeţele pentru care solicităm plata şi desfăşurăm activitate agricolă.
Prin activitatea agricolă ne angajăm să:
1.utilizăm pajiştea în scopuri agricole productive (păşunat cu animale proprii sau cosit în vederea valorificării/utilizării fânului)
da |_| nu |_|
2.În cazul neutilizării în scopuri productive, îndeplinim simultan următoarele condiţii:
a)respectăm Bunele condiţii agricole şi de mediu (GAEC) pe întreaga suprafaţă agricolă a explotaţiei. Respectarea cerinţelor GAEC pe pajiştile care nu sunt utilizate pentru producţie reprezintă condiţie de eligibilitate - conform art. 2 lit. c din Regulamentul (CE) nr. 73/2009 al Consiliului din 19 ianuarie 2009 de stabilire a unor norme comune pentru sistemele de ajutor direct pentru agricultori în cadrul politicii agricole comune şi de instituire a anumitor sisteme de ajutor pentru agricultori, de modificare a Regulamentelor (CE) nr. 1290/2005, (CE) nr. 247/2006, (CE) nr. 378/2007 şi de abrogare a Regulamentului (CE) nr. 1782/2003, cu modificările şi completările ulterioare;
b)suprafeţele pentru care solicităm plata NU sunt utilizate de către alţi fermieri. Utilizarea pajiştilor comunale de către alţi fermieri, chiar în condiţiile în care pentru aceste terenuri nu sunt încheiate contracte de arendă, concesiune, închiriere sau nu se încasează taxe de păşunat, determină neeligibilitatea acestora - conform art. 2 lit. c din Regulamentul (CE) nr. 73/2009, cu modificările şi completările ulterioare;
c)nu permitem depozitarea deşeurilor pe suprafeţele pentru care s-a solicitat sprijinul, acest lucru conducând la excluderea de la plată a acestora
da |_| nu |_|
Solicitarea plăţii pe suprafaţă fără respectarea condiţiilor de mai sus este considerată solicitare de plăţi necuvenite şi supradeclarare a terenurilor agricole

Nr. crt.

Suprafaţa totală de pajişti permanente în administrarea consiliilor locale

- ha -

din care: suprafaţa concesionată/închiriată/arendată - ha -

Diferenţa de suprafaţă pentru care se solicită sprijin

- ha -

    
    
Pentru diferenţa de suprafaţă nu au fost depuse solicitări conforme de concesiune/închiriere/arendare.
La prezenta declaraţie se ataşează hotărârea consiliului local care stabileşte suprafeţele pentru care se depune cererea, precizându-se dacă pentru aceste suprafeţe nu au existat/au existat, dar nu au fost conforme, solicitări de concesiune, închiriere, arendare etc.
Cunoscând că falsul în declaraţii se pedepseşte conform Legii nr. 286/2009 privind Codul penal, cu modificările şi completările ulterioare, declarăm ca datele sunt reale, corecte, complete.

Avizat consiliul local

Semnătură

Ştampila

Data depunerii la APIA

Numele şi prenumele primarului

Semnătură

Ştampila

ANEXA nr. 12: Anexa nr. 2 la formularul-tip de cerere unică de piaţă pe suprafaţă pentru anul 2014
Nr. ............ Data ....................
DECLARAŢIE de ELIGIBILITATE/CONFORMITATE GAEC pentru suprafeţele de pajişti permanente solicitate
A.ELIGIBILITATE - Pajişti contractate de la consiliul local
Fermierul (persoană fizică, persoană juridică, etc.) ..................... declar pe propria răspundere că pentru suprafeţele de pajişte contractate de la Consiliul Local ......................., cu suprafaţa totală de .......................... ha, am solicitat drept de utilizare în baza animalelor pe care le deţin, pentru păşunat.
Dreptul de utilizare a pajiştii pe parcelele nr. ................., BF ....................... este obţinut în baza Contractului de concesiune/închiriere/arendare etc. nr. ........ data ....................., anexat cererii unice de plată pe suprafaţă 2014.
Declar că, în conformitate cu tabelele de mai jos, pentru suprafeţele de pajişti obţinute de la consiliile locale, asigur o încărcătură de animale pe hectar de minim 0,3 UVM/ha
B.CONFORMITATE GAEC - Pajişti aflate în proprietate/contractate de la alţi proprietari (nu de la consiliul local)
Fermierul (persoană fizică, persoană juridică etc.) ................................... declar pe propria răspundere că pe suprafeţele de pajişti pentru care solicit sprijin prin cererea unică de plată pe suprafaţă 2014 utilizez pajiştea în scopuri agricole astfel:
1.prin păşunat, asigurând o încărcătură de animale de minim 0,3 UVM/ha. conform tabelelor de mai jos
da |_| nu |_|
şi/ sau
2.prin cosit cel puţin o dată pe an.
da |_| nu |_|
Tabelul 1 - Proprietarii/Deţinătorii de animale care păşunează pe suprafaţa de pajişte declarată

Nr. crt.

Numele şi prenumele

CNP/CUI

Card exploataţie (RO...........)

Număr animale

 

Specii şi categorii de animale conform tabelului 2 - efectivul total de animale pe specii şi categorii

    

1

2

3

4

5

6

7

           
           
Tabelul 2 - Efectivul total de animale pe specii şi categorii şi transformarea lor în UVM

Nr. crt.

Specie de animale

Număr de animale

Coeficient Conversie (UVM)

UVM

Suprafaţa (ha)

UVM/ha*)

1

Tauri, vaci şi alte bovine de peste 2 ani

 

1,0

 

\

\

2

Ecvidee de peste 6 luni

 

1,0

 

\

\

3

Bovine între 6 luni şi 2 ani

 

0,6

 

\

\

4

Bovine de mai puţin de 6 luni

 

0,4

 

\

\

5

Ecvidee mai mici de 6 luni

 

-

-

\

\

6

Ovine

 

0,15

 

\

\

7

Caprine

 

0,15

 

\

\

 

Total

     
Solicitarea la plată a suprafeţelor de pajişti comunale contractate de la consiliile locale fără respectarea condiţiilor de la pct. A şi fără ca acestea să fie obţinute în baza animalelor deţinute determină neeligibilitatea acestora, nefiind dovedit dreptul de utilizare în conformitate cu legislaţia în vigoare.
Solicitarea plăţii pe suprafaţă fără respectarea condiţiilor de la pct. B se sancţionează pentru neconformitate GAEC conform legislaţiei în vigoare.
În ambele situaţii, în conformitate cu prevederile Ordinului ministrului agriculturii şi dezvoltării rurale nr. 246/2008, cu modificările şi completările ulterioare fermierii prezintă copiile documentelor privind dreptul de utilizare a suprafeţelor de pajişti solicitate pentru sprijin şi copiile cardului/cardurilor de exploataţie (eliberate în baza Ordinului preşedintelui ANSVSA nr. 40/2010 privind aprobarea Normei sanitare veterinare pentru implementarea procesului de identificare şi înregistrare a suinelor ovinelor, caprinelor şi bovinelor, cu modificările şi completările ulterioare).
Respectarea normelor de ecocondiţionalitate este obligatorie pentru fiecare din proprietarii/deţinătorii de animale care păşunează pe suprafaţa de pajişte declarată.
Cunoscând că falsul în declaraţii se pedepseşte conform Legii nr. 286/2009 privind Codul penal, cu modificările şi completările ulterioare, declar că datele sunt reale, corecte şi complete.
Data depunerii la APIA:
Ştampila
Nume şi prenume:
Semnătura
______
*) Numărul mediu de animale pentru fiecare categorie, se transformi în unităţi vită mare pe baza ratei de conversie aferente flecarei categorii de animale, se adună numărul de unităţi vită mare, rezultate pentru fiecare categorie de animale în urma conversiei. Împărţirea total UVM la suprafaţa determinată de PP la nivel de exploataţie
ANEXA nr. 13: Anexa nr. 3 la formularul-tip de cerere unică de plată pe suprafaţă pentru anul 2014
Tipuri de zone de interes ecologic prevăzute la articolul 151 din Ordinul ministrului agriculturii şi dezvoltării rurale nr. 246/2008 privind stabilirea modului de implementare, a condiţiilor specifice şi a criteriilor de eligibilitate pentru aplicarea schemelor de plăţi directe şi ajutoare naţionale tranzitorii în sectorul vegetal şi pentru acordarea sprijinului aferent măsurilor de agromediu şi zone defavorizate, cu modificările şi completările ulterioare
Subsemnatul, ......................................, în calitate de ..........................., declar că am luat cunoştinţă despre obligaţia declarării, identificării şi delimitării zonelor de interes ecologic prevăzute în tabelul de mai jos şi de necesitatea colectării acestor date de către APIA, cu ajutorul aplicaţiei IPAOnLine.

Nr. crt.

Specificare

Definiţie

1

Terase

Construcţii destinate prevenirii şi combaterii eroziunii solului, executate de-a lungul curbelor de nivel, pe terenuri agricole în pantă

2

Garduri vii

Şiruri de arbuşti formate din diferite specii, cu lăţimea de maximum 10 metri

3

Iazuri

Acumulări permanente naturale de apă stătătoare, cu suprafaţa de maximum 0,1 ha

4

Şanţuri sau canale

Şanţuri sau canale de maximum 6 metri lăţime, inclusiv unele cursuri de apă utilizate pentru irigaţii sau drenaj (exclusiv canalele betonate)

5

Şiruri de arbori

Şiruri de arbori cu diametrul coroanei de minimum 4 metri şi spaţiul dintre coroane de maximum 5 metri

6

Grupuri de arbori

Grupuri de arbori ce ocupă o suprafaţă de maximum 0,3 ha/grup, ale căror coroane se întrepătrund

7

Arbori izolaţi

Arbori izolaţi, cu diametrul coroanei de minimum 4 metri

8

Garduri tradiţionale de piatră

Garduri tradiţionale de piatră existente pe terenul agricol

9

Vegetaţie specifică zonelor umede

Vegetaţie existentă pe marginea iazurilor sau a cursurilor de apă, cu lăţime de maximum 10 metri

10

Benzi-tampon fără producţie agricolă

Fâşii de protecţie înierbate (impuse de Directiva nitraţi şi Regulamentul pesticide) situate în vecinătatea cursurilor de apă, cu lăţimea de minimum 1 m, pe care utilizarea fertilizanţilor şi a pesticidelor este interzisă; şi/sau Benzi înierbate dintre rândurile de culturi permanente (vii, livezi etc.) sau margini de sole; aceste benzi pot fi din vegetaţie spontană/cultivată, care nu necesită udare, fertilizare sau tratamente fitosanitare, cu lăţime de minimum 1 metru

11

Margini de câmp

Margini de câmp (teren agricol), cu lăţimi cuprinse între 1 şi 20 metri, fără producţie agricolă

12

Fâşii de teren la marginea pădurii

Fâşii de teren agricol la marginea pădurii, cu lăţimi cuprinse între 1 şi 10 metri

13

Sisteme agroforestiere

Sisteme agroforestiere, ca suprafeţe de teren arabil eligibil la plata directă

14

Zone împădurite

Terenuri agricole împădurite prin Măsura 221 "Prima împădurire a terenurilor agricole" în cadrul PNDR 2007- 2013

Data: .......................
Semnătură/Semnătură şi ştampilă
.................................
ANEXA nr. 14: Anexa nr. 4 la formularul-tip de cerere unică de plată pe suprafaţă pentru anul 2014
DECLARAŢIE
În conformitate cu prevederile art. 5 alin. (5) din Ordinul ministrului agriculturii şi dezvoltării rurale nr. 246/2008 privind stabilirea modului de implementare, a condiţiilor specifice şi a criteriilor de eligibilitate pentru aplicarea schemelor de plăţi directe şi ajutoare naţionale tranzitorii în sectorul vegetal şi pentru acordarea sprijinului aferent masurilor de agromediu şi zone defavorizate, cu modificările şi completările ulterioare
Subsemnaţii conform tabelului anexat, membrii asociaţiei/composesoratului/obştii de moşneni în devălmăşie/obştii răzeşeşti nedivizate/obştii de cumpărare/cooperativei etc. ........................... declarăm pe propria răspundere că suntem de acord ca domnul/doamna .............................., CNP legitimat(ă) cu CI/BI seria .................... nr. ................., reprezentant desemnat, numit al asociaţiei/composesoratului/obştii de moşneni în devălmăşie/obştii răzeşeşti nedivizate/obştii de cumpărare/cooperativei etc., să depună la APIA cererea unică de plată pe suprafaţă în campania 2014. În numele membrilor asociaţiei/composesoratului/obştii de moşneni în devălmăşie/obştii răzeşeşti nedivizate/ obştii de cumpărare/cooperativei etc. şi în conformitate cu actul constitutiv şi/sau statutul asociaţiei.
Declarăm că nu vom depune cereri de plată în nume propriu pentru suprafeţele pentru care a aplicat asociaţia/composesoratul/obştea de moşneni în devălmăşie/obştea de răzeşi nedivizată/obştea de cumpărare/cooperativa. De asemenea, ne asumăm responsabilitatea asupra cerinţelor care condiţionează acordarea sprijinului solicitat prin cererea unica de plată pe suprafaţă.

Nr. crt.

Nume, prenume

CNP

Semnătură fermier

    
    
    
    
    
    
    
    
    
Data:
Ştampilă
Semnătură împuternicit,
Această declaraţie se completează de către toţi membrii asociaţiei, fundaţiei, cooperativei, obştii şi composesoratului etc. numai pentru situaţia utilizării de pajişti permanente comunale sau alte pajişti închiriate de la alte persoane. Dacă acestea utilizează doar pajişti permanente aflate în proprietatea lor, asociaţiile, fundaţiile, cooperativele, obştile şi composesoratele etc. nu o completează.
ANEXA nr. 2: INSTRUCŢIUNI DE COMPLETARE A FORMULARULUI DE CERERE ŞI INFORMAŢII AFERENTE PLĂŢILOR PE SUPRAFAŢĂ
Câmpurile aferente casetei gri de pe prima pagină sunt completate de către funcţionarul de la centrul judeţean/local al Agenţiei de Plăţi şi Intervenţie pentru Agricultură (A.P.I.A.) care primeşte formularul cererii unice de plată pe suprafaţă. Acesta, după verificarea cererii, completează şi chenarul gri de pe pagina "Angajamente şi declaraţii" şi certifică efectuarea controlului vizual prin dată şi semnătură.
Codul unic de Identificare al solicitantului din Registrul unic de identificare-RUI (element component al Sistemului integrat de administrare şi control/I.A.C.S. - este atribuit o singură dată de către A.P.I.A., fiind un număr unic pentru fiecare fermier, generat de sistemul electronic de înregistrare conform Ordinului ministrului agriculturii şi dezvoltării rurale nr. 22/2011 privind reorganizarea Registrului fermelor, care devine Registrul unic de identificare, în vederea accesării măsurilor reglementate de politica agricolă comună. Acesta se va menţine în toate cererile adresate A.P.I.A. sau celorlalte instituţii aflate în coordonarea sau subordonarea Ministerului Agriculturii şi Dezvoltării Rurale (M.A.D.R.), după caz.
I.DATE DE IDENTIFICARE SOLICITANT/EXPLOATAŢIE
Fermierii PERSOANE FIZICE ŞI FORME DE ASOCIERE SIMPLĂ FĂRĂ PERSONALITATE JURIDICĂ
Completează pe pag 1, în primul tabel, următoarele câmpuri numele (01) prenumele (02) şi codul numeric personal-CNP (03).
Pentru forma de asociere/organizare simplă, fără personalitate juridică, în baza Legii nr. 36/1991 privind societăţile agricole şi alte forme de asociere în agricultură, cu modificările şi completările ulterioare, administratorul numit/desemnat înscrie în câmpul (04) denumirea formei de asociere simple şi datele sale personale în câmpurile aferente nume (01), prenume (02) şi CNP (03)
Cod ţară şi număr act identitate (05) - completat de către solicitantul care nu are cetăţenie română, dar care utilizează teren agricol în România, astfel codul ţării din care provine (ex. Germania-DE), urmat de numărul actului de identitate sau al paşaportului.
În cazul în care fermierul nu aplică personal, ci prin intermediul unui împuternicit, acesta din urmă completează cererea unică de plată pe suprafaţă (câmpurile 01-05) cu datele de identificare ale titularului de cerere.
Renta viageră (06a) - fermierii care beneficiază de rentă viageră bifează cu un X caseta "DA". Beneficiarii rentei viagere pentru suprafeţele arendate/înstrăinate, conform Legii nr. 247/2005, cu modificările şi completările ulterioare, nu beneficiază de plăţi directe pentru terenul arendat/înstrăinat. Acest teren nu face obiectul prezentei declaraţii.
Fond mutual (06b). Fermierii care sunt membri ai unui fond mutual (organizat conform cu prevederile OUG nr. 64/2013 privind înfiinţarea şi acreditarea fondurilor mutuale pentru gestionarea riscurilor în agricultură şi acordarea de compensaţii financiare membrilor pentru pierderile economice generate de boli şi/sau dăunători la plante şi animale, de un incident de mediu sau alţi factori naturali, aprobată cu modificări şi completări prin Legea nr. 2/2014) bifează cu un X caseta "DA". Fermierii care nu sunt membri ai unui fond mutual bifează cu un X caseta "NU". Este obligatorie existenţa bifei pe una din casete.
Fermierii PERSOANE JURIDICE şi PFA (persoanele fizice autorizate)/ ÎI (întreprinderea individuală /ÎF (întreprinderea familială):
Completează pe pag 1, în al doilea tabel, următoarele câmpuri denumire exploataţie (07) - de ex S.C. Agroind S.A., cod unic de identificare (CUI) (08) pentru societăţile înregistrate la Registrul comerţului sau Codul fiscal (CF) pentru alte societăţi, nume (09) prenume (10) şi CNP (11) administrator.
Conform art. 7 alin. (1) şi (2) din O.U.G. nr. 44/2008 privind desfăşurarea activităţilor economice de către persoanele fizice autorizate, întreprinderile individuale şi întreprinderile familiale, cu modificările şi completările ulterioare, persoanele fizice autorizate - PFA, întreprinderile individuale - ÎI şi cele familiale-IF au obligaţia să solicite înregistrarea în registrul comerţului şi autorizarea funcţionării înainte de începerea activităţi. Aceste forme de organizare nu au personalitate juridică, deşi prezintă CUI. PFA sau întreprinzătorul persoană fizică titular al ÎI înscrie: în câmpul (07) Denumire exploataţie/PFA/ÎI/ÎF şi CUI (08), precum şi nume (09), prenume (10) şi CNP (11) administrator/reprezentant. Reprezentantul desemnat al IF, conform acordului de constituire, înscrie în câmpul (07) denumirea formei de organizare şi CUI-ul întreprinderii familiale (08), precum şi datele sale personale în câmpurile nume (09), prenume (10). CNP (11). În cazul în care persoana fizică autorizată şi întreprinzătorul persoană fizică titular al întreprinderii individuale (administratorul/reprezentantul desemnat) aplică prin intermediul unui împuternicit, acesta completează cererea unică de plată cu datele de identificare ale administratorului de drept şi prezintă delegaţia de împuternicire semnată şi ştampilată.
Tip de organizare (12) - se completează codul corespunzător, conform tabelului nr. 3 din anexă. PFA/ÎÎ/ÎF nu completează acest câmp.
SEDIUL SOCIAL AL SOCIETĂŢII/ADRESA DE DOMICILIU
Persoanele fizice completează adresa domiciliului stabil, iar cele juridice adresa sediului social al societăţii: câmpurile (13) - (20) Câmpurile (21) telefon mobil şi (22) telefon fix/fax sunt obligatorii.
SEDIUL EXPLOATAŢIEI/GOSPODĂRIEI (câmpurile 24 -34) Sediul exploataţiei/gospodăriei este locul de deţinere a animalelor şi/sau a celorlalte mijloace de producţie (spaţii de depozitare, utilaje agricole, depozit de carburanţi, depozite de îngrăşăminte chimice etc.). Se completează de către beneficiarii al căror sediu al exploataţiei/gospodăriei este diferit de sediul social al societăţii sau de adresa de domiciliu.
COORDONATE BANCARE (câmpurile 35- 37)
În câmpul (38), solicitantul înscrie numărul total de hectare (cu două zecimale) utilizate (suprafaţa totală a parcelelor eligibile şi neeligibile). În câmpul (39), solicitantul trece numărul total de hectare (cu două zecimale) pentru care solicită sprijin.
PFA/ ÎI/ÎF prezintă la A.P.I.A. cont bancar activ aferent formei de organizare şi înregistrare (pe CUI).
În ceea ce priveşte utilizarea apei pentru irigaţii, în câmpul (40) solicitantul bifează obligatoriu DA sau NU, după caz. În cazul în care beneficiarul utilizează apa pentru irigaţii, are obligaţia de a le prezenta la A.P.I.A., la data depunerii cererii unice de plată, documentele doveditoare privind dreptul de utilizare a apei pentru irigaţii, eliberate de OUAI unde fermierul este membru, ANIF, Administraţia Naţională "Apele Române".
În ceea ce priveşte utilizarea nămolurilor de epurare, în câmpul (41) solicitantul bifează obligatoriu DA sau NU, după caz. Solicitanţii care utilizează nămoluri de epurare trebuie să prezinte în mod obligatoriu, la depunerea cererii unice de plată, copia permisului de aplicare, eliberat de agenţia Judeţeană de protecţia mediului.
Câmpul (42) se completează de către solicitant cu numărul de animale pe care le deţine (împreună cu toţi membrii gospodăriei, după caz), în măsura în care aceştia contribuie la activitatea agricolă a solicitantului, precizând numărul şi speciile acestora.
CODUL (CODURILE) EXPLOATAŢIEI/ILOR ZOOTEHNICE DIN FERMA/GOSPODĂRIE (câmpul 43). Este codul de identificare al exploataţiei în Registrul naţional al exploataţiilor (RNE), aşa cum este definit la art. 15 din Norma sanitară veterinară pentru implementarea procesului de identificare şi înregistrare a suinelor, ovinelor, caprinelor şi bovinelor, aprobată prin Ordinul preşedintelui ANSVSA nr. 40/2010, cu modificările şi completările ulterioare. Solicitantul are obligaţia de a declara toate codurile de exploataţie atribuite în RNE pentru ferma sa sau pentru membrii gospodăriei din care acesta face parte, în măsura în care aceştia contribuie la activitatea agricolă a solicitantului.
GOSPODĂRIA este formată din totalitatea membrilor de familie, a rudelor sau a altor persoane care locuiesc şi gospodăresc împreună, având buget comun, şi care, după caz, lucrează împreună terenul sau întreţin animalele, consumă şi valorifică în comun produsele agricole obţinute. Gospodăria poate fi formată şi dintr-un grup de două sau mai multe persoane între care nu există legături de rudenie, dar care declară că, prin înţelegere, locuiesc şi se gospodăresc împreună, conform art. 1 alin. (3) lit. e) din Normele tehnice de completare a registrului agricol pentru perioada 2010 - 2014, aprobate prin Ordinul MADR/MAI/MFP/INS nr. 95/153/1998/3421/2010.
În cazul în care în aceeaşi gospodărie sunt mai mulţi solicitanţi de plăţi pe suprafaţă şi fiecare dintre aceştia deţine exploataţii zootehnice, codurile de exploataţie se declară în mod individual de către fiecare dintre solicitanţi în cererea de plată.
În câmpul (44), pag. 3, fiecare solicitant bifează schema/schemele, măsura/măsurile pentru care solicită plată. Atenţie! în lipsa bifei se consideră că solicitantul nu doreşte sprijinul aferent schemei/măsurilor.
Fermierul trebuie să ataşeze la dosarul cererii unice de plată toate documentele solicitate de A.P.I.A. şi să bifeze în rubricile aferente acestora.
În cazul măsurilor pentru zone defavorizate şi măsurilor de agromediu, listele localităţilor eligibile sunt disponibile la fiecare centru local/judeţean al A.P.I.A. şi la primării conform P.N.D.R. (Planul Naţional de Dezvoltare Rurala 2007 - 2013, versiunea consolidată)
II.DECLARAŢIE DE SUPRAFAŢĂ: fermierul datează, semnează, ştampilează, după caz.
Parcelă agricolă - suprafaţa continuă de teren declarată de un singur fermier pe care se cultivă o singură grupă de culturi; totuşi, când se solicită o declaraţie separată privind utilizarea unei suprafeţe care face parte dintr-o grupă de culturi, conform cu art. 2 alin. 1 din Regulamentul (CE) nr. 1122/2009 al Comisiei Comunităţilor Europene din 30 noiembrie 2009 de stabilire a normelor de aplicare a Regulamentului (CE) nr. 73/2009 al Consiliului în ceea ce priveşte ecocondiţionalitatea, modularea şi sistemul integrat de administrare şi control în cadrul schemelor de ajutor direct pentru agricultori prevăzute de regulamentul respectiv, precum şi de aplicare a Regulamentului (CE) nr. 1234/2007 al Consiliului în ceea ce priveşte ecocondiţionalitatea în cadrul schemei de ajutoare prevăzute pentru sectorul vitivinicol, cu modificările şi completările ulterioare, acea utilizare specifică va limita parcela agricolă, după caz.
Trebuie declarate toate parcelele agricole pe care fermierul le utilizează, indiferent dacă acestea sunt sau nu sunt eligibile pentru sprijin, solicitate şi nesolicitate la plată şi pe care trebuie să respecte cerinţele de ecocondiţionalitate.
Pentru fiecare parcelă se specifică judeţul (indicativul judeţului), localitatea/comună/oraş, codul SIRSUP al localităţii, numărul blocului fizic în care este localizata parcela agricolă. Numărul parcelei agricole - este un număr serial atribuit de către fermier parcelelor agricole în cadrul blocurilor fizice. Parcelele se numerotează cu numere de la 1 la n. Din campania precedentă se păstrează numerotarea parcelelor agricole. Parcelele primite prin transfer în anul precedent primesc număr de la n+1.
În cazul în care fermierii solicită sprijin pentru pachetul 4 agromediu, pentru o suprafaţă diferită de suprafaţa parcelei agricole, obligatoriu se înscriu două parcele Ex: dacă pentru celelalte scheme se solicită sprijin pentru suprafaţa de 10 ha, iar pentru pachetul 4 se solicita sprijin numai pentru 5 ha, aceasta din urmă va constitui o alta parcela.
Fiecare variantă a pachetului 5 este înregistrată ca parcelă distinctă (5.1, 5 2, 5.5). Pe perioada angajamentului este permisă pe aceeaşi parcelă de teren rotaţia culturilor, de la un la altul, între variantele 5.1, 5.2 şi 5.5. Nu este permisă solicitarea plăţilor de agromediu pe fracţiuni de parcelă. Nu pot fi accesate pe aceeaşi parcelă mai multe variante ale pachetului 5. În cazul în care pe o subparcelă a fost declarată sau determinată o cultură neeligibilă pentru pachetul/varianta de pachet solicitat, întreaga parcelă este respinsă la plată.
Cod categorie de folosinţă - se indică categoria de folosinţa a parcelei, conform tabelului nr. 4 din anexă. Suprafaţa agricola eligibilă are următoarele categorii de folosinţă TA (teren arabil) - terenul cultivat pentru producţie sau menţinut în GAEC, indiferent dacă acel teren este situat sub sere sau sub un mijloc fix sau mobil; PP (pajişti permanente-păşuni şi fâneţe) - suprafeţe agricole de păşuni şi fâneţe, naturale sau cultivate, folosite pentru producţia de iarbă sau de alte plante erbacee furajere, care nu au fost incluse timp de cel puţin cinci ani în sistemul de rotaţie a culturilor şi care sunt utilizate pentru păşunatul animalelor şi producerea de furaje cu respectarea bunelor condiţii agricole şi de mediu în conformitate cu prevederile legislaţiei în vigoare, VII (vii) - terenul plantat cu vii şi pepiniere viticole, CP (culturi permanente) - culturi care nu intră în sistemul de rotaţie, altele decât pajiştile permanente, care ocupă acest teren pentru 5 (cinci) ani sau mai mult şi asigură producţii repetate (livezi, arbuşti fructiferi, hamei, pepiniere pomicole şi alte culturi permanente); G (grădini familiale) - suprafaţa destinată obţinerii produselor agricole, în principal pentru consumul propriu al membrilor exploataţiei/gospodăriei agricole individuale. Suprafaţa eligibila este de 0,3 ha, chiar dacă aceasta cuprinde vii, pomi fructiferi, culturi de hamei, pepiniere pomicole, pepiniere viticole, arbuşti fructiferi. Atenţie! Pentru parcelele agricole pentru care fermierul nu solicită sprijin, se completează codurile categoriei de folosinţă: TAn, PPn, VIn, CPn, Gn. A nu se confunda parcelele pentru care nu se solicită sprijin cu parcelele a căror suprafaţă este sub limita de eligibilitate.
Terenul necultivat (cod 970) este orice teren arabil inclus în sistemul de rotaţie al culturilor, lucrat sau nu, dar fără intenţia de a se produce o recoltă pe durata unui an agricol. Caracteristica terenului necultivat este că acesta se lasă în repaus pentru a se reface în mod normal pe toată durata unui an agricol, cu obligaţia menţinerii acestuia în bune condiţii agricole şi de mediu, conform art. 6 alin. (1) din Regulamentul (CE) nr. 73/2009.
Pentru măsurile de agromediu codurile pachetelor se preiau din anexă (tabelul nr. 2).
Numărul parcelă/cultură reprezintă numărul parcelei, urmat de simbolul parcelei dat în ordine de caracterele (literele) alfabetului (1a; 1b; 1c....). Cultura şi codul corespunzător culturii-se indică conform anexei (tabelul nr. 1)
Total suprafaţă agricolă utilizată reprezintă numărul total de hectare utilizate pe exploataţie (parcelele eligibile şi neeligibile). Total suprafaţă agricolă solicitată pentru sprijin reprezintă numărul total de hectare pentru care se solicită sprijin.
Semnătura titularului de cerere, reprezentant/administrator desemnat/împuternicit - după caz, semnează persoana în cauză. În caz de împuternicire, împuternicitul îşi înscrie numele şi prenumele în clar şi datează.
Dacă fermierul solicită plata pentru angajamentele aflate în derulare (ZMD/ZSD/ZDS/de agromediu), în IPA Online fermierul trece bifele corespunzătoare angajamentului, iar pentru pachetele de agromediu se înscrie şi pachetul solicitat pe parcelă.
Pentru pajiştile permanente se vor completa următoarele coduri, după caz:
Codul 603 - Pajişti permanente comunale utilizate în comun: se completează de către toţi fermierii care utilizează în comun pajiştile permanente contractate de la consiliile locale.
Codul 604 - Pajişti permanente utilizate în comun: se completează de către toţi fermierii care utilizează în comun pajiştile permanente care nu sunt însă contractate de la consiliile locale.
Pajiştile permanente utilizate în comun de mai mulţi fermieri sunt suprafeţele de pajişti în interiorul cărora nu există nicio delimitare naturală sau artificială, iar animalele păşunează liber sau se coseşte pe întreaga suprafaţă a pajiştii în cauză. Această suprafaţă poate coincide sau nu cu suprafaţa blocului fizic.
Atenţie! Dacă la controlul la faţa locului A.P.I.A. descoperă o neregularitate/neconformitate, fermierii care utilizează suprafaţa de pajişte în comun pot suporta sancţiunea.
Codul 605 - Pajişti permanente comunale utilizate individual: se completează de către fermierii care utilizează individual suprafaţa de pajişti permanente contractată de la consiliile locale.
Codul 606 - Pajişti permanente utilizate individual: se completează de către fermierii care utilizează individual suprafaţa de pajişti permanente care nu este contractată de la consiliul local.
Culturile ce pot fi înfiinţate ca plante energetice nonalimentare (nonagricole) sunt:
Cod 953 - Populus sp (plop hibrid energetic), Salix viminalis "energo" (salcie energetică), Cynara cardunculus (anghinare), Miscanthus giganteus (iarba elefantului), Panicum virgatum ( mei - cultură permanentă), Paulownia tomentosa (Copacul Prinţesei), Arundo donax (stuf gigant), Jatropha cuniax (arbust de petrol), Euphorbia lathyris şi Euphorbia tiriculli (Laptele câinelui), Helianthus tuberosus L. (Topinambur), Sorghum saccharatum (sorg zaharat), Carthamus tinctorius (şofrănel) şi altele asemenea.
Cod 214 - Planta energetică Camelina sativa (inişor) se înscrie la "Alte plante industriale"
Pentru parcelele de vii defrişate, dacă fermierul nu a înfiinţat altă cultură, completează codul 966 (suprafaţa defrişată prin schema de defrişare a plantaţiilor viticole). Fermierii care au înfiinţat altă cultură după defrişare completează codul culturii respective conform tabelului nr. 1 din anexă, iar în aplicaţia IPA-Online bifează dacă parcelele solicitate provin din suprafeţe care au beneficiat de schema de defrişare. Pentru parcelele de vii înfiinţate prin programul de restructurare/reconversie, fermierii completează codul 965.
III.ANGAJAMENTE ŞI DECLARAŢII
Solicitantul completează rubrica
Fermierul primeşte copii ale părţilor din formularul-tip de cerere unică de plată 2014: III.1 - Angajamente şi declaraţii şi III.3 - Angajamente şi declaraţii-cerinţe de ecocondiţionalitate, precum şi o copie a anexei nr. 3 la formularul-tip de cerere unică de plată pentru anul 2014 - Tipuri de zone de interes ecologic. În spaţiul disponibil este pusă ştampila cu data centrului local/judeţean/al municipiului Bucureşti al APIA şi este trecut numărul de înregistrare emis de Registratura IACS şi se semnează de către responsabilul de cerere. Originalele acestora rămân la dosarul cererii de plată a fermierului. Totodată, se înmânează şi o copie după partea III.2 - Angajamente şi declaraţii - măsuri de agromediu-solicitare prelungire cu 1 an a angajamentelor pentru care cel 5 ani de angajament au expirat în campania 2013 din formularul-tip de cerere unică de plată 2014, dacă fermierul solicită prelungirea.
IV.CERINŢELE LEGALE ÎN MATERIE DE GESTIONARE (SMR)
Se aplică în campania curentă în conformitate cu prevederile Ordinului ministrului agriculturii şi dezvoltării rurale, al ministrului mediului şi pădurilor şi al preşedintelui Autorităţii Naţionale Sanitare Veterinare şi pentru Siguranţa Alimentelor nr. 187/2155/42/2011, cu modificările şi completările ulterioare România implementează SMR după calendarul prevăzut la art. 124 alin. (6) şi în anexa II la Regulamentul (CE) nr. 73/2009, astfel:
(a)cerinţele prevăzute la punctul A din anexa II se aplică din data de 1 ianuarie 2012, (b) cerinţele prevăzute la punctul B din anexa II se aplică începând cu 1 ianuarie 2014, (c) cerinţele prevăzute la punctul C din anexa II la Regulamentul (CE) nr. 73/2009 se aplică începând cu 1 ianuarie 2016.
V.Completarea şi depunerea cererii de plată (termene):
A)Declaraţia de suprafaţă completată electronic folosind aplicaţia IPA-Online în campania 2014, fermierii completează cererea unică de plata pe suprafaţă, folosind aplicaţia IPA Online, şi realizează electronic operaţiunea de digitizare a parcelelor şi actualizare a declaraţiei de suprafaţă conform Manualului de utilizare IPA Online (accesibil în aplicaţie). La completarea electronică a cererii, fermierul dispune de suprafeţele determinate în campania anterioară şi este obligat să acceseze straturile cu rezultatele controalelor pe teren din campaniile precedente. Declaraţia de suprafaţă se tipăreşte, se datează, se semnează şi se ştampilează după caz. La centrul A.P.I.A. fermierul primeşte, pentru a actualiza şi/sau completa şi celelalte pagini din cererea unică de plată, respectiv: pagina 1 pretipărită, pagina 4 (care conţine bifele pentru solicitarea sprijinului), paginile cu angajamente şi anexele nr 1, 2, 3 la formularul-tip de cerere unică de plată, după caz.
B)În situaţii excepţionale cererea se depune în format hârtie, având la dispoziţie informaţiile şi suprafeţele determinate din campania precedentă. Fermierii completează câmpurile albe din cerere doar dacă informaţiile pretipărite nu mai corespund cu cele din campania precedentă. În cazul în care fermierul a dobândit o parcelă nouă, aceasta se înscrie în spaţiul aferent din declaraţia de suprafaţă (după ultima parcelă pretipărită sau pe pagina suplimentară din declaraţia de suprafaţă), cu numărul imediat următor ultimei parcele pretipărite, completând şi datele aferente acesteia (număr bloc fizic/hartă, judeţ, cod sirsup, cultura, cod cultură, suprafaţă etc.). În cazul în care fermierul şi-a modificat suprafaţa unei parcele din declaraţia de suprafaţă pretipărită, anulează prin tăiere cu o linie informaţia care nu mai este de actualitate (sub semnătură şi dată) şi o înscrie pe cea nouă în spaţiul liber aferent în cazul în care fermierul nu mai are una sau mai multe dintre parcele pretipărite, o/le taie cu o linie, semnează şi datează în dreptul lor, păstrând vechea numerotare a parcelelor următoare. Pagina suplimentară din declaraţia de suprafaţă este semnată şi ştampilată, după caz, şi datată de fermier.
Fermierii depun cerere de plată în anul 2014 la acelaşi centru judeţean/local A.P.I.A. la care au depus în campania anterioară. Fermierii care depun pentru prima dată cerere unică de plată se vor prezenta la centrul judeţean/local A.P.I.A. pe raza căruia utilizează/deţin parcelele agricole. În cazul în care aceştia utilizează/deţin parcele agricole în mai multe localităţi, depun cererea unică de plată la centrul A.P.I.A. pe raza căruia utilizează/deţin majoritatea parcelelor agricole. Totuşi, dacă unii fermieri nu pot depune cererile unice de plată la centrul judeţean/local A.P.I.A. pe raza căruia utilizează parcelele agricole, pot să o facă la centrul A.P.I.A. pe raza căruia domiciliază. Cererile de plată sunt gestionate la centrul A.P.I.A. la care au fost depuse.
Fermierii depun doar o singură cerere unică de plată pe suprafaţă (art. 11 alin. (1) din Regulamentul (CE) nr. 1122/2009) chiar dacă deţin suprafeţe de teren în diferite localităţi sau judeţe. Intervalele de depunere a cererii unice de plată sunt: 3 martie -15 mai 2014 inclusiv fără penalităţi conform art. 11 alin. (2) din Regulamentul (CE) nr. 1122/2009 şi 16 mai-10 iunie 2014 inclusiv, cu penalităţi de 1% pentru fiecare zi lucrătoare de întârziere, iar cererile depuse începând cu data de 11 iunie 2014 sunt considerate inadmisibile, fiind respinse de la plată conform art. 22, art. 23 alin. (1) paragraful 1, paragraful 3 din Regulamentul (CE) nr. 1122/2009.
Delimitarea parcelelor agricole: Fermierii care actualizează/completează electronic declaraţia de suprafaţă realizează electronic şi operaţiunea de digitizare a parcelelor utilizate.
Fermierul poate solicita asistenţă centrelor A.P.I.A. în vederea realizării unei identificări corecte a parcelelor. Atenţie! Dacă fermierul are cunoştinţă sau se observă pe imagine elemente neeligibile incluse în suprafaţa parcelelor digitizate şi implicit în declaraţia de suprafaţă 2014, fermierul trebuie să le excludă pentru a nu fi supus sancţiunilor.
Atenţie! Pentru a beneficia de drepturi de plată pentru plăti directe pe suprafaţă în cadrul Politicii agricole comune 2014-2020, fermierii trebuie să îndeplinească condiţia ca pe suprafaţa eligibilă la plată să existe zone de interes ecologic, benefice pentru climă şi mediu. În vederea aplicării normelor, odată cu depunerea cererii de plată, fermierii trebuie să identifice şi să delimiteze aceste tipuri de zone, prevăzute în anexa nr. 3 la formularul-tip de cerere unică de plată pentru anul 2014 - Tipuri de zone de interes ecologic.
La actualizarea digitizării parcelelor în aplicaţia IPA Online 2014, fermierii care anterior au fost controlaţi pe teren clasic sau prin metoda teledetecţiei vor utiliza în mod obligatoriu rezultatele controalelor, prin activarea straturilor de măsurători, şi se vor asigura că suprafaţa declarată este conformă cu suprafaţa utilizată. Fermierul generează fişiere PDF cu parcelele digitizate care însă nu se tipăresc şi nu se ataşează la dosar, fiind stocate în serverul A.P.I.A.
Fermierii care în mod excepţional completează pe hârtie declaraţia de suprafaţă trebuie să-şi delimiteze pe hărţi parcelele agricole pe care le utilizează. În acest sens, schiţează cu pix de culoare roşie conturul fiecărei parcele agricole. Acestea se numerotează de la 1 la n conform numerotării din declaraţia de suprafaţă în interiorul parcelelor agricole se delimitează culturile, fiecărei culturi corespunzându-i o literă ex 1a, 1b, 1c etc. (numai cu litere mici), Delimitarea suprafeţelor de teren neeligibile din interiorul parcelelor agricole se face prin bararea acestora. Dacă fermierul susţine că utilizează singur întreaga suprafaţă a unui bloc fizic, realizează conturul blocului fizic respectiv (nu încercuieşte nr. de bloc). În cazul în care parcelele nu pot fi reprezentate printr-un poligon fiind prea mici, acestea se localizează printr-o linie, notându-se alături numărul parcelei agricole. De asemenea, pe hărţi fermierul trebuie să îşi înscrie numele, prenumele în clar, să semneze (şi să ştampileze, după caz) şi să dateze.
Scheme de sprijin pe suprafaţă în anul 2014:
- Schema de plată unică pe suprafaţă (SAPS - art. 122 - 124 din Regulamentul (CE) nr. 73/2009 şi O.U.G. nr 125/2006, aprobată cu modificări şi completări prin Legea nr. 139/2007, cu modificările ulterioare): se acordă o sumă stabilită pe hectar, plătibilă o dată pe an decuplată total de producte (necondiţionat de obţinerea producţiei)
- Ajutoare naţionale tranzitorii (ANT) vegetal, Ordinul ministrului agriculturii şi dezvoltării rurale nr. 246/2008 privind stabilirea modului de implementare, a condiţiilor specifice şi a criteriilor de eligibilitate pentru aplicarea schemelor de plăţi directe şi ajutoare naţionale tranzitorii în sectorul vegetal şi pentru acordarea sprijinului aferent măsurilor de agromediu şi zone defavorizate, cu modificările şi completările ulterioare): în anul 2014 se acordă sprijin pentru următoarele scheme:
ANT 1 - culturi în teren arabil: cereale (grâu comun, grâu dur, secară, orz, ovăz, orzoaică, porumb, porumb zaharat, sorg, orez, triticale, mei, hrişcă), culturi proteice (mazăre pentru boabe, fasole pentru boabe, lupin, bob şi linte, năut), plante industriale (floarea soarelui, rapiţă, soia, in şi cânepă pentru fibră, tutun, in pentru ulei, plante medicinale, alte plante industriale), rădăcinoase (cartofi, sfecla furajeră sfeclă de zahăr şi alte rădăcinoase), legume proaspete, pepeni, flori şi plante ornamentale, plante de nutreţ, loturi semincere, pajişti temporare, alte culturi pe teren arabil. Culturile permanente, pajiştile permanente, viile şi terenul necultivat nu fac obiectul acestei scheme de sprijin.
ANT 2 - In pentru fibră; ANT 3- cânepă pentru fibră; ANT 4 - tutun; ANT 5 - hamei; ANT 6 - sfeclă de zahăr.
- Schema de sprijin pentru orez din zone defavorizate altele decât zonele montane - se acordă sprijin pentru fermierii care utilizează suprafeţe agricole eligibile aflate în unităţile administrativ-teritoriale (UAT) defavorizate conform PNDR (anexa 4A).
- Schema de plată separată la zahăr (art. 126 din Regulamentul (CE) nr. 73/2009. Ordinului ministrului agriculturii şi dezvoltării rurale nr. 246/2008 cu modificările şi completările ulterioare): reprezintă plăţi în cadrul schemelor de sprijin comunitar şi constă în acordarea unei sume pe suprafaţă.
- Sprijin pentru zona montană defavorizată (ZMD) - măsura 211 din PNDR se acordă sprijin pentru fermierii care utilizează suprafeţe agricole eligibile aflate în unităţile administrativ-teritoriale (UAT) defavorizate, conform PNDR, care au angajamente în desfăşurare sau care au avut angajamente în desfăşurare, ultimul an de angajament a fost 2013 şi în 2014 solicită prelungirea acestora.
- Sprijin pentru zonele defavorizate altele decât cea montană (ZDS şi ZSD) - măsura 212 din PNDR se acordă sprijin pentru fermierii care utilizează suprafeţe agricole eligibile aflate în UAT defavorizate, conform PNDR, care au angajamente în desfăşurare sau care au avut angajamente în desfăşurare, ultimul an de angajament a fost 2013 şi în 2014 solicită prelungirea acestora.
- Plăţi de agromediu - măsura 214 din PNDR se acordă fermierilor care au angajamente în desfăşurare sau care au avut angajamente în desfăşurare, ultimul an de angajament a fost 2013 şi în 2014 solicită prelungirea acestora Plata de agromediu se efectuează anual ca plată fixă la hectar pentru fermierii care utilizează suprafeţe agricole aflate numai în UAT eligibile şi respectă condiţiile de management specifice, conform PNDR:
Pachetul 1-Pajişti cu înaltă valoare naturală Pachetul 2 - Practici agricole tradiţionale Pachetul 3 - Pajişti importante pentru păsări (varianta 3.1 - Crex crex, denumire populară - Cârstelul de câmp şi varianta 3.2 - Lanius minor, denumire populară - Sfrâncioc cu frunte neagra şi Falco vespertinus, denumire populară - Vânturelul de seara) Pachetele 1 şi 2 se pot aplica în combinaţie pe aceeaşi suprafaţa Pachetul 4 - Culturi verzi - disponibil pentru terenul arabil, la nivelul întregii ţări, aplicanţii pot schimba anual suprafaţa pentru care aplică acest pachet cu alte suprafeţe localizate în cadrul aceleiaşi ferme, dar cu condiţia menţinerii valorii de suprafaţă angajată în cadrul acestui pachet în primul an de angajament în cazul aplicării pachetului 4 "Culturi verzi" din cadrul măsurii 214 "Plaţi de agromediu", agricultorul poate muta amplasamentul culturii supuse angajamentului multianual, cu condiţia menţinerii suprafeţei aflate sub angajament. Dacă înfiinţarea culturii verzi se realizează pe altă parcelă decât cea indicată în cererea unică de plată, fermierul are obligaţia de a notifica cu privire la acest aspect în termen de 10 zile de la înfiinţarea culturii, dar nu mai târziu de 30 septembrie a anului de cerere, în caz contrar fiind exclusă de la plată suprafaţa respectivă Pachetul 5 - Agricultură ecologică - plăţi pentru terenurile agricole care sunt înregistrate ca terenuri certificate în sistem ecologic de către un organism de inspecţie şi certificare autorizat, în conformitate cu Regulamentul (CE) nr. 834/2007 al Consiliului din 28 iunie 2007 privind producţia ecologică şi etichetarea produselor ecologice, precum şi de abrogare a Regulamentului (CEE) nr. 2092/91. cu modificările şi completările ulterioare Acestea pot fi Varianta 5 1 - Culturi agricole pe terenuri arabile (inclusiv plante de nutreţ). Varianta 5.2 - Legume (inclusiv ciuperci şi cartofi), Varianta 5.3 - Livezi, Varianta 5.4- Vii. Varianta 5.5 - Plante medicinale şi aromatice pe întreg teritoriul naţional Pachetele 4 şi 5.1 sau 5.2 se pot aplica în combinaţie pe aceeaşi suprafaţă în cazul în care pe aceeaşi parcelă se accesează atât pachetul 4, cât şi pachetul 5.1 sau 5.2, codul pachetului este P4.5.1 sau P4.5.2. Pachetul 6- Pajişti importante pentru fluturi (Maculinea sp). Pachetul 7- Terenuri arabile importante ca zone de hrănire pentru gâscă cu gât roşu (Branta ruficollis) Angajamentele pentru toate pachetele de agromediu se urmăresc la nivel de parcelă, cu excepţia pachetului 4, care se urmăreşte la nivel de suprafaţă angajată.
Din punctul de vedere al eligibilităţi terenului, plăţile de agromediu se acorda pentru terenul arabil (în cazul P 4, 5, 7), pentru vii şi livezi (în cazul P 5), pentru livezi tradiţionale utilizate extensiv (în cazul P 1, 2) şi pentru pajişti (în cazul P 1, 2, 3, 6). Pentru varianta 5.2 Legume (inclusiv ciuperci şi cartofi) categoria de folosinţă a terenului este numai TA (fără G). În situaţia în care într-o campanie pe o parcelă cu angajament pentru pachet 7 a fost înfiinţată cultură de porumb, în campania următoare suprafaţa nerecoltată de minimum 5% şi maximum 10% este eligibilă pentru agromediu, doar dacă sunt respectate normele de ecocondiţionalitate, indiferent de cultura existentă pe suprafaţa respectivă. Astfel în fiecare din cei 2 ani de angajament care urmează anului în care a fost înfiinţată cultura de porumb, fermierii vor trebui să declare o parcelă cu două subparcele. având coduri de cultură diferite, urmând ca în anul următor de angajament parcela să fie reîntregită în sistemul informatic al A.P.I.A.
Solicitarea plăţilor de agromediu şi indicarea pachetului(elor) pentru care fermierul aplică, precum şi a parcelelor pe care doreşte să aplice în declaraţia de suprafaţă se realizează anual prin depunerea cererii şi aplicarea bifelor corespunzătoare.
Pentru pachetul 5 se bifează şi câmpurile corespunzătoare punctului 7-Plăţi de agromediu din pagina 3. Listele UAT-urilor eligibile pentru flecare măsură/pachet în parte sunt afişate la centrele locale/judeţene A.P.I.A. şi/sau primării.
Documente anexate cererii: Fermierii trebuie să prezinte următoarele documente: CI/BI/paşaport, dovadă cont bancar activ şi în plus, dacă este persoană juridică, actele care atestă forma de organizare, înregistrare fiscală şi numire/desemnare administrator, după caz, în original. În cazul în care fermierul este administratorul numit al unei forme de asociere simplă (fără personalitate juridică), conform Legii nr. 36/1991, cu modificările ulterioare, acesta prezintă şi contractul de societate al formei simple de asociere fără personalitate juridică.
În cazul în care fermierii sunt reprezentaţi la depunerea cererii de către un împuternicit, împuternicitul prezintă documentul de împuternicire valid (procura notarială de împuternicire legalizată notarial pentru persoanele fizice şi delegaţia de împuternicire pentru persoanele juridice) şi copia sa după CI/BI. De asemenea, se ataşează la dosarul cererii şi copia după CI/BI a/al titularului de cerere. Împuternicitul înlocuieşte titularul doar în scopul şi pentru perioada pentru care a fost emisă împuternicirea.
Pentru pajiştile permanente comunale contractate şi utilizate de către asociaţi, fundaţii, cooperative, obşti şi composesorate etc. se completează şi depune anexa nr 4 la formularul-tip de cerere unică de plată pe suprafaţă pentru anul 2014 - Declaraţia prin care membrii declară că sunt de acord ca administratorul lor desemnat să depună la A.P.I.A. cererea de plată pentru schemele de sprijin pe suprafaţă în campania 2014 în numele membrilor asociaţiei şi că nu depun cereri de plată în nume propriu pentru suprafeţele pentru care a aplicat asociaţia. Pentru pajiştile permanente utilizate şi aflate în proprietate, asociaţiile, fundaţiile, cooperativele, obştile şi composesoratele etc. nu completează aceasta declaraţie.
Consiliile locale depun Declaraţia de eligibilitate - anexa nr. 1 la formularul-tip de cerere unică de plată pe suprafaţă pentru anul 2014 pentru suprafeţele pentru care se solicită sprijin şi pentru care nu au fost încheiate contracte de arendă, concesiune, închiriere etc. şi pe care consiliul local desfăşoară activitate agricolă. Anexa nr. 1 va fi însoţită de hotărârea consiliului local în original care stabileşte suprafeţele pentru care se depune cererea, precizându-se dacă pentru aceste suprafeţe nu au existat/au existat, dar nu au fost conforme, solicitări de concesionare, închiriere, arendare etc. Totodată, consiliul local depune o dată cu cererea. Planul tehnic de întreţinere şi îmbunătăţire a pajiştilor şi Situaţia, în conformitate cu datele înscrise în registrul agricol, în baza Ordinului ministrului agriculturii şi dezvoltării rurale nr. 246/2008, cu modificările şi completările ulterioare, care cuprinde următoarele informaţii: a) suprafaţa totală de pajişti permanente aflată în proprietatea consiliului local; b) suprafaţa de pajişti permanente comunale atribuită spre folosinţă; c) efectivul de animale al persoanelor care utilizează pajişti permanente comunale în baza contractelor de concesiune sau de închiriere; d) efectivul de animale pe specii aflat în proprietatea consiliului local după caz.
Până la data de 15 octombrie 2014, consiliul local prezintă procese-verbale de recepţie a lucrărilor prevăzute în planul tehnic, în cazul nedepunerii acestora, parcelele de păşune comunală solicitate de consiliile locale devin neeligibile la plată.
Fermierii care solicită sprijin pentru suprafeţele de pajişti contractate de la consiliile locale completează punctul A. din Declaraţie de eligibilitate/conformitate GAEC pentru suprafeţele solicitate - anexa nr. 2 la formularul-tip de cerere unică de plată pe suprafaţă pentru anul 2014, iar fermierii care solicită sprijin pentru suprafeţele de pajişti aflate în proprietate/contractate de la alţi proprietari (nu de la consiliul local) completează punctul B. din Declaraţia de eligibilitate/conformitate GAEC pentru suprafeţele solicitate - anexa nr. 2 la formularul-tip de cerere unică de plată pe suprafaţă pentru anul 2014. În situaţia A, neîndeplinirea condiţiilor menţionate în declaraţie determină neeligibilitate pentru plata pe suprafaţă, în situaţia B, neîndeplinirea condiţiilor menţionate în declaraţie determină sancţiuni pentru neconformitate GAEC.
În ambele situaţii fermierii depun la dosarul cererii copiile documentelor privind dreptul de utilizare a suprafeţelor de pajişti solicitate pentru sprijin şi copiile cardului/cardurilor de exploataţie.
Anexele nr. 1 şi 2 însoţite de documentele doveditoare, după caz, se depun odată cu cererea unică de plată pe suprafaţă, conform termenelor legale de depunere (10 iunie 2014).
Fermierii care utilizează apă pentru irigaţii trebuie să deţină şi să prezinte cel târziu până la 10 iunie 2014 documentele care dovedesc dreptul de utilizare a apei pentru irigaţii: - autorizaţia de gospodărire a apelor eliberată de către Administraţia Naţională Apele Române, direcţiile de ape sau sistemele de gospodărire a apelor pentru prelevarea apel pentru irigaţii în agricultură, din care să rezulte durata autorizării; aceasta se solicită dacă volumul de apă prelevat depăşeşte 2 l/s, - act doveditor al calităţii de membru al organizaţiei utilizatorilor de apă pentru irigaţii, - copie a contractului de furnizare a apei pentru irigaţii (multianual sau sezonier), - dovadă a utilizării apei pentru irigaţii. Neprezentarea documentelor privind utilizarea apei pentru irigaţii conform termenului precizat atrage sancţiuni pentru nerespectarea bunelor condiţii agricole şi de mediu.
Fermierii care declară că utilizează nămoluri de epurare trebuie să deţină şi să prezinte până la aceeaşi dată (cel târziu 10 iunie 2014) documentele care dovedesc dreptul de utilizare a nămolurilor (copia permisului de aplicare, eliberat de agenţia judeţeană de protecţia mediului).
În cazul accesării pachetului 5 fermierul anexează următoarele documente copie contract încheiat între organismul de inspecţie şi certificare şi beneficiar (se depune odată cu cererea), copie fişă de înregistrare la DAJ a beneficiarului în agricultura ecologică (se depune odată cu cererea) şi până la data de 15 octombrie 2014 inclusiv copie după certificatul de conformitate sau master certificat împreună cu anexa. Anexa la documentul justificativ (certificatul de conformitate sau master certificat) trebuie să conţină datele prevăzute în anexa nr. 5 la Ordinul ministrului agriculturii şi dezvoltării rurale nr. 181/2012 pentru aprobarea regulilor privind organizarea sistemului de inspecţie şi certificare în agricultura ecologică, cu modificările ulterioare. Această anexă confirmă înregistrarea suprafeţelor agricole în agricultura ecologică şi califică agricultorul la plata măsurii 214 "Plăţi de agromediu", pachetul 5 "Agricultură ecologică". Certificatul/master-certificatul împreună cu anexa conform Ordinului ministrului agriculturii şi dezvoltării rurale nr. 181/2012, cu modificările ulterioare, trebuie emise în fiecare an.
În situaţiile în care: a) fermierii solicită plăţi directe pentru prima dată în anul 2014, b) fermierii declară în cereri că utilizează suprafeţe mai mari decât suprafaţa determinată în campania anterioară, c) fermierii aduc modificări ale parcelelor solicitate prin cererea iniţială de plată, aceştia vor prezenta şi documentele doveditoare ale dreptului de utilizare a terenului care susţin aceste modificări.
Dacă fermierul solicită una dintre schemele de mai jos - Ajutoare naţionale de tranziţie (ANT), prezintă următoarele documente justificative, conform legislaţiei în vigoare, în următoarele intervale de depunere:
ANT 2-in pentru fibră şi ANT 3-cânepă pentru fibră;
- copia contractelor/angajamentelor încheiate între producătorul agricol şi prim-procesator: 1 septembrie 2014 inclusiv, fără penalităţi, şi 26 septembrie 2014 inclusiv, cu penalităţi de 1% întârziere pe fiecare zi lucrătoare. Din data de 27 septembrie 2014, documentele nu mai sunt luate în considerare pentru plata schemei respective.
- etichetele oficiale ale seminţelor folosite la înfiinţarea culturilor de cânepă pentru fibră - până la 15 mai 2014 inclusiv, fără penalităţi, şi 10 iunie 2014 inclusiv, cu penalităţi de 1% întârziere pe fiecare zi lucrătoare. În cazul în care semănatul se face după 10 iunie 2014, aceste documente justificative se depun până cel târziu la 30 iunie 2014 inclusiv, fără penalităţi, şi până la 25 iulie 2014 inclusiv, cu penalităţi de 1% întârziere pe fiecare zi lucrătoare
- copia autorizaţiei de cultivare pentru cânepa pentru fibră - până la 1 septembrie 2014 inclusiv, fără penalităţi, şi 26 septembrie 2014 inclusiv, cu penalităţi de 1% întârziere pe fiecare zi lucrătoare,
- declaraţia privind varietăţile de cânepă cultivate şi cantităţile de seminţe utilizate la hectar pentru înfiinţarea culturii - până la 1 septembrie 2014, fără penalităţi, şi 26 septembrie 2014 inclusiv, cu penalităţi de 1% întârziere pe fiecare zi lucrătoare;
- copia facturii fiscale de cumpărare a seminţelor certificate pentru inul pentru fibră sau a certificatului de calitate al seminţelor utilizate, pentru fiecare parcelă - până la 1 septembrie 2014, fără penalităţi, şi 26 septembrie 2014 inclusiv, cu penalităţi de 1% întârziere pe fiecare zi lucrătoare;
- acte doveditoare privind livrarea de in, cânepă (proces-verbal de recepţie, factură fiscală, bon fiscal sau alte asemenea) - până la 31 octombrie 2014 inclusiv, fără penalităţi, şi până la 25 noiembrie 2014 inclusiv, cu penalităţi de 1% pe fiecare zi lucrătoare;
ANT 4-tutun
- copia contractului de cultură cu un prim-procesator până la 30 iunie 2014 inclusiv, fără penalităţi, şi 25 iulie 2014 inclusiv, cu penalităţile aferente de 1% Contractul trebuie să fie încheiat până la 30 aprilie a anului de recoltă şi înregistrat la DAJ, respectiv a municipiului Bucureşti,
- declaraţia de livrare a tutunului livrat până la 4 mai 2015 inclusiv, fără penalităţi, şi 29 mai 2015 inclusiv, cu penalitate aferente de 1%; declaraţia de livrare se vizează de reprezentantul desemnat al DAJ pe a cărei rază teritorială se află terenul cultivat, pentru atestarea cantităţii şi a calităţii tutunului livrat; dacă producătorul agricol este membru al unui grup de producători, declaraţia de livrare se vizează şi de grupul în cauză; lipsa vizei/vizelor pe declaraţia de livrare determină neeligibilitate la plată pentru ANT 4 - tutun
ANT 5-hamei
- copia contractului de vânzare-cumpărare a producţiei de hamei - până la 15 octombrie 2014 inclusiv fără penalităţi, şi 10 noiembrie 2014 inclusiv, cu penalităţile aferente de 1%;
- proces-verbal prin care se certifică faptul că producţia de pe suprafaţa cultivată cu hamei a fost recoltată, întocmit de reprezentantul DAJ, până la data de 2 decembrie 2014 inclusiv, fără penalităţi, şi 29 decembrie 2014 inclusiv, cu penalităţi.
Schema pentru orez din zone defavorizate altele decât zonele montane - se acordă sprijin pentru fermierii care utilizează suprafeţe agricole eligibile aflate în unităţile administrativ-teritoriale (UAT) defavorizate conform PNDR (anexa 4 A).
Schema separată pentru zahăr şi/sau ANT 6 - sfecla de zahăr
- copia contractului de producere a sfeclei de zahăr cu o fabrică de zahăr, conform modelului prevăzut în anexa la Acordul interprofesional pentru sfecla de zahăr, aprobat prin ordin al ministrului agriculturii şi dezvoltării rurale, înregistrat şi vizat la DAJ până la data de 1 octombrie 2014 inclusiv, fără penalităţi, şi 27 octombrie 2014, cu penalităţile aferente de 1%; contractul se vizează de reprezentantul desemnat al DAJ pe a cărei raza teritorială se află terenul cultivat numai dacă, pe baza verificărilor efectuate în perioada de vegetaţie, se constata respectarea obligaţiilor privind suprafaţa culturii contractate, condiţiile agrotehnice şi asigurarea unei densităţi medii de cel puţin 4 plante/mp; lipsa vizei DAJ pe contract determină neeligibilitatea la plata pentru ANT 6 - sfeclă de zahăr; rezultatul verificărilor se consemnează într-un proces-verbal de constatare semnat de reprezentanţii DAJ, al Federaţiei cultivatorilor de sfeclă de zahăr şi ai fabricii de zahăr, care se păstrează la DAJ.
Documentele sunt prezentate de fermier în original, iar copiile documentelor menţionate anterior se păstrează la dosarul cererii.
Transferul de exploataţie reprezintă operaţiunea de vânzare-cumpărare, arendare, concesionare, donaţie, comodat, închiriere sau orice alt tip de tranzacţie similară care are drept obiect exploataţia agricolă în cauză (art. 82 din Regulamentul (CE) nr. 1122/2009) Se realizează pentru întreaga exploatare între doi fermieri înscrişi în RUI. În cazul măsurilor de dezvoltare rurală se acceptă transferul parţial de exploataţie. Plata pe suprafaţă revine fermierului care preia exploataţia agricolă, cu asumarea obligaţiei de îndeplinire a condiţiilor de eligibilitate şi a consecinţelor rezultate din neîndeplinirea acestora. Transferul se poate realiza oricând până la momentul emiterii de către A.P.I.A. a deciziei de plată pe numele fermierului care transferă exploataţia agricolă. Fermierul care preia exploataţia agricolă depune la centrul local/sucursala judeţeană sau a municipiului Bucureşti unde a fost depusă cererea de plată a fermierului care transferă exploataţia agricolă Cererea de transfer de exploatare însoţită de documentele care au stat la baza transferului de exploataţie agricolă: contract de vânzare-cumpărare/arendă/închiriere/concesionare/donaţie/comodat sau altele asemenea şi dovada contului bancar activ. Dacă fermierul care a transferat exploataţia a solicitat în cererea sa de plată depusă la A.P.I.A. sprijinul aferent unui ANT şi a depus la dosarul cererii sale de plată un contract de procesare încheiat cu un procesator autorizat în termenul stabilit, fermierul care preia exploataţia prin transfer nu trebuie să încheie un alt contract cu respectivul procesator (în care să figureze numele noului utilizator al suprafeţei/noului partener de contract) sau un act adiţional la contract, având în vedere faptul că acesta este valabil pentru perioada pentru care a fost încheiat. În cazul transferului de exploataţie de la un fermier care a solicitat sprijin financiar pentru măsuri de dezvoltare rurală, în momentul depunerii Cererii de transfer fermierul care preia exploataţia primeşte o copie a Cererii de plată pentru schemele de sprijin pe suprafaţă pentru anul 2014 a fermierului care a transferat, pe care va înscrie: "Am luat cunoştinţă de drepturile şi obligaţiile ce îmi revin/decurg din preluarea exploataţiei de la fermierul ................ RO ............... şi mă oblig să respect angajamentul aferent pachetului/pachetelor de agromediu ..................., pe parcela ..................". În cazul în care fermierul care preia exploataţia prin transfer refuză continuarea obligaţiilor ce decurg din angajamentul/angajamentele asumat(e), pentru 5 ani, asumat iniţial de fermierul care a cedat exploataţia, acesta din urmă trebuie să returneze suma acordată în anul/anii precedent/precedenţi din cadrul angajamentului curent conform art. 44 alin. 1 din Regulamentul (CE) nr. 1974/2006 al Comisiei din 15 decembrie 2006 de stabilire a normelor de aplicare a Regulamentului (CE) nr. 1698/2005 al Consiliului privind sprijinul pentru dezvoltarea rurală acordat din Fondul European Agricol pentru Dezvoltare Rurală (FEADR), cu modificările şi completările ulterioare şi art. 17 din H.G. 224/2008 privind stabilirea cadrului general de implementare a măsurilor cofinanţate din Fondul European Agricol pentru Dezvoltare Rurală prin Programul Naţional de Dezvoltare Rurală 2007-2013, cu modificările şi completările ulterioare în situaţia în care solicitantul aflat sub angajament de agromediu transferă suprafaţa aflată sub angajament altui fermier este obligat să completeze şi să înregistreze la A.P.I.A. Declaraţia privind transmiterea dreptului de folosinţă a parcelelor aflate sub angajament până la data de 10 iunie 2014, inclusiv. Se vor respecta prevederile art. 1847 din Legea nr. 287/2009 privind Codul civil, republicată, cu modificările ulterioare,
În cazul pierderii dreptului de utilizare a suprafeţei care face obiectul angajamentului pentru pachetele 1, 1.2, 3.1, 3.2, 4, 5, 6, 7 sau a unei părţi a acesteia, fermierul procedează astfel: - nu returnează plăţile primite, în situaţia în care noul utilizator al suprafeţei în cauză acceptă să preia angajamentul existent sau - returnează plăţile efectuate până la acea dată pentru respectiva suprafaţă în situaţia în care noul utilizator al suprafeţei în cauză nu acceptă preluarea angajamentului existent. În cazul pachetului 4 se acceptă doar transferul total al angajamentului aferent suprafeţei care face obiectul acestui pachet, cu obligaţia ca fermierul care preia angajamentul să se asigure că în urma transferului poate asigura pe suprafaţa de teren arabil pe care o deţine la nivel de exploataţie respectarea cerinţei GAEC 1 şi menţinerea suprafeţei de pachet 4 preluat prin transfer. Prevederea referitoare la respectarea cerinţei GAEC 1 este valabilă şi la preluarea prin transfer a pachetului 7.
În cazul pachetului 5 nu se acceptă transferul angajamentului aferent suprafeţei care face obiectul acestui pachet. Transferul pachetului 5 este posibil numai în cazul transferului total al exploataţiei.
În cazul schimbării formei de organizare fermierul anunţă modificarea statutului său în 10 zile lucrătoare de la data înregistrării noii forme de organizare, completează formularul specific şi prezintă documentele aferente noii forme de organizare şi cele de numire/desemnare administrator, după caz), dovadă cont bancar activ şi CI/BI (copia acestor documente se păstrează la dosarul cererii).
Cazurile de forţă majoră sau circumstanţele excepţionale prevăzute de art. 31 din Regulamentul (CE) nr. 73/2009 trebuie anunţate la A.P.I.A. în scris, printr-o declaraţie - înştiinţare şi actele originale de constatare a fenomenului invocat trebuie să fie prezentate de fermier centrelor judeţene/locale/al municipiului Bucureşti ale A.P.I.A. în termen de 10 (zece) zile lucrătoare de la data obţinerii de către fermier a acestora (art. 75 din Regulamentul (CE) nr. 1122/2009). După caz, documentele sunt: - certificatul care atestă calitatea de moştenitor/certificat de moştenitor eliberat de notarul public/declaraţia de împuternicire pentru un singur moştenitor în cazul existenţei mai multor moştenitori pentru decesul beneficiarului; certificatul medical de constatare a incapacităţii de muncă pentru incapacitatea profesională de lungă durata a agricultorului/adeverinţă medicală din care să reiasă incapacitatea profesională de lungă durată a agricultorului, după caz; procesul-verbal de constatare a calamităţii eliberat de primărie/procesul-verbal de constatare emis de către Inspectoratul General pentru Situaţii de Urgenţă pentru catastrofele naturale şi distrugerea accidentală a clădirilor exploataţiei, după caz. Fermierii care se află în zonele declarate calamitate printr-un act normativ naţional prezintă la A.P.I.A. doar înştiinţarea. Numai în baza ambelor acte menţionate (actul normativ naţional şi înştiinţarea), A.P.I.A. ia în considerare cazul de forţă majoră/situaţii excepţionale. Fermierii care au suferit calamităţi ale culturilor din cauza unor fenomene naturale izolate (îngheţ, inundaţii, secetă, tornade etc.) pentru care nu există un act normativ naţional prezintă ca documente doveditoare, alături de înştiinţare, şi procesul-verbal de constatare a calamităţii eliberat de primărie. Copiile documentelor de mai sus se păstrează la dosarul cererii de plată.
În cazul decesului fermierului care a depus cererea de plată, moştenitorul/moştenitorul legal desemnat de către ceilalţi moştenitori aduce la cunoştinţa A.P.I.A., în scris, acest aspect printr-o înştiinţare, în termen de 10 (zece) zile lucrătoare de la data emiterii certificatului de deces (art. 75 din Regulamentul (CE) nr. 1122/2009 şi Ordinul ministrului agriculturii şi dezvoltării rurale nr. 723/2007, cu completările ulterioare), şi prezintă la A.P.I.A., certificatul de deces (o copie se păstrează la dosarul cererii de plată a moştenitorului). Dacă există o diferenţă mai mare de 10 zile lucrătoare, moştenitorul/moştenitorul legal desemnat completează o scrisoare justificativă pentru întârziere Dacă moştenitorul nu depune cererea de preluare de exploataţie agricolă în caz de deces pentru că nu s-a dezbătut succesiunea până la emiterea deciziei de plată pe numele decedatului, se urmează calea legală de succesiune pentru obţinerea sprijinului din contul decedatului (în cazul în care contul bancar declarat de fermierul decedat în cererea de plată nu este închis de către moştenitor). Moştenitorul/Moştenitorul legal desemnat de către ceilalţi moştenitori poate prelua exploataţia agricolă până la data emiterii de către A.P.I.A., a deciziei de plata pe numele defunctului, asumându-şi drepturile şi obligaţiile aferente, în baza unei cereri depuse la centrul local/judeţean A.P.I.A., unde fermierul decedat a avut cerere de plata, cerere de preluare de exploataţie agricolă în caz de deces, formular pus la dispoziţie de A.P.I.A., iar cererea va fi însoţită de următoarele documente justificative: acte doveditoare privind calitatea de moştenitor (certificat de calitate de moştenitor/certificat de moştenitor eliberat de notarul public, prin care se stabileşte calitatea succesorilor şi bunurile rămase de la fermierul decedat în original şi copie, actul de identitate al moştenitorului, în original şi copie; dovada contului bancar activ; declaraţie notarială prin care este împuternicit doar unul dintre moştenitori să primească sprijinul (în cazul în care există mai mulţi moştenitori). Copia acestor documente se păstrează la dosarul cererii de plată a moştenitorului.
Fermierul nu este sancţionat pentru depunerea cu întârziere a cererii unice de plată pe suprafaţă, a modificărilor, a documentelor aferente ANT în cazurile de forţă majoră şi circumstanţe excepţionale, dacă anunţă A.P.I.A. în termen legal şi prezintă actele doveditoare.
Modificarea cererii unice de plată pe suprafaţă poate avea loc
a.Din iniţiativa solicitantului în baza art. 14 alin. 2 din Regulamentul (CE) nr. 1122/2009. În acest sens, fermierii vor completa şi depune la centrele locale/judeţene/al municipiului Bucureşti ale A.P.I.A. următoarele formulare: 1. Schimbarea declaraţiei de suprafaţă pentru anul 2014 - M1 (se poate: mări suprafaţa unei parcele deja declarate, mări suprafaţa unei subparcele deja declarate, schimba cultura, diviza parcela în subparcele, modifica numărul blocului fizic, dacă fermierul nu a fost notificat de A.P.I.A. cu privire la erori sau nu a fost supus controlului pe teren, schimba parcelele pentru care se solicită un tip de pachet de agromediu (menţiune valabilă doar pentru primul an de angajament), modifică suprafaţa unei parcele deja adăugată prin formular M2. Pentru culturile modificate, care implică prezentarea la A.P.I.A. a unor documente specifice în conformitate cu schemele pentru care solicită plata, acestea sunt prezentate de fermieri în termenele precizate de legislaţie (dacă acestea sunt aduse de fermier în perioada de penalizare, întârzierea este sancţionată cu 1% pentru fiecare zi lucrătoare). 2. Completarea declaraţiei de suprafaţa pentru anul 2014 - M2 Suprafeţele înscrise în M2 sunt justificate de documente doveditoare ale dreptului de utilizare conform art. 4 din Ordinul ministrului agriculturi şi dezvoltării rurale nr. 246/2008, cu modificările şi completările ulterioare le pot adăuga una sau mai multe parcele individuale, declarată(e) ulterior depunerii cererii iniţiale, inclusiv parcele pentru care se solicită sprijin pe măsurile de dezvoltare rurală). Se pot adăuga şi scheme şi/sau pachete de agromediu. Termenul-limită pentru depunerea celor două formulare este 31 mai 2014 inclusiv, fără aplicarea de penalităţi conform art. 14 din Regulamentul (CE) nr 1122/2009. După această dată, fiecare zi lucrătoare de întârziere, până pe data de 10 iunie 2014 inclusiv, atrage o penalizare de 1% (penalizarea se aplică doar suprafeţei modificate după acest termen) conform art. 23 alin. 2 din Regulamentul (CE) nr. 1122/2009. Începând cu 11 iunie 2014, cele două formulare menţionate anterior sunt considerate inadmisibile, suprafeţele adăugate/modificate fiind excluse de la plată pentru anul 2014, dar sunt primite şi înregistrate. Fermierii care depun aceste tipuri de formulare de modificare, prin care solicită plată şi pentru ANT 2-6 şi /sau/Schema de plată pentru orez/ Schema de plată separată la zahăr, trebuie să bifeze şi în cererea de plată rubrica aferentă schemei de sprijin pentru care solicită sprijin şi să prezinte în termenele prevăzute de legislaţie documentele aferente culturii respective şi/sau noii suprafeţe în conformitate cu schemele pentru care solicită plata 3. Retragerea unei/unor parcele sau unei părţi dintr-o parcelă din declaraţia de suprafaţă, a pachetelor de agromediu de pe parcelă (retragere parţială de suprafeţe) - M3 conform art. 25 din Regulamentul (CE) nr. 1122/2009. Se realizează oricând mai puţin în situaţiile în care fermierul a fost informat cu privire la neregulile din cererea sa de sprijin, a fost înştiinţat cu privire la intenţia A.P.I.A. de a efectua un control pe teren sau în cazul în care controlul la faţa locului a scos în evidenţă anumite nereguli. Dacă în timpul campaniei fermierul A cedează o parte din exploataţie prin vânzare, concesionare, arendare, etc. (o parte sau toate parcelele cu pachete de agromediu) fermierului B, până în data de 10 iunie 2014 inclusiv, fermierul A depune formularul M3 şi fermierul B formularul M2. 4 Declaraţie de retragere totală a suprafeţei din cererea de plată 2014 - retragerea întregii suprafeţe declarate de fermier în cererea de sprijin se poate realiza oricând, (se specifică clar motivul retragerii), mai puţin în situaţiile precizate la punctul 3. Dacă fermierul se afla sub angajament de agromediu este informat de consecinţele ce decurg din nerespectarea angajamentului asumat. 5 Schimbarea adresei/coordonatelor bancare/numelui societăţii, fără i a se modifica CUI-ul-M4 se depune de către fermier fără penalităţi la orice moment. 6. Solicitarea de retragere a sprijinului aferent unei/unor scheme de plată în campania 2014 este luată în considerare oricând, mai puţin în situaţiile de la punctul 3.
b.Din iniţiativa autorităţii. În acest caz, solicitantul este notificat de A.P.I.A. privind erorile/modificările din cerere pe care trebuie să le clarifice în termen de 10 (zece) zile lucrătoare de la data la care fermierul a semnat confirmarea de primire. Numai solicitantul însuşi sau o persoană împuternicită de el poate completa formularele menţionate.
Pentru toate modificările aduse cererii de plată se vor prezenta documente justificative care susţin aceste modificări.
Pentru mai multe informaţii, fermierii se pot adresa specialiştilor A.P.I.A. şi pot accesa ghidul informaţii generale pentru fermieri privind plăţile pe suprafaţă. Ghidul informativ pentru fermierii care au aplicat pentru măsurile de agromediu. Ghidul privind respectarea ecocondiţionalităţi de către agricultori afişate pe site-ul www apia.org.ro sau la centrele judeţene/locale A.P.I.A.
ANEXA nr. 21: ANEXA la INSTRUCŢIUNI de completare a formularului de cerere
Tabel nr. 1
Tabel nr. 2
Tabel nr. 3
Tabel nr. 4
În cazul în care solicită ajutor naţional tranzitoriu pentru tutun (ANT 4)
Publicat în Monitorul Oficial cu numărul 149 din data de 28 februarie 2014