Având în vedere prevederile:
- Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 64/2009 privind gestionarea financiară a instrumentelor structurale şi utilizarea acestora pentru obiectivul convergenţă, aprobată cu modificări prin Legea nr. 362/2009, cu modificările şi completările ulterioare;
- Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 96/2012 privind stabilirea unor măsuri de reorganizare în cadrul administraţiei publice centrale şi pentru modificarea unor acte normative, aprobată cu modificări şi completări prin Legea nr. 71/2013, cu modificările şi completările ulterioare;
- cap. V din Normele metodologice de aplicare a prevederilor Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 64/2009 privind gestionarea financiară a instrumentelor structurale şi utilizarea acestora pentru obiectivul convergenţă, aprobate prin Hotărârea Guvernului nr. 218/2012, cu modificările şi completările ulterioare,
În temeiul prevederilor art. 10 alin. (4) din Hotărârea Guvernului nr. 34/2009 privind organizarea şi funcţionarea Ministerului Finanţelor Publice, cu modificările şi completările ulterioare, şi ale art. 15 alin. (31) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 96/2012, aprobată cu modificări şi completări prin Legea nr. 71/2013, cu modificările şi completările ulterioare,
ministrul finanţelor publice şi ministrul delegat pentru buget emit următorul ordin:
Art. I
1.Litera b) a subpunctului 3.4.2 al punctului 3 "Funcţionarea conturilor" din Instrucţiunile privind deschiderea şi funcţionarea conturilor pentru gestionarea asistenţei financiare nerambursabile şi a fondurilor de la bugetul de stat, în cadrul obiectivului convergenţă, aprobate prin Ordinul ministrului finanţelor publice nr. 2.561/2011, publicat în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 682 din 26 septembrie 2011, cu modificările şi completările ulterioare, se modifică după cum urmează:
"b) sumele recuperate/neutilizate transferate la bugetul de Stat de Autoritatea de Certificare şi Plată la solicitarea ordonatorului principal de credite, cu consultarea Direcţiei generale de sinteză a politicilor bugetare din cadrul Ministerului Finanţelor Publice sau până la închiderea programului, în contul 23.51.01.56 «Autorităţi publice şi acţiuni externe - Proiecte cu finanţare din fonduri externe nerambursabile (FEN) postaderare», pentru restituiri de fonduri din finanţarea bugetară a anului curent, sau în contul 23.51.01.85 «Plăţi efectuate în anii precedenţi şi recuperate în anul curent», pentru restituiri din finanţarea bugetară a anilor precedenţi;"
Art. II
Autoritatea de Certificare şi Plată şi Direcţia generală de sinteză a politicilor bugetare vor duce la îndeplinire prevederile prezentului ordin.
Art. III
Prezentul ordin va fi publicat în Monitorul Oficial al României, Partea I.
-****-

p. Ministrul finanţelor publice,

Dan Manolescu,

secretar de stat

p. Ministrul delegat pentru buget,

Gheorghe Gherghina,

secretar de stat

Publicat în Monitorul Oficial cu numărul 586 din data de 6 august 2014